Sunteți pe pagina 1din 3

Florile … ne inconjoara in orice situatie ne-am afla: botez, nunta, inmormantare.

Ele reprezinta de
multe ori “pata de culoare' ce da farmec lumii in care traim, caci inflorirea fragililor dar gingasilor
toporasi, primavara, este asteptata de toata lumea ca un mare eveniment, iar toamna cu greu ne
despartim de frumoasele si “zburlitele” crizanteme, care uneori rezista in fata frigului pana in
noiembrie.

Florile … frumusetea, originalitatea formelor si culorilor lor nu dispar decat odata cu ele : toate
calitatile pe care natura li le atribuie din cand in cand nereprezentand altceva decat mijloace
sofisticate de asigurare a continuitatii speciei. Floare, sediul organelor sexuale masculine si feminine,
trebuie sa parcurga doua etape foarte importante si indispensabile, polenizarea si fecundarea,
pentru realizarea acestui obiectiv.

In general plantele superioare au flori hermafrodite incare sunt prezente simultan atat organele
sexuale feminine cat si cele masculine. Doar in cateva cazuri cele doua sexe sunt separate: la plantele
dioice (de exemplu: salcia, pomisorul –ghimpos, dafinul) florile masculine si feminine sunt purtate de
plante diferite; la plantele monoice (prumd si dovleac) aceeasi planta poarta separat ,atat florile
feminine cat si cele masculine.

Toate componentele florilor sunt in realitate frunze modificate, in diferite moduri, cu scopul de a
realiza diferite functii.

In continuarea tijei (pedunculului) florale poate observa o parte ingrosata numita receptacul pe care
se inserea diferite componente ale florii. Periantul reprezinta , este format din caliciu si corola, el
acoperind organele reproducatoare. Caliciul este format in exclusiitate din frunzulite verzi, numite
sepale, care au rolul de a proteja structurile interne ale florii, in special cand aceasta este boboc.
Atunci cand sepalele interne ale florii sunt unite, de exemplu la garoafa, caliciul este gamosepal, in
schimb cand ele sunt distantate, de exemplu la trandafir, caliciul este dialisepal. Caliciul este de cele
mai multe ori persistent, in anumite cazuri avand chiar tendinta de a evolua in timp, demonstrand
astfel functia sa protectiva.

Corola, al doilea element constitutiv al periantului, este formata din petale care sunt in general viu
colorate si parfumate. Ele trebuie sa fie atractive pentru insecte in scopul de a favoriza polenizare si
implicit reproducerea. Culorile petalelor sunt determinate de trei grupe de pigmenti – aflati singuri
sau in combinatie- care genereaza un adevarat curcubeu in petalele florilor: anthocyanine care
creaza umbre de violet, albastru sau rosu, betalaine care formeaza un rosu intens si carotenoide care
genreaza tente de galben sau portocaliu. Chiar si culoarea petalelor se poate modifica in diverse
moduri. De exemplu o petala ce are o textura neteda este luminoasa, stralucitoare, in timp ce o
petala cu asperitati apare catifelata. Unele flori, folosind diversi pigmenti, produc lumina ultravioleta
pentru a atrage insecte sensibile la aceasta. Insa de cele mai multe ori, pentru a-si atrage
polenizatorii plantele creaza nectarul. Acesta este creat de glande speciale aflate la baza
petalelor.Unele flori secreta cantitati impresionante de nectar, pentru a atrage polenizatori mai mari,
cum ar fi lilieci vegetarieni. Alte flori insa, ale caror polenizare depinde numai de vant sau apa produc
putin nectar sau chiar de loc. Totodata , unele specii prezinta intre petale, glande minuscule, care
produc uleiuri volatile ce sa vaporizeaza instantaneu, si care dau florilor mirosul caracteristic.

Atunci cand petalele sunt unite intr-o oarecare masura atunci corola este gamopetala, iar cand ele
sunt separate corola este dialipetala. In cazul in care nu exista o distinctie evidenta intre caliciu si
corola (cazul lalelei ), periantul poarta numele de perigon, iar frunzulitele florale se numesc tepale.

Androceul, aparatul reproducator masculin, , este constituit dintr-un numar de stamine formate
dintr-un peduncl steril, subtire si alungit, numit filament, care sustine in varful sau partea fertila
denumita antera. Aceasta este o dilatatie care contine sacii polenici la nivelul carora ia nastere
polenul, elementul fecundant masculin, colorat in general in gaben sau portocaliu. Atata timp cat
floarea este imatura, filamentele sunt mici, servind numai la transportul substantelor nutritive ce vor
forma ulterior polenul. Pe masura ce floarea se dezvolta, deschizandu-se , filamentele se lungesc,
pentru a mentine cat mai sus anterele, favorizand astfel fecundatia.

Gineceul, aparatul reproducator feminin, este constituir din unul sau mai multe pistile. Fiecare dintre
acestea este format in partea inferioara dintr-un segmant dilatat numit ovar, care contine unul sau
mai multe ovule. Partea filamentoasa situata deasupra ovarului este stilul, extremitatea superioara a
acestuia numindu-se stigmat, fiind destinat captarii si mentinerii granulelor de polen. In functie de
fiecare specie in parte, ovarul contine unul sau mai multe ovule, fiecare dintre ele continand celula-
ou. Dupa fertilizare , ovulele se dezvolta , transformandu-se in seminte, in timp ce ovarul devine
fructul. Daca floarea contine un singur ovul (carpela), fructul va contine o singura samanta, cum de
exemplu este piersica. La rosii, in schimb floarea contine numeroase ovule, si deci multe seminte.

Plantele pot avea o floare izolatasituata in varful tulpinii, dar frecvent prezinta mai multe flori
grupate, formand o inflorescenta.

Tipuri de inflorescenta:
inflorescente formate din flori pedunculate : ciorchine (glicina), stiulete (liliacul), umbrela (morcovul),
corimb (parul);

inflorescente formate din flori sesile , fara peduncul: spic (graul), ament (alunul), capitul (margareta).

Uneori florile sunt grupate intr-un 'cluster', formand o inflorescenta, inflorirea


desfasurandu-se de la florile cele mai apropiate de baza coditei inspre varf. Atata
timp cat lumina, apa, temperatura si substantele nutritive sunt in cantitatile propice
dezvoltarii in varful peduncului apar noi pedicele cu boboci de flori in varf.

Ca tot ce traieste pe lume orice planta are un ciclu de viata , care incepe atunci cand
semanta germineaza, progreseaza cu cresterea radacinilor, a tulpinei si in final a
frunzelor, care o vor ajuta ulterior sa supravietuiasca prin sinteza substantelor
organice necesare din seva bruta si energia solara. Etapele urmatoare sunt evident
formarea polenului si procesul de polenizare, pentru ca mai apoi sa se poata forma
fructul si samanta care va duce mai departe informatia genetica ce caracterizeaza
acea planta. Acest ciclu de viata al plantei poate fi de un an, in cazul plantelor
anuale, de doi ani, in cazul celor bienale si de mai multi ani in cazul celor perene.
Unele plante perene infloresc in fiecare an in timp ce altele dupa ce ani de zile s-au
dezvoltat in doua sau trei saptamani infloresc, dand nastere la interminabile rauri de
flori pentru ca mai apoi sa se usuce si in final sa moara.