Comedia

Definiție
Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care
satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri prin intermediul personajelor
ridicole, între care se nasc conflicte puternice.
Comedia are scopul de a îndrepta defecte umane și sociale prin râs, având,
așadar, rol moralizator (adică de învățătură) și final fericit.
Principalele modalități artistice de realizare a comicului sunt ironia, satira și
sarcasmul, folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul, atât în ilustrarea aspectelor
imorale (moravuri -n.n.) ce se petrec în societate, cât și a caracterelor umane dominate
de defecte morale.

Comicul

Comicul reprezintă o categorie estetică ce cuprinde acele aspecte ale unui text care
provoacă râsul receptorului. Aceste elemente pot fi: situații, trăsături morale ce aparțin
anumitor personaje, obiceiuri, limbaj.

Pentru realizarea comicului este nevoie de un contrast (între aparență și esență,

scopuri și mijloace, plan și rezultatele acestuia etc.). El sancționează, implicând o atitudine
critică relativ la elementul în jurul căruia se construiește contextul hazliu. Din această cauză,
comicul presupune o anumită conștiință a superiorității celui care îl creează.

Există diferite tipuri de comic:

 comic de situatie
 comic de caracter
 comic de limbaj
 comic de nume
 comic de intentie (intenția autorului)
 comic de moravuri

,,Chirița în provinție”
de Vasile Alecsandri

Tema piesei este demascarea parvenitismului, a snobismului și a abuzurilor

administrației.
Chirița, comedie de moravuri, surprinde modul de viață și moravurile unei
epoci.
Autorul intervine în mod indirect în text prin intermediul acțiunii și al
personajelor.
Chirița este structurată pe două acte.
Actul întâi aduce în prim plan personajele. Sunt scoase în evidență însușirile
definitorii ale Chiriței: snobismul și incultura. De dragul „modei de la Ieş”, aceasta se
apucă de călărit, începe să fumeze, sau să vorbească franceza, o francesă complet
greșită de altfel, făcând toate aceastea din încăpățânarea cu care dorește să respecte ea

1
însăși moda, și, de asemeanea, să o impună în mediul rural. Primește scrisoare de la
Iași, scrisoare care generează una dintre multele situații comice. Ion, om simplu de la
țară, este certat din cauză că un a adus scrisoarea conform modei. Ea află că soțul său a
devenit ispravnic și se bucură deoarece consideră că asta o numește și pe ea
“isprăvniceasă”. Dorește să o căsătorească cu orice preț pe Luluța, orfana găzduită în
casa sa, cu Guliță, fiul său, pentru a pune mâna pe averea pe care aceasta urmează să o
primească. Aceasta însă îl iubește pe Leonaș, prietenul din copilărie. Între Chirița și
Leonaș apar divergențe, iar cel din urmă, promite că se va răzbuna prin feste.
In actul doi, se petrec cele trei deghizări ale lui Leonaș. Prima dată, îmbrăcat ca
ofițer cochetează cu Chirița până obține portretul său. A doua oară, ca vizitiu,
descoperă abuzurile pe care Bărzoi le făcea ca și ispravnic. Ultima dată, îmbrăcat în
actriță și ajutat de nebunia prefăcută a Luluței, reușește să se căsătorească cu aceasta. În
urma acestui fapt, Chirița și Bărzoi sunt obligați să accepte căsătoria dintre cei doi,
deoarece știu că Leonaș îi are la mână.
Chirița e o cucoană cu teribile fandoseli cosmopolite, folosind un fals jargon franțuzit.
Ea poate fi socotită ca o caricaturizare a tendințelor exagerate sau pretins inovatoare, așa cum
ursuzul și greoiul Bărzoi încarnează conservatorismul în vechi tabieturi și vrăjmaș oricărei
primeniri. Guliță, fiul Chiriței, este un băiat lipsit de minte și de educație care vrea să pară
foarte manierat și inteligent.
Comedia este realistă prin spiritul critic, prin faptul că eroii, conflictul, subiectul
sunt luate din viaţa socială. Chiriţa este tipul arivistului, Bârzoi este tipul ispravnicului
abuziv, Leonaş este tipul tânărului inteligent.
Comicul este mijlocul prin care autorul realizează critica aspectelor abordate.

Tipurile de comic prezente în textul dramatic sunt:

1. Comic de situație:
- căderea Chiriței de pe cal; Șarl: „ușoară ca o pană de lișiță”
- vinderea curcanului ca peșcheș de 57 de ori
- deghizarea lui Leonaș în ofițer, birjar și actriță
- episodul în care Ion aduce un răvaș de la Bârzoi, iar Chirița, deși nerăbdătoare să afle
vestea, îi cere slugii să i-l înmâneze așa cum cere eticheta, cu șervet și farfurie; Ion
se conformează, așezând, însă, șervetul și talgerul peste răvaș

2. Comic de caracter:
- Chirița și Bârzoi întruchipează, într-o manieră caricaturală, două tendințe contrare, anume
cea inovatoare și cea conservatoare
- Chirița reprezintă parvenitismul și snobismul boierului de țară, nemulțumit de condiția sa;
totuși, ea are meritul de a susține progresul social, propunând celor apropiați un nou mod de
viață
- Bârzoi - aflat sub autoritatea soției (deși se opune cu vehemență schimbărilor, vociferând
mereu, se conformează pentru a-i face pe plac)
- Guliță întruchipează tipul răsfățatului

