UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Catedra Sociologie

Text de lecţie

TEMA: Metodologia cercetării sociologice (2 ore)

Disciplina: Sociologia generală

Specialitatea:

Autor: Cioinac Nionela, magistru, lector.

Chişinău, 2016

1
Planul lecţiei:
• Noţiuni principale în metodologie.
• .Cercetarea sociologică
• .Metode şi tehnici de cercetare sociologică
• Programul de cercetare sociologica
.
Obiective:
– să definească noţiunile de metodologie şi metodă, tehnică, procedee, instrument de investigare;
– să cunoască principalele principii metodologice din cercetările socioumane empirice;
– să definească şi să diferenţieze noţiunile de metodă, tehnică, procedee şi instrument de
investigare;
– să cunoască regulile esenţiale ale metodei sociologice;
– să cunoască semnificaţia conceptului de metodologie;
– să stăpânească etapele procesului de cercetare.

Literatura:
Sandra Dungaciu, Sociologie generală. Sinteză, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2002,
p. 13.
Septimiu Chelcea, Cunoaşterea vieţii sociale. Fundamente metodologice, Bucureşti, Editura
Institutului Naţional de Informaţii, 1995, p. 61-64; 53-55.
Gheorghe I. Râpeanu, Sorin M. Rădulescu, Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti,
Editura Intact, 1997, p. 18-19; 7.
Anthony Giddens, Sociologie, Bucureşti, Editura ALL, 2001, p. 581.
Cazacu A – Teorie şi metodă în sociologia contemporană, Hyperion, Bucureşti 1991.
Chelcea S. - Cercetarea sociologică – metode şi tehnici, Editura “Destin”,1998.
Miftode V – Metodologia sociologică, Editura “Porto- Franco”, 1995.
Traian Rotariu.- Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale. Iaşi, 2000.
Traian Rotariu – Curs de metode şi tehnici de cercetare sociologică. Cluj-Napoca 1994.

Lucru individual: Proiectarea programului de cercetare sociologică

2
 1. Noţiuni principale în metodologie (metodă, tehnică, procedeu, instrument de investigare).

