EDUCAȚIA ETICĂ SAU EDUCAȚIA

BAZATĂ PE VALORI

Disciplina: Etică și deontologie pedagogică

Echipa de proiect:
 Mitric (Ionașcu) Maria-Cristina
 Stănoiu (Mărcuț) Ana-Maria Loredana
 Timofte Mihaela
 Cuprins

1. Argument….………………………………………...…………………………..

2. Educația etică …………………...........................................................................4

3. Valorile eticii- între teorie și practică..................................................................6

4. Studiu de caz........................................................................................................8

5. Concluzii.............................................................................................................10

6. Bibliografie........................................................................................................14

2
 ARGUMENT

George Wilheim Friederich Hegel- filozof german afirma că ” educația este arta de a face
omul etic”.
Elemente de etică se întâlnesc încă din epoca primitivă. Ele se transmiteau oral de la o
generaţie la alta sub formă de sfaturi, poveţe, reguli de comportare, maxime. 
Există multiple motive pentru a pune din nou accentul pe dimensiunile morale şi culturale
ale educaţiei, astfel încât fiecare dintre noi să poată percepe individualitatea celorlalţi şi să
înţeleagă mersul nesigur al lumii spre unitate, dar acest proces trebuie început prin cunoaşterea
de sine, printr-o călătorie interioată ale cărei puncte de reper sunt cunoaşterea, reflecţia şi
practica autocriticii. (Delors, 2000).
Educaţia trebuie nu numai să fie adaptată la schimbările de profunzime de pe piaţa muncii,
dar şi să constituie un proces continuu de formare a unor fiinţe umane împlinite la nivelul
cunoaşterii şi al aptitudinilor, al spiritului critic şi al capacităţii de a acţiona; trebuie să permită
dezvoltarea de sine a individului, deschiderea lui spre problematica mediului înconjutător;
trebuie să-i permită acestuia să joace un rol social atât la serviciu cât și în comunitate.
Problema în secolul XXI nu va mai fi atât de a-i pregăti pe copii pentru societate, cât de a le
crea posibilitatea, oferindu-le punctele de referinţă intelectuale, de a înţelege lumea din jurul lor
şi de a avea un comportament responsabil şi corect. Pentru ca tinerii să aibe o perspectivă justă
asupra lumii, educaţia trebuie să îi ajute să-şi descopere propria identitate. Doar astfel vor fi în
măsură să privească lumea din perspectiva celuilalt şi să-i înţeleagă reacţiile. Cultivarea empatiei
poate evita lipsa de înţelegere care duce la violenţă. Oamenii îşi pot procura o (nouă) identitate
prin participarea la proiecte comune, aducătoare de satisfacţie, care-i scot din rutină şi
estompează conflictele.
Şcoala trebuie să acorde în programele sale timp suficient şi ocazii pentru ca tinerii să se
familiarizeze cu acţiunile în cooperare (activităţi culturale, sportive sau cu caracter social, cum ar
fi îngrijirea spaţiilor publice, asistenţa persoanelor defavorizate, acte umanitare etc). De
asemenea, elevii împreună cu profesorii pot participa la proiecte de cercetare pe probleme socio-
morale, cu metode de investigare a “relelor socio- morale” şi de inventare a soluţiilor la
problemele cercetate (sărăcie,violenţă etc).

3
 EDUCAȚIA ETICĂ

Etica = ştiinţa ce se ocupă cu acele caracteristici pe care oamenii le dobândesc prin

