UNIVERSITATEA DE STAT „B. P.

HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE ECONOMIE, INGINERIE ȘI ȘTIINȚE APLICATE
DEPARTAMENTUL DE INGINERIE ȘI ȘTIINȚE APLICATE

POPOVICI Ilona

NOTE DE CURS
la disciplina TEHNOLOGII DE COMUNICARE
INFORMAȚIONALĂ

unitatea de învățare NOȚIUNI GENERALE DESPRE

INTERNET

CAHUL, 2020
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

CUPRINS
INTRODUCERE................................................................................................................3

I. Ce reprezintă Internetul? Caracteristici tehnice. Accesul la Internet.....................................5

1. Ce reprezintă Internetul.......................................................................................................5
2. Caracteristici tehnice............................................................................................................5
3. Accesul la Internet................................................................................................................8

II. Navigarea. Adrese. Securitatea transferării datelor pe Internet...........................................11

1. Navigarea............................................................................................................................12
2. Adrese..................................................................................................................................13
3. Securitatea transferării datelor pe Internet.....................................................................19

III. Transferul de fișiere prin protocolul FTP............................................................................23

1. Modelul FTP.......................................................................................................................23
2. FTP activ.............................................................................................................................24
3. FTP pasiv............................................................................................................................25

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................27

2
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

INTRODUCERE
Secolul XX a deschis era calculatoarelor, care au pătruns în diverse domenii de activitate,
datorită cărui fapt, asupra disciplinelor legate de informatică se necesită acordarea unei atenţii
deosebite din partea instituţiilor de învăţământ. Astăzi, pe drept, se poate afirma că calculatorul a
deschis noi perspective omenirii şi de aceea viaţa contemporană nu poate fi imaginată fără
utilizarea tehnologiilor informaţionale în diferite domenii de activitate, unde drept mijloc
instrumental principal este folosit calculatorul, în special calculatorul personal. Procesul utilizării
calculatoarelor este accelerat de creşterea rapidă a performanţelor lor şi serviciilor oferite.
Cea mai avansată formă de utilizare a mijloacelor informatice este utilizarea lor în reţele de
calculatoare. O dezvoltare vertiginoasă în ultimii ani a cunoscut comunitatea de reţele de arie
globală – Internet. În societatea modernă, utilizarea informaţiilor a atins un asemenea grad de
dezvoltare, încât resursele informaţionale, alături de materiile prime şi energie, devin resurse
hotărâtoare de prosperare. Respectiv, domeniul activităţilor informaţionale a devenit atât de
important încât, până la urmă, a fost distins aparte atât ca direcţie în ştiinţă, cât şi ca ramură în
economie.
Odată cu apariţia acestui mediu online, numit Internet, s-au produs unele schimbări majore
în viaţa omului. Internetul oferă omului modern o mulțime de posibilități, care îi ușurează sau îi
îmbunătățesc viața, fie îl ajută să economisească timp, bani, fie să-și găsească un partener de
viață, fie îi oferă modalități de a-și petrece timpul simțindu-se mai bine (cel puțin pe moment)
etc. Astfel Internetul oferă informaţii din toate domeniile (politică, administraţie, sport,
agricultură, vreme, informaţii juridice – legi, hotărâri etc.) prezentate sub tot felul de forme: ştiri,
articole, imagini, videoclipuri etc. Face posibilă comunicarea cu diferite instituţiile publice şi
companii private (găsirea numerelor de telefon şi fax, comunicare prin e-mail – poştă electronică
etc), socializarea prin e-mail, site-uri de socializare, messenger, skype, etc. De asemenea
Internetul oferă posibilitatea de a vorbi gratuit ca la telefon cu rude şi prieteni, colegi de
şcoală/facultate/serviciu, profesori, etc. Acest mediu oferă acces la cursurile online (unele
gratuite) şi la alte informaţii/documente utile în pregătirea profesională şi carieră (valabil în
perioada şcolii, liceului, facultăţii, serviciului şi tot restul vieţii). Internetul dă posibilitatea de
a învăţa limbi străine gratuit; de a găsi şi cumpăra produse, la cel mai mic preţ de pe piaţă; de a
vinde diferite produse; de a da, gratuit, anunţuri referitoare la orice: cumpărări-vânzări,
matrimoniale, evenimente, proteste etc; de a-ţi face publică o părere (de a te face auzit) – prin
comentarii la diferite ştiri, articole, pe forumuri, pe diferite siteuri etc, prin administrarea unui
propriu site de internet / blog, unde poţi posta (poţi publica) ce informaţii doreşti; de a învăţa
gratuit să faci tot felul de chestii utile vieţii cotidiene (prin videoclipuri, tutoriale, prezentări,
puse la dispoziţie oricui pe internet). Internetul asigură o foarte mare economie de timp.
În acest context în lucrarea dată este descrisă unitatea de conținut Noțiuni generale despre
Internet, parte componentă a cursului Tehnologii de comunicare informațională, studiat în
anul I, semestrul I și II, de studenții specialităților: Informatică, Contabilitate, Business și
administrare, Drept, Administrație publică, Filologie Română, Filologie Engleză, Pedagogie în
învățământ primar și pedagogie preșcolară.
Scopul general al acestei unități de conținut constă în familiarizarea studenţilor cu noțiunile
fundamentale despre Internet, caracteristicile lui tehnice, modalitățile de acces la Internet, navigarea
prin Internet, adresele electronice, securitatea transferării datelor prin Internet, transferul de fișiere
prin protocolul FTP; formarea aptitudinilor şi competențelor în utilizarea și aplicarea lor.
Obiectivul principal al unității de conținut Noțiuni generale despre Internet îl constituie
recunoașterea, interpretarea, descrierea și exemplificarea următoarelor noțiuni: Internet, model
OSI, protocol, ISP, intranet, extranet, acces la Internet, navigare, browser, adresă web, URL,
adresă IP, host, adrese IP private, arhitectură client-server, port, sistem DNS, securitatea

3
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

transferării datelor prin Internet, protocolul pentru transfer de fișiere FTP, modelul FTP, FTP
activ, FTP pasiv.

4
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

I. CE REPREZINTĂ INTERNETUL? CARACTERISTICI TEHNICE.

ACCESUL LA INTERNET

OBIECTIVE:

 Recunoașterea, interpretarea și identificarea următoarelor noțiuni: Internet, model OSI,

protocol, ISP, intranet, extranet, acces la Internet;
 Indicarea și compararea celor 7 nivele a modelului de referință OSI;
 Exemplificarea noțiunii de protocol;
 Explicarea fiecărui tip de protocol;
 Descrierea procesului de funcționare a Internetului;
 Explicarea diferențelor dintre cel e trei noțiuni: Internet, Intranet și Extranet;
 Descrierea tuturor metodelor de cuplare a unui calculator sau aparot inteligent la Internet.