Cercetarea sociologică utilizează o seamă de metode şi tehnici pentru a obţine informaţii despre o
anume realitate socială, pentru a pune în evidenţă opiniile oamenilor faţă de aceasta şi pentru a verifica
ipoteze. Cunoaşterea lor este utilă pentru cei ce doresc să înţeleagă modul particular de realizare a
investigaţiei sociologice.
Conform etimologiei, metodologia (gr. methodos = cale; logos = ştiinţă, ordine, logică a lucrurilor)
desemnează „ştiinţa metodelor”, fiind echivalentă cu logica procesului de cunoaştere şi cu analiza
căilor unei cât mai bune cunoaşteri. În sens literal, metodologia este „ştiinţa integrată a metodelor,
metoda fiind demersul raţional al spiritului pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei
probleme” (Caude, 1964).
Metodologia desemnează:
- ansamblul metodelor folosite într-o ştiinţă, a cărui fundament îl constitue sistemul celor mai generale
legi şi principii ale ştiinţei respective;
- acea disciplină ce se ocupă cu analiza teoretică a metodelor generale ce se folosesc în ştiinţa
contemporană; în acest sens ea este “ştiinţa despre metodă”.
În cazul ştiinţelor socioumane, metodologia are două laturi:
• analiza critică a activităţii de cercetare;
• formularea de propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi.
Potrivit lui Paul Lazarsfeld (1959), metodologia are şase teme principale:
a) Delimitarea obiectului de studiu în cercetările empirice: pornind de la teorie, din multitudinea
faptelor, fenomenelor şi proceselor socioumane, se procedează la abstragerea obiectului de studiu.
Cercetătorul trebuie să acţioneze ca „un doctor perspicace, care lasă la o parte zece fapte secundare şi
reţine pentru studiu şi diagnostic un simptom hotărâtor”.
b) Analiza conceptelor: metodologia are în vedere clarificarea înţelesului conceptelor,
corectitudinea definirii lor, analiza limbajului utilizat.
c) Analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare: metodologia este interesată de analiza metodelor şi
tehnicilor de cercetare, de respectarea regulilor presupuse de alcătuire a diferitelor tehnici, procedee,
instrumente, în scopul eliminării distorsiunilor şi asigurării reprezentativităţii concluziilor.
d) Analiza raportului dintre metodele şi tehnicile utilizate: analiza metodologică vizează punerea în
relaţie a metodelor, tehnicilor, procedeelor, instrumentelor de investigaţie, adecvarea lor la obiectul de
studiul. Ştiut fiind că fiecărei metode şi tehnici de investigare îi sunt proprii limite specifice, în
cercetarea empirică se impune aplicarea convergentă a cât mai multor modalităţi de investigare, care,
corelate, să conducă la aflarea adevărului.
e) Verificarea modului de sistematizare şi prelucrare a datelor este o temă importantă a
metodologiei. Alcătuirea seriilor de date, reunirea informaţiilor cifrice în clase statistice, valabilitatea
aplicării testelor şi coeficienţilor statistici etc. sunt tot atâtea aspecte ce se subordonează acestei teme.
f) Formalizarea enunţurilor, a raţionamentelor reprezintă ultima temă principală ce conturează
câmpul de interes al studiilor metodologice.
Metoda. Din punct de vedere etimologic, noţiunea de metodă provine din termenul grecesc methodos,
care înseamnă cale, drum, mijloc, mod de expunere.
Prin metodă se înţelege modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de
transformare a realităţii obiective. Este, deci, calea pe care o urmează procesul de cunoaştere pentru
elaborarea unor cunoştinţe despre realitate, drumul de la ipotezele cu privire la fapte la culegerea
faptelor.
3
Orice metodă are un caracter normativ, în sensul că oferă indicaţii, reguli, procedee şi norme asupra
modului cum trebuie abordat obiectul cunoaşterii.
Metodele din ştiinţele socioumane pot fi clasificate după criterii multiple (Septimiu Chelcea, 1995):
a) După criteriul temporalităţii:
• metode transversale, care urmăresc descoperirea relaţiilor între laturile, aspectele, fenomenele şi
procesele socioumane la un moment dat (observaţia, ancheta, testul sociometric etc.);
• metode longitudinale, care studiază evoluţia fenomenelor în timp (biografia, studiul de caz, studiul
panel etc.).
b) După reactivitatea, gradul de intervenţie a cercetătorului
asupra obiectului de studiu:
• metode experimentale (experimentul sociologic);
• metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.);
• metode de observaţie (studiul documentelor sociale, observaţia etc.).
c) După numărul unităţilor sociale luate în studiu:
• metode statistice, care permit investigarea unui mare număr de unităţi sociale (ancheta, sondajul de
opinie, analizele statistico-matematice);
• metode cazuistice, ce semnifică studiul integral al câtorva unităţi sau fenomene socioumane
(biografia, studiul de caz, monografia sociologică etc.).
d) După locul ocupat în procesul investigaţiei empirice:
• metode de culegere a informaţiilor (înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.);
• metode de prelucrare a informaţiilor (metode cantitative, metode calitative);
• metode de interpretare a datelor cercetării (metode comparative, interpretative etc.).
b. Tehnica. Termenul tehnică (gr. tekne – procedeu, vicleşug) desemnează un anumit instrument sau
procedeu operator de înregistrare şi interpretare a datelor rezultate din cercetarea ştiinţifică. Ea este o
operaţie concretă de identificare sau utilizare a datelor realităţii în interesul cunoaşterii. Tehnicile de
cercetare sunt subordonate metodelor fiecărei ştiinţe. Deosebirea dintre metodă şi tehnică este
reprezentată tocmai de acest caracter procedural sau operaţional, tehnica fiind o unealtă de lucru.
Astfel, dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică. Aceleiaşi metode îi pot fi
subordonate mai multe tehnici, fiecare putând fi aplicată în modalităţi variate. Tehnicile subsumate
metodelor se referă la demersul operaţional al abordării fenomenelor de studiu.
Astfel dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică , modul de aplicare a
chestionarului ca procedeu,iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul tipărit) ne apare ca
instrument de investigare. Fiecare tehnică poate fi aplicată în modalităţi variate. De exemplu într-o
anchetă chestionarele pot fi aplicate cu ajutorul operatorului , pot fi aplicate individual sau colectiv,
expediate prin poştă sau tipărit în ziare şi reviste.
c. Procedeul reprezintă „maniera de acţiune”, de utilizare a instrumentelor de investigare.
d. Instrumentele de investigare sunt uneltele materiale de care se slujeşte cercetătorul pentru
cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socioumane (foaie de observaţie, fişă de înregistrare etc.).
Chiar dacă nu există un acord unanim în ceea ce priveşte utilizarea termenilor menţionaţi, se acceptă
ideea că între metode, tehnici, procedee, instrumente de investigaţie există legături de supraordonare şi
de subordonare, determinate de gradul de abstractizare, nivelul la care operează, raportul în care se află
cu nivelul teoretic.
Spre deosebire de metodă, „metodologia are semnificaţii mai complexe, desemnând:
• ansamblul legilor şi principiilor care stau la baza analizei şi interpretării ştiinţifice;
• totalitatea metodelor şi tehnicilor folosite într-o anumită ştiinţă sau ramură ştiinţifică;
• modalitatea distinctă de analiză şi interpretare logică a realităţii;
• analiza, în scopuri evaluative, a întregului demers ştiinţific, pentru a verifica gradul de valabilitate a
metodelor folosite, gradul de corectitudine a raţionamentelor, precizia informaţiei, fidelitatea şi
validitatea tehnicilor de cercetare, consistenţă logică a teoriilor etc.”
(Gh. Râpeanu, S.M. Rădulescu, 1997).

