..

Convorbire cu lumea de dincolo

Este chemat spiritul Vioricăi. Vine. Are un mers puțin legănat și mai ”înțepat”.
Ciudat este că parcă ar avea un șorț de bucătărie pe ea,
– Îți place să gătești sau de ce te arăți așa?
– Nu, dragă, dar așa vreau eu.1
- Viorica, te rog să vorbești despre tine începând chiar cu suferința din cele
două săptămâni cât ai stat în spitalul de paliație, apoi despre înălțarea ta la ceruri
până acum. Eu îți doreșc să fii fericită, Cum te simti, ce faci si ce activitate ai?
- Nu am așa de multe să spun despre statul în spital pentru că mai mult nu am
fost pe acolo. Fizic, probabil că am fost acolo, dar psihologic nu am fost acolo.
- Dar unde ai fost, Viorica?
- Am fost mai mult prin copilărie, prin locurile unde am fost fericită și liniștită,
pentru că tare mult îmi doream să fiu liniștită și să am pace, dar în spital nu prea
puteam să o am și mă simțeam izolată, dar n-a durat așa de mult, n-a fost așa de
lung. Nu pot să spun că a fost ceva care să te calmeze sau să te liniștească, sau să
te facă să fii fericit, a fost mai mult un stress, un stress… de fapt nu atât al meu, cât
al celorlalți. Toată lumea era foarte stresată, era înnebunită, era panicată; toată.
Nimeni nu știa nimic, nu știa ce avea de făcut, nu știa cum trebuie să facă, să
acționeze, ba, mai mult, ca și cum nu ar fi avut gândul la pacienți; erau mai mult cu
propriile lor îndoieli, propriile lor suferințe. De fapt, nu suferințe, ci propriile lor
spaime, toată lumea era foarte speriată.2
- Viorica, cum a fost înălțarea ta din trup, trecerea dincolo?
- Trecerea dincolo nu a fost ceva plăcut fizic. Într-un fel, de-abia așteptam ca
să plec dincolo - pe de altă parte, corpul parcă mă ținea legată să rămână acolo -
dar nu mai avea niciun sens ca eu să stau. Și eu mă zbăteam ca să mă eliberez și să
plec. Eram destul de agitată, agitată că voiam să plec, pentru că nu puteam face
nimic și pentru că vedeam că nimeni nu poate să mă ajute în nici un fel, nimeni nu
putea să mă ajute.
- Viorica, după ce ai trecut dincolo, cum a fost, ce se întâmplă, e așa cum se spune
că treci printr-un tunel și mergi spre lumină?
- Nu așa, nu am trecut prin nici un tunel, am mers direct înspre lumină, deși
lumina pe care o aveam în față era albă cețoasă, dar, în spatele ei, era o lumină albă
intensă și eu voiam să merg înspre lumina albă intensă. Eram un pic dezorientată
că nu știam cum să merg și ce să fac.
- Și a venit cineva să te ajute sau să te îndrume?
- La început, până când am plecat, au fost mama și tata; au fost acolo. I-am
văzut că sunt acolo și atunci eu am știut că am să plec. Dar, după ce am plecat, am
rămas singură n-a venit nici un înger sau cineva să mă îndrume ce am de făcut.
Știam într-un fel, doar Instinctual, că trebuie să mă duc înspre lumină, ceea ce am și
făcut. Dar nu fără să fiu într-un fel de panică. Nu chiar panicată, ci faptul că știi că ai
ceva de făcut, dar nu știi cum trebuie să îl faci. Mi-ar fi plăcut să am mai multă

1
În viață, îi plăcea să adune rețete și să urmărească emisiuni culinare la televizor
2
E vorba de personalul spitalicesc, care era ”speriat”, fiind marcat de măsurile anti-covid, luate de curând în
țară, dar Viorica nu știa acest lucru deoarece pierduse contactul cu realitășile cu aproape 2 săptămâni înainte de
internare
ghidare, dar, pentru că nu aveam, am făcut ceea ce am crezut instinctual și am
mers înspre lumină.
- Viorica, ce activitate ai acum acolo?
- Deocamdată, deși ți se pare că a trecut destul timp, încă mă curăț de
activitatea și de relația pe care am avut-o cu materia, pentru că asta te afectează.
