Principii si valori etice fundamentale in exercitarea profesiilor juridice

Sistemul de drept este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din

principiile de ramură. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale,

continuându-le acţiunea, amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept, dar şi

asupra ştiinţelor ajutătoare.

Teoria generală a dreptului rezumă cele mai importante principii ale dreptului:

1. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului;

2. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor

3. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor;

4. Principiul echităţii şi justiţiei.

Etica juridică marcată de propria individualitate este guvernată de principii

specifice. Aceste principii nu trebuie confundate cu principiile generale ale

dreptului, dar nici cu principiile morale generale care reprezintă nişte forme de

exprimare a cerinţelor morale care dezvăluie în linii generale înţelegerea cu privire

la conţinutul moralităţii ce există la un anumit moment în societate. Principiile

etice conferă suportul pentru principiile generale ale dreptului, dar sunt şi o

reflectare a acestora în perimetrul specific al profesiilor juridice.

1. Principiul răspunderii şi responsabilităţii

Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în

procesul interacţiunii sociale. Acţiunea socială este cadrul nemijlocit de

manifestare a responsabilităţii, şi totodată, libertatea este o condiţie fundamentală a

responsabilităţii.

În sens general răspunderea se referă la ”obligaţia de a răspunde de

îndeplinirea unei acţiuni, sarcini”

Răspunderea poate să fie de natură: politică morală, juridică, religioasă, şi are un caracter
corelativ, respectiv politic, moral,
juridic, religios ş.a.m.d. Prin declanşarea răspunderii şi suportarea consecinţelor ce

decurgând din ea se restabileşte ordinea de drept încălcată.

În vederea îndeplinirii profesiilor juridice responsabilitatea şi răspunderea

etică şi juridică au un rol determinant.

2. Principiul ordinii morale şi sociale

Etimologic, noţiunea de ordine vine din limba latină, de la substanticul ordo,

inis. Tradus în limba română, el înseamnă: ordine, armonie, dar şi normă sau

măsură a lucrurilor.

Într-o manieră generală şi destul de vagă, ordinea socială desemnează

ansamblul instituţiilor - şi al relaţiilor stabile dintre acestea - existent într-o

societate dată. În limbajul curent, ordinea social semnifică desfăşurarea normală a

vieţii sociale, cu alte cuvinte lipsa „dezordinii" (tulburări, manifestaţii, mişcări

sociale revendicative sau contestatate etc.).

Ordinea morală presupune un dat prealabil, ordinea şi armonia universului,

fără de care omul nu ar putea exista. Existenţa umană nu ar fi posibilă şi nici nu ar

putea fi gândită decât în relaţie cu întregul univers. „Universul nu conţine nimic

întâmplător, afirmă J. Guitton, ci doar diferite grade ale organizării cărora noi

trebuie să le descifrăm ierarhia”

3. Principiul echităţii şi justiţiei

Cuvântul echitate provine din limba latină: ECVITAS – Nepărtinire,

Cumpătare, DREPTATE.

Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului

– în elaborarea actelor normative - cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a

dreptului de către organele care aplică legea.

Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin

asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii

drepturilor şi intereselor legitime.

În dreptul roman, justiţia se fundamenta pe principiul moral al dreptăţii –

HONESTE VIVERE. În ierarhia legilor, în vârful piramidei sunt aşezate legile

divine, care dau conţinut legii naturii, iar la baza piramidei stau legile umane.

4. Principiul eticii integrate

Etica juridică este preocupată de integrarea eticii personale cu etica

profesională, evidenţiind faptul că abordarea dihotomică rigidă, adică lipsa unui

raport cel puţin mutual, între cele două poate duce la duplicitate şi lipsă de

integritate.

Totodată se are în vedere raportul de conţinut între norma juridică şi norma

morală. O examinare atentă a normei juridice în raport cu morala are ca scop

atenţia acordată exprimării normelor morale prin intermediul normelor juridice.

Principiile etice in profesia de avocat

2.1. Independenţa

2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune din partea

acestuia o independenţă absolută, liberă de orice presiune, îndeosebi de cea derivată

din propriile sale interese sau datorată influenţelor din afară. Această independenţă

este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiţie, cât şi pentru

încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite

orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija etica sa

profesională din dorinţa de a fi pe plac clienţilor săi, judecătorului sau terţilor.

2.1.2. Această independenţă este necesară atât în activitatea juridică, cât şi în

alte probleme de natură juridică, iar consilierea acordată de avocat clientului său nu

are nici o valoare reală atunci când ea a fost făcută doar de complezenţă sau din

interes personal ori sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea şi integritatea morală

Nu pot exista relaţii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea,

spiritul de dreptate şi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru

avocat, aceste virtuţi tradiţionale sunt obligaţii profesionale.

2.3. Secretul profesional

2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor

clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără o garanţie a

confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este

recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a

avocatului.

Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor

administraţiei judiciare, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să

beneficieze de o protecţie din partea Statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de

care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

2.3.3. Această obligaţie nu este limitată în timp.

2.3.4. Avocatul impune angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu

el în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

2.5. Incompatibilităţi

2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-şi exercite funcţiile cu independenţa

necesară şi de o manieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la

administrarea justiţiei, exercitarea anumitor profesii sau a anumitor funcţii este

incompatibilă cu profesia de avocat.

2.6. Publicitatea personală

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care

le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului

profesional şi a altor principii esenţiale ale profesiei.

2.6.2. Publicitatea personală făcută de un avocat, indiferent de mijlocul media

utilizat, de exemplu: presa, radioul,televiziunea, comunicarea comercială