CUM FUNCȚIONEAZĂ UN MOTOR DE CĂUTARE PRECUM

GOOGLE

Ne întâlnim cu motoarele de căutare în fiecare zi, fie că suntem acasă, la serviciu. Pe internet,
aproape totul începe cu un motor de căutare. De fapt, fără motoare de căutare, internetul ar fi
complet inutil. Un motor de căutare (în engleză, “search engine”) este o bază de date formată
dintr-o multitudine de website-uri.

Scopul acestei baze de date este să indice căutătorului ce o utilizează cel mai relevant rezultat
(website) pentru termenul de căutare introdus (cuvânt cheie). De exemplu, când cineva caută pe
internet “cum începi o afacere”, calculatorul afișează pe ecran o listă de rezultate, sau mai concret,
website-uri.
În mod natural, primele site-uri vor fi cele mai accesate. Cele ratăcite pe ultimele pagini nu primesc
trafic deloc. Mai exact, peste 50% din tot traficul unei căutări se împarte între primele 3 poziții.

PRIMELE MOTOARE DE CĂUTARE

Înaintea motoarelor de căutare au fost directoarele web. Directoarele erau website-uri populare pe
care internauții le accesau pentru a găsi alte website-uri. Unul din primele directoare web a fost
Yahoo!. Deși multă lume crede astăzi că Yahoo! este un serviciu de e-mail, denumirea acestuia
spune altceva. Yahoo! este o prescurtare pentru “Yet Another Hierarchical Officious Oracle”, o
referință la ierarhizarea website-urilor. În 1994, când a a fost fondat Yahoo!, internetul nu era atât
de plin de website-uri. Acestea erau extrem de ușor de ordonat pe categorii. Utilizatorii intrau în
categoria dorită și găseau site-urile, pe care apoi le accesau.
Pe scurt, era pur și simplu o listă de site-uri. Ulterior, au apărut și alte directoare, dar Yahoo! a
rămas cel mai popular. Toată lumea își dorea ca website-ul lor să fie listat în directorul Yahoo!. Pe
măsură ce internetul s-a extins și numărul de website-uri a crescut, directoarele au devenit
ineficiente. Căutatul unui website într-o listă imensă devenise un chin. Multe website-uri înscrise
erau de proastă calitate. Chiar dacă găseai un website, acesta putea avea milioane de pagini (un
Forum de exemplu). Unele site-uri nici nu se mai rezumau la o singură categorie. Acestea trebuiau
acum listate în multiple locuri. Directoarele au devenit rapid ca niște , spam și web design era de
proastă calitate

Investitorii care au crezut în potențialul internetului și-au dat seama rapid că este nevoie de o
soluție. Așa au apărut primele motoare de căutare. Yahoo Directory s-a transformat astfel în Yahoo
Search. În jurul anului 1998 s-au fondat și alte motoare de căutare. Printre acestea se numără Bing,
AOL, Baidu, Ask și desigur, Google. Un alt sistem de căutare popular era MSN (Microsoft
Network). Pentru cei ce mai țin minte, MSN Search era pagina de start a programului Internet
Explorer. Acesta a fost redenumit ulterior Windows Live Search. În anul 2009 Microsoft a
achiziționat motorul de căutare Bing, pe care îl folosesc și în prezent. În Decembrie 2014,
Directorul Yahoo! a fost în cele din urmă închis, iar odată cu acesta, și o epocă a internetului.
Multe alte directoare au adormit, întrucât proprietarii acestora nu s-au mai ocupat de ele. Un alt
exemplu este celebrul director de la SEO Moz, DMoz, ce a fost închis în 2017. Astăzi, motoarele
de căutare domină internetul. Orice pagină web principală a unui browser este un motor de căutare.
UN MOTOR DE CĂUTARE WEB FUNCȚIONEAZĂ URMARIND URMATOARELE TREI
ETAPE:

1. Crawling
2. Indexare
3. Cautare

CUM FUNCȚIONEAZĂ MOTOARELE DE CĂUTARE

Pentru a rezolva problemele menționate mai sus, motoarele de căutare trebuiau să poată acționa
pe scară largă. Spre deosebire de un director web, unde website-urile sunt propuse de utilizatori și
aprobate de administratori, motorul de căutare își generează singur listele de website-uri. Pentru a
face asta, folosește un Spider (păianjen). Un Spider mai e cunoscut și sub numele de Crawler
(târâtor). În fine, World Wide Web (www) înseamnă, o pânză mare cât lumea.

Un Spider/Crawler este un program acționat de un super-computer, ce accesează în mod constant

și repetat website-uri. Când un nou domeniu (nume de website) este înregistrat, motoarele de
căutare sunt primele care află. Acestea accesează website-ul și link-urile sale la anumite intervale
de timp pentru a observa dacă au avut loc modificări. Apoi, URL-urile (link-urile de tip http://)
sunt înregistrate (indexate). Paginile website-ului sunt analizate și porțiuni relevante din conținutul
acestuia sunt de asemenea stocate în baza de date.Cu cât un website primește mai mult trafic și
devine mai popular, cu atât motorul de căutare își actualizează mai des baza de date.

Accesarea paginilor se face pas cu pas, pornind de la pagina principală, exact ca și cum ai da click-
uri personal, cu mouse-ul.

Acest lucru înseamă că dacă de pe pagina principală nu poți ajunge pe pagina X, atunci pagina X
nu va fi niciodată găsită de către Crawler și nu va fi indexată. Deși acești roboți pot analiza
miliarde de pagini, scopul nu este de a stoca informații, ci de a oferi rezultate relevante unor căutări
specifice.

În spatele analizei paginilor indexate stă un algoritm complex și secret. Odată aflat, oricine îl poate
exploata. La baza algoritmului stau două elemente importante:

 cuvintele cheie relevante

 backlink-urile, sau link-urile obținute de la alte website-uri.

Primul element este considerat OnPage (pe site), iar cel din urmă este considerat OffPage
(în afara site-ului). Cuvintele cheie sunt frazele pe care utilizatorul de rând le introduce într-o
căutare Google. Dacă acestea nu se regăsesc de nicio culoare în conținut, atunci acel conținut nu
este considerat relevant căutării. Dacă voi căuta fraza “rase de câini” pe internet, pot observa
rapid că această frază se regăsește atât în titlul primelor rezultate, cât și în conținutul lor.

Backlink-urile au fost introduse ulterior, când toate site-urile foloseau deja cuvinte cheie.
Era nevoie de un nou criteriu de clasament pentru a înțelege Un backlink este un link de la un alt
site către site-ul tău. Este ca un vot pe care cineva ți-l dă. Cu cât obții mai multe voturi, cu atât
devii mai popular. Nu vă aruncați în schimb să obțineți orice link! Există link-uri bune și link-uri
rele.
Cel mai popular Crawler este GoogleBot. Acesta este extrem de rapid și se descurcă de minune.
Echipa Google își îmbunătățește constant roboțelul. Pentru ca un website să fie pe primele poziții,
trebuie să treacă printr-un proces de optimizare pentru motoare de căutare, sau SEO (Search
Engine Optimization). Desigur, cei de la Google nu vor ca lumea să abuzeze în niciun fel de
algoritm. Din acest motiv, procesul este constant în schimbare. Au fost de asemenea introduse și
penalizări pentru cei care încearcă să păcălească sistemul.

De cele mai multe ori ne gândim că un motor de căutare afișează doar website-uri. Acest lucru nu
este adevărat. Deși deținut tot de Google, al doilea cel mai mare motor de căutare din lume este
YouTube. Acesta funcționează pe același principiu, dar pe baza unui alt algoritm. Alte motoare de
căutare populare sunt cele pentru aplicații: Apple Store si Google Play.
 DIAGRAMA USE CASE
Diagramele sunt grafuri care prezintă simboluri ale elementelor de modelare (model element) aranjate
astfel încât să ilustreze o anumită parte sau un anumit aspect al sistemului. Un model are de obicei
mai multe diagrame de acelaşi tip. Modelarea vizuală în UML poate fi reprezentată ca un oarecare
proces de lansare pe niveluri de la cel mai general şi abstract model conceptual al sistemului iniţial
către model logic şi mai apoi fizic, ce corespunde unui sistem de program. Pentru atingerea acestui
scop de la început se crează un model în formă de diagarama cazurilor de utilizare (use case diagram)
care descrie destinaţia functională a sistemului sau cu alte cuvinte descrie ceea ce sistemul va executa
în procesul său de funcţionare.
Diagrama cazurilor de utilizare reprezintă un model iniţial conceptual al unui sistem în procesul
de proiectare şi exploatare. Esenţa acestei diagrame constă în faptul că: sistemul proiectat se reprezintă
ca o colecţie de entităţi şi actori care colaborează cu sistemul cu ajutorul aşa numitor cazuri de
utilizare. Totodată orice entitate care colaborează cu sistemul din afară poate fi numită actor. Aceasta
poate fi un om, o instalare tehnică, un program sau oricare alt sistem care poate fi sursă de acţiune
pentru sistemul proiectat în aşa mod, cum îl determină colaboratorul.
La rîndul său, use case-ul este creat pentru descrierea serviciilor pe care sistemul le oferă
actorului. Cu alte cuvinte fiecare caz de utilizare defineşte o colecţie de acţiuni executate de sistem în
timpul dialogului cu actorul.
Elementele componente ale unei diagrame use case sunt:
 Use Case
 Actori
 Relații

1. Use Case-uri
Un Use Case descrie ce face un program sau subprogram, dar nu precizează nimic despre cum este
realizată(implementată) o anumită funcționalitate.
Un caz de utilizare se foloseşte pentru specificarea particularităţilor comune ale comportării unui
sistem sau a oricărei alte entităti în domeniul de lucru fără cercetarea structurii interne a acestei entităţi.
Fiecare caz de utilizare determină o succesiune de acţiuni care trebuie sa fie executate de către sistemul
poiectat la colaborarea lui cu actorul corespunzător. Diagrama cazurilor de utilizare poate fi
completată cu text explicativ, care desfăşoară sensul sau semantica componentelor ce o compun.

