Tactica ascultării suspectului sau inculpatului

Sediul materiei: art. 107-110 cod procedură penală

Ascultarea suspectului sau inculpatului constă în luarea unei
declaraţii acestuia de către organele judiciare cu privire la fapta pentru
a cărei învinuire i se aduce. Declaraţia suspectului sau inculpatului
constituie mijloc de probă. Declaraţiile suspectului pot servi la aflarea
adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Darea declaraţiei de către suspect sau inculpat este un drept al
său şi nu o obligaţie. Declaraţia va fi dată în prezenţa unui apărător
ales sau, în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Organele judiciare
au obligaţia să-l încunoştinţeze pe suspect sau inculpat, înainte de a i
se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător,
consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile
şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia
măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a suspectului sau
inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales. Dreptul la apărare este
garantat suspectului, inculpatului sau celorlalte părţi în tot cursul
procesului penal. Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze,
de îndată sau mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat
despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi
să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul
când există probe de vinovăţie, suspectul sau inculpatul are dreptul să
probeze lipsa lor de temeinicie.
Declaraţiile suspectului sau inculpatului pot conţine mărturia
vinovăţiei şi implicit recunoaşterea totală sau parţială a faptei, detalii
importante şi amănunţite despre împrejurările şi modul cum a fost
săvârşită fapta, dar poate conţine şi fapte şi împrejurări de natură a-l
dezvinovăţi, o dezincriminare, o nerecunoaştere a faptei.
Potrivit principiului fundamental al prezumţiei de nevinovăţie,
până la data la care va exista o hotărâre judecătorească definitivă de
condamnare, suspectul sau inculpatul este considerat nevinovat.
Numai respectând acest principiu fundamental se vor putea evita
erorile judiciare ce au grave repercursiuni asupra libertăţii şi
demnităţii persoanei. Aşadar, sinceră sau nu, declaraţia suspectului
sau inculpatului este demnă de luat în seamă, întrucât constituie un
izvor important de indicii şi probe necesare la dezlegarea pricinii.
Cu ocazia individualizării pedepsei, instanţa de judecată va ţine
seama, ca circumstanţă atenuantă de conduita sinceră a făptuitorului,
iar în caz contrar, conduita nesinceră a făptuitorului va fi luată în
calcul ca circumstanţă agravantă.
Declaraţia suspectului sau inculpatului trebuie să fie liber
consimţită, acesta neputând fi constrâns sub orice natură la darea
declaraţiei.
Este recomandabil ca declaraţia suspectului sau inculpatului să
se ia în timpul cel mai scurt posibil, deoarece sunt şanse mai mari ca
acesta să fie cât mai sincer, să redea cât mai fidel adevărul, fiind
cuprins de stări emoţionale puternice aferente impactului infracţiunii.
Practica a arătat că, de obicei, cele mai apropiate de adevăr şi mai
utile declaraţii sunt cele care sunt luate la scurt timp de la sesizare.
De asemenea, trebuie să se facă distincţie între faptele săvârşite
cu premeditare (declaraţiile vor cuprinde foarte multe detalii expuse
cu multă exactitate în relatarea tuturor momentelor şi fenomenelor
existente înainte, în timpul sau după săvârşirea infracţiunii) şi cele
săvârşite în mod spontan, precum şi între faptele săvârşite cu intenţie
şi cele săvârşite din culpă (declaraţiile vor fi mai lacunare, sărace în
detalii şi imprecise).
 Ascultarea suspectului sau inculpatului se efectuează în trei
etape: etapa procedurii prealabile, etapa ascultării propriu-zise a
suspectului şi inculpatului şi etapa în care se pun întrebări
învinuitului şi inculpatului.
În etapa procedurii prealabile ascultării suspectului sau
inculpatului , acesta este întrebat cu privire la nume, prenume,
poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor,
cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţia, adresă,
antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale
personale. De asemenea, în această etapă suspectului sau inculpatului
i se aduce la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de
a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie,
atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi
împotriva sa. În cazul în care suspectul sau inculpatul consimte să dea
o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere
să dea o declaraţie scrisă personal cu privire la învinuirea ce i se
aduce şi i se pune în vedere să declare tot ceea ce ştie cu privire la
faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.
În etapa ascultării propriu-zise a suspectului sau inculpatului,
acesta este ascultat efectiv, mai întâi fiind lăsat să declare tot ceea ce
ştie cu privire la cauză. Ascultarea suspectului şi inculpatului nu poate
începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat
anterior în cauză. Suspectul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o
declaraţie scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări
asupra amănuntelor greu de reţinut. În faza de judecată, când
inculpatul nu-şi aminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când
există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi
cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putând da
citire, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare. Când
inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea
declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior.