4
 2. Cercetarea sociologică.
Temenul de cercetare sociologică are înţelesul cel mai larg şi se referă la obţinerea şi prelucrarea
informaţiilor obiective, verificate în vederea construirii explicaţiilor ştiinţifice ale faptelor şi proceselor
sociale.
Deşi cercetarea sociologică are ca principiu metodologic de a fundamenta unitatea dintre nivelurile
teoretic şi empiric, adesea se face distincţie dintre cercetarea sociologică teoretică (sociologia de
cabinet) şi cercetarea sociologică empirică (sociologia de teren).
Prin teoretic înţelegem existenţa şi funcţionarea unor modele explicative, ipoteze, teorii şi interpretări
asupra realităţii sociale, iar prin empiric înţelegem studierea realităţii concrete, culegerea de date
efective, folosind metode prin care cercetătorul poate lua din realitate o parte pe care o interpretează.
Astăzi în comunitatea ştiinţifică este pe deplin acceptată ideea unităţii dintre teoretic şi empiric.
În procesul de cercetare sociologică, metoda condiţionează desfăşurarea a trei faze principale:
• contactul cu realitatea obiectivă (munca de teren);
• interpretarea datelor (activitatea de generalizare şi abstractizare);
• aplicabilitatea practică a rezultatelor.
Corespunzător acestor faze, procesul de cunoaştere sociologică presupune următoarele etape,
specializate metodologic:
• ce anume cunoaştem (obiectul cercetării)?;
• cum anume cunoaştem (prin ce mijloace, metode şi tehnici)?;
• în ce scop cunoaştem (cu ce rezultate)?
Concretizând aceste etape în practica de cercetare, putem schiţa următorul model al desfăşurării
oricărei investigaţii sociologice;
a) pregătirea cercetării, cuprinzând subetapele:
• alegerea temei şi a obiectivelor;
• stabilirea ipotezelor de lucru;
• selectarea mijloacelor de investigaţie.
b) colectarea datelor (munca de teren);
c) analiza şi interpretarea datelor;
d) redactarea raportului final.
În cercetarea sociologică reală, rareori etapele (stadiile) enumerate se succed atât de precis. Cum
subliniază Anthony Giddens, „deosebirea este întrucâtva ca aceea dintre reţetele enumerate într-o carte
de bucate şi procesul efectiv de pregătire a unei mese. Bucătarii pricepuţi deseori nu lucrează după
reţetă şi, cu toate acestea, este posibil ca ei să gătească mai bine decât cei care consultă reţeta”.
Respectarea unor scheme fixe poate fi prea restrictivă.
Etapele cercetării sociologice. Studiind procesele şi faptele sociale într-o manieră obiectivă,
sociologia utilizează metode ştiinţifice ce impugn cercetării parcurgerea sistematică şi organizată a
unor etape.
1. Definirea şi delimitarea problemei cercetate:
- cercetătorul operaţionalizează conceptele aferente temei;
- pe această bază el selectează subiectele ce merită să se afle în atenţia lui şi care pot fi examinate prin
metode ştiinţifice;
- formulează obictivele şi scopurile cercetării.
2. Documentarea, parcurgerea literaturii de specialitate;
- cunoaşterea principalelor lucrări din domeniul temei de cercetat este absolut necesară pentru evitarea
unor drumuri deja parcurse sau a unor descoperiri deja făcute.
3. Formularea ipotezei;
- ipoteza este o presupunere, o explicţie provizorie, enunţată pe baza unor fapte, cu privire la anumite
fenomene, relaţii sau procese.