1. Ce reprezintă Internetul?

Internetul este o rețea vastă de calculatoare care leagă milioane de rețele mai mici din
întreaga lume. Termenul Internet provine din împreunarea artificială și parțială a două
cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea1. Internetul este
o modalitate de comunicare a calculatoarelor.
O rețea este un grup de calculatoare și echipamente de calcul conectate pentru a partaja
informații și resurse. Calculatoarele dintr-un birou, sunt des interconectate pentru a putea utiliza
aceleași fișiere și imprimante. Toate calculatoarele legate la Internet pot schimba informații între
ele. Este la fel de ușor de comunicat cu un calculator din cealaltă parte a lumii ca și cu unul din
aceeași cameră. Înainte de a putea schimba informații, două calculatoare de pe Internet trebuie să
se “găsească” reciproc și să comunice într-un limbaj accesibil ambelor.
Istoria Internetului este relativ recentă. Primul proiect de realizare a unei rețele fiind lansat
în 1960. Proiectul era unul militar: crearea unei rețele de calculatoare între cele mai importante
centre militare ale SUA. Centrele trebuiau interconectate multiplu, ca în cazul unui atac nuclear,
chiar dacă o parte a legăturilor s-ar fi distrus, rețeaua totuși ar fi fost capabilă să țină legătura
între supercalculatoarele DoD (Department of Defense).
Chiar dacă primele rețele au aparținut domeniului militar, ele s-au extins în domeniul
cercetării academice, legând diferite universități, pentru ca în 1990 rețeaua să fie deschisă pentru
toată lumea, atât pentru companiile comerciale cât și pentru persoanele care folosesc
calculatoarele acasă. În ciuda numeroaselor încercări ale diverselor organizații și guverne,
nimeni nu controlează cu adevărat Internetul. Acesta este compus din multe rețele individuale,
dar nimeni nu îl posedă în totalitate.

2. Caracteristici tehnice2

În ziua de astăzi Internetul este susținut și întreținut de o mulțime de firme comerciale. El

se bazează pe specificații tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe așa-numitele „protocoale de
comunicație”, care descriu toate regulile și protocoalele de transmitere a datelor în această rețea.
Modelul de Referință OSI (OSI este un acronim pentru interconectarea sistemelor
deschise, engleză Open Systems Interconnection), pe scurt: OSI, este o stivă
de protocoale de comunicație, ierarhic foarte des folosit pentru a realiza o rețea de calculatoare.
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet
5
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

OSI este un standard al Organizației internaționale de standardizare, emis în 1984.

Modelul de Referință OSI oferă metode generale pentru realizarea comunicației, sistemelor
de calcul pentru ca acestea să poată schimba informații, indiferent de particularitățile
constructive ale sistemelor (fabricant, sistem de operare, țară, etc). Modelul de Referință are
aplicații în toate domeniile comunicațiilor de date, nu doar în cazul rețelelor de calculatoare.
Modelul OSI divizează problema complexă a comunicării între două sau mai multe sisteme
în 7 straturi numite și niveluri (layers) distincte, într-o arhitectură ierarhică. Fiecare strat (nivel)
are funcții bine determinate și comunică doar cu straturile adiacente. Cele 7 niveluri ale
Modelului de Referință se numesc: Aplicație (nivelul 7, superior) , Prezentare, Sesiune,
Transport, Rețea, Legătură de date, Fizic (nivelul 1, inferior) (fig.1).

Figura 1. Modelul de Referință OSI

Protocol este setul de reguli și convenții folosit pentru transmiterea informației într-o rețea
de calculatoare, el definește modul în care sunt transmise datele în rețea și ce fel de informație de
control (adrese, lungime) i se mai atașează. Toate calculatoarele dintr-o rețea trebuie să
foloseascăun limbaj (protocol) comun pentru a putea interpreta corect datele recepționate.
Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice
două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet
Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) și User Datagram Protocol (UDP).
Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de
protocoale Internet, care mai include și protocoale de control si aplicative, cum ar
fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDA
P, SSL, WAP și SIP.
Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie și cele de Internet (Internet
Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că sarcinile acestora
nu erau clar delimitate.
Rețeaua regională a ISP-ului este formată prin interconectarea ruterelor (dispozitiv
hardware sau software care conectează două sau mai multe rețele de calculatoare bazate pe
„comutarea de pachete” (packet switching)) din diverse orașe pe care le deservește compania.
Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către rețeaua ISP, pachetul
va fi livrat direct lui. Altfel el este predat mai departe operatorului (firmei) care furnizează
companiei ISP servicii de comunicare prin backbone-ul rețelei (în engleză backbone înseamnă în
general șira spinării, iar în informatică înseamnă rețeaua de bază pentru interconectarea rețelelor,
formată din trunchiuri de fibră optică, având mai multe linii de fibră optică combinate pentru a
6
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

crește capacitatea liniei de transmisie). În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii
principali de la nivelul backbone-ului rețelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceștia
răspund de backbone-uri mari cu mii de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de
transfer.
Corporațiile și firmele de hosting utilizează așa-numitele „ferme” de servere rapide (multe
servere, situate eventual în aceeași sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii
încurajază pe clienții lor să folosească această conectare directă prin închirierea de spațiu
în rack-uri (dulapuri speciale standardizate pentru echipamentul clientului), care se află în
aceeași cameră cu ruterul, conducând la conexiuni scurte și rapide între fermele de servere
și backbone-ul rețelei.
Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceeași
coloană, el este transmis celui mai apropiat ruter. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-
un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point). În principiu un
NAP este o sală plină cu rutere, cel puțin unul pentru fiecare backbone conectat. O rețea locală
conectează toate aceste rutere astfel încât pachetele să poată fi retransmise rapid din orice
coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au
numeroase conexiuni directe între ruterele lor, tehnică numită conectare privată (private
peering).
Unul dintre paradoxurile Internetului este acela că ISP-urile, care se află în competiție între
ele pentru câștigarea de clienți, cooperează în realizarea de conectări private și întreținerea
Internetului.
Termenii înrudiți cu „Internet” și „internet” sunt (fig. 2):
 intranet: o rețea particulară cu principii de funcționare similare cu cele ale Internetului, dar
cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau intranet-urile unei companii particulare, la care
primesc acces numai angajații companiei. Intranet-urile sunt de obicei separate de Internet.
 extranet: un intranet particular al unei companii, la care însă au acces (măcar parțial) și
anumite persoane sau grupe externe autorizate din alte companii, ca de exemplu de la firme
furnizoare sau firme cliente. Accesul la extranet-uri are loc de obicei prin intermediul
Internetului.

INTERNET
Acces global
Public
EXTRANET
Furnizori,
Clienți,
Parteneri

INTRANET
LAN
Angajați

Figura 2. Internet vs Extranet vs Intranet

7
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Tabelul 1. Diferențele dintre Internet, Extranet și Intranet

DIFERENȚE
Internet Extranet
Accesul Public Privat
Tipul de utilizatori Furnizează informații Furnizează informații
pentru orice public pentru furnizori, clienți
și business parteneri
Domenii de utilizare Accesul la toate tipurile Accesul la diferite date,
de informații verificarea statutului,
plasarea comenzilor,
trimiterea mesajelor
prin e-mail
Securitatea Slabă Utilizează tehnologiile
rețelei virtuale private
pentru a face
comunicarea prin
Internet mai sigură
Intranet
Privat
Furnizează informații
pentru angajații unei
întreprinderi
Accesul la anuarele
telefonice, gestionarea
locurilor de muncă
interne, gestionarea
bazei de date cu
informații despre
angajați
Înaltă

