Suport Curs Responsabil de Mediu 2016 Profesional Grup

PROFESIONAL GRUP
INTRODUCERE :
Orice activitate economica are un impact asupra mediului
inconjurator. Pentru a limita acest impact, companiile au
obligatia legala de a infiinta un departament specializat
(conform OUG 195/2005), care sa administreze activitatile de
protectia mediului.
Deloc usor, avand in vedere ca, pana in octombrie 2007, in

Clasificarea Ocupatiilor din Romania (C.O.R.), nu exista
calificarea de "responsabil de protectia mediului", care sa
defineasca nivelul de pregatire, competentele si atributiile unui
astfel de responsabil.
De ce au nevoie companiile de un Responsabil de

mediu?
Obligatiile companiilor in domeniul protectiei mediului sunt asumate, conform legislatiei nationale, de
managementul de top. Legea este aceeasi pentru toata lumea dar, in functie de domeniul de activitate
al companiei, de amploarea activitatii si, implicit, de impactul produs asupra mediului inconjurator,
responsabilitatea in domeniul protectiei mediului variaza.
Toate activitatile economice al caror impact asupra mediului este semnificativ, necesita o coordonare
clara, in sensul prevenirii, diminuarii si eliminarii, pe cat posibil, a poluarii.
Un Responsabil de Mediu calificat poate evalua impactul de mediu produs de companie si poate
actiona in sensul reducerii si chiar al eliminarii lui, prin respectarea normelor legale. Se poate ocupa de
intocmirea documentatiei pentru obtinerea avizelor de mediu si de transmiterea raportarilor periodice
catre Agentia de Mediu. De asemenea, isi poate asuma realizarea si indeplinirea de planuri pentru
reducerea poluarii si chiar implementarea unor sisteme de management de mediu.
Companiile au nevoie de un responsabil de mediu pentru ca un astfel de profesionist poate sa faca fata
cerintelor tot mai restrictive ale legislatiei. Informatia inseamna bani. Compania al carei personal de
mediu este bine instruit si isi cunoaste responsabilitatile, poate evita situatii neplacute in relatia cu
autoritatile sau eventuale penalizari. Costurile unor astfel de penalizari sunt mult mai mari decat
cheltuielile de instruire (vezi cazul companiei Protan a carei activitate a fost intrerupta din cauza
neconformitatilor cu legislatia de mediu).
E important de retinut ca responsabilul de mediu trebuie, de multe ori, intr-o prima etapa, sa se lupte
cu inertia din organizatie. Inertia se manifesta de la nivelul conducerii, pana la cel al personalului de
executie, din cauza lipsei de informatii si cunostinte de specialitate.
Sfaturi pentru companiile interesate sa-si formeze un Responsabil de mediu
Orice program de formare a Responsabililor de Mediu, indiferent de furnizor, trebuie sa asigure
2
CURS RESPONSABIL DE MEDIU
insusirea tuturor cunostintelor necesare pentru desfasurarea activitatii. Generic, acestea sunt
denumite "competente profesionale" si definesc activitati pe care absolventul de program TREBUIE sa
le poata indeplini.
Ocupatia de „Responsabil de mediu” este întâlnita în toate societatile comerciale cu activitati
posibile cu impact asupra mediului. Sectoarele de activitate ale acestor companii pot fi din
domeniile: industrie, agricultura, comert siservicii.
Nivel de calificare 4 - responsabilul de mediu actioneaza conform Documentatiei sistemului
de management de mediu al organizatiei.
Activitatea desfasurata de responsabilul de mediu cuprinde stabilirea aspectelor, obiectivelor
de mediu, propunerea de masuri pentru rezolvare a problemelor de mediu pentru protejarea
mediului, îmbunatatirea performantelor de mediu ale organizatiei
Responsabilul de mediu are de indeplinit si realizat nenumarate activitati prin care sunt
protejati factorii de mediu: apa, solul, atmosfera, dar si sanatatea oamenilor (salariatii proprii
si vecinii), precum si modul de gestionare a substantelor chimice si periculoase, a deseurilor si
ambalajelor. El este trebuie sa cunoasca procesul tehnologic si utilajele si echipamentele din
dotare, pentru a identifica sursele de poluare, si punctele de prelevare probe pentru verificarea
încadrarii în limitele impuse de cerintele legale.
Activitatea lui se desfasoara independent, pentru activitatile proprii, dar si în echipa, fapt ce
implica o colaborare strânsa cu colaboratorii, dar si cu superiorii ierarhici, prin raportarea
catre acestia a sarcinilor rezolvate. Responsabilul de mediu poate repartiza sarcini/masuri
cuprinse în reglementarile/autorizatiile proprii organizatiei. De asemenea el actioneaza în
coordonarea/verificarea activitatilor/masurilor legate de mediu, în cadrul compartimentelor
organizatiei si în mod deosebit ale acelora cu impact asupra mediului. Totusi el nu poate avea
puteri totale de decizie si de asigurare a resurselor. El desfasoara munca de birou, dar si
activitati de control si monitorizare în cadrul atelierelor, atât în interiorul cât si în exteriorul
cladirilor.
Principalele functii îndeplinite de responsabilul de mediu sunt urmatoarele:
- gestionarea actelor normative de mediu
- elaborarea programului de management de mediu
3
- coordonarea procesului de instruire în domeniul mediului
- elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu
- monitorizarea factorilor de mediu
- realizarea auditului intern
- elaborarea Programului de audit intern
- supravegherea activitatii de pregatire pentru situatiile de urgenta
- întocmirea documentatiei de management de mediu
- raportarea activitatii de mediu
Complexitatea activitatilor depinde de natura si marimea organizatiei în care îsi desfasoara
munca. El poate desfasura activitati de rutina, dar si activitati mai complexe de interpretare a
rezultatelor din documentatii de mediu, supraveghere a monitorizarii calitative ale
indicatorilor de poluare, precum si propuneri de depoluare a surselor. Sunt cazuri în care
masurile necesare a fi luate (retehnologizare) în cadrul unei organizatii sunt influentate de
resursele financiare (interesele clientilor/politica organizatiei), iar in acest caz puterea de
rezolvare a aspectelor de mediu sunt limitate pentru responsabilul de mediu.
4
 Termeni şi expresii:
A.In domeniul securitatii si sanatatii in munca
1) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii,

elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi
la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
2) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
3) alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a
aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în
folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata
participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract
individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada
prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
4) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte
problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
5) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
6) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs
în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de
persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care
au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de
boală profesională sau legată de profesiune;
7) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice, invaliditate ori deces;
8) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului,
în procesul de muncă;
9) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în
muncă;
10)echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau
mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
11) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii
la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
12) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi
lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
5
13) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau
specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada
de reconversie profesională;
14) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă;
15) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei
activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al
factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea
urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
16) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii,
abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă, conform legii;
17) accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită
numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o
durată mai mică de 3 zile;
18) boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii
factori determinanţi sunt de natură profesională.
19) autorizare a functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in
munca - asumarea de catre angajator a responsabilitatii privind legalitatea
desfasurarii activitatii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca;
20) serviciu intern de prevenire si protectie - totalitatea resurselor materiale
si umane alocate pentru efectuarea activitatilor de prevenire si protectie in
intreprindere si/sau unitate;
comitet de securitate si sanatate in munca - organul paritar constituit la nivelul
angajatorului, in vederea participarii si consultarii periodice in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, in conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
21) zone cu risc ridicat si specific - acele zone din cadrul intreprinderii si/sau unitatii
in care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu
consecinte grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
22)accident care produce incapacitate temporara de munca (ITM ) - accident
care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice
consecutive, confirmata prin certificat medical sau, dupa caz, prin alte documente
medicale, potrivit prevederilor legale;
23)accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate
confirmata prin decizie de incadrare intr-un grad de invaliditate, emisa de organele
medicale in drept;
24) accident mortal (D) - accident in urma caruia se produce decesul
accidentatului, confirmat imediat sau dupa un interval de timp, in baza unui act
medico-legal;
25)accident colectiv - accidentul in care au fost accidentate cel putin 3 persoane, in
acelasi timp si din aceleasi cauze, in cadrul aceluiasi eveniment;
26) accident de munca de circulatie - accident survenit in timpul circulatiei pe
drumurile publice sau generat de traficul rutier, daca persoana vatamata se afla in
indeplinirea indatoririlor de serviciu;
6
27)accident de munca de traseu: accident survenit in timpul si pe traseul normal al
deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers si care a antrenat vatamarea sau
decesul;
28) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masa in locuri
organizate de angajator, pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul
unde ia masa si invers, si care a antrenat vatamarea sau decesul;
29) accident care a antrenat vatamarea sau decesul, petrecut pe traseul
normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde isi incaseaza salariul si invers,
daca acesta este organizat de angajator in afara unitatii;
30) accident in afara muncii - accident care nu indeplineste conditiile prevazute
la art. 5 lit. g) si la art. 30 din lege;
31) invaliditate - pierdere partiala sau totala a capacitatii de munca, confirmata prin
decizie de incadrare intr-un grad de invaliditate, emisa de organele medicale in drept;
32)invaliditate evidenta - pierdere a capacitatii de munca datorata unor vatamari
evidente, cum ar fi un brat smuls din umar, produse in urma unui eveniment, pana la
emiterea deciziei de incadrare intr-un grad de invaliditate de catre organele medicale in
drept;
33)intoxicatie acuta profesionala - stare patologica aparuta brusc, ca urmare a
expunerii organismului la noxe existente la locul de munca;
34)indatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite in: contractul individual de
munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, fisa
postului, deciziile scrise, dispozitiile scrise ori verbale ale conducatorului direct sau ale
sefilor ierarhici ai acestuia;
35)comunicare - procedura prin care angajatorul comunica producerea unui eveniment,
de indata, autoritatilor prevazute la art. 27 alin. (1) din lege;
36)evidenta - mijloacele si modalitatile de pastrare a informatiilor referitoare la
evenimentele produse;
37)cercetare a bolilor profesionale - procedura efectuata in mod sistematic, cu scopul
de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
38) semnalare a bolilor profesionale - procedura prin care se indica pentru
prima oara faptul ca o boala ar putea fi profesionala;
39)raportare a bolilor profesionale - procedura prin care se transmit informatii
referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul national de
coordonare metodologica si informare privind bolile profesionale si la Centrul National
pentru Organizarea si Asigurarea Sistemului Informational si Informatic in Domeniul
Sanatatii Bucuresti.
B.In domeniul protectiei mediului :
1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevãzute deversãri/emisii de

substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formã lichidã, solidã, gazoasã ori sub formã de
vapori sau de energie, rezultate din desfãşurarea unor activitãţi antropice necontrolate/ bruşte, prin
care se deterioreazã
ori se distrug ecosistemele naturale şi antropice;
2. acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu,
autorizaţie integratã de mediu,autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de serã, autorizaţie
7
3. acord de mediu - actul administrativ emis de autoritateacompetentã pentru protecţia mediului, prin
care sunt stabilitecondiţiile şi, dupã caz, mãsurile pentru protecţia mediului, caretrebuie respectate în
cazul realizãrii unui proiect;
4. acord de import pentru organisme modificate genetic – actul administrativ emis de

autoritatea competentã pentru protecţia mediului, care dã dreptul titularului sã realizeze activitatea de
import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta se

poate desfãşura, conform legislaţiei în vigoare;
5. arie/sit - zonã definitã geografic exact delimitatã;
6. arie naturalã protejatã - zonã terestrã, acvaticã şi/sau subteranã, cu perimetru legal stabilit şi
având un regim special de ocrotire şi conservare, în care existã specii de plante şi animale sãlbatice,
elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altã
naturã, cu valoare
ecologicã, ştiinţificã sau culturalã deosebitã;
8. audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematicã, documentatã, periodicã şi

obiectivã a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate
protecţiei mediului, cu scopul:
a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale
organizaţiei;
9. autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentã pentru protecţia

mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activitãţi existente
sau ai unei activitãţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în
funcţiune;
10. autorizaţie integratã de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentã pentru
protecţia mediului, care acordãdreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite
condiţii, care sã garanteze cã instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul
integrat al poluãrii;autorizaţia poate fi emisã pentru una sau mai multe instalaţii ori pãrţi ale
acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator;
11. autorizaţie privind activitãţi cu organisme modificate genetic - actul administrativ emis
de autoritatea competentã pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care
reglementeazã condiţiile de introducere deliberatã în mediu şi/sau pe piaţã a organismelor modificate
genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
12. autoritate competentã pentru protecţia mediului autoritatea publicã centralã pentru
protecţia mediului, Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia
mediului,
respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului,
Administraţia Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunãrii», precum şi Garda Naţionalã de Mediu şi
structurile subordonate acesteia;
8
13. avize de mediu emise de autoritatea competentã pentru protecţia mediului:
a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentã pentru protecţia mediului,
care confirmã integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus
adoptãrii;
b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru

autorizarea îngrãşãmintelor chimice – act administrativ emis de autoritatea publicã centralã
pentru protecţia
mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de
autorizare a îngrãşãmintelor chimice;
c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentã pentru protecţia
mediului, care conţine concluziile evaluãrii adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a
planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes
comunitar, incluse sau care urmeazã sã fie incluse în reţeaua ecologicã Natura 2000;
14. bilanţ de mediu - lucrare elaboratã de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit
legii,
în scopul obţinerii autorizaţiei de mediu, care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin
informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi
anticipate ale activitãţii, în vederea cuantificãrii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în
cazul în care
se identificã un impact semnificativ, bilanţul se completeazã cu un studiu de evaluare a riscului;
15. biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice
continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecificã,interspecificã şi
diversitatea ecosistemelor;
16. biotehnologie - aplicaţie tehnologicã în care se utilizeazã sisteme biologice, organisme vii,
componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee
cu folosinţã specificã;
17. biotehnologie modernã - aplicarea în vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic şi a

tehnicilor de fuziune celularã,altele decât cele specifice selecţiei şi ameliorãrii tradiţionale,
care înlãturã barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare geneticã;
18. cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat
în dezvoltarea unei activitãţi şi a modurilor de exploatare, care demonstreazã posibilitatea practicã de
a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor-limitã de emisie în scopul prevenirii poluãrii, iar în
cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra
mediului în întregul sãu:
a) tehnicile se referã deopotrivã la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este proiectatã,
construitã, întreţinutã,exploatatã, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea
amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;
9
b) disponibile se referã la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea
lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare
costurile şi beneficiile, indiferent dacã aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel
naţional,
cu condiţia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;
c) cele mai bune - se referã la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel
ridicat de protecţie a mediului în întregul sãu;
18.1 certificat de emisii de gaze cu efect de serã titlul care conferã dreptul de a emite o tonã de
dioxid de carbon echivalent într-o perioadã definitã;
19. deşeu - orice substanţã, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specificã
privind regimul deşeurilor, pe care deţinãtorul îl aruncã, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;
20. deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primã într-un proces de producţie pentru
obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri;
21. deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul
deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate
care face ca acestea sã fie periculoase;
22. deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizicochimice şi structurale ale

componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversitãţii sau productivitãţii biologice a
ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitãţii vieţii,
cauzate, în principal,
de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodãrirea şi valorificarea lor
deficitarã, ca şi prin amenajarea necorespunzãtoare a teritoriului;
23. dezvoltare durabilã - dezvoltarea care corespunde necesitãţilor prezentului, fãrã a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesitãţi;
24. echilibru ecologic - ansamblul stãrilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui
sistem ecologic, care asigurã menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica idealã a acestuia;
25. ecosistem - complex dinamic de comunitãţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul

abiotic, care interacţioneazã într-o unitate funcţionalã;
26. ecoturism - formã de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii
naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) sã contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
b) sã utilizeze resursele umane locale;
c) sã aibã caracter educativ, respect pentru naturã - conştientizarea turiştilor şi a comunitãţilor locale;
d) sã aibã impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural;
10
27. efluent - orice formã de deversare în mediu, emisie punctualã sau difuzã, inclusiv prin scurgere,
jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare;
28. emisie - evacuarea directã ori indirectã, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii,
radiaţii
electromagnetice şi ionizante, cãldurã ori de zgomot în aer, apã sau sol;
29. eticheta ecologicã - un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o
broşurã sau alt document informativ, care însoţeşte produsul şi care oferã informaţii despre cel puţin
unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;
30. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autoritarilor

publice interesate de efectele implementãrii planurilor şi programelor, luarea în considerare a
raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultãri în procesul decizional şi asigurarea informãrii
asupra deciziei luate;
30.1 evaluare adecvatã - procesul menit sã identifice, sã descrie şi sã stabileascã, în funcţie de
obiectivele de conservare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte,
sinergice, cumulative, principale şi secundare ale oricãrui plan ori proiect, care nu are o legãturã
directã cu sau nu
este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea
afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau
proiecte;
31. evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sã identifice, sã descrie şi sã
stabileascã,
în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte,

sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sãnãtãţii oamenilor şi a
mediului;
32. evaluarea riscului - lucrare elaboratã de persoane fizice sau juridice care au acest drept,
potrivit legii, prin care se realizeazã analiza probabilitãţii şi gravitãţii principalelor
componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea mãsurilor de prevenire,
intervenţie şi/sau remediere;
33. exemplar - orice plantã sau animal în stare vie sau moartã,sau orice parte sau derivat din acestea,
precum şi orice alteproduse care conţin pãrţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în
documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mãrci sau etichete sau în orice alte situaţii;
34. experţi - persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau internaţional de
cãtre autoritãţile competente în domeniu;
35. habitat natural - arie terestra, acvaticã sau subteranã, în stare naturalã sau seminaturalã, ce se
diferenţiazã prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;
38. - informaţia privind mediul - orice informaţie scrisã,vizualã, audio, electronicã sau sub orice
formã materialã despre:
11
a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestrã, peisajul şi
ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologicã şi componentele sale,
inclusiv organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile
radioactive, emisiile, deversãrile şi alte evacuãri în mediu, ce afecteazã sau pot afecta elementele de
mediu prevãzute la lit. a);
c) mãsurile, inclusiv mãsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele,
convenţiile încheiate între autoritãţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de
mediu, activitãţile care afecteazã sau pot afecta elementele şi factorii prevãzuţi la lit. a) şi, respectiv,
b), precum şi mãsurile sau activitãţile destinate sã protejeze elementele prevãzute la lit. a);
d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;
e) analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul mãsurilor şi
activitãţilor prevãzute la lit. c);
f) starea sãnãtãţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantã, a lanţului
trofic, condiţiile de viaţã umanã, siturile arheologice, monumentele istorice şi orice construcţii, în
mãsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu prevãzute la lit. a), sau,
prin intermediul acestor elemente, de factorii, mãsurile şi activitãţile prevãzute la lit. b) şi, respectiv,
c).
39. infrastructura pentru informaţii spaţiale - metadate, seturi de date spaţiale şi servicii de
date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea;
procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la
dispoziţie în conformitate cu prevederile legale;
40. instalaţie - orice unitate tehnicã staţionarã sau mobile precum şi orice altã activitate direct
legatã, sub aspect tehnic, cu activitãţile unitãţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi
amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului;
41. mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pãmântului în adâncime: sol,
ape subterane, formaţiuni geologice;
42. microorganism - orice entitate microbiologicã, celularã sau necelularã, capabilã de replicare
sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi;
43. monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea
evaluãrii sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul
cunoaşterii stãrii de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale
ale schimbãrilor produse, urmate de mãsurile care se impun;
44. monument al naturii - specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi,
formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic;
45. organism modificat genetic - orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care
materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere
şi/sau recombinare naturalã;
46. autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de serã - actul administrativ emis de
autoritatea competentã pentru protecţia mediului, prin care se stabilesc obligaţiile privind
12
monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de serã; de asemenea, se stabileşte obligaţia de a
returna anual în Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de serã un numãr de certificate de
emisii de gaze cu efect de serã egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de serã, monitorizate şi
verificate pentru anul anterior;
47. plafon naţional de emisie - cantitatea maximã dintr-o substanţã care poate fi emisã la nivel
naţional, în decursul unui an calendaristic;
48. planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea

Europeanã, ca şi orice modificãri ale acestora, care se elaboreazã şi/sau se adoptã de cãtre o autoritate
la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregãtite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o
procedurã legislativã, de cãtre Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de
reglementare sau administrative;
49. plan de acţiuni - plan de mãsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp
precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de cãtre titularul activitãţii sub
controlul autoritãţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectãrii prevederilor legale
referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluãrii; planul de acţiune face parte integrantã din
autorizaţia integrantã de mediu;
50. poluant - orice substanţã, preparat sub formã solidã, lichidã, gazoasã sau sub formã de vapori ori
de energie, radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii care, introdusã în mediu,
modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;
51. poluare - introducerea directã sau indirectã a unui poluant care poate aduce prejudicii sãnãtãţii
umane şi/sau calitãţii mediului, dãuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a
utilizãrii mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime;
52. prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sãnãtãţii oamenilor, bunurilor sau
mediului, provocat prin poluanţi, activitãţi dãunãtoare ori dezastre;
53. proiect - execuţia lucrãrilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajãri, alte intervenţii asupra
cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implicã extragerea resurselor minerale;
54. program pentru conformare - plan de mãsuri necesare pentru îndeplinirea cerinţelor privind
protecţia mediului, la termenele stabilite de autoritatea competentã pentru protecţia mediului;
programul pentru conformare face parte integrantã din autorizaţia de mediu;
55. program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeanã pentru

implementarea acelor prioritãţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre
finanţare prin cadrul de sprijin comunitar;
56. public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi,în concordanţã cu legislaţia ori cu
practica naţionalã, asociaţiile,organizaţiile sau grupurile acestora;
57. raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care identificã, descrie şi
evalueazã efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicãrii acestora şi alternativele sale
raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geograficã aferentã, conform legislaţiei în vigoare;
13
58. raport de amplasament - documentaţie elaboratã de personae fizice sau juridice care au acest
drept, potrivit legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiazã starea
amplasamentului, situaţia poluãrii existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferã un
punct de referinţã şi comparaţie la încetarea activitãţii;
59. raport de securitate - documentaţie elaboratã de persoane fizice sau juridice care au acest
drept, potrivit legii, necesarã pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform
prevederilor legislaţiei privind controlul activitãţilor, care prezintã pericole de accidente majore în care
sunt implicate substanţe periculoase;
60. resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea
umanã: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apã, aer, sol, florã, fauna
sãlbaticã, inclusiv cele inepuizabile - energie solarã, eolianã, geotermalã şi a valurilor;
61. sistem de management de mediu - componentã a sistemului de management general, care

include structura organizatoricã, activitãţile de planificare, responsabilitãţile, practicile,
procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea
politicii de mediu;
62. substanţã - element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementãrilor legale în vigoare,
cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic;
63. substanţa periculoasã - orice substanţã clasificatã ca periculoasã de legislaţia specificã în

vigoare din domeniul chimicalelor;
64. substanţe prioritare - substanţe care reprezintã un risc semnificativ de poluare asupra
mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apã, conform legislaţiei
specifice din domeniul apelor;
65. substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice,
persistente şi care tind sã bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creeazã
un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;
66. sursã de radiaţii ionizante - entitate fizicã, naturalã, realizatã sau utilizatã ca element al unei
activitãţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de
substanţe radioactive;
67. trasabilitate - posibilitatea identificãrii şi urmãririi organismelor modificate genetic şi a

produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activitãţilor care implicã
astfel de organisme şi produse;
68. utilizare în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care microorganismele sunt modificate
genetic, cultivate,multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii
controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau mãsuri specifice de izolare,
pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi cu mediul;
69. zonã umedã - întindere de bãlţi, mlaştini, turbãrii, de ape naturale sau artificiale, permanente
sau temporare, unde apa este stãtãtoare sau curgãtoare, dulce, salmastrã sau sãratã, inclusiv
întinderea de apã marinã a cãrei adâncime la reflux nu depãşeşte 6 m.
14
CAPITOLUL 1.
APLICAREA PREVEDERILOR LEGALE
REFERITOARE LA SANATATEA SI SECURITATEA ÎN
MUNCA SI ÎN DOMENIUL SITUATIILOR DE
URGENTA
Documentatie de referinta: legea securitatii si sanatatii în munca, NSSM si în domeniul situatiilor
de urgenta, regulament de ordine interioara (ROI), fisa postului, plan prevenire si protectie, proceduri
interne specifice locului de munca, tematica instruiri etc.
Riscuri: pericol de lovire pe cai de circulatie, cadere de obiecte si materiale de la înaltime, in timpul
manevrarii, proiectare de particule sau stropi de substante chimice în special în ochi, risc de alunecare,
pericol de taiere cu scule si unelte continând parti metalice/ ascutite, arsuri chimice, etc.
Factori de risc:referitori la sarcina de munca, executant, mediul de munca, procesul tehnologic

temperatura etc..
Particularitatile locului de munca:în exteriorul unor cladiri, la temperaturi ridicate, manevrari de

substante chimice cu risc, etc.
Situatie de urgenta (SU): situatie ce necesita rezolvare urgenta, (toate tipurile de accidente /
incidente ecologice care sunt provocate de om si/sau alte cauze naturale; ex.: incendiu, inundatie, caeri
masive de zapada, cutremur, explozie, radiatii, etc.)
- Accident ecologic: eveniment produs ca urmare a unor mari si neprevazute evacuari catre
factorii de mediu (ex. deversari in ape,emisii in atmosfera de substante sau preparate
periculoase, sub forma de vapori sau energie rezultate din desfasurarea unor
activitatinecontrolate, prin care se deterioreaza sau se distrug ecosistemele naturale si
antropice).
- Situatii de urgenta provocate de om: -incendii, explozii, diferite poluari accidentale ale apelor,
accident nuclear, etc.
- Situatii de urgenta provocate de cauze naturale: cutremure, inundatii, alunecari de teren,
caderi masive de zapada, etc.
Aspecte relevante: fronturi de lucru existente si tipurile activitatilor desfasurate, modalitatea de

organizare a activitatilor, punctele de descarcare a materialelor, existenta, repartizarea si protejarea
cailor de acces, numarul de participanti în procesul de munca si distribuirea pe
posturi de lucru, conditiile de temperatura si iluminare, conditii de lucru, etc.
Mijloace de semnalizare: utilizate permanent- panouri (indicatoare, placi), culori de securitate;

etichete (pictograme, simbol de culoare pe
fond ); utilizate ocazional- semnale luminoase, acustice, comunicare verbala (pentru atentionare
asupra unor evenimente periculoase,chemare sau apel al persoanelor pentru o actiune specifica sau
evacuare de urgenta) etc.
15
Echipamentul individual de protectie a muncii: casti de protectie, manusi diverse, palmare,
bocanci, veste, pufoaice etc.
Persoane abilitate: inginer, maistru, tehnician, sef de echipa, responsabili NSSM si situatii de
urgenta, medici, pompieri etc.
Servicii de urgenta: servicii de ambulanta, pompieri, protectie civila etc.
Modalitati de interventie: îndepartarea accidentatilor din zona periculoasa, degajarea locului

pentru eliberarea accidentatilor, anuntarea operativa a persoanelor abilitate etc.
Tipuri de accidente:accidente chimice produse de chimicalele folosite în procesul de epurare,

traumatisme mecanice produse prin cadere, lovire, compresiune, taiere, alunecare, patrunderea
corpurilor straine în ochi etc.
 MANAGEMENTUL SECURITǍ
SECURITǍŢII ŞI SǍ
SǍNǍTǍŢII ÎN MUNCǍ
MUNCǍ
MANAGEMENTUL SECURITǍŢII ŞI SǍNǍTǍŢII ÎN MUNCǍ
1. Definiţie
Managementul securităţii şi Sănătăţii în Muncă este un ansamblu de elemente cu caracter
decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul
căruia se exercită ansamblul proceselor şi al relaţiilor de management al securităţii şi sănătăţii
în muncă, în vederea obţinerii nivelului dorit de securitate şi sănătate în muncă
Managementul securităţii şi Sănătăţii în Muncă este componentă a sistemului de
management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea,
implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi sănătate în muncă
Măsurile de prevenire şi de protecţie trebuie să fie luate ţinând cont de următoarea ordine de
priorităţi:
a. eliminarea pericolelor şi riscurilor;
b. controlul pericolelor şi riscurilor la sursă prin măsuri de ordin tehnic şi organizatoric;
c. reducerea la minimum a pericolelor şi riscurilor prin elaborarea de sisteme proprii de
garantare a securităţii în muncă, inclusiv prin intermediul controalelor administrative;
d. atunci când pericolele şi riscurile reziduale nu pot fi controlate prin intermediul
măsurilor de protecţie colectivă, angajatorul trebuie să furnizeze în mod gratuit echipamente
16
individuale de protecţie adecvate şi să implementeze mecanisme şi proceduri care să
garanteze utilizarea şi întreţinerea acestora.
Procedurile sau măsurile de prevenire şi de control a pericolelor trebuie să satisfacă
următoarele condiţii:
a. să fie adaptate la pericolele şi riscurile prezente în organizaţie;

b. să fie revăzute în mod regulat şi modificate dacă este necesar;
c. să satisfacă condiţiile impuse de legislaţia şi reglementările naţionale, precum şi de
programele voluntare de protecţie şi de alte angajamente la care organizaţia a subscris
(codurile de bună practică în industrie, acordurile încheiate cu autorităţile publice, ghidurile
fără caracter de reglementare);
d. să ţină cont de nivelul actual de cunoştinţe, inclusiv de informaţiile sau rapoartele
provenind de la organizaţii cum ar fi inspecţia muncii, serviciile de securitate şi sănătate în
muncă, precum şi de la alte servicii în cazul în care situaţia concretă o impune.
.4. Etapele procesului de implementare a sistemului de management a sistemului de sănătate