5
- în cercetarea sociologică ea presupune aşezarea relaţiilor dintre variabile într-o formă care să permită
măsurarea;
- o cercetare poate să testeze mai multe ipoteze.
4. Stabilirea eşantionului (lotului) de cercetat:
- cercetarea nu se poate realiza asupra întregii colectivităţi sau categorii sociale, profesionale,
religioase sau politice;
- în consecinţă, din populaţia totală se selecează, pe baza unor criterii stabilite, un număr de persoane,
considerate reprezentative şi care urmează să fie subiecţii cercetării.
5. Stabilirea metodelor şi tehnicilor de cercetare în funcţie de tema aleasă, ipoteza formulată şi
eşantionul stabilit.
6. Recoltarea datelor se realizează:
- conform planului de cercetare
- pe baza metodelor şi tehnicilor stabilite.
7. Prezentarea datelor şi comentarea lor:
- se impune înregistrarea (în raportul cercetării) a tuturor datelor relevante;
- expunerea informaţiilor trebuie să fie însoţită de scurte comentarii ce sunt utile la ordonarea datelor şi
la accesibilitatea lor.
8. Interpretarea datelor cercetării presupune:
- analiza informaţiilor raportate la cadrul teoretic, problematica invesigată şi ipotezele formulate;
- elaborarea de explicaţii pentru situaţiile desprinse din cercetarea empirică, care să pună în evidenţă
condiţiile de manifestare a relaţiilor de determinare dintre procesele şi fenomenele ce au făcut obiectul
investiţiei;
- rezultatele trebuie comparate cu rezultatele altor cercetări.
9. Formularea concluziilor trebuie să fie concisă, clară şi în concordanţă cu tema şi scopul cercetării;
- concluziile sintetizează principalele date şi idei ce s-au conturat pe parcursul cercetării şi interpretării;
- ele trebuie să consemneze dacă ipotezele au fost comfirmate sau infirmate de cercetare.
10. Evaluarea utilităţii investigaţiei – încheie raportul de cercetare:
- se prezintă modalitatea de valorificare a rezultatelor şi concluziilor cercetării;
- se apreciază posibilităţile de publicare a rezultatelor în reviste de specialitate, de elaborare a unor
cărţi sau comunicări ştiinţifice;
- se formulează sugestii de strategii, privind optimizarea domeniului cercetat, instituţiilor care
gestionează problemele semnalate de investigaţia empirică.
La nivel general cercetarea parcurge 5 etape:
1. Elaborarea programului de cercetare.
2. Alegerea subiecţilor care vor fi investigaţi.
3. Alegerea principalelor metode de culegere a informaţiei.
4. Culegerea informaţiei pe teren.(cercetarea propriu-zisă).
5. Analiza, verificarea, generalizarea rezultatelor. Prezentarea raportului de cercetare.
Toate etapele sunt într-o dependenţă reciprocă.

3. Metode şi tehnici de cercetare sociologică

A. Ancheta sociologică Este o metodă de recoltare a informaţiilor atât cu privire la evenimente,
procese, fenomene şi structuri sociale cât şi cu privire la atitudinea oamenilor faţă de ele; se folosesc,
in acest scop, chestionarul şi interviul.
1. Chestionarul este unul dintre cele mai frecvent folosite instrumente de realizare a anchetelor
sociologice. El este un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic şi psihologic, care impun celor
anchetaţi consemnarea, în scris, a răspunsurilor. Pe baza mai multor criterii se delimiteaz ă mai multe
tipuri de chestionare.
a) În funcţie de conţinutul lor, există intrebări care vizează calitatea informaţiilor şi cantitatea lor.
- din punct de vedere al calităţii informaţiilor există:

6
• chestionarele de date factuale (sau administrative) care conţin întrebări ce urmăresc recoltarea de date
cu privire la: sex, vârstă, loc de naştere, stare civilă, domiciliu, profesie.
- întrucât subiecţii manifestă o oarecare rezervă în oferirea de date de identificare, aceste întrebări sunt
plasate, de regulă, la sfîrşitul chestionarului;
• chestionarele de opinie care conţin întrebări menite să aducă informaţii cu privire la p ărerile,
atitudinile, motivaţiile, comportamentele celor investigaţi, aspecte ce nu pot fi observate direct.
- din punct de vedere al cantităţii informaţiilor există:
• chestionarele speciale care sunt alcătuite din întrebări ce vizează obţinerea de informaţii cu privire la
un singur aspect al unei anumite realităţi sociale;
• chestionarele “omnibus” care cuprind întrebări cu privire la mai multe aspecte al unor realităţi
sociale, ceea ce crează posibilitatea cunoaşterii complexităţii respectivelor realităţi, a interacţiunilor şi
condiţionărilor fenomenelor cercetate.
b) În funcţie de forma întrebărilor există:
- chestionarele cu întrebări închise sau precodificate, care sugerează câteva posibilităţi de răspuns (2-4
posibilităţi) dintre care subiectul trebuie să aleagă numai o variantă;
• avantajele acestor întrebări: facilitează analiza statistică a răspunsurilor, servesc ca “filtru” pentru
întrebările următoare, sporesc anonimatul şi sinceritatea celui investigat;
• dezavantajele se referă la faptul că ele sugerează anumite răspunsuri, ceea ce face ca efortul de
gândire al subiectului să fie mai mic şi completarea chestionarului să capete un character mecanic;
- chestionarele cu întrebări deschise, care lasă subiecţilor libertatea exprimării opiniei în forma în care
îl reprezintă cel mai fidel;
• avantajele: permit recoltarea unor informaţii bogate şi complexe, care nu sunt sugerate sau
direcţionate, ceea ce sporeşte calitatea concluziilor cercetării;
• dezavantajele se referă, în special, la dificultăţile de prelucrare a răspunsurilor (şi, deci, a datelor).
c) În funcţie de modul de aplicare chestionarele pot fi:
- chestionare autoadministrate, în care răspunsurile sunt formulate de către subiecţi fără ajutorul
operatorului de anchetă;
• chestionarul poate fi primit prin poştă, din presă sau din anumite magazine, care le ataşează
mărfurilor;
- chestionarele administrate de către operatorii de anchetă;
• importantă, în acest caz, este pregătirea operatorului: el trebuie să studieze chestionarul înainte de a-l
aplica, să memoreze, eventual, întrebările, să respecte succesiunea lor, să înregistreze fidel
răspunsurile, să păstreze secretul asupra acestora.
- Chestionarele prin telefon au anumite limite: nu se pot aplica decât persoanelor care dispun de post
telefonic şi care se găsesc în cartea de telefon.
2. Interviul este o tehnică de obţinere a informaţiilor pe baza unei comunicări verbale, directe, între
cercetători şi subiect,cu intenţia, fie de a descrie ştiinţific anumite fenomene şi procese sociale, fie de a
verifica ipotezele formulate.
Formularea de întrebări de către cercetător şi de răspunsuri de către subiectul investigat face ca
elementul fundamental a acestei tehnici să fie convorbirea.
a) Avantajele folosirii interviului sunt evidente:
- rata mai ridicată a participării se referă la faptul că pot fi implicate şi persoane care nu ştiu s ă scrie şi
să citească sau persoane care se simt mai protejate când vorbesc;
- permite observarea comporamentelor nonverbale, ceea ce sporeşte calitatea şi cantitatea
informaţiilor;
- asigură controlul asupra succesiunii întrbărilor, cu consecinţe benefice asupra formulării
răspunsurilor;
- răspunsurile sunt spontane, opiniile sunt exprimate direct, fără cenzură, cu încărcătură afectivă şi fără
intervenţia altei persoane;
- asigură, de asemenea, formularea de răspunsuri la toate întrebările, ceea ce duce la sporirea
volumului de informaţii;

7
- permite şi adresarea de întrebări suplimentare, mai subtile, care să contribuie la obţinerea de
informaţii mai precise, mai diferenţiate.
b) Utilizarea interviului prezintă şi anumite limite:
- costul, din punct de vedere financiar, este mai ridicat;
- necesită mai mult timp;
- pot să apară unele erori datorate operatorilor de teren;
- nu permite subiecţilor consultarea unor documente pentru formularea unor răspunsuri mai precise;
- nu asigură anonimatul, ceea ce ar putea influenţa sinceritatea răspunsurilor;
- prelucrarea răspunsurilor este dificilă datorită lipsei de standardizare a acestora.
Interviul este folosit frecvent de către mijloace de comunicare în masă; interviul de pres ă este centrat
pe problem sociale actuale, abordând, de regulă, fapte concrete.
B. Observarea sociologică Este o metodă de cunoaştere a realităţii sociale, care presupune constatarea
şi înregistrarea de către observator a faptelor aşa cum se desfăşoară ele, în mod natural (firesc), fără
ca el să intervină.
1. Prin intermediul observării sociologice cercetătorul poate să cunoască o diversitate de aspecte
privind:
- atitudinile, comportamentele, relaţiile sociale;
- durata, frecvenţa de apariţie, repetarea, intensitatea, succesiunea faptelor sau evenimentelor sociale.
Rolul observatorului este doar acela de a consemna, informaţii, date sau fapte despre realitate, fie
direct, în timpul producerii lor, fie după ce ele au avut loc.
2. Tipuri de observare sociologică
a) Observarea spontană (întâmplătoare):
- nu este pregătită din punct de vedere teoretic şi practice (este neintenţionată), deci, nu este organizat ă
şi sistematizată;
- nu se desfăşoară, în consecinţă, potrivit unui plan elaborate dinainte şi nu are un scop;
- observarea şi înregistrarea sunt fragmentare;
- are un caracter subiectiv, fiind orientată de interesele şi opiniile celui ce observă;
- informaţiile obţinute sunt vagi şi necritice;
- datele consemnate nu sunt tezaurizate.
b) Observarea ştiinţifică:
- se întemeiază pe o concepţie sau teorie ştiinţifică, care o orientează şi sistematizează şi îi conferă
coerenţă;
- este analitică şi critică;
- este metodică, întrucât utilizează metode şi tehnici adecvate;
- este verificată prin confruntarea cu rezultatele altor observări ştiinţifice.
c) Observarea participativă se caracterizează prin faptul că observatorul este integrat direct în
colectivitatea sau evenimentul pe care îl cercetează, participând nemijlocit la unele activităţi.
- Observatorul, în acetst caz, trebuie să respecte anumite reguli:
• să ţină seama de normele şi tradiţiile locurilor, comunităţilor, colectivităţilor investigate;
• să nu facă opinie separată;
• să nu afişeze o superioritate, care i-ar putea inhiba pe cei investigaţi, chiar dacă ea ar fi justificată de
calităţile lui de cercetător în domeniu;
• să nu şocheze prin limbaj; trebuie să adopte tipul de limbaj specific comunităţii în care este integrat;
• să nu se implice cu ostilitate în activităţile şi în discuţiile cu subiecţii;
• să fie discret;
• să demonstreze adaptabilitate la toate condiţiile existente în comunitatea studiată
- Conţinutul activităţii observatorului;
• notarea faptelor observate;
• notele trebuie să includă obligatoriu: data, ora, durata observării, locul desfăşurării faptelor, aparatele
utilizate, factorii ce afectează comportamentele, schimbările intervenite în timpul observării;
• reţinerea exactă a conţinutului dialogului cu persoanele investigate;