3. Accesul la Internet3

Există un șir întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat „inteligent”
(smart) la Internet.
 Acces prin LAN: în cazul în care calculatorul ce trebuie conectat la Internet face parte dintr-
o rețea locală de calculatoare (LAN – Local Area Network), care este deja conectată la
Internet, atunci vorbim de o conexiune Internet permanentă. Multe organizații mari sau
mijlocii conectează rețelele lor la Internet printr-o asemenea legătură permanentă. În acest
caz se folosesc linii închiriate (vezi mai jos) sau alte modalității de conectare: prin antena
radio sau satelit pentru conectarea la un ISP pe baza unui abonament.
 Acces prin linie de telefonie
 Dial-up: dacă nu este posibilă conectarea la Internet prin intermediul unei rețele, cum ar
fi persoanelor fizice de la domiciliu, atunci accesul la Internet se face printr-o conexiune
dial-up. Accesul dial-up înseamnă că utilizatorul folosește un modem pentru a se
conecta la un ISP prin linia telefonică obișnuită. Deoarece ISP-ul are acces permanent
la Internet, utilizatorul după conectare are și el acces la Internet la prețul unei convorbiri
telefonice până la ISP, deci a unei convorbiri locale.
Pentru conectarea unui calculator la ISP se folosește protocolul PPP (Point-to-
Point Protocol), adică protocolul pentru o conexiunepunct la punct între cele două
capete ale legăturii: ISP și calculator. Identificarea la ISP se face pe baza unui nume de
utilizator și parolă.
Modem-ul este dispozitivul electronic ce primește semnalul digital de la
calculator și îl transformă în semnal analogic (modulare) pentru a-l putea transmite pe
linia telefonică. La celălalt capăt (la recepție) modemul primește semnalul analogic și îl
transformă în semnal digital (de modulare) pentru ca să poată fi interpretat de calculator.
Deci numele vine de la acest proces de transformare modulare (la transmisie) și
demodulare (la recepție).
Semnalele modulate (de fapt datele) sunt transferate la punctul de livrare (Point
Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic și transferate

3
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
8
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

în rețeaua regională de Internet a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime
digital și se bazează pe comutarea de pachete (packet switching); în acest sistem de
transmisie informația care trebuie transmisă este "mărunțită" în multe pachete mici, care
sunt apoi transmise la destinație în mod independent unele de altele și chiar pe căi
diferite; sigur că la destinație pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă.
Pe lângă utilizarea rețelei fixe publice acceași tehnică se poate folosi și pe linii
fixe dedicate (închiriate).
 Linie închiriată (dedicată): în cazul în care se dorește o legătură permanentă (24 ore
din 24) la Internet se poate utiliza o linie telefonică închiriată. În acest caz se închiriază
linia telefonică de la compania de telefoane, legătura între utilizator și ISP. Plata se face
pe km și nu pe impuls ca la o linie telefonică obișnuită, de diferite viteze: 56 kbps, 128
kbps până la câțiva Mbps prin noile tehnologii DSL, necesitând la ambele capete de
comunicare câte un modem DSL.
DSL (Digital Subscriber Line) este tehnologia ce permite transmiterea
informațiilor digitale pe liniile telefonice la viteze foarte mari. S-a început utilizarea
acestei tehnologii din anul 1998. Există mai multe variante de DSL, cum ar fi ADSL
(Asymmetric DSL), HDSL (High-data-rate DSL), SDSL (Symmetric DSL), VDSL
(Very high DSL).
 ISDN (Integrated Services Digital network) este o legătură cu viteză relativ mare la
Internet, conectarea realizându-se la 64 kbps sau 128 kbps. Compania de telefoane
trebuie să suporte serviciul ISDN, pentru a putea fi folosit, iar utilizatorul trebuie să
cumpere un adaptor terminal ISDN (modem).
Serviciul ISDN este destul de costisitor. Multe persoane nu-și permit ocenexiune
de 128 kbps, iarcea de 64 kbps nu este atrăgătoare, pentru că se poate obține 56 kbps și
cu un modem obișnuit prin linia telefonică normală. De aceea serviciul ISDN nu este
foarte răspândit.
 Conexiuni radio – fără fir
 Modem radio: Modemurile radio oferă un mod rapid și ușor de a instala și întreține o
conexiune Internet. În mod normal companiile folosesc o asemenea conexiune atunci
când doresc o lărgime de bandă largă și sunt disponibile legături terestre care să ofere
asemenea viteze. Conexiunea prin modem radio este de tipul punct-la-punct. Ambele
capete ale legăturii radio trebuie să fie vizibile. Modemurile radio funcționează în două
benzi libere de frecvențe:
o 2,4 GHz, cu viteze până la 11 MBps. Distanța maximă a legăturii este de
aproximativ 4 km pentru condiții optime.
o 5 GHz, în care se pote lucra cu viteze până la 54 MBps. De obicei asemenea
modemuri sunt utilizate pentru a lega puncte majore de acces la Internet.
 Legătura satelit: este utilizată în cazurile când legăturile terestre nu sunt disponibile.
Pentru a realiza o conexiune satelit este necesară o antenă cu un receptor și transmițător,
și un IDU (In Door Unit) ce permite comunicarea cu echipamentul existent (PC, etc).
Tot acest echipament este numit VSAT (Very Small Aperture Terminal) datorită
dimensiunii reduse a antenei (între 0,55 și 1,2 m).
Echipamentul VSAT folosește 2 benzi de frecvență:
o Banda C, care operează în frecvențele 4 și 6 GHz (necesită antene mai mari, dar
este mai puțin influentă de ploi torențiale - ecranare);
o Banda Ku, funcționează în frecvențele 11-12 și 14 GHz.
VSAT oferă rate de transmisie de până la 52,5 Mbps la legătura de ieșire (de la
Hub la VSAT) și 307,2 Kbps la legătura de intrare (de la VSAT la Hub).
Sateliții folosiți pentru comunicarea cu VSAT sunt geostaționari. Acestea
orbitează chiar deasupra Ecuatorului, la aproximativ 35787 km înălțime. La această
9
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

altitudine, o rotație completă în jurul Pământului (relativ față de Soare) durează 24 ore.
Astfel satelitul rămâne deasupra aceleași poziții a Pămânatului (geo) în orice moment,
și rămâne fix pe cer (staționar) văzut din orice punct al suprafeței Pământului. O
singură antenă satelit poate cuprinde aproximativ 40 % din suprafața Pământului. Trea
asemenea sateliți, plasați la intervale egale (120˚ distanță unul de altul), pot oferi
acoperire totală a întregii planete.
Toate datele recepționate și transmise de către satelit sunt transmise de către o
stație centrală Hub plasată pe Pământ. Această stație Hub este punctul de acces la
Internet al ISP-ului.
Avantajele unei legături satelit față de o legătură Internet tradițională (prin linie
telefonică) sunt:
o Adăugarea rapidă a noi puncte de acces;
o Instalare rapidă a echipamentului la clienții cu infrastructură limitată;
o Disponibilitate (99,9 %), care este mult mai bună decât cea a rețelelor terestre;
o Lărgimi de bandă ce permit viteze mari de transfer;
o Independența de rețelele terestre și infrastructură.
Prețul mare a unei asemenea conexiuni este dezavantajul major al acestui tip de
legătură.

Figura 3. Rețea satelit VSAT.

Legătura satelit completă (two-way)

Este posibilă o conexiune Internet mult mai ieftină prontr-o legătură mixtă satelit-
terestră. În acest caz upstream-ul (fluxul în amonte) este făcut printr-o legătură terestră
(linie închiriată – fibră optică), iar downstream-ul (fluxul în aval), ce necesită o lărgime
de bandă mult mai mare, este făcut prin satelit.

10
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Figura 4. Rețea satelit VSAT.

Legătura satelit mixtă (one-way)

 Acces printr-un controler de comunicații dedicat

 Acces prin rețele de telefonie celulară, mobilă (GSM)
Legătură prin radio, de la un telefon celular de tip smartphone, de la un calculator
portabil sau, mai general, de la un dispozitiv Internet mobil la antena celulară terestră,
utilizând tehnicile GSM sau UMTS.
 Acces prin rețeaua de cablu de TV
 Altele
Pe anumite domenii speciale se fac încă experimentări: prin rețeaua de curent electric;
prin rețeaua de transporturi a căilor ferate, etc.

