Sunteți pe pagina 1din 10

SIMBOLISM ȘI SEMANTICĂ – COORDONATE

ARTISTICE ALE CERAMICII TRADIȚIONALE


HOREZENE (VI)
Postat de Dr. Corina Mihăescu, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” – Academia
Română| iun. 2, 2019 | Permanenţe |     

Continuare din numărul 58.


Din punct de vedere semantic, ornamentele reprezintă un sistem de semne sau semnificanțe grafice care
corespund anumitor sensuri sau semnificații. Pornind din credințe străvechi sau din vechi înțelesuri
comunitare, ornamentele își pierd adesea sensul originar, rămânând să înfățișeze doar semnul plastic și să
înfrumusețeze vasele.

Deși vorbesc o limbă particulară, „ele se înfățișează ca niște semne mute pentru cel care le privește pentru
întâia oară. Cercetate mai de aproape, ele sfârșesc prin a-și dezvălui taina liniilor, care capătă rostul
slovelor sau al notelor muzicale.” [Tzigara-Samurcaș, 1928, p. 15]

Semnificația „slovelor” sau semantica ornamentală este unul din criteriile care permit o amplă clasificare.

Ornamentele abstracte, cu forme geometrice, liber desenate sau mixte, sunt cele care nu mai păstrează nici
o legătură semantică cu sursa inițială de inspirație sau cele făurite în timp prin prelucrarea și tipizarea
reprezentărilor realiste [Dunăre, 1979, p. 75].

Punctele, liniile, cercurile, spiralele, pătratele, virgulele sunt, în decorul ceramicii de Horezu, doar simple
„prepoziții” geometrice, care au rolul să lege o parte de „propoziție” decorativă de alta. Ele fac trecerea
„între motivele principale și secundare”, fiind „efecte” necesare în sintaxa ornamentală.

De un alt statut se bucură însă ornamentele concrete, care se subdivid, în clasificarea luată ca model de
analiză, în trei grupe cuprinzătoare: fiziomorfe, skeomorfe și sociale.

Elementele fiziomorfe cuprind șase grupe de ornamente: cosmoforme, geomorfe, fitomorfe, zoomorfe,
avimorfe și antropomorfe.
Ornamentele cosmomorfe din ceramica de Horezu sunt soarele și steaua. Valoarea de simbol, dar, mai ales,
sensul magic s-au pierdut. Au rămas doar conținutul și semnificația.

„Soarele înseamnă viață și bucurie, de-aia îl punem pe taiere. Când nu e frumos afară avem soarele în
casă și ne luminăm.” (Ioana Mischiu)
„Așa am învățat de la ’ăi bătrâni, să facem și modele cu soare.” (Eufrosina Vicșoreanu)
„La noi multe motive se fac în formă de stea. Pe taiere mai ales, foarte des, facem stele. Se caută mult
astea. Sunt și frumoase și de multe ori le facem față de om, cu ochi, nas și gură.” (Maria Ștefănescu)
„Noi zicem că facem steaua magică, da’ eu nu știu prea bine ce înseamnă asta.” (Maria Bâscu)
Antropomorfizarea soarelui și a stelei, ca elemente centrale pe taiere, este o temă dragă olarilor horezeni.
Soarele cu raze și forma stelei sunt probabil cele două imagini care au organizat dispunerea generală,
radială a ceramicii de Horezu.

Spirala simplă, dublă, valul, meandrul și cercul sunt tot atâtea reprezentări ale simbolului solar, care din
punctul de vedere mai sus-amintit, au sugerat aranjarea circulară a celorlalte motive care fac parte din
aceeași compoziție.

Ornamentele geomorfe sau toponimice apar foarte puțin în ceramica de Horezu, doar acolo unde, într-un
registru narativ, „povestind” cum merg boii la arat, cum duce ciobanul oile la păscut, cum toarce o femeie
în natură sau cum se roagă la o troiță din drum, este nevoie să se sugereze configurația locului (dealuri,
munți, poteci, râuri).

Ornamentele fitomorfe compun o grupă reprezentativă și sunt realizate într-o inepuizabilă rețea de
reprezentări decorative. De la frunze până la copaci, o întreagă lume vegetală își găsește locul pe obiectele
de ceramică.