8
• înregistarea separată a consideraţiilor personale, dacă ele există.
- Calităţile observatorului: intuiţie, imaginaţie creatoare, capacitate de sinteză, experienţă, rigoare şi
precizie.
3. Deşi este utilizată frecvent şi cu bune rezultate, observarea ştiinţifică are, ca metodă de cercetare,
anumite limite:
- nu permite cercetarea unor anume tipuri de comportament, din motive lesne de înţeles (ex.:
comportamentul sexual);
- se aplică cu dificultate studierii unor loturi mari şi condiţiilor de existenţă ale individului sau grupului
investigat, dincolo de momentul cercetării.
C. Experimentul sociologic Este o metodă de cunoaştere (cercetare) a realităţii sociale care constă în
modificarea intenţionată a acestei realităţi, observarea ei în condiţii speciale, create de cercetători,
potrivit scopului cercetării.
1. Particularităţi ale experimentului:
- oferă posibilitatea producerii şi repetării lui după dorinţa cercetătorilor, determinată de nevoile
cercetării;
- permite variaţia condiţiilor în funţie de interesul cercetării;
- fenomenul cercetat este desprins din interacţiunile lui fireşti cu alte fenomene, fiind studiat în formă
“pură” ;
- datorită acestor caracteristici experimentul este numit “observare provocată”.
2. Ca şi observarea ştiinţifică, experimentul presupune existenţa unui moment teoretic, sub forma unei
ipoteze de lucru, care structurează munca experimentală, îi dă un sens, îi asigură caracterul sistematic
şi planificat. În acelaşi timp,permite ordonarea materialului experimental existent şi chiar descoperirea
unor aspecte noi.
3. Experimentele sociologice se pot desfăşura în teren sau în laborator.
a) Experimentele în teren prezintă interes deoarece surprind comportamentele “naturale”, spontane ale
subiecţilor, care au loc în situaţii sociale reale.
b) Experimentul în laborator - asigură un control mai riguros a situaţiei experimentale, fapt pentru care
în laborator sunt provocate experimente majore, prin care se testează ipotezele formulate. Interpretarea
informaţiilor rezultate din experiment şi formularea concluziilor sunt valabile numai pentru grupurile
cercetate.
4. Experimentul psiho-sociologic
- Este un experiment prin care se analizează efectele unor variabile independente asupra variabilelor
dependente într-o situaţie controlată, cu scopul verificării ipotezelor;
• variabilele independente sunt factori introduşi în experiment de către cercetător sau de către alte
instanţe, care se modifică în timp: valoare, intensitate, durată, frecvenţă.
- Practic, se organizează două grupuri identice în toate dimensiunile lor;
• într-un grup se intrduce o schimbare (o variabilă independenţă); el este numit grupul experimental;
• celălalt grup rămâne neschimbat; el se numeşte grup de control.
• prin raportarea celor două grupuri putem cunoaşte modul în care se produce un proces social în lipsa
intervenţiilor experimentatorului.
• Deşi experimentul presupune intervenţia activă a cercetătorului în cunoaşterea realităţilor sociale,
aceastanu înseamnă înlăturarea obiectivităţii în interpretarea datelor şi formularea conluziilor.
D. Metode istorice şi comparative În rezolvarea anumitor teme sociologia este nevoită să examineze
procese şi fapte sociale care au avut loc în perioade istorice trecute. Orice societate se caracterizează
printr-o anumită organizare socială şi o anumită activitate economică; foloseşte o anumită limbă şi o
anumită modalitate de cunoaştere, dispune de o anumită religie, artă, filosofie, morală, ştiinţă. Acestea
sunt constante ale culturii oricărei societăţi, dar ele capătă forme particulare în fiecare dintre ele.
Cecetarea acestora impune utilizarea unor metode istorice şi comparative.
1. Metoda istorică - apelează la cercetarea documentelor istorico-sociale despre procesele sau
fenomenole sociale dintro anumită perioadă.

