Sunteți pe pagina 1din 5

Sindromul arderii profesionale (burnout) este un subiect care preocupă în măsură

egală atât angajații cât și angajatorii pentru că un angajat care trece prin
sindromul arderii profesionale este nefericit el însăși, iar prin acțiunile sale
perturbează liniștea și calmul celor din jur, eficiența profesională se reduce, apar
tot mai multe erori în activitate, sarcinile noi sunt privite drept un munte care
pare a fi imposibil de cucerit.

Oricine poate avea un loc de muncă stresant, cu un nivel ridicat de


responsabilitate sau care nu corespunde așteptărilor și dorințelor sale, acest fapt
poate duce ușor la ardere profesională. Sindromul arderii profesionale
influențează starea de bine psihologică și fizică  a angajatului, relațiile pe care le
are cu colegii și membrii familiei. Este important să înțelegem că sindromul arderii
profesionale nu afectează doar calitatea și capacitatea de muncă a angajatului, ci
și calitatea vieții sale la general. Nu putem vorbi despre fenomenul de ardere
profesională fără a lua în considerație și alți factori care determină starea de bine
psihologică a persoanei, cum ar fi relațiile familiale, prietenii, existența hobbyului
și a unei vieți împlinite în afara biroului.
Azi, în plina pandemie, sindromul arderii profesionale devine tot mai frecvent
întâlnit și tulbură nivelul de sănătate mintală a angajaților de diferite nivele, fapt
care se datorează presiunii cauzate de incertitudinea zilei de mâine, pierderilor
financiare și luptei antreprenorilor pentru a supraviețui și de a corespunde
condițiilor și cerințelor noi de piață. Astfel, locul de muncă nu mai este un mediu
prietenos, ci în fața angajaților apare un număr mare de sarcini noi, dificile și
urgente pentru realizarea cărora se stabilesc termeni limită restrânși, iar frica de a
pierde locul stabil de muncă, se acutizează pentru că un număr mare de
întreprinderi sunt închise.
Persoanele care fac parte din grupul de risc pentru burn out sunt acei care:
1. în copilărie  au fost impuși să practice activități care nu-le plac (muzică,
sport, dansuri), fără a se ține cont de dorințele și opiniile lor. Ulterior,
ajungînd la maturitate acești copii nu are capacitatea să-și aleagă o profesie
și un loc de muncă pe plac și care să le aducă satisfacție, iar la locul de
muncă nu știu să-și apere și să-și impună limitele;
2. au fost împuși să învețe doar pe note mari și nu li se permitea să aibă alte
activități decât studiile, asemenea copii cresc cu programul că nu are
dreptul să-și acorde timp sie sau altor activități în afara celor de bază
(serviciu).
3. sunt genii în domeniul său de activitate, iar potențialul său nu este
valorificat în deplină măsură.
4. sunt perfecționiști și efortul depus la serviciu, pentru a atinge nivelul
iluzoriu de perfecțiune, este atât de înalt, încât starea de epuizare,
insatisfacție și nemulțumire de sine și de cei din jur crește constant;
5. sunt  workaholici, adică mecanismul de reglare comportamentală este
defectat și persoana nu poate să-și permită să se odihnească dacă este
obosit, fiind constant conectat la chestiuni de serviciu ș.a.
Factorii care declanșează sindromului burnout survin atunci când:
 nu poți influența situația, de acțiunile tale nu depinde nimic, atunci când
ești un simplu executor, atunci apare senzația că tot ce faci este în zadar și
nu mai ai motivația de a continua;
 oferi mai mult decât primești — în situații în care remunerarea este
inadecvată, sau nu ești pe măsură apreciat, promovat, lăudat;  
 te prefaci ceea ce nu ești de fapt — de exemplu, atunci când atribuțiile tale
de serviciu contravin normelor tale morale.
 responsabilitatea de serviciu este prea mare (totul sau nimic);
 nu există colaborare cu colegi sau subalterni, iar responsabilitatea care ți-o
asumi nu-ți permite să detașezi sarcinile, să ceri colegilor tăi să-și execute
atribuțiile de serviciu sau să te ajute.
 nu sunt clar divizate atribuțiile, sarcinile, responsabilitățile în companie și
nu există sau nu se respectă principiile de ierarhie și subordonare.
Până a ajunge la sentimentul de ardere propriu-zisă, persoana parcurge mai multe
etape:
Prima etapă poate fi numită entuziasmul ideal — caracteristică oricărui începător,
când abia te angajezi îți place ce faci, lucrezi fără oprire, fără pauză, iar gândurile-
ți sunt doar la activitatea care o desfășori, vorbești doar despre serviciu, neglijezi
celelalte laturi ale vieții. Atunci când reușești să faci totul după cum îți planifici și
ai mult feedback pozitiv îți crește nivelul de serotonină, sau oxitocină atunci când
ai parte de multă admirație. Însă, din cauza că se pierde contactul cu sine, cu
trăirile naturale, nu mai simți și nu mai pui accent pe satisfacerea nevoilor
corporale, această etapă nu durează mult.
Prima etapă nu necesită un tratament în sensul clasic al acestuia, dar este
important ca persoana care parcurge acesta etapă sau persoanele sale apropiate
să poată să o întoarcă la realitatea vieții sale în afara serviciului.