obişnuinţă (gr. ethos = mod obişnuit de viaţă).
Etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli
care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău. Etica vizează studiul teoretic al principiilor
și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice, ansamblu de norme în
raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și
acceptabil în realizarea scopurilor morale.
Unul din scopurile eticii îl constituie creșterea nivelului moral al pregătirii profesionale,
îngrijirea constă nu în acumularea unui anumit bagaj de cunoștințe, ci în orientarea personalității
elevului către valori și virtuți, spre fapte bune. 
Pentru ca etica să devină utilă umanității, sunt necesare două premise: arta de a dirija
pasiunile și dorința de a orienta spre scopuri nobile. Etica este deseori în stare să producă unor
cititori sentimente contradictorii. Ea poate dezamăgi prin concluzii banale, dar, în același timp,
este în măsură să ne cucerească prin idei înălțătoare. Totul depinde de modul cum concepi
etica: o privești ca pe o construcție pur-rațională sau o aplici față de sine în calitate de criteriu al
aprecierii propriului comportament.
Modelul de personalitate perfectă, din punct de vedere moral, conține: cunoștințe teoretice
trainice,cultură politică, orientare ideologică și, desigur, posibilități reale de a se dezvolta în baza
acestor calități, precum și de a se realiza în domeniul social, politic, ideologic . Marile probleme
cu care se confruntă omenirea (degradarea mediului , pericolul ecologic la nivel mondial,
conflictul dintre națiuni, degradarea moral-spirituală a oamenilor etc.) necesită o rezolvare
urgentă, prin utilizarea celor mai eficiente mijloace și forme de educație umană.
Funcțiile eticii elucidează temeiurile actualităţii eticii şi importanţa practică a ei pentru om
şi umanitate. De obicei, sunt elucidate în literatura de specialitate următoarele funcţii ale eticii:
funcţia cognitivă, funcţia normativă, funcţia persuasivă şi funcţia educativă.
a. Funcţia cognitivă este funcţia principală, în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza
adecvat decât cu condiţia realizării ei. Această funcţie s-a materializat de-a lungul timpurilor şi se
poate realiza pe trepte succesive:

4
  treapta descriptivă- ne oferă un început de sistematizare a datelor vieţii morale. Ea se
realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi dezvoltării
caracterelor. În tipologie sunt descrise succesiv tipuri de atitudini morale, vicii şi virtuţi
morale, sau calităţi şi defecte morale. Studiul structurilor şi dezvoltării caracterelor se
referă la descrierea caracterelor morale pozitive sau negative.
 treapta analitico-sintetică- presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale
diferitor fenomene morale adică toate componentele care au o semnificaţie morală
specifică. Gîndirea sintetică culminează cu elaborarea categoriilor fundamentale ale
moralei, care definesc şi esenţa şi specificul, deci esenţa specifică a vieţii morale.
 treapta explicativă- presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor generatori ai
moralei:factori ce explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile fundamentale de
morală, progresul moral şi perspectivele acestui progres.
b. Funcţia normativă – aceasta nu constă în crearea de norme, deoarece normele morale
nu pot fi decretate precum normele juridice de către legiuitor, ele se cristalizează în viaţa reală
a colectivităţilor. Dacă este vorba de elaborare a unor coduri morale, această elaborare constă
doar într-o explicare şi sistematizare a unor norme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei
morale. Trebuie menţionat faptul că şi în viaţa morală au existat şi există legiuitori individuali
adică marii moralişti ai popoarelor precum: Socrate, Epicur, Kant, Gusti, Mill, Tolstoi, sau
profeţii popoarelor precum: Moise, Buddha, Confucius, Hristos, Mahomed, care au iniţiat
doctrine morale sau morale cu caracter doctrinar.
c. Funcţia persuasivă - este o funcţie de convingere. Este necesar să remarcăm faptul că
funcţia în cauză se realizează în forma ei optimă, prin realizarea primelor două funcţii, cea
cognitivă şi cea normativă. Înainte de a se constitui ca funcţie a discursului etic, persuasiunea este
prezentă în sfera concretă a vieţii morale, deoarece opinia publică recurge spontan la toate
procedeele indicate, încât discursul etic este o expresie teoretizantă a opiniei publice, iar autorul
discursului un reprezentant sau un mandatar al ei.
d. Funcţia educativă- ea a fost dezvăluită încă din antichitate de către Platon şi Aristotel.
Pentru ei cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul
şi practicarea lui. După Aristotel moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte,
cunoaşterea binelui şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.