şi securitate în muncă.
ACŢIUNI PREGĂTITOARE:
vizează pregătirea angajatorului şi a angajaţilor pentru elaborarea sistemului de management
al s.s.m.. În cadrul acestei etape trebuie avute în vedere următoarele acţiuni:
 participarea personalului cu atribuţii în domeniul s.s.m. la cursuri de formare şi
perfecţionare de profil (legislaţie, auditul s.s.m., evaluarea riscurilor, managementul s.s.m.),
organizate de instituţiile specializate şi recunoscute de M.M.S.S.F. şi M.E.C.; în acest sens, ar
trebui luată în considerare şi participarea managerilor la acest gen de cursuri, având în vedere
faptul că aceştia vor avea de jucat un rol deosebit de important în asigurarea funcţionării
eficiente a viitorului sistem de management al s.s.m.;
 documentarea corespunzătoare privind cerinţele implementării sistemului de
management al s.s.m. prin parcurgerea unor publicaţii de specialitate, inclusiv studierea
referenţialului şi a ghidului de implementare;
 asigurarea consultanţei de specialitate pentru elaborarea şi implementarea sistemului,
consultanţă pentru care trebuie contractate numai instituţii cu experienţă recunoscută în
domeniul s.s.m.
17
ELABORAREA SISTEMULUI:
În cadrul acestei etape trebuie realizată, în primul rând, o analiză iniţială care are rolul să
ofere imaginea stadiului actual al unităţii din punct de vedere al s.s.m.; analiza iniţială trebuie
să cuprindă în principal:
 evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
 auditarea de conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul s.s.m.
Pe baza rezultatelor acestor acţiuni angajatorul va defini politica şi obiectivele de s.s.m.; în
funcţie de aceste elemente, se planifică şi celelalte elemente ale sistemului de management.
IMPLEMENTAREA SISTEMULUI
Trebuie condusă pe trei direcţii:
 asigurarea implicării active a tuturor angajaţilor prin:
 stabilirea structurii sistemului şi a responsabilităţilor;
 identificarea şi acoperirea necesarului de instruire şi competenţă pentru angajaţii de la
fiecare nivel al unităţii;
 stabilirea şi menţinerea unor căi eficiente de consultare şi comunicare cu angajaţii, în
probleme de s.s.m.
 stabilirea şi menţinerea unor căi eficiente de comunicare cu organisme exterioare
unităţii;
 documentarea corespunzătoare a cerinţelor sistemului şi stabilirea tuturor aspectelor
necesare privind controlul documentelor şi al datelor;
 stabilirea unor măsuri eficiente pentru prevenirea şi controlul riscurilor generate de
activitatea unităţii (în special situaţiile de urgenţă) sau care pot fi induse din exterior prin
achiziţionarea de bunuri şi servicii sau activităţile desfăşurate de contractanţi.
MENŢINEREA SISTEMULUI:
Este o etapă al cărei succes depinde în mod decisiv de implicarea activă a angajaţilor. Pentru
asigurarea unei implicări active şi eficiente a angajaţilor în menţinerea sistemului este
necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
 înţelegerea de către aceştia a necesităţii şi utilităţii existenţei unui sistem de
management al s.s.m.;
 înţelegerea rolului personal în cadrul sistemului;
18
 bună instruire în domeniul s.s.m., corespunzător rolului şi nivelului ierarhic, a fiecărui
angajat.
VERIFICAREA SISTEMULUI:
Are rolul de a asigura corespondenţa cu prevederile stabilite în etapa de elaborare şi se
realizează prin:
 măsurarea şi monitorizarea performanţei de s.s.m.;
 gestionarea disfuncţiilor sistemului (accidente de muncă, îmbolnăviri profesionale,
incidente, neconformităţi faţă de prevederile legislaţiei sau alte reglementări etc.);
 auditul s.s.m., cu cele două componente ale sale, auditul sistemului de management al
s.s.m. şi auditul de conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul s.s.m.;
 acţiunile preventive şi corective stabilite în cadrul analizei managementului, ca urmare
a rezultatelor celor trei tipuri de acţiuni enumerate mai sus.
ÎMBUNĂTĂŢIREA SISTEMULUI:
 Constă în identificarea şi implementarea acelor acţiuni care pot conduce la optimizarea
funcţionării sistemului, respectiv îndeplinirea unor obiective mai ambiţioase cu acelaşi volum
de resurse consumate sau chiar cu reducerea acestui volum; aceste acţiuni se identifică în
cadrul analizei managementului;
 Implementarea unui sistem de management al s.s.m. nu trebuie privită de către
angajator ca fiind o constrângere suplimentară impusă de către legislaţie, ci trebuie mai
degrabă considerată ca o investiţie (în condiţiile în care implementarea necesită alocarea şi
consumarea unor resurse financiare, umane, tehnice şi de timp) care trebuie să aducă un
profit, asemenea tuturor celorlalte activităţi desfăşurate de angajator;
 In cazul implementării sistemului de management al s.s.m., profitul obţinut se
concretizează, în principal, prin reducerea costurilor accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor
profesionale.
19
Figura 1. Interconexiunile dintre principalele elemente care alcătuiesc cadrul
naţional al sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă
Principiile directoare ale ILO

(OIM) privind sistemele de
management al securităţii şi
Sistemele
sănătăţii în muncă
de
manageme
nt al
securităţii
şi sănătăţii
Principiile directoare în muncă
naţionale privind sistemele de
din
sănătăţii în muncă organizaţii
Principiile directoare specifice

privind sistemele de
Figura 2.. Principalele elemente ale sistemului de management
al securităţii şi sănătăţii în muncă
20
2.Caracteristicile de bază ale unui sistem de management al securităţii şi
CARACTERISTICA DESCRIEREA
PRECIZIE SMSSM nu trebuie să conţină ambiguităţi. El va indica foarte clar
care sunt obiectivele sistemului de management al securităţii şi
sănătăţii în muncă.
ORGANIZARE Componentele sistemului nu trebuie să fie abordate separat. Ele vor
SISTEMATICĂ
trebui conexate într-o schemă coerentă, uşor de înţeles şi de aplicat.
REALISM SMSSM trebuie să fie adaptat particularităţilor organizaţiei,
problemelor sale specifice de securitate şi sănătate în muncă,
resurselor materiale şi umane de care se dispune, specificului său
istoric şi cultural.
COMPLETITUDINE SMSSM va acoperi toate activităţile şi întregul personal al
organizaţiei.
CU ADRESARE SMSSM va fi conceput şi realizat astfel încât fiecare nivel de
PRECISĂ FIECĂRUI
managerial din organizaţie să fie implicat direct, cu propriile sale
NIVEL DE DECIZIE
sarcini şi responsabilităţi. El trebuie să prevadă foarte clar cine are
nevoie, de ce informaţie şi în ce moment.
CU ÎNREGISTRARE SMSSM trebuie conceput şi realizat astfel încât să asigure
COMPLETĂ
înregistrarea în scris a tuturor datelor şi acţiunilor. Acest aspect va
trebui avut în vedere pe toată durata proiectării sistemului
INTEGRAT/ Este important ca SMSSM să fie cât mai mult integrat sistemelor de
INTEGRABIL
management existente deja în organizaţie şi să fie conceput astfel
încât să permită integrarea ulterioară a altor/cu alte sisteme de
management care vor fi implementate.
FLEXIBIL/ SMSSM trebuie să fie capabil să răspundă rapid şi corespunzător
DINAMIC
modificărilor tehnice şi organizatorice apărute în organizaţie; el
trebuie să asigure un proces dinamic de adaptare şi înnoire.
SĂ ASIGURE SMSSM trebuie să asigure un feed-back continuu al rezultatelor
ÎMBUNĂTĂŢIREA
asupra sistemului însuşi şi asupra conducerii şi personalului.
CONTINUĂ
21
3. Evoluţia sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă
An
apariţie
OHSAS 18002: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale. Linii directoare pentru implementarea OHSAS 18001 -
2004 ASRO
OHSAS 18001: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii

2004 ocupaţionale. Specificaţie - ASRO
BS 8800: Occupational health and safety management systems. Guide

2004 (Sisteme de management al securităţii şi sănătăţii în muncă. Ghid)
OHSAS 18002: 2000 - Amendment 1: 2002 (BSI Reference: amendment

14224): Occupational health and safety management systems. Guidelines
2002 for the implementation of OHSAS 18001 (Amendamentul 14224 la OHSAS
18002)
OHSAS 18001: 1999 - Amendment 1: 2002 (BSI Reference: amendment

14223): Occupational health and safety management systems.
2002 Specification (Amendamentul 14223 la OHSAS 18001)
ILO-OSH: Guidelines on occupational safety and health management

systems (Principii directoare privind sistemele de management al securităţii şi
2001 sănătăţii în muncă)
OHSAS 18002: Occupational health and safety management systems.

Guidelines for the implementation of OHSAS 18001 (Sisteme de management
2000 al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Linii directoare pentru implementarea OHSAS
18001)
OHSAS 18001: Occupational health and safety management systems.

Specification (Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.
1999 Specificaţie)
BS 8800: Guide to occupational health and safety management systems

1996 (Ghid pentru sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă)
22
2.4 Sistem de Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale conform cu
OHSAS 18001
Un Sistem de Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale (SMSSO) specifica

procesele pentru continua imbunatatire a performantelor unitatilor in ceea ce priveste
sanatatea si securitatea muncii, si in acelasi timp, conformitatea acestora cu legislatia in
vigoare. Acest Sistem de Management al SSO poate fi perfect integrat in planul de afacere
general specific organizatiei/companiei.
Sistem de Management al SSO
Standardul OHSAS 18001 recomanda / ofera directia clara catre un Sistem de Management
al Sanatatii si Securitatii Ocupationale.
OHSAS 18001:2007 este un document pentru audit / certificare, nu o cerinta legala sau un
ghid de implementare.
Trebuie remarcat faptul ca acest standard nu face specificari ale criteriilor de performanta,
nici nu prevede specificatii detaliate pentru proiectarea unui Sistem de Management. In
schimb, sistemul este orientat catre reducerea si prevenirea accidentelor de munca, precum si
a accidentelor urmate de pierderi de vieti, pierderi de resurse si consum de timp.
OHSAS 18001 a fost dezvoltat pentru a fi compatibil cu standardele pentru Sisteme de

Management de Calitate (ISO 9001) si Mediu (ISO 14001). Este ceea ce s-a urmarit, ca orice
organizatie / companie care isi dezvolta propriul Sistem de Management conform unuia
dintre standardele de mai sus, sa poata implementa foarte usor si prevederile celorlalte doua
standarde intr-un sistem integrat.
Ca si standardele ISO pentru Calitate si Mediu, si standardul pentru Sanatate si Securitate

Ocupationala se bazeaza, in functionarea sa, pe integrarea proceselor in bucla Plan-Do-
Check-Act (Planifica-Deruleaza-Controleaza-Actioneaza), punand un accent deosebit pe
imbunatatirea continua.
23
Beneficiile OHSAS 18001
In mediul de lucru din zilele noastre, implementarea corecta si sistematica a OHSAS

18001:2007 este un fapt relevant pentru conformitatea sistemului de management respectiv
cu prevederile standardului, in orice organizatie / companie, indiferent ca domeniul de
actiune al acesteia este acela al serviciilor, al industriei extractive, constructiilor sau
transporturilor. Implementarea OHSAS asigura:
Conformitatea sistemului cu politica declarata a managementului in domeniul Sanatatii si
Securitatii muncii
Implementarea, mentinerea si continua imbunatatire a SMSSO
Reducerea incidentelor de munca si a bolilor profesionale
Reducerea costurilor asociate cu incidentele si bolile profesionale
Imbunatatirea performantelor companiei prin aplicarea in practica a politicilor si
procedurilor SMSSO
Conformitatea cu prevederile legislatiei in vigoare
Reducerea riscurilor de anemzi, penalitati legale si procese in instanta
Imbunatatirea imaginii organizatiei / companiei prin demonstrarea existentei unui
angajament al managementului de top pentru administrarea corecta si minimizarea
riscurilor de incidente si boli profesionale
Elementele unui Sistem de Management pentru Sanatate si Securitate Ocupationala:
politica si angajamentul Managementului in domeniul SSO
identificarea, evaluarea si controlul riscurilor
cerintele legislatiei in domeniul SSO
obiectivele organizatiei/companiei in domeniul SSO si programele asociate
organizarea proceselor si personalul
instruirea-formare personalului (trainning), comunicare si consultanta
24
controlul documentelor si controlul inregistrarilor
pregatirea pentru situatii de urgenta
masurare si monitorizare
investigarea accidentelor si incidentelor, actiuni preventive si actiuni corective
audituri interne
analiza managementului
instructiuni si proceduri specifice domeniului de activitate
2.5 PREVEDERILE LEGALE REFERITOARE LA SANATATEA, SECURITATEA ÎN

MUNCA SI SITUATIILE DE URGENTA -LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 securităţii si
sănătăţii în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26
iulie 2006
I.Dispoziţii generale
LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 securităţii si sănătăţii în muncă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006 se aplică în toate sectoarele de
activitate, atât publice, cât şi private ,angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor
(fac excepţie cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din
serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii
şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege) avand ca
scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a
lucrătorilor si stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu

parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor
cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă.
I.Obligaţii generale ale angajatorilor
Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele

legate de muncă.
În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de

responsabilităţile sale în acest domeniu.
25
Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere
principiului responsabilităţii angajatorului.
În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor securităţii şi

sănătăţii în muncă ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru
îmbunătăţirea situaţiilor existente.
Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile securităţii şi sănătăţii în

muncă pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea
reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor
acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Fără a aduce atingere altor prevederi legale, ţinând seama de natura activităţilor
din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum
şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul
activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în
muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de
muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie
permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
26
Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă
îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii
acestora au următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena
în muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor
profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio

situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
II.Servicii de prevenire şi protecţie
Angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de
protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau
unitate, denumiţi lucrători desemnaţi.
Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a
celei de prevenire a riscurilor profesionale.
Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini
obligaţiile ce le revin prin lege.
Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie să fie
asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul
sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii.
Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori

este necesar. În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară
activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are
capacitatea necesară în domeniu.
III.Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,

pericol grav şi iminent
Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând
seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
Angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. Numărul lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul
pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice
întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul are următoarele obligaţii:
27
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol
grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească
lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz
de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi
iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă
periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror
consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi
contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu
cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel
de pericol. Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute mai sus, cu
excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.
IV.Alte obligaţii ale angajatorilor

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de
muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor
legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie
eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile
activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă
sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la
care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de
protecţie necesare; i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor
prevăzute de legislaţia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să
28
asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior
angajării; k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a
substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de
control şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în
afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa
accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; r)
să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al
pierderii calităţilor de protecţie.
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori

persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin
contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
V. Informarea lucrătorilor
Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul
fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din lege
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau

reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi,
să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b); b)
evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d); c) informaţii privind
măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de
la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
VI.Consultarea şi participarea lucrătorilor
29
Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la
discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire

suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de
informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea trebuie să fie:

a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
VII.Obligaţiile lucrătorilor
Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea

sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la
pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane
care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele
obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de
muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt
sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
30
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
VIII Supravegherea sănătăţii

Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie
de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor
legale.
astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
IX. Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea

evenimentelor
IX.1 Evenimente
Orice eveniment(vezi termini si expresii) va fi comunicat de îndată angajatorului, de către
conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre
producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit.
f); b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de
incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală
profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale.
Semnalarea se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului
Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi
persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente
vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice în termen de 5 zile de la data
solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs
invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii
persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
31
c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în
cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal. În caz de deces al

persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competentă este
obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data
decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
IX.2 Accidente de muncă
În sensul prevederilor legale, este, de asemenea, accident de muncă:

a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din
cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de
muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei
exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei
sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de
acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe
durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele
de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală,
echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator,
dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din
întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi
traseul prevăzute în documentul de deplasare;
32
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor
ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de
persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor
de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a
pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de
practică; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună,
viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în
timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a
unei agresiuni.
Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor

accidentate, în
: a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi
cauză.
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul
teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.
IX.3 Bolile profesionale
În sensul prevederilor legale, afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării

instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale .
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul
autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor,

precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii
autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele
teritoriale de muncă.
IX.4 Declararea bolilor profesionale

Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesuluiverbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică
teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi
informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la
Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.
33
X. Grupuri sensibile la riscuri
Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care
alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor
care le afectează în mod specific.
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor
sensibile la riscuri specifice.
XI. Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest domeniu
sunt următoarele:
a) elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în
colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în
domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei
naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii, potrivit legii, şi
participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a propunerilor
transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale celor cu care
colaborează în desfăşurarea activităţii;
e) abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta lege servicii externe, la care
se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi
organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de
cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire
generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru instituţiile
de învăţământ;
i) desfăşoară activităţi de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri, pliante,
afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanţei mesajelor
pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare;
k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de competenţă.
Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este
autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul

sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de
muncă, pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă, precum şi pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
34
d) asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor
profesionale şi a celor legate de profesiune;
f) autorizează/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la
locul de muncă;
g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor;
h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în domeniu, reglementate prin
legi speciale.
Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării

legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă si controlează modul în care se
aplică legislaţia naţională din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate persoanele
fizice şi juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1) din lege, cu excepţia celor prevăzute
la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi
şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul
în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de îmbolnăvire
profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau
confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii
implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a
incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de raportare a bolilor
profesionale sau legate de profesie;
f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi propune retragerea
abilitării, după caz;
g) raportează Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei situaţiile deosebite care
necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
h) furnizează informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a
legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru
accidente de muncă şi boli profesionale.
CAPITOLUL 2.
35
APLICAREA PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND
PROTEJAREA MEDIULUI
Mediu: ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturileatmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum
si fiintele vii, sistemele naturale în interactiune, cuprinzând elementele enumerateanterior, inclusiv
unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si
sanatatea omului;
Cerintele legale de mediu: exigente legislative de mediu (ex.: cerinte legale nationale,
internationale, regionale / departamentale, guvernamentalelocale, acte normative de mediu, standarde
de mediu,standarde ale sistemului de management de mediu,standarde de firma, acte de
reglementare, etc.)
-Acte de reglementare pentru mediu: acorduri emise de autoritatile locale (autorizatia de mediu,
avizul / acordul de mediu, autorizatie /avizul / notificarea de gospodarirea apelor etc.), acorduri
incheiate cu clientii, coduri de buna practica, angajamente de etichetare voluntara de mediu, cerinte
ale organizatiei, etc.
- Acte normative de mediu :prevederi legale de mediu pe factori de mediu: apa, aer,sol, subsol,
deseuri, ambalaje, etc.
Factori de mediu: apa, aer, sol, specii si habitate naturale.
Sector de activitate: industrie, zootehnie, servicii etc.;
Riscuri:poluarea apei, aerului, solului, degradarea biodiversitatii, producerea deseurilor, etc.
Factori de risc ce actioneaza asupra mediului:
- chimice: substante toxice, corozive, inflamabile;
- mecanici: vibratii excesive ale echipamentelor tehnice; miscari functionale ale echipamentelor;
deplasari ale mijloacelor de
productie sub efectul gravitatiei ( alunecare, rostogolire, rasturnare etc. );
- termicisi electrici;
- biologici;
- radiatii;
- gaze (inflamabile, explozive );
- alti factori de risc ai mediului: lucrari care implica expunerea la pulberi în suspensie, în aer, lucrari
care implica expunerea laaerosoli caustici sau toxici.
Dezvoltare durabila - dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite

posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati;
36
Resurse naturale: totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea
umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna
salbatica, inclusiv cele inepuizabile – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor;
Deteriorarea mediului- alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor

naturale si antropice ale mediului, reducerea diversitatii sau productivitatii biologice a ecosistemelor
naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii, cauzate, în principal,
de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor
deficitara, ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului;
Cele mai bune tehnici disponibile:stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient pentru
protejarea mediului din sectorul industrial.
Legislatie
Legislatia de mediu din Romania este destul de incurcata, cu ordine sau hotarari de guvern care
completeaza cateva paragrafe a unor legi existente si cu norme metodologice nu intotdeauna foarte
clare.
In paragrafele urmatoare este prezentata o sinteza a celor mai importante obligatii impuse firmelor
prin legislatia actuala de mediu:
 Obligatia de a nu degrada mediul prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel (Legea
195/2005 privind protectia mediului – amenda de la 25.000 lei la 50.000 lei);
 Obligatia de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu

pentru activitatile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protectiei
mediului (Legea 195/2005 privind protectia mediului – amenda de la 50.000 lei la 100.000 lei);
 Persoana responsabila cu managementul deseurilor conform Legii 211/2011 (lipsa persoanei

responsabile se sanctioneaza cu amenda 15.000-30.000RON);
 Dosar propriu de management al deseurilor, ce cuprinde identificarea, clasificarea si raportarea

diferentiata a tipurilor de deseuri generate conform HG 856/2002 si Legea 211/2011. Contine
contractele cu colectorii, autorizatiile de mediu, raportarile, evidenta lunara (lipsa acestui dosar se
sanctioneaza cu amenda 15.000-30.000 RON);
 Colectarea separata cel putin a deseurilor din hartie, metal, plastic si sticla. (Legea 211/2011,
art. 14.1; amenda: 20 000 – 40 000 RON);
 Predarea separata a deseurilor din baterii si acumulatori, in vederea reciclarii. (HG.1132/2008,

art. 7.18; amenda: 5 000 – 7 500 RON)
 Se interzice transportarea deseurilor si deseurilor periculoase cu mijloace de transport

neautorizate (HG 1061/2008 amenda 10.000-30.000 RON in functie de articolele incalcate;
 Colectarea separata, stocarea si predarea, in vederea reciclarii, a uleiurilor uzate. (HG.