II. NAVIGAREA. ADRESE. SECURITATEA TRANSFERĂRII DATELOR PE

INTERNET

OBIECTIVE:

 Recunoașterea, interpretarea și identificarea următoarelor noțiuni: navigare, browser, adresă

web, URL, adresă IP, host, adrese IP private, arhitectură client-server, port, sistem DNS,
securitatea transferării datelor prin Internet;
 Indicarea, caracterizarea și compararea programelor de navigare web;
 Indicarea și recunoașterea componentelor adresei web;
 Identificarea domeniilor de nivel principal ale adresei web;
 Descrierea componenței unei adrese IP;
 Diferențierea claselor de adrese IP;
 Recunoașterea adreselor IP speciale;
 Explicarea structurii arhitecturii client-server;
 Diferențierea tipurilor de porturi și a domeniului de utilizare a fiecărui tip;
 Descrierea procesului de funcționare a sistemului DNS;
 Descrierea tuturor metodelor de asigurare a securității tranzacțiilor de date.

11
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

1. Navigarea

Pentru vizualizarea resurselor din Internet se folosesc programele de navigare (browser).

Browser-ul este un program care prelucrează fişiere în format HTML. Fişierele se pot afla
în Internet sau pe propriul calculator. Ele sunt deseori denumite pagini Web. Când se accesează o
pagină web browser-ul folosește standardele URI și HTTP, o interpretează conform formatării
paginii (hipertext) și o prezintă utilizatorului pe un monitor. Unul dintre principiile web-ului este
modelul client-server, browser-ul fiind aplicația client, iar serverul HTTP (serverul web) fiind
aplicația server. Pentru a putea interpreta și reda informațiile sub forma hipertextului, browserul
apelează la standardul de limbaj HTML, definit încă de la începtul dezvoltării web-ului.
Există mai multe programe de navigare Web, dar cele mai cunoscute sunt4:
 Microsoft Internet Explorer5: este un browser web produs și dezvoltat de Microsoft, fiind
unul dintre cele mai populare browsere din lume, livrat odată cu sistemul de operare
Windows pe PC sau telefoane inteligente. Internet Explorer a fost sau este disponibil pentru
Windows, Windows Mobile și Windows Phone, Mac, Linux și UNIX. Acesta este al treilea
cel mai popular browser din lume. Internet Explorer a fost criticat de mai multe ori pentru
lacunele sale în materie de securitate și performanță.
 Mozilla Firefox6: este un navigator web gratuit dezvoltat de Mozilla Foundation. Firefox
este al doilea navigator ca număr de utilizatori, după Google Chrome de la Google, fiind
folosit de aproximativ 28.9 % (în luna iunie 2013) din toți utilizatorii Internetului de pe glob.
Firefox are numeroase facilități, cum ar fi navigarea cu file, un sistem împotriva phishing-
ului și al spyware-ului, o facilitate de gestionare a descărcărilor ș.a. Este foarte configurabil –
i se pot adăuga multe extensii făcute de dezvoltatori independenți; gama de extensii este deja
foarte largă, fiind disponibile peste 8.000 de extensii de cele mai diverse facturi. Printre cele
mai populare extensii se numără NoScript (oprește rularea scripturilor
dăunătoare), FoxyTunes (controlează media player-ele), StumbleUpon (descoperire de situri)
și DownThemAll! (facilități pentru descărcarea de fișiere).
 Opera7: Opera este dezvoltat de Opera Software în Oslo, Norvegia. La baza acestui browser
se află motorul de afișare numit Presto, care a fost licențiat de parteneri de afaceri
precum Adobe și a fost integrat în Adobe Creative Suite. Opera este al cincilea browser ca
număr de utilizatori, cu cotă de piață de 1.7 % din totalul utilizatorilor de Internet. Browser-
ul Opera este liderul mondial pe telefoane mobile, smartphone-uri și pe PDA-uri, deoarece
folosește tehnologia proprie Small Screen Rendering. Opera este folosit și pe platforme iTV.
Opera poate fi controlat prin voce (browser multi-modal), fiind rezultatul unui parteneriat
cu IBM.
 Netscape Navigator8: a fost un browser web proprietar, unul din cele mai vechi browsere de
navigare pe Internet. A fost "nava amiral" a companiei Netscape Communications Corp și
browserul dominant în anii 1990, dar pâna în 2002 popularitatea acestuia a scăzut până
aproape de zero. Aceasta s-a datorat în primul rând creșterii popularității
browserului Microsoft Internet Explorer și parțial pentru că Netscape Corporation nu a mai
inovat către sfârșitul anilor '90.
 Google Chrome9: este un navigator web de tip open source dezvoltat de compania Google.
Este cel mai utilizat browser la momentul actual, având o cotă de piață de 52.1 % din totalul
utilizatorilor de Internet. Numele navigatorului este derivat de la interfața grafică. Chromium

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Navigator_web
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet_Explorer
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mozilla_Firefox
7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_(navigator_web)
8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Netscape_Navigator
9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Google_Chrome
12
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

este numele proiectului de sursă liberă, iar Chrome numele produsului care a apărut sub
licența BSD. Prima versiune pentru sistemele de operare Microsoft Windows a apărut pe 2
septembrie 2008 în 43 de limbi. Versiunile pentru sistemele de operare Mac OS X și Linux
sunt în stadiu alpha.
 Chromium, etc.

2. Adrese

A. Adrese web

Toate paginile web au câte o adresă web. Adresă Web este denumită în general o
adresă URL (Uniform Resource Locator - descriptor uniform de resurse). Fiecare pagină
Web deţine o adresă unică, de aceea o pagină preferată poate fi regăsită mereu şi se poate
reveni cu uşurinţă la ea ulterior.

Exemplu: www.google.com este pagina companiei Google, www.usch.md – pagina

Universităţii de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Unele componente ale adresei web pot sugera informaţii despre destinaţia paginii web:

<protocol>://<nume_DNS>/<nume_local>
unde
 protocol - este protocolul folosit (de cele mai multe ori http),
 nume_DNS - este numele domeniului pe care se află resursa,
 nume_local - este format din calea și numele resursei de pe discul local, este domeniul
de nivel principal, care indică tipologia sau localizarea geografică a paginii.
Domeniile de nivel principal ce indică tipologia, adică în afară de cele ce indică
localizarea geografică prin codurile de țară (de exemplu .md, .ro, .ru, etc) sunt:
 .com - adresă comercială;
 .gov - adresă guvernamentală;
 .net - furnizor de servicii reţea;
 .org - organizaţie non-profit;
 .edu - instituție de învățământ, etc

B. Adrese IP10

Internet-ul constă din rețele interconectate (LAN-uri), ce conțin hosturi interconectate.

Un host este un calculator ce este conectat la o rețea (fie rețea LAN, din care face parte, sau
un calculator conectat prin dial-up la rețeaua ISP-ului) prin care are acces la Internet.
Fiecare host conectat la Internet trebuie să aibă o adresă unică pentru a putea avea acces la
Internet. Această adresă, care este formată din 32 de biți (adică 4 octeți), este numită adresă
IP (Internet Protocol). Din numărul de biți al unei adrese rezultă că în total pot fi
4 294 967 296 de valori unice. Exprimarea uzuală a acestei adrese este sub formă zecimală,
fiind reprezentată ca 4 cifre zecimale despărțite prin puncte, specificând valoarea zecimală a
celor 4 octeți.
Fiecare cifră zecimală poate avea valori între 1 și 254.