1
Acest text se numeşte adnotare sau scenariu. Fiecare Use Case are un nume prin care se deosebește
de celelalte use case-uri. Acesta poate fi un șir arbitrar de caractere, însă de regulă numele sunt scurte
fraze verbale care denumesc un comportament ce există în vocabularul sistemului ce trebuie modelat.
Cazul de utilizare aparte se notează cu o elipsă în interiorul căreia se conţine denumirea prescurtată
sau numele în formă de verb cu cuvinte explicative.
Figura 1 prezintă notația grafică pentru Use Case.

Figura 1. Notația grafică a Use Case-ului

Identificarea Use Case-Urilor se face pornind de la cerinţele utilizatorului şi analizând descrierea
problemei.
Scopul cazului de utilizare constă în determinarea aspectului terminal sau fragmentului de comportare
a unei entităţi fără desfăşurarea structurii interne a acestei intităţi. În calitate de aşa 18 entitate poate
fi un sistem iniţial sau un element al modelului care dispune de comportament propriu, precum este
subsitemul sau clasa în modelul unui sistem.
Fiecare caz de utilizare corespunde unui serviciu aparte, care reprezintă o entitate modelată sau un
sistem la cererea utilizatorului (actorului), mai precis determină metoda aplicată către anumită entitate.
Serviciul care este iniţializat la cererea utilizatorului reprezintă o succesiune terminată de acţiuni.
Aceasta înseamnă că după ce sistemul va termina prelucrarea cererii utilizatorului el (sistemul) trebuie
sa se intoarcă în starea iniţială în care este gata pentru a indeplini cererile următoare. Cazurile de
utilizare descriu nu numai colaborarea între utilizatori şi entităţi, dar şi reacţia entităţii la primirea
anumitor mesaje de la utilizatori şi asupra percepţiei acestor mesaje în afară entităţii. Cazurile de
utilizare pot include (conţine) descrierea specificaţiilor modurilor de realizare a serviciului şi a
diferitor situaţii excepţionale, aşa cum este prelucrarea corectă a erorilor unui sistem. Mulţimea
cazurilor de utilizare în total poate determina toate aspecte posibile comportării aşteptate a unui sistem.
Pentru comoditate mulţimea cazurilor de utilizare poate fi considerată ca un pachet aparte. Din punct
de vedere sistemo-analitic cazurile de utilizare pot fi folosite pentru specificarea cerinţelor externe
către sistemul proiectat şi pentru specificarea comportării funcţionale a sitemului deja existent.

2
Exemple de cazuri de utilizare pot fi acţiunile următoare: verificarea stării contului curent al clientului,
intocmirea comenzii la procurarea mărfii, obţinerea informaţiei suplimentare despre solvabilitatea
clientului, reprezentarea formei grafice la ecranul monitorului s.a.

2. Actori
Un actor reprezintă idealizarea unei peroane, proces sau obiect exterior care interacţionează cu un
sistem, subsistem sau o clasă. Actorii sunt entităţi exterioare sistemului. Ei pot fi utilizatori
(persoane), echipamente hardware sau alte programe.
Fiecare actor are un nume care indică rolul pe care acesta îl joacă în interacţiunea cu programul.
Notaţia grafică standardă a unui actor în diagramă este «omuleţul» sub care se indică numele actorului
Figura 2 prezintă notația grafică pentru actor

Figura 2 Notația grafică a actorului

Numele actorilor trebuie să fie scrise cu litere majuscule şi trebuie să respecte recomandările la
utilizarea numelor pentru tipurile şi clasele modelului. Totoadată simbolul actorului aparte leagă
descrierea corespunzătoare a actorului cu un anumit nume
Există două moduri în care actorii pot interacţiona cu un sistem:
 folosind sistemul, adică iniţiază execuţia unor use case-uri;
 sunt folosiţi de către sistem, adică oferă funcţionalitate pentru realizarea unor use case-uri.
Fiecare actor trebuie să comunice cu cel puţin un use case.
Ca exemplu de actori pot fi: clientul unei bănci, angajatul unei bănci, vînzătorul unui magazin,
managerul secţiei de vînzare, pasagerul unui avion, conductorul unui auto, administratorul unui hotel,
celularul şi alte entităţi, care au legătură cu modelul conceptual care corespunde domeniului de lucru.
19 Actorii sunt utilizaţi pentru modelarea entităţilor exeterne sitemului de entităţi proiectat, care
acţionează reciproc cu sistemul şi pe care îl utilizeză în calitate de utilizatori separaţi. În calitate de
actori pot fi şi alte sisteme, subsisteme ale sistemului proiectat sau clase aparte.

3
Este important să intelegem că actorul defineşte o anumită mulţime de roluri coordonate, care pot fi
utilizatorii unui sistem dat în procesul de colaborare. În fiecare moment de timp cu sistemul
colaborează un anumit utilizator în unul din roluri date. Ca exemplu evident de actor poate fi un anumit
utilizator al sistemului cu parametri de autentificare proprie
Pentru identificarea actorilor ar trebui să răspundem la următoarele întrebări:
 Cine foloseşte programul?
 De cine are nevoie programul pentru a-şi îndeplini sarcinile?
 Cine este responsabil cu administrarea sistemului?
 Cu ce echipamente externe trebuie să comunice programul?
 Cu ce sisteme software externe trebuie să comunice programul?
 Cine are nevoie de rezultatele (răspunsurile) oferite de program?

3. Relații
Între componentele diagramei cazurilor de utilizare pot să existe diferite legături care desciu
colaborarea exemplarelor unor actori şi cazurilor de utilizare cu exemplarele altor actori şi cazuri.
Un anumit actor poate să colaboreze cu mai multe cazuri de utilizare. În acest caz actorul dat se
adresează către cîteva servicii ale sistemului dat. La rîndul său un anumit caz de utilizare poate să
colaboreze cu mai mulţi actori, pentru care el acordă serviciul său. Trebuie de observat că două cazuri
de utilizare definite pentru aceeaşi entitate nu pot colabora unul cu altul, fiindcă fiecare din ele descrie
o variantă propie terminală de utilizare a acestei entităţi. Mai mult decît atât, cazurile de utilizare
întotdeauna presupun careva semnale şi mesaje pentru colaborarea cu actorii în afara limetelor
sistemului.
În acelaşi timp pot fi definite alte metode de colaborare între elemente în înteriorul sistemului.
Relaţiile exprimă interacţiuni între use case-uri, între actori şi între use case-uri şi actori.