235/2007, art. 5:1; amenda: 7 500 – 10 000);
 Se interzice eliminarea deseurilor provenite de la aparate electrice sau electronice prin

depozitare finala (HG. 1037/2010, art. 5.2; amenda: 5 000 – 10 000 RON);
37
 Se interzice abandonarea deseurilor si depozitarea in locuri neautorizate. (L.211/2011, art. 19.3
si 4; amenda: 20 000 – 40 000 RON);
 Se interzice eliminarea deseurilor din baterii amestecate cu cele menajere (HG. 1132/2008, art.
10.1; amenda: 25 000 – 30 000 RON).
Exista mai multe legi, hotarari de guvern, ordonante de urgenta si ordine de ministru care
reglementeaza piata deseurilor dintre care mentionam:
 Legea 211 din 2011 privind regimul deseurilor;
 HG 856 din 2002 reglementeaza evidenta deseurilor, inclusiv a celor periculoase si prezinta
lista deseurilor;
 HG 349 din 2005 privind depozitarea deseurilor;
 HG 621 din 2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 HG 1872 din 2006 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 621/2005
privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 HG 247 din 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 621/2005 privind
gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 Ordin 2742/3190/205 din 2011 pentru aprobarea Procedurii, criteriilor de autorizare,

reautorizare, revizuire, avizare anuala, emitere si anulare a licentei de operare, a procentajului minim
de valorificare a deseurilor de ambalaje preluate de la populatie, a operatorilor economici in vederea
preluarii obligatiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de
ambalaje, precum si pentru aprobarea componentei si atributiilor comisiei de autorizare;
 HG 235 din 2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
 HG 1037 din 2010 privind deseurile din echipamente electrice si electronice;
 HG 1132 din 2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si

acumulatori;
 Legea 249 din 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje
HG 1079 din 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.132/2008 privind
regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori.
2.6.1 Specificatii ORDONANTA DE URGENTA nr. 195 din 22 decembrie 2005
Mediul reprezintã ansamblul de condiţii şi elemente natural ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul,
aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi
anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele natural în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate
38
anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa
bunãstarea şi sãnãtatea omului.
Principiile şi elementele strategice ce stau la baza CERINTELOR LEGALE sunt:
a) principiul integrãrii cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauţiei în luarea deciziei;
c) principiul acţiunii preventive;
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursã;
e) principiul "poluatorul plãteşte";
f) principiul conservãrii biodiversitãţii şi a ecosistemelor
specifice cadrului biogeografic natural;
g) utilizarea durabilã a resurselor naturale;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor,
precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborãrii internaţionale pentru protecţia
mediului.
Modalitãţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice sunt:
a) prevenirea şi controlul integrat al poluãrii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru
activitãţile cu impact semnificativ asupra mediului;
b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu;
c) corelarea planificãrii de amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu;
d) efectuarea evaluãrii de mediu înaintea aprobãrii planurilor şi programelor care pot avea efect
semnificativ asupra mediului;
e) evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţialã a proiectelor cu impact semnificativ asupra
mediului;
f) introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau coercitive;
g) rezolvarea, pe niveluri de competenţã, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea acestora;
h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementãrile europene şi internaţionale în

domeniu;
i) stabilirea şi urmãrirea realizãrii programelor pentru conformare;
j) crearea sistemului naţional de monitorizare integratã a calitãţii mediului;
39
k) recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;
l) menţinerea şi ameliorarea calitãţii mediului;
m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;
n) încurajarea implementãrii sistemelor de management şi audit de mediu;
o) promovarea cercetãrii fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;
p) educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi

aplicare a deciziilor privind mediul;
q) dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea stãrii favorabile de conservare a
habitatelor naturale, a speciilor de flora şi faunã sãlbaticã ca parte integrantã a reţelei ecologice
europene-Natura 2000;
r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilitãţii şi etichetãrii organismelor modificate genetic;
s) înlãturarea cu prioritate a poluanţilor care pericliteazã nemijlocit şi grav sãnãtatea oamenilor.
Statul recunoaşte oricãrei persoane dreptul la un "mediu sãnãtos şi echilibrat ecologic" garantând în
acest scop:
a) accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevãzute de

legislaţia în vigoare;
b) dreptul de asociere în organizaţii pentru protecţia mediului;
c) dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de

mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor;
d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului,
autoritãţilor administrative şi/sau judecãtoreşti, dupã caz, în probleme de mediu, indiferent dacã s-a
produs sau nu un prejudiciu;
e) dreptul la despãgubire pentru prejudiciul suferit.
Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autoritãţilor

administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi
juridice.
Autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale prevãd în bugetele proprii fonduri pentru
îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul
mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi colaboreazã cu autoritãţile publice centrale şi

teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizãrii acestora.
Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin autoritãţii

publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului,
40
agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta
Dunãrii».
În perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunãrii" autoritatea publicã teritorialã pentru protecţia
mediului este reprezentatã de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunãrii".
Controlul respectãrii mãsurilor de protecţia mediului se realizeazã de:
a) comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gãrzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Rezervaţiei
Biosferei «Delta Dunãrii»;
b) autoritãţile administraţiei publice locale, prin personalul împuternicit;
c) Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, Ministerul Apãrãrii Naţionale şi

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin personalul împuternicit, în domeniile lor de
activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
 Procedura de reglementare
Autoritãţile competente pentru protecţia mediului, cu excepţia Gãrzii Naţionale de Mediu şi a

structurilor subordinate acesteia, conduc procedura de reglementare şi emit, dupã caz, acte
de reglementare, în condiţiile legii.
Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii pentru adoptarea
planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a mediului în

pregãtirea şi adoptarea planurilor şi programelor.
Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu şi condiţiile de emitere a avizului de

mediu pentru planuri şi programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontierã, sunt stabilite prin
hotãrâre a Guvernului, la propunerea autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Aprobarea planurilor şi programelor, la orice nivel ierarhic, este condiţionatã de existenţa avizului de
mediu pentru respectivul plan sau program.
Autoritatea competentã pentru protecţia mediului informeazã titularii prevãzuţi la alin. (1) cu privire
la obligaţiile de mediu care trebuie asumate de pãrţile implicate, pe baza evaluãrilor care au stat la
baza emiterii actelor de reglementare existente. În situaţia în care titularii nu deţin acte de
reglementare, obligaţiile de mediu sunt identificate pe baza bilanţului de mediu.
În termen de 60 de zile de la data semnãrii/emiterii documentului care atestã încheierea uneia dintre
procedurile menţionate mai sus pãrţile implicate transmit în scris autoritãţii competente pentru
protecţia mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru
conformitate cu originalul.
Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritarã în cazul procedurilor de: dizolvare urmatã de
lichidare, lichidare, faliment,încetarea activitãţii.
41
Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice ori private sau
pentru modificarea ori extinderea activitãţilor existente, care pot avea impact
semnificativ asupra mediului.
Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact semnificativ
asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia
autoritãţii competente pentru protecţia mediului, evaluãrii impactului asupra mediului.
Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu impact

transfrontierã şi lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotãrâre a
Guvernului, la propunerea autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Desfãşurarea activitãţilor existente precum şi începerea activitãţilor noi cu posibil impact semnificativ
asupra mediului se realizeazã numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
Procedura de emitere a autorizaţiei de mediu şi lista activitãţilor supuse acestei proceduri sunt
stabilite prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activitãţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi
reglementãrile de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia autoritãţii competente
pentru protecţia mediului.
Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilitã prin ordin al conducãtorului autoritãţii
publice centrale pentru protecţia mediului.
Autoritatea competentã pentru protecţia mediului stabileşte cu titularul activitãţii programul pentru
conformare, pe baza concluziilor şi recomandãrilor bilanţului de mediu.
Este obligatorie îndeplinirea mãsurilor cuprinse în programul pentru conformare la termenele

stabilite.
Activitãţile desfãşurate de structurile componente ale sistemului de apãrare, ordine publica şi

securitate naţionalã sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu.
Mãsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluãrii şi lista activitãţilor supuse procedurii de
emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege.
Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu şi normele metodologice de aplicare a acestei

proceduri sunt stabilite prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale pentru protecţia
mediului.
Funcţionarea fãrã autorizaţie de mediu este interzisã pentru activitãţile care fac obiectul procedurii de
autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului.
Funcţionarea fãrã autorizaţie integratã de mediu este interzisã pentru activitãţile supuse legislaţiei
privind prevenirea şi controlul integrat al poluãrii.
Titularul activitãţii are obligaţia de a informa autoritãţile publice teritoriale competente pentru
protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizãrii emisiilor de poluanţi reglementaţi,
precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente.
42
Autoritatea competentã pentru protecţia mediului emite sau revizuieşte, dupã caz, actele de
reglementare.
Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activitãţilor au obligaţia:
a) de a notifica autoritatea competentã pentru protecţia mediului dacã intervin elemente noi,
necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricãror modificãri ale
condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificãrii;
b) de a respecta termenele stabilite de autoritatea competent pentru protecţia mediului în derularea

procedurilor de emitere a actelor de reglementare. Nerespectarea termenelor conduce la respingerea
solicitãrii.
Avizul de mediu şi acordul de mediu îşi pãstreazã valabilitatea pe toatã perioada punerii în aplicare a
planului sau programului, respectiv proiectului.
Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integratã de mediu sunt valabile 10 ani.
Prin excepţie autorizaţiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toatã
perioada derulãrii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadentã de realizare a ultimei
mãsuri din programul respectiv.
În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se
modificã condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentã decide, dupã caz,
pe baza notificãrii titularului, menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii
acestora, informând titularul cu privire la aceastã decizie.
Pânã la adoptarea unei decizii de cãtre autoritatea competent este interzisã desfãşurarea oricãrei
activitãţi sau realizarea proiectului,planului ori programului care ar rezulta în urma modificãrilor care
fac obiectul notificãrii.
În situaţia în care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competentã poate solicita
refacerea raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanţului de mediu, dupã caz.
Acordul de mediu, autorizaţia de mediu şi autorizaţia integratã de mediu se suspendã de cãtre

autoritatea emitentã, pentru nerespectarea prevederilor acestora, dupã o notificare prealabilã
prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor.
Suspendarea se menţine pânã la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada
suspendãrii,desfãşurarea proiectului sau a activitãţii este interzisã.
În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentã
pentru protecţia mediului dispune, dupã expirarea termenului de suspendare, anularea
acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu,dupã caz.
Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfãşurãrii proiectului sau activitãţii sunt
executorii de drept.
43
Acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitãrii,autorizaţia/autorizaţia integratã de mediu
pentruproiectele/activitãţile miniere care utilizeazã substanţepericuloase în procesul de prelucrare şi
concentrare, pentru capacitãţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an sau dacã
suprafaţa pe care se desfãşoarã activitatea este mai mare de 1.000ha se emit prin hotãrâre a
Guvernului, la propunerea autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(2) Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare
pentru planuri, programe proiecte şi activitãţi se realizeazã
conform legislaţiei specifice în vigoare.
Raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilanţul de mediu, raportul de
amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvatã se realizeazã de cãtre persoane fizice
şi juridice care au acest drept, potrivit legii.
Condiţiile de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilanţului
de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate, studiului de evaluare adecvatã se
stabilesc prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
 Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase
Activitãţile privind fabricarea, introducerea pe piaţã,utilizarea, depozitarea temporarã sau definitivã,

transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţarã a
substanţelor şi preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare şi gestionare.
Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se realizeazã conform

acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mãrfurilor periculoase, la care România
este parte.
Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor periculoase restricţionate sau interzise la utilizare de

cãtre anumite state sau de cãtre România se realizeazã în conformitate cu prevederile acordurilor şi
convenţiilor internaţionale la care România este parte.
 Persoanele fizice şi juridice care gestioneazã substanţe şi preparate periculoase

au urmãtoarele obligaţii:
a) sã respecte prevederile art. 24 din OUG 195/2005 privind substanţele şi preparatele periculoase;
b) sã ţinã evidenţã strictã - cantitate, caracteristici,mijloace de asigurare - a substanţelor şi

preparatelor periculoase,inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intrã în sfera lor de
activitate, şi sã furnizeze informaţiile şi datele cerute de autoritãţile competente conform legislaţiei
specifice in vigoare;
c) sã elimine, în condiţii de siguranţã pentru sãnãtatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi

preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate în conformitate cu legislaţia
specificã.
44
d) sã identifice şi sã previnã riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot reprezenta
pentru sãnãtatea populaţiei şi sã anunţe iminenţa unor descãrcãri neprevãzute sau accidente
autoritãţilor pentru protecţia mediului şi de apãrare
Regimul deşeurilor
Gestionarea deşeurilor se efectueazã în condiţii de protecţie a sãnãtãţii populaţiei şi a mediului şi se
supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, precum şi legislaţiei specifice în vigoare.
Controlul gestionãrii deşeurilor revine autoritãţilor publice competente pentru protecţia mediului şi
celorlaltor autoritãţi cu competente stabilite de legislaţia în vigoare.
Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice naturã, în scopul eliminãrii acestora, este
interzisã.
Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor, în scopul recuperãrii, se realizeazã în baza

reglementãrilor specifice în domeniu, cu aprobarea Guvernului, în conformitate cu prevederile
Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeanã, ratificatprin Legea nr. 157/2005.
Valorificarea deşeurilor se realizeazã numai în instalaţii,prin procese sau activitãţi autorizate de

autoritãţile publice competente.
Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizeazã în conformitate cu prevederile legale

specifice.
Transportul internaţional şi tranzitul deşeurilor periculoase se realizeazã în conformitate cu

prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
 Regimul îngrãşãmintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor
Îngrãşãmintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor sunt supuse unui regim special de
reglementare stabilit prin legislaţie specifica în domeniul chimicalelor.
Regimul special de reglementare a îngrãşãmintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor se

aplica activitãţilor privind fabricarea, plasarea pe piaţa, utilizarea, precum şi importul şi
exportul acestora.
Autoritãţile publice centrale competente conform legislaţiei specifice din domeniul chimicalelor, în
colaborare cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului, au urmãtoarele
obligaţii:
a) sã reglementeze regimul îngrãşãmintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
b) sã organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru controlul calitãţii îngrãşãmintelor

chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
c) sã verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de produse de protecţie a

plantelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale.
45
Persoanele juridice care produc, stocheazã, comercializeazã şi/sau utilizeazã îngrãşãminte chimice şi
produse de protecţie a plantelor, au urmãtoarele obligaţii:
a) sa producã, stocheze, comercializeze şi sã utilizeze produse de protecţia plantelor numai cu

respectarea prevederilor legale în vigoare;
b) sã nu foloseascã îngrãşãmintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe

suprafeţele unde sunt instituite mãsuri speciale de protecţie;
c) sã administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autoritãţilor

competente pentru protecţia mediului, autoritãţilor competente în domeniul sanitar şi al
comisiilor judeţene de bazã melifera şi stupãrit pastoral, potrivit reglementãrilor în vigoare, dupã o
prealabilã înştiinţare prin massmedia;
d) sã aplice, în perioada înfloririi plantelor a cãror polenizare se face prin insecte, numai acele
tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţã de insectele polenizatoare;
e) sã livreze, sã manipuleze, sã transporte şi sã comercializeze îngrãşãmintele chimice şi produsele de

protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţã şi
folosire, în condiţii în care sã nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi/sau a mediului,
dupã caz;
f) sã stocheze temporar îngrãşãmintele chimice şi produsele deprotecţie a plantelor numai ambalate şi

în locuri protejate, bine aerisite.
Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţa a produselor de protecţia plantelor
şi îngrãşãmintelor chimice au obligaţia sa solicite şi sa obţinã, în cazul în care legislaţia specifica
prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea
îngrãşãmintelor chimice, în vederea producerii, comercializãrii şi utilizãrii acestora în agricultura şi
silvicultura.
Obligaţiile prevãzute la lit. b) - f) revin şi persoanelor fizice, în condiţiile legii.
 Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne
Activitãţile care implicã organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne,
sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare si includ:
a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
b) introducerea deliberatã în mediu şi pe piaţã a organismelor modificate genetic vii;
c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
Activitãţile prevãzute mai sus se desfãşoarã numai în condiţiile asigurãrii protecţiei mediului, precum
şi a sãnãtãţii oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare, emise de autoritatea
competentã.
46
Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi ai autorizaţiilor privind
activitãţile cu organism modificate genetic au obligaţia sã se conformeze cerinţelor legale
privind asigurarea trasabilitãţii, etichetãrii, monitorizãrii şi sã raporteze autoritãţii publice centrale

pentru protecţia mediului şi altor autoritãţi, dupã caz, rezultatele activitãţii, conform legislaţiei
specifice în vigoare.
Persoanele juridice care desfãşoarã activitãţi care implicã organisme modificate genetic au
urmãtoarele obligaţii:
a) sã solicite şi sã obţinã acordul de import pentru organism modificate genetic şi/sau autorizaţiile
privind activitãţile cu organisme modificate genetic, dupã caz;
b) sã respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi/sau ale
autorizaţiilor privind activitãţile cu organisme modificate genetic, dupã caz;
c) sã opreascã activitatea sau sã schimbe condiţiile de desfãşurare, la solicitarea autoritãţii

competente, dacã apar informaţii noi, privind riscurile asupra mediului şi sãnãtãţii umane şi animale;
d) sã rãspundã, potrivit legislaţiei specifice în vigoare, pentru prejudiciile rezultate din
aceste activitãţi;
e) sã acopere costurile mãsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor
adverse ale acestor activitãţi;
f) sã aplice mãsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activitãţile care implicã

organisme/microorganisme modificate genetic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 Regimul activitãţilor nucleare
Activitãţile în domeniul nuclear se desfãşoarã în conformitate
cu dispoziţiile legale si a reglementãrilor naţionale şi internaţionale specifice la care România este

parte.
Acordul de mediu pentru o practicã sau o activitate din domeniul nuclear se elibereazã înainte de
emiterea autorizaţiei de cãtre autoritatea competentã de autorizare, reglementare şi control
în domeniul nuclear, conform legislaţiei în vigoare.
Autorizaţia de mediu se emite dupã eliberarea autorizaţiei de cãtre autoritatea competentã de

autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear.
Pentru instalaţiile cu risc nuclear major – centrale nuclearoelectrice, reactoare de cercetare, uzine de
fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil nuclear ars - acordul de mediu sau
autorizaţia de mediu se emit prinhotãrâre a Guvernului, la propunerea autoritãţii centrale pentru
protecţia mediului.
Autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului are urmãtoarele atribuţii:
a) organizeazã monitorizarea radioactivitãţii mediului pe întregul teritoriu al ţãrii;
47
b) supravegheazã, controleazã şi dispune luarea mãsurilor ce se impun în domeniul activitãţilor
nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;
c) colaboreazã cu organele competente în apãrarea împotriva dezastrelor, protecţia sãnãtãţii

populaţiei şi a mediului.
Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfãşoarã activitãţi în domeniul nuclear, au urmãtoarele
obligaţii:
a) sã evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, sã solicite şi sã obţinã autorizaţia de
mediu;
b) sã aplice procedurile şi sã prevadã echipamentele pentru activitãţile noi, care sã permitã realizarea
nivelului raţional cel mai scãzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor asupra populaţiei şi
mediului, şi sã solicite şi sã obţinã acordul de mediu sau autorizaţia de mediu, dupã caz;
c) sã aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminãrii radioactive a mediului,

care sã asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevãzute în
autorizaţie şi menţinerea dozelor de radioactivitate în limitele admise;
d) sã menţinã în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a depista

orice contaminare radioactivã semnificativã care ar rezulta dintr-o eliminare accidentalã de substanţe
radioactive;
e) sã raporteze prompt autoritãţii competente orice creştere semnificativã a contaminãrii mediului şi

dacã aceasta se datoreazã sau nu activitãţii desfãşurate;
f) sã verifice continuu corectitudinea presupunerilor fãcute prin evaluãrile probabilistice privind

consecinţele radiologice ale eliberãrilor radioactive;
g) sã asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţã pentru sãnãtatea populaţiei şi

a mediului.
 Conservarea biodiversitãţii şi arii naturale protejate
Autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului împreunã cu autoritãţile publice centrale şi
locale, dupã caz, elaboreazã reglementãri tehnice privind mãsurile de protecţie a
ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilã a componentelor diversitãţii biologice.
Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice se
supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
La proiectarea lucrãrilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este obligatorie
procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmatã de avansarea soluţiilor tehnice de
menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor ecosistemelor şi de protecţie a
speciilor sãlbatice de florã şi faunã, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei şi a
condiţiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum şi monitorizarea de cãtre
structurile de administrare, pânã la îndeplinirea acestora.
48
Deţinãtorii cu orice titlu de suprafeţe terestre şi acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate într-o arie
naturalã protejatã au obligaţia de a aplica şi/sau respecta mãsurile stabilite de autoritatea competentã
pentru protecţia mediului.
Respectarea prevederilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate,

aprobate conform legislaţiei specifice, este obligatorie.
Pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizeazã
carburanţi fosili în scopul practicãrii de sporturi, cu excepţia drumurilor permise
accesului public.
Pe suprafaţa ariilor naturale protejate, pe lângã interdicţiile prevãzute în planurile de management şi

regulamente, este interzisã exploatarea oricãror resurse minerale neregenerabile din parcurile
naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de protecţie
strictã, zonele de protecţie integralã şi zonele de management durabil ale parcurilor naturale.
În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activitãţi de obţinere, cultivare, depozitare, prelucrare,
comercializare a organismelor vii modificate genetic.
Orice plan ori proiect care nu are o legãturã directã cu sau nu este necesar pentru managementul ariei
naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod
individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluãri adecvate a efectelor
potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ţinându-se cont de obiectivele de
conservare a acesteia, potrivit legislaţiei specifice în domeniu.
Procedura de evaluare adecvatã se finalizeazã cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de
respingere a proiectului ori planului, dupã caz.
Activitãţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional ori la
export, a florilor de minã, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate,
precum şi a speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sãlbaticã sau a unor pãrţi ori produse ale
acestora, în stare vie, proaspãtã ori semiprelucratã, se pot organiza şi desfãşura de cãtre persoane fizice
sau juridice autorizate, în condiţiile legii.
 Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice
Protecţia apelor de suprafaţã şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi

îmbunãtãţirea calitãţii şi productivitãţii biologice ale acestora, în scopul evitãrii unor efecte negative
asupra mediului, sãnãtãţii umane şi bunurilor materiale.
Conservarea, protecţia şi îmbunãtãţirea calitãţii apelor costiere şi maritime urmãreşte reducerea

progresivã a evacuãrilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase în
scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenţia privind protecţia Mãrii Negre împotriva
poluãrii, semnatã la Bucureşti la 21 aprilie 1992, ratificatã prin Legea nr. 98/1992.
49
Activitãţile de gospodãrire şi protecţie a resurselor de apã şi a ecosistemelor acvatice se supun
prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
Reglementarea activitãţilor din punct de vedere al gospodãririi apelor şi controlul respectãrii

prevederilor privind protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice se realizeazã de cãtre
autoritãţile competente pentru protecţia mediului, de gospodãrire a apelor şi de sãnãtate.
Persoanele fizice şi juridice au urmãtoarele obligaţii:
a) sã execute toate lucrãrile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrãrii faunei acvatice şi
de ameliorare a calitãţii apei, prevãzute cu termen în avizul sau autorizaţia de gospodãrire a apelor,
precum şi în autorizaţia de mediu, şi sã monitorizeze zona de impact;
b) sã se doteze, în cazul deţinerii de nave, platform plutitoare sau de foraje marine, cu instalaţii de
stocare sau detratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri de descãrcare a
acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;
c) sã amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deşeurilor

petroliere, menajere sau de altã naturã, stocate pe navele fluviale şi maritime,şi sã constituie echipe de
intervenţie în caz de poluare accidental a apelor şi a zonelor de coastã;
d) sã nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale şi sã nu
arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri;
e) sã nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de
suprafaţã;
f) sã nu deverseze în apele de suprafaţã, subterane şi maritime ape uzate, fecaloid menajere, substanţe
petroliere, substanţe prioritare/prioritar periculoase;
g) sã nu arunce şi sa nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în zonele umede şi de coastã deşeuri

de orice fel şi sã nu introducã în ape substanţe explozive, tensiune electricã, narcotice, substanţe
prioritare/prioritar periculoase.
 Protecţia atmosferei, schimbãrile climatice, gestionarea

zgomotului ambiental
Autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului are urmãtoarele atribuţii şi responsabilitãţi:
a) elaboreazã politica naţionalã şi coordoneazã acţiunile la nivel naţional, regional şi local privind
protecţia atmosferei, schimbãrile climatice, precum şi pentru protecţia populaţiei faţã de
nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sãnãtãţii umane, în
conformitate cu politicile europene şi internaţionale specifice;
b) elabareazã, promoveazã şi actualizeazã Strategia naţionalã în domeniul protecţiei atmosferei şi

Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei;
c) elaboreazã, promoveazã şi, dupã caz, actualizeazã Programul naţional de reducere a emisiilor de
dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere;
50
d) coordoneazã elaborarea Programului naţional de reducere progresivã a emisiilor de dioxid de sulf,
oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac;
e) elaboreazã, promoveazã şi actualizeazã Strategia naţionalã privind schimbãrile climatice, Planul

naţional de acţiune privind schimbãrile climatice;
f) asiguri integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de serã şi adaptarea la efectele
schimbãrilor climatice în strategiile sectoriale;
g) administreazã Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de serã;
h) coordoneazã Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gazecu efect de serã;
i) coordoneazã implementarea mecanismelor flexibile prevãzute de Protocolul de la Kyoto la

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbãrilor climatice;
j) aprobã şi promoveazã Planul Naţional de Acţiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot;
k) organizeazã activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii ţãri;
l) stabileşte, dupã caz, prin actele de reglementare, valori limitã de emisie mai restrictive şi mãsurile
necesare în vederea respectãrii plafoanelor naţionale de emisii, respectiv a încãrcãrilor şi nivelelor
critice.
Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de serã şi condiţiile de elaborare a

planurilor naţionale de alocare a acestor certificate se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, la
propunerea autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului, prin autoritãţile publice din subordinea sa,
supravegheazã şi controleazã aplicarea prevederilor legale privind protecţia atmosferei şi
gestionarea zgomotului ambiental, în care scop:
a) dispune încetarea temporarã sau definitivã a activitãţilor generatoare de poluare, în vederea

aplicãrii unor mãsuri de urgent sau pentru nerespectarea programului pentru conformare/planului de
acţiuni;
b) solicitã aplicarea mãsurilor tehnologice, a restricţiilor şi interdicţiilor în scopul prevenirii, limitãrii

sau eliminãrii emisiilor de poluanţi;
c) solicitã luarea mãsurilor în vederea respectãrii nivelului maxim admis al zgomotului ambiental.
Deţinãtorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gãsesc perdelele şi aliniamentele de protecţie, spaţiile
verzi, parcurile,gardurile vii sunt obligaţi sã le întreţinã pentru îmbunãtãţirea capacitãţii de regenerare
a atmosferei, protecţia fonicã şi eolianã.
Persoanele fizice şi juridice au urmãtoarele obligaţii în domeniu:
a) sã respecte reglementãrile privind protecţia atmosferei, adoptând mãsuri tehnologice adecvate de

reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
51
b) sã doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare şi sã
asigure corecta lor funcţionare;
c) sã asigure personal calificat şi sã furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare,
autoritãţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;
d) sã îmbunãtãţeascã performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi sã nu punã în

exploatare instalaţiile prin care se depãşesc limitele maxime admise prevãzute în legislaţia în
vigoare;
e) sã asigure, la cererea autoritãţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea

sau încetarea activitãţii generatoare de poluare;
f) sã asigure mãsuri şi dotãri speciale pentru izolarea şi protecţia fonicã a surselor generatoare de
zgomot şi vibraţii, astfel încât sã nu conducã, prin funcţionarea acestora, la depãşirea nivelurilor limitã
a zgomotului ambiental
 Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre
Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin mãsuri adecvate de gospodãrire,

conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toţi deţinãtorii, cu orice titlu.
Deţinãtorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice persoanã fizicã sau juridicã care desfãşoarã o
activitate pe un teren, fãrã a avea un titlu juridic, au urmãtoarele obligaţii:
a) sã previnã, pe baza reglementãrilor în domeniu, deteriorarea calitãţii mediului geologic;
b) sã asigure luarea mãsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în

special a celor situate de-a lungul cãilor de comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;
c) sã respecte orice alte obligaţii prevãzute de reglementãrile legale în domeniu.
Deţinãtorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei forestiere din afarã fondului forestier şi ai
pajiştilor, precum şi orice persoanã fizicã sau juridicã care desfãşoarã o activitate pe un astfel de teren,
fãrã a avea un titlu juridic, au urmãtoarele obligaţii:
a) sã menţinã suprafaţa împãduritã a fondului forestier, a vegetaţiei forestiere din afarã fondului
forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor existente, fiind interzisã reducerea acestora,
cu excepţia cazurilor prevãzute de lege;
b) sã exploateze masa lemnoasã în condiţiile legii precum şi sã ia mãsuri de reîmpãdurire şi, respectiv
de completare a regenerãrilor naturale;
c) sã gestioneze corespunzãtor deşeurile de exploatare rezultate, în condiţiile prevãzute de lege;
d) sã asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport tehnologic al lemnului, stabilite

conform legii, în scopul menţinerii biodiversitãţii pãdurilor şi a echilibrului ecologic;
e) sã respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul silviculturii şi

protecţiei mediului;
52
f) sã asigure aplicarea mãsurilor specifice de conservare pentru pãdurile cu funcţii speciale de
protecţie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare şi eroziune, pe
grohotişuri, stâncãrii, la limita superioarã de altitudine a vegetaţiei forestiere, precum şi pentru alte
asemenea pãduri;
g) sã respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei lemnoase de pe pãşunile împãdurite
care îndeplinesc funcţii de protecţie a solului şi a resurselor de apã;
h) sã asigure exploatarea raţionalã, organizarea şi amenajarea pajiştilor, în funcţie de capacitatea de

refacere a acestora;
i) sã exploateze resursele pãdurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit prevederilor legale în domeniu;
j) sã exploateze pajiştile, în limitele bonitãţii, cu numãrul şi speciile de animale şi în perioada stabilitã,

