Sunteți pe pagina 1din 2

BUGETUL PERSONAL ŞI DE FAMILIE

Bugetul se referă în general la o listă cu toate veniturile si cheltuielile. Bugetul este


un concept important în microeconomie si este reprezentat grafic printr-o linie, pentru a
ilustra schimbul între două sau mai multe bunuri. Bugetele sunt văzute tot mai mult a fi de
modă veche si sunt înlocuite cu previziuni complementare sau lunare. Previziunile lunare
asigură realizarea de planuri financiare mai proaspete si mai recente.

Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finanțelor private. Într-
un buget personal sunt identificate toate sursele de venit si cheltuieli si este dezvoltat un plan
pentru veniturile în exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursa de
finanțare în cazul unei penurii. Un buget personal este de folos, ca și orice alt buget, numai
atunci când este administrat cu grijă.
Înclinația spre economisire se manifestă prin tendința de a nu cheltui tot venitul.
Economisirea se realizează ca diferență între venituri și cheltuieli.

Pot fi identificate cel puțin două motive majore de economisire:


1. Nevoia de a acumula sume mari în vederea realizării unor proiecte, achiziționării de
bunuri de consum care au o valoare mare, ce depășește disponibilul demoment al
bugetului. Astfel economiile se transformă în investiții.
2. Nevoia de a dispune de sumele necesare pentru situații neprevăzute.

Alături de aceste  motive mai pot fi identificate : dorința de a beneficia de dobânzi,


sporuri de valoare, dar și mândria, zgârcenia.

În funcție  de raportul dintre venituri și cheltuieli se pot contura mai multe tipuri de
buget. Acestea sunt:

 Buget excedentar – atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuilile;
 Buget echilibrat – atunci când veniturile sunt egale cu cheltuielile;
 Buget deficitar –  atunci când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

Bugetul te ajută în decizii, fie că e vorba de a consuma, de a face economii ori de a


investi.
Înaintea oricărei decizii care să-ți angajeze resursele trebuie să știi de ce venituri
beneficiezi, ce cheltuieli faci și ce obligații ai de onorat și să-ți schițezi un buget în care să le
prinzi cât mai aproape de realitate. Bugetul este echilibrat atunci când veniturile și cheltuielile
sunt egale. Deficitul apare atunci când cheltuielile depășesc veniturile, iar excedentul când
veniturile depășesc cheltuielile.

Bugetul de familie este diferenta dintre veniturile si cheltuielile unei familii.


În afara deciziilor de cumpărare pe termen scurt, există decizii financiare majore, pe care
majoritatea va trebui să le ia pe parcursul vieţii, odată cu întemeierea unei familii.
Pentru a face corect un buget, trebuie să vezi, şi în acest caz, care este raportul venituri
– cheltuieli, de aceasta dată la nivel de familie.
Se face mai întai o evidenţă a veniturilor care pot rezulta din: salariul ambilor soţi, colaborari,
dobânzi, dividende, venituri din chirii sau arende, alocaţiile copiilor. După ce notezi sumele
aferente acestor venituri, calculează totalul venitului disponibil pe familie.
Apoi, se socotesc cheltuielile: mâncare, întreţinere, utilităţi, transport (de la
abonamente RATB până la benzina de zi cu zi), chirii, credite de consum (ex. împrumuturi la
bancă pentru maşină sau rate pentru cardul de credit) sau ipotecare, şcolarizarea copiilor,
doctor, stomatolog, divertisment, îmbrăcăminte, altele.
Dacă faci diferenţa dintre total venituri şi total cheltuieli, vei obţine suma pe care familia ta o
poate economisi sau investi pentru a-şi realiza un obiectiv major.

Exemplu calcul:

Câteva reguli pentru un buget sănătos: 


 
 Concentrează-te asupra lucrurilor care contează într-adevăr pentru tine și familia ta!
 Atunci când planifici investiții pentru viitor, limitează-te la un obiectiv major,
realizabil, care poate fi măsurat!
 Ai grijă ce perioadă de timp iei în considerare - timpul trebuie să fie prietenul, și nu
dușmanul tău!
 Nu împrumuta bani de la bancă pentru ceva care nu durează!
 Începe chiar de acum să calculezi ceea ce-ți permiți!
 Păstrează pe lista de priorități cheltuielile mici, în general zilnice, care îi fac fericiți pe
toți membrii familiei!

S-ar putea să vă placă și