Relaţiile pot fi de mai multe tipuri:

 Asociere
 Dependenţă
 Generalizare

4
Relaţia de asociere este folosită pentru a exprima interacţiunea (comunicarea) între elementele pe
care le uneşte și se defineşte
 între actori şi use case-uri
 între use case-uri
Această relaţie stabileşte ce rol joacă actorul la colaborarea cu exemplarul cazului de utilizare.
În diagrama cazurilor de utilizare precum şi în alte diagrame relaţia de asociere se notează cu o linie
neîntreruptă între actor şi cazul de utilizare. Această linie poate să aibă condiţii suplementare, de
exemplu, numele şi multiplicitatea
Figura 3,4 prezintă notația grafică pentru Relația de asociere

Figura 3 Realația de asociere între Use Case-uri

Figura 4 Relația de asociere între Actor și Use Case

Figura 5 Reprezentare grafică relaţiei de asociere între acotr şi caz de utilizare

5
 4. Relaţia de dependenţă
Se stabilește numai între use case-uri. Acest tip de relaţie modelează două situaţii:
 cazul în care un Use Case foloseşte funcţionalitatea oferită de un alt Use Case – dependenţa
de tip include;
 există variante ale aceluiaşi use case – dependenţa de tip extend;
Dependenţa de tip include Dependenţa de tip include se foloseşte pentru a scoate în evidenţă un
comportament comun. Relaţia de tip include în două cazuri de utilizare indică un comportament
stabilit pentru un caz de utilizare este inclus ca component compus în consecutivitatea
comporatamentului a altui caz de utilizare. Relaţia dată este relaţie binară îndrepatată, în acel sens că
perechea de exemplare a cazului de utilizare întodeauna se află la locul ei în relaţia de tip include.
Semantica acestei relaţii este definită în felul următor. Cînd exemplarul primului caz de utilizare în
timpul executării ajunge la punctul de includere în consecutivitatea comporatamentului exemplarului
al doilea a cazului de utilizare, exemplarul primului caz de utilizare execută consecutivitatea
acţiunilor, care definesc comportamentul exemplarului al doilea a cazului de utilizare, după ce
continuă executarea acţiunilor comportamentului său. În urma căruia se presupune că dacă exemplarul
primului caz de utilizare poate include cîteva exemplare a altor cazuri de 24 utilizare, acţiunile lor
trebuie să se sfîrşească într-un anumit moment, după ce trebuie să continue executarea acţiunilor
întrerupe exemplarele primului caz de utilizare în conformitate cu comportamentul lui dat. Unul din
cazurile de utilizare poate fi inclus în alte cazuri şi poate include alte cazuri. Cazul de utilizare ce este
inclus poate fi independent de cazul de bază, anume el dă ultimului un comportament incapsulat,
detalii realizaţiei căruia sunt ascunse şi pot fi liber împărţite între cîte-va cazuri de utilizare incluse.
Mai mult, cazul de bază poate depinde numai de rezultatele executării comportamentului inclus în el,
sar nu de la structura cazurilor incluse în el.
Relaţia de tip include orientată de la cazul de utilizare A la cazul de utilizare B indică că fiecare
exemplar al cazului A include proprietăţi funcţionale stabilite pentru cazul B. Aceste proprietăţi
specializează comportamentul cazului respectiv A în diagrama dată.
Grafic relaţiile date sunt indicate cu linia punctată cu săgeată (cazul relaţiei de dependenţă),
îndreptate de la cazul de utilizare de bază la cazul ce este inclus. În urma căruia linia cu săgeata este
indicată cu cuvîntu lcheie „include”
Figura 5 prezintă notația grafică pentru dependența de tip include:

6
 Figura 5 Dependență de tip include

Dependenţa de tip extend

Relaţia de extindere defineşte interconexiunea exemplarelor cazului de utilizare cu cazul general,
proprietăţile căruia sunt definite pe baza modului de uniune a exemplarelor date.
Relaţia de extindere indică acel fapt că unul din cazurile de utilizare poate fi conectat la
comportamentul său care-va comportament adăugător, definit pentru un alt caz de utilizare. Relaţia
dată include o anumită condiţie şi exilări la puncte de extensie în cazul de utilizare de bază. Pentru
alocarea extinderii este necesar de a executa o anumită condiţie a relaţiei date. Exilări la puncte de
extensie definesc acele locuri în cazul de utilizare de bază în care trebuie să fie pusă extinderea
respectivă în timpul executării condiţiei. Unul din cazurile de utilizare pot fi extinderea pentru cîteva
cazuri de bază şi pot avea ca extinderi proprii încă cîte-va alte cazuri. Cazul de utilizare de bază poate
fi adăugător independent de la alte extensii.
Relaţia de extindere între cazurile de utilizare reprezintă o linie punctată cu săgeată (cazul
relaţiei de dependenţă), directă de la acel caz de utilizare, care reprezintă extinderea cazului de
utilizare iniţial. Această linie cu săgeată este marcată cu cuvîntul „extend”.
Figura 6 prezintă notația grafică pentru dependența de tip extend

7
 Figura 6 Dependența de tip extend

5. Relaţia de generalizare
Se stabileşte între elemente de acelaşi tip (doi actori, sau doua use case-uri). Este similară relaţiei de
generalizare (moştenire) care se stabileşte între clase.
Relaţia de generalizare este folosită pentru indicarea faptului că care-va caz de utilizare A poate fi
generalizat la cazul de utilizare B. În urma căruia, cazul A va fi cazul special cazului B. În urma căruia
cazul B se numeşte părinte relativ A, iar cazul A – descendent relativ cazului de utilizare B. Este
nevoie de menţionat, că descendentul moşteneşte toate proprietăţile şi comportamentul părintelui său
şi poate avea proprietăţile şi comportamentul său adăugător. Grafic relaţia dată este reprezentată cu
linia întreagă cu săgeată în forma de triunghi nehaşurat, care indică cazul de utilizare părinte.
Relaţia de generalizare între cazurile de utilizare este folosită în acele cazuri cînd este necesar de
indicat că cazul de utilizare derivat conţine toate atributele şi particularităţile comportamentului
cazurilor de bază. În urma căruia cazurile de utilizare derivate pot participa în relaţii cazurilor de bază.
În urma sa cazurile derivate pot avea proprietăţi noi de comportament, care nu au cazurile de utilizare
de bază, dar şi de a preciza sau modifica proprietăţile de comportament moştenite. Relativ cu relaţia
dată un variant de utilizare poate avea cîte-va cazuri de bază. În acest caz se realizează moştenirea
multiplă a proprietăţilor şi comportamentului cazurilor de bază. Din altă parte un caz de utilizare poate
fi părinte pentru cîte-va cazuri de utilizare derivate, ce corespunde caracterului taxonometric relaţiei
de generalizare. Între actori aparte de asemenea poate exista relaţia de generalizare. Această relaţie
este directă şi indică faptul că specializarea unor actori este relativ cu alţii
Grafic relaţia dată este reprezentată cu săgeata de generalizare, adică cu linia întreagă cu săgeată în
formă de triunghi nehaşurat, care indică părintele actorului.

8
Figura 7 prezintă notația grafică pentru relația de generalizare

Figura 7 Relația de generalizare între Use Case-uri

Actorii Student şi Profesor joacă acelaşi rol User, atunci când comunică cu use case-ul Logare.

Figura 8 Relația de generalizare între Actori

Construirea diagramei cazurilor de utilizare este primul etap a procesului analizei a obiectului orientat
şi proiectări, scopul căruia este de reprezentarea totalităţii de cereri la comportamentul sistemului
proiectat. Specificaţia de cereri la sistemul proiectat în formă de diagramă a cazurilor de utilizare
reprezintă un model independent, care se numeşte modelul cazurilor de utilizare în limbajul UML şi
are un nume propriu stanadard sau steriotip „UseCaseModel”.

9
10
INTERPRETAREA GRAFICĂ A DATELOR TABELARE : DIAGRAME, GRAFICE

Folosirea metodelor grafice de interpretare a informațiilor rezultative poate contribui la sporirea

esențială a utilității și eficacității unui sistem informatic. .

Necesitatea interpretării grafice a datelor

În condițiile folosirii tehnologiilor informaționale în procesele de dirijare a unităților social-

economice de diferite niveluri ierarhice, apar posibilitățile noi de procesare a unor volume imense
de informații.Aceste posibilități noi de procesare a unor volume imense de informații. Aceste
posibilități permit nu numai implicarea și folosirea, în procesul dirijării, a fluxurilor tot mai
voluminoase de date, dar și intensificarea esențială a utilizării acestor fluxuri pentru efectuarea
calculelor multidimensionale , cu multe variante în special atunci cînd se folosesc metode de
selectare a variantelor optime de luare a deciziilor.

Dar , trebuie menționat că aceste posibilități și opurtunități excepționale duc la o sporire bruscă a
volumelor de informații, care deși sunt foarte necesare pentru procesul de dirijare, nu pot fi folosite
eficient din cauza posibilităților limitate de percepere a acestor informații din partea managerilor
și specialiștilor de diferite niveluri. Un exces de astfel de informații se transformă, deseori într-o
problemă și mai serioasă decât problema insuficienței de informații. S-a observat că omul, nu
întotdeauna, poate percepe ușor informațiile numerice chiar și destul de bine clasificate și aranjate.
De exemplu, tabelele cu indici, arajanți într-o anumită ordine, constituie o formă de prezentare a
informației foarte comodă pentru utilizatori, dar numai până la anumite limite dimensionale.

Când, însă aceste limite sunt depășite, utilizatorul se confruntă cu mari dificultăți în înțelegerea
esenței conținutului informațional.