în baza studiilor de specialitate şi a prevederilor legale specifice;
k) sã protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor din cadrul ariilor naturale
protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de management şi regulamentele specifice;
l) sã sesizeze autoritãţile pentru protecţia mediului despre accidente sau activitãţi care afecteazã
ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.
 Protecţia aşezãrilor umane
Pentru asigurarea unui mediu de viaţã sãnãtos, autoritãţile administraţiei publice locale, precum şi,
dupã caz, persoanele fizice şi juridice au urmãtoarele obligaţii:
a) sã îmbunãtãţeascã microclimatul localitãţilor, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor

de apã din interiorul şi din zonele limitrofe acestora, sã înfrumuseţeze şi sã protejeze peisajul, sã
menţinã curãţenia stradalã;
b) sã prevadã, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, mãsuri de menţinere şi

ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecãrei zone şi localitãţi, condiţii de refacere
peisagisticã şi ecologicã a zonelor deteriorate, mãsuri de protecţie sanitarã a captãrilor de apã potabilã
şi lucrãri de apãrare împotriva inundaţiilor;
c) sã respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind amplasarea

obiectivelor industriale, a cãilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de
epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activitãţi, fãrã a
prejudicia ambientul, spaţiile de odihnã, tratament şi recreere, starea de sãnãtate şi de confort a
populaţiei;
d) sã informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc
pentru sãnãtatea populaţiei şi mediu;
e) sã respecte regimul de protecţie specialã a localitãţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes

turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monumentelor naturii. Sunt
interzise amplasarea de obiective şi desfãşurarea unor activitãţi cu efecte dãunãtoare în perimetrul şi
în zonele de protecţie a acestora;
53
f) sã adopte elemente arhitecturale adecvate, sã optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu
menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a
perdelelor de protecţie stradalã, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologicã, esteticã şi
recreativã, în conformitate cu planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului;
g) sã reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporarã sau permanentã, accesul anumitor tipuri de
autovehicule sau desfãşurarea unor activitãţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite
zone ale localitãţilor, cu predominanţã în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate
tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;
h) sã nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitãri necontrolate de deşeuri de orice fel;
i) sã adopte mãsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la întreţinerea şi

înframuseţarea, dupã caz, a clãdirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi
dintre clãdiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;
j) sã iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a canalizãrii.
Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în

documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor este interzisã,
indifferent de regimul juridic al acestora.
Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea avestor prevederi sunt lovite de
nulitate absolutã.
Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop:
a) solicitã şi obţin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã şi a

legislaţiei subsecvente;
b) respectã condiţiile din actele de reglementare obţinute;
c) nu pun în exploatare instalaţii ale cãror emisii depãşesc valorile limitã stabilite prin actele de
reglementare;
d) persoanele juridice care desfãşoarã activitãţi cu impact semnificativ asupra mediului organizeazã
structuri proprii specializate pentru protecţia mediului;
e) asistã persoanele împuternicite cu activitãţi de verificare,inspecţie şi control, punându-le la

dispoziţie evidenţa mãsurãtorilor proprii şi toate celelalte documente relevante şi le faciliteazã
controlul activitãţilor ai cãror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;
f) asigurã accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie şi control la instalaţiile

tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a
mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;
g) realizeazã, în totalitate şi la termen, mãsurile impuse prin actele de constatare încheiate de

persoanele împuternicite cu activitãţi de verificare, inspecţie şi control;
54
h) se supun dispoziţiei scrise de încetare a activitãţii;
i) suportã costul pentru repararea prejudiciului şi înlãturã urmãrile produse de acesta, restabilind
condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plãteşte";
j) asigurã sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi pentru

automonitorizarea emisiilor poluante;
k) asigurã evidenţa rezultatelor şi raporteazã autoritãţii competente pentru protecţia mediului

rezultatele automonitorizãrii emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de reglementare;
l) informeazã autoritãţile competente, în caz de eliminãri accidentale de poluanţi în mediu sau de

accident major;
m) depoziteazã deşeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;
n) nu ard miriştile, stuful, tufãrişurile sau vegetaţia ierboasã fãrã acceptul autoritãţii competente
pentru protecţia mediului şi fãrã informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru
situaţii de urgenţã;
o) aplicã mãsurile de conservare stabilite de autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului pe
suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale pe
care le gestioneazã precum şi pentru refacerea ecologicã a acestora;
p) nu folosesc momeli periculoase în activitãţile de pescuit şi vânãtoare, cu excepţia cazurilor special

autorizate;
q) asigurã condiţii optime de viaţã, în conformitate cu prevederile legale, animalelor sãlbatice ţinute în
captivitate legal, sub diferite forme;
r) asigurã luarea mãsurilor de salubrizare a terenurilor deţinute cu orice titlu, neocupate productiv sau
funcţional, în special a celor situate de-a lungul cãilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie;
s) sã se legitimeze la solicitarea expresã a personalului de inspecţie şi control prevãzut în prezenta

ordonanţa de urgenţã.
(2) Persoanele fizice sau juridice care prospecteazã, exploreazã ori exploateazã resursele solului şi
subsolului au urmãtoarele obligaţii:
a) sã efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;
b) sã anunţe autoritãţile pentru protecţia mediului sau, dupã caz, celelalte autoritãţi competente,
potrivit legii, despre orice situaţii accidentale care pun în pericol mediul şi sã acţioneze pentru
refacerea acestuia.
Persoanele fizice şi juridice care cultivã plante superioare
modificate genetic au urmãtoarele obligaţii:
a) sã solicite şi sã obţinã autorizaţia din partea autoritãţii publice competente pentru agriculturã;
55
(4) Persoanele fizice şi juridice au urmãtoarele obligaţii în vederea respectãrii regimului ariilor
naturale protejate:
a) sã respecte prevederile planurilor de management şi ale regulamentelor ariilor naturale protejate;
b) sã nu desfãşoare activitãţi care contravin planurilor de management sau regulamentelor, ariilor

naturale protejate, precum şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã;
d) sã permitã accesul în aria naturala protejatã a administratorilor sau custozilor precum şi a

împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu.
Rãspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpã. În cazul
pluralitãţii autorilor,rãspunderea este solidarã.
În mod excepţional, rãspunderea poate fi şi subiectivã pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi
habitatelor naturale, conform reglementãrilor specifice.
Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizeazã conform prevederilor prezentei

ordonanţe de urgenţã şi a reglementãrilor specifice.
 Regimul deseurilor
Acte normative care transpun directive individuale pentru gestionarea anumitor categorii de
deşeuri reguli speciale pentru cazuri individuale:
a)efluenţii gazoşi emişi în atmosferă şi dioxidul de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice şi
stocat geologic potrivit prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23
aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a
Consiliului, precum şi a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE
şi a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului sau excluşi din
domeniul de aplicare a respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 211 din 15
noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor ;
b)solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate şi clădiri legate permanent de sol;
c)solurile necontaminate şi alte materiale geologice naturale excavate în timpul activităţilor de construcţie, în
cazul în care este cert că respectivul material va fi utilizat pentru construcţii în starea sa naturală şi pe locul de
unde a fost excavat;
d)deşeurile radioactive;
e)explozibilii declasaţi;
f)materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidenţa alin. (2) lit. b) din Legea nr. 211 din 15
noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor, paiele şi alte resturi vegetale nepericuloase provenite din agricultură
sau silvicultură şi care sunt folosite în agricultură ori silvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă
prin procese ori metode care nu dăunează mediului şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei.
Se exclud din domeniul de aplicare al Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul
deşeurilor, în măsura în care sunt reglementate prin alte acte normative, următoarele:
56
a)apele uzate;
b)subprodusele de origine animală, inclusiv produse transformate care intră sub incidenţa Regulamentului
(CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor
sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, cu excepţia
produselor care urmează să fie incinerate, depozitate sau utilizate într-o instalaţie de producere a biogazului ori
a compostului;
c)carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care au fost
sacrificate pentru eradicarea unei epizootii şi care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.774/2002;
d)deşeurile rezultate în urma activităţilor de prospectare, extracţie, tratare şi stocare a resurselor minerale,
precum şi a exploatării carierelor care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 856/2008 privind
gestionarea deşeurilor din industriile extractive.
Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de alte acte normative aplicabile, sedimentele depuse în apele de
suprafaţă în scopul gestionării apelor şi a căilor navigabile sau al prevenirii inundaţiilor, al atenuării efectelor
inundaţiilor şi secetei ori asanării terenurilor nu se supun prevederilor Legii nr. 211 din 15 noiembrie
2011 privind regimul deşeurilor
, în cazul în care se face dovada că respectivele sedimente sunt nepericuloase.
Cerinte legale privind regimul deşeurilor(Legea nr. 211 din 15 noiembrie

2011 privind regimul deşeurilor) : măsuri necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii
populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi
prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora.
Ierarhia deşeurilor se aplică în funcţie de ordinea priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de
prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, după cum urmează:
a)prevenirea;
b)pregătirea pentru reutilizare;
57
c)reciclarea;
d)alte operaţiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică;
e)eliminarea.
Aplicarea ierarhiei deşeurilor are ca scop încurajarea acţiunii în materie de prevenire a generării şi gestionării
eficiente şi eficace a deşeurilor, astfel încât să se reducă efectele negative ale acestora asupra mediului.
În acest sens, pentru anumite fluxuri de deşeuri specifice, aplicarea ierarhiei deşeurilor poate suferi modificări
în baza evaluării de tip analiza ciclului de viaţă privind efectele globale ale generării şi gestionării acestor
deşeuri.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asigură un proces transparent de elaborare a actelor
normative şi a politicii în domeniul gestionării deşeurilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003
privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu completările ulterioare.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ia în considerare principiile generale ale protecţiei
mediului, precauţiei şi durabilităţii, fezabilităţii tehnice şi viabilităţii economice, protecţiei resurselor, precum şi
impactul global asupra mediului, sănătăţii populaţiei, economiei şi societăţii.
 Subproduse
Este considerat subprodus, şi nu deşeu potrivit definiţiei (deşeu - orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul
îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce), o substanţă sau un obiect care rezultă în urma unui proces
de producţie al cărui obiectiv principal nu este producerea acestuia şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele
condiţii:
a)utilizarea ulterioară a substanţei sau a obiectului este certă;
b)substanţa sau obiectul poate fi utilizat direct, fără a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute
de practica industrială obişnuită;
c)substanţa sau obiectul este produs ca parte integrantă a unui proces de producţie;
d)utilizarea ulterioară este legală, în sensul că substanţa sau obiectul îndeplineşte toate cerinţele relevante
referitoare la produs, la protecţia mediului şi protecţia sănătăţii pentru utilizarea specifică şi nu va produce
efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătăţii populaţiei.
 Încetarea statutului de deşeu

În cazul în care anumite categorii de deşeuri au trecut printr-o operaţiune de valorificare şi dacă îndeplinesc
criteriile specifice stabilite de Comisia Europeană, acestea încetează să mai fie considerate deşeuri, în sensul
legii.
Deşeurile care încetează să mai fie considerate deşeuri, încetează să mai fie considerate deşeuri în scopul
atingerii obiectivelor de valorificare şi reciclare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind
gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea
Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi
completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi
58
electronice, Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor
de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de alte acte normative.
În lipsa criteriilor stabilite la nivel comunitar, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate
decide, prin ordin al ministrului, pentru fiecare caz, dacă un anumit deşeu a încetat să fie considerat ca atare, pe
baza unor studii de evaluare a impactului social/economic şi asupra mediului, realizate de aceasta sau de orice
altă autoritate/instituţie de la nivel naţional ori european, cu respectarea următoarelor condiţii:
a)substanţa sau obiectul este utilizat în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;
b)există o piaţă sau cerere pentru substanţa ori obiectul în cauză;
c)substanţa sau obiectul îndeplineşte cerinţele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice şi respectă
legislaţia şi normele aplicabile produselor;
d)utilizarea substanţei sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau sănătăţii populaţiei.
Lista deşeurilor
Lista deşeurilor este obligatorie pentru a determina dacă un deşeu trebuie considerat deşeu periculos.
Includerea unui obiect sau a unei substanţe pe listă nu înseamnă că respectivul obiect ori respectiva substanţă
se consideră ca fiind deşeu în orice împrejurare.
Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să încadreze fiecare tip de deşeu generat din
propria activitate în lista deşeurilor aprobată de către Comisia Europeană si preluata în legislaţia naţională prin
hotărâre a Guvernului.
În cazul unui tip de deşeu care se încadrează potrivit listei deşeurilor prevăzute la art. 7 alin. (1) sub două coduri
diferite în funcţie de posibila prezenţă a unor caracteristici periculoase - codurile marcate cu asterisc, încadrarea
ca deşeu nepericulos se realizează de către producătorii şi deţinătorii de astfel de deşeuri numai în baza unei
analize a originii, testelor, buletinelor de analiză şi a altor documente relevante.
Laboratorul de referinţă din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, denumită în continuare
ANPM, analizează cazurile de incertitudine referitoare la caracterizarea şi încadrarea deşeurilor.
Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să efectueze şi să deţină o

caracterizare a deşeurilor periculoase generate din propria activitate şi a deşeurilor care pot
fi considerate periculoase din cauza originii sau compoziţiei, în scopul determinării
posibilităţilor de amestecare, a metodelor de tratare şi eliminare a acestora.
Producătorii şi deţinătorii de deşeuri autorităţi publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt
obligaţi să încadreze în codurile prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind
evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu
completările ulterioare, fiecare tip de deşeu generat de propria activitate, pe baza reglementărilor specifice
pentru gestionarea deşeurilor.
Reclasificarea deşeurilor periculoase ca deşeuri nepericuloase nu se poate realiza prin diluarea sau amestecarea
acestora în scopul de a diminua concentraţiile iniţiale de substanţe periculoase până la un nivel mai mic decât
nivelul prevăzut pentru ca un deşeu să fie definit ca fiind periculos.
 Răspunderea extinsă a producătorului

În vederea prevenirii, reutilizării, reciclării şi a altor tipuri de valorificare a deşeurilor, autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului promovează sau, după caz, propune măsuri cu caracter legislativ ori
59
nelegislativ prin care producătorul produsului, persoana fizică autorizată sau persoana juridică ce, cu titlu
profesional, proiectează, produce, prelucrează, tratează, vinde ori importă produse este supus unui regim de
răspundere extinsă a producătorului,astfel:
a) încurajarea adoptării, încă din faza de proiectare a produselor, a unor soluţii care să reducă impactul asupra
mediului şi generarea de deşeuri în procesul de fabricaţie şi pe perioada de utilizare a produselor şi care să
asigure respectarea prevederilor art. 4 alin. (1)-(3), atunci când acestea devin deşeuri;
b)încurajarea producţiei şi comercializării de produse cu utilizări multiple, durabile din punct de vedere tehnic
şi care, după ce devin deşeuri, pot fi valorificate în mod corespunzător şi a căror eliminare este compatibilă cu
principiile de protecţie a mediului;
c)acceptarea produselor returnate şi a deşeurilor rezultate după ce produsele nu mai sunt folosite şi asigurarea
gestionării ulterioare a acestora fără a crea prejudicii asupra mediului sau sănătăţii populaţiei, precum şi
asumarea răspunderii financiare;
d)punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor disponibile cu privire la caracterul reutilizabil şi reciclabil al

produselor.
(3)În vederea aplicării răspunderii extinse a producătorului se iau în considerare fezabilitatea tehnică şi
viabilitatea economică, efectele globale asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, precum şi impactul social, cu
respectarea necesităţii de a asigura buna funcţionare a pieţei interne.
 Valorificarea deşeurilor
Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia valorificării acestora, cu
respectarea prevederilor legale.
Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de

deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie,
metal, plastic şi sticlă.
60
Operatorii economici care asigură colectarea şi transportul deşeurilor au obligaţia de a asigura colectarea
separată a deşeurilor şi de a nu amesteca aceste deşeuri.
Unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile au următoarele obligaţii:
să deţină spaţii special amenajate pentru stocarea deşeurilor în condiţii care să garanteze reducerea riscului
pentru sănătatea umană şi deteriorării calităţii mediului;
b)să evite formarea de stocuri de deşeuri care urmează să fie valorificate, precum şi de produse rezultate în
urma valorificării care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care să prezinte riscuri asupra
sănătăţii populaţiei;
c)să adopte cele mai bune tehnici disponibile în domeniul valorificării deşeurilor, în momentul achiziţiei.
(2)Operatorii economici care desfăşoară operaţiuni de valorificare a deşeurilor, se înscriu la Ministerul

Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
 Reutilizarea şi reciclarea
Autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului adoptă sau, după caz,
propun măsuri adecvate pentru promovarea reutilizării produselor şi activităţilor de pregătire a acestora pentru
reutilizare în special prin:
a)stimularea realizării unor reţele pentru repararea şi reutilizarea produselor;
b)utilizarea instrumentelor economice;
c)introducerea unor criterii referitoare la achiziţiile publice;
d)stabilirea de obiective cantitative sau alte măsuri.
(2)Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului promovează reciclarea de înaltă calitate prin aplicarea
colectării separate a deşeurilor, în măsura în care este fezabilă din punct de vedere tehnic, economic şi de mediu
61
şi se conformează cu standardele de calitate în sectorul de reciclare respectiv, prin acte normative care se supun
aprobării Guvernului.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca începând cu anul 2012 să asigure colectarea separată
pentru cel puţin următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.
Producătorii de deşeuri şi autorităţile administraţiei publice locale au următoarele îndatoriri:
a)să atingă, până în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa
totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după
caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din
deşeurile menajere;
b)să atingă, până în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de
valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte
materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de
construcţie şi demolări, cu excepţia materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din Hotărârea
Guvernului nr. 856/2002, (pamant si pietre, altele decat cele cu continut de substante periculoase ) cu
completările ulterioare.
 Eliminarea
Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să supună deşeurile care nu au fost valorificate unei
operaţiuni de eliminare în condiţii de siguranţă, care îndeplineşte cerinţele legale.
Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de eliminare a
deşeurilor au următoarele obligaţii:
a)să asigure eliminarea în totalitate a deşeurilor care le sunt încredinţate;
b)să folosească cele mai bune tehnici disponibile şi care nu implică costuri excesive pentru eliminarea
deşeurilor;
c)să amplaseze şi să amenajeze instalaţia de eliminare a deşeurilor într-un spaţiu şi în condiţii stabilite de
autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului competente;
62
d)să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile menţionate în autorizaţia emisă de autorităţile
competente şi să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea.
Abandonarea deşeurilor este interzisă.

Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă.
Protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului

Gestionarea deşeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană şi fără a dăuna mediului, în
special:
a)fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;
b)fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
c)fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.
 Costurile
În conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte", costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor se
suportă de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul actual ori anterior al deşeurilor.
La propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, prin actul normativ care reglementează
categoria de deşeuri se stabilesc cazurile în care costurile gestionării deşeurilor urmează să fie suportate în
întregime sau parţial de către producătorul produsului din care derivă deşeul respectiv şi eventuala participare a
distribuitorilor unui asemenea produs la aceste costuri.
În cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut,

cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare,
recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale.
După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile
prevăzute la alin. (3), efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi pe cele legate de acţiunile
întreprinse pentru identificare.
 Responsabilitatea pentru gestionarea deşeurilor

Producătorul de deşeuri sau, după caz, orice deţinător de deşeuri are obligaţia de a efectua operaţiunile de
tratare în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) şi art. 20 sau de a transfera aceste operaţiuni unui
operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sau unui operator public ori privat
de colectare a deşeurilor în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) şi art. 20.
Operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru efectuarea operaţiunilor de
colectare şi transport au obligaţia să transporte deşeurile numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea
operaţiunilor de tratare.
Deţinătorii/Producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici prevăzuţi

la alin. (2) au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să
asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligaţie unei terţe
persoane.
63
Persoanele desemnate trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase,
ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate.
 Principiile autonomiei şi proximităţii

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului colaborează cu celelalte autorităţi publice cu atribuţii în
domeniul gestionării deşeurilor şi cu autorităţile competente din alte state membre pentru crearea unei reţele
integrate adecvate de unităţi de eliminare a deşeurilor şi de instalaţii de valorificare a deşeurilor municipale
mixte colectate din gospodăriile populaţiei, inclusiv în cazul în care această colectare vizează şi astfel de deşeuri
provenite de la alţi producători, ţinând seama de cele mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri
excesive, cu respectarea cerinţelor prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
 Controlul deşeurilor periculoase

Producătorii/Deţinătorii de deşeuri periculoase, precum şi operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere
al protecţiei mediului să desfăşoare activităţi de colectare, transport, stocare, tratare sau valorificare a deşeurilor
periculoase sunt obligaţi să colecteze, să transporte şi să stocheze separat diferitele categorii de deşeuri
periculoase, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice, de compatibilităţi şi de natura substanţelor de stingere
care pot fi utilizate pentru fiecare categorie de deşeuri în caz de incendiu, astfel încât să se poată asigura un grad
ridicat de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei potrivit prevederilor art. 20, incluzând asigurarea
trasabilităţii de la locul de generare la destinaţia finală, potrivit prevederilor art. 49 şi 60.
Controlul privind generarea, colectarea, operaţiunile de transport, stocarea temporară şi tratarea în cazul
deşeurilor periculoase se efectuează de către instituţiile abilitate prin lege şi are în vedere, în mod deosebit,
originea, destinaţia, precum şi măsurile luate de producătorul de deşeuri pentru ambalarea şi etichetarea unor
astfel de deşeuri.
Transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României este reglementat prin hotărâre a Guvernului.
 Interzicerea amestecării deşeurilor periculoase

Producătorii şi deţinătorii de deşeuri periculoase, inclusiv comercianţii şi brokerii care pot intra fizic în posesia
deşeurilor au obligaţia să nu amestece diferitele categorii de deşeuri periculoase cu alte categorii de deşeuri
periculoase sau cu alte deşeuri, substanţe ori materiale.
Amestecarea include diluarea substanţelor periculoase.
Prin excepţie, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului pot autoriza amestecarea in conditiile
legii astfel incat efectele nocive ale gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului nu sunt
agravate.
Etichetarea deşeurilor periculoase

Producătorii de deşeuri sunt obligaţi să se asigure că pe durata efectuării operaţiunilor de colectare, transport şi
stocare a deşeurilor periculoase acestea sunt ambalate şi etichetate potrivit prevederilor Regulamentului (CE)
nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a directivelor
67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, ale Hotărârii
Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase şi ale
Hotărârii Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a
preparatelor periculoase.
64
Transferul deşeurilor periculoase pe teritoriul naţional trebuie să fie însoţit de documentul de identificare
prevăzut în anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006.
 Uleiurile uzate
Fără a aduce atingere obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor periculoase prevăzutede lege, producătorii şi
deţinătorii de deşeuri periculoase trebuie să respecte prevederile legale în gestionarea uleiurilor uzate.
Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementează prin hotărâre a Guvernului.
 Biodeşeurile
Autorităţile administraţiei publice locale, , au următoarele responsabilităţi:
a)să colecteze separat biodeşeurile, în vederea compostării şi fermentării acestora;
b)să trateze biodeşeurile într-un mod care asigură un înalt nivel de protecţie a mediului;
c)să folosească materiale sigure pentru mediu, produse din biodeşeuri;
d)să încurajeze compostarea individuală în gospodării.
(2)Deşeurile biodegradabile provenite din parcuri şi grădini trebuie să fie colectate separat şi transportate la
staţiile de compostare sau pe platforme individuale de compostare.
(3)În cazul în care biodeşeurile colectate separat conţin substanţe periculoase, se interzice tratarea acestora în
staţii de compostare.
 Autorizări şi înregistrări
Toate unităţile sau întreprinderile care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt obligate să obţină o
autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului.
Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu trebuie să conţină cel puţin următoarele:
a)tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot fi tratate;
b)cerinţele tehnice şi de orice altă natură aplicabile amplasamentului în cauză pentru fiecare tip de operaţiune
autorizată;
c)măsurile de siguranţă şi de prevenire care trebuie luate;
d)metoda care trebuie aplicată pentru fiecare tip de operaţiune;
e)monitorizarea şi controlul operaţiunilor, după caz;
f)măsurile de închidere şi de întreţinere ulterioară, după caz.
(3)Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu se emite şi se revizuieşte în conformitate cu prevederile art. 16

alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
65
 Derogări de la obligaţia de autorizare
Autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului poate acorda, în baza normelor generale stabilite de
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, unităţilor sau întreprinderilor derogări de la obligaţia
prevăzută la art. 32 alin. (1) pentru următoarele operaţiuni:
a)eliminarea propriilor deşeuri nepericuloase la locul de producţie;
b)valorificarea deşeurilor.
 Condiţii pentru derogări

