U.Î. 5: Popoare de ieri și de azi (II).

Evul Mediu
1. Înemeierea statelor medievale românești
Descoperim!
Pe teritoriul țării noastre, cele mai vechi voievodate cunoscute sunt cele din secolul al
IX-lea, din vestul și centrul țării:
a) Transilvania (”Țara de dincolo de pădure”), stăpânită de Gelu;
b) Banatul, stăpânit de Glad;
c) Crișana, stăpânită de Menumorut.
Transilvania și-a menținut organizarea sub formă de voievodat și după cucerirea ei de
către Regatul Ungariei. Era condusă de un voievod, numit de către regele ungar, care se
bucura de atribuții administrative, juridice și militare. Stăpânirea ungară s-a menținut până în
secolul al XVI-lea, când a fost înlocuită de cea otomană.
Deși în documentele vremii apar menționați voievozi și cneji la sud de Carpați încă din
secolul al XIII-lea, abia la începutul secolului al XIV-lea, Basarab I reușește să unească
toate comunitățile aflate pe teritoriul cuprins între Carpați și Dunăre, punând astfel bazele
statului medieval Țara Românească. Întemeierea noului stat a fost favorizată de o serie de
factori externi, printre care se numără slăbirea puterii Regatului Ungariei, pe fondul luptelor
pentru tron și a atacurilor din afară ale tătarilor. Profitând de această situație externă
favorabilă, Basarab I a reușit să obțină independența noului stat creat față de Ungaria în
urma luptei de la Posada, din 1330.
Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, a încredințat lui Dragoș, voievodatul
Maramureșului, conducerea unui teritoriu de la est de Carpați (în nordul Moldovei de azi)
pentru a apăra granițele statului de atacurile tătarilor, la jumătatea secolului al XIV-lea.
Mai târziu, Bogdan, un alt voievod român din Maramureș, s-a răzvrătit față de regele
maghiar, a trecut la est de Carpați și a smuls stăpânirea urmașilor lui Dragoș, devenind
primul domnitor al Moldovei. Ulterior a obținut, prin luptă, independența față de Ungaria.
Sub urmașii lui Bogdan s-au încheiat alianțe cu statele vecine, printre care și Polonia,
și a fost înființată prima mitropolie a Moldovei, recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol.

Cuvinte:
obște = formă de organizare a unei comunități asemănătoare statelor de azi, în care fiecare
familie deținea un teren, dar exista și o proprietate comună a întregii comunități;
jude = conducătorul unei comunități din Evul Mediu, care avea rol administrativ (de
organizator) și judecătoresc;
cneaz = cuvânt de origine slavă care desemnează conducătorul unei comunități mai mari;
voievodat = ținut care reunește mai multe comunități conduse de o singură persoană
(voievod);
tătari = populație de origine mongolă, care în secolul al XIII-lea s-a extins din Asia până în
Europa Răsăriteană și Centrală, punând bazele unui stat puternic numit Hoarda de Aur.
 Să reținem!

Încetarea marilor migrații a permis micilor formațiuni prestatale din spațiul românesc
(cnezate și voievodate) să se unească și să pună bazele primelor state românești. Astfel au
apărut Voievodatul Transilvaniei, Țara Românească și Moldova.
Aceste formațiuni, care stau la baza statelor, s-au format la rândul lor pornind de la
obștile conduse de un jude, ajutat de sfatul bătrânilor. Pentru a se proteja de atacurile
stărine, mai multe obși s-au unit sub conducerea unui cneaz, formând cnezatele. Mai multe
cnezate și obști formau un voievodat, condus de un voievod.
Cneazul și voievodul aveau atribuții militare, dar asigurau și reprezentarea
formațiunilor statale pe care le conduceau în relațiile cu vecinii. Aceste relații erau dintre
cele mai diverse, de la cele războinice, până la alianțe de familie.