Rolul școlii prevenirea violenței în mediul școlar

Prof. Înv. primar Borlea Emilia Gabriela

Școala Gimnazială nr.7 Borșa

În sistemul educaţional, libertatea individuală este greşit înţeleasă atât de către elevi,
cât şi de către profesori şi părinţi şi nu a avut ca efect micşorarea gradului de violenţă în
şcoală, ci dimpotrivă pe fondul acestei libertăţi greşit înţeleasă şi exprimată, şcoala poate
reprezenta o sursă a unor forme de violenţă. Dacă anterior violenţa şcolară nu se manifesta
decât ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcăm o violenţă
sporită de la an la an atât între elevi cât nu rareori dinspre elevi spre cadrele didactice. Pentru
a putea preîntâmpina şi dezarma un comportament violent în şcoală trebuie mai întâi să
clarificăm şi să înţelegem conceptul de violenţă, să aflăm cauzele acesteia şi în final să fie
concepute măsurile de combatere şi prevenire. Spre deosebire de agresivitate, care reprezintă
potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire şi analiza fiind intrinsecă,
violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a personalităţii sau colectivităţii şi
afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă. Astfel, întâlnim mai multe
tipuri de violenţă în mediul şcolar ce cuprinde orice formă de manifestare a unor
comportamente precum: violenţa verbală- (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire) ofensă
adusă statutului/autorităţii cadrului didactic; alte tipuri de comportament deviant în relaţie cu
şcoala; violenţa fizică- concretizatǎ prin lovire, împingere, bruscare, pǎlmuire, lovirea cu
diverse obiecte, vǎtǎmare corporalǎ, deposedare prin forţǎ de bunuri, furt; violenţa economică
(materială)- ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului şcolar, şi a bunurilor
altor persoane; violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la
persoana agresată, şi se manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare; violenţele
verbale (certuri, conflicte, injurii, ţipete) - sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în
orice şcoală, în familie, în contextul social actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei
etc.).
Principalele forme ale violenţei în mediul şcolar sunt violenţa elev-elev, care cuprinde
violenţa verbală (certuri, conflicte, injurii, ţipete) și violenţa fizică între elevi; violenţa
elevilor faţă de profesori și care fase referire la lipsa de implicare şi de participare a elevilor la
activităţile şcolare (absenteismul şcolar, fuga de la ore, indisciplina în clasă, ignorarea
profesorilor), ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic (refuzul îndeplinirii
sarcinilor şcolare, atitudini ironice sau sarcastice, zgomote în timpul orei), comportament
şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice
alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare; violenţa
profesorilor faţă de elevi care este reprezentată de agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini
ironice, ţipete, chiar injurii, jigniri), agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor şi
neacordarea de atenţie acestora, gesturi sau priviri ameninţătoare, atitudini discriminative),
excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa fizică și un în ultimul rând de
violenţa părinţilor în spaţiul şcolii, care apare faţă de profesori – violenţă verbală (ironii,
discuţii aprinse, ţipete) sau/și faţă de alţi elevi/faţă de propriul copil.
Expunerea copiilor la violenţa în și în jurul școlilor ar trebui să fie o preocupare
crescândă. Provocările  recente precum agresiunea școală și producerea a tot mai multe
evenimente de  hărțuire (bullying) pe internet au condus la inițiative prioritare care vizează
violenţa  și prevenirea violenței.
O analiză atentă a experienţelor şcolilor în iniţierea, derularea şi evaluarea activităţilor
de prevenire şi combatere a fenomenelor de violenţă a condus la concluzia că școlile fac în
puţine cazuri distincţia între activităţile de prevenire şi activităţile de asistenţă acordată
elevilor cu manifestări de violenţă şi nu dezvoltă programe coerente anti-violenţă. În
majoritatea cazurilor, nu există parteneriate sau cooperare reală nici la nivelul unităţii şcolare
(între elevi, cadre didactice, părinţi, conducerea şcolii) şi nici la nivel interinstituţional, care să
definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de prevenire şi control, să monitorizeze
şi să evalueze impactul acestora. Măsurile şcolii vizând prevenţia şi controlul fenomenelor de
violenţă sunt, în cea mai mare parte, formale şi stereotipe. Sancţionarea elevilor violenţi este,
nu de puţine ori, disproporţionată în raport cu gravitatea faptelor şi, prin efectul de bumerang,