Pentru acordarea derogărilor potrivit prevederilor art. 34 autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
stabileşte, pentru fiecare tip de activitate, norme generale care să prevadă:
a)tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot face obiectul unei derogări;
b)metoda de tratare care trebuie aplicată.
Aceste norme se stabilesc astfel încât să se asigure că deşeurile sunt tratate potrivit prevederilor art. 20.
În cazul operaţiilor de eliminare prevăzute la art. 34 lit. a), normele trebuie să ia în considerare cele mai bune
tehnici disponibile.
Pe lângă normele generale prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte
condiţii speciale pentru derogările acordate în cazul deşeurilor periculoase, inclusiv pe tipuri de activităţi,
precum şi alte eventuale cerinţe necesare pentru efectuarea diferitelor forme de valorificare şi, unde este cazul,
valori-limită pentru conţinutul de substanţe periculoase al deşeurilor şi valori-limită de emisie, fără a excede
însă derogările prevăzute la art. 34.
 Înregistrarea
În cazul în care structurile enumerate nu fac obiectul cerinţelor privind autorizarea, ANPM menţine un registru
cu:
a)operatorii economici care colectează şi transportă deşeuri în sistem profesional;
b)comercianţii sau brokerii;
c)operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerinţele de autorizare potrivit prevederilor art. 34.
Persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice prevăzute la alin. (1) din Legea 211/2011 sunt obligate să
informeze, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului
asupra activităţii desfăşurate.
Planurile de gestionare a deşeurilor

Pentru îndeplinirea obiectivelor prevazute de lege se elaborează planuri de gestionare a deşeurilor la nivel
naţional, regional, judeţean, inclusiv al municipiului Bucureşti.
Planul naţional de gestionare a deşeurilor, denumit în continuare PNGD, se elaborează de către autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului şi acoperă întregul teritoriu geografic al României.
În baza principiilor şi obiectivelor prevăzute în PNGD şi a cadrului general stabilit prin Ordinul ministrului
mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor
66
regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor se elaborează/realizează/revizuiesc planurile regionale de
gestionare a deşeurilor, denumite în continuare PRGD, de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului,
denumită în continuare ARPM, împreună cu toate consiliile judeţene aparţinând regiunii respective.
În baza principiilor şi obiectivelor din PNGD şi a cadrului general din Ordinul ministrului mediului şi
dezvoltării durabile nr. 951/2007 se elaborează/realizează/revizuiesc planurile judeţene de gestionare a
deşeurilor, denumite în continuare PJGD, de către consiliul judeţean, în colaborare cu agenţia judeţeană pentru
protecţia mediului, denumită în continuare APM, şi planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiul
Bucureşti, denumit în continuare PMGD, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti în colaborare cu
autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului Bucureşti.
PJGD se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, iar PMGD, prin hotărâre a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, cu avizul APM sau ARPM, după caz.
Realizarea studiilor, expertizelor şi proiectelor necesare pentru elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor
poate fi încredinţată cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.
Elaborarea şi avizarea planurilor de gestionare a deşeurilor se fac cu respectarea procedurii de realizare a

evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
Autorităţile publice şi operatorii economici au obligaţia furnizării datelor necesare elaborării planurilor, potrivit
prevederilor legale.
Planurile de gestionare a deşeurilor cuprind o analiză a situaţiei actuale în domeniul gestionării tuturor
categoriilor de deşeuri, precum şi măsurile care trebuie luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în cazul
pregătirii pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi eliminare, precum şi o evaluare a modului în care planurile
vor ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor şi dispoziţiilor prezentei legi.
Planurile, luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, trebuie să conţină cel puţin
următoarele:
a)obiectivele şi priorităţile autorităţilor administraţiei publice locale în vederea îndeplinirii obligaţiilor din
domeniul gestionării deşeurilor;
b)tipul, cantitatea şi sursa deşeurilor generate în teritoriu, deşeurile care ar putea fi expediate de pe sau pe
teritoriul naţional, precum şi o evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;
c)schemele existente de colectare a deşeurilor şi principalele instalaţii de eliminare şi valorificare, inclusiv orice
aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deşeurile periculoase sau fluxurile de deşeuri abordate de legislaţia
specifică;
d)o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalaţiilor de deşeuri existente,
infrastructura suplimentară pentru instalaţiile de deşeuri potrivit prevederilor art. 24 şi, dacă este cazul,
investiţiile legate de acestea;
e)informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului şi la capacitatea viitoare de

eliminare sau de operare a instalaţiilor majore de valorificare, dacă este cazul;
f)politici generale de gestionare a deşeurilor, inclusiv tehnologii şi metode planificate de gestionare a deşeurilor
sau politici privind deşeurile care ridică probleme specifice de gestionare;
g)estimarea costurilor pentru investiţiile privind operaţiile de valorificare şi eliminare;
h)etapele care trebuie urmărite de autorităţile responsabile pentru îndeplinirea prevederilor prezentei legi;
67
i)modul de implementare a planurilor de gestionare a deşeurilor;
j)orice alte informaţii relevante necesare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor prezentei legi.
Luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, planurile pot conţine:
a)aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabilităţilor

între actorii publici şi privaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor;
b)o analiză a utilităţii şi a adecvării utilizării instrumentelor economice şi de altă natură pentru rezolvarea
diverselor probleme legate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii unei bune funcţionări a pieţei
interne;
c)utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale
de consumatori;
d)siturile contaminate istoric de eliminare a deşeurilor şi măsuri pentru reabilitarea acestora.
Programe de prevenire a generării deşeurilor

Programele de prevenire a generării deşeurilor pot să facă parte din planurile de gestionare a deşeurilor, din alte
programe de politici de mediu sau să fie elaborate ca programe distincte.
În cazul în care programele sunt integrate în planurile de gestionare a deşeurilor sau în alte programe, măsurile
de prevenire a generării deşeurilor trebuie identificate clar.
Programele stabilesc obiective de prevenire a generării deşeurilor.
Persoana juridică ce exercită o activitate de natură comercială sau industrială, având în

vedere rezultatele unui audit de deşeuri, este obligată să întocmească şi să implementeze, , un
program de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie
sau, după caz, de la orice produs fabricat, inclusiv măsuri care respectă un anumit design al
produselor, şi să adopte măsuri de reducere a periculozităţii deşeurilor.
Evaluarea/Monitorizarea şi revizuirea planurilor şi a programelor

PNGD se monitorizează anual de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului prin ANPM, se
evaluează cel puţin o dată la 6 ani şi se revizuieşte, după caz.
PJGD se monitorizează anual, se evaluează de către APM o dată la 2 ani şi se revizuiesc, după caz.
Revizuirea PJGD se realizează de către consiliul judeţean, în baza recomandărilor raportului de
monitorizare/evaluare întocmit de APM.
Revizuirea PRGD se realizează de către ARPM împreună cu toate consiliile judeţene din regiunea respectivă, în
baza recomandărilor raportului de monitorizare/evaluare întocmit de ARPM.
Revizuirea PNGD se realizează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în baza
recomandărilor raportului de monitorizare/evaluare întocmit de ANPM.
PRGD se monitorizează anual, se evaluează o dată la 2 ani şi se revizuiesc, după caz, de către ARPM împreună
cu toate consiliile judeţene din regiunea respectivă.
Participarea publicului
Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului care elaborează şi promovează planurile de gestionare
a deşeurilor şi programele de prevenire a generării deşeurilor afişează pe site-ul propriu planurile şi programele,
astfel încât părţile interesate, autorităţile relevante, precum şi publicul să aibă:
68
a)posibilitatea de a participa la elaborarea lor;
b)acces la acestea, odată elaborate.
(2)Participarea părţilor interesate, a autorităţilor relevante şi a publicului la elaborarea planurilor şi

programelor promovate se realizează în cadrul procedurii de evaluare de mediu pentru acele planuri şi
programe care sunt supuse acestei proceduri, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
Raportări
Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului informează autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului cu privire la adoptarea sau revizuirea planurilor şi programelor elaborate la nivel
local/regional.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea
sau modificarea planurilor şi programelor prevăzute la art. 37 şi 42.
La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia Europeană, prin
prezentarea unor rapoarte sectoriale în format electronic, cu privire la implementarea prevederilor prezentei
legi.
Aceste rapoarte conţin informaţii cu privire la gestionarea uleiurilor uzate şi la progresele înregistrate în
punerea în aplicare a programelor de prevenire a generării deşeurilor şi, după caz, informaţii despre măsurile
aplicabile, aşa cum este prevăzut la art. 12, privind responsabilitatea producătorului.
Raportul prevăzut la alin. (3) se transmite Comisiei Europene de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de 3 ani pentru care se întocmeşte.
 Păstrarea evidenţei
Producătorii de deşeuri, deţinătorii de deşeuri, comercianţii şi brokerii, aşa cum sunt definiţi în anexa nr. 1,
precum şi operatorii economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt obligaţi să asigure evidenţa
gestiunii deşeurilor pentru fiecare tip de deşeu, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea
Guvernului nr. 856/2002*, cu completările ulterioare, şi să o transmită anual agenţiei judeţene pentru
protecţia mediului.
*(1) Pentru evidenta gestiunii deseurilor se stabileste, in baza prevederilor anexelor IA si IB la O.U.G.
78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea 426/2001, lista
cuprinzand deseurile, prevazuta in anexa 2.
(2) Lista cuprinzand deseurile, prevazuta in anexa 2, include si deseurile periculoase, stabilite in baza
prevederilor art. 18^1 alin. (1) si ale anexelor IC, ID si IE la O.U.G. 78/2000, aprobata cu modificari si
completari prin Legea 426/2001.
(3) Deseurile periculoase prevazute in anexa 2 sunt marcate cu un asterisc (*).
Tipurile de deseuri prevazute in anexa 2 sunt definite in mod individual printr-un cod complet format
din 6 cifre.
Titlurile si subtitlurile categoriilor de deseuri sunt definite printr-un cod format din doua, respectiv din
4 cifre.
69
Pentru incadrarea in anexa 2 a unui deseu in mod individual, agentii economici au
obligatia codificarii acestora cu 6 cifre, dupa urmatoarea procedura:
a) se identifica activitatea generatoare de deseuri din cap. 01-12 sau 17-20;
b) se identifica subcapitolul in care se incadreaza deseul;
c) se identifica, in cadrul subcapitolului, deseul in mod individual, conform codului corespunzator,

format din 6 cifre, excluzandu-se codurile terminate cu 99;
d) daca deseul nu este identificat la cap. 01-12 sau 17-20, se examineaza pentru identificarea deseului
cap. 13, 14 si 15;
e) daca deseul nu este identificat nici in cap. 13, 14 si 15, se examineaza cap. 16;
f) daca deseul nu este identificat nici in cap. 16, atunci se examineaza pentru identificare codurile cu
terminatia 99 - alte desuri, corespunzatoare activitatii din care provine deseul.
Deseurile rezultate din colectarea ambalajelor, inclusiv amestecurile de ambalaje din materiale
diferite, se incadreaza la codul 15 01, si nu la codul 20 01.
Deseurile clasificate ca periculoase deseurile marcate cu asterisc (*) - prezinta una sau mai multe
dintre proprietatile periculoase din anexa IE la O.U.G. 78/2000, aprobata cu modificari si completari
prin Legea 426/2001.
Deseurile care au proprietatile prevazute la H3 H8, H10 si H11 din anexa IE la O.U.G. 78/2000,
aprobata cu modificari si completari prin Legea 426/2001, sunt periculoase daca au una sau mai multe
dintre urmatoarele caracteristici:
a) temperatura de inflamabilitate ² 55¼ C;
b) una sau mai multe substante clasificate ca foarte toxice, in concentratie totala ³ 0,1%;
c) una sau mai multe substante clasificate ca toxice, in concentratie totala ³ 3%;
d) una sau mai multe substante clasificate ca daunatoare, in concentratie totala ³ 25%;
e) una sau mai multe substante corosive clasificate ca R35, in concentratie totala ³ 1%;
f) una sau mai multe substante corosive clasificate ca R34, in concentratie totala ³ 5%;
g) una sau mai multe substante iritante clasificate ca R41, in concentratie totala ³ 10%;
h) una sau mai multe substante iritante clasificate ca R36, R37 si R38, in concentratie totala ³ 20%;
i) o substanta cunoscuta ca fiind cancerigena din categoria 1 sau 2, in concentratie ³ 0,1%;
j) o substanta cunoscuta ca fiind cancerigena din categoria 3, in concentratie ³ 1%;
k) o substanta toxica pentru reproducere din categoria 1 sau 2, clasificata ca R60 si R61, in
concentratie ³ 0,5%;
70
l) o substanta toxica pentru reproducere din categoria 3, clasificata ca R62 si R63, in concentratie ³
5%;
m) o substanta mutagena din categoria 1 sau 2, clasificata ca R46, in concentratie ³ 0,1%;
n) o substanta mutagena din categoria 3, clasificata ca R40, in concentratie ³ 1%.
Pentru proprietatile periculoase prevazute la alin. (2) se fac urmatoarele precizari:
a) se utilizeaza pentru proprietatea periculoasa H10 denumirea toxic pentru reproducere, definita in
O.U.G. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice
periculoase, aprobata si modificata prin Legea 451/2001, pentru a se evidentia mai clar aceasta
proprietate periculoasa;
b) substantele sunt clasificate ca periculoase in conformitate cu prevederile H.G. 490/2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si
ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase;
c) metal greu inseamna orice compus al arsenului, cadmiului, cromului (VI), cuprului, plumbului,
mercurului, nichelului, seleniului, staniului, stibiului, taliului si telurului, precum si acestea in forma
metalica, in masura in care sunt clasificate ca substante periculoase.
EVIDENTA GESTIUNII DESEURILOR
LISTA cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase
Deseurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*)
Ex. Categorii de deseuri
01. Deseuri de la explorarea miniera si a carierelor si de la tratarea fizica si chimica a mineralelor
02. Deseuri din agricultura, horticultura, acvacultura, silvicultura, vanatoare si pescuit, de la

prepararea si procesarea alimentelor
03. Deseuri de la prelucrarea lemnului si producerea placilor si mobilei, pastei de hartie, hartiei si
cartonului
04. Deseuri din industriile pielariei, blanariei si textila
05. Deseuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale si tratarea pirolitica a carbunilor
06. Deseuri din procese chimice anorganice
07. Deseuri din procese chimice organice
71
1) Pentru scopul acestei liste de deseuri PCB se va defini conform H.G. 173/2000.
2) Componentele periculoase de la echipamentele electrice si electronice pot include acumulatorii si

bateriile mentionate la 16 06 si marcate ca periculoase; comutatori cu mercur, sticle de la tuburile
catodice si alte tipuri de sticle activate.
3) Pentru aceasta pozitie materialele tranzitionale sunt: scandiu, vanadiu, mangan, cobalt, cupru,
ytriu, niobiu, hafniu, wolfram, titan, crom, fier, nichel, zinc, zirconiu, molibden si tantal. Aceste metale
si compusii lor sunt periculosi daca sunt clasificati ca atare substante periculoase. Aceasta clasificare a
substantelor periculoase poate determina in ce masura aceste metale tranzitionale si care dintre
compusii lor reprezinta substante periculoase.
4) Procesele de stabilizare modifica periculozitatea componentelor deseului si astfel transforma un

deseu periculos intr-unul nepericulos. Procesele de solidificare schimba numai starea fizica a deseului
(de exemplu, din lichid in solid) prin utilizarea de aditivi, fara a schimba proprietatile chimice ale
deseului.
5) Un deseu este considerat partial stabilizat daca dupa procesul de stabilizare, componentii periculosi
care nu au fost transformati complet in unii nepericulosi pot fi eliberati in mediu pe termen scurt,
mediu si lung.
6) Componentele periculoase de la echipamentele electrice si electronice pot include acumulatorii si

bateriile mentionate la 16 06 si notate ca periculoase;
72
ANEXA Nr. 1*)
EVIDENŢA GESTIUNII DEŞEURILOR
Agentul economic……
Anul …..
Tip deşeu……………….. codul…………( conform codificarii din anexa nr. 2 HG 856/2002)

Starea fizica …………………
Unitatea de măsura ……………….
Cap 1.
Generarea deşeurilor
Cantitatea de deşeu
Nr.
Luna Generate din care:
crt.
valorificată Eliminată final Rămasa in stoc
1. Ianuarie
2. Februarie
3. Martie
4. Aprilie
5. Mai
6. Iunie
7. Iulie
8. August
9. Septembrie
10. Octombrie
11. Noiembrie
12. Decembrie
Total an
73
CAPITOLUL 2
Stocarea provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor
Nr. Stocare Tratare Transport
Crt Luna Secţia Cant. Tipul1) Cant. Modul2) Scopul3) Mijlocul Destinaţia
4) 5)
1. Ianuarie
2. Februarie
3. Martie
4. Aprilie
5. Mai
6. Iunie
7. Iulie
8. August
9. Septembrie
10. Octombrie
11. Noiembrie
12. Decembrie
Total
74
Notă:
1)
Tipul de stocare 3)
Scopul tratării
RM – recipient metalic V – pentru valorificare

RP – recipient de plastic E – în vederea eliminării
BZ – bazin decantor 4)
Mijlocul de transport
CT – container transportabil AS – autospeciale
CF – container fix AN – auto nespecial
S – saci H – transport hidraulic
PD – platformă de deshidratare CF – cale ferată
VN – în vrac, neacoperit A – altele
VA – în vrac, acoperit 5)
Destinaţia
RL – recipient de lemn DO – depozit de gunoi al oraşului/comunei
A – altele
HP – halda proprie
2)
Modul de tratare HC – haldă industrială comună
TM – tratare mecanică I – incinerare în scopul eliminării
TC – tratare chimică Vr – valorificare prin agenţi economici autorizaţi
TMC – tratare mecano – chimică P – utilizare materială sau energetică în propria
întreprindere TB – tratare biochimică Ve – valorificare energetică prin
agenţi economici autorizaţi
D – deshidratare A – altele
TT – tratare termică
A - altele
75
Cap 3
Valorificarea deşeurilor
Agentul economic
Nr. Operaţia de valorificare
Cant de deşeu care efectuează
Luna conform Anexei II B din
crt valorificată operaţia de
Legea 426/2001
valorificare
2. Februarie
3. Martie
4. Aprilie
5. Mai
6. Iunie
7. Iulie
8. August
9. Septembrie
10. Octombrie
11. Noiembrie
12. Decembrie
Total an
76
CAPITOLUL 4
Eliminarea deşeurilor
Nr. Operaţia de eliminare Agentul economic

Cant de deşeu
Luna conform Anexei II A din care efectuează
crt eliminată
Legea 426/2001 operaţia de eliminare
2. Februarie
3. Martie
4. Aprilie
5. Mai
6. Iunie
7. Iulie
8. August
9. Septembrie
10. Octombrie
11. Noiembrie
12. Decembrie
Total an
Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice, pe lângă evidenţa prevăzută de lege, trebuie să păstreze
buletinele de analiză care caracterizează deşeurile periculoase generate din propria activitate şi să le transmită,
la cerere, autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
Agenţia pentru protecţia mediului păstrează pentru scopuri statistice, cel puţin 5 ani, aceste evidenţe.
Persoanele juridice/Persoanele fizice autorizate, precum şi producătorii de deşeuri periculoase, operatorii

economici care sunt autorizaţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor periculoase sau care acţionează în
calitate de comercianţi ori brokeri sunt obligaţi să ţină o evidenţă cronologică a cantităţii, naturii, originii şi,
după caz, a destinaţiei, a frecvenţei, a mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum şi a operaţiunilor şi
să o pună la dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora.
77
Operatorii economici sunt obligaţi să păstreze evidenţa gestiunii deşeurilor cel puţin 3 ani, cu excepţia
operatorilor economici care desfăşoară activităţi de transport, care trebuie să păstreze evidenţa timp de cel
puţin 12 luni.
La cererea autorităţilor competente sau a unui deţinător anterior sunt furnizate documentele justificative
conform cărora operaţiunile de gestionare au fost efectuate.
Prin excepţie, instituţiile care desfăşoară activităţi care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională transmit
evidenţa gestiunii deşeurilor anual, centralizat, la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
ANPM centralizează informaţiile, colectate de agenţiile pentru protecţia mediului.
 Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor competente ale administraţiei

publice centrale şi locale
Autoritatea competentă de decizie şi control în domeniul gestionării deşeurilor este Ministerul Mediului şi
Pădurilor.
Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale,
instituţiile de ordine publică şi siguranţă naţională şi autorităţile administraţiei publice locale.
Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti, au următoarele obligaţii:
A.la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti:
a)asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate prin Tratatul de
aderare a României la Uniunea Europeană;
b)urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din PRGD şi PJGD;
c)elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor;
d)hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice
române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de
interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;
e)asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a
deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;
f)asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice
fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;
g)asigură informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din
cadrul localităţilor;
h)acţionează pentru refacerea şi protecţia mediului;
i)asigură şi răspund pentru monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea
medicală
B.la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti:
a)elaborează, adoptă şi revizuiesc PJGD/PMGD şi participă la elaborarea PRGD;
78
b)coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean privind
gestionarea deşeurilor;
c)acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea PJGD şi PRGD;
d)hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice
române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de
interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;
e)analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea şi
protecţia mediului;
f)urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei legi;
g)asigură monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti

aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/judeţean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării,
aruncării sau gestionării necontrolate a deşeurilor.
(3)Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor
administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti şi, după caz, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară
încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu persoanele juridice care preiau obligaţiile
producătorilor pentru fluxurile de deşeuri reglementate prin acte normative care transpun directive individuale
în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de acestea.
 Controlul
Operatorii economici care efectuează operaţiuni de tratare a deşeurilor, precum şi cei care, cu titlu profesional,
asigură colectarea sau transportul deşeurilor, comercianţii, brokerii şi producătorii de deşeuri periculoase fac
obiectul unor controale periodice corespunzătoare efectuate de autorităţile competente.
Controalele privind colectarea, reciclarea, valorificarea, tratarea, eliminarea şi transportul deşeurilor se

efectuează de către reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi au în vedere, în mod deosebit, originea, natura,
cantitatea şi destinaţia acestora.
Autorităţile competente pot ţine seama de înregistrările efectuate în baza Schemei comunitare de management
de mediu şi audit (EMAS), în special în ceea ce priveşte frecvenţa şi intensitatea controalelor.
În unităţile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul pentru aplicarea
prevederilor prezentei legi se realizează de către structurile interne de specialitate din cadrul acestora.
 Semnificaţia unor termeni în sensul legii

1.audit de deşeuri - o evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei sistemului de
management şi a proceselor de gestiune a deşeurilor cu scopul de a facilita controlul managementului deşeurilor
şi al valorificării deşeurilor generate, precum şi de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea
obiectivelor, performanţa întreprinderii referitoare la prevenirea şi reducerea producerii de deşeuri din propria
activitate şi performanţa întreprinderii referitoare la reducerea nocivităţii deşeurilor;
79
2.autorităţi competente - autorităţile publice pentru protecţia mediului, respectiv autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile pentru protecţia mediului,
Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi alte autorităţi care potrivit competenţelor legale
asigură reglementarea şi controlul activităţilor în domeniul gestionării deşeurilor;
3.biodeşeuri - deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite
din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu
amănuntul, compatibile cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare a produselor alimentare;
4.broker - orice întreprindere/operator economic care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deşeurilor în
numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor;
5.cele mai bune tehnici disponibile - cele mai bune tehnici disponibile potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
6.colectare - strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea

transportării la o instalaţie de tratare;
7.colectare separată - colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi
natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora;
8.comerciant - orice întreprindere/operator economic care acţionează în nume propriu pentru cumpărarea şi
pentru vânzarea ulterioară a deşeurilor, inclusiv acei comercianţi care nu intră fizic în posesia deşeurilor;
9.deşeu - orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce;
10.deţinător de deşeuri - producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora;
11.deşeuri periculoase - orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase prevăzute în
anexa nr. 4 la lege;
12.eliminare - orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre
consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie.- Anexa nr. 2 la lege
stabileşte o listă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă;
13.evaluarea ciclului de viaţă - în legătură cu un produs, o evaluare a efectelor asupra mediului determinate
de producţia, distribuţia, comercializarea şi utilizarea produsului, inclusiv valorificarea şi eliminarea acestuia,
inclusiv utilizarea energiei şi materiilor prime şi producţia de deşeuri din oricare dintre activităţile menţionate;
14.gestionarea deşeurilor - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv

supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile
întreprinse de un comerciant sau un broker;
15.pregătirea pentru reutilizare - operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare, prin
care produsele ori componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără
nicio altă operaţiune de pretratare;
16.prevenire - măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu, care reduc:
a)cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a acestora;
b)impactul negativ al deşeurilor generate asupra mediului şi sănătăţii populaţiei; sau
c)conţinutul de substanţe nocive al materialelor şi produselor;
80
17.producător de deşeuri - orice persoană ale cărei activităţi generează deşeuri, producător de deşeuri sau
orice persoană care efectuează operaţiuni de pretratare, amestecare ori de alt tip, care duc la modificarea naturii
sau a compoziţiei acestor deşeuri;
18.reciclare - orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau
substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor
organice, dar nu include valorificarea energetică şi conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil
sau pentru operaţiunile de umplere;
19.regenerarea uleiurilor uzate - orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin
rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor de oxidare şi a aditivilor
conţinuţi de acestea;
20.reutilizare - orice operaţiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deşeuri sunt
utilizate din nou în acelaşi scop pentru care au fost concepute;
21.tratare - operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;
22.trasabilitate - caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui
deşeu prin identificări înregistrate;
23.uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici ori uleiurile industriale care au devenit
improprii folosinţei pentru care au fost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu
combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine şi cele pentru sistemele
hidraulice;
24.valorificare - orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin
înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite
pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general.
- Anexa nr. 3 la lege stabileşte o listă a operaţiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă.
ANEXA Nr. 2(l211/2011): Operaţiunile de eliminare