Una dintre posibilele soluții ale acestei probleme este folosirea diferitelor metode și instrumente
pentru facilitarea interpretării informațiilor rezultative. Un loc deosebit, între aceste metode, îl
ocupă metodele grafice de interpretare a rezultatelor procesării datelor. Ele includ:

o Folosirea unei varietăți de grafice care într-o formă comodă pentru utilizator, pot
reprezenta diferite tendințe în dinamica proceselor, interdependențele între diferite
dimensiuni(aspecte) în dezvoltarea obiectului condus.
o Folosirea unor diagrame care permit a evidenția relațiile statice reciproce existente între
niște mărimi date: volumul relativ(procente) al diferitelor componente ale unui
sistem,obiect.
 o Folosirea prezentării cartografice În multe domenii cum ar fi ecologia și protecția mediului,
agricultură, pot fi folosite cu success hărți, colorate pentru prezentarea stării mediului
înconjurător.

De exemplu, cu diferite culori pot fi marcate nivelurile de poluare a solurilor sau a atmosferei în
diferite sectoare cu substanțe toxice, sau dimpotrivă, nivelurile de calitate a lor. Aceleași hărți pot
reprezenta și starea sănătății populației în sectoarele respective. Suprapunerea hărților ce reprezintă
starea sănătății populației ar oferi informații foarte clare despre interdependența dintre indicii
sănptății populațieiși starea mediului.

o Utilizarea metodelor mixte de interpretare a datelor - metodele grafice, fiind foarte comode
și accesibile tuturor grupelor de utilizatori, nu întotdeauna, sunt suficiente pentru procesul
de luare a deciziilor.De aceea, este necesară o îmbinare a metodelor grafice cu cele
numerice.

De exemplu, lucrând cu două tipuri de hărți, ce reprezintă starea mediului și respectiv starea
sănătății populației, în cazul depistării unei interdependențe presupune între aceste dimensiuni, ar
putea fi comod de obținut suplimentar datele numerice ale acestor dimensiuni.Prin efectuarea unui
click cu indicatorul mouse-ului pe regiunea respectivă a hărții, ar putea fi extrasă din baza de date
informația relevantă și afișată chiar pe hartă. Nivelul de eficiență al acestor metode grafice de
interpretare depinde, în mare măsură de gradul de pregătire a proiectanților sistemului informatic.
Ei trebuie să înțeleagă bine obiectul real, procesele care au loc în el și să aleagă cele mai eficiente
metode de modelarea informațională a lor. Problema trebuie să fie realizată pe baza abordării
sistemice,luând în considerație toate aspectele în toate etapele de proiectare.

De exemplu, un sistem informatic, preconizat pentru folosire în regimul menționat anterior, trebuie
să aibă o bază de date, în care fiecare indice este identificat multidimensional(indicând nu numai
gradul poluării, al stării sănătății ș.a.m.d, dar și locul unde, ți timpul când au fost efectuate
măsurările)

DESCRIEREA METODELOR GRAFICE ÎN MICROSOFT OFFICE

Domeniile de aplicare a metodelor de interpretare cartografică a datelor

Una dintre cele mai frecvente probleme discutate în literatura științifică este problema asigurării
integrității sistemelor informatice de diferite niveluri ierarhice.Anume, în condițiile integrității
sistemului informatic, pot fi asigurate condițiile informaționale pentru soluționarea problemelor
sistemice, care cer luarea în considerație a tuturor interdependențelor și interacțiunilor dintre
subsisteme.
Una dintre condițiile asigurării integrității sistemului informațional al societății este identificarea
aspectelor ce țin de apartenența teritorială a fenomenelor și proceselor reflectate în informație. În
asemenea condiții, apare posibilitatea soluționăriiproblemelor complexe reciproc interdependente
pe fiecare unitate teritorială, având în vedere toțo factorii de influență.

Ca bază informațional-tehnologică pentru asigurarea informațională a acestor probleme, se

folosește o anumită formă de organizare a bazelor de date și utilizarea uneia din cele mai
interesante și efective forme de interpretare a informației economice, sociale.., care este bazată pe
prezentarea cartografică. Utilizarea metodelor de interpretare cartografică a datelor în astfel de
sisteme ar spori esențial efectul sinergetic al sistemelor informatice, permițând soluționate fără
integrarea SIE.

În calitatea de exemplu, ăn acest context este examinată interdependența reciprocă dintre starea
mediului, activitatea în sectorul agricol, calitatea produselor agricole și animaliere, sănătatea
populației, adică interdependența reprezentată de lanțul biologic, care include următoarele etape:
Tehnologii biologice și agricole-mediu (sol,atmosferă,ape)-plante-animale- om. De exemplu
utilizarea tehnologiilor agricole, fără o bază științifică adecvată, pot influența negativ calitatea
mediului, în special, structura și componența chimică a solurilor și a apelor din zonă. Situația
ecologică influențând negativ calitatea plantelor și produselor agricole, indirect exercită o acțiune
negativă asupra organismului uman preponderent la funcționarea organelor de importanță vitală
ca: inima,ficatul,ș.a. În unele cercetării, savanții din domeniul medicinii au demonstrat că există o
interdependență între nivelul de poluare a mediului și răspândirea anumitor forme de maladii, de
exemplu ale ficatului ș.a. Ca ieșire din situație se încearcă diferite metode de prevenire a bolilor.
Cea mai eficientă strategie de ocrotire a sănătății populației este aceea , care se bazează nu doar pe
tratarea efectivă a bolilor condiționată de depistarea lor la timp, dar și pe profilaxia lor, definirea
cauzelor apariției acestor boli și efectuarea activităților orientate la reducerea acestor cauze.

Astfel de strategii nu pot fi realizate doar în cadrul sistemului de protecție a sănătății ca ramură
de activitate, cel puțin în structurile existente în societatea de astăzi în RM. Se cere o ieșire din
ramura proprie și un schimb intens informațional între diferite ramuri ale societății. În unele
publicații ale savanților-medici din R.Moldova pot fi observate idei despre necesitatea realizării
analizei corelative a indicilor poluării mediului ambiant și a stării sănătății , efectuării
monitoringului respectiv în mediul ambiant. În general, este necesară acumularea informațiilor cât
mai complete despre starea mediului pe întreg teritoriul Republicii Moldova, determinarea
nivelului de poluare a solului cu diferiți poluanți, cartarea(crearea bazei de date, care reflectă
nivelul de poluare a fiecărei unități teritoriale, adică într-un fel, crearea hărților detaliate ale
râspăndirii diferiților poluanți), monitorizarea continuă a stării mediului. Cartarea este una din cele
mai comode metode de modelare a stării ecologice a oricărui teritoriu.În același timp,pentru
modelarea și reflectarea situației prinvind starea sănătății populației. Crearea sistemelor
informatice respective în diferite ramuri cu respectarea acelorași principii, supuse unui
management integrat informațional la nivel de societatate, ar permite trecerea la un nivel superior
de integritate, la modelarea diferitelor procese ce au loc în societate. Aceasta ar facilita elaborarea
unor tehnologii informatice flexibile atît sub aspect structural, cât și funcțional, cu realizarea
interogărilor și formelor de prezentare a informației rezultative, dar principalul , modelarea
proceselor interdependete din diferite domenii și ramuri ale economiei naționale. Aceasta la rândul
său, ar permite trecerea la un nivel superior de soluționare a problemelor. De pildă, evidențierea
cauzelor apariției diferitor boli la populație și elaborarea strategiilor de lichidare a acestor cauze,
trecerea de la metode eficiente de tratare a bolilor la lichidarea condițiilor apariției lor. Un exemplu
similar poate fi analizat referitor la interdependența dintre ecologie și ramura agriculturii. Spațiul
informațional integrat al ramurilor ar permite estimarea surselor de poluare și agravare a mediului
de viață. Este evident că cauzele degradării mediului pot și trebuie să fie căutate nu atât în sistemul
informatic al Ministerului Mediului cât și în cel al Agriculturii, în funcție dethenologiile utilizate
în aceste ranuri. Astfel, este foarte importantă acumularea datelor complete despre toate procesele
care au loc pe teritoriile respective și atunci în astfel de sisteme informatice, va fi posibilă
soluționarea problemelor legate de interdependența dintre diferite domenii ale activității în
teritorii, independent de apartenența departamentală.

Unele metode de interpretare cartografică a informației

Practica a demonstrat că folosirea în paralel a diferitelor forme de prezentare a

informației(cartografică, grafică,tabelară), necesare pentru soluționarea problemelor complexe și
integrarea lor cu principiile de BD, facilitează interpreatarea informației în forme mai comode și
clare pentru utilizatori în fiecare situație aparte și duce la sporirea esențială a efectului sinergetic
al sistemului informațional, în special, cînd sunt analizate probleme complexe bazate pe
evidențierea unor independențe importante între diferite fenomene existente. Să presupunem
varianta ideală că toate ramurile și domeniile de activitate, discutate anterior, dispun de sisteme
informatice realizate pe bază de principii sistemice analogice, care permit și ,metode analogice de
interpretare a informației existente.

