29. Inconveniențe și probleme în tratamentul diverselor tulburări de personalitate.

Frecvent, cei cu tulburari de personalitate nu solicita tratament decat in momentul cand

consecintele sociale, relationale, profesionale ale tulburarii lor de personalitate impun nevoia
unei schimbari. Problema majora consta in faptul ca afecțiunile mentale sunt adesea neglijate de
către oameni – fie pentru că persoana în cauză nu conștientizează, fie pentru că cei din jur nu știu
cum să procedeze, ori pentru că publicul larg trăiește un sentiment de adaptare la asemenea
persoane numite adesea dificile, greoaie, sau cu accentuări negative de caracter.

30. Tulburări de anxietate. Cauze, simptome și tratamentul tulburărilor de anxietate

Cauze:
Predispozitie genetica, influienta sociala, depresia (inclusive post-natala sau bolile cornice sau
incurabile), mediu de lucru stresant, singuratatea, abuzuri, violenta in familie, alcool,
medicamente, droguri, cofeina, nicotina (abstenenta).
Simptome
Grija excesiva, irascibilitate, tulburari de somn, frica irationala, tensiune musculara, tulburari
gastrointestinale (crampe, balonare, constipatie sau diaree), frisoane, manifestari cardiovasculare
(palpitatii, tahicardie, HTA), panica, flashbackuri, constiinta in sine, emotii de scena, indoiala in
sine, comportamente compulsive, perfectionism.
Tratamentul anxietatii consta intr-o combinatie de terapie cognitiv-comportamentala,
psihoterapie si medicatie. Un tratament bazat exclusiv pe medicatie nu va fi eficient atata
timp cat gandurile disfunctionale exista. Formele usoare de anxietate, carora le putem
identifica intr-o oarecare masura cauzele, pot fi tratate acasa, apeland la anumite tehnici
specifice si exercitii fizice.

31. Efectele stresului asupra sănătății și performanței. Factori care influențează stresul și
susceptibilitatea la stres.
Efectele stresului asupra sanatatii si performantei

Fizice:

- Creşterea frecvenţei cardiace, pulsului, având drept consecinţe creşterea tensiunii arteriale (risc
de cardiopatie ischemică, infarct de miocard);
- Creşterea frecvenţei respiratorii;
- Tulburări de somn;
- Tulburări de comportament alimentar;
- Scăderea imunităţii organismului care determină o predispoziţie la contractarea de boli;
- Disfuncţii organice de diverse tipuri: boală de colon iritabil, ulcer de stres.
2. Psihocomportamentale:

- Stări de anxietate;
- Scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei;
- Scăderea capacităţii perceptive;
- Scăderea puterii de decizie;
- Scăderea intereselor;
- Sentimente de culpabilitate;
- Intoleranţă şi hipersensibilitate la critică;
- Tulburări comportamentale (apatie, agresivitate etc.);
 - Tulburări psihice (depresie etc.).
Factorii stresanţi nu produc direct nici o boală, însă sunt responsabili pentru agravarea anumitor
stări precum alergiile, astmul, migrenele, sindromul colonului iritabil, eczemele, psoriazisul. De
asemenea, contribuie la mărirea presiunii arteriale şi favorizează apariţia afecţiunilor cardio - vasculare.

Factorii care influienteaza stresul si susceptibilitatea la stres

1. Factorii de mediu:

 mediul fizic: agenţi fizici, chimici (căldură, temperatură, vibraţii, zgomot, iluminat, emanaţii de fum
sau vapori etc.);
 mediul psihosocial (stres relaţional): calitatea raporturilor cu superiorii şi cu colegii (competiţie,
rivalitate), conflictele la locul de muncă pot constitui o sursă de stres.
2. Sarcina de muncă:

 suprasolicitarea: de natură cantitativă sau calitativă (considerarea unei munci ca fiind prea grea)
se asociază cu comportamente disfuncţionale;
 caracterul muncii: munca devine stresantă acolo unde activitatea este repetitivă, puţin
stimulativă, rutinieră; plictiseala şi dezinteresul diminuează capacitatea de reacţie a persoanelor;
 pericolul fizic: sursă de stres în profesiile de mare risc (minerit, poliţie, pompieri, armată etc.);
 responsabilităţile la locul de muncă: responsabilitatea faţă de oameni este mai stresantă decât cea
faţă de echipamentele de lucru.
3. Factorul uman:

 adecvarea persoanei la locul de muncă: inadecvarea determină în timp apariţia stărilor de

nemulţumire, frustrare, anxietate, depresie;
 ambiguitatea rolului: se referă la lipsa de claritate în ceea ce priveşte rolul individului la locul de
muncă, perceperea ambiguă a sarcinilor profesionale, a obiectivelor şi responsabilităţilor;
 teama de a nu obţine avansări în carieră, teama de sancţiuni;
 recompensarea inechitabilă a muncii;
 subutilizarea competenţei;
 accesul scăzut la luarea deciziilor în grupul de muncă;
 posibilităţi scăzute de exercitare a autorităţii;
 lipsa de experienţă profesională;
 nesiguranţa locului de muncă legată de schimbările sociale şi de progresul ştiinţific cu apariţia
unor noi profesiuni şi dispariţia altora;
 apropierea de vârsta pensionării.

32. Gestionarea furiei și stresul. Stresul la locul de muncă și sănătatea la locul de muncă.

Gestionarea timpului este esențială pentru combaterea stresului.

Astfel, alocarea timpului necesar realizării unei activități : a) previzionarea, ce presupune stabilirea de
obiective pe care dorim să le realizăm într-o anumită perioadă de timp. Obiectivele trebuie să fie clare,
să poată fi evaluate, să fie relevante, abordabile și să se încadreze în timpul stabilit;

b) planificarea unei activităţi sau a unei zile de lucru, ce înseamnă a avea o vedere de ansamblu asupra
tuturor obiectivelor şi sarcinilor ce trebuie realizate;

c) informarea, ce presupune a cunoaște înainte de începerea oricărei activități a resurselor ce pot fi

mobilizate pentru atingerea obiectivelor stabilite, disponibilitatea lor, costurile, timpul alocat pentru
obținere;
d) organizarea, ce presupune stabilirea succesiunii în care trebuie atinse obiectivele stabilite; este
important de prevăzut pauze în programul de activități;

e) motivarea, pentru a ști ce ne mobilizează să atingem obiectivele stabilite;

f) realizarea, obținerea rezultatelor dorite, așa cum au fost ele previzionate;

g) relaxarea, cel mai important element de previzionat în gestionarea timpului, deoarece după orice
activitate intensă este necesară o etapă de relaxare în care să ne refacem energia consumată.

Gândirea pozitivă este o altă componentă a managementului stresului. A gândi pozitiv înseamnă a privi
orice situaţie, astfel încât să minimalizăm cât mai mult aspectele negative şi să valorificăm aspectele
pozitive. Un eşec poate fi o excelentă oportunitate pentru îmbunătățirea vieții. A gândi pozitiv înseamnă
a începe orice activitate cu optimism, cu încrederea că vom reuşi să o și realizăm

A avea o comunicare eficientă, un stil de viață sănătos și a ne relaxa sunt alte componente importante
ale managementului stresului. Comunicarea eficientă înseamnă a ne pune de acord cu ceilalţi. Pentru
aceasta trebuie să ascultăm, să înţelegem, să ţinem cont de punctul de vedere al celor implicați, pentru
orice activitatea pe care dorim să o realizăm.

Stilul de viață sănătos ajută organismul să facă față influenţei stresorilor, care ne asaltează viața.

Exercițiile de relaxare reduc stresul şi pot fi realizate ușor la locul de muncă, ori de câte ori este nevoie.
Implementarea managementul stresului aduce cu sine și schimbări ale organizației în care individul
activează.

Schimbarea organizațională presupune :

capacităţile şi resursele angajaţilor să fie corelate cu gradul de dificultate al muncii desfăşurate;

posturile trebuie să valorifice abilităţile angajaţilor,

 fiecare angajat trebuie să aibă clar definite rolurile şi responsabilităţile;

crearea posibilităţii angajaţilor de a participa la luarea deciziilor şi la acţiunile ce au legătură cu locul lor
de muncă;

bună comunicare la toate nivelurile ierarhice,

 promovarea înţelegerii şi stabilirea de proceduri pentru soluţionarea conflictelor de muncă apărute.