3. Comic de limbaj:
- notă pregnantă regional moldovenească (șî, țâne, cumnățâco, nineacă, litopisățu)
- amestec de cuvinte românești și franțuzești („ils sont de minune”, „c’est qu’il est tres…
zburdatic”, „est-ce que vous êtes… mulțămit”)
- traducerea defectuoasă, eronată în franceză a unor expresii idiomatice specific românești
(„boire un cigare”, „tambour d’instruction”, „fleurs

2
 de coucou”, „parlera comme l’eau”)
- cuvintele franțuzești inexistente ale lui Guliță (fripturision, furculison, învârtision,
trântision)

4. Comic de nume:
- sugerează inferioritate, idioțenie, prostie, lezare a autorității
- „Bârzoi” - numele este antitetic față de comportamentul personajului, aflat sub papucul
soției
- „Guliță” - sugerează, prin sufixul diminutival, retardul
- „Șarl(ă)” - varianta neaoșă a numelui Charles, duce cu gândul la „șarlatan”
- „Chirița” – trimite cu gândul la diverse onomatopee (a mârâi, a chițăi, a cotcodăci); indică
personalitatea protagonistei (enervantă, mahalagioaică)

5. Comicul de intenție: se realizează prin contrastul esență-aparență, întrucât intenția

dramaturgului nu este numai aceea de a prezenta întâmplări comice, ci și de a moraliza și
satiriza anumite defecte umane precum incultura sau snobismul

6. Comic de moravuri:
- logodna din motive financiare dintre Luluța și Guliță („cum să pierdem așa o zestre”)
- fumatul și călăritul sugerează snobismOpera aceasta este în primul rând o comedie de
moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate. Comicul de limbaj se realizează
prin personajele care vorbesc o franceză românizată (Gulitză furculision, fripturision,
trantițion), utilizarea calcului lingvistic (Chirița “fleurs du coucou”), utilizarea unor
neologisme cu formă greșită sau cu sens greșit (Chirița ,,nu sunt ipocondră”). Comicul de
moravuri cuprinde ipocrizia, incultura, snobismul, corupția personajelor.

Formele comicului sunt umorul și ironia.

Ca moduri de expunere, autorul folosește dialogul și monologul, iar caracterizarea
personajelor se face în mod indirect, prin vorbele, faptele și gândurile lor, ori direct de către
alte personaje (Șarl: ce petit cretin ?).
O altă modalitate o constituie indicațiile scenice prin care autorul își “mișcă” personajele,
le dă viață, folosind comicul ca principal mijloc artistic.
În concluzie, opera “Chirița în provinție” se încadrează în specia comediei, deoarece
autorul satirizează cu sarcasm întâmplări, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicole,
stârnind râsul, cu scopul de a le îndepărta.

Dicționar:
1. IRONÍE, ironii, s. f. Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la
adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea,
persiflare. ◊ Expr. Ironia sorții = joc neașteptat al întâmplării. – Din fr. ironie, lat. ironia.
2. SATÍRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale
oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau
discurs cu caracter batjocoritor, vehement. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care
critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: sátiră] –
Din fr. satire, lat. satira.
3. SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă,
frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.
4. GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul
caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei
situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme

3
 fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe,
format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.
5. PARVENITÍSM s. n. Tendința de a se îmbogăți cu orice preț, dorința de a parveni; arivism.
6. SNOBÍSM s.n. Atitudine, conduită de snob; admirație nefirească și fără discernământ pentru
tot ceea ce este la modă. [Cf. fr. snobisme].
7. MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social
sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊ Bunele moravuri = decență în
comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).
8. ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau
(mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. –
Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.
9. DIVERGÉNȚĂ s.f. 1. Deosebire, opoziție de păreri, de concepții etc.; (p. ext.) neînțelegere.
10. FÉSTĂ, feste, s. f. Păcăleală, farsă. 
11. VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc.
12. FANDOSEÁLĂ, fandoseli, s. f. (Fam.) Atitudine afectată, plină de pretenții; moft, fason,
sclifoseală, fasoleală, fandosire.
13. COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține
cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se
consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de
tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor;
universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș
cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. k o s m o p o l i t .
14. JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința
celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin
abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (înv.,
azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
15. INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f. Persoană care realizează și introduce ceva
nou într-un domeniu de activitate; persoană care aduce o inovație într-un sector al producției,
avînd ca rezultat îmbunătățirea calitativă și cantitativă a muncii.
16. URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat)
Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de
căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.
17. INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A
lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A
crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.
18. CONSERVATORÍSM s. n. Ideologie care acceptă cu prudență schimbarea instituțiilor
tradiționale (religie, proprietate, familie) și preferă dezvoltarea treptată în locul schimbărilor
bruște; conservatism. – Conservator + suf. -ism.
19. TABIÉT ~uri n. înv. Plăcere pe care o persoană și-o satisface regulat și cu strictețe. ◊ Om cu
~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod;
confortabil. [Sil. -bi-et] /<turc. Tabiat
20. ARIVÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care caută să obțină o situație materială pe căi
necinstite și fără a o merit.
21. ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar,
ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. –
Din fr. abusif, lat. abusivus.
22. IPOCRIZÍE s.f. Fățărnicie, prefăcătorie, falsitate. [Pl. -ii, gen. -
iei, var. hipocrizie s.f. / cf. fr. hypocrisie, lat., gr. hypocrisis].
23. CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la
datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] –
Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis.
24. PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A
da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a
preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor
române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din

4
 care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci
cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.
25. LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare de baltă, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având
carnea comestibilă (Fulica atra).
26. VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a
țipa. 
27. TÁLGER ~e n. 1) Farfurie mică, plată. 2) Instrument muzical de percuție format din două
discuri de alamă care, ușor lovit unul de altul, produce sunete puternice. /cf. ung. tálgyr