Limba română provine din latina vorbită în părţile de est ale Imperiului Roman.

Face parte din familia

limbilor romanice,dintre care unele au devenit limbi naţionale:
(italiana,franceza,spaniola,portugheza,româna),altele au rămas limbi regionale(catalaana în
Spania,sarda în insula Sardinia,din Italia,sau chiar au dispărut.

În timp,limbile se modifică.Când s-au acumulat multe modificări(fonetice,gramaticale şi lexicale),astfel

încât varianta de origine nouă nu mai e înţeleasî de vorbitori,se poate vorbi de o limbă nouă.Totuşi
,transformările sunt un fenomen continuu şi gradual,în care nu e uşor să fixăm praguri.În genere,se
consideră că procesul de constituire a lombilor romanice s-a încheiat în secolul al IX-lea.Pentru
română ,s-au propus mai multe date: formarea limbii romîne ar fi durat pînă în secolele VI-VII sau VIII-IX.

Începând din secolul al X-lea,vorbitorii de romînă nu au mai avut,pentru multă vreme,contact cu

celelalte limbi romanice şi au pierdut mai ales legătura cu reperul latinei culte.În vreme ce franceza
,italiana,spaniola,au preluat permanent cuvinte,structuri sintactice şi modele stilistice din latina
medievală,româna s-a deyvoltat în afara acestei influienţe.Recuperarea fondului cultural latin s-a produs
masiv de abia în secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

În Balcani au rămas grupuri de populaţie romanizată,vorbind dialectele romanice provenind din "româna
comună"-limba care circula(la nord şi la sud de Dunăre) în secolele al VII-lea- X-lea.Se consideră că
româna are patru dialecte:

 dacoromâna- cea pe care o desemnăm de obicei prin termenul de "română",vorbită la nord de

Dunăre,pe un teritoriu care este,cu aproximatie,cel al României de astăzi.
 aromîna- vorbită în anumite yone din Grecia,Macedonia,Albania şi Bulgaria.
 megloromâna- într-o zonă la nord de Salonic,împărţită între Grecia şi Macedonia.
 istroromâna- în câteva localităţi din peninsula Istria,Croaţia.

Cele 4 dialecte au trăsături gramaticale şi lexicale asemănătoare,dar şi destule diferenţe.Dialectele din

sudul Dunării au fost influienţate de contactul cu limbiile
greacă,macedonă,croată,italiană,albaneză,bulgară,turcă.

Pentru varietăţile regionale ale dacoromânei se foloseşte termenul

subdialect(muntenesc,moldovenesc,bănpţean,crişean,maramureşean).

Elementele latine din structura limbii romîne: structura gramaticală şi vocabularul de bază.În structura
gramaticală romîna conservă din latină clasele de declinare ale substantivului,pronumele
personal,tipurile de adjective,numeralele de la 1 la 10,clasele de conjugare ale verbelor,cele mai multe
moduri şi timpuri ,principalele conjuncţii şi prepoziţii.În vocabular sunt de origine latină cuvintele care
denumesc noţiuni,obiecte,acţiuni,însuşiri fundamentale(relaţii de rudenie,părţi ale corpului
uman,elemente naturale,plasarea în timp şi spaţiu) şi care sunt frecvente în vorbire.

Elemente de substrat: dezvoltate în condiţii diferite,limbile romaniceau suferit influenţa substratului şi a

altor limbi cu care populaţia cucerită a venit în contact în cursul secolelor.În cayul limbii române
,substratul îl constituie limba daco.geâilor,din familia limbilor trace(indoeuropene),din care s-au
consemnat cuvinte în scris.Pentru reconstituirea elementelor de substrat ,s-a recurs la comparaţia cu
albaneya (exemple de cuvinte de origine traco-dacă: abur,barză,brad, a se bucura,
buză,caciulă,copac,moş,vatră,viezure).
Influenţele altor limbi asupra limbii române se împart în două categorii:

 influenţe vechi- slavă,maghiară,greacă

 influenţe târzii- neogreacă,turcă.

Influenţele vechi:latina dunăreană a primit o serie de influenţe din greacă,chiar anterioară formării limbii
române,ulterior au intrat în română unele cuvinte din greaca medie(bizantină),în genere prin
intermediar slav.E foarte probabil ca în fazele vechi limba română să fi primit unele influenţe
germaniice,dar acestea nu au putut fi clar dovedite.

Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea slavă.
S-a exercitat pe cale populară-prin contacte cu populaţii slave ,aşezate din sec.al VII-lea în estul Europei
şi convieţuind cu populaţia romanizată-,dar şi pe cale cultă,prin slavonă,care era limba bisericească şi a
cancelariei în ţările române.Unele dintre împrumuturile slave populare au devenit cuvinte din fondul
principal,esenţiale până astăzi- ceas,dragoste,a iubi,muncă,prieten,prost,a sfârşi,a trăi,
vorbă.Împrumutirile culte din slavonă au avut în genere o circulaţie mai limitată,de aceea au fost
înlocuite de împrumuturi.Cele mai multe s-au păstrat în stilul bisericesc,predominant conservator,unde
au căpătat ulterior şi valoare de mărci distinctive ale limbajului bisericii ortodoxe faţă de cele ale altor
biserici creştine.

Împrumuturi din maghiară nu sunt foarte numeroase,dar cuprind cuvinte din lexicul fundamental-
gând,oraş,fel.

Influenţele târzii: în secolul al XVIII-lea,în limba română pătrund cele mai multe împrumuturi din
turcă(limba puteriipolitice externe,a cărei dominaţie s-a accentuat) şi din neogreacă.Lexicul turcesc ,care
marchează epoca şi care nu se va păstra decât în mică măsură în secolele ulterioare este cel legat de
administraţie,de ceremoniile şi divertismentele curţii.În textele epocii,se realizează o primă modernizare
a vocabularului,prin elemente greceşti culte,care stau la baza unei terminologii filozofice şi ştiinţifice
internaţionale,ca şi prin cuvinte latino-romanice.

După perioada de tranziţie reprezentată de Şcoala Ardeleană,la sfârşitul secolului al XVIII-lea ,începe
epoca modernă din istoria limbii române,caracterizată prin unificare şi modernizare.Alfabetul chirilic
este înlocuit cu alfabetul latin.

În secolul al XIX-lea,vocabularul limbii române se modernizează prin împrumuturi masive din limbile
romanice şi din latină.

Între influenţele perioadei se numără şi germana(in Transilvania) dar şi rusa (La sf.sec XVIII-lea şi
începutul sec.XIX-lea,în Moldova şi Ţara Românească)