D 1 - depozitarea în sau pe sol, de exemplu, depozite de deşeuri şi altele asemenea;
D 2 - tratarea solului, de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor în sol şi altele asemenea;
D 3 - injectarea în adâncime, de exemplu, injectarea deşeurilor care pot fi pompate în puţuri, saline sau depozite
geologice naturale şi altele asemenea;
D 4 - acumulare la suprafaţă, de exemplu, depunerea de deşeuri lichide sau a nămolurilor în bazine, iazuri sau
lagune şi altele asemenea;
D 5 - depozite special construite, de exemplu, depunerea în compartimente separate etanşe, care sunt acoperite
şi izolate unele faţă de celelalte şi faţă de mediul înconjurător şi altele asemenea;
D 6 - evacuarea într-o masă de apă, cu excepţia mărilor/oceanelor;
D 7 - evacuarea în mări/oceane, inclusiv eliminarea în subsolul marin;
D 8 - tratarea biologică neprevăzută în altă parte în prezenta anexă, care generează compuşi sau mixturi finale
eliminate prin intermediul uneia dintre operaţiunile numerotate de la D 1 la D 12;
81
D 9 - tratarea fizico-chimică neprevăzută în altă parte în prezenta anexă, care generează compuşi sau mixturi
finale eliminate prin intermediul uneia dintre operaţiunile numerotate de la D 1 la D 12, de exemplu, evaporare,
uscare, calcinare şi altele asemenea;
D 10 - incinerarea pe sol;
D 11 - incinerarea pe mare. Această operaţiune este interzisă de legislaţia Uniunii Europene şi de convenţii
internaţionale;
D 12 - stocarea permanentă, de exemplu, plasarea de recipiente într-o mină şi altele asemenea;
D 13 - amestecarea anterioară oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D 12. În cazul în care nu există niciun
alt cod D corespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte de eliminare, inclusiv preprocesarea,
cum ar fi, printre altele, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, uscarea, mărunţirea uscată,
condiţionarea sau separarea înainte de supunerea la oricare dintre operaţiunile numerotate de la D 1 la D 12;
D 14 - reambalarea anterioară oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D 13;
D 15 - stocarea înaintea oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D 14, excluzând stocarea temporară, înaintea
colectării, în zona de generare a deşeurilor. Stocare temporară înseamnă stocare preliminară potrivit
prevederilor pct. 6 din anexa nr. 1 la lege.
ANEXA Nr. 3: Operaţiuni de valorificare

R 1 - întrebuinţarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie *);
R 2 - valorificarea/regenerarea solvenţilor;
R 3 - reciclarea/valorificarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi (inclusiv compostarea şi

alte procese de transformare biologică). Aceasta include şi gazeificarea şi piroliza care folosesc componentele ca
produse chimice;
R 4 - reciclarea/valorificarea metalelor şi compuşilor metalici;
R 5 - reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice. Aceasta include şi tehnologiile de curăţire a solului care
au ca rezultat operaţiuni de valorificare a solului şi de reciclare a materialelor de construcţie anorganice;
R 6 - regenerarea acizilor sau a bazelor;
R 7 - valorificarea componenţilor utilizaţi pentru reducerea poluării;
R 8 - valorificarea componentelor catalizatorilor;
R 9 - rerafinarea petrolului sau alte reutilizări ale petrolului;
R 10 - tratarea terenurilor având drept rezultat beneficii pentru agricultură sau pentru îmbunătăţirea ecologică;
R 11 - utilizarea deşeurilor obţinute din oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 10;
R 12 - schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11. În

cazul în care nu există niciun alt cod R corespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte de
valorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea, sortarea, sfărâmarea, compactarea,
granularea, mărunţirea uscată, condiţionarea, reambalarea, separarea şi amestecarea înainte de supunerea la
oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11;
82
R 13 - stocarea deşeurilor înaintea oricărei operaţiuni numerotate de la R 1 la R 12 (excluzând stocarea
temporară înaintea colectării, la situl unde a fost generat deşeul). Stocare temporară înseamnă stocare
preliminară, potrivit prevederilor pct. 6 din anexa nr. 1 la lege.
*
) Aceasta include instalaţii de incinerare destinate în principal tratării deşeurilor municipale solide, numai în
cazul în care randamentul lor energetic este egal sau mai mare decât:
- 0,60 pentru instalaţiile care funcţionează şi sunt autorizate în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă
înainte de 1 ianuarie 2009;
- 0,65 pentru instalaţiile autorizate după 31 decembrie 2008, folosindu-se următoarea formulă:
Eficienţa energetică = [Ep - (Ef+Ei)] / [0,97*(Ew + Ef)],
unde
- Ep reprezintă producţia anuală de energie sub formă de căldură sau electricitate. Aceasta este calculată
înmulţind energia produsă sub formă de electricitate cu 2,6 şi energia produsă sub formă de căldură pentru
utilizare comercială (GJ/an) cu 1,1;
- Ef reprezintă consumul anual de energie al sistemului, provenită din combustibili, care contribuie la producţia
de aburi (GJ/an);
- Ew reprezintă energia anuală conţinută de deşeurile tratate, calculată pe baza valorii calorice nete inferioare a
deşeurilor (GJ/an);
- Ei reprezintă energia anuală importată, exclusiv Ew şi Ef (GJ/an);
- 0,97 este un coeficient care reprezintă pierderile de energie datorate reziduurilor generate în urma incinerării
şi radierii.
Această formulă se aplică în conformitate cu documentul de referinţă privind cele mai bune tehnici existente
pentru incinerarea deşeurilor.
ANEXA Nr. 4: Proprietăţi ale deşeurilor care fac ca acestea să fie

periculoase
H 1 - "Explozive": substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la
şocuri ori frecare decât dinitrobenzenul;
H 2 - "Oxidante": substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai
ales cu substanţe inflamabile;
H 3-A- "Foarte inflamabile":
a)substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile);
sau
b)substanţe şi preparate care se pot încălzi până la aprindere în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără
aport de energie; sau
c)substanţe şi preparate în stare solidă care se pot aprinde cu uşurinţă după un contact scurt cu o sursă de
aprindere şi care continuă să ardă ori să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere; sau
d)substanţe şi preparate gazoase care se inflamează în aer la presiune normală; sau
83
e)substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantităţi
periculoase.
H 3-B - "Inflamabile": substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C şi
mai mic sau egal cu 55°C;
H 4 - "Iritante": substanţele şi preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea
ori cu mucoasa, pot provoca inflamaţii;
H 5 - "Nocive": substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot
constitui riscuri limitate pentru sănătate;
H 6 - "Toxice": substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte toxice) care, în cazul în care sunt
inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi
pot fi chiar letale;
H 7 - "Cancerigene": substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin
piele, pot induce cancer sau creşterea incidenţei lui;
H 8 - "Corozive": substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea;
H 9 - "Infecţioase": substanţe şi preparate cu conţinut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora care
sunt cunoscute ca producând boli la om ori la alte organisme vii;
H 10 - "Toxice pentru reproducere": substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori
pătrund prin piele, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei acestora;
H 11 - "Mutagene": substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund prin piele,
pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora;
H 12 - deşeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul ori un acid;
H 13 - "Sensibilizante": substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau pătrund prin piele, pot
cauza o reacţie de hipersensibilizare, astfel încât expunerea ulterioară la substanţa sau preparatul respectiv
poate produce efecte nefaste caracteristice;
H 14 - "Ecotoxice": deşeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate ori întârziate pentru unul sau mai
multe sectoare ale mediului înconjurător;
H 15 - deşeuri capabile prin orice mijloace, după eliminare, să producă altă substanţă, de exemplu, levigat, care
posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.
1.Atribuirea caracteristicilor de pericol "toxic" (şi "foarte toxic"), "nociv", "coroziv", "iritant", "cancerigen", "toxic
pentru reproducere", "mutagen" şi "ecotoxic" se bazează pe criteriile formulate în anexa nr. 1 la Hotărârea
Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase.
Atunci când este cazul, se aplică valorile-limită enumerate în anexele la Hotărârea Guvernului nr. 937/2010
privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase.
Metodele care trebuie utilizate sunt descrise în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2008.
ANEXA Nr. 5: Măsuri de prevenire a generării deşeurilor prevăzute la art.

42 din lege
A)Măsuri care pot afecta condiţiile de bază referitoare la generarea de deşeuri
84
1.Folosirea măsurilor de planificare sau a altor instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a
resurselor
2.Promovarea cercetării şi a dezvoltării în vederea realizării de produse şi tehnologii mai curate şi mai
economice şi distribuirea şi utilizarea rezultatelor cercetării şi dezvoltării
3.Dezvoltarea unor indicatori eficienţi şi semnificativi ai presiunilor de mediu asociate generării de deşeuri, cu
scopul de a contribui la prevenirea generării de deşeuri la toate nivelurile, de la compararea produselor la nivel
comunitar, prin acţiuni ale autorităţilor locale, până la nivel naţional
B)Măsuri care pot afecta faza de proiectare, producţie şi distribuţie
1.Promovarea ecodesign-ului (integrarea sistematică a aspectelor de mediu în proiectarea produselor în scopul

îmbunătăţirii performanţei de mediu a acestora pe toată durata ciclului lor de viaţă)
2.Furnizarea de informaţii privind tehnicile de prevenire a generării deşeurilor pentru a facilita punerea în
aplicare a celor mai bune tehnici disponibile în funcţie de industrie
3.Organizarea de cursuri de formare pentru autorităţile competente pentru includerea cerinţelor privind
prevenirea generării de deşeuri în autorizaţiile eliberate în temeiul prezentei legi şi al Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 84/2006, cu modificările şi completările ulterioare
4.Includerea de măsuri de prevenire a generării de deşeuri la instalaţiile care nu intră sub incidenţa Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, cu
modificările şi completările ulterioare
Unde este cazul, astfel de măsuri pot include evaluări sau planuri de prevenire a generării de deşeuri.
5.Organizarea de campanii de sensibilizare sau acordarea de ajutoare financiare în luarea deciziilor ori alte
tipuri de sprijin pentru întreprinderi. Aceste măsuri pot fi deosebit de eficiente în măsura în care sunt concepute
şi adaptate pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi sunt aplicate în reţele de întreprinderi bine stabilite.
6.Utilizarea acordurilor voluntare, a grupurilor de consumatori/producători sau a negocierilor sectoriale pentru

a încuraja întreprinderile ori operatorii din sectoarele de activitate interesate să îşi stabilească propriile planuri
sau obiective privind prevenirea generării deşeurilor ori să corecteze produsele sau ambalajele care generează
prea multe deşeuri
7.Promovarea unor sisteme certificate de gestionare a mediului, inclusiv EMAS şi ISO 14001
C.)Măsuri care pot afecta faza de consum şi de utilizare
1.Instrumente economice, cum ar fi stimulente pentru achiziţii curate sau instituirea unei plăţi obligatorii de
către consumatori pentru un anumit articol ori un ambalaj care ar fi în mod normal furnizat gratuit
2.Organizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare direcţionate către publicul larg sau către o
categorie specifică de consumatori
3.Promovarea de ecoetichete recunoscute şi de încredere
4.Acorduri cu industria, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unor grupuri de produse, ca acelea care sunt incluse în
cadrul politicilor integrate ale produselor, sau acorduri cu vânzătorii cu amănuntul privind furnizarea de
informaţii referitoare la prevenirea generării deşeurilor şi la produsele cu impact redus asupra mediului
85
5.În contextul contractelor de achiziţii publice şi private, includerea unor criterii de protecţie a mediului şi de
prevenire a generării deşeurilor în cererile de ofertă şi în contracte, conform Manualului privind contractele de
achiziţii publice de mediu, publicat de Comisie la 29 octombrie 2004
6.Încurajarea reutilizării şi/sau a reparării produselor defecte sau a componentelor acestora, în special prin
recurgerea la măsuri educative, economice, logistice sau a altor măsuri, cum ar fi sprijinirea ori înfiinţarea unor
centre şi reţele acreditate de reparare şi de reutilizare, în special în regiunile cu o densitate ridicată a populaţiei
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 837 din data de 25 noiembrie 2011
CAPITOLUL 3.
APLICAREA PROCEDURILOR DE CALITATE
86
Cerinte de calitate: conform instructiunilor de lucru, fiselor tehnologice, caietelor de sarcini,
normelor interne, criteriilor si reglementarilor nationale, standardelor tehnice.
Documentatia tehnica specifica: proceduri de lucru, proceduri de control, tehnologie de lucru,

desene de executie, specificatii tehnice etc.
Documentatia interna de asigurare a calitatii: manual, proceduri de sistem, proceduri

operationale interne conform SMC.
Metode de verificare a calitatii executiei: indicatii AMC, analiza chimica, vizual,etc.
Tipul lucrarii de executat: identificarea cerintelor de calitate, aplicarea procedurilor tehnice de

asigurare a calitatii, verificarea calitatii actiunilor executate, remedierea disfunctiilor constatate .
Calitatea executiei se refera la: parametri de proces, calitate materiale, compozitie chimica,
caracteristici tehnice etc.
Defecte posibile: parametri de proces, calitate materiale, compozitie chimica, caracteristici tehnice
etc.
Caracteristici tehnice urmarite: caracteristici fizico – chimice si biologice necorespunzatoare,

aspectul masei fluide, etc.
Dispozitive / verificatoare pentru controlul si verificarea calitatii lucrarilor efectuate :

corectitudinea actunii din punct de vedere al parametrilor de intrare si iesire din faza de proces, a
calitatatii materialelor/chimicalelor utilizate.
Dispozitive / verificatoare pentru controlul si verificarea calitatii lucrarilor efectuate :

aparate pentru masurarea pH, temperatura, presiune, densitate, conductivitate, analize chimice de
determinare a concentratiilor de poluanti si a caracteristicilor chimicalelor utilizate la tratarea apei
uzate, etc.
Cauze care genereaza defecte: chimicale necorespunzatoare, nerespectarea tehnologiei de lucru,

documentatie incompleta, AMC-uri decalibrate, diverse erori umane etc.
CAPITOLUL 4
COORDONAREA PROGRAMUL DE INSTRUIRE A
PERSONALULUI
87
Cerintele legale de mediu: exigente legislative de mediu (ex.:cerinte legale nationale,
internationale, regionale / departamentale, guvernamentale locale, acte normative de mediu,
standarde de mediu, standarde ale sistemului de management de mediu, standarde de firma, acte de
reglementare, etc.)
Acte de reglementare pentru mediu: acorduri emise de autoritatile locale (autorizatia de mediu,
avizul / acordul de mediu, autorizatie / avizul / notificarea de gospodarirea apelor etc.), acorduri
incheiate cu clientii, coduri de buna practica, angajamente de etichetare voluntara de mediu, cerinte
ale organizatiei, etc.
Acte normative de mediu: prevederi legale de mediu pe factoride mediu: apa, aer,sol, subsol,
deseuri, ambalaje, etc
Documente tehnice de lucru: proceduri de lucru, instructiuni, ghiduri, fise tehnice/specificatii,

etc.
Personal abilitat: tehnician, maistru, inginer, director, etc.
Proceduri de instruire : instruire individuala; exersarea instructiunilor din procedurilde lucru, la

locul de munca; etc.
Managerii companiilor trebuie să fie constienti că ei sunt răspunzatori de implementarea

politicii de mediu si de asigurarea mijloacelor necesare, astfel incât compania să nu polueze
mediul inconjurator chiar si atunci când conditiile, interne sau externe firmei, se modifică.
Pentru ca acest lucru să fie posibil ei trebuie să aloce in permanentă resurse umane, resurse
tehnologice si financiare. Bineinteles, cele mai importante sunt resursele umane căci oamenii
sunt primii care trebui să sesizeze eventualele probleme si să ia măsuri pentru ca totul să
meargă bine. Toti membrii organizatiei trebuie să înteleaga si să fie încurajati să accepte
importanta atingerii obiectivelor si tintelor de mediu pentru care sunt responsabili.
Cel mai bine este atunci când intreg personalul a cărui muncă poate avea un impact
semnificativ asupra mediului este instruit în mod corespunzător. Pentru ca mediul să fie
protejat intr-o companie trebuie să se stabilească si să se mentină proceduri pentru ca
personalul cu functii relevante, să fie constientizat de:
 ·importanta conformitătii activitătii cu politica de mediu, cu procedurile si cerintele
sistemului de management de mediu;

 ·impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activitătilor lor;
88
 ·atributiile si responsabilitătile lor în realizarea conformitătii cu politica de mediu, cu
procedurile si cerintele sistemului de management de mediu, inclusiv cu cerintele referitoare

la pregătirea situatiilor de urgentă si a capacitătii de răspuns;
 ·consecintele posibile ale abaterilor de la procedurile operationale specificate.
Personalul ce îndeplineste sarcini care pot avea impact semnificativ asupra mediului trebuie
să aibă competenta necesară, fie prin educatie, fie prin instruire corespunzatoare si /sau prin
experientă.
Angajatii trebuie să aibă o bază de cunostinte corespunzătoare, care cuprinde instruirea cu
privire la metodele si deprinderile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor într-un mod
eficient si competent si la cunoasterea impactului negativ asupra mediului pe care îl pot avea
activitătile lor dacă sunt realizate în mod incorect.

Ca principiu general programele de instruire trebuie să aibă in vedere următoarele aspecte:
 ·identificarea nevoilor de instruire a angajatilor;
 ·elaborarea unui plan de instruire care să răspundă unor nevoi definite;
 ·verificarea si armonizarea programului de instruire cu cerintele organizatorice sau ale
reglementărilor;
 ·instruirea de angajati grupati pe sarcini;
 ·întocmirea de documente ce atestă desfăsurarea actului de instruire;
 ·evaluarea instruirii.
CAPITOLUL 5
GESTIONAREA CERINTELOR LEGALE DE MEDIU
89
reglementare, etc.)
-Acte de reglementare pentru mediu:acorduri emise de autoritatile locale (autorizatia de

mediu, avizul / acordul de mediu, autorizatie /avizul / notificarea de gospodarirea apelor etc.),
acorduri incheiate cu clientii, coduri de buna practica, angajamente de etichetare voluntara de mediu,
cerinte ale organizatiei, etc.
- Acte normative de mediu:prevederi legale de mediu pe factori de mediu: apa, aer,sol, subsol,
deseuri, ambalaje, etc.
Organizatie: companie, societate comerciala, firma, întreprindere, autoritate sau institutie, parte sau
combinatiile acestora, publica sau particulara, cu raspundere limitata sau orice alt statut juridic cu
propria sa structura functionala si administrativa.
Proces de fabricatie:totalitatea procedeelor folosite (ex.: pentru transformarea materiilor prime si a

semifabricatelor in produse finite, etc.).
Sector de activitate:industrie, zootehnie, servicii etc.;
Amplasament:loc de asezare a unei instalatii, a unui dispozitiv, constructii etc.
Documentatii tehnice:proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii tehnice,

proceduri de sistem, etc.
Domenii de organizare:ani de aparitie; tipuri de cerinte legale (acte normative, standarde de

mediu, standarde de firma, etc.), factori de mediu (ex. apa,sol, atmosfera, deseuri, etc. ) .
CAPITOLUL 6
ELABORAREA PROGRAMULUI DE MANAGEMENT DE
MEDIU
90
Aspecte de mediu: element al activitatilor, produselor sau serviciilor unei organizatii care poate
interactiona cu mediu (ex.: emisiile in aer, deversarile în apa, deversarile pe sol, utilizarea materiilor
prime si a resurselor naturale (apa, gaz metan, energie etc.), energia emisa (caldura, radiatia, vibratia
etc.), deseurile si subprodusele, ambalajele etc.)
Aspecte de mediu semnificative: aspectele de mediu care pot deteriora mediul.
Activitati desfasurate de organizatie: procese de fabricatie, realizarea produselor, servicii oferite,

activitati viitoare, servicii planificate noi sau modificate, activitati din perioada de functionare din
trecut etc.
Moduri de functionare: functionare normala, functionare in conditii anormale, functionare in

situatii de urgenta, etc.
Obiective de mediu: tel general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizatie îsi
propune sa-l atinga si care este cuantificat acolo unde este posibil.
Obiectivele specifice de mediu: cerinta detailata de performanta cuantificata daca este posibil,
aplicabila ansamblului sau unei parti a organizatiei, ce rezulta din obiectivele generale de mediu si care
trebuie stabilita si indeplinita pentru atingerea acestor obiective.
Cerintele societatii: optiunile tehnologice, resursele financiare, planul de afaceri, cerintele partilor
interesate (ex. vecini, autoritati etc.).
Date de organizare specifice: termenele si resurse necesare realizarii masurilor, precum si

personalul responsabil pentru implementarea acestuia, etape de activitate: planificare, proiectare,
constructie, productie, marketing, exploatare, functionare (normala, anormala si situatii de urgenta),
eliminare si masuri necesare pentru oprirea organizatiei.
Documentatii tehnice: proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii tehnice,
proceduri de sistem, etc.
reglementare, etc.)
3 Tot mai multe organizatii au devenit si devin constiente ca trebuie sa acorde o

atentie sporita gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le produce asupra
mediului.
În acest scop punerea la punct a unui sistem de management de mediu (SMM), care sa functioneze
corect si eficient, devine o prioritate.
Un sistem de management de mediu ajuta organizatia sa reduca la minimum impacturile asupra

mediului.
Cea mai importanta îmbunatatire pe care un SMM o aduce afacerii este o abordare sistematica si
controlabila a problematicii de mediu din organizatie.
91
Functionarea corecta a unui SMM asigura ameliorarea performantelor organizatiei, prin impactul
pozitiv pe care îl poate avea asupra urmatoarelor aspecte:
- reducerea costurilor;
- gestionarea riscurilor;
- sporirea credibilitatii;
- cresterea competitivitatii;
- relatia cu partenerii;
- motivarea personalului.
Standardul ISO 14001 are ca scop general declarat sustinerea protectiei mediului prevenirea poluarii,
în echilibru cu necesitatile socio-economice.
Ca scop specific, standardul îsi propune sa ofere organizatiilor toate elementele necesare construirii
efective a unui SMM, care sa poata fi integrat în managementul global al organizatiei si care sa permita
atingerea obiectivelor referitoare la mediu si a celor economice stabilite.
Standardul stabileste cerintele referitoare la un SMM, care sa permita unei organizatii sa-si formuleze
politica si obiectivele de mediu tinând seama de cadrul legislativ si de aspectele de mediu ale
activitatilor pe care le desfasoara.
Standardul ISO 14001 poate fi aplicat de orice organizatie, indiferent de tip, marime si indiferent de
tipurile de activitati desfasurate, nu doar celor industriale.
Managementul de mediu, ca orice management, trece dincolo de litera stricta a legii s pune în aplicare
spiritul ei, principiile protectiei mediului.
Aceste principii vizeaza prevenirea impacturilor asupra mediului sau mentinerea lor în limitele legale.
Managementul de mediu se bazeaza pe întelegerea cerintelor din legile si reglementarile aplicabile,

precum si a celorlalte cerinte adoptate de organizatie.
92
În perspectiva viitoarei integrari în Uniunea Europeana, se pune un accent tot mai mare pe
implementarea directivelor europene referitoare la protectia mediului, directive transpuse în aq-uisul
comunitar.
Implementarea unui SMM ajuta organizatia sa se adapteze mai bine cerintelor Comunitatii Europene.
Pentru implementarea unui sistem de management de mediu într-o organizatie, trebuiesc parcurse
cinci etape:
1. Stabilirea politicii de mediu;
2. Planificarea activitatilor de mediu;
3. Implementare si functionare;
4. Verificare si actiune corectiva;
5. Analiza efectuata de conducere.
Etapa 1 : Stabilirea politicii de mediu
Politica de mediu este definita de conducerea organizatiei sub forma unei declaratii care trebuie sa
reflecte faptul ca principiile si intentiile organizatiei referitoare la performanta de mediu sunt
identificate, documentate, implementate si comunicate.
Politica de mediu are doua functii majore:
- în interiorul organizatiei: sa determine directia de dezvoltare în domeniul protectiei mediului;
- în afara organizatiei: sa arate clar partilor interesate atentia pe care organizatia o acorda
aspectelor de protectia mediului.
Etapa 2 : Planificarea activitatilor de mediu
Planificarea este una dintre cele mai importante etape în procesul de construire si implementare a
unui SMM. Pentru aceasta trebuiesc determinate:
- Aspectele de mediu;
- Prevederile legale si alte cerinte;
93
- Obiectivele generale si obiective specifice;
- Programele de management de mediu.
Etapa 3 : Implementare si functionare
Pentru implementarea efectiva a sistemului de management de mediu se recomanda ca organizatia sa-

si dezvolte resursele si mecanismele de sustinere necesare îndeplinirii politicii de mediu, a obiectivelor
si tintelor sale în acest domeniu.
Pentru implementarea SMM trebuiesc definite:
- Structura si responsabilitatea;
- Instruirea, constientizarea si competenta;
- Comunicarea;
- Documentatia sistemului de management de mediu;
- Controlul documentelor;
- Controlul operational;
- Pregatirea pentru situatii de urgenta si capacitate de raspuns.
Etapa 4 : Verificare si actiune corectiva
Aceasta etapa este un element cheie a sistemului de management de mediu, care survine dupa
planificarea politicii de mediu si implementarea sa.
Scopul este de a asigura ca organizatia controleaza si corecteaza, atunci când este cazul, elementele-
cheie ale sistemului de management de mediu.
Pentru aceasta se recomanda ca organizatia sa monitorizeze si sa evalueze performanta sa de mediu.
Masurarea, monitorizarea si evaluarea sunt activitati-cheie ale unui sistem de management de mediu.
În lipsa acestora nu ar fi posibila stabilirea neconformitatilor si, prin urmare, nici precizarea actiunilor
corective si/sau preventive necesare. De asemenea, auditul sistemului de management de mediu ar fi
lipsit de elemente de baza în stabilirea concluziilor sale.
Aceasta etapa implica:
- Monitorizarea si masurarea;
94
- Neconformitate, actiune corectiva si actiune preventiva;
- Înregistrari;
- Auditul sistemului de management de mediu.
Etapa 5 : Analiza efectuata de conducere
Organizatia trebuie sa analizeze si sa îmbunatateasca continuu sistemul sau de management de mediu,

având ca obiectiv îmbunatatirea performantei globale.
Aceasta ultima etapa este decisiva pentru asigurarea procesului de îmbunatatire continua, pentru
atingerea performantei de mediu propuse.
Aceste analize se pot face împreuna cu analizele sistemului de management al calitatii efectuate de
conducere.
Implementarea unui SMM conform ISO 14001 necesita implicarea întregului personal al organizatiei,
oricare ar fi nivelul ierarhic si functiile implicate, si mai ales angajarea unui proces dinamic si ciclic de
îmbunatatire continua si de autoevaluare a impacturilor de mediu.
CAPITOLUL 7
ELABORAREA PROGRAMULUI DE MONITORIZARE A
FACTORILOR DE MEDIU
95
Monitorizare: metode de supraveghere, prognozare, avertizare si interventie in vederea evaluarii
sistematice a indicatorilor de calitate ale factorilor de mediu.
Factori de mediu: apa, aer, sol, subsol, specii si habitate naturale.
Surse de poluare: efluenti catre factorii de mediu (ex. apa uzata, emisiile in atmosfera, deseurile
etc.)
Puncte de verificare si control: ultimul punct din instalatte in care sursa de poluare poate fi
masurata (ex. camin de canalizare, cos de evacuare gaze arse etc.).
Aspecte de mediu: element al activitatilor, produselor sau serviciilor unei organizatii care poate
interactiona cu mediu (ex.: emisiile in aer, deversarile in apa, deversarile pe sol, utilizarea materiilor
prime si a resurselor naturale (apa, gaz metan, energie etc.), energia emisa (caldura, radiatia, vibratia
etc.), deseurile si subprodusele, ambalajele etc.)
Obiective de mediu: tel general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizatie isi
propune sa-l atinga si care este cuantificat acolo unde este posibil.
Indicatori de calitate: expresie prin care se caracterizeaza cantitativ un fenomen, din punctul de
vedere al compozitiei, structurii, schimbarii în timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene (ex.
elemente chimice: materii in suspensie, clor, etc.);
Planurile organizatiei: plan de amplasare, planul cu retele de canalizare (pentru evacuarea apelor
uzate), planul de montaj utilaje/echipamente, etc.
Documentatie tehnica intena:manualul de mediu, proceduri interne de sistem si operationale ale