De exemplu: 193.254.231.35 este adresa IP al serverului vega.unitbv.ro

10
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
13
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Octeții sunt folosiți nu pentru a separa numerele, ci pentru a crea așa numitele clase de
adrese, care pot fi atribuite unei organizații, instituții. Octeții împart adresa IP în două părți
distincte: partea de rețea și partea de host. Partea de rețea identifică rețeaua din care face
parte calculatorul, iar partea de host este numărul unic al calculatorului în acea rețea.
Exista 5 clase de adrese IP11, care sunt indicate în următorul tabel.

Tabelul 2. Clase de adrese IP

Clasa Prima cifră din adresă Nr. de rețele și hosturi

A 1 – 126
B 128 – 191
C 192 – 223
D 224 – 239
E 240 – 255
127 rețele și 16 milioane de hosturi
16384 rețele și 65534 hosturi
2 milioane de rețele și 254 hosturi
Adrese multicast
Adrese utilizate pentru experimente

Apartenența unei adrese IP la o anumită clasă se poate face prin verificarea primului
număr zecimal din adresă, așa cum este indicat și în tabelul 2. Astfel în exemplul anterior se
poate observa, că prima cifră este 193, deci este vorba de o adresă de clasă C.
La clasa A prima cifră (adică primul octet) reprezintă numărul de rețele ce se pot
defini cu adresa respectivă, iar restul octeți de trei cifre sunt folosite pentru definirea
hosturilor. Deci o adresă IP de clasă A se folosește în cazul când este nevoie de puține rețele
și foarte multe hosturi în cadrul fiecărei rețele.
La clasa B primii doi octeți reprezintă partea de rețea și restul partea de host.
Clasa C utilizează primii trei octeți pentru definirea rețelei și ultimul octet desemnează
adresa hosturilor. Adresele de clasă C sunt utilizate când sunt foarte multe rețele și maxim
254 de hosturi în fiecare rețea.
Clasa D este folosită pentru multicast - adresarea unui grup de calculatoare dintr-o
rețea.
Clasa E este folosită pentru scopuri experimentale.
Pentru a obține adresa rețelei dintr-o adresă IP, se setează la 0 toți biții în partea de
host. De exemplu adresa rețelei din care face parte serverul vega12 este 193.254.231.0.

C. Adrese IP speciale13

Adresele IP utilizate pot fi reale sau private14. Pentru reţelele de instituţii se

recomandă utilizarea adreselor private (ne-rutate). Se pot utiliza şi adrese reale alese dintr-o
clasă oarecare, cu condiţia ca reţeaua să nu fie conectată la Internet.
Gama pentru adrese private este15:
 Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
 Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
 Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255
Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese să fie alocat unei singure rețele. De
obicei, administratorul de rețea va împărți un bloc în subrețele; de exemplu, multe rutere
pentru uz personal folosesc subrețeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).
Adresa 127.0.0.0 de clasă A nu este folosită pentru a adresa o rețea sau un host, ci este
11
https://cursuri-online.wikispaces.com/file/view/Clase_de_adrese_IP.pdf
12
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
13
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
14
http://lucicap.3x.ro/adrese.htm
15
https://ro.wikipedia.org/wiki/Adres%C4%83_IP
14
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

utilizată pentru interfața de rețea software a unui calculator, numită interfață loop-back.
Interfața dată nu are hardware asociat, și nu este fizic conectată la rețea. Ea este utilizată
pentru a efectua teste software de rețea fără a crea probleme de trafic în rețea. Interfața loop-
back are în general adresa 127.0.0.1.
Adresa broadcast (de difuzare) este utilizată pentru a trimite mesaje la toate
calculatoarele din aceeași rețea. O adresă broadcast este cea în care toți biții din partea de
host a adresei IP sunt setați la 1. De exemplu pentru adresa 193.254.231.0 de clasă C,
adresa broadcast este 193.254.231.255.
Figura 5 arată două segmente de rețea (2 rețele distincte interconectate printr-un ruter,
ce utilizează adrese de clasă C. Dacă un host (ruterul) aparține ambelor segmente, atunci are
2 adrese IP (câte una pentru fiecare rețea). Adresele de rețea sunt 192.168.2.0 și 192.168.4.0.

Figura 5. Două segmente de rețele

D. Arhitectura Client-Server16

Pentru realizarea aplicațiilor folosite în Internet se folosește arhitectura client-server,

pentru că ea permite o implementare efectivă a serviciilor Internet. Pentru înțelegerea
funcționării diferitelor servicii existente pe Internet este necesară cunoașterea acestui
concept.
Termenul server are un dublu înțeles:
 din punct de vedere hardware este un calculator specializat/dedicat ce oferă anumite
servicii altor calculatoare din rețea, administrează resursele rețelei (fișiere, imprimante,
etc);
 din punct de vedere software este un program ce rulează pe un calculator (ce poate fi un
calculator server) și care oferă informații și servicii altor programe care îl apelează.
În modelul client-server conceptul de server este privit din punct de vedere software.
Calculatoarele ce oferă servicii (Web, mail, FTP) pentru alte calculatoare sunt servere,
iar cele care se conectează la ele sunt clienți. Atunci când un utilizator se conectează la o
adresă pentru a vizualiza o pagină web, la adresa respectiva rulează un server care răspunde
la cererile de la unul sau mai multi clienți.
Client este un program ce rulează pe un calculator (host), pornit de către utilizator, și
care cere informații sau folosește serviciile oferite de serverele de pe Internet. Exemple de
programe client sunt:
 clienți web: navigatoare web (Netscape, Internet Explorer, etc.) ce afișează conținutul

16
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
15
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

oferit de serverele web;

 clienți mail: programe folosite de utilizatori pentru a citi și transmite mesaje e-mail;
 clienți ftp: cu ajutorul acestora utilizatorii transferă fișiere de pe serverele ftp pe
calculatorul local.
Majoritatea host-urilor de pe Internet sunt clienți la un moment dat. Este posibil ca
serverul și clientul să ruleze pe același calculator, dar în general acestea se află pe
calculatoare diferite.
Calculatoarele ce rulează programe client nu au multe cereri de rezolvat, care să
necesite resurse mari, astfel încât chiar și un PC cu performanțe medii poate fi folosit pentru
conectarea la Internet și pentru rularea programelor client.
Atât serverul cât și clientul trebuie să utilizeze același limbaj pentru a putea comunica.
Acest limbaj este protocolul utilizat pentru a trimite cereri (client) și pentru a răspunde la
cereri (server).
Exemple de protocoale:
 HTTP este utilizat de serevrul web și navigator pentru a transfera paginile web;
 SMTP este folosit de către serverul și clientul de mail pentru a schimba mesajele e-
mail.
Un calculator poate rula mai multe aplicații ce oferă servicii pe Internet, deci pot fi
mai multe servere (din punct de vedere software) pe același calculator. De exemplu
serverul vega17 rulează software ce-i permit să fie server Web, server FTP și server de mail.
Utilizatorul, folosind un client specific se conectează la serverul corespunzător pentru a
transmite informația necesară sau să ceară serviciile sale. De exemplu prin browser un
utilizator se conectează la serverul de web, sau când trimite mail comunică cu serverul de
mail pentru a transmite mesaje.

Figura 6. Mai multe servere pe același calculator sau clienți multipli

Hosturile ce rulează programe server trebuie să aibă performanțe foarte bune (viteză și
resurse de stocare). Trebuie să facă față la un volum mare de trafic și la un număr destul de
mare de conectări simultane, cum ar fi la serverele web sau de mail, astfel încât
calculatoarele obișnuite nu satisfac pe deplin cerințele unui server Internet.
O aplicație server este pornită la punerea în funcțiune a calculatorului, iar apoi intră în
așa numita stare de așteptare, așteptând cereri de la aplicațiile client. Serverul ce poate primi
cereri de la mai mulți clienți în același timp este numit concurent. Majoritatea serverelor de
pe Internet sunt concurente: web, ftp, mail. Programele server mai sunt numite și daemon-
uri, de exemplu daemon ftp.
În figura 6 se poate observa că hostul A rulează mai multe servere la care sosesc cereri
de la mai mulți clienți, și pe care serverul trebuie să fie în stare să le servească.