9
• aceste documente pot fi: recensămintele, corespondenţa, lucrările de artă, folclorul, materialele de
presă, arhivele etc.
2. Metodele comparative - se utilizează în verificarea unor ipoteze referitoare la deosebirile dintre
societăţi, pentru sublinierea particularităţilor, a elementelor caracteristice fiecăreia dintre ele.
E. Metoda monogfafică Este o metodă utilizată, în special, în cercetarea empirică de teren; ea
presupune observarea directă a unei unităţi socialteritoriale sau a unui subsistem social fără a recurge
la eşantionare şi fără a manipula variabile. Realitatea socială cercetată este abordată în totalitatea
manifestărilor sale.
1. Particularităţi ale metodei monografice:
- nu se poate folosi în laborator, ci numai pe teren;
- deşi nu manipulează variabile, ea poate să le surprindă pentru a le studia;
- datorită plasticităţii sale, această metodă îşi poate asocial orice metode şi tehnici de recoltare a
informaţiilor (observarea sociologică, interviul etc);
- impune implicarea în cercetare a unor echipe interdisciplinare datorită caracterului complex al
realităţilor sociale studiate şi a necesităţii abordării multilaterale a acestora.
2. Există variate tipuri de monografii, stabilite, în ultimă instanţă, în funcţie de varietatea realităţilor
sociale în studiul cărora sunt utilizate: instituţii sociale, mari colectivităţi teritoriale, categorii
profesionale, anumite subsisteme ale sistemului social global, procese sociale etc.
Există, în consecinţă, tipuri corespunzătoare de monografii:
- monografii de familie sau monografii şcolare;
- monografii urbane sau rurale;
- monografii de meserii sau de profesiuni;
- monografii ale unor ramuri ale industriei sau ale unor
întreprinderi;
- monografii privind migraţia sau mobilitatea socială etc.
În concluzie, metodele şi tehnicile sociologice pot fi:
- Metode şi tehnici de recoltare a informaţiilor:
• ancheta sociologică;
• observarea sociologică;
• studierea biografiilor şi a unor documente personale
(scrisori, mărturisiri etc);
• strângerea de documente oficiale (documente de la
tribunal);
• efectuare de sondaje sau recensăminte.
- Metode de prelucrare a informaţiilor:
• analiza statistică;
• analiza conţinutului mărturisirilor;
• analiza calitativă (stabilirea sau construirea tipurilor – tipologiilor de fenomene);
• analiza comparativă.
- Metode de interpretare a informaţiilor:
• metoda istorică;
• metoda comparativă;
• analiza matematică.
Investigarea societăţii presupune utilizarea unor metode generale, folosite şi de alte ştiinţe (observarea
sociologică şi experimentul sociologic) dar şi metode specifice ( ancheta sociologică, metoda
monografică).
Sunt metode care se folosesc în recoltarea informaţiilor: ancheta sociologică, observarea sociologică,
studierea biografiilor, a documentelor personale, actelor oficiale; metode care se folosesc în
prelucrarea informaţiilor: analiza statistică, analiza calitativă, analiza comparativă; metode de
inerpretare a informaţiilor: metoda istorică, metoda comparativă, analiza matematică.

