Dumbrava Roșie

(legendă)
A fost inclus în volumul Legende, publicat în anul 1874.

Prin conținut, Dumbrava Rosie este o legenda, fiindcă explică originea și

numele unei păduri de stejari. Aceasta a crescut - după cum
relatează Ion Neculce în O samă de cuvinte - din ghinda sădită pe locul
arat de leșii luați prizonieri în urma victoriei lui Ștefan cel Mare asupra
regelui polon loan Albert.

Legenda este pentru Vasile Alecsandri un pretext pentru a evoca o pagină

glorioasă din istoria Moldovei, dominată de figura impunătoare a marelui
Ștefan.

Dumbrava Roșie este alcătuită din opt părți, purtând titluri pline de
semnificație: Visul lui Albert, Țara în picioare, Tabăra leșească. Tabăra
română, Ștefan cel Mare, Asaltul, Lupta, Aratul. În partea I - Visul lui
Albert - aflăm despre decizia lui Albert, craiul Lehiei", de a invada
Moldova: Voi merge la Moldova, la Ștefan drept voi merge/Și luciul de pe
frunte-i cu spada mea voi sterge". În partea a II-a - Țara în picioare - este
înfățișată adunarea poporului. Cu mic cu mare", bătrâni și tineri, răspund
la glasul țării scumpe cei cheamă-n ajutor".
Partea a III-a - Tabăra leseașcă - prezintă atmosfera în care este așteptată
de polonezi ziua luptei: beții și dan {uri și chiote voioase", prezentată în
antiteza cu sobrietatea ostașilor moldoveni. Totodata, vorbelor pline de
înfumurare ale prințului Albert (Eu, Albert, domnul vostru, și al Lehiei
rege./In-trat-am în Moldova ca un învingător!/Mâni este ziua luptei Nimic
nu s-o alege /De Ștefan al Moldovei și de al său popor.") i se opun
cuvintele pline de înțelepciune ale lui Ștefan.
Partea a IV-a poartă titlul Tabăra română. Aici, într-o atmosferă de mister
și tăcere, într-o pădure de ulmi și de stejari, palcurile de osteni discută și
ascultă despre vitejiile străbune.
Atmosfera este dominată de cântecul popular dedicat lui Ștefan cel
Mare, în care este elogiată vitejia acestui mare apărător al hotarelor țării:
Bate Ieși din fuga mare,/Bate turci pe zmei călare/Și-i scutește de-
ngropare!"

Partea a V-a, denumită semnificativ Ștefan cel Mare, prezintă multe

elemente de caracterizare a personajului.

Portretul propriu-zis este precedat de reacția pe care o produce apariția

domnitorului în mijlocul oștenilor: Coliba se deschide, umbra se scoală,
crește/Și splendid măiestuoasă la oaste se arată!/Un lung fior pătrunde
mullimea în admirare. /Toti zic: A«E Ștefan! Ștefan/Dar! Ștefan e cel
Mare!A»".
Autorul realizează un splendid portret fizic al domnitorului: Iată-l cărunt,
dar încă bărbat între bărbați,/Ca muntele Ceahlăul prin munții din
Carpați". Tripla măiestate", pe care o întrunește Ștefan prin împlinirea
datoriei, înțelepciunea domniei și faima pe care i-au adus-o actele sale de
eroism, a făcut ca timpul să-i așeze pe frunte coroana de argint, țara, de
aur", gloria măreață" să-i pună cununi de aur". În ciuda atâtor ani de
lupte și de greutăți, Ștefan nu simte-a lor povară", căci dragostea față de
moșie" îl întinerește și îi dă puterea de a continua lupta pentru salvarea
ei. Menirea sa în lume a fost aceea de a-și săpa numele pe secriul cel
vede" și pe seculii viitori", precum un soare splendid ce sparge deșii nori".
în discursul pe care îl ține în fața oștenilor săi Ștefan rememorează
principalele momente ale domniei sale, de când Moldova, la Dreptate, pe
soarta ei stăpână", i-a așezat pe frunte coronă și buzduganu-n mână".
De-a lungul celor 40 de ani de domnie, deși a avut mulți dușmani, și, cine-
ar putea crede! chiar dușmani frați, creștini!", care doreau să sfâșie țara,
Ștefan a reușit să își păstreze, prin lupta eroică, alături de oștenii săi,
..corona întreagă" și ..buzduganul "
Acuzându-l pe Albert care, deși vecin și domn creștin, râvnea la patria sa,
Moldova, iară să se gândească sărmanul" că n-are așa de largă mână./Să
poată-n ea cuprinde o patrie română!".
Ștefan rostește cuvinte memorabile, cu un adevarat jurământ de
credință: Cât va fi în cer o cruce ș-un Ștefan pe pământ,/Nimeni nu va
deschide Moldovei un mormânt!/ () Decât Moldova-n lanțuri, mai bine
ștearsă fie! / Decât o viața moartă, mai bine-o moarte vie!"