A doua etapă vine să înlocuiască starea de euforie profesională și apare împreună
cu oboseală, starea de stres cronic, când elimina prea mult cortizol – hormonul
stresului, se schimbă fonul hormonal și scade imunitatea. Se poate manifesta fizic
prin: dureri de dinți, gingii inflamate; acnee pe corp, față, spate; căderea părului;
boli legate de mucoasă (herpes, erozie…); piele degradată ș.a.
Există și simptome emoționale:
 Oboseală,
 Insomnie,
 Anxietate,
 Gânduri obsesive despre lucru,
 Nervozitate,
 Dorință de a fuma, consuma alcool (încercare de relaxare artificială) etc.
Unicul tratament recomandat la această etapă este odihna. Pentru o persoană
prinsă în capcana profesională, acest punct este cel mai greu de realizat. Odihna
este anume procesul în care nu faci nimic: nu citești, nu privești TV, nu te plimbi,
nu practici sport, ci, pur si simplu, stai întins sau dormi. Inițial, această experiență
este chinuitoare pentru persoanele care au doză mare de anxietate — lipsa de
acțiune îi face să se simtă vinovați.
Ca să începi să te odihnești trebuie să recunoști că ești obosit, fără asta nu îți vei
permite să faci o resetare a organismului. Săptămânal trebuie să ai necondiționat
cel puțin o zi de odihnă, fără de lucru. La această etapă deja este recomandată
consilierea psihologică și ghidarea persoanei de către un specialist prin practici de
relaxare.
A treia etapă este epuizarea. Această etapă este încă reversibilă, se manifestă
prin aceea că persoanele depresive cad în depresie profundă, corpul își declară
propriile reguli și refuză să funcționeze conform cerințelor, pot amorți mâinile sau
picioarele, trezirile devin grele, iar insomnia acutizează senzația de oboseală, se
accentuează bolile cronice, apar crize de isterie, scade vederea și memoria.
Pentru tratarea simptomelor fizice, persoana apelează medicul, însă povestește
doar manifestările clinice, nu și modul de viață distrugător pe care îl are.
Epuizarea se tratează cu ajutorul unui psiholog, se recomandă o detașare de la
serviciu pentru o perioadă îndelungată de la 3 la 6 luni, în care persoana nu se
include în activități profesionale, se restabilește prin liniște și odihnă, sunt
permise doar activitățile care-i plac și îi permit să se regăsească.
A patra etapă — arderea ireversibilă, reprezintă acel punct culminant la care
ajungi în procesul de ardere profesională: nu-ți mai iubești lucrul, acesta devine o
povară greu de tolerat, colegii și membrii familiei devin cei mai răi dușmani, care
nu te înțeleg și care îți provoacă doar sentimente de ură, nimic nu îți mai aduce
bucurie. Corpul cedează — durerile de cap, starea de greață, atacuri de panică,
bolile tractului digestiv, sunt doar câteva dintre manifestările psihosomatice care
însoțesc arderea profesională la această etapă. Începe deformarea profesională
— de ex., polițistul vede în toți infractori, profesorul începe să creadă că toți copiii
sunt obraznici, medicii pun diagnoze incurabile etc. Se poate dezvolta alcoolismul
sau dependența de droguri ori alte substanțe psihotrope, sub acțiunea cărora
realitatea nu mai este la fel de greu de suportat.
Cu părere de rău, atunci când persoana a ars profesional, acesta este un proces
ireversibil, se rezolvă doar prin schimbul de profesie, a locului de muncă,
angajatorului și, evident, consultație cu specialistul psiholog. De regulă, persoana
bolnavă nu recunoaște că arde profesional și începe să caute cauza disconfortului
pe care-l simte în alte părți, iar tratamentul bolii poate începe doar odată cu
recunoașterea bolii.
În final vin cu recomandări care vor ajuta la prevenirea arderii profesionale în
rândul angajaților din diferite sfere:
Pentru Angajator:
 Efectuarea periodică a evaluării stării psihologice de bine a angajaților,
precum și a nivelului de satisfacție profesională. Asemenea evaluări sunt
importante pentru: cunoașterea opiniei angajaților cu privire la condițiile
de lucru; recunoașterea deficienților și nemulțumirilor angajatului,
diminuarea sau evitarea completă a deficiențelor cu care se confruntă
salariatul.
 Crearea condițiilor pentru dezvoltarea personală și profesională, creștere în
carieră și diversificarea sarcinilor profesionale, în perioade de timp
determinate, pentru excluderea monotoniei, sentimentului de inutilitate și
lipsei de încredere în forțele proprii.
 Divizarea clară a responsabilităților profesionale și ierarhice în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
 Crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea în colectiv a relațiilor
interpersonale favorabile, prin amenajarea spațiilor de relaxare și
socializare.
Pentru Angajat:
 Focusarea pe viața în afara serviciului;
 Practicarea activităților care implică efort fizic, cum ar fi sportul, munca în
grădină, contactul cu natura;
 Odihnă în zile de weekend, concedii;
 Expunerea nemulțumirilor la locul de muncă într-o manieră diplomată, prin
discuții care vor aduce schimbări dorite;
 Alimentarea sănătoasă, somn de cel puțin 8 ore;
 Adresarea la psiholog, în cazul în care se simte epuizat sau că lucrurile nu
stau cum trebuie.