10
 3. Eşantionarea.
Una dintre cele mai importante probleme pe care trebuie s-o rezolve cercetătorul este legat ă de
eşantionare sau de selecţie. Adică din ansamblul populaţiei vizate de cercetare se alege o parte numită
eşantion. Alegerea trebuie făcută în aşa manieră încît prin intermediul acestui studiu redus să se ob ţin ă
concluzii cu valabilitate generală. Existăşi situaţii cînd este necesară cercetarea exaustivă, completă,
cînd este abordat fiecare membru al populaţiei vizate de cercetare (de ex. recensămîntul, cerectarea
studenţilor străini).
În practica de zi cu zi oamenii dobîndesc multe din cunoştinţele necesare vieţii lor prin selecţie( de
ex. o gospodină ce gustă supa pentru a vedea dacă este suficient de sărată.
Eşantionul trebuie să posede o calitate numită reprezentativitate, care constă în capacitatea lui de a
reproduce cît mai fidel structurile şi caracteristicile populaţiei din care este extras.
Deosebim următoarele tipuri de eşantionare:
1. Eşantioanare simplă aleatoare (loteria sau tragerea la sorţi). Procedura tabelelor cu numere
aleatoare.
2. Eşantionare prin stratificare. Se porneşte de la o diviziune a populaţiei după un criteriu A în S
clase.

3. Eşantionare pe cote. De ex. se presupune că se cunoaşte că populaţia totală se compune din

60% femei şi 40% bărbaţi, iar după mediul de rezidenţă 52% sun din mediul rural şi 48% din
mediul urban, atunci eşantionul propus spre anchetare trebuie să ţinăcont de aceste cote. Cotele
pot fi dependente sau independente.
4. Eşantioane fixe (panel). Se foloseşte atunci cînd se urmăreşte evidenţierea schimbărilor
petrecute în cadrul populaţiei.

4.Programul de cercetare sociologică.

Orice cercetare sociologică trebuie concepută şi cercetată în baza unui program care este compus
din 2 compartimente: 1. Compartimentul Metodologic şi 2. Compartimentul Metodic.
1. Compartimentul Metodologic.
a) Formularea problemei (alegerea temei);
b) Determinarea obiectului şi subiectului cercetării. Obiectul îl constituie contradicţiile sociale
care genereazăo problem social. Subiectul este purtătorul acestei probleme.
c) Formularea scopului şi sarcinilor cercetării (scopul poate avea caracter theoretic sau empiric).
d) Stabilirea şi interpretarea noţiunilor de bază;
e) Elaborarea ipotezelor ştiinţifice. Structura ipotezei: o unitate- grup, persoană, o variabilă-
coeziune, inteligenţă, un set de valori (înaltă, scăzută). De ex.
1.Cu cît oamenii sunt mai inteligenţi cu atît coeziunea grupului din care fac parte este mai
mare.
2. Dacă în familie este un control excesiv atunci sunt posibile comportamente deviante în
rîndul copiilor.
Se înaintează ipoteze testabile.
2. Compartimentul metodic sau procedural.
a)Determinarea populaţiei cuprinsă în investigaţia sociologică. Determinarea populaţiei supuse
investigaţiei presupune realizarea a 3 operaţii:
- Stabilirea colectivităţii statistice generale.
- Stratificarea populaţiei.
- Alegerea eşantionului.
Aceste operaţii se realizează după ce a fost stabilită sfera de cuprindere în teritoriu.

11
1. Stabilirea colectivităţii. În colectivitatea statistic vor fi incluse:
- toate persoanele care sunt implicare cel puţin printr-un tip de activitate în procesul studiat;
- toate persoanele care prin statusul lor social sunt răspunzătoare de organizarea şi efectuarea
controlului social asupra aceloraşi procese.
- persoane care deşi nu sunt implicate nemijlocit în procesele anlizate deţin informaţie despre
aceste procese.
2. Gruparea populaţiei în raport cu starea civilă, sexul, vîrsta, mediul, profesia, vechimea în muncă,
calificarea, venitul etc.
b) Stabilirea metodelor de cercetare. Se face o caracteristică succintă a metodelor de cercetare.
Uneori cercetările sociologice presupun utilizarea concomitentă a mai multor metode şi tehnici de
cercetare.(observaţia pentru studiul comportamentului, ancheta pentru cunoaşterea opiniilor,
motivaţiilor, atitudinilor.)
c) Efectuarea anchetei pilot- care nu constă atît în culegerea informaţiei cît în aprobarea
instrumentului de cercetare, precizarea timpului,verificarea pregătirii operatorilor,verificarea
corectitudinii ipotezelor.
d) Prelucrarea informaţiei, care poate fi făcută manual sau cu ajutorul calculatorului. În prelucrarea
informaţiei un loc deosebit îl ocupă codificarea informaţiei. Codul stabileşte o corespondenţă
riguroasă între natura calitativă a informaţiei şi cifre.
e) Redactarea raportului de cercetare. Sunt binevenite tabelele, graficele şi diagramele.

12