 O condiţie obligatorie este ca în cursul urmăririi penale, dacă
sunt mai mulţi suspecți sau inculpaţi în cauză, fiecare este ascultat
fără să fie de faţă ceilalţi, în timp ce în faza de judecată ascultarea
vreunuia dintre inculpaţi, fără ca ceilalţi să fie de faţă este o excepţie
şi anume instanţa poate dispune aceasta numai când se impune în
interesul aflării adevărului, regula fiind aceea a ascultării fiecăruia
dintre inculpaţi în prezenţa celorlalţi inculpaţi. În faza de judecată în
cazul în care inculpaţii au fost totuşi ascultaţi separat, declaraţiile
luate separat sunt citite în mod obligatoriu în prezenţa celorlalţi
inculpaţi, după ascultarea lor; oricare dintre inculpaţi poate fi din nou
ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei.
Declaraţiile suspectului sau inculpatului se consemnează în
scris. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă i se cere, i se dă să
o citească, iar dacă este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe
fiecare pagină şi la sfârşit. Dacă suspectul sau inculpatul nu poate sau
refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă despre
aceasta. În cazul în care suspectul sau inculpatul este neştiutor de
carte, acesta va semna declaraţia prin amprenta degetului mare de la
mâna dreaptă. Declaraţia scrisă dată de suspectul sau inculpat este
semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea
suspectului sau inculpatului ori de preşedintele completului de
judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost
luată printr-un interpret. Atunci când apărarea este obligatorie, în faza
de urmărire penală, declaraţia va fi semnată şi de avocat. Dacă
suspectul sau inculpatul revine asupra vreuneia dintre declaraţiile sale
sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se
consemnează şi se semnează de către acesta.
În cazul în care suspectul sau inculpatul se găseşte în
imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la
locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
 Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.
În situaţia în care suspectul sau inculpatul este un minor ce nu a
împlinit vârsta de 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a
minorului, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează
pe delegatul autorităţii tutelare precum şi pe părinţi, curator.
În etapa în care se pun întrebări suspectului sau inculpatului,
după ce suspectul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune
întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la
învinuirea ce i se aduce. De asemenea, este întrebat cu privire la
probele pe care înţelege să le propună.
In faza de urmărire penală, întrebările sunt puse de organul de
urmărire penală sau de apărătorul suspectului sau inculpatului.
Pot pune întrebări în faza de judecată următoarele persoane:
preşedintele completului de judecată şi ceilalţi membri ai completului
de judecată, procurorul de şedinţă, partea vătămată, partea civilă,
partea responsabilă civilmente, ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul
inculpatului a cărui ascultare se face (vor adresa întrebările numai prin
intermediul instanţei de judecată).
Tactica formulării întrebărilor este în funcţie de declaraţia făcută
anterior de suspectul sau inculpat, de natura infracţiunii, de materialul
probator existent până la acel moment, de informaţiile pe care le
deţine persoana care pune întrebările în legătură cu fapta şi, nu în
ultimul rând, de interesul procesual al celui care întreabă. Aşadar,
întrebările pot fi de control, cu caracter general, de precizie, de
completare sau ajutătoare, întrebări problemă sau întrebări de detaliu.
Prin întrebările formulate declaraţia suspectului sau inculpatului poate
fi completată ca urmare a precizărilor făcute de acesta, aşa cum prin
aceste întrebări se poate verifica şi exactitatea sau sinceritatea celor
declarate anterior.
 Intrebările adresate suspectului sau inculpatului trebuie să fie
clare, precise, la obiect, formulate în mod concis şi fără a-l influenţa
în răspunsul pe care-l va da, deci fara întrebări sugestive.
Ascultarea suspectului sau inculpatului se face prin intermediul
declaraţiei scrise şi semnate, dar se poate face şi folosind înregistrări
audio sau video. Uneori înregistrarea audio este obligatorie. În toate
cazurile în care se va proceda la înregistrări video sau audio, înainte
de a se începe înregistrarea, organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată are obligaţia să-i aducă la cunoştinţa suspectului sau
inculpatului că declaraţia va fi înregistrată.
Reprezintă infracţiune întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări
sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare,
anchetă penală ori judecată, pentru obţinerea de declaraţii.
Suspectul sau inculpatul are dreptul să revină oricând asupra
declaraţiei date. Evident că la soluţionarea cauzei se va ţine seama de
instabilitatea declaraţiilor şi va fi luată în considerare cea care se
coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Chiar dacă
suspectul sau inculpatul îşi păstrează aceeaşi declaraţie în tot cursul
procesului, ea va avea valoare probantă egală celorlalte probe
administrate şi numai în urma examinării întregului probatoriu
organul judiciar îşi va forma propria convingere cu privire la
deznodământul cauzei.
Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie
în faza de urmărire penală, deci şi declaraţiile suspectului sau
inculpatului, vor fi prealabil înregistrate şi înseriate, iar după
completare vor fi introduse în dosarul cauzei.