17
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
16
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

E. Porturi18

Când un client se conectează la un calculator, trebuie să îi indice ce serviciu (program

server) vrea să acceseze, cu ce program (server) vrea să comunice. Selectarea server-ului din
setul de servere ce rulează pe un calculator este realizat prin așa-numitele porturi. Fiecare
server ascultă pe un anumit port dedicat, și clientul dacă vrea să acceseze acel server trebuie
să trimită pachetele la portul respectiv.

Figura 7. Conectarea la același calculator pe porturi diferite

Fiecare serviciu cunoscut are un port prestabilit pe care îl folosește. În tabelul 3 sunt
menționate porturile pentru câteva servicii cunoscute.

Tabelul 3. Porturi cunoscute

Port Protocol (serviciu)

21 ftp
23 telnet
25 smpt
53 nameserver
79 finger
80 http
110 Pop3

Tabelul 3 indică porturile implicite utilizate de serverele listate, dar nu este obligatoriu
ca acestea să fie folosite. Serverele pot fi configurate să asculte pe alte porturi decât cele
prestabilite. Însă atunci utilizatorul trebuie să specifice în programul client la ce port vrea să
se conecteze.
De exemplu dacă un server web este instalat să ruleze pe portul 1200 la adresa
www.xxx.com, atunci utilizatorul trebuie să specifice portul în URL în felul următor:
http://www.xxx.com:1200
Dacă s-ar introduce doar www.xxx.com, adică s-ar omite numărul portului, atunci
clientul ar încerca conectarea la portul 80, pentru că acela este portul implicit pentru un
server web.

F. Sistemul DNS (Domain Name System)

DNS este sistemul de adresare pe Internet, fiind cea mai mare bază de date distribuită,
fără de care Internet-ul nu ar putea funcționa, și se utilizează pentru translarea numelor de
domenii în adrese IP. Scopul acestui sistem este de a permite unui calculator de pe Internet
să afle ce adresă IP corespunde numelui de domeniu al unui host, deoarece în Internet toate
pachetele între calculatoare se transmit pe baza adresei IP, și nu pe baza numelui de
domeniu. Este o parte foarte importantă a Internet-lui care însă este ascunsă, transparentă

18
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
17
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

pentru utilizator.
Pentru a se conecta la un server utilizatorii ar putea folosi adresa IP al unui host în loc
de numele de domeniu. De exemplu în navigator s-ar putea scrie adresa 64.58.76.223 și s-ar
încărca pagina web de la www.yahoo.com pentru că acesta este adresa IP pentru Yahoo.
Sau se poate trimite e-mail la adresa szekelyg@[193.254.231.35] în loc de
szekelyg@vega.unitbv.ro. Însă pentru utilizatori este mult mai ușor să rețină numele de
domeniu decât un șir de cifre, astfel maparea între adrese IP și nume de domenii este
necesară.
Pentru a înțelege cum funcționează sistemul DNS vom analiza exemplul următor: când
utilizatorul introduce o adresă în browser, de exemplu www.altavista.com, calculatorul se
conectează la serverul DNS local pentru a afla adresa IP al numelui de domeniu respectiv
(figura 8).

Figura 8. Funcționarea sistemului DNS

Dacă serverul a mai primit o cerere pentru același domeniu atunci a reținut adresa lui
și o transmite calculatorului. Dacă serverul nu are memorată adresa IP a numelui cerut,
atunci va încerca să afle adresa de la un alt server. Serverul DNS local va trimite cererea la
unul din serverele de baza (root name servers) din Internet. Adresa IP a acestor servere (13
servere) este memorată pe fiecare server DNS pentru a fi găsite.
Aceste servere de bază au informația despre serverele DNS care răspund de domeniile
din nivelul superior (.com, .gov, .edu, .uk etc). În exemplul nostru dacă căutăm
www.altavista.com, serverul de bază care este contactat de către serverul DNS local va
întoarce adresa serverului DNS care are informații despre domeniul .com. Serverul local va
contacta serverul al cărei adresă l-a primit, care la rândul lui va transmite înapoi adresa
serverului DNS care răspunde de domeniul altavista.com.
Acest ultim server DNS va transmite înapoi adresa IP al server-ului
www.altavista.com, cât și valoarea TTL (Time To Live) care reprezintă timpul cât va fi
reținut de către server-ul local adresa IP pentru acest nume de domeniu. Având IP-ul
numelui de domeniu cerut navigatorul va face conectarea la serverul web și se va deschide
pagina web căutată.
Toate aceste operații sunt efectuate de fiecare dată când un utilizator introduce un
nume de domeniu dorind accesarea unei pagini web, trimiterea unui e-mail, conectare la un
server de știri etc. Practic un utilizator poate face zilnic sute de cereri DNS fără să știe.
Valoarea TTL este foarte importantă deoarece dacă adresa IP a unui nume de
domeniu s-ar memora pe serverul DNS local, iar acel nume de domeniu ar schimba adresa
18
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

IP, practic acel nume de domeniu nu ar mai fi accesibil pentru că s-ar înecrca conectarea la
vechea adresa IP, care a fost memorată pe serverul DNS local.
DNS utilizează un număr larg de servere (name servers), organizate ierarhic și
distribuite pe tot globul. Există servere locale, root și autoritative. Aceste servere comunică
între ele pentru a rezolva cererea primită de la un client. Serverele root mențin informația
despre serverele DNS pentru nivelul de domeniu superior. Pentru nivelul superior sau un
subdomeniu serverele autoritative răspund de menținerea informației de mapare între
numele de domeniu al host-urilor și adresele IP corespunzătoare. Serverele autoritative sunt
de asemenea servere locale pentru o anumită organizație. Serverele locale se află în cadrul
organizațiilor, universităților, facultăților, ISP-uri.
În sistemul DNS se utilizează și conceptul de caching, pentru a reduce numărul de
mesaje DNS schimbate în rețea și pentru a reduce întârzierea la determinarea numelor de
domenii. Când un server DNS primește o cerere de determinare a unui nume, acesta o
memorează (cache). Când sosește o nouă cerere pentru același nume, serverul va ști adresa.
O adresa memorată va fi ștearsă după o anumită perioada de timp (TTL), în general între o
zi și o săptămână.
Deci DNS este un sistem complex, o bază de date distribuită pe tot globul. Zilnic
rezolvă miliarde de cereri pentru miliarde de nume printr-o rețea de mii de servere DNS. De
fiecare dată când un utilizator trimite un e-mail sau accesează o pagină web, el face cereri la
mai multe servere DNS aflate în diferite locuri în lume. De asemenea sistemul DNS oferă
flexibilitate: în cazul schimbării adresei IP din diverse motive utilizatorul va găsi host-ul pe
baza numelui de domeniu, deoarece numele de domeniu rămâne și sistemul DNS va găsi
noua adresă IP corespunzătoare numelui de domeniu.

