CEREALE PAIOASE CULTIVATE IN SISTEM ECOLOGIC

Agricutura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi

echilibrate, în vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în cultura
plantelor, fără utilizarea produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva
decenii în ţările dezvoltate economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în
continuă creştere şi în ţara noastră. Regretabil este faptul că suprafeţele cultivate în condiţii
ecologice în ţara noastră sunt încă foarte reduse.
Pentru grâul de toamnă, cele mai bune premergătoare sunt acelea care se recoltează
timpuriu, deoarece solul se poate ara la adâncimea corespunzătoare, fără a scoate bulgări, încă
din sezonul umed. Pe parcursul verii, solul acumulează apă, nitraţi etc., iar terenul se menţine
curat de buruieni, până la semănat, prin diferite lucrări.
Indiferent de timpul când se recoltează, plantele premergătoare grâului de toamnă trebuie
să lase terenul afânat, curat de buruieni, fără boli şi dăunători şi în bună stare de fertilitate. În
grupa plantelor premergătoare ce se recoltează timpuriu reţin atenţia: leguminoasele (mazărea,
fasolea, borceagul de toamnă şi de primăvară, trifoiul roşu), rapiţa, inul de ulei, inul de fuior,
porumbul masă verde şi siloz. La acestea se mai adaugă şi alte plante care se recoltează timpuriu,
cu toate că ele se cultivă pe suprafeţe mai mici. Dintre leguminoasele pentru boabe cu recoltare
timpurie, mazărea şi fasolea ocupă locul cel mai important, iar dintre leguminoasele furajere,
borceagul şi trifoiul roşu. După mazăre, solul rămâne bogat în azot, curat de buruieni şi, în
general, cu suficientă umiditate; mazărea eliberează terenul foarte timpuriu, în lunile iunie şi
iulie. Cand grâul este cultivat după mazăre, azotul nitric, azotul amoniacal şi fosforul solubil se
găsesc în sol pe tot timpul vegetaţiei în cantităţi mai mari decât atunci când grâul este cultivat
după porumb, de exemplu, sau după grâu. Fasolea, ca plantă premergătoare pentru grâul de
toamnă, este apropiată ca importanţă şi ca rezultate de producţia obţinută de mazăre.
Considerentele pentru care fasolea este o plantă excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă
sunt, în general, cele menţionate la cultura de mazăre. Borceagul de toamnă are aceeaşi valoare
ca mazărea şi fasolea, plante agricole prezentate anterior. El se recoltează foarte timpuriu, lasă
solul afânat şi curat de buruinei, reavăn şi bogat în azot.
Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai mare suprafață cultivată pe plan
mondial. În România, suprafața cultivată cu grâu ocupă aproximativ 25 la sută din suprafața
arabilă și 40 la sută din suprafața semănată cu cereale, conform datelor statistice.
Orzul se dezvoltă bine în special pe terenuri joase umede, dar se adaptează și la condiții
mai vitrege (soluri sărate) de cultivare. Având rezistența la frigurile din timpul iernii mai redusă
decât cea a grâului sau secarei, semănatul orzului se face numai primăvara timpuriu, dar coacerea
spicelor se produce într-un timp scurt (uneori record, de numai 100 de zile) la orzul de vară.
Recoltarea spicelor de orz se face când acestea ajung să se coloreze în galben intens. Recolta per
hectar a orzului de vară atinge 40-60 dt, iar cea a orzului de iarnă între 50 - 90 dt ( recoltă de
grăunțe).
 Grăunțele de orz conțin un procent în celuloză de 8-15 % (nedecorticat), amidon 60-
70 %, proteine 11%, balast 10 % , lipide, vitamine (mai ales B) și substanțe minerale, gluten.
Persoanele cu intoleranță la gluten nu pot consuma bere, pentru că orzul este un ingredient
important.
Importanța economică a orzului este mai redusă în comparație cu cea
a grâului, porumbului, orezului sau secarei, fiind folosit, în special orzul de iarnă, ca furaj pentru
animale. În hrana oamenilor se poate aminti în mod deosebit cafeaua malț și producerea berii, De
asemenea, se mai poate aminti efectul extractului de orz, în cazuri de febră ridicată, având efectul
de scădere a febrei bolnavului. Cel mai mare producător mondial de orz este Germania.
Cultura de păioase este una dintre cele mai sigure culturi, datorită faptului că aceasta este
genetic concepută pentru a rezista temperaturilor scăzute din timpul iernii. Însă, la fel ca toate
celalalte culturi, și cele de păioase necesită atenția cuvenită atât în ceea ce privește pregătirea
terenului, cât și respectarea tuturor verigilor tehnologice, pentru a putea vorbi despre o cultură
generatoare de profit.
Astfel, imediat după recoltarea culturii premergătoare cerealelor păioase este bine să se
efectueze lucrările mecanice de pregătire a terenului, pentru a conserva apa în sol.
Asolamentul este o tehnică aplicată de sute de ani în agricultură, având rolul de a preveni
bolile, dăunătorii din cultură și dezechilibrele de substanțe nutritive din sol, de a eficientiza
producția și de a obține o recoltă de calitate.