După ce ai plecat din materie, nu te transformi imediat și nu scapi de legăturile pe
care le ai cu materia. De exemplu, nu scapi de legătura cu ai tăi - cu copiii, cu soțul
- asta îți rămâne în tine, pentru că a fost adânc băgată în toate gândurile tale și în
toate sentimentele tale și, ca să poți să ajungi să fii entitatea spirituală complet
ruptă de legăturile de pământ, de legăturile materiale, asta durează, este un proces
care durează. Durează și doi-trei ani până când ajungi în faza în care poți să privești
la toate evenimentele pe care le-ai trăit dintr-un unghi diferit, mult mai relaxat și
mult mai…. cu o altă perspectivă decât atunci când ești legată și introdusă în
materie. E mare diferență între a trăi ca o entitate fizică și diferență (în alt fel ? – nota
Dănuț) să trăiești într-o entitate spirituală, e mare diferență.3
- Viorica, m-am îmbolnăvit de miastenia gravis care îmi afectează deocamdată
pleoapele (pleoape căzute) și sunt îngrijorat dacă nu o să avanseze și să-mi afecteze
eventual toți mușchii, paralizându-i. Ce poți să faci tu și ce mă sfătuiești ca să nu ajung
într-o asemenea situație, adică să nu fiu paralizat
- Tu nu ai să paralizezi, să îți intre asta foarte clar în ceea ce gândești și în
capul tău, pentru că eu îți spun că acea cădere pe care ai avut-o la pleoape se
datorează sentimentelor negative pe care le-ai adunat – acela de vinovăție privitor
la cum am murit, cum s-a întâmplat - dar tu nu ai să paralizezi, deci nu ai mare lucru
de făcut, doar să crezi în tine, și să vezi că o să fie bine și că nu o să ai probleme.
- Viorica, ai fost IUBIREA și FEMEIA VIEȚII MELE, te-am iubit și te iubesc, și tot
timpul plâng de dorul tău, dar mă simt atât de SINGUR, atât de neajutorat și fără repere, 
singur  în mijlocul unui ocean, rătăcit, fără motivație, de aceea AM NEVOIE de o nouă
iubire, o nouă iubită, O NOUĂ  TOVARĂȘĂ DE VIAȚĂ, care - pe cât este posibil - să
semene cât mai mult cu tine ca fire, ca personalitate. Dar, prin natura mea, prin conștiința
vârstei (77 de ani, ca și tine) și datorită nesiguranței evoluției miasteniei mele, nu
îndrăznesc să o caut, rămânând într-o așteptare nedefinită. Ce să fac? Te rog ajută-mă.
Trimite-mi tu însăți acea femeie potrivită mie.
- Tu trebuie să te gândești în primul rând logic: ce aș dori eu pentru tine? Să
te îmbolnăvești și să mori după mine? Asta crezi tu că eu aș dori dacă aș fi fost în
viață sau acum, că sunt plecată? Asta este ceea ce îmi doresc? Nu, eu doresc ca tu
să fii fericit și să te bucuri de viață cât poți de mult. Înțeleg și îți înțeleg toate
sentimentele - că îți este greu, că îți este frică, că ai o anumită vârstă -, dar asta nu
înseamnă că nu ai în tine vlaga să poți să îți refaci viața. Mai ai încă de trăit o
3
Corelând aceste spuse și cu alte informații din literatura metafizică, îmi traduc că aceasta fază ar fi ceea
ce numim purgatoriu – fază de curățare de materie și de relațiile cu materia. De altfel, însuși apostolul Pavel, în
capitolul 15 din Întâia epistolă către corinteni, scrie (vers 40): ”Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti,
dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti”, iar în versul 42 scrie: Aşa este şi învierea morţilor:
Se seamănă (trupul) întru stricăciune – adică se bagă în pământ trupul pământesc, care se strică, redevenind
pământ -, înviază întru nestricăciune (adică în trup ceresc nestricabil, veşnic), iar în versetul 44 reia ideea: Se
seamănă trup firesc, ÎNVIAZĂ trup duhovnicesc. Dacă este (există) trup firesc (pământesc), este (există) şi trup
duhovnicesc. Apostolul Pavel nu vorbește de iad, purgatoriu, rai, ci de faptul că, prin moartea pământească,
omul își schimbă ”hainele ”materiei (stricătoare) cu ”haine” spirituale (duhovnicești, nestricătoare), În
relatarea Vioricăi apare elementul timp, necesar pentru schimbarea ”hainelor”, timpul de petrecut în faza de
”purgatoriu”
grămadă de ani, nu trebuie să îi trăiești în mizerie sau să te simți că ești singur. Nu!
