Alexandru Lăpușneanul

8. Lăpușneanul – trăsături și relații, modalități de caracterizare;

9. Relația cu Ruxanda
10. Arta narativă
11. Încheiere
1. Încadrare în epocă + apariție
Costache Negruzzi - pașoptism; prima nuvelă istorică românească;
Publicată în primul număr al „Daciei literare”, la 30 ianuarie 1840, respectă dezideratele
enunțate de Kogălniceanu în „Introducție” – inspirația din istorie + originalitate.

2. Surse de inspirație
Cronici – „Letopisețul Țării Moldovei”, Grigore Ureche și Miron Costin; „O samă de cuvinte”, Ion
Neculce.
Preia informațiile despre a doua domnie a lui Lăpușneanul (1564-1569), dar elaborează o
creație ficțională, originală.

3. Specia + încadrare
Nuvela = specie epică în proză, cu un singur fir narativ, care prezintă un conflict puternic, redat
în manieră obiectivă, între personaje bine conturate. Dintre acestea se remarcă personajul
central, minuțios construit printr-o aglomerare de amănunte semnificative. Caracterul istoric este
conferit de sursa de inspirație, prin evocarea unor date, locuri, personalități cu existență reală,
pe care încă autorul le transpune într-un context care evidențiază propria sa viziune asupra lor.
Nuvela istorică este p specie literară de factură romantică, dar în cadrul ei coexistă și elemente
specifice altor curente literare.
„Alexandru Lăpușneanul” – produsul unei literaturi preromantice românești prin temă,
construcția personajelor, zugrăvirea verosimilă a culorii locale.
Influența clasică – rigurozitatea compozițională, sobrietatea, precizia și gradația conflictului.
Realism – psihologia personajului colectiv, mulțimea – ca un singur individ.

4. Tema
istorică – prezintă artistic Moldova sec. XVI-lea, dominată de un domnitor crud; timpul și spațiul
bine precizate = caracter verosimil; romantică – destinul unui personaj ce evoluează de la
orgoliu și cruzime la singurătate și neputință.

5. Perspectiva narativă
obiectivitate, narator omniscient, prezintă evenimentele sobru, detașat, la pers. a III-a; arareori
intervine cu aprecieri personale - mărci ale subiectivității, în special epitete dezaprobatoare:
„mârșavul curtean”, „mișelul boier”, „deșănțată cuvântare”, „urâtul caracter”.
Narațiunea – linear, prin înlănțuirea secvențelor narative, cronologic.

6. Structură și compoziție; Incipit-final

Moduri de expunere – dialog – dramatizează acțiunea, informații asupra personajelor și
înaintând acțiunea; narațiunea și descrierea – pondere mai mică, ex. relatarea faptelor
personajului de la venirea la domnie, pauzele descriptive – se individualizează personaje prin
detalii, se prezintă amănunte semnificative despre vestimentație/locuri reale – cetatea Hotinului.
Compozițional, patru capitole care corespund momentelor subiectului, asemenea actelor unei
drame, rigurozitate formală de factură clasică, motto semnificativ care enunță concentrat ideea
centrală a capitolului: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”, Ai să dai sama, doamnă!...”, „Capul
lui Moțoc vrem...”, „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...”
Expozițiunea și intriga – întoarcerea lui Lăpușneanul în Moldova, cu intenția hotărâtă de a-și
recăpăta tronul, în ciuda vorbelor rostite de boieri; desfășurarea acțiunii – faptele crude prin
care Lăpușneanul se răzbună pe boieri; Punctul culminant – uciderea celor 47 de boieri;
deznodământul – sfârșitul existenței domnitorului tiran.
Incipitul și finalul – succinte, stilul cronicilor. Debutul – contextul politic, care evidențiază dorința
lui de răzbunare: Ștefan Tomșa ocupase tronul după uciderea lui Iacov Eraclid, dar
Lăpușneanul, fugind la Constantinopol, a reușit să adune o oaste turcească și să se întoarcă
pentru a-și recâștiga locul.
Finalul – concluzie obiectivă, pedeapsă binemeritată: „Astfel fu sfârșitul lui Alexandru
Lăpușneanul, car lăsă o pată de sânge în istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidită de el,
unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și a familiei sale.”

7. Construcția subiectului – capitole (discursul + uciderea celor 47 de boieri)

Primul capitol – reîntoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul în Moldova, ajutor turcesc, pentru
redobândirea tronului pierdut din cauza uneltirii boierilor. Mobilul practic dublat de cel psihologic
– dorință aprigă de răzbunare față de cei care îl privaseră de dreptul său de a conduce. Boierii îi
sunt împotrivă: îi primește cu disimulare, „silindu-se a zâmbi”, pe vornicul Moțoc, postelnicul
Veveriță, spătarii Spancioc și Stroici, care au o atitudine mai degrabă rezervată – „se închină
până la pământ fără a-i săruta poala după obicei”.

în Lăpuşneanul el izbuteşte performanţa rară de a-şi elimina cu desăvârşire imaginea

proprie din povestire: „Dacă din toată opera lui Negruzzi n-ar fi rămas decât nuvela
Alexandru Lăpuşneanul, nimeni n-ar fi putut aduce vreo precizare asupra
particularităţilor morale ale omului care a scris-o”. (Tudor Vianu)