5
 VALORILE ETICII - între teorie și practică

Omul este purtătorul valorilor etice. Valorile eticii vizează acte, atitudini şi sentimente ale
persoanelor, deoarece sunt liber-consimţite, persoanele au libertatea pe care o manifestă prin
faptele lor.
P. Andrei recunoaşte valoarea nu ca un atribut al subiectului şi obiectului, ci o consideră ca
o relaţie funcţională a amândurora. Valoarea etică e posibilă numai printr-un scop şi în vederea
unui scop. Omul este acela care stabileşte valori diferite, după împrejurări exterioare sau după
dispoziţiile sale sufleteşti. Valoarea nu este dată de actul psihic în sine, de sentimente şi dorinţe.
Acestea exprimă numai fenomenul trăit al valorii şi îi asigură temeiul empirico-psihologic, ceea
ce este important, dar nu şi suficient [4, p.103]. Trăim valorile tocmai prin faptul că ele
structurează şi dau sens existenţei noastre. Printr-o recunoaştere unanimă s-a impus ideea că
valoarea etică este un „reglor” al vieţii practice. Natura valorii etice este una psihică. Ea este
rezultatul constituţiei noastre sufleteşti [Ibidem, p.104]. De aici rezultă o idee foarte importantă
pentru educație, și anume că valorile etice nu sunt apreciate pentru ele însele. Un act moral este
apreciat nu numai pentru efortul personal, ci şi pentru binefacerile sociale ce le procură celorlalţi.
În dreaptă consecinţă, constatăm că o primă particularitate esenţială a valorilor etice este aceea
de a se prezenta ca valori ale relaţiilor interpersonale.
În funcţie de purtătorul său, subiectul individual sau colectiv, valoarea etică poate fi o
formă de realizare a unităţii eului cu sine însuşi, dar ea nu se mărgineşte la acordul stărilor de
conştiinţă între ele, ci se obiectivează în afară, dincolo de ele, în domeniul acţiunii practice,
pătrunzând-o şi racordând-o la sensurile şi normele vieţii morale, la acelea ale unităţii culturale
prin obiectivarea convingerilor, aspiraţiilor, prin stabilirea unui consens unitar între ordinea
interioară şi cea exterioară [4, p.112].
Aşadar, valoarea etică nu apare ca expresie a unor preferinţe subiective sau chiar ca
expresie a unor preferinţe generale, la fel ca valorile estetice, ci ca adevăr prezent tuturor
membrilor unei comunităţi.
Valorile etice caracterizează comportamentul social şi personal, coexistenţa membrilor
unui grup sau ai unei comunităţi, trecerea de la ordinea determinată la aceea în curs de realizare,
menţinând un anumit orizont de aşteptare. Ele vizează activitatea de perfecţionare a fiinţei

6
umane, pornind de la natura în acelaşi timp contradictorie şi unitară a acesteia. Ele vizează o
stare de comunicare şi comuniune între valori, o stare de solidarizare pe care tind să o facă
respectată. Există o valoare a adevărului şi un adevăr al valorii. Mai mult decât toate valorile,
cele etice au nevoie de oxigenarea certitudinilor existenţiale. Pornind de la acestea, ele pot
îndeplini funcţia lor specifică de transformare a negativului în pozitiv, identificând noi
posibilităţi de perfecţionare a cursului vieţii sociale şi a propriei noastre naturi [4, p.114].
În concluzie, remarcăm faptul că valorile etice permit să urmărim ordinea în curs de
realizare a activității educaționale. Ele micşorează distanţa care separă idealul de real.
Cum îi pregătim pe copii pentru societate oferindu-le puncte de referință necesare dezvoltării
unui comportament responsabil etic și corect?