Îți spun de acuma că nu o să fie fericire mai mare pentru mine decât ca tu să
găsești o persoană cu care să fii fericit. Întotdeauna am fost o femeie rezonabilă. Și
să nu îți imaginezi că m-am schimbat în mai rău, din contră mă schimb înspre bine,
nu în mai rău. Sunt mai bună și mai blândă acum – Viorica râde. Să știi că am să
încerc să îți facilitez ca să te întâlnești cu acea femeie, dar asta nu înseamnă că
trebuie să aștepți să vină să îți bată la ușă și să te găsească ea, dar să știi că am să
fac tot ce pot să te ajut în problema asta, și să știi că sunt perfect de acord ca să îți
găsești o parteneră și o tovarășă de viață. Este perfect normal și întotdeauna am
fost o femeie normală și sănătoasă la cap. Nu am dorit altceva, nu ți-am dorit să îți
fie rău, sau, dacă mor eu, toată lumea trebuie să moară. Deci am să fac tot ce pot în
problema asta.
Noi întotdeauna am realizat atunci când ne-am pus în cap ceva. Nu e așa,
Dănuț?
- Viorica, ai făcut câteva avorturi în viață. Cum au apreciat SPIRITELE celor
AVORTAȚI decizia noastră de a-i avorta ? Eu le cer iertare.
- Să nu crezi, Dănuț, că ce se întâmplă aici este ceva legat de biserică. Este
complet diferit și nu este ceva care să te pedepsească sau cineva care o să-ți
poarte ranchiună dacă ai avortat. Nu, noi nu am făcut-o c-am vrut să avem o viață
mai fericită, mai bogată sau mai liniștită. Am făcut-o pentru motive serioase, așa
încât să nu-ți faci nici un fel de problemă. Nu m-am întâlnit încă cu sufletele acelor
copii pe care am fi putut să-i avem. O să mă întâlnesc cu ei într-o fază ulterioară.
Dar să știi că nu am să primesc nici un fel de pedeapsă. Nimeni nu o să îmi poarte
râcă pentru ceea ce am făcut și n-o să mă arate cu degetul, așa încât, din punctul
ăsta de vedere, stai liniștit, căci ceea ce se întâmplă la nivelul spiritual este
complet diferit de ceea ce credem noi pe pământ.
- Viorica, îți transmit iubirea fiilor noștri, a rudelor și prietenilor noștri. Ce vrei SĂ
NE TRANSMIȚI acum, pentru mine în primul rând, dar și pentru cei numiți aici?
- Scuturați-vă bine umerii și să înțelegeți un lucru: Am trăit o viață bună, am
avut o viață împlinită, am făcut o grămadă de lucruri bune. Din lucrurile rele pe care
le-am făcut, am învățat și am progresat mai departe. Copiii să nu fie supărați pentru
mine, așa este în viață: trăiești o viață fizică și, după aceea, te întorci înapoi în
spirit, și după aia, dacă mai ai chef – Viorica râde - te întorci în viața materială de
câte ori ai tu chef. Dar deocamdată eu sunt intermission (în pauză, între 2 situații –
nota mea) și deocamdată nu mă gândesc la viața de viitor, dar voi v-aș ruga să vă
bucurați de câte ori vă gândiți la mine, nu să plângeți, nu să simțiți durere, pentru
că eu așa de mult mă bucur că v-am avut pe voi și că am putut să râd cu voi și să
mă bucur de viață cu voi, cum nu vă dați seama. C-am murit în condiții proaste, pe
care nu le-aș fi dorit la nimeni, asta așa este. Și? Asta schimbă ceva din lucrurile
fantastice pe care le-am avut și pe care le-am putut controla împreună? Ceea ce s-a
întâmplat - cu moartea mea - a fost ceva care nu am putut controla. Și? Asta să vă
afecteze, să simțiți durere că nu m-ați ajutat, că n-ați făcut tot ce trebuie? Ați făcut
tot ce se putea face mai bine și cel mai important lucru este că v-am avut în viața
mea, asta este cel mai important lucru - voi trei, cei pe care v-am avut în viața mea -
și mi-ați dat atât de multă bucurie și putere de muncă și m-ați energizat să merg
înainte și să fac lucruri bune și să mă descurc și să adunăm și să strângem și să
fim veseli și să avem toate lucrurile împreună. Eu nu pot să mă gândesc decât la
lucrurile bune pe care le-am avut și n-am avut nimica care nu a fost bun, iar
moartea mea a fost ceva ne-bun, într-adevăr, dar a fost ceva care nu a putut fi
 controlat nici de voi, nici de mine. Și? A durat puțin, mai puțin decât credeți voi, și
am trecut dincolo. Credeți că nu mă descurc? Doar știți că o viață întreagă m-am
descurcat. Să nu cumva să credeți că nu mă mai descurc acum.