Floarea, în nenumărate interpretări și variante, constituie adesea elementul central al taierului, după cum
frunzele, vrejii, boboci de floare, spicul grâului, porumbul, strugurele, teaca de ardei, „fereguța”, frunza de
stejar, ghinda își dispută locuri secundare, așezate fiind, în general, pe margini.

De un statut aparte se bucură reprezentarea „pomului vieții”, imagine sensibil diferită de la un creator la
altul, astfel că cel care cunoaște particularitățile stilistice ale decorului aparținând fiecărei familii de olari își
dă ușor seama în ce stil se încadrează respectivul motiv fitomorf.

Tiparul plastic al pomului vieții are în arta populară românească elemente care ilustrează trei reprezentări
diferite: traco-dacică, elenistică și iraniană. Cercetarea amănunțită a motivelor decorative celebre îi
îngăduie lui Paul Petrescu să constate persistența și transmiterea acestor imagini din cele mai vechi timpuri
și până astăzi, în toate regiunile.
Dacă tiparul traco-dacic este reprezentat de brad sub diverse înfățișări (crenguța de brad, frunza de brad),
nu același lucru se poate spune despre celelalte două, pornite din lumea mediteraneană și orientală,
generalizate apoi în toată Europa și întâlnite, în diferite epoci, pe teritoriul țării noastre. [Petrescu, 1971, p.
44-47]

Dacă bradul, în forme simplificate, apare constant pe străchini și pe marginea taierelor, pomul vieții este
întotdeauna motiv central pe taiere, adeseori unic sau având alături alte elemente subordonate: cocoși,
iarbă, flori.

Olarii de astăzi din Horezu nu știu cărui tipar aparțin pomii lor, dar în forma amplă, viguroasă și ramificată
prin care sunt redați, înseamnă pentru toți, perpetuare, regenerare, victoria vieții sau visul „tinereții fără
bătrânețe și al vieții fără de moarte”.

Îmbinarea bradului cu crucea sau cu troița este o compoziție ornamentală transmisă de arta creștină, foarte
rar întâlnită în olăria medievală și chiar în cea populară, renăscută astăzi, în reprezentări plastice expresive.

Oricare ar fi modalitatea de întruchipare a pomului vieții, imaginile fixate pe taiere sunt frumoase și
naturale, pline de culoare și robustețe, însemnând mai degrabă „proiecția în absolut a unei imagini
familiare”. [Raux, 1966, p. 63]

......................................................................

Simboluri ale ceramicii de Horezu –


Cocosul
Odata ajuns in Horezu, nu ai cum sa nu fii fermecat si atras de magia culorilor si de
multitudinea vaselor de ceramica, care mai de care mai frumos decorate. Stilulceramicii
populare hurezenecontinua sa exercite un viu interes in randul iubitorilor ei, prin procedeele
specifice pe care il exprima, prin acumularile traditionale, dar si prin inovatiile de continut, de
functii si de sens.

Principalele simboluri folosite in ornamentarea ceramicii horezene sunt inspirate din flora si
fauna din imprejurimi: cocosul de Hurez, bradul, sarpele, ghioceii, frunza, soarele, steaua,
spicul, spirala dubla, pomul vietii sau coada de paun.

Cocosul reprezinta emblema centrului de ceramica de la Horezu. Cocosul provine de pe


casele din Oltenia, acolo unde indeplinea functia de avertisment: paznic solar impotriva
necunoscutului, simbolul biruintei, al victoriei luminii asupra intunericului. Legenda spune ca
acesta vesteste destramarea intunericului si masoara apotropaic timpul, el fiind cel care ii
trezea pe oameni in vremurile in care tehnica nu era atat de avansata: “Cantecul cocosului
simboliza trecerea momentului critic si anunta victoria soarelui si a luminii asupra noptii si a
intunericului. El vestea nu numai orele noptii, ci si curatirea spatiului nocturn de fortele ostile
omului.”
Totodata, cocosul este considerat si simbolul reinvierii si al nemuririi sufletului, emblema
vigilentei si a mandriei. Reprezentarea cocosului pe vasele de ceramica de Horezu este una
variata, cocosul fiind redat in diverse game cromatice si ipostaze: mai tantos, mai colorat,
mai infoiat etc.