7
 STUDIU DE CAZ

Discriminarea în cadrul colectivul de elevi

Discriminarea în cadrul colectivului poate fi de mai multe feluri, însă în acest studiu de caz
vom analiza discriminarea dintre etnii şi felul în care sunt afectate toate părţile implicate.
Avem cazul unei clase de elevi, mai exact al clasei a IV-a, de la Școla Gimnazială Temelia
– mediu rural, cărora la începutul anului școlar li s-a schimbat învățătorul.
Învățătoarea actuală, aflată în cel de-al doilea an de predare este venită, prin suplinire, de la
o școală cu prestigiu din oraș.
În acest colectiv există atât elevi români cât și câțiva elevi de etnie rromă, relaţia dintre
elevi fiind dificilă din cauza diferențelor de etnie existente. În cadrul colectivului, elevilor li s-au
atribuit anumite responsabilități, de către noua învățătoare, astfel:
- un băiețel, român, a fost numit în funcția de șef de clasă;
- un alt elev, de etnie rromă, a fost desemnat ca responsabil cu curățenia în clasă;
- o fetiță, româncă, a fost desemnată casierul clasei;
- unui băiețel, român, i s-a dat ca sarcină verificarea zilnică a igienei personale a celorlalți
colegi;
- un băiețel, rrom, a fost însărcinat cu aerisirea clasei, pe perioada pauzelor;
- în funcția de ajutor de șef de clasă a fost numită o fetiță româncă;
- doi elevi, rromi, au fost desemnați cu distribuirea cornului și laptelui pe perioada
pauzelor.
Încă din primele două luni de cursuri, între elevi au izbucnit numeroase conflicte:
 șeful clasei a agresat verbal doi elevi rromi, când aceștia s-au plâns de faptul că au fost
numiți “nespălați” de către responsabilul cu igiena personală;
 ajutorul șefului de clasă a adresat injurii responsabilului cu curățenia pentru că acesta nu
i-a dus hârtiile din bancă la gunoi;
 elevii care împărțeau laptele și cornul, au spart o cutie de lapte pe masa unei colege,
murdărindu-i acesteia caietele, pe motiv că eleva li s-ar fi adresat cu apelativele “sclavi” și
“țigani”etc.

8
Toate aceste conflicte au fost aduse la cunoștința învățătoarei care a mustrat frontal colectivul de
elevi, pe motiv că nu-și îndeplinesc corect responsabilitățile.
În urma acestor conflicte, câțiva părinții ai elevilor rromi (implicați în altercații), au venit la
școală, foarte deranjați de cele petrecute și au discutat cu învățătoarea. Aceasta i-a “mustrat” pe
părinți că nu și-au educat bine copiii. Părinții au mers mai departe la director, plângându-se
acestuia. Directorul a solicitat învățătoarei organizarea de urgență a unei ședințe cu părinții, la
care au fost chemați și elevii, s-au discutat toate aspectele problemelor întâmpinate,
concluzionându-se că învățătoarea a avut un comportament lipsit de etică atât față de părinți cât și
față de copii.
Analizând acest caz am putut constata următoarele:
 învățătoarea a discriminat elevii rromi și a stârnit ea însăși, încă de la început, prin
împărțirea responsabilităților, conflicte între elevi;
 elevii români au devenit superiori celorlați, prin responsabilitățile atribuite, în timp
ce elevii rromi s-au simțit supuși și au ripostat așa cum un elev de clasa a IV-a gândește să
o facă;
 la intervenţia directorului, învățătoarea realizează că deciziile ei au fost unele
lipsite de etică, ce au strârnit mânia părinților și au amplificat diferențele de etnie
existente.

9
 CONCLUZII

Cea mai bună strategie educaţională nu constă în impunerea valorilor ci în acţiunea

indirectă, prin crearea şi stimularea trebuinţelor pentru valori. În acest cadru, un rol important are
valoarea educaţională, definită ca “raport optim de adecvaţie dintre mijlocul (forma, condiţiile)
de realizare a educaţiei şi finalitatea (ţinta) acesteia- formarea individului pentru umanitate”
(Cucoş, C, 1995,p.62).
Valoarea educaţională este o rezultantă a unor variabile : scop, mijloc, situaţie, valoare de
umanitate.
Între valorile educaţionale se pot identifica anumite tensiuni (idem,p.67):
▪ între aspiraţiile elevilor şi valorile promovate de adulţi ;
▪ între valorile promovate de cadrele didactice şi exigenţele unor instituţii superioare;
▪ între valorile promovate de şcoală şi cele promovate de societate;
▪ între valorile vechi şi noi, mai ales în perioade de tranziţie;
▪ între valori orientate spre nevoi prezente şi valori deschise spre viitor;
▪ între valori – mijloc şi valori – scop;
▪ între planul cunoaşterii valorilor şi planul practic al realizării valorilor.
Idealul educativ, pe care unii încearcă în prezent să-l minimalizeze, apare ca instanţă
valorică din care emerg principii, norme, strategii, finalităţi care direcţionează reformele
(curriculare) ale educaţiei. În acest context, atitudinea axiologică faţă de conţinuturile educaţiei
presupune (Cucoş,C,p.78-82):
▪ sistemul de cunoştinţe şi deprinderi să fie congruent din punct de vedere logic, eficient din
punct de vedere praxiologic, pertinent din punct de vedere axiologic;
▪ selecţionarea conţinuturilor să ţină seama de: mutaţiile produse în paradigmele
cunoaşterii; apariţia unor noi stimuli culturali; transformările în aspiraţiile elevilor;
oferirea de cunoştinţe dar şi de mijloace de a le produce sau de a ajunge la ele
(metodologii de cunoaştere, tehnici de muncă intelectuală, de căutare a informaţiilor);
▪ reaşezarea priorităţilor pe care le au anumite discipline şi extinderea locului unor
discipline care au un rol sporit în formarea moral spirituală a persoanei ( inclusiv etic,
estetica);

