Sunteți pe pagina 1din 2

Părintele ocupat în pandemie:

Cum afectează acesta dezvoltarea copilului?


Profesor onsilier școlar Daniela Ryffel
material adaptat

Efectele unui părinte ocupat asupra copilului pot fi uneori mai serioase decât vă gândiți, în special dacă
amândoi lucrați mult zilnic și dacă există zile în care terminați munca foarte târziu și nu apucați să petreceți timp
cu copilul pentru că aveți și o mulțime de alte munci casnice. Pentru copiii mici, dar chiar și pentru copiii din
clasele primare, acțiunile noastre sunt foarte importante – astfel că, dacă nu avem timp să stăm și să ne jucăm cu
copilul fie și pentru câteva minute din cauza programului foarte încărcat, oricat îi explicăm că “mami și tati trebuie
să lucreze” și că îl iubim, e posibil să creadă că nu e destul de important.

Iată principalele efecte ale unui părinte ocupat asupra copilului:


1. Dacă amândoi părinții lucrează multe ore pe zi, copilul va resimți o lipsă de afecțiune – pentru copiii mici,
afecțiunea înseamnă apropiere și intimidate. Astfel, dacă nu i se oferă timp cu părinții săi, el se va distanța
emoțional de ei. În viitor, va fi incapabil să întrețină relații afective cu alte persoane, să își exprime afecțiunea,
din frica de a nu fi respins. Sigur, aceasta se întâmplă în situațiile în care copilul petrece mai mult timp cu bona
sau bunicii decât cu părinții, însă dacă asigurați petrecerea unor momente de calitate cu cel mic, măcar o oră
zilnic, el va fi ferit de resimțirea indiferenței parentale.

2. Copilul care își vede părinții constant preocupați de munca lor va crede că este pe ultimele locuri în lista lor de
priorități. Dacă el vine la voi să vă povestească ceva sau vă cheamă să îi citiți o poveste și voi îi spuneți foarte
des că aveți treabă, copilul se va simți neimportant. Iar aceasta îi va afecta și pe viitor stima de sine, stilul de
relaționare, va crede că nu merită atenția celorlalți.

3. Educația parentală este esențială în învățarea regulilor, în socializare, în dezvoltarea psiho-socială. Chiar dacă
îi asigurați o bonă cu experiență sau îl lăsați cu bunicii, tot părinții trebuie să aibă un rol major în creșterea
copilului. El poate să nu învețe corect regulile, limitele de comportament, motivele pentru care există regulile
respective.

4. Poate că vă simțiți vinovați pentru că petreceți atât de puțin timp cu el, și tocmai de aceea, în scurtele momente
împreună puteți avea tendința să îl răsfățați în exces și îi puteți oferi daruri fără ca el să fi făcut ceva special pentru
a le merita. Copilul va crește astfel egoist, crezând că nu trebuie să facă nimic pentru a primi ceva și că i se cuvin
toate.
5. Un copil care nu petrece suficient timp cu părinții săi (cel putin 1 oră de joc pe zi cu mama și tata) are un
comportament nepotrivit la grădiniță sau acasă. Acest comportament este de fapt un strigăt de atenție din partea
sa. Acesta este felul său de a vă spune “fiți atenți la mine, altfel nu sunt cuminte”.

Efectele unui părinte ocupat asupra copilului depind de măsura în care ambii părinți sunt ocupați și de
felul în care pot ei să gestioneze situația și să i-o explice copilului. În cazurile în care ambii părinții sau unul dintre
părinți e o mare parte din zi ocupat, iar seara e prea obosit să petreacă mai mult de jumătate de oră cu copilul,
efectele pot fi destul de serioase. Această lipsă – reală sau doar resimțită, închipuită de către copil – afectează
stima de sine, încrederea, autopercepția, dezvoltarea afectivității, stilul de relaționare, dezvoltarea intelectuală a
copilului.

CE PUTEM FACE pentru a diminua efectele unui părinte ocupat asupra copilului?
• Cât timp este mic, până la 7 ani, asigurați-vă că măcar unul dintre voi termină serviciul până la ora
18.00 și că petrece timp cu copilul; veți recupera avansarea profesională când el va crește;
• Când celălalt părinte termină serviciul, nu încercați să contraziceți primul părinte în ceea ce privește
respectarea regulilor (ex.”ba da, lasă-l să mai stea la TV că imediat merge la culcare oricum”). Setați
reguli comune și respectați-le împreună. Altfel, copilul învață că face ce vrea el pentru că va avea mereu
un părinte care îi va ține partea.
• Asigurați-vă că la masa de seară sunteți toți împreună și că unul dintre voi petrece măcar 20-30 minute,
dacă nu chiar o oră cu el înainte de culcare; Nu e foarte important ce faceți: lăsați-l pe copil să aleagă
ce dorește să faceți. Dacă aveți ceva de lucru, stați în aceeași cameră cu el și dați-i și lui o “muncă” –
va simți apropierea și va crede că faceți amandoi treabă!
• Explicați-i chiar de la o vârstă fragedă (patru ani) de ce nu puteți sta cu el și promiteți-i că veți petrece
timp cu el zilnic după ce terminați orele de serviciu. Țineți-vă promisiunea.
• Asigurați petrecerea unor momente de familie - o zi în weekend; organizați câte o activitate care vă
face plăcere tuturor în fiecare săptămână; va simți astfel că sunteți o familie;
• Asigurați-vă că bunicii sau bona au aceleași reguli ca și dumneavoastră și că îl cresc la fel cum ați face
dumneavoastră. Nu e suficient să îl lase să facă ce vrea el, oferiți-le sugestii de activități recreative.
• Achizitionați cât mai multe jocuri care presupun logică, analiză, imaginație, procesare, învățare pentru
ocuparea timpului său liber și jucați-le seara în timpul special cu el sau dați-le și bunicilor/bonei să le
folosească și ei împreună cu el.

Articol original: https://familist.ro/efectele-unui-parinte-ocupat-asupra-copilului

S-ar putea să vă placă și