SMM, prevederi legale de mediu in vigoare, reglementari de mediu, etc.
reglementare, etc.)
Parti interesate:individ / grup de vecini, autoritati locale, salariatii proprii organizatiei, clienti
preocupati / afectati de poluarea mediului etc.
CAPITOLUL 8
MONITORIZAREA FACTORILOR DE MEDIU
Monitorizare: metode de supraveghere, prognozare, avertizare si interventie în vederea evaluarii
sistematice a indicatorilor de calitate ale factorilor de mediu.
Factori de mediu:apa, aer, sol, subsol, specii si habitate naturale.
96
Rezultatele monitorizarii:indicatorii de calitate ale emisiilor si imisiilor in aer, emisii in apa, emisii
pe sol, cantitati consumate ale resurselor naturale (apa, gaz metan, energie etc.), energia emisa
(caldura, radiatia, vibratia etc.), cantitatile de deseuri si deseuri de ambalaje rezultate, cantitati de
substante toxice si periculoase consumate, cantitatile de ambalajele, etc.
Documentatia tehnica interna:manualul de mediu, proceduri interne de sistem, operationale

specifice sistemului de management de mediu si/sau calitate (comune), programe de mediu, etc.
Cerintele legale de mediu:exigente legislative de mediu (ex.:cerinte legale nationale,

reglementare, etc.)
Echipament de monitorizare:aparatura de masura si control (ex. contoare agenti energetici –

apometre, pH-metru, termometre, etc.).
Etalonare: verificarea gradarea unui instrument de masura.
Evaluare: proces menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, în functie de fiecare caz si în

conformitate cu legislatia în vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si
secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si a mediului.
. Sisteme de monitorizare a calităţii mediului

Monitorizarea - sistem de supraveghere şi control a stării mediului
ambiant
Termenul monitorizare este întâlnit de relativ scurt timp în limba română şi, în sens larg,
semnifică supravegherea evoluţiei în timp a unui sistem prin măsurarea, estimarea sau
semnalarea depăşirii valorilor limită a unor indicatori sau parametric definitorii ai sistemului,
diagnoza stării prezente şi eventual elaborarea unor prognoze.
În ultimul timp, regăsim des termenul monitorizare utilizat cu referire la sisteme politice,
sociale, biologice, tehnice, informaţionale, transporturi şi evident protecţia mediului.
Legea “Protecţiei Mediului” din 29 decembrie 1995 specifică înţelesul termenului

monitorizarea mediului: “sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie,
care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale
factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a
acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri
care se impun”.
În ultimul secol, dezvoltarea deosebită a producţiei de energie, industria chimică,extractivă,

metalurgică, transporturile rutiere şi aeriene, arderea sau depozitarea deşeurilor de orice
natură, marile combinate de creştere a animalelor, chimizarea agriculturii sunt tot atâtea
cauze care fac ca în ultimul timp să devină tot mai acută poluarea mediului înconjurător.
Poluarea are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului şi mediului înconjurător, sub
diferite forme: infestarea apelor de suprafaţă şi a pănzelor freatice, dispariţia unor specii sau
chiar a vieţii din anumite bazine hidrografice, deteriorarea potenţialului agricol a solului,
97
reducerea vizibilităţii şi apariţia mirosurilor neplăcute, “încălzirea atmosferei”, murdărirea
zonelor urbane, ploile acide din Suedia şi Europa Occidentală şi cel mai important afectează
sănătatea oamenilor (afecţiuni cronice ale aparatului cardio-vascular, respirator, digestiv sau
ale pielii). În ultimul timp se insist mult asupra existenţei unor substanţe mutagene puternice
printre diferiţii poluanţi, care, mult timp neobservate, sunt considerate ca o ameninţare
gravă, de ordin genetic.
Astfel monitorizarea a devenit un sistem informativ cu multiple destinaţii speciale, care este
în măsură să avertizeze organismele abilitate asupra stării biosferei, gradul de afectare
antropogenă a ambianţei, despre factorii şi sursele unor efecte nefaste. Din punct de vedere
funcţional, sistemul de monitorizare cuprinde trei etape
 supravegherea,
 evaluarea stării reale
 pronosticul unor eventuale modificări.
Evaluarea stării mediului natural reprezintă elementul principal al unui sistem de

monitorizare. Etapele evaluării cuprind selectarea indicilor şi a caracteristicilor factorilor
de mediu (apă, aer, sol) precum şi măsurarea lor directă. Complexul parametrilor
respectivi trebuie să caracterizeze exact starea mediului natural.
Elaborarea unei prognoze presupune cunoaşterea legităţilor privind modificarea

nivelurilor de poluare şi starea mediului natural, disponibilitatea unor modele şi
posibilităţi de calcul numeric. Pentru a evalua starea mediului şi a pronostica
eventualele schimbări ce ar putea interveni este indicat a se pune în evidenţă
subsisteme de supraveghere a sistemului abiotic al biosferei (monitorizare biofizică)
precum şi a celui biotic (monitorizare biologică). Gama observaţiilor geofizice este foarte
vastă, extinzându-se de la reacţii şi diverse efecte de proporţii microscopice până la
reacţii globale, de exemplu, schimbări meteorologice şi climatice. Efectuarea acestor
observaţii necesită informaţii privind gradul de poluare, turbiditatea atmosferei, alte
caracteristici meteorologice şi hidrologice ale ambianţei.
O atenţie deosebită trebuie acordată transferului de substanţe poluante dintr-un

factor de mediu în altul, de la un biotop la altul. Sarcina principală a monitorizării
biologice este de a detecta reacţia biosferei, ca răspuns la efectul antropogen,
exercitată la diferite niveluri ale materiei vii: molecular, celular, de organism, de
populaţie sau de asociaţie. În acest sens, o importanţă deosebită revine observaţiilor
vizând impactul mediului ambiant asupra omului, reacţia populaţiilor de care depinde
bunăstarea sistemelor ecologice, efectele antropogene, populaţiile deosebit de sensibile
în ce priveşte impactul respectiv. În cadrul monitorizării biologice se atribuie un rol
esenţial observaţiilor privind eventualele modificări ale indiciilor ereditare proprii
diverselor populaţii, activitatea vitală a populaţiilor foarte susceptibile, servind drept
indicatori (de exemplu lichenii).
Sunt luate sub observare atât modificările antropogene cât şi cele fenomenologice naturale,
fapt necesar evaluării componenţei antropogene a schimbărilor aflate sub observare. De
regulă, impactul antropogen se suprapune peste modificările naturale şi o eventuală separare
a acestora nu reuşeşte întotdeauna.
98
În momentul de faţă, pe glob funcţionează o reţea deasă de staţii de monitorizare a stării
mediului înconjurător. În SUA de exemplu, sunt peste 10000 de staţii care efectuează
observaţii asupra stării factorilor de natură acvatică.
CAPITOLUL 9
REALIZAREA AUDITULUI INTERN
Documentatia tehnica interna:proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii
tehnice, proceduri de sistem, etc.
99
Cerintele legale de mediu: cerinte legale nationale, internationale, regionale / departamentale,
guvernamentale locale, acte normative de mediu, standarde de mediu, standarde de sistem de mediu,
standarde de firma, acte de reglementare, etc.
Criterii de audit :politici, proceduri sau cerinte fata de care auditorul compara dovezile de audit
colectate privind obietul auditat (ex. standarde, ghiduri, prevederi legale, reglementari, etc.).
Tehnici si procedee de audit:interviuri, chestionare, observatii directe, verificare documentatii,

analize etc. date de identificare, obiective si domeniul de audit, durata auditului, membrii echipei de
audit, lista de difuzare, etc.
Surse independente de audit : observatiile, înregistrarile, rezultatele masuratorilor existente.
NECONFORMITATE :
Actiuni de remediere :actiunea corectiva, actiunea preventiva pentru protejarea mediului.
Poluarea mediului :inducerea in mod direct si/sau indirect a substantelor care pot aduce prejudicii
sanatatii umane si/sau mediului (ex. Emisii în atmosfera, evacuari in ape, deseuri pe sol, etc.)
Etapa de execuţie a auditului constă în aplicarea procedurilor cuprinse în programul de audit.
. Probele de audit
1.Introducere
Probele de audit reprezintă informaţii competente, relevante şi rezonabile privind entitatea
auditată, care susţin concluziile şi credibilitatea opiniei şi a raportului de audit.
În cadrul auditului financiar, probele de audit confirmă şi susţin opiniile şi recomandările din
rapoartele de audit, furnizează răspunsuri la solicitările entităţii auditate şi a utilizatorilor
rapoartelor de audit, dovedesc faptul că auditorii au aplicat şi respectat standardele de audit.
În acelaşi timp creează condiţiile pentru exercitarea unui audit eficient şi eficace.
1.1.Tipuri de probe de audit
Pe parcursul activităţii sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege şi
utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcţie de natura sau sursa de
obţinere a acestora.
a) Din punct de vedere al sursei, probele de audit pot fi:
- obţinute de auditor;
- obţinute de terţe părţi;
- obţinute de la entitatea auditată.
În funcţie de sursa de provenienţă a probelor de audit, se fac următoarele precizări:
- proba obţinută în mod direct de auditor este mai sigură decât cea obţinută din alte
surse;
100
- proba de audit provenită de la terţi, dacă este completă şi obţinută în mod
independent, este mai sigură decât cea provenită de la entitatea auditată;
- proba de audit obţinută din surse interne ale entităţii auditate este credibilă, în cazul
în care sistemul contabil şi sistemul de control intern sunt corecte, legal organizate
şi funcţionează într-un mod corespunzător.
b) Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:
- documentare;
- vizuale;
- verbale.
Proba de audit documentară este cea mai sigură şi se prezintă, de regulă sub forma
documentelor justificative furnizate de entitate, dar şi sub forma documentelor obţinute în
mod direct de către auditor sau de către terţi.
Proba de audit vizuală este foarte sigură în cazul necesităţii de confirmare a existenţei
bunurilor şi mai puţin sigură, în cazul necesităţii de a stabili sursa de provenienţă a
proprietăţii sau a valorii acestora.
Proba de audit verbală este considerată cea mai puţin sigură, fiind necesară
confirmarea sa prin documente.
1.2.Cerinţele probelor de audit

Auditorul are în vedere ca probele de audit pe baza cărora îşi fundamentează opinia să
îndeplinească următoarele cerinţe:
· competenţa
Proba de audit este competentă când este suficientă din punct de vedere
cantitativ şi adecvată din punct de vedere calitativ.
Pentru determinarea suficienţei, auditorul trebuie să ia în considerare:
- materialitatea şi riscul de audit;
- evaluarea controlului intern şi a testelor de control;
- metodele de eşantionare;
- rezultatele aplicării procedurilor analitice.
Proba de audit adecvată se referă la calitatea informaţiilor obţinute, adică la

caracterul lor imparţial, la credibilitatea şi la siguranţa acesteia.
101
Calitatea unei probe de audit depinde de natura, sursa şi procedeele folosite
pentru obţinerea sa.
Aprecierea probelor de audit ca suficiente şi adecvate ţine de raţionamentul
auditorului, care este influenţat de:
- evaluarea naturii şi mărimii riscului inerent, atât la nivelul situaţiilor financiare, cât
şi nivelul soldurilor unor conturi sau categorii de tranzacţii (operaţiuni);
- nivelul de organizare şi modul de funcţionare al sistemului de control intern, precum

şi mărimea nivelului riscului de control;
- nivelul materialităţii;
- rezultatele aplicării procedurilor de audit;
- sursa şi credibilitatea probelor de audit;
- experienţa proprie a auditorului.
Prin urmare, auditorul trebuie să-şi fundamenteze concluziile pe probe de audit, care
pot fi de natură diferite sau care provin din mai multe surse, astfel încât să-i permită
argumentarea solidă a opiniei de audit. Această abordare este necesară cu atât mai mult, cu
cât în activitatea entităţii auditate există puncte slabe sau controversate.
Credibilitatea sursei şi tipul probei de audit influenţează atât cantitatea necesară de

probe de audit, cât şi gradul de argumentare al opiniei auditorului.
De asemenea, cantitatea şi tipul probelor de audit sunt determinate în mod hotărâtor

de evaluarea riscurilor şi constatărilor pe parcursul acţiunii de audit.
• caracterul relevant
Proba de audit relevantă este acea informaţie caracterizată prin pertinenţă, în
sensul că susţine elocvent constatările auditului.
De aceea, încă din faza de planificare, auditorul trebuie să definească clar
obiectivele auditului şi să decidă asupra unei abordări adecvate.
• caracterul rezonabil
Proba de audit rezonabilă reprezintă informaţia care din punct de vedere al costului
obţinerii, comparat cu relevanţa ei se dovedeşte a fi economică, eficientă şi eficace.
102
Economicitatea probei de audit solicită auditorului realizarea obiectivelor auditului cu
cel mai mic cost posibil. Aceasta se realizează prin evaluarea şi alegerea, încă din etapa
iniţială, a celei mai potrivite abordări a auditului.
Proba de audit este eficientă atunci când metodele aplicate pentru obţinerea ei au fost
rentabile şi este eficace, când scopurile pentru care a fost produsă susţin constatările.
Auditorul trebuie să deţină probe de audit suficiente şi relevante care să-i susţină
constatările, în cazul în care conducerea entităţii auditate pune la îndoială constatările sau nu
este convinsă de realitatea acestora.
1.3. Criterii de evaluare a probelor de audit
Cantitatea şi calitatea probelor de audit depind şi de criteriile de evaluare folosite de
auditor. Cerinţele probelor de audit
Criteriile de evaluare reprezintă principii sau standarde pe care auditorul le aplică în

evaluarea probelor de audit.
În activitatea practică auditorul poate utiliza unul sau mai multe criterii de evaluare, în
funcţie de specificul domeniului şi obiectivele auditului, precum şi de legislaţia care
guvernează activitatea entităţii auditate.
De asemenea, auditorul poate stabili criterii de evaluare proprii, pe care le consideră

relevante şi importante (mai ales în cazul auditării calităţii gestiunii economico-financiare).
CAPITOLUL 10
ELABORAREA PROGRAMULUI DE AUDIT INTERN
103
Organizatie: companie, societate comerciala, firma, întreprindere, autoritate sau institutie,
parte sau combinatiile acestora, publica sau particulara, cu raspundere limitata sau orice alt
statut juridic cu propria sa structura functionala si administrativa.
Documentatii de mediu: manual de mediu, proceduri de sistem si operative, specificatii

tehnice, formulare, inregistrari, etc.
standarde de mediu, standarde ale sistemului de management de mediu, standarde de firma,
acte de reglementare, etc.)
Aspecte de mediu semnificative: aspectele de mediu care pot deteriora mediul.
Obiective de mediu: tel general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o
organizatie îsi propune sa-l atinga si care este cuantificat acolo unde este posibil.
Nivele si functii relevante organizatiei: activitati, procese, materii prime, materiale,

produse finite, produse secundare, deseuri, servicii, etc.
Date specifice: date de identificare compartimente auditate, obiective si domeniul de audit,

data, locul si durata auditului.
Criterii de programare audituri: aspecte de mediu semnificative, impact asupra

mediului, tipuri de audituri (periodice si inopinante).
A.Elaborarea programelor detaliate de audit

1. Definirea programului de audit
Planificarea auditului presupune deopotrivă elaborarea planului de audit şi a programelor detaliate

de audit.
Pentru a aduce la îndeplinire planul de audit care reflectă strategia adoptată în vederea efectuării auditului
situaţiilor financiare, auditorii vor elabora programe detaliate, în care vor descrie procedurile de audit pe
care le vor utiliza pentru auditarea diferitelor secţiuni ale situaţiilor financiare.
Împărţirea pe secţiuni a situaţiilor financiare are ca scop îmbunătăţirea calităţii auditului prin planificarea
de proceduri specifice pentru venituri, cheltuieli, subvenţii, achiziţii, transferuri etc. Împărţirea pe secţiuni
a situaţiilor financiare va depinde de mărimea entităţii auditate şi de complexitatea activităţii acesteia.
Programul de audit constă într-o listă a procedurilor de audit care vor fi utilizate de
către auditori pentru auditarea fiecărei seciuni a situaiei financiare.
Programul de audit este un instrument prin care auditorii şi conducătorii ierarhici ai acestora urmăresc
activitatea efectivă de audit.
104
Elaborarea programelor de audit constituie ultimul pas al fazei de planificare
a auditului.
Faza de executie a auditului constă în fapt, în punerea în aplicare a programelor de audit,

prin aplicarea procedurilor de audit prevăzute de acestea.
Programele de audit pot fi revizuite şi amendate în situaţiile în care intervin modificări în premisele şi
condiţiile avute în vedere la elaborarea iniţială a acestora.
2. Conţinutul şi formatul programelor de audit
Procedurile de audit constituie principala componentă a programelor de audit. Pe lângă procedurile

de audit, în mod obişnuit un program de audit trebuie să cuprindă şi următoarele elemente:
• Structura care efectuează auditul;

• Exerciţiul financiar la care se referă situaţiile financiare;
• Entitatea auditată;
• Aria/secţiunea auditată;
• Data începerii şi încheierii auditului;
• Numărul de zile alocate pentru audit;
• Obiectivele generale şi specifice;
• Procedurile de audit: Teste de control şi Proceduri de fond
• Semnătura auditorilor;
• Data încheierii auditului;
• Controlul calităţii auditului – data şi semnătura supervizorului.
3. Sursele de informaţii pentru întocmirea programelor de audit

Principala sursă de informaţii pentru întocmirea programelor de audit o constituie planul de
audit. Cele mai importante informaţii cuprinse în planul de audit, pe baza cărora se determină procedurile
de audit necesare atingerii obiectivelor auditului, sunt cele referitoare la determinarea pragului de
semnificatie, evaluarea riscului, precum şi la abordarea auditului.
Auditorii vor utiliza şi alte surse de informaţii, interne sau externe, în măsura în care sunt utile în stabilirea
procedurilor de audit.
3.1. Evaluarea riscului şi stabilirea pragului de semnificatie sunt cele mai

importante activităţi parcurse de auditori în faza de planificare a auditului. În mare măsură, rezultatele
acestor activităţi determină tipurile de proceduri de audit care vor fi utilizate în etapa de execuţie a
auditului, precum şi întinderea aplicării acestora.
105
Auditorii trebuie să-şi exercite raţionamentul profesional în evaluarea riscului pentru selectarea
procedurilor de audit necesare reducerii acestuia la un nivel acceptabil.
Pe baza modelului riscului, care prezintă legătura dintre componentele riscului de audit (riscul
inerent, riscul de control, riscul de nedetectare), auditorii utilizează raţionamentul profesional pentru a
decide proporţia utilizării procedurilor de fond şi a celor de control.
Auditorii trebuie să determine pragul de semnificatie pentru a stabili nivelul acceptabil al erorilor
din situaţiile financiare (nivel care nu afectează imaginea utilizatorilor raportului asupra poziţiei financiare
a entităţii).
Pragul de semnificatie şi riscul de audit sunt invers proporţionale. Cu cât este mai mare nivelul
pragului de semnificatie, cu atât este mai scăzut riscul de audit şi viceversa. Auditorii trebuie să ia în
considerare această legătură între pragul de semnificatie şi risc când determină ce tipuri de proceduri vor
folosi, perioada pentru care le vor folosi şi întinderea acestora.
3.2. Tipul de abordare a auditulu este esenţial în determinarea testelor de audit care se vor
efectua. În cazul abordării bazate pe proceduri de fond se utilizează teste pentru obţinerea probelor de
audit, în timp ce în cazul abordării bazate pe sistem, auditorii vor efectua o evaluare amănunţită a
sistemului de control intern. Dacă rezultatele evaluării sunt satisfăcătoare, auditorii vor efectua un număr
mai redus de proceduri de fond.
Totuşi, prin utilizarea unei combinaţii de teste de control şi proceduri de fond, auditorul trebuie
să obţină probe de audit suficiente şi relevante pe care să-şi bazeze concluziile auditului desfăşurat.
4. Procedurile de audit
Principala componentă a programului de audit o consituie procedurile de audit, care pot fi:
- Teste de control şi
- Proceduri de fond.
4.1. Testele de control
Auditorii trebuie să verifice sistemul de control intern al entităţii auditate.
De fapt, încă din faza de planificare, pentru evaluarea riscului de control, auditorii evaluează sistemele
contabil şi de control intern.
În faza de execuţie, auditorii efectuează teste de control în cazurile în care au estimat din faza de
planificare că îşi pot baza concluziile pe controalele interne ale entităţii. Testele de control confirmă
că sistemul de control intern funcionează potrivi evaluării iniţiale a auditorilor.
Pentru testarea organizării şi funcţionării sistemului de control intern, auditorii pot utiliza:
- chestionare;
- teste computerizate (în cazul auditului asistat pe calculator);
- observaţia directă a procedurilor de control intern aplicate la nivelul entităţii;
106
- intervievarea persoanelor care au aplicat procedurile de control intern;
- intervievarea altor părţi implicate etc.
4.2 Procedurile de fond
La auditarea situaţiilor financiare auditorii vor efectua întotdeauna proceduri de fond.
Procedurile de fond sunt acele proceduri de audit aplicate pentru obţinerea de probe de audit care să ateste
că situaţiile financiare nu conţin informaţii eronate materiale (semnificative).
Prin contrast cu testele de control, al căror scop este să verifice controalele interne ale entităţii auditate,
pentru a evalua în ce măsură se pot baza pe rezultatele acestora, procedurile de fond constituie verificări
directe ale operaţiunilor/tranzacţiilor şi ale informaţiilor contabile.
Prin procedurile de fond se verifică, de asemenea, dacă operaţiunile din situaţiile financiare sunt în
conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare.
Scopul procedurilor de fond este acela de a reduce riscul de nedetectare la minim, pentru a determina un
nivel acceptabil al riscului de audit.
În practică se întâlnesc două tipuri de proceduri de fond:
a) Teste ale detaliilor tranzacţiilor şi soldurilor conturilor;
b) Proceduri analitice.
a. Testele detaliilor tranzacţiilor şi soldurilor conturilor
Această categorie de teste constă în aplicarea unor proceduri de audit, cum ar fi: inspecţia
documentelor şi a activelor, observaţia asupra proceselor şi procedurilor, controlul calculelor,
investigarea şi confirmarea.
b. Procedurile analitice
Acestea sunt proceduri care utilizează comparaţii ale indicatorilor sintetici şi alte tehnici
similare pentru a evalua caracterul rezonabil al informaţiilor contabile şi a identifica potenţiale zone de
risc.
Procedurile analitice orientează auditorul către posibile erori materiale (semnificative) în
informaţiile contabile. Deviaţiile mari faţă de evoluţia obişnuită a cifrelor nu sunt însă suficiente, pentru a
indica un risc de audit ridicat. Ca urmare, acestea trebuie combinate cu teste ale detaliilor tranzacţiilor şi
soldurilor conturilor.
Aplicarea procedurilor analitice se bazează pe prezumţia că există relaţii între date şi că aceste relaţii vor
continua să existe.
107
De menţionată că, auditorii trebuie să aibă în vedere atingerea unui nivel de asigurare rezonabil prin
utilizarea unei combinaţii de teste de control şi proceduri de fond, în vederea obţinerii unor probe de audit
relevante, pe baza cărora să stabilească concluziile auditului.
Setul de proceduri de fond stabilit de auditori constituie în fapt partea cea mai importantă a programului de
audit.
Auditorii trebuie să atingă un nivel de asigurare rezonabil în cel mai eficient mod posibil. În acest
scop, auditorii trebuie să utilizeze o combinaţie de teste de control şi proceduri de fond pentru a obţine
probe de audit relevante pe baza cărora să stabilească concluziile auditului.
Lista procedurilor stabilite de auditori pentru efectuarea auditului constituie în fapt programul de
audit.
108
CAPITOLUL 11
SUPRAVEGHEREA ACTIVITATII PENTRU PREVENIREA
EFECTELOR PROVOCATE DE SITUATIILE DE URGENTA
Situatiile de urgenta (SU):situatie ce necesita rezolvare urgenta, (toate tipurile de accidente /
incidente ecologice care sunt provocate de om si/sau alte cauze naturale; ex.: incendiu, inundatie,
caderi masive de zapada, cutremur, explozie, radiatii, etc.)
-Accident ecologic: eveniment produs ca urmare a unor mari si neprevazute evacuari catre
factorii de mediu (ex. deversari in ape, emisii in atmosfera de substante sau preparate periculoase, sub
forma de vapori sau energie rezultate din desfasurarea unor activitati necontrolate, prin care se
deterioreaza sau se distrug ecosistemele naturale si antropice).
- Situatii de urgenta provocate de om: incendii, explozii, diferite poluari accidentale ale
apelor, accident nuclear, etc.
- Situatii de urgenta provocate de cauze naturale : cutremure, inundatii, alunecari de

teren, caderi masive de zapada, etc.
Organizatie: companie, societate comerciala, firma, întreprindere, autoritate sau institutie, parte
sau combinatiile acestora, publica sau particulara, cu raspundere limitatt sau orice alt statut juridic cu
propria sa structura functionala si administrativa.
Documentatii tehnice: proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii

reglementare, etc.)
Date tehnice specifice: date de identificare, caile de evacuare, posibilitatile de ajutor ce pot fi
aferite de organizatiile vecine, si/sau echipele de interventie locale pt. situatiile de urgenta.
Prevenirea Poluarii Accidentale a Apelor: Utilizarea unor procese, practici, materiale sau
produse ce impiedica, reduc sau controleaza poluarea, care pot include metode de recirculare, tratare,
modificarea proceselor, mecanismele de control, utilizarea eficienta a resurselor.
Exercitiu de simulare: exercitiu în conditii asemanatoare unei situatii de urgenta.
Factori de mediu: apa, aer, sol, specii si habitate naturale.
109
Surse de pericol pentru situatiile de urgenta: lichidele inflamabile, rezervoarele de gaze
subpresiune, scurgeri si emanatii accidentale de la utilaje si din instalatii etc.
UNITATEA
ADRESA
Serviciul Prevenire,Protectie si Urgenta
APROB,
DIRECTOR GENERAL
NUME PRENUME
PLAN DE MANAGEMENT
AL SITUATIILOR DE URGENTA CIVILA ÎN CAZ
DE DEZASTRE
MODEL - practica la curs
Publicat pe site-ul ………unitatii
La data …/…/……..
Revăzut şi actualizat
……/……/……..
110
1
BAZA LEGALĂ :
Planul de management al situaţiilor de urgenţă civilă în caz de dezastre a fost întocmit cu

luarea în considerare a tuturor actelor normative cu privire la rezolvarea situaţiilor de urgenţă
generate de dezastre,astfel:
• Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă (modificată cu Legea nr.212 / 2006);
• O.U.G. 21 / 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;
• Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
• OMAI 158/2007 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea,încadrarea