10
 ▪ un echilibru între valorile interne şi valorile externe spaţiului şcolar, între conţinuturile
educaţiei formale (şcolare) şi cele ale educaţiei informale şi non formale (familie, mass-
media etc): deschiderea conţinuturilor învăţământului spre valorile specifice
învăţământului (literatura SF., cultura rock, care promovează o morală mai dinamocă, mai
permisivă);
▪ îmbinarea valorilor culturale ale scrierii şi ale oralităţii, ale şcolii şi ale loisirului,
accentuarea limbajelor de comiunicare nonverbală (gestică, mimică).
În planurile de învăţământ trebuie să se asigure transferuri epistemologice, o viziune globală
asupra lumii, precum şi acordul axiologic între discipline (valorile transmise la o disciplină să nu
fie negate la alte discipline).
Programele şcolare (curriculare) trebuie să lase suficientă autonomie profesorilor pentru a
propune teme în conformitate cu nevoile elevilor, ştiut fiind că transformarea informaţiilor în
cunoştinţe presupune antrenarea dimensiunilor, cognitive, afective şi atitudinale ale persoanei
elevului. Programele şi manualele şcolare trebuie să evite supraîncărcarea, să lase timp suficient
pentru reflexie şi dialog, pentru a stimula creativitatea elevilor.
Evaluarea în perspectivă axiologică presupune:
▪ orientarea funcţiilor evaluării spre modalităţi care favorizează dezvoltarea autonomiei
elevilor;
▪ trecerea de la evaluarea produsului (absolventului) la evaluarea procesului educaţiei
(ţinând seama de motivaţiile şi ritmul de învăţare al elevilor);
▪ grija pentru etica evaluărilor şi examinărilor (de la supravegherea corectă la notrarea
corectă şi eliberarea actelor de studii);
▪ formarea capacităţii de autoevaluare.
Încrederea excesivă şi adesea naivă acordată instrumentelor metodologice, didactice
considerate ca suficiente pentru a rezolva orice problemă educativă, a produs rezultate
nesatisfăcătoare în educaţia pentru valori (Vigano,R, 1993). Apare riscul de a se oscila între
“conţinuturi fără metode” (când supraîncărcarea programelor cu noţiuni, norme şi chiar valori
etice nu permite folosirea metodelor dialogale care să stimuleze autonomia, creativitatea) şi
“metode fără conţinut” (tendinţe relativ noi în care metodele active sunt folosite în exces şi
golite de conţinuturi valorice).