Atunci , una din formele de interpreatre a situației ecologice, a stării sănătății populației etc., ar
putea fi metoda cartografică.În acest caz interpretarea nivelului de poluare a mediului de exemplu
a solului, cu diferite substanțe toxice,poate fi efectuată prin folosirea metodei de colorare a hărții
respective a teritoriului cu diferite culori, conform unui sistem convențional de alegere a culorilor
în conformitate cu indicatorii factualii din bazele de date.
În concluzie se poate de menționat că sau enumerat posibilitățile instrumentale disponibile pentru
interpretarea grafică a informațiilor rezultative într-un sistem informatic și a fost argumentat faptul
că e necesară alegerea corectă a instrumentelor cele mai relevante în funcție de necesitățile
informaționale ale utilizatorului.

Una dintre cele mai efective forme de interpretare este cea cartografică, care în condițiile realizării
unor sisteme informatice- integrate, ce țin de teritoriile respective, poate asigura posibilitățile de
cercetări profunde ale interdependențelor dintre diverse aspecte ale activității umane din diferite
domenii. Folosirea în paralel, a diferitor forme de prezentare a informației(cartografică,
grafică,tabelară) necesare pentru soluționarea problemelor complexe și integrarea lor cu principiile
de BD, facilitează interpretarea informației în forme mai comode și clare pentru utilizatori.
Tehnologii de prelucrarea
informației

Catruc Adriana
 Concept de informație
În procesul prelucrării și utilizării informațiilor, acestea sunt privite din patru
puncte de vedere:

din punct de vedere sintactic, când se urmărește aspectul admisibil al

acestora, în sensul că informația trebuie să capete anumite forme de
reprezentare respectând riguros anumite reguli;

din punct de vedere semantic, urmărindu-se semnificaţia, înţelesul

informaţiei (conţinutul real al informaţiei) ce derivă din datele prelucrate;
 Concept de informație
din punct de vedere pragmatic, urmărindu-se utilitatea pentru receptori, efectul
asupra acestora (măsura în care acestea satisfac cerinţele utilizatorului);

din punct de vedere sigmatic, se tratează raportul dintre semne şi

obiecte, putându-se vorbi despre cunoştinţe obiective. În locuri publice
semnalizarea şi direcţionarea cu ajutorul indicatoarelor trebuie să fie atât
compactă cât şi independentă de limbă sau cultură. Pictogramele pentru
indicarea cabinelor telefonice, zonele de fumători, ghişeelor de informaţii sau
puncte medicale reprezintă cunoştinţe obiective
 Concept de informație

Informaţiile se produc, se culeg, se procesează se transmit, se stochează şi se

înţeleg. În cazul în care are loc o transmitere unilaterală de informaţii,
vorbim despre informare.

În cazul unei transmiteri bidirecţionale a informaţiei, se poate vorbi de

comunicare.
 Concept de informație
Informaţiile apar şi sunt utilizate într-un domeniu specificat, în cadrul nivelelor
operaţionale , de management şi se transmit, în sens dublu, între planurile
acestor activităţi:

la nivel operaţional, informaţiile sunt generate şi parţial consumate pe

acest plan, precum şi parţial îndrumate spre nivele de conducere, pentru a
constitui aceste elemente de fundamentare a deciziilor;
 Concept de informație

la nivel de management informaţiile sunt generate şi parţial consumate pe

acest plan şi parţial îndrumate, sub formă de rezultate ale deciziilor luate,

spre nivelele operaţionale pentru informarea lor în vederea unei optimizări

a comportării în respectiva activitate de execuţie.

 Concept de informație

Consumatorii de informaţii se pot prezenta sub forma unor nivele de decizie şi

nivele de informare. Primele consumă informaţiile sub forma unor elemente de
fundamentare a deciziilor, iar celelalte sub forma unor elemente pentru
perfecţionarea comportării, în cadrul unei activităţi sau în raport cu mediul
înconjurător.

Un nivel consumator poate lua în mod succesiv sau simultan cele două forme, de
nivel de decizie şi de nivel de execuţie.
 Concept de informație

Producătorii de informaţii sau sursele de informaţii, în cadrul unei forme

de activitate, se regăsesc atât pe planul conducerii cât şi pe planul operaţional sau
de execuţie.
Se poate afirma că:
 orice informaţie se poate considera ca atare, dacă este utilă cuiva, sau la ceva,
dacă este ataşată de un consumator, care poate fi un nivel de decizie, sau un
nivel de informare;
 orice informaţie este produsă de cineva, sau de ceva, deci are o sursă
care o generează, care poate fi omul ca atare, mijloace tehnice produse de el
ș.a.
 Concept de informație

 între sursa de informaţii şi consumatorul de informaţii, informaţiile circulă,

prin canale specifice, sunt transmise, ataşate pe diferiţi suporţi şi sunt
supuse unor modificări şi transformări, pregătiri şi prelucrări, pentru a servi
cât mai bine unor scopuri predefinite de consumatori.
 Concept de informație
Utilizarea pe scară largă a informaţiei şi a tehnologiei informaţiei, a condus la existenţa unei largi game de prelucrări
automate a informaţiei generând chiar, o tipologie a acestor procese informaţionale. În raport cu natura lor specifică,
informaţiile se prelucrează diferit, identificându-se următoarele tipuri de procese informaţionale:

Prelucrarea datelor se caracterizează prin tratarea informaţiei numerice, după reguli matematice şi logice, şi este larg
răspândită în activităţile care solicită un mare volum de calcule, situaţii şi rapoarte (economie, management, statistică,
cercetare, proiectare etc.).

Prelucrarea datelor se realizează în mod diferit în funcţie de modul de organizare a datelor în colecţiile de date (nivel de
organizare, structură, tip şi operaţiile efectuate asupra structurii),astfel:
 Concept de informație

• datele organizate sub forma fişierelor de date se prelucrează cu ajutorul

unor programe de firmă, denumite interpretoare sau compilatoare care diferă
în funcţie de limbajul de programare pentru care acestea sunt elaborate:
PASCAL, C, FORTRAN, COBOL, ALGOL, PL/I, APL, BASIC, ADA, etc.

• datele organizate sub forma bazelor de date sunt exploatate cu ajutorul unor
pachete de programe denumite sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD)
dintre care cele mai răspândite sunt: FOXPRO, ORACLE, ACCESS, ș.a.
 Concept de informație
• date organizate sub forma foilor de calcul tabelar (editoare de tabele,
spreasheet) se prelucrează, fie folosind softuri specializate cum sunt
procesoarele de tabele: EXCEL ,fie folosind funcţiile de prelucrare a tabelelor
din cardul pachetelor de programe cu posibilităţi integrate de tratare a
informaţiei (texte, tabele, baze de date, grafică etc.) cum sunt sistemele
FRAMEWORK, ș.a.
 Concept de informație

Din punct de vedere informatic prelucrarea datelor organizate sub forma

foilor de calcul tabelar prezintă un interes deosebit, datorită uşurinţei cu
care pot fi utilizate procesoarele de tabele, a prezentării sub formă
grafică a datelor din tabele cât şi a simplităţii integrării prelucrării datelor cu
prelucrarea de text în cadrul foii de calcul sau a lucrului cu baza de date
 Concept de informație

Prelucrarea textelor reprezintă un ansamblu de operaţii specifice lucrului cu

texte. Obiectul prelucrării este textul, structurat în documente, pagini,
paragrafe, fraze şi cuvinte. Este supus unor operaţii vizând forma caracterelor
şi mărimea acestora, forma şi mărimea paginii, modul de aşezare a textului
în pagină.
 Concept de informație
Prelucrarea textelor presupune, de asemenea, operaţii lingvistice, cum sunt,
despărţirea automată a cuvintelor în silabe, controlul gramatical, lexical şi
ortografic al textului analizat. Se asigură generarea de hipertext şi hiperlegături,
captarea şi prelucrarea imaginilor şi obiectelor, generarea şi prelucrarea
tabelelor, a desenelor grafice, procesarea ecuaţiilor, gestiunea documentelor
etc. În urma acestor operaţii rezultă un document de tip text care poate fi
consultat prin afişare pe ecran, imprimat pe hârtie sau microfilm în vederea
arhivării.
Prelucrarea textelor se realizează, fie cu programe specializate cum sunt
procesoarele de text: Microsoft WORD ,fie cu componente pentru tratare text
ale unor sisteme de programe având altă destinaţie principală, spre
exemplu editorul de texte al sistemului grafic de operare WINDOWS,
editoarele de texte ale procesoarelor de tabele şi ale sistemelor integrate.
 TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE NEFORMULARISTE ȘI
PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII SISTEMELOR INFORMATICE
Unul dintre principiile de bază în proiectarea sistemelor informatice este principiul creării
tehnologiilor informatice neformulariste. Sensul acestui principiu constă în tendința reducerii sau
chiar a excluderii utilizării hîrtiei ca suport informațional. Sensul modern al principiului în cauză
nu constă atât în reducerea hârtiei ca suport informațional, cât reducerea volumului de lucru
manual cu informația. Cu alte cuvinte, sensul actual al principiului de tehnologie informațională
neformularistă este tendința înspre sporirea nivelului de automatizare a tuturor operațiilor PTPAIE.