Partea a VI-a - Asaltul - înfățișează un impresionant tablou, în care Albert,

mândru rege, în mijloc pe-o înalți-me,/Privește cu-n-gâm-fare frumoasă
lui oștime" strălucitoare, iar Ștefan stă pe-o culme cu-o ceață ce nu-l lasă"
-toți viteji iscusiți. La semnalul lui Ștefan, Vuiește aprig câmpul și armele
răsună".

Partea a VII-a - Lupta - evocă faptele de vitejie ale oștenilor lui Ștefan.
Leșii fug înspăimântați, alături de craiul lor. În ultima parte, întitulată
Aratul, sunt înfățișate în antiteză cele două armate: armata leșilor ieri
floarea vitejiei, azi, vai! prada rușinei" și cea română, modestă, dar
învingătoare. Finalul poemului explică originea legendei: Așa scrie
românul a sale fapte mari,/Cu feru-n brazdă neagră!/Românul astăzi
are/Pământul său drept carte și pluguri cărturari./Aici pe unde astăzi e
numai câmp, otavă, /Umbri-se-vor urmașii sub Roșia Dumbravă. "
 Dan, căpitan de plai 
(legendă)
Poemul Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri, a fost publicat în
revista „Convorbiri literare”, în 1875, evocând o figură legendară,
neatestată istoric, a secolului al XV-lea.
Dan, fost oștean al lui Ştefan cel Mare, este un erou care apără hotarele
țării şi după moartea domnitorului.
Structura poemului
Dan, căpitan de plai este alcătuit din şapte tablouri şi un moto.
Dan, căpitan de plai este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă
gândurile şi sentimentele în mod indirect, prin intermediul acţiunii şi al
personajelor, iar întâmplările sunt povestite de narator, respectându-se
ordinea firească a momentelor subiectului.
Personajul apare într-un cântec popular, în care sunt evidențiate faptele
sale de eroism, iar Vasile Alecsandri, inspirat din această creaţie folclorică,
aşează drept moto al poemului câteva versuri populare, ce concentrează
patriotismul şi vitejia lui Dan.
ema ar putea fi enunțată într-o lumină realistă, adică Moldova în
perioada de decadenţă de după Ștefan cel Mare și Sfânt. Puterea
credinţei, vitejia, curăţenia, iubirea ţării şi a neamului sunt trăsăturile,
care caracterizează poporul român şi sunt puterea, în fața căreia armatele
dușmane, mult mai numeroase, se dovedesc a fi neputincioase. Scutul viu
de răzeși, construit de Ştefan cel Mare şi Sfânt în jurul Moldovei, este
treptat sfărâmat. Procesul va forma subiectul romanului lui Mihail
Sadoveanu Neamul Şoimăreştilor.

Evaziunea în trecutul istoric este romantică. Vasile Alecsandri alege, ca şi

în poemul Dumbrava Roşie, un eveniment semnificativ din istoria ţării,
care să-i îndreptăţească mesajul patriotic de afirmare a conştiinţei
naţionale, de cultivare a sentimentului patriotic, înscriindu-se în
programul Daciei literare şi al generaţiei de scriitori de la 1848.
Motivul comuniunii dintre om şi natură este specific poporului român şi
prezenţa lui în poem ține de estetica romantică. Sugerată, când Dan află
de năvălirea tătară, când ascultă dialogul a doi bătrâni stejari, iar când
vine de dincolo de Nistru, ca să mai sărute o dată pământul ţării, acesta
„tresare“ şi îl „recunoaşte“. Vasile Alecsandri întregeşte această
apartenenţă a poemului la programul curentului romantic, prin răpirea lui
Ursan de către fiica sa, Fulga, din mijlocul păgânilor, prin hainele
bărbăteşti, pe care le poartă Fulga, prin felul în care Dan locuieşte, retras
ca un pustnic, în munţi. Răpirile, deghizările, evaziunile sunt procedee
romantice.