11
 Cercetările au pus în evidenţă impactul climatului familial, al climatului şcolar, al tipului
de relaţii educative şi al climatului educaţional în clasă (“curriculum ascuns”) în educaţia pentru
valori.
Trebuie luat în considerare şi efectul reprezentărilor sociale şi al reprezentărilor proprii ale
individului asupra dezvoltării personalităţii morale. Fiecare tinde să adapteze comportamentul
său în funcţie de reprezentările sociale, adică de imaginea pe care o are despre percepţia altuia cu
privire la el. Această reprezentare contribuie la modelarea propriilor reprezentări. De aceea, în
educaţia pentru valori trebuie ca elevul să fie confruntat cu situaţii semnificative şi ca metoda
educativă să acorde un rol important efectului retroactiv (idem,p.63). Cu cât metoda implică un
efect retroactiv mai precis, nu numai asupra produsului ci şi asupra procesului educaţiei, cu atât
ea implică mai activ persoana în formare, cu atât ea va fi mai eficientă.
Dezvoltarea şi educarea unei personalităţi morale şi autonome pare a fi în funcţie de o
metodă educativă care implică direct persoana în formare, care utilizează sistematic şi pertinent
efectul retroactiv şi care favorizează dezvoltarea atitudinilor de autoevaluare. Aceasta presupune
că formatorul are voinţa şi competenţele de a crea situaţii de învăţare adecvate şi că el se poate
situa în spiritul nu de “a-şi apropia elevul” ci de “a fi cu el”, pentru ca acesta să devină cu
adevărat autonom. Învăţarea valorilor fundamentale ca autonomia, autorealizarea şi
autoevaluarea va fi cu atât mai eficace cu cât profesorii vor adopta metode educative concretizate
prin activitate şi interactivitate, asupra diferitelor planuri cognitive, cognitive, afective şi
metacognitive ale subiectului, punând subiectul în situaţia ca el să avanseze progresiv la
angajarea personală pe baza valorilor suficient interiorizate, stabilizate, reflectate şi decentrate în
raport cu sine (idem,p.69).
Invocarea unui cod deontologic pentru practica educațională este mai mult decât
justificată. Mă mir că această chestiune a fost așa de mult amânată, lăsând învățământul la
discreția unei normativități „naturale”, dictate de etica „bunul simț”, de reprezentări sau cutume
ad-hoc, de regulamente de ordine interioară, de practici circumstanțiale revolute.(C Cucoș)
Codul deontologic al pedagogilor
Ritmul accelerat al schimbărilor socio-eonomice stresează permanent omul care, la rândul
său, încearcă să optimizeze relaţiile socio-umane, ceea ce ar diminua consecinţele nefaste
ale tensionărilor cronice. Acesta ar fi motivul renaşterii deontologiei profesionale. În Moldova
deontologia pedagogică a fost abordată de către V. Mândâcanu. Savantul a elaborat jurământul şi

12
codul deontologic al pedagogului în baza celor şase principii esenţiale ce reflectă problematica
lumii contemporane (UNESCO). În continuare ne vom referi la ele.
Principiul I.
  Principala datorie a pedagogului este de a informa, dezvolta şi educa personalitatea copilului
la nivelul potenţialului maxim, în spiritul democratic şi în baza idealului educaţional modern.
Principiul II.
  Pedagogul şi părinţii au sarcina de a modela idealul fiecărui elev în conformitate cu idealul
educaţional ales de societate şi în conformitate cu moralitatea etică, civică, spirituală, bazată pe
valorile autentice.
Principiul III.
 În activitatea profesională, pedagogul ocupă o poziţie pozitivă, implementând moralitatea şi
etica profesională, asigurând interacţiunea profesor-elev-părinţi.
Principiul IV.
 Pedagogul este obligat să promoveze modelul uman de personalitate morală, etică şi
spirituală, capabilă să acţioneze în spiritul valorilor autentice.
Principiul V
  Pedagogul este dator să cunoască particularităţile dezvoltării intelectuale ale elevului şi să
poată elabora curriculumul de bază al instruirii şi educaţiei moderne, utilizând cele mai variate
forme şi tipuri de activitate creativă, cu scopul de a realiza idealul educaţiei prin valori şi pentru
valori.
Originea şi fundamentul valorilor etice sunt inseparabile de actul şi efortul prin care omul
se opune naturii inumane. Ele au un caracter activ, umanizator şi demiurgic.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Bârzescu, Ilona, Axiologie (curs), Editura Universității de Vest, Timișoara, 1994.

2. Bertrand, Calude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European,
Iaşi, 2000

3. Cucoş, Constantin (diverse) De ce e nevoie de un reglaj etic în educație, 2014

4. Etica. http://filzfina.wordpress.com/etica

5. Nozick R. Anarchie, State and Utopia. New-York: Basic Books, 1974.

6. Popovici F.-G. Introducere în problematica discursului moral.

http://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/10/25/introducere-in-
problematicadiscursului-moral/

7. Rawls J. Theory of Justice. Print, 1971.

8. Sârbu T. Etică: valori şi virtuţi morale. Iaşi: Editura Societăţii Academice „M.T. Botez”,
2005.

9. Vidam T. Dimensiuni ale eticii comunicării şi mass-media. Cluj-Napoca: Casa cărţii de

ştiinţă, 2007. 221 p.

14