Cocosul ocupa adesea spatiul central pe fundul vasului si are rol principal in sintaxa
decorului. Alteori, apar in acelasi loc doi cocosi afrontati sau de o parte si de alta a unui
copac, iar cand sunt dispusi circular, pe marginile vasului, olarii spun ca au facut “hora
cocosilor”.

Povestea cocosului de Horezu a devenit atat de faimoasa incat Ceramica romaneasca de


Horezu (Valcea) a intrat in Patrimoniul Cultural Imaterial Mondial UNESCO, in 2012.
Propunerea a fost trimisa de Romania MC in 2011. “Ceramica traditionala de Horezu este
realizata in localitatea cu acelasi nume si in satul apartinator Olari, unde lucreaza cea mai
mare parte a mesterilor. Ceramica de Horezu este unica, diferita, stilul sau fiind atestat de
peste 300 de ani”.

...........................................................

Motive aviare în ornamentica


tradițională românească
15 MARTIE 2019

5
SHARES
Google BookmarkFacebookMai multe...

Pasărea, prin capacitatea ei de a se desprinde din legăturile terestre și a se înălța


spre cer, spațiul sacru unde sălășluiesc zeitățile și sufletele celor buni, a fascinat
dintotdeauna omul. Și țăranul român a fost impresionat de frumusețea penajului și
cântului acestei creaturi din natură, dar mai ales de posibilitatea, asemeni ființelor
mitice, de a zbura, de a pătrunde în spațiul nemărginit al cerului, care lui îi este
inaccesibil.  Întruchipând libertatea deplină, pasărea a fost înzestrată de credința
populară, în funcție de specie și comportament, cu diferite calități și puteri, iar
imaginea ei a fost reprodusă pe multe creații artizanale.

Figurile aviare se regăsesc pe ștergarele transilvănene, pe blidele, cănile și


ulcioarele (unele dintre acestea ele însele în formă de pasăre) din ceramică, pe
scoarțele și covoarele din Oltenia și Moldova, pe cămășile femeiești și pe obiectele
din lemn din gospodărie.

Păsările aflate în imediata vecinătate a țăranului, în propria ogradă, sunt


reprezentate pe țesăturile de uz casnic, pe scoarțe și covoare. Cocoșul, găina,
curcanul, gâsca, dar și vrabia sunt motive care apar frecvent ca modele distincte sau
în cadrul unuia mai amplu, cum sunt cele de pe covoare sau scoarțe, adevărate
tablouri din gospodăria țărănească.

Pe iile românești motive aviforme se întâlnesc mai ales în Oltenia și Moldova, iar ia
de Muscel este decorată adesea cu un motiv numit „curcani”. Tot în Oltenia, pe
catrințe și vâlnice apar modele ce înfățișează, într-o formă stilizată păsări de diferite
forme, înfățișate singular, grupate câte două sau într-un șir. Pe piesele vestimentare
din întreaga țară se pot identifica modele denumite gheruțe, laba gâștii, coada
rândunicii. 
Un motiv specific iei de Breaza este creasta cocoșului.
Cocoșul ocupă un loc aparte în ornamentica populară. Nu este văzut ca o simplă
pasăre de curte, ci o ființă cu puteri deosebite. Reminiscență a cultului solar practicat
în timpuri străvechi pe teritoriul locuit de geto-daci, cocoșul este singura pasăre care
cântă atât ziua, cât și noaptea. După cum notează Romulus Antonescu în „Dicționar
de simboluri și credințe tradiționale românești”, pentru că are „darul de a cânta în
preajma miezului nopții, moment de cumpănă, de confruntare a spiritelor bune cu
cele rele, poporul l-a pus paznic la hotarul dintre forțele malefice și cele benefice;
după cântatul lui, spiritele necurate își pierd puterea, se ascund; cântecul cocoșului
simbolizează trecerea momentului critic și anunță victoria Soarelui și a luminii asupra
nopții, precum și curățirea spațiului nocturn de forțele ostile omului”. Pasăre solară,
cocoșul simbolizează lumina, adevărul, dar și începutul și renașterea. Apare în
diferite variațiuni pe obiectele ceramice (blide, căni, ulcioare), dar și pe ștergarele
care se așază în Transilvania deasupra blidelor pe perete, pe scoarțe și pe covoare,
pe piese de mobilier sau sculptat pe stâlpii caselor, sub formă de jucărie sau pe
ouăle încondeiate.