Este important de subliniat și rolul umorului în prevenirea și combaterea stresului. Umorul la locul de
muncă are efecte pozitive ca:

 detensionează atmosfera și înlătură stresul;

 menţine moral ridicat al angajaţilor;

 generează un mediu de lucru creativ;

 contribuie la buna comunicare a angajaților,

 permite obţinerea de reacții oneste din partea angajaţilor

 33. Trauma psihică. Tulburările asociate traumei și factorilor de stres.

Trauma psihica este un tip de deteriorare a psihicului care se produce ca urmare a

producerii unui atac din punct de vedere psihologic. Atunci când trauma duce la stres post-
traumatic, daunele pot implica schimbări fizice la nivelul creierului uman, schimbări care
afectează capacitatea persoanei de a face față în mod adecvat stresului.
Cunoscut sub denumirea de PTSD (engleza – post-traumatic stress disorder) sindromul
apare dupa trairea unor intamplari si evenimente personale ca viol, tortura, martor la
omucidere sau amenintarea cu omuciderea, catastrofe naturale, accidente rutiere etc.

Tulburari asociate traumei si factorilor de stress:

 tulburari de somn, dificultati de a adormi, treziri frecvente si dificultati de continuare a

somnului;
 iritabilitate crescuta; 
 iesiri agresive sau accese de furie fara motiv;
 reactii exagerate la lumina si/sau sunet cu aparitie brusca;
 dificultati de concentrare;
 usor de inspaimantat;
 activ, observant, treaz sau stare de supervigilenta

PTS şi simptomele sale pot fi deseori prezente împreună cu alte deficienţe psihologice. Ca urmare a
unui eveniment traumatic, unii copii relatează niveluri crescute ale simptomelor de PTS , relatează şi
anxietate şi depresie mai crescute decât copii cu puţine simptome sau fără simptome de PTS. DSM,
prin diagnosticul său nou, ne informează că şi copiii pot suferi de PTSD. Dar spre deosebire de adulţi,
ei pot arăta in mod diferit după această dezordine. Copiii cu PTSD pot avea probleme cu somnul sau
coşmaruri. Adesea, apar şi schimbări comportamentale. De exemplu, copil care anterior era activ,
după evenimentul traumatic, el poate deveni liniştit şì retras. Sau invers, un copil care era anterior
liniştit, el poate deveni agresiv şi zgomotos ulterior. Unii copiii traumatizaţi ìncep să se găndească la
faptul că nu vor deveni adulţi niciodată. Alţii, ìşi pot pierde unele aptitudini, abilitati anterior
dobândite, aşa cum ar fi vorbirea, mersul la toaletă, deprinderi de igienă şi altele.

34. Tulburările de adaptare. Factori de risc și consecințe funcționale ale tulburărilor

de adaptare

Tulburarea de adaptare reprezintă o reacție emoțională sau comportamentală semnificativă

clinic față de un stimul stresor. Reacția este disproporționată în raport cu natura stimulului, care
face parte din gama experiențelor de viața normale – căsătorie, nașterea unui copil, schimbarea
locului de muncă.

Există mai multe tipuri de tulburări de adaptare, in funcție de simptomele

predominante:

 Cu dispoziție depresivă

 Cu anxietate

 Cu dispoziție mixtă, anxioasă și depresivă

 Cu perturbarea conduitei

 Cu tulburare mixtă, a dispoziției și conduitei

Factori de risc:

 Factori genetici -  temperamentele cu anxietate ridicată sunt mai predispuse la

reacții exagerate la un eveniment stresant și către dezvoltarea unei tulburări de adaptare.

 Factori biologici – există o vulnerabilitate mai mare la cei care au o dizabilitate

medicală severă.

 Factori psihosociali – sunt mai predispuse persoanele care au pierdut un părinte

în prima copilărie sau care au avut experiențe negative de îngrijire parentală. Capacitatea
de a tolera frustrarea în viața adultă se corelează cu satisfacerea nevoilor bazale în
copilărie.

Consecinte functionale asociate tulburarilor de adaptare

- Tulburari neurologice
- Dereglari endocrine
- Patologii cardiovasculare
- Dezvoltarea tulburarilor psihice