ESENȚA TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIONALE NEFORMULARISTE

Pricipiile de bază în proiectarea sistemelor informatice, formulate la primele etape ale

computezării rămân în vigoare și la ora actuală. E necesară, însă o concretizare mai profundă a
conținutului lor și a metodelor de realizare, completându-le cu principii și metode noi în scopul
formării unui sistem integral metodologic de creare a sistemelor informatice de diferite niveluri
ierarhice și orientare funcțională, având în vedere condițiile noi social-economice, tehnologice. De
exemplu, realizarea principiului de integrare a sistemelor informatice, în condițiile de prelucrare
distribuită a informației, implică noi cerințe și alt nivel de abordare a problemei proiectării
sistemelor informatice, în comparație cu cele utilizate pentru sistemele administrative strict
centralizate. În primul, rând sporesc cerințele față de compatibilitatea lingvistică și tehnologică a
tuturor componentelor sistemelor informatice. Pe de altă parte, atât asigurarea lingvistică cât și
tehnologică devin tot mai complicate din cauza personificării sistemelor informatice, și depind de
locul de lucru al utilizatorului final. Reflecții analogice pot fi formulate și față de toate celelalte
principii ce stau la baza creării sistemelor informatice până în prezent.

De exemplu. Principiul creării tehnologiilor informatice neformulariste. Sensul acestui principiul

constă în tendința de a reduce sau chiar a exclude utilizarea hârtiei ca suport informațional. La
primele etape de computerizare, era imposibil de realizat acest principiu din cauza lipsei de
asigurare tehnică respectivă pentru etapele primare și pregătitoare pentru introducerea informației
în computer.

În ultima perioadă, se observă o dezvoltare simțitoare a mijloacelor tehnice și de asigurare

matematică, care cuprind practic, toate etapele și operațiile tehnologiei informaționale, ceea ce
deschide noi orizonturi în domeniul informatizării. Aceste posibilități condiționează nu numai o
extindere cantitativă a nivelului de automatizare, dar și o bază pentru un salt calitativ sub toate
aspectele computerizării sistemelor economice de comanadă.
O problemă serioasă în tehnologia informațională o reprezintă etapa de pregătire a documentelor
și introducerea lor în memoria computerului, în special, la etapa identificării și descrierii
conținutului documentelor, care ocupă 40-70% din volumul general de lucru în procesul
exploatării sistemului. Aceasta a fost una din cele mai serioase piedici în calea automatizării
proceselor de prelucrare a informației documentare textuale până în prezent.

Din cauza nivelului redus de automatizare a procesului tehnologic de prelucrare a informației

documentare textuale, practic, până în prezent, s-au păstrat în circuitul informațional și
documentele tradiționale pe suport de hârtie concomitent cu documentele mașino-orientate, care
încă nu pot înlocui pe cele tradiționale.

În prezent, a fost demonstrată, teoretic și experimental posibilitatea rezolvării acestei probleme

serioase la un nivel acceptabil aplicativ. Sunt exemple de realizare a unui bloc de automatizare a
procesului de identificare și descriere (indexare) a documentelor neformalizate (textuale), deși în
variante destul de simple, cu funcții limitate. El e examinat ca una din cele mai importante părți
componente ale blocului de interfață între utilizator și sistem.

Realizarea blocului interfață, bazat pe indexarea automatizată a documentelor, ridică esențial

eficacitatea sistemului informatic din punct de vedere atât tehnologic, cât și informațional.
Indexarea automatizată în SIE asigură condiții pentru sporirea productivității muncii la etapele de
identificare și descriere a informației textuale la intrare în sistem, practic, excluzând lucrul manual
la cea mai costisitoare etapă a tehnologiei informaționale.

Aceasta, la rândul său, permite extinderea posibilităților automatizării informației documentare

neformalizate și creează condiții pentru realizarea unor forme de interacțiune a utilizatorului cu
sisteme mai dezvoltate, într-un limbaj apropiat de cel natural. Pe lângă aceasta, astfel de tehnologii
reduc necesitatea folosirii hârtiei ca suport intermediar de documente și mesaje, precum și
interogări informaționale formalizate în mod manual.

În afară de cele menționate, o piedică în calea tehnologiilor informaționale neformulariste o poate

constitui și lipsa unui nivel suficient de dezvoltare a rețelelor informaționale atât locale (în cadrul
fiecărei unității social-economice USE), cât și globale, care ar forma condiții pentru formarea unui
spațiu informațional unic.

Este evident că nu poate fi realizată tehnologia informațională neformularistă în cadrul unui singur
sistem informatic al USE, dacă alte sisteme informatice ale aceleiași USE nu sunt realizate pe baza
acelorași principii neformulartiste. Totul constă în faptul că interacțiunea între aceste sisteme va
fi, în mare măsură, realizată la nivel de informații pe suporturi de hârtie. Acest moment va duce la
aceea, că chiar și sistemul orientat la TI neformularistă, de fapt, va folosi și informații pe suport
de hârtie din exterior (din alte SIE și baze de date ale acestei USE).

Dar, chiar dacă am admite că un nivel înalt de TI neformularistă ar putea fi realizat în cadrul unei
USE aparte, această TI n-ar putea funcționa ca TI pur neformualaristă din cauza lipsei unor astfel
de TI neformulariste în mediul exterior, adică în alte USE și organisme naționale și internaționale,
cu care USE respectivă interacționează.

Fluzurile de informații pe suporturi tradiționale de hârtie, care intră din exterior reduc nivelul de
TI neformularistă în sistemul dat, chiar dacă el are posibilități tehnologice de a realiza cel mai înalt
nivel de TI neformularistă. Este necesar de subliniat că, în toate cazurile, TI neformularistă poate
fi realizată doar în condițiile unui nivel înalt de informatizare a societății la toate nivelurile
ierarhice.

PERSPECTIVELE DE BAZĂ ALE DEZVOLTĂRII SIE, ÎN CONTEZTUL TEMEI

Direcțiile principale de investigații în domeniul creării sistemelor informatice economice sunt

legate, în perspectivă, în primul rând, de necesitatea soluționării următoarelor probleme:

1) Elaborarea metodelor eficiente de identificare a informației textuale în limbajul natural și

elaborarea sistemelor aplicative respective de identificare;
2) Accelerarea elaborărilor ce țin de crearea sistemelor de colectare și transmitere a
informației, a rețelelor de calculatoare cu funcționare în timp real și nivel înalt de fiabilitate.

Problema identificării (indexării) automatizate a informației textuale o să devină în perspectivă și

mai actuală. Pentru realizarea principiilor formulate anterior e necesară o identificare automatizată
a fluxurilor informaționale cât mai exactă posibil. Această problemă include elaborarea limbajelor
informaționale cu o capacitate semantică înaltă de descriere a unităților informaționale, care ar
putea fi utilizate pentru indexarea automatizată.

Este evident că această direcție de investigații se intersectează, în mare măsură, cu problema

inteligenței artiviciale. Și, în general, intelectualizarea SIE este o direcție strategică a informaticii.
Crearea sistemelor automatizate de colectare, înregistrare a informației (inclusiv textuale) și de
introducere a ei în memoria computerului, în comun cu mijloacele de identificare, este una din
condițiile principale pentru sporirea exențială a eficacității tehnologiei informaționale în întregime.

În prezent, în presa de specialitate, au apărut informații încurajatoare despre unele succese obținute
în acest domeniu, care confirmă posibilitatea trecerii la un nou nivel de tehnologie informațională
în timpul cel mai apropiat. Au apărut dferite variante de complexe specializate de tip „scaner-
sistem de recunoaștere” (sau „fax – modem – sistem de recunoaștere”), funcția lor principală
constând în translarea imaginii textului (introduse în computer cu ajutorul scanerului sau fax-
modemului) în fișier textual. Aceste complexe chiar și la nivelul lor de dezvoltare actuală ating
parametri destul de satisfăcători pentru utilizarea nemijlocită în practica informatizării. Ele pot
înlocui peste 80% din volumul total de operații manuale, aferente culegerii textului cu ajutorul
tastaturii.

Astfel, în prezent, s-au format permise reale pentru intensificarea investigațiilor cu scopul creării
unor complexe dezvoltate cu funcțiile: „introducerea imaginii textului în computer”, „translarea
imaginii textului în fișier textual”, „identificarea automatizată a unităților de informație textuală”.