Un alt motiv aviform care apare pe ștergare, piese ceramice, covoare și piese de
mobilier este cucul. Considerată în credința populară o pasăre misterioasă, care
cunoaște și poate prevesti soarta omului, „prin cântecul său, el consfințește și
păstrează ordinea firii, fiind ca și cocoșul, un însemn al rânduielilor și al ritmurilor
eterne ale naturii”, după cum aflăm din același dicționar.

În general, atunci când apar ca decor de sine stătător, motivele aviforme sunt plasate
câte două, stând față în față, ciugulind grăunțe sau având o ramură în cioc. 
Vrabia este un alt motiv aviar recurent în ornamentica populară românească.
Simbolizează simplitatea, armonia, hărnicia, și apare pe ștergare, covoare și scoarțe.
Păunul, întruchiparea măreției și frumuseții, este asociat și cu fertilitatea și
prosperitatea. Este înfățișat pe piese de mobilier din Transilvania, pe ștergare din
aceeași zonă, pe ouă încondeiate, dar și pe covoare, în cadrul modelului amplu,
denumit Pomul Vieții. Tot în cadrul aceluiași model se remarcă prezența mai multor
păsări, recognoscibile ca specie sau nu, plasate la baza copacului, pe ramurile
acestuia sau în vârf, aceasta din urmă, în legendele tuturor popoarelor, fiind
aducătoare de „apa vieții”, sfătuitoarea celor plecați în căutarea elixirului nemuririi. În
mitologia dacică, pasărea din vârful unui arbore sau stâlp era întruchiparea Păsării-
suflet, cea care se înălța în văzduh după moartea unui pământean, ducându-i
sufletul (sau fiind ea însăți sufletul întrupat) nemuritor în Cer.
Un motiv deosebit întâlnit în ornamentica populară românească, având rădăcini
străvechi este crucea Zeiței-Pasăresau crucea cu aripi. Cea care conducea sufletele
la cer, Zeița-Pasăre este, după cum aflăm din „Studii de istorie”, lucrare scrisă de
Micu Secuiu, o ipostază a Zeiței Mame. Imaginea acesteia, sub forma stilizată a
crucii cu aripi, este prezentă pe cusături, obiecte din lemn și ceramică, în credința că
figura și prezența ei au puteri protectoare, benefice.
...........................................................................................