3. Securitatea transferării datelor pe Internet19

Având în vedere că Internetul are o pondere tot mai importantă în viaţa de zi cu zi, se
impune automat şi asigurarea unei securităţi mai mari a datelor publicate în spaţiul virtual.
Autorităţile în domeniu consideră că „problema de bază este că utilizatorii nu sunt suficient
de conştienţi de riscurile pe care le implică abonarea la unele reţele“ şi îi avertizează pe
oameni să fie mai atenţi în momentul în care îşi pun datele personale la dispoziţie.
Vom prezenta în continuare câteva metode eficiente de asigurare a securității
tranzacțiilor de date.
 Firewall-ul: este o metodă foarte bună pentru securitatea rețelelor. Toate firewall-urile
recepționează, analizează și iau decizii pentru toate pachetele sosite, înainte ca acestea
să ajungă în celelalte părți ale rețelei interne. Aceasta înseamnă că ele prelucrează
pachetele și sunt plasate strategic la punctul de intrare al sistemului sau rețelei pe care o
protejează. Firewall-ul este primul program care recepționează și prelucrează traficul de
intrare, și este ultimul care prelucrează traficul de ieșire. Logica este simplă: firewall-ul
trebuie situat astfel încât să controleze tot traficul de intrare și ieșire (fig. 9). Dacă un alt
program are acest control, atunci nu există firewall.

19
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/p2_cap6.pdf
19
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Figura 9. Firewall

 Criptografia: o dată cu dezvoltarea Internetului și apariția unor aplicații pe web, cum ar

fi e-commerce, a devenit foarte strigentă problema securității datelor transmise prin
Internet.
Astfel de date transmise ce necesită protecție maximală sunt:
 Informațiile despre cărți de credit;
 Corespondența privată sau secretă;
 Datele personale;
 Informațiile secrete ale unor companii;
 Informațiile legate de conturi bancare, transmise în timpul unor tranzacții, etc.
Cea mai populară metodă de a proteja datele în domeniul calculatoarelor și pe
Internet este criptarea datelor, adică procesul de codare a informației, astfel încât numai
cel care deține cheia să poată decripta aceste date.
Fiecare sistem de criptare conține 4 părți fundamentale:
 Mesajul ce trebuie criptat;
 Mesajul criptat;
 Algoritmul de criptare, ce este o funcție matematică folosită pentru criptarea unui
mesaj;
 Cheia (sau cheile), ce poate fi un număr, un cuvânt sau o frază, ce este utilizat în
algoritmul de criptare.
Scopul criptografiei este de a face imposibilă reproducerea textului inițial având
textul criptat, fără cheia corespunzătoare.
În criptografie se folosesc 2 metode: cu cheie privată și cu cheie publică.
 Criptografia cu cheie privată: expeditorul și destinatarul folosesc aceeași cheie
comună ce trebuie ținută secretă. Dacă o persoană dorește să transmită date prin
această metodă, atunci ea în prealabil trebuie să trimită cheia secretă destinatarului,
proces numit distribuția cheii, pentru ca acesta să poată interpreta datele primite de
la expeditor.
Problema acestei metode constă în transmiterea cheii, fapt ce presupune
existența unei căi sigure de a transmite datele, care dacă există atunci nu mai are
sens transmiterea cheii secrete și a procedeului de criptare.
Criptografia cu cheie privată este denumită și criptografie simetrică, deoarece
se folosește aceeași cheie de către ambele părți ce comunică (fig. 10).

20
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Figura 10. Criptografia cu cheie privată

 Criptografia cu cheie publică: în acest sistem printr-un proces matematic se

creează două chei separate. Un mesaj criptat cu una din chei poate fi decriptat
cu cealaltă cheie. În general prima cheie, cea folosită pentru criptare este
cheiapublică, și cealaltă folosită pentru decriptare este cheia secretă. Cheia publică
poate fi cunoscută de oricine, iar cea secretă o are doar cel care a creat perechea de
chei.
Când expeditorul trimite un mesaj, acesta va cripta mesajul cu cheia publică a
destinatarului. Acesta la primirea mesajului va decripta mesajul cu cheia lui secretă
(fig. 11).
Criptografia cu cheie publică se numește și critografie asimetrică.

Figura 11. Criptografia cu cheie publică

 Semnătura digitală: este o semnătură electronică (asemănătoare cheii publice) ce poate

fi folosită pentru a autentifica identitatea persoanei care a transmis mesajul și faptul că
conținutul mesajului original nu a fostalterat. Semnăturile digitale sunt ușor de
transportat, nu pot fi imitate de alte persoane. Semnătura digitală poate fi folosită cu
orice tip de mesaj, indiferent, dacă este criptată sau nu, pentru a dovedi destinatarului
identitatea expeditorului și faptul că mesajul este intact (fig. 12).

21
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

a) b) c)

Figura 12. Dispozitive de semnătură electronică

a) Kit de semnătură electronică extinsă
b) Card de semnătură electronică
c) USB Token
 Certificare: aceasta este o carte de credit electronică ce dovedește autenticitatea unui
server web când face tranzacții cu un client. Conține numele, un număr serial și o copie
a cheii publice a celui care deține certificatul și semnătura digitală a autorității care a
elibirat certificatul. Aceasta garantează vizitatorului că serverul web a fost verificat de
către o autoritate neutră, numită autoritate de certificare. Rolul acestor autorități este
de a garanta vizitatorului că a accesat un site deținut și operat de către cel care a
cumpărat certificatul. Autoritatea oferă certificatul numai companiei care deține
domeniul respectiv.
 VPN: o rețea virtuală este o conexiune sigură peste o rețea nesigură cum este Internet-ul
(fig. 13). Prin virtual se înțelege existența unei rețele unice, indiferent de topologie,
adică un grup de calculatoare distribuite geografic ce comunică și pot fi administrate ca
o singură rețea. Prin privat se înțelege o rețea virtuală cu control al accesului. De
asemenea privat mai înseamnă și securitatea, adică o rețea virtuală ce oferă
confidențialitate, integritate a mesajelor și autentificare între utilizatori și calculatoarele
ce participă în comunicare.

Figura 13. VPN

22
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

III. TRANSFERUL DE FIȘIERE PRIN PROTOCOLUL FTP

OBIECTIVE:

 Recunoașterea, interpretarea și identificarea următoarelor noțiuni: protocolul pentru transfer

de fișiere FTP, modelul FTP, FTP activ, FTP pasiv;
 Recunoașterea și descrierea facilităților oferite de serviciul FTP;
 Descrierea modului ftp anonymous;
 Diferențierea conexiunilor utilizate de modelul FTP;
 Diferențierea celor două moduri de lucru a modelului FTP;
 Descrierea și exemplificarea modurilor de transfer FTP activ și FTP pasiv.

Protocolul pentru transfer de fișiere20 ( FTP, File Transfer Protocol) este un protocol
(set de reguli) utilizat pentru accesul la fișiere aflate pe servere din rețele de
calculatoare particulare sau din Internet. FTP este utilizat începând de prin anul 1985 și
actualmente este foarte răspândit. Numeroase servere de FTP din toată lumea permit să se facă o
conectare la ele de oriunde din Internet, și ca fișierele plasate pe ele să fie apoi transferate
(încărcate sau descărcate). Web-ul nu aduce aici mari schimbări, ajută doar ca obținerea
fișierelor să se realizeze mai ușor, având o interfață mai prietenoasă decât aplicațiile
(programele) de FTP. Este posibil să se acceseze un fișier local prin adresa sa URL, ca și la o
pagină de Web, fie utilizând protocolul "file" (fișier), fie pur și simplu utilizând calea și numele
fișierului. Această abordare este similară utilizării protocolului FTP, dar nu necesită existența
unui server. Desigur funcționează numai pentru fișiere locale.
Facilitățile oferite de acest serviciu:
 acces interactiv: oferă o interfață interactivă ce permite utilizatorilor să comunice cu ușurință
cu serverul de la distanță. Se poate cere lista fișierelor dintr-un director, lista comenzilor
disponibile, etc. deci o interacțiune între utilizator și server;
 specificarea formatului de transfer;
 control al autentificării.
Pentru a putea transfera fișiere de la un calculator aflat la distanță este necesară conectarea
la acel server, căutarea fișierului și transferarea lui pe calculatorul local. Acest proces se numește
download. Copierea unui fișier de pe calculatorul local pe cel de la distanță se numește upload.
În mod normal conectarea la un server implică existența unui cont pentru un utilizator,
adică un nume de identificare și parolă. Deoarece există foarte multe arhive de software
disponibile pe Internet ce trebuie să fie disponibile oricui, se folosește un cont generic numit
anonymous. Ca parolă se utilizează de obicei adresa de e-mail a persoanei respective. Cu
ajutorul acestui mod ftp anonymous, un utilizator se poate conecta la un server și transfera
fișiere fără a avea cont pe acea mașină.