multiplică deseori cazurile de comportament agresiv al elevilor consideraţi elevi-problemă.
Măsurile de control şi pază care predomină sunt cele bazate pe intervenţia poliţiei sau a altor
reprezentanţi ai autorităţilor de pază şi protecţie, în defavoarea celor care se bazează pe
formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor. În ceea ce priveşte actele de violenţă
care au loc în vecinătatea şcolii, conducerea unităţilor şcolare şi cadrele didactice par să
acorde atenţie acestora numai dacă se manifestă şi în şcoală, ajungând să cunoască actorii din
vecinătatea şcolii care au potenţial violent numai după ce un fenomen de violenţă a avut loc.
Şcolile reclamă insuficienţa resurselor de care dispun pentru contracararea fenomenelor de
violenţă şcolară. Unii consilieri au încă o atitudine pasivă, ignorând atribuţiile şi rolul proactiv
pe care trebuie să-l aibă în comunitatea şcolar.
Și totuși trebuie elaborate strategii, proiecte de prevenire a violenței școlare care
implică a ține cont de toți factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina
comportamentul violent al copilului. Școala are un rol important în prevenirea violenței și asta
nu numai în condițiile în care sursele agresivității sunt în mediul școlar ci și în situația în care
sursele se afla în exteriorul granițelor şcolii.
Una dintre cele mai eficiente metode de reducere a violenței în școală costă puțin, dar
este insuficient folosită. Ea face referire la observarea şi urmărirea semnelor de avertizare,
acestea sunt de o importanță esențială în prevenirea violenței în școală. De multe ori, atunci
când actele de violență școlară sunt planificate, semne de avertizare sunt evidente. Nevoia de
observare continuă și examinarea continuă a contextului în care elevii interacționează și
răspund la dinamica comunității școlare sunt esențiale pentru monitorizarea violenței școlare.
Pregătirea şcolii pentru momente de criză, mecanisme de raportare anonime ale elevilor,
instruirea personalului, promovarea unui climat școlar pozitiv, întărirea şi îmbunătăţirea
regulamentelor precum și intervențiile pozitive sunt toate identificate ca măsuri de prevenire a
violenței în școală. Programele bazate pe observaţii trebuie să se sprijine pe o evaluare
aprofundată și individualizată pentru nevoile fiecărei școli. Sistemul de intervenţii pozitive şi
sprijin comportamental este o abordare bazată pe date dovedite a avea un rol în prevenirea
violenței, în scopul de punere în aplicare a practicilor de încredere, a măsurilor de evaluare,
precum și maximizarea rezultatelor academice și social comportamentale ale elevului.
Colaborarea practică dintre cadrele didactice presupune dezvoltarea relațiilor de lucru,
stabilirea noilor obiective comune și noilor căi de rezolvare a problemelor, construirea de
parteneriate, stabilirea serviciilor și îmbunătăţirea resurselor. În prevenirea sau reducerea
violenței școlare, practica de colaborare necesită conducere, încredere profesională, inițiativă
în cooperare, precum și dezvoltarea celor mai bune practici.
Personalul serviciilor abilitate trebuie să ia în considerare existenţa grupurilor rasiale și
etnice, grupurilor de gen, precum și persoanele cu handicap din cadrul sistemelor școlare care
sunt afectate de violență și trebuie să înțeleagă modurile de punere în aplicare diferenţiate de
lucru cu fiecare grup. Combaterea discriminării este expresia idealului egalităţii între oameni.
Deși este imposibil să se elimine complet violența școlară, luarea măsurilor adecvate
pentru a reduce factorii de risc pentru violența școlară este importantă în asigurarea
succesului. Pentru asigurarea unui sistem de siguranţă şcolară şi a unui climat optim
procesului de învăţare în şcoli, este necesară implicarea proactivă, decisă şi între limite bine-
stabilite a mai multor instituţii iar în centrul acestei cooperări se va afla, în permanenţă şcoala
căreia îi revine un rol important în prevenirea violenţei şi asta nu numai în condiţiile în care
sursele agresivităţii sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în mediul
extern.

Bibliografie

1. Jigău, Mihaela, Balica, Magdalena,  Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoalǎ, ghid

practic pentru directori şi cadre didactice, 2006,  Bucureşti, Editura Alpha MDN
2. Păunescu, Constantin, Agresivitatea şi condiţia umană, 1994, Bucureşti Editura Tehnică
3. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, Psihosociologia rezolvării conflictului, 1998,
Iaşi, Editura Polirom
4. Ulrich, Louis, Godinac, Mihaela, Tudorache, Mariana,  Violenţa în şcoală. Metode de
intervenţie, ghid de bune practici, 2007, Bucureşti Editura Atelier Didactic