Romfilatelia, societatea specializatã în editarea şi comercializarea


mãrcilor poştale româneşti, introduce în circulaţie emisiunea de
timbre CERAMICÃ ROMÂNEASCÃ – Farfurii ţãrãneşti (III).
Motivele ornamentale cu care se decoreazã farfuriile sunt în principal
geometrice, dar şi fitomorfe, avimorfe, zoomorfe şi antropomorfe.
Unul dintre cele mai vechi motive decorative geometrice este
triunghiul, care se întâlneşte şi pe ceramica preistoricã şi apare sub
diferite forme (o serie de triunghiuri de aceeaşi mãrime), „ferãstrãul“
sau „dintele de lup“ (triunghiuri dispuse alternativ sus-jos).
Spirala apare în special pe ceramica veche de Cucuteni şi Boian dar şi
pe farfuriile modelate la Vama, Horezu, Oboga, Româna etc. fãcutã
de obicei din humã albã. Spirala, deşi este un motiv foarte vechi, nu
se regãseşte la ceramicile occidentale din aceeaşi perioadã şi chiar la
cele mai târzii, cum ar fi cele mediteraneene.
„Valul“ sau linia ondulatã, elemente des întâlnite, se aplicã pe fundul
şi buza farfuriilor sau alcãtuiesc structura ghirlandelor ori a vrejului
cu frunze şi flori amplasate pe aceleaşi registre.
Alãturi de vrej şi ghirlande, ca motiv fitomorf des întâlnit este
crenguţa de brad, folositã şi de olãria preistoricã. Creanga de brad
simbolizeazã perenitatea asociatã arborelui (pomul vieţii). Mai sunt
reprezentate viţa de vie (simbol creştin), dar şi spice de grâu, trifoi,
ciorchinii de strugure, bobocii, frunzele şi florile stilizate.
Motivele avimorfe, zoomorfe şi antropomorfe sunt mai rare şi mai
recente şi aparţin tradiţiei bizantine. Sunt reprezentaţi porumbei,
pãsãri de curte, peşti (simboluri creştine). Dacã pentru ceramica de
Horezu este specific motivul „cocoşului“, pentru Oboga este „gãina“,
iar pentru Vama silueta femininã stilizatã, amplasatã central, pe
fundul farfuriei.
Foarte interesante sunt motivele simbolice, legate de credinţe
strãvechi, precreştine, asociate cultului Soarelui, care l-a înlocuit pe
cel al fecunditãţii în epoca bronzului. Soarele e stilizat în rozete,
vârtejuri, cercuri simple sau concentrice, spirale, sau chiar în
imaginea antropomorfizatã a astrului. De o mare sensibilitate sunt
motivele „soarele care râde“, soarele care plânge precum şi stilizãrile
Lunii, transpuse pe tãiere mai ales de meşterii olari din Horezu.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 60 Bani este ilustratã o farfurie
ţãrãneascã realizatã la Tg. Lãpuş-Maramureş.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 80 Bani este ilustratã o farfurie
ţãrãneascã realizatã la Luncaviţa-Tulcea.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,10 Lei este ilustratã o farfurie
ţãrãneascã realizatã la Horezu-Vâlcea.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,60 Lei este ilustratã o farfurie
ţãrãneascã realizatã la Rãdãuţi-Suceava.
Farfuriile ţãrãneşti ilustrate pe timbrele emisiunii fac parte din
colecţia Muzeului Țãranului Român.
Ornamentele zoomorfe și avimorfe se bucură de reprezentări morfologico-structurale și semantice variate.
Cerbul și căprioara, ca motive mai vechi, nemaiîntâlnite astăzi, boul, redat în scenele de muncă povestite pe
panourile de ceramică amintite deja, oile ce merg la păscut, însoțite de păstori sau calul, făcând parte din
scene istorice, alături de domnitori sau de eroi eliberatori, ca în opera lui Ion Buclescu, aceasta este în mare
lumea zoomorfă „cu greutate”. Cât despre pește și șarpe, ca ființe mai mărunte, se poate țese o adevărată
poveste, mult mai valoroasă și mai nemuritoare în latura ei plastică decât în cea verbală, care de fiecare dată
începe în istorisirea olarilor cu „a fost odată”.
„Noi nu mai știm exact ce însemnau simbolurile astea altădată; noi așa le-am moștenit și așa le facem și
noi. Peștele e un simbol creștin, iar șarpele este apărătorul casei. Eu asta știu!” (Ion Mischiu)
„Peștele este simbolul vieții, al fecundității și al înțelepciunii, așa îmi aduc aminte că spunea Victor, soțul
meu, în interviurile pe care le dădea la radio și pe la ziare și reviste, iar șarpele, zicea că este viața
dinăuntrul pământului, care ne apără.” (Eufrosina Vicșoreanu)
„Peștele are legătură cu Iisus Hristos, care, după cum spune Evanghelia, a înfăptuit minunea de a-i umple
năvodul cu pește lui Petru, care, cu o noapte înainte, nu prinsese nimic.” (Ioana Mischiu)
„Peștele este hrana sfântă și simbol al liniștei și împăcării.” (Maria Mischiu)
„Fiecare casă are un șarpe al ei; să nu-l omori, că faci păcat.” (Maria Frigură)
„Șarpele este cunoscătorul binelui și al răului.” (Sorin Giubega)
„Șarpele este simbolul vieții care există în adâncul pământului.” (Elisabeta Bâscu)
„Peștele este deopotrivă mântuitor și simbol al Revelației (…). Pe de altă parte (…), mai este și un simbol
al vieții și fecundității (…). Peștele, emblemă a apei, este simbolul înțelepciunii (…). În majoritatea
cazurilor, simbolismul, deși rămâne strict histologic, capătă un accent puțin diferit: cum peștele este un
aliment, iar Hristos, după Înviere, a mâncat pește (Luca, 24,42), el devine simbolul mesei euharistice, unde
apare adesea alături de pâine.” [Chevalier, Gheerbrant, 1995, vol. 3, p. 72-74]