1. Modelul FTP21

Este asemănător cu celelalte protocoale de aplicații din familia TCP/IP, bazat pe

modelul client/server. Diferența este că utilizează două conexiuni separate: una din
conexiuni este folosită pentru transmiterea datelor, cealaltă pentru transferul datelor.
• conexiunea de control: serverul acceptă conexiuni și creează o copie a procesului pentru
a putea rezolva următoarele cereri ce pot sosi. Este conexiunea binecunoscută

20
https://ro.wikipedia.org/wiki/File_Transfer_Protocol
21
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
23
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

client/server. Clientul inițiază conexiunea pe portul 21 al serverului (numit și portul ftp).

Serverul acceptă conexiunea dacă nu s-a atins limita maximă de conexiuni admise.
Această legatură de control rămâne activă pe toată durata conexiunii.
• conexiunea de date: este inițiată de către server, după ce acesta a acceptat o conexiune de
control de la un client. Conectarea se face de pe portul 20 al serverului (numit și port ftp
de date sau ftp-data). Această conexiune este activă pe durata unui transfer de fișier, la o
următoare cerere de transfer se stabilește o nouă conexiune de date.

Figura 27. Modelul FTP

La baza operației stau interpretoarele de protocol (PI) și procesele de transfer de date

(DTP). Clientul și serverul au fiecare interpretoare de protocol și procesul de transfer de
date. DTP stabilește și întreține conexiunea de date. PI interpreteză comenzile FTP și
comunică prin conexiunea de control, pe care o stabilește PI-ul clientului la începutul
sesiunii FTP.
Acest mod de lucru, în care sunt utilizate porturile 20 și 21, este cunoscut sub numele
de ftp activ. Din cauza firewall-ului din sistemul clientului de multe ori nu se poate realiza
un ftp activ din cauza încercării de către server de a iniția o nouă conexiune de la portul 20
către un port neprivilegiat al clientului, astfel eșuând conexiunea ftp.
Pentru a elimina această problemă a aparut modul de transfer ftp pasiv. La unele
servere se poate face conectarea doar în acest mod și clientul ftp trebuie setat să funcționeze
astfel.

2. FTP activ22
Cum s-a văzut mai sus clientul este cel care inițiază conexiunea la portul 21 al
serverului, de la un port neprivilegiat N (1032 în figura 28 de mai jos), după care începe să
asculte pe portul N+1 și îi trimite serverului acest număr de port (1033 în figura 28). Ca
urmare serverul se va conecta la acest port de la portul local 20.

22
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
24
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

Figura 28. FTP activ

Etapele conectării se pot observa în figura 28. În prima etapă clientul se conectează la
portul de control al serverului și îi trimite numărul portului care poate fi accesat pentru date.
În etapa a 2-a serverul trimite confirmarea primirii acestei informații și în etapa a 3-a inițiază
conexiunea de la portul local 20 la portul de date al clientului. În ultima etapă a 4-a, clientul
trimite confimarea realizării conexiunii.

3. FTP pasiv23

Pentru a rezolva problema inițierii de către server a unei conexiuni noi (cea de date,
cum se vede mai sus) s-a dezvoltat modul de transfer pasiv. Acest mod este utilizat dacă
clientul folosește comanda PASV pentru a indica serverului că dorește să facă transfer pasiv
și nu activ.
În acest mod ambele conexiuni, cea de control și cea de date sunt inițiate de către
client. La inițierea unei conexiuni FTP (figura 29), clientul deschide două porturi
neprivilegiate (1032 și 1033 în figura 29).

Figura 28. FTP pasiv

Primul port contactează serverul pe portul 21 și îi trimite comanda PASV. Ca urmare

serverul deschide un port neprivilegiat și trimite numărul portului la client. Ca urmare
clientul este cel care inițiază și conexiunea de date de la portul N+1 la portul indicat de
server pentru a transfera datele.
Cum se vede în figura 29, în prima etapă clientul contactează serverul și îi trimite
comanda PASV, după care serverul în etapa a 2-a îi trimite numărul portului la care poate fi
făcută conexiunea de date (2012). Această comunicație se face prin conexiunea de control.

23
http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
25
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

În etapa a 3-a clientul inițiază conexiunea de date, iar în etapa a 4-a serverul trimite
confirmarea.

Majoritatea serverelor FTP organizează structura de directoare astfel încât să fie ușor de
găsit un anumit fișier. Totuși căutarea unui fișier manual este un proces ce consumă mult timp,
mai ales dacă nu se știe numele exact al fișierului și locația lui în structura de directoare. Sau
cealaltă variantă este că se cunoaște numele exact al fișierului, dar nu se știe pe ce server se află.
În plus există foarte multe servere FTP în întreaga lume. În trecut s-a utilizat serviciul Archie,
care este o bază de date ce conține toate fișierele localizate pe un anumit server FTP. Un
utilizator poate căuta în această bază de date și poate afla cu precizie unde se află fișierul căutat.
Diferite servere Archie pot oferi diferite rezultate, deoarece pot avea în baza lor de date
informații despre diferite servere.

26
 NOȚIUNI GENERALE DESPRE INTERNET

BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet
2. http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/curs.html
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Navigator_web
4. https://cursuri-online.wikispaces.com/file/view/Clase_de_adrese_IP.pdf
5. http://lucicap.3x.ro/adrese.htm
6. https://www.w3.org/History/1989/proposal.html
7. http://camai.spiruharet.ro/upload/pre_camai2015_p18.pdf
8. http://logisticparc.ro/tehnici-de-cautare-avansata-in-google/
9. http://improvcomm.blogspot.md/2012/08/trucuri-avansate-cautare-google.html
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cookie
11. https://ro.wikipedia.org/wiki/File_Transfer_Protocol
12. http://www.bbc.com/news/business-15856116
13. http://elearning.usm.md/moodle/pluginfile.php/17366/mod_resource/content/1/Lectia8_2_In
ternet_Email_Outlook.pdf
14. http://webdesign.coraldesign.ro/articole.aspx?art=mesajele-de-email
15. http://documents.tips/documents/posta-electronica-559dff828f8a5.html
16. http://www.primulpas.ro/sfaturi.htm
17. http://informaticasite.ro/informatie-si-comunicare-152/821-programe-de-posta.html
18. http://www.programe.gratis/program-pentru-e-mail-cel-mai-bun-client-de-posta-
electronica/818/
19. https://books.google.md/books?id=5Q4ACwAAQBAJ&pg=PA153&lpg=PA153&dq=Comu
nicarea+pe+Internet:+programe+de+mesaje+online,+chat,+programe+IRC&source=bl&ots
=jhAEX-
tOo5&sig=ySGzN8PppsJNdlRWZKcyRFbgjH8&hl=ru&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q
&f=true
20. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mesagerie_instantanee

27