Întrucât, după identificare, toate celelalte operații cu informația (formarea bazei de date, regăsirea,
prelucrarea etc.) pot fi automatizate chiar și cu mijloacele existente, crearea unor astfel de
complexe aplicative va deschide noi orizonturi pentru sporirea nivelului tehnico-științific și a
eficienței sistemelor informatice economice, asigurând automatizarea tuturor operațiilor
procesului tehnologic de prelucrare a datelor cu excepția operațiilor ce țin de înseși formarea
documentelor textuale.

Automatizarea acestor operații (de înregistrare a informației și formare a documentelor textuale)

depinde, în mare măsură, de crearea automatelor de introducrere a informației sonore (vocale) în
limbajul natural în memoria computerului și elaborarea mijloacelor de translare a acestei informații
în fîșier textual. Includerea acestor mijloace în complexele, menționate anterior, ar permite
realizarea tehnologiilor informaționale neformulariste, bazate pe limitarea maximal posibilă a
utilizării hârtiei ca suport intermediar de informații.
 TIPURI DE SUPORTURI INFORMAȚIONALE ȘI CLASIFICAREA LOR

Suporturile de informație se împart, în primul rând, în cele manuale(tradiționale) și tehnice.

Suporturile informaționale tradiționale – documentele primare, adică blanchete standart tipărite,
pe care informația se fixează în mod manual sau cu ajutorul unor echipamente speciale.

Există o largă varietate de suporturi informașionale tehnice. Pot fi folosite mai multe criterii de
clasificare a suporturilor tehnice, principalele fiind:

 Tipul de suport : hârtie, plastic, metal ș.a

 Modalitatea de înregistrare a informației pe suport: imprimarea pe hârtie,
magnetizarea suprafeței magnetice a suportului, înregistrarea optică cu raza laser
ș.a

CLASIFICAREA SUPORTURILOR DE INFORMAȚII E PREZENTATĂ ÎN FIG.1.1

Suporturi de
informații

Suporturi
Suporturi
tehnice
tradiționale

Pe bază de Pe bază de Pe bază Cristale

Blanchete de hârtie plastic metalică semi-
hârtie conductoare

-Benzi Benzi Discuri

magnetice magnetice Mamorie
perforate
flash

Cartele Discuri
perforate flexibile Cartele
electronice

Documente Cartele
finale magnetice

Discuri
optice
 1. Suporturi informaționale tradiționale

Documente primare

Datele care apar în procesul funcționării unităților social-economice(organizații,întreprinderi)sunt

numite date primare.După colectare, aceste date sunt înregistrate pe anumite suporturi pentru
procesarea ulterioară.

Dacă datele primare sunt înregistrate pe suport de hârtie, conform unei structuri predeterminate
pentru acest tip de date, atunci ele formează documente primare. Suportul documentului primar
este un formular structurat, de obicei, în formă de tabel cu coloane și rînduri cu anumite denumiri
și destinații.

Documentele primare sunt transmise la centrele de prelucrare, unde sunt transferate pe suporturi
tehnice informaționale.

În anumite condiții pot fi folosite și alte forme de înregistrare a datelor primare: introducerea
datelor colectate direct de la tastatura calculatorului, introducerea automată a datelor în memoria
calculatorului de la diferiți senzori.În acest caz, dacă datele sunt structurate conform anumitor
structuri logice, putem considera că ele formează documente primare electronie.
 PORTALURI

Un portal este o soluție informatică (sistem informatic) personalizată implementată pe un server

(mașină, calculator) și care oferă o infrastructură (platformă web) de CMS (Content Management
System) cu o varietate de servicii web. Dezvoltarea unui portal înseamnă elaborarea de soluții
personalizate, dinamice, flexibile și scalabile corespunzătoare tipului și complexității portalului
conceput pentru o anumită organizație:

 design atragător și cu respectarea principiilor de utilizare eficientă adaptate oricărui

dispozitiv (desktop, laptop, tabletă, smartphone) utilizat;
 organizarea și structurarea informațiilor cu meniuri funcționale orientate către utilizatori;
 interfețe de administrare ce permit prin intermediul managementului (CMS) atăt o
actualizare ușoară, cât și o întreținere ușoară;
 conturi de utilizatori pentru a avea acces la servicii personalizate și la activități de
actualizare a informațiilor;
 interacţiune simplă şi directă într-un mediu de colaborare interactivă web-based;
 parametrizarea căutărilor în paginile publice oferite de soluția portalului; căutare simplă
sau avansată; fluxuri de ştiri RSS (Really Simple Syndication)ș
 functionalități generale integrate: directoare, liste și cataloage de item-uri, galerii de
imagini, aplicații multimedia, etc.; rapoarte statistice şi integrare cu Google Analytics;
 prelucrarea oricărui tip de format pentru informații (text, imagine, fișiere audio-video, alte
fișiere); metode moderne de colaborare şi de partajare a informaţiei – partajare documente,
mesagerie;

Portalurile de calitate le vom distinge după următoarele criterii:

1. Util . Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece
se bazează doar pe acel subiect. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu
major.
2. Atractiv . Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. Culorile trebuie să fie în ton cu
conţinutul acestuia, de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Numărul
legăturilor roşii este limitat. Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu
trebuie să depăşească 150-200 de cuvinte.
 3. Bine întreţinut . Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în
domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o
perioadă scurtă de timp.

CARE ESTE DIFERENŢA DINTRE UN SITE STATIC ŞI UN PORTAL?

Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. Este simplist, se încarcă rapid şi
este mai ieftin. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare, statistici,
backend de administrare, forum de discuţii, formulare online, chat şi alte lucruri care pot anima
prezenţa pe web.

PORTALURI PUBLICE ȘI PORTALURI LA NIVEL DE ORGANIZAȚIE

Cea mai mare problemă care apare în diferențierea tipurilor de portaluri provine din definiții și
percepții diferite asupra acestora. Pentru a evita aceste confuzii, cel mai sigur drum pe care-l putem
urma este de a defini tipurile de portal diferite pe măsura ce înaintăm în explicații. Astfel, cea mai
semnificativă distincție este între portaluri publice si portaluri interne sau portaluri publice si la
nivel de organizatie. În cazul în care utilizatorul are o experiență semnificativă cu site-urile Internet
de tip Yahoo!, MSN aceste site-uri pot fi considerate portaluri publice. Portalurile publice sunt
echivalentul bibliotecilor publice, în care oricine poate veni si viziona datele pe ecran. În zilele
noastre toate aceste portaluri publice mari oferă, conținut și servicii personalizate membrilor sau
utilizatorilor înregistrați, pentru a promova loialitatea utilizatorilor. Spre deosebire de portalurile
publice, deschise tuturor utilizatorilor, există și portaluri intranet, adică portaluri ale organizațiilor
cu interfața de tip web, care sunt accesibile publicului larg. După acest criteriu, portalul
FedEx.com, de exemplu, este un portal public.
 UNIFICAREA ȘI STANDARDIZAREA ÎN INFORMATICĂ

Actualmente, sute de organizații, întreprinderi, instituții de cercetări științifice și de proiectare din

Republica Moldova participă la procesul de informatizare a societății. În acest, proces sunt
implicați mii de specialiști cu diferite orientări profesionale: informaticieni, matematicieni,
economiștii, ingineri de sistem hardware și sofware ș.a. Practic, toti participă la realizarea diferitor
părți componente ale spațiului informațional unic al societății din Republica Moldova.

Această activitate multidimensională solicită o colaborare intensă pe bază de coordonare

multilaterală a tuturor forțelor și mijloacelor implicate. Pentru a realiza scopul comun al
informatizării societății, se cere îndeplinirea unor condiții necesare, dintre care principalele sunt:

 Necesitatea unui nivel comun de înțelegere pentru diferiți participanți la procesul de creare
a sistemelor economice concrete (SIE)
 Necesitatea compatibilității sistemelor informatice economice SIE de diferite niveluri
ierarhice în vedere integrării lor într-un spațiu informațional unic al societății

Necesitatea unui nivel comun de înțelegere, pentru diferiți participanți la procesul de

creare a SIE concrete.

Una din condițile de bază ale asigurării integrității spațiului informațional al societății constă în
folosirea unor metodici unice în procesele de elaborare a tehnologiilor informaționale și chiar în
perfectarea documentelor respective. Este vorba, în primul rând, despre necesitatea unificării și
standartizării. Să evidențiem doar câteva momente, care confirmă necesitatea unificării și
standardizării în domeniul informaticii economice.