-Viorica, plâng adesea nu numai de dorul tău, dar mă simt năpădit de un
sentiment de nespusă MILĂ/compasiune față de suferințele tale din ultimii 3-4 ani, dar
mai ales din ultimele tale luni și zile de viață.
De asemenea, am un neînțeles și puternic SENTIMENT de VINOVĂȚIE că nu
am avut cum să te ajut, mă simt parcă vinovat că nu ți-am putut da încă niște ani de
viață, așa cum ți-ai dorit.
- Să fim clari, și este ultima dată când vă spun la toți trei, că voi mi-ați dat tot
ce își putea dori o mamă și o femeie mai mult. Voi ați existat în viața mea și ați fost
împreună alături de mine și la bine și la rău. Eu nu am niciun sentiment de
supărare sau să fiu îndurerată. Bineînțeles că aș fi vrut să trăiesc mai mulți ani
alături de voi, dar dacă așa a fost să fie, atunci am plecat. Pa! și la gară! Nu am să
stau să plâng pentru ceva care s-ar fi întâmplat în viitor. Asta a fost să fie, iar ce-
am trăit împreună a fost ceva fantastic.
- Viorica, ai murit singură?
- Aproape singură. Aproape. Dar să știi că asta nu a avut nici un fel de
importanță, asta a fost ceva peste care trecem cu toții și o să treci și tu, dar să nu-ți
fie frică, că e atâta viață în partea cealaltă și atât de multe lucruri de făcut, încât
trebuie să iei lucrurile bune, tot ce-ai avut pozitiv în viață când treci dincolo, căci
cu astea rămâi de fapt și astea îți dau putere să te descurci mai departe. Sigur că
îmi e dor de voi, sigur că aș vrea să fiu cu voi, dar, dacă nu sunt cu voi și dacă nu
pot să fiu cu voi în permanență, așa cum aș fi vrut eu material să fiu cu voi, asta nu
înseamnă că nu pot să mă bucur de existența voastră. Ce m-aș bucura să te văd pe
tine, Dănuț, fericit, să văd că ai o femeie care te îngrijește, care te spală, care îți
gătește, care are grijă de tine când te doare și pe tine. Adică sigur că vreau toate
lucrurile astea pentru tine. Ce, ai vrea să fiu supărată dacă ar fi altă femeie în viața
ta? Nu ! Eu trăiesc acum în partea materială prin ce v-am lăsat vouă, prin ce am
lăsat copiilor, să văd copiii fericiți și liniștiți și că sunt bine și că sunt veseli și că
primesc cadouri de Crăciun și că totul este în regulă. Asta este moștenirea pe care
eu am lăsat-o.
Viorica râde.
- Sigur că înțeleg lucrurile care ți se întâmplă, să nu crezi că eu nu știu sau că
nu le știu. Sigur că le știu, dar am să-ți arăt și am să-ți răspund la întrebări ca să știi
să te calmezi, să înțelegi mai bine ce se întâmplă după ce treci dincolo și care este
jobul tău când ești în viață în partea materială și cum trebuie să îți trăiești viața la
maxim. Jobul pe care îl ai tu cât trăiești în viața materială este să trăiești la maxim
în bine, în fericire, în râs și așa mai departe...
- Viorica, îți doresc tot binele din lume și să fii fericită și iartă-mă dacă te-am supărat
vreodată sau acum, prin jeluirea de dorul tău. Cu multă dragoste și dor, te sărut și te
îmbrățișez.
Viorica râde, e veselă. Se învârte foarte repede și pleacă, dispărând în lumina, cea
intensă, albă.