Asolamentul sau rotația culturilor presupune împărțirea unui teren agricol în mai multe
sole, fiecare dintre acestea fiind însămânțate anual cu un anumit tip de plantă, iar în următorii ani
agricoli, fiecare tip de plantă va fi repartizat, succesiv, pe o solă diferită.
Numărul de ani după care o plantă poate fi cultivată pe aceeași solă diferă în funcție de
specia din care aceasta face parte, astfel că rotația culturilor de câmp sau a celor legumicole vor
fi diferite, din punctul de vedere al perioadei. În continuare, vom prezenta modalitățile optime
prin care se poate realiza asolamentul culturilor, beneficiile acestei proceduri și vom oferi o serie
de exemple de rotații ale culturilor.
Principalele beneficii ale rotației culturilor
Principiul de asolament este un termen mai complex, pentru că, pe lângă rotația
culturilor, implică și ajustarea practicilor agricole întreprinse, printre care semănatul, schemele
de protecție a plantelor utilizate, fertilizatul și irigarea. Cu toate acestea, asolamentul oferă o
serie de avantaje importante, iar dacă procedura este executată corect, se pot obține mai multe
beneficii:
Pe parcursul unui an agricol, plantele de cultură vor consuma anumite substanțe nutritive
și apa din sol, iar printr-un asolament corespunzător, refacerea acestora este posibilă. De
exemplu, pe parcursul unui an agricol, plantele cu frunze, precum varza, salata sau spanacul, vor
consuma o cantitate foarte mare de azot din sol, iar dacă vor fi plantate și anul următor pe aceeași
parcelă, productivitatea va fi cu mult sub așteptări. În schimb, dacă în următorul an se decide
însămânțarea cu mazăre sau fasole, plante care acumulează azotul din atmosferă, iar apoi îl
eliberează în sol, productivitatea pentru ambele categorii de culturi va fi mult mai bună.
 Atunci când același tip de plantă sau plante din aceeași familie este cultivat succesiv, pe
aceeași solă, șansele producerii unei infestări repetate sunt mult mai mari, din cauza insectelor și
bolilor care rămân în sol pe timpul iernii. În schimb, prin rotația culturii respective cu una care
nu este afectată de același tip de dăunători sau agenți patogeni, bolile și insectele vor fi eliminate
treptat de pe sola respectivă.
De asemenea, asolamentul este o metodă de a diminua costurile cu forța de muncă și cu
materialele necesare combaterii bolilor și a dăunătorilor sau cu cele necesare fertilizării solului.
Datorită multiplelor beneficii legate de cantitatea și calitatea producției obținute, dar și
pentru a combate toate inconvenientele generate de o monocultură, asolamentul a devenit o
practică de lucru standard pentru agricultorii din întreaga lume.
Pentru a realiza un asolament eficient, este necesar să se realizeze o structură a culturilor
ce urmează a fi însămânțate. În primul rând, trebuie stabilite toate speciile care vor fi plantate în
fermă, suprafața care va fi alocată fiecărei specii și modul în care se va efectua rotația culturilor
pe parcursul anilor agricoli.
Pentru realizarea structurii, trebuie ținut cont de particularitățile fiecărei plante care
urmează a fi cultivată. Printre cele mai importante se numără: cerințele de apă și de elemente
nutritive, dimensiunile sistemului radicular din punctul de vedere al lungimii, adâncimii și al
gradului de ramificare și lungimea perioadei de vegetație.
Pe lângă perioada de vegetație, rotația culturilor trebuie efectuată urmând principiul
succesiunii raționale. Conform acestuia, plantele mari, care au tendința de a consuma cea mai
multă apă și cele mai multe substanțe nutritive din sol, trebuie plantate după cele mai mici, care
consumă mai puține resurse. În cazul în care plantele consumatoare vor fi cultivate cu prioritate
sau dacă rotația culturii nu va respecta un interval de timp optim, se va produce fenomenul
cunoscut drept „oboseala solului”, acela în care substanțele nutritive și apa sunt consumate rapid,
iar terenul nu mai poate fi considerat prielnic susținerii unei recolte mulțumitoare.
O altă modalitate de a efectua un asolament optim este înființarea de culturi cu plante
care lasă în sol elemente nutritive, precum leguminoasele, după care pot fi plantate și speciile
care consumă o cantitate mai mare de azot și fosfor, precum grâul, porumbul, floarea-soarelui
etc.
În mod normal, un asolament bun poate fi realizat atunci când numărul de culturi incluse
în structură este mai mare de trei, însă, cu cât numărul de sole este mai mare, cu atât întreaga
structură va fi mai complexă, iar productivitatea pe termen lung va fi una superioară pentru toate
tipurile de plante cultivate.
Deoarece principalele plante cultivate în țara noastră sunt grâul și porumbul, foarte mulți
fermieri obișnuiesc să folosească rotația grâu-porumb. Această practică nu este corespunzătoare,
întrucât aceste plante sunt mari consumatoare de elemente nutritive din sol și au în comun
anumite boli, precum fuzarioza.