Chiar și sistemul informatic economic al unei întreprinderi mijlocii reprezintă un sistem complex,
multidimensional, atât din punct de vedere al componentelor cât și al etapelor ciclului de viață al
SIE (analiza situației existente și formularea problemei, proiectarea de ansamblu a SIE, proiectarea
de detaliu, implementarea aplicațiilor, dezvoltarea sistemului). Progresul tehnico-științific în toate
domeniile , complexitatea proceselor de producție și management, în special, pe fondul sporirii
esențiale a volumului de lucrări, condiționează ramificarea funcțiilor și respectiv specializarea
îngustă a participanților la proces. În ansamblu, aceasta se referă și la procesul de informatizare,
care-i unul dintre cele mai complexe domenii de activitate umană.
Specializarea aici, se folosește pe larg în conformitate atât cu structura funcțională și subsistemele
de asigurare, cât și cu etapele ciclului de viață al sistemelor informatice.

Conform standartelor în vigoare, fiecare etapă a procesuluide proiectare a Sistemului informatic

economic se finalizează cu elaborarea documentelor tehnice respective(ex.Raport despre studiu,
Caietulde sarcini,Textul programului,Instrucțiunile utilizatorului).

Deci , la procesul creării unui sistem informatic concret, participă mai mulți specialiști sau grupe
de specialiști din cadrul instituții, cu diferite orientări profesionale. Ei comunică între ei direct sau
prin documentele prevăzute de proiect, care sunt transmise dintr-un grup în altu în conformitate
atât cu etapele de proiectare,implementare, exploatare cît și cu structura colectivului de specialiști
interacțiunea dintre ei pe parcursul ciclului de viață a unui sistem.

Pentru ca o astfel de colaborare să fie posibilă și să se soldeze cu succes la realizarea scopului final
comun, e necesar ca toată documentația de proiect să fie înțeleasă univoc de către toți participanții
la proces. Pentru aceasta e necesară respectarea unor reguli comun pentru toți din punct de
vedere(al perfectării documentelor tehnice).

Necesitatea compatibilității SIE de diferite niveluri ierarhice în vedere integrării lor

într-un spațiu informațional comun al societății.

Economia națională a țării reprezintă un sistem complex, multidimensional, în care se observă o

interdependență și interacțiune activă a subsistemelor între ele atât pe
verticală(minister,guvern,asociație ș.a), cât și pe orizontală(între ramuri: agricultură,
industrie,,între subdiviziunile aceleaiași întreprinderi ș.a.m.d)

Această interacțiune e, în primul rând, informațională. De aceea, gestiune eficientă a economiei

naționale, a societății în general, necesită un spațiu informațională comun al societății, în care toate
sistemele informatice sunt compatibile și fizic și formal. Astfel , la proiectarea oricărui SIE
concret, chiar și la nivelurile inferioare ierarhice, e necesar să se țină cont de faptul că acest SIE e
o parte componentă a unui sistem superior, în care el trebuie să se integreze într-un mod cât mai
simplu.

Pentru a realiza o astfel de integrare a tuturor sistemelor informatice concrete într-un spațiu
informațional al societății, evitând neînțelegererile care pot surveni într-o etapă sau alta, a
informatizării, de asemenea , e necesară respectarea unor reguli comune și înțelese de toți.
 UML exemplu ce confirmă tendința spre unificare și standartizarea proceselor de
proiectare.

Unified Modeling Language posedă o arie largă de aplicare(cuprinde toate fazele ciclului de
proiectare). Este un bun suport de comunicare. Notarea sa grafică permite de a exprima vizual
soluțiile orientate pe obiecte. Notațiile grafice utilizate în UML este diagramele.

Componente de baza ale limbajului UML

Limbajul UML reprezintă limbajul de destinaţie generală al modelării vizuale, care este elaborat
pentru specificarea, vizualizarea, construirea şi documentarea componentelor produsului soft,
business-proceselor şi altor sisteme. Totodată limbajul UML este un mijloc de modelare simplu şi
puternic care poate fi utilizat efectiv pentru construirea modelelor conceptuale, logice şi grafice
ale sistemelor complexe de diferită destinaţie. Acest limbaj conţine cele mai bune calităţi ale
metodelor ingineriei de program care au fost utilizate cu succes pe parcursul ultimilor ani la
modelarea sistemelor complexe.
Limbajul UML este bazat pe un anumit număr de noţiuni principale care pot fi studiate şi aplicate
de către majoritatea programiştilor şi elaboratorilor cunoscuţi cu metodele de analiza şi proiectarea
obiect orientate. Totodată noţiunile de bază pot fi combinate şi extinse în asa fel că specialiştii
modelării orientate pe obiecte pot elabora de sinestătător modele ale sistemelor complexe în
diferite domenii de aplicare.

UML este un limbaj de vizualizare, specificare, construcţie şi documentare artefactelor sistemelor

de program. Vom aminti că artifactul – o diagrama, un document, un model, o lege ş.a. – este ceva
ce descrie o anumită noţiune a domeniului de obiecte. UML este elaborat în aşa fel că să poată
satisface cerinţele către modelarea oricărui sistem începînd cu sisteme informaţionale de
dimensiunea unei întreprinderi pîna la Web-aplicaţii distribuite şi sisteme integrate în timp real.
UML este un limbaj expresiv care permite cercetarea sistemei din toate punctele de vedere care au
legătura cu elaborarea şi desfăsurarea ei următoare. Necătind la numărul mare de posibilităti
expresive, acest limbaj rămîne simplu pentru intelegere şi utilizare.
Cercetarea UML vom incepe cu modelul lui conceptual care conţine trei elemente de bază:
construcţii de bază, reguli, care determină felul în care construcţii pot fi combinate, şi unele
mecanizme comune ale limbajului.
Cu totate că UML nu depinde de realitate modelată este mai bine să fie utilizat cînd procesul de
modelare este bazat pe cercetarea descrierei textuale a proceselor executate în domeniu de obiecte
şi sistemul are arhitectura strict evidenţiată. În asa fel limbajul este ideal pentru Unificarea
procesului de elaborare.
Trăsătura caracteristica a majorităţii programiştilor este faptul că gîndurile despre realizarea
proiectului sunt echivalente scrierei codului pentru acest proiect. Dacă gîndim despre proiectul
înseamnă că îl codificăm, desigur, unele lucruri sunt mai bine exprimate în codul al unui anumit
limbaj de programare, fiindcă codul sursei (listingul programului) este cel mai scurt drum spre
scrierea algoritmelor şi calcului.
În unele cazuri programistul se ocupă cu modelarea cu toate că acest proces nu este formal. Tratare
de aşa fel este plină de neplăceri. Mai întîi schimbarea părărilor despre modelul proiectat se poate
numai atunci cînd toţi participanţii se exprimă în acelaşi limbaj. Aceasta înseamnă ca compania
D-stră n-ar putea să angajeze un programist excelent în C dacă el utilizează Delphi! Sau noul
angajat n-ar putea să inţeleagă despre ce merge vorba. În al doilea rînd nu putem să inţelegem
aspectele de program al unui sistem fără modelul respectiv marginele căruia nu intră în cadrul
limbajului textual de programare. De exemplu rolul ierarhiei claselor se poate de inţeles studiind
codul fiecărei clase, dar de inţeles toată structura este foarte greu. Analogic cercetarea codului unui
sistem nu permite să aveţi o imagine completă despre distribuirea fizică sau despre migraţia
obiectelor în aplicaţii Web. În al treilea rînd dacă analistul de sistem al companiei D-stre niciodată
n-a creat modelurile proiectate în formă clară toată informaţia va fi pierdută daca analistul va fi
atras de firma concurentă. În cel mai bun caz rezultatele analizei acestui analist vor fi restabilite
parţial reieşind din realizarea lor.
Utilizarea UML-lui permite rezolvarea acestor problemelor. Acest limbaj de programare nu este
doar un set de simboluri grafice, fiecare din ele se bazează pe semantica respectivă, ce înseamnă
că modelul creat de un elaborator poate fi uniform interpretată de altul şi nu neaparat de alt om, în
calitate de al doilea elaborator poate fi şi un anumit mijloc instrumental. Sfîrşitul primei probleme.
Unele trăsaturi ale sistemului sunt mai bine modelate ca textuale, alte – ca grafice. Pratica arată ca
în toate sistemele interesante există structuri care nu pot fi interpretate fără ajutorul unui limbaj de
programare. UML este un limbaj grafic ce permite rezolvarea acestei probleme (a doua problemă).
În sfîrşit modelul clar uşurează comunicarea, ce însemană că a treia problemă nu se mai pune.

În cadrul limbajului UML toate reprezentările modelului unui sistem complex sunt fixate în
calitate de construcţii speciale grafice care deseori sunt reprezentate sub formă de graf conex cu
noduri – entităţi şi muchii – relaţii.
Fiecare din aceste diagrame detalizează şi concretizează diferite reprezentări despre modelul unui
sistem complex în termenii limbajului UML. Totodată diagrama cazurilor de utilizare reprezintă
cel mai general model conceptual al unui sistem complex care este iniţial pentru construirea tuturor
celorlalte diagrame.
Diagrama Use Case continuare