„Simbolul șarpelui e, în adevăr, legat chiar de ideea de viață.” (R. Guénon, Symboles fondamentaux de la
science sacrée). Șarpele este, evident, anterior omului, este animalul primordial, ophis primigenius (…),
este păzitorul comorilor, păzește cavitățile în care sunt ascunse lucrurile (…). Șarpele a fost dintotdeauna
asociat cu știința cunoașterii binelui și răului, și de aici cu sănătatea.” [Clébert, 1995, p. 269-279]
Șarpele a rămas stăpânul dialecticii vitale, eroul civilizator (…). Arhetip fundamental legat de izvoarele
vieții și ale imaginației, șarpele și-a păstrat, așadar, în diferite locuri ale lumii, valențele simbolice – aparent
ireconciliabile. Iar cele mai pozitive dintre acestea, deși cândva înfierate de istoria noastră, încep să iasă
iarăși la lumină, ca să-i dăruiască din nou omului armonie și libertate.” [Chevalier, Gheerbrant, 1995, vol.
3, p. 3, 299-313]

„Șarpele este simbolul fertilității, cunoscătorul tainelor vieții și păzitorul tuturor comorilor ascunse în
adâncuri.” [Beigbeder, 1969, p. 381-379]

Am desprins, din amplele articole destinate simbolurilor animaliere, numai câteva idei, acelea care, într-o
formă sau alta, se regăsesc și în explicațiile simbolice oferite de olari, prin care justifică prezența predilectă,
în lucrările lor, a numeroaselor ipostaze ale peștelui și ale șarpelui, cu intenția de a evidenția faptul că
aceste motive sunt susținute de reminiscențe arhetipale și legate de sursele vieții, dar și ale imaginației.

Așadar, peștele, îndepărtat motiv oriental, adaptat creștinismului ca simbol al lui Isus Hristos și șarpele,
motiv cu sensuri diverse și contradictorii, născut în plăsmuirile din lut imaginate de motivul spiralei
împreună cu arborele și soarele, vechi simboluri ale vitalității, au reprezentări multiple în ceramica de
Horezu.

Peștele apare mai mereu multiplicat, alcătuind o friză pe marginea taierului sau un model cu mai multe
exemplare din aceeași specie, desenat repetativ sau alternant pe întreg spațiul taierului. Peștele este scos din
mediul acvatic și adus pe fondul de pământ al vasului, unde „trăiește” în armonie, alături de floare, cruce,
copac sau gândac, ca elemente ale alternanței decorului.

Șarpele, în schimb, apare o singură dată pe taier, fie ca motiv central, fie ca o spirală ce „încinge” marginile
taierelor de jur-împrejur, „luând în stăpânire” compoziția centrală, alcătuită din copac și păsări sau din casa
pe care o ocrotește.

Arareori apare și motivul „păianjenului”, redat cu o finețe pe măsura pânzei pe care o țese – ea însăși
element definitoriu al decorului jirăvit de pe ceramica de Horezu.

Fluturi, realizați cu gingășie, par să concureze frumusețea și suavitatea exemplarelor naturale; ei întregesc
repertoriul unei lumi mărunte, ridicată la rang major prin viziune și realizare plastică.

În ceea ce privește reprezentările avimorfe, olăria românească adaptează și sporește motivele specifice
ceramicii bizantine și a orientului bizantinizat. Astfel, „porumbița rămâne pasărea preferată de pe
strachinile românești din secolul al XIV-lea, fiind păstrată până târziu în olăria de la Horezu și Oboga.
Reprezentarea ei, din olăria românească, este similară cu aceea bizantină, dar și orientală”. [Nicolescu,
Petrescu, 1974, p. 53] Porumbiței i se adaugă în timp, la nivelul decorului, cucul, păunul și pupăza.