Exemple de asolamente și particularități ale plantelor

 Pentru a putea realiza o structură personalizată, este necesar să se cunoască nevoile
particulare ale fiecărei plante.
De exemplu, legumele rădăcinoase, precum hreanul, morcovul sau pătrunjelul ori cele
bulboase, precum ceapa sau usturoiul, nu consumă foarte multe substanțe nutritive din sol, astfel
că pot fi folosite drept culturi premergătoare pentru anumite specii mai pretențioase de plante.
De asemenea, plantele păstăioase, precum fasolea sau mazărea au proprietatea de a fixa
azotul în sol, astfel că pot fi folosite drept cultură premergătoare pentru cerealele păioase sau
pentru porumb.
În schimb, plantele crucifere, precum varza, ridichile ori guliile, dar și solanaceele,
precum roșiile, vinetele sau ardeii, sunt plante care vor consuma foarte mulți nutrienți din sol și
care pot fi folosite drept cultură premergătoare pentru legumele rădăcinoase ori bulboase.
În cele ce urmează, vom prezenta câteva exemple de asolamente care pot fi realizate pe o
perioadă cuprinsă între 3 și 6 ani.
Pentru un asolament de 3 ani, cultura din primul an va fi reprezentată de leguminoase sau
plante tehnice, cea din al doilea an - de cereale păioase, iar ultima cultură va fi însămânțată cu
porumb.
In cadrul unui asolament de 4 ani, se poate începe cu o cultură de leguminoase, după
care, pe același teren se va înființa o cultură de cereale păioase. În al treilea an se vor însămânța
plante tehnice, urmând ca în ultimul an să se planteze porumb.
Într-un asolament de 5 ani, cultura de început poate fi formată din leguminoase ori plante
furajere, urmând ca în al doilea și al treilea an, terenul să fie însămânțat cu cereale de toamnă. În
ultimii doi ani, pe sole se pot planta porumb și plante tehnice.
Pentru un asolament de 6 ani, ciclul poate fi început cu plante leguminoase, urmând ca în
al doilea an să fie plantate cereale de toamnă. În cel de-al treilea an, se poate înființa o cultură de
floarea-soarelui, sfeclă sau porumb, urmând ca în al patrulea an să fie plantate cereale de toamnă.
În ultimii 2 ani ai asolamentului, se poate planta porumb.
Rotația culturilor reprezintă una dintre practicile cele mai de succes din agricultură,
putând avea o influență directă asupra producțiilor obținute în fiecare an. De aceea, conformarea
cu toate regulile specifice este direct corelată cu performanța în agricultură.

Importanța și avantajele culturilor de cereale păioase

• Pentru aproape jumătate din populația la nivel mondial, pâinea produsă din făina de grâu
reprezintă hrana de bază.
• Boabele de grâu constituie materia primă pentru o gamă variată de produse agroalimentare.
• Tărâțele de grâu ce rezultă din industria morăritului sunt utilizate în hrana animalelor, deoarece
au un conținut ridicat îîn proteine, grăsimi și substanțe minerale.
• Paiele rezultate în urma recoltării grâului se pot folosi în hrana animalelor sau ca așternut în
grajd, la fabricile de celuloză sau pentru prepararea îngrășământului organic.
• Boabele de grâu au o durată mare de păstrare și pot fi transportate la distanțe mari, fără riscul
degradării calității.
• Cerealele păioase sunt bune plante premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură.
• Cerealele păioase rezistă temperaturilor scăzute de peste iarnă, prin urmare sunt culturi sigure.

Recoltarea culturilor de cereale paioase.

Graul, în mod obişnuit, se recoltează spre sfârșitul lunii iulie, recoltarea secarei se face
cu circa 10-12 zile mai devreme. Insa, pentru a obține recolte calitative, secara nu trebuie
recoltată prea devreme, deoarece se pot obține boabe zbârcite.
Ovăzul se scutură destul de ușor atunci când ajunge la maturitate, iar recoltarea acestuia
se realizează în momentul în care boabele din treimea superioară a spicului au ajuns la maturitate
deplină, iar boabele de la bază se află la sfârșitul coacerii în pârgă.