şi dotarea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă ;
• O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului,aprobată cu modificări şi completări prin Legea

nr.265/2006,cu modificările şi completările ulterioare;
• H.G.278/1997 privind prevenirea şi combaterea poluărilor accidentale;
• H.G.804/2007 privind controlul activităţilor care prezintă pericol de accidente majore în

care sunt implicate substanţe chimice periculoase;
• OMAI 665/2005 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire,

desfăşurare şi evaluare a activităţii de prevenire;
• OMAI 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în

domeniul situaţiilor de urgenţă;
• H.G.642 /2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-

teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei
civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice ;
• H.G .1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi

subsolului
• Normativul P.100/1992
SCOP:
111
Prezentul plan a fost elaborat pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă,asigurarea şi coordonarea resurselor umane,materiale,financiare şi de altă natură
necesare restabilirii stării de normalitate în societate.
Cuprinde un ansamblu de activităţi şi proceduri utilizate de conducere,personalul de

specialitate cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă,pentru identificarea şi
monitorizarea surselor de risc,evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de
prognoze,stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii
situaţiei de normalitate.
OBIECTIVE:
• Stabilirea şi supravegherea obiectivelor,instalaţiilor,agregatelor,proceselor productive cu

pericol potenţial de producere a accidentelor tehnologice;
• Stabilirea obiectivelor,instalaţiilor,agregatelor ,proceselor productive posibil a fi afectate de

calamităţi sau catastrofe;
• Realizarea în timp scurt,în mod organizat şi într-o concepţie unitară a mãsurilor de

prevenire şi reducere a efectelor unor dezastre, calamităţi naturale sau catastrofe;
• Informarea oportunã asupra producerii unor fenomene naturale sau accidentale;
• Desfãşurarea cu eficienţă maximă a intervenţiei de urgenţă pentru limitarea şi înlăturarea

urmărilor asupra persoanelor,bunurilor materiale şi mediului înconjurător.
ARGUMENTE:
În activităţile specifice UNITATEA se poate confrunta în unele situaţii cu dezastre, calamităţi

naturale sau catastrofe care pot afecta desfăşurarea normală a procesului de producţie,viaţa
sau integritatea fizică a personalului.
Amploarea şi gravitatea efectelor depind de tipul şi complexitatea fenomenelor,dar şi de

eficienţa măsurilor prestabilite pentru protecţia personalului şi bunurilor materiale.
DEFINIŢII:
Dezastre - evenimente datorate declanşării unor tipuri de riscuri,din cauze naturale sau
provocate de om,generatoare de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi
care,prin amploare,intensitate şi consecinţe ating ori depăşesc nivelurile specifice de gravitate
stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;
Situaţia de urgenţă – eveniment excepţional,cu caracter non-militar,care prin amploare şi

intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei,mediul înconjurător,valorile materiale,iar
pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare măsuri şi acţiuni urgente,alocarea de
resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;
112
Amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale
acesteia în care suntameninţate sau afectate viaţa persoanelor,funcţionarea instituţiilor
statului , valorile şi interesele comunităţii;
Intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor distructive;gradul de

perturbare a stării de normalitate;
Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă - complex de factori de risc care

prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi
populaţiei,valorilor materiale şi culturale , factorilor de mediu;
Iminenţa ameninţării –parametrii de stare şi timp care determină declanşarea inevitabilă

a unei situaţii de urgenţă;
Starea de alertă –se declară potrivit prevderilor legale;punerea în aplicare a planurilor de

acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de
urgenţă;
Managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor desfăşurate şi procedurilor

utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi
monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de
prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii
situaţiei de normalitate;
Monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar evaluării

sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create,cunoaşterii tipului,amploarei ,intensităţii
evenimentului, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia,precum şi a modului de
îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă;
Factor de risc – fenomen, proces său complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp şi
spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
Tipuri de risc: incendii în masă,cutremure,inundaţii,accidente,explozii,avarii,alunecări sau

prăbuşiri de teren,înbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii,instalaţii sau
amenajări,eşuarea sau scufundarea unor nave,căderi de obiecte din atmosferă sau din
cosmos,tornade,avalanşe,eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi
naturale,sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate sau favorizate de
factorii de
risc specifici;
Gestionarea situaţiilor de urgenţă-identificarea,înregistrarea,evaluarea tipurilor de risc

şi a factorilor determinanţi ai acestora,avertizarea
populaţiei,limitarea,înlăturarea,contracararea factorilor de risc şi a efectelor negative şi a
impactului produs de evenimentele excepţionale respective;
113
Intervenţia operativă - acţiunile desfăşurate,în timp oportun,de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării, după
caz, a consecinţelor acesteia;
Evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă, ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi constă în scoaterea din zonele afectate său potenţial a fi
afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici,categorii sau grupuri de
populaţie sau bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de
protecţie a persoanelor,bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor
economici.
TIPURI DE DEZASTRE LA CARE SE REFERÃ PLANUL
Măsurile de protecţie şi intervenţie se referă la următoarele tipuri de dezastre:
a) cutremure - dărâmarea unor clădiri,instalaţii,etc.cauzatoare de explozii şi incendii

(obiectivele sunt situate în zona de Est a cutremurelor de tip Vrancea,zonă seismică de
intensitate mai mare sau egală cu VII pe scaraMSK; un eventual cutremur de pământ ar afecta
în aceeaşi măsură tot teritoriul judeţului);
b) alunecări/prăbuşiri de teren - obiectivele sunt dispuse în în zone cu potenţial scăzut de

producere a alunecărilor de teren,dar pot fi afectate de alunecări primare/reactivate.
c) inundaţii - obiectivele pot fi afectate de inundaţii datorate revărsărilor cursurilor de apă

( r.Dambovita),scurgerilor de torenţi şi precipitaţii;ca urmare a revărsărilor pot fi afectate
toate localităţile situate în lunca râurilor, inclusiv lac…..; datorită fenomenului de băltire pot fi
afectate localităţile situate pe cursul r……. şi în Zona Industriala în care este dispusa
UNITATEA.
d) Incendii-explozii-turbine 2 x 25+2 x 50 = 150 MW/h de ex. la Obiectiv I şi 2 x 50 = 150

MW/h Obiectiv II; depozite combustibili;depozite de oxigen,hidrogen,acetilenă,ulei,reactivi
chimici
e) accident nuclear - obiectivele sunt dispuse în afara zonelor de planificare la urgenţă

nucleară.
f) accident chimic- obiectivele sunt dispuse în zone de interes şi planificare la urgenţă

chimică;accidente chimice se pot produce atât pe amplasamentele uzinelor,cât şi la operatorii
economici vecini care utilizează şi depozitează substanţe chimice periculoase,precum şi pe
timpul transportului substanţelor periculoase, în special pe magistralele feroviare
…..Bucureşti,pe căile rutiere ………..; agenţii economici sursa de risc sunt cei din Zona
Industrială,care folosesc amoniacul pentru instalaţii de răcire sau pentru prepararea apei
potabile.
g) poluare accidentală cu hidrocarburi;pericol de intoxicare :
- depozite de combustibil;
114
- instalaţii de demineralizare a apei, depozite reactivi chimici;
- se pot produce în ambele obiective şi pot interesa (afecta) râurile…………;
- determinare de factori de risc din afara uzinelor.
h) epidemii /epizootii:în zonele adiacente se pot produce epidemii ca urmare a apariţiei unor
focare de infecţie; riscurile cele mai mari le prezintă localităţile situate pe principalele căi de
comunicaţie şi municipiul ……….; pot apare frecvent epizootii în zonele limitrofe com……….. şi
oraşul …….. unde se cresc animale în gospodarii particulare;
CONCEPŢIA ŞI CONDUCEREA OPERAŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
A. Concepţia operaţiunilor de intervenţie
Răspunsul la o situaţie de urgenţă poate fi iniţiat de:
• celula de urgenţă a societăţii;
• comitetul local pentru situaţii de urgenţă ;
• secţiunea Secretariatului Tehnic Permanent responsabilă pentru punerea în aplicare a

planului de protecţie şi intervenţie pentru tipul respectiv de dezastru;
• servicii de salvare,instituţii sau organisme cu rol de salvare sau dispecerate în stare

operativă.
Despre producerea situaţiei de urgenţă şi iniţierea procedurilor şi acţiunilor de intervenţie, cel

ce a iniţiat
activitatea va informa imediat Secretariatul Tehnic Permanent/ Comitetului Judeţean pentru

Situaţii de Urgenţă.
La producerea unei situaţii de urgenţă se activează fluxurile informaţionale şi căile de

comunicaţii prevăzute pentru acel tip de situaţie, aşa cum sunt ele stabilite în planurile
specifice.
În activităţile de răspuns şi intervenţie la producerea unei situaţii de urgenţă,se vor desfăşura

următoarele
activităţi generale:
• înştiinţarea şi alertarea formaţiunilor de intervenţie ;
• înştiinţarea şi alertarea serviciilor care asigura primele măsuri de intervenţie

(ambulanţa,jandarmi,poliţie,protecţia mediului etc.);
• izolarea zonei afectate;
115
• cercetarea zonei afectate;
• căutarea şi salvarea victimelor;
• organizarea primului ajutor;
• evacuarea zonei;
• evaluarea riscului de extindere a dezastrului;
B. Conducerea operaţiilor de intervenţie
Celula de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea la sediul central al societăţii din str. ……nr, ,unde
este asigurat şi punctul de conducere de bază.
În situaţiile când este afectată doar………….,Punctul de Conducere se asigura la la uzina în

com…………….
Documentele de conducere, modul de elaborare şi actualizare,responsabilităţile şi

termenele,precum şi conţinutul specific localităţilor sunt precizate în prezentul plan..
Şeful SPPU întocmeşte sinteze şi rapoarte pe care le prezintă conducerii, după caz Celulei de
urgenţă,precum şi Comitetelor Judeţean (Local ) pentru Situaţii de Urgenţă sau ale altor
instituţii specializate pe tipuri de dezastre.
Legăturile operative se asigura de către responsabilul cu probleme de instiintare-alarmare,iar

în situaţii deosebite prin curieri stabiliţi prin decizia Directorului general.
Activităţile de răspuns şi de intervenţie din zona de dezastru vor fi conduse de un comandant

de intervenţie care de regulă poate fi:
• reprezentantul societăţii (SPPU) ;
• reprezentantul structurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
• reprezentantul serviciului de ambulanţă;
Aceste persoane au autoritate la locul urgentei şi au dreptul să dispună asupra:
• procedurilor de intervenţie;
• întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor;
• măsurile care vor fi transmise populaţiei şi puse în aplicare de către această;
Pentru situaţiile de urgenţă cu o evoluţie lentă de producere,comandanţii acţiunilor de

intervenţie şi activităţile acestora pot fi stabiliţi de către CLSU sau CJSU.
În acţiunile de răspuns următoarele niveluri de intervenţie sunt, de regulă, respectate:
116
• nivelul de acţiune al serviciului de urgenţă propriu (SPPU) ;
• nivelul local de acţiune;
• nivelul judeţean de acţiune;
• nivelul de intervenţie cu sprijin naţional.
Solicitarea sprijinului pentru nivelul local şi judeţean de intervenţie se poate face în cazul în
care capacitatea de acţiune a forţelor şi mijloacelor existente pe teritoriul societăţii este
depăşită de amploarea dezastrului, pe baza cererii Celulei de Urgenţă la Comitetul Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă ,prin :
• şeful SPPU ;
• căile de comunicaţii şi fluxurile informaţionale pentru tipul respectiv de dezastre;
• formularele tip stabilite pentru fiecare nivel de intervenţie în parte.
Conducerea acţiunilor de intervenţie se realizează prin:
• dispeceratul societăţii;
• sistemele integrate de măsurare, control pe fiecare tip de dezastru;
• punctele de conducere mobile de la locul producerii incidentului.
Modul concret de realizare a comenzii şi controlului sunt descrise în anexa privind

organizarea şi funcţionarea Celulei pentru Situaţii de Uregenta.
Pe timpul acţiunilor de intervenţie ,următoarea structura ierarhica şi de comandă este

valabilă:
• directorul general al societăţii;
• şeful SPPU;
• comandanţii de intervenţie.
În situaţia în care pentru acţiunile de intervenţie trebuie să acţioneze atât forte locale cât şi
forţe de la nivele superioare de intervenţie,de regulă conducerea acţiunilor de intervenţie
revine persoanei care a condus acţiunile de intervenţie de la început sau unei persoane
desemnată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Înştiinţarea şi alarmarea personalului de conducere în caz de situaţie de urgenţă se face

conform schemei de notificare, înştiinţare şi alarmare specifice situaţiei respective.
MODUL DE APLICARE A PLANULUI
Introducerea stării de urgenţă
117
• Aplicarea prezentului plan este determinată de producerea unuia din tipurile de dezastre pe
teritoriul uzinelor, în municipiul …….şi/sau com……...
• În funcţie de natură şi urmările dezastrelor,Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

poate declara, cu acordul primului-ministru,STAREA DE ALERTĂ la nivelul judeţului sau
punerea în aplicare a planurilor de evacuare.
• În funcţie de natură şi urmările dezastrelor produse,la ordinul preşedintelui ţării se poate

introduce “STAREA DE URGENŢĂ” care se transmite prin mass-media şi alte mijloace.
• Prefectul Judeţului,la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă,poate

solicita,prin intermediul primului ministru,instituirea “STĂRII DE URGENŢĂ” pentru
întregul judeţ sau localităţile/zonele
de pe teritoriul judeţului puternic afectate de dezastre.
• Ridicarea “STĂRII DE URGENŢĂ” se poate face de către preşedintele Comitetului Judeţean

pentru Situaţii de Urgenţă.
• Aplicarea planului în caz de urgenţă se face numai în urma dispoziţiei uneia dintre
persoanele:
 preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă;

 vicepreşedinţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă;
 şeful Secretariatului Tehnic Permanent;
• Ordinul pentru trecerea la aplicarea prezentului plan se transmite de către Inspectoratul

Judeţean ….pentru Situaţii de Urgenţă,potrivit hotărârii Prefectului judeţului …...
• Ordinul este constituit din expresia ,,CALAMITATE NATURALĂ” urmată de natura

evenimentului,data ,ora şi locul unde să produs).
• În situaţia când societatea este direct afectată,la ordinul Directorului General sau
înlocuitorului legal,fără a mai aştepta primirea altui ordin,se pun în aplicare măsurile
prevăzute în prezentul plan.
• Despre locul,data,ora producerii,urmările dezastrului şi măsurile luate pe teritoriul

societatii,se va raporta imediat telefonic sau prin oricare alt mijloc de comunicaţii la
Inspectoratul Judeţean ……. de pentru Situaţii de Urgenţă (ţel. 112,……… sau …….. ).
• Dacă urmările dezastrului pot afecta şi operatorii economici vecini ,aceştia vor fi înştiinţaţi
despre pericolul existent şi natura acestuia ,conform ,,Schemei de înştiinţare,,
MĂSURI DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE
A. Principalele măsuri de prevenire constau în:
118
• pregătirea salariaţilor pentru cunoaşterea regulilor pe care trebuie să le respecte în caz de
dezastru;
• popularizarea masurilor,regulilor de comportare şi obligaţiilor ce revin salariaţilor în caz de

calamităţi sau dezastre;
• pregătirea organelor de conducere şi a formaţiunilor de intervenţie rapidă la urgenţe

civile,privind modul de comportare şi acţiune în raport de locul,natură,amploarea şi efectele
dezastrelor;
• organizarea înştiinţării/alarmării personalului din conducerea societăţii

( ),formaţiunilor pentru intervenţie rapidă la urgenţe;
• organizarea înştiinţării/alarmării şi avertizării salariaţilor (populaţiei) despre pericolul

producerii situaţiei de
urgenţă şi a informării oportune asupra tipului de dezastru produs şi a efectelor;
• nominalizarea instalaţiilor care pot fi afectate.
• organizarea serviciului de permanentă la uzine;
• alertarea şi activarea SPPU ;
• organizarea evacuării la ordin sau la nevoie,a bunurilor materiale de mare valoare, utilajelor,
agregatelor
ameninţate de efectele unor calamitaţi sau catastrofe.
• pregătirea în vederea ocupării Punctului de comandă;
• realizarea sistemelor operative de comunicaţii.
Măsurile de prevenire specifice se detaliază în planurile pentru fiecare tip de dezastru.
B. Principalele măsuri de protecţie constau în:
• înştiinţarea operativa şi informarea conducerii ;
• înştiinţarea,avertizarea şi alarmarea salariaţilor care se afla în zonele de risc create ca

urmare a producerii dezastrului;
• difuzarea operativa a regulilor şi masurilor specifice tipului de dezastru şi verificarea

respectării acestora de către salariaţi;
• întreruperea activităţii de producţie,părăsirea locurilor de munca periculoase,ocuparea

spaţiilor de protecţie sau refugiu stabilite şi recunoscute;
• evacuarea salariaţilor şi bunurilor materiale din zonele afectate sau care pot fi afectate;
119
• folosirea în raport cu natura dezastrului a mijloacelor de protecţie individuale colective sau a
truselor sanitare;
• asigurarea mijloacelor de protecţie individuală pentru prevenirea contaminării (infectării) în

cazul accidentelor chimice sau nucleare,prin:
 25 măşti contra gazelor,reprezentând 100% pentru personalul de conducere;

 45 măşti contra gazelor ,reprezentând 50% pentru formaţiunile de intervenţie;
 4 aparate izolante CH –146 pentru formaţiunile de urgenţă specializate.
 4 complete de protecţie nr.2 pentru intervenţii;
• asigurarea protecţiei colective în zonele de risc ,prin:
 1 adăpost cu capacitatea de 135 persoane;

 încăperile de lucru la care se asigură etanşarea uşilor şi ferestrelor.
• asigurarea mijloacelor pentru combaterea contaminării (infectării) în cazul accidentului

chimic sau nuclear,prin pachete de decontaminare individuale si truse sanitare antichimice;
• confecţionarea mijloacelor improvizate pentru protecţia cailor respiratorii şi a pielii;
• combaterea panicii şi manifestărilor de defetism care ar împiedica desfăşurarea măsurilor de

protecţie,ajutor şi intervenţie;
• prevenirea/combaterea zvonurilor,ştirilor false şi informarea salariaţilor prin toate

mijloacele disponibile asupra urmărilor dezastrului;
• asigurarea asistentei sanitare de specialitate;
• restricţionarea accesului şi circulaţiei în zonele afectate ;
• introducerea restricţiei în consumul apei,alimentelor,controlul acestora;asigurarea acestora

din surse verificate;
• asigurarea asistenţei medicale de specialitate (inclusiv prin Crucea Roşie ) şi transportarea

răniţilor şi persoanelor contaminate chimic sau radioactiv la Spitalul de urgenţă din cartierul
……, etc;
• asigurarea delimitării zonelor afectate;punerea sub pază a zonelor contaminate chimic şi a

raioanelor,zonelor calamitate.
MĂSURI DE INTERVENŢIE DUPĂ DECLANŞAREA FENOMENELOR PERICULOASE

,PENTRU LIMITAREA ŞI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR:
Acţiunile de intervenţie se stabilesc în funcţie de tipul de situaţie de urgenţă produsă şi au ca

scop:
120
• salvarea victimelor;
• limitarea extinderii dezastrului;
• măsuri de restabilire, recuperare şi reabilitare.
Acţiunile de intervenţie se desfăşoară pe urgente:
Urgenţa I :
• salvarea victimelor;
• stingerea incendiilor;
• limitarea extinderii dezastrului;
• salvarea bunurilor;
Urgenţă a II -a:
• măsuri de restabilire,recuperare şi reabilitare;
Intervenţia se execută de către Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă,formaţiunile de

intervenţie rapidă la urgenţe civile şi salariaţii de la locurile de muncă,în cooperare,la
nevoie,cu alte formaţiuni similare vecine.
Acţiunile de intervenţie se desfăşoară în funcţie de prevederile prezentului plan şi de specificul

situaţiilor create ca urmare a producerii dezastrelor.
Conducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a urmărilor dezastrelor se asigură de către

preşedintele Celulei de Urgenta–Directorul General,care:
• înştiinţează Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ISU …….;
• dispune alarmarea salariaţilor şi a formaţiunilor de intervenţie rapidă ;
• stabileşte persoanele cu funcţii de conducere care vor coordona acţiunile de intervenţie;
• ordonă aplicarea prezentului plan;
• ordonă executarea recunoaşterilor şi a cercetării de specialitate de către formaţiunile de

intervenţie rapidă la
urgenţe civile,precizează periodicitatea raportării informaţiilor,modul de transmitere şi locul

unde se primesc;
• stabileşte amploarea şi magnitudinea dezastrului;
• în funcţie de situaţia creată,dispune izolarea zonei,introducerea restricţiilor de

circulaţie,amplificarea măsurilor de pază pentru prevenirea furturilor;
121
• dă dispoziţii pentru salvarea victimelor,acordarea primului ajutor medical,transportul şi
spitalizarea răniţilor;
• coordonează acţiunile pentru stingerea incendiilor,înlăturarea avariilor,evitarea amplificării

pierderilor şi distrugerilor;
• coordonează acţiunile de intervenţie la clădiri,subsoluri,căi de acces;
• asigură continuitatea acţiunilor de intervenţie,pe schimburi,neîntrerupt,ziua şi noaptea;
• în funcţie de situaţie,dă dispoziţii pentru evacuarea salariaţilor şi bunurilor materiale;
• asigură odihnă şi hrănirea personalului formaţiunilor de intervenţie ;
• coordonează acţiunile de înlăturare a urmărilor;
• dă dispoziţii pentru decontaminarea chimică,biologică şi nucleară;
• stabileşte măsuri specifice pentru combaterea zvonurilor,panicii şi păstrarea ordinii;
• dispune măsuri pentru asigurarea (în funcţie de posibilităţi),a energiei electrice şi termice
pentru populaţie şi instituţiile vitale;
• pune la dispoziţia organelor locale,la cerere şi în limita disponibilului,grupuri electrogene şi

personal de deservire.
MĂSURI DE INTERVENŢIE ULTERIOARĂ PENTRU RECUPERARE, REABILITARE,
RECONDIŢIONARE
• recondiţionarea instalaţiilor,remedierea defecţiunilor,punerea în funcţiune a agregatelor;
• examinarea şi evaluarea finală a pagubelor fizice/valorice produse de dezastru şi de refacere

a obiectivelor afectate ;
• aplicarea masurilor sanitaro-igienice necesare;
• refacerea căilor de comunicaţii.drumurilor uzinale,liniilor de telecomunicaţii şi transport a

energiei electrice şi termice ;
• repararea şi punerea în funcţiune a magistralelor şi conductelor de apă,aburi,combustibil

avariate sau distruse ;
• demolarea clădirilor afectate,lucrărilor provizorii de apărare care împiedică desfăşurarea

normală a activităţilor şi recuperarea materialelor care mai pot fi folosite.
LOGISTICA
122
Asigurarea logistică cuprinde logistica acţiunilor şi logistica formaţiunilor constituindu-se din
ansamblul măsurilor şi a activităţilor de asigurare cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea
tuturor activităţilor.
Logistica acţiunilor - cuprinde ansamblul măsurilor şi activităţilor pentru asigurarea

desfăşurării continue a acţiunilor de intervenţie şi cuprinde:
 asigurarea cu tehnică şi echipamente de intervenţie;

 asigurarea cu carburanţi – lubrifianţi;
 asigurarea cazării şi hrănirii personalului;
 asigurarea cu echipament în funcţie de anotimp şi starea vremii,precum şi cu
echipament de protecţie adecvat intervenţiei;
 asigurarea transportului pentru aprovizionare;
 asigurarea medicală şi pentru accidente a personalului .
Logistica formaţiunilor - cuprinde aprovizionarea cu tehnică,bunuri materiale de

intervenţie,asigurarea stării tehnice şi de întreţinere,asigurarea financiară.
Întreţinerea şi repararea autospecialelor şi utilajelor se fac, după caz,în atelierul propriu sau
de către alte persoane fizice ori juridice atestate,conform legii,pentru activităţile respective.
Asigurarea cu materiale,aparatură,tehnică şi carburanţi se face pe baza normelor de înzestrare

prin Serviciul Aprovizionare,astfel:
(1) necesarul de mijloace fixe,obiecte de inventar şi materiale,se stabileşte în funcţie de

normele de dotare emise de de IGSU,normativele de exploatare şi anexele la CCM privind
asigurarea cu materiale igienicosanitare, echipament şi materiale de protecţie.
(2) dotarea echipelor specializate cu mijloace iniţiale,aparatură,echipament şi complete de

protecţie, mijloace de transmisiuni,accesorii, substanţe şi alte materiale specifice se face
conform normelor de înzestrare şi dotare elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă.
(3) tehnică şi mijloacele pentru intervenţie se asigură anual,prin planul de buget.
Conducerea societăţii răspunde de asigurarea tehnico-materială,de modul de depozitare şi

folosire a materialelor,controlează periodic starea de operativitate şi stabileşte înlocuirea sau
completarea prin personalul propriu de specialitate.
Transporturile se asigură cu mijloace de transport auto proprii.Aprovizionarea cu materiale

specifice se realizează cu mijloace de transport proprii puse la dispoziţie de Coloană auto.
Asigurarea tehnică
Asigurarea cu tehnică şi materiale necesare ducerii acţiunilor de limitare şi înlăturare a

urmărilor în situaţii de urgenţă se realizează astfel:
123
 din stocurile de materiale specifice protecţiei civile aprovizionate din timp de pace;
 cu mijloacele existente la Coloana auto:2 autobuze,4 furgonete şi 6 autocamioane;2
tractoare şi remorci;20
 alte mijloace de transport.
Asigurarea medicală-măsurile sanitaro-igienice şi antiepidemice se realizează de către

cabinetele medicale ale uzinelor;transportul răniţilor se va asigura la Spitalul Clinic de
Urgenţă Tătăraşi cu 3 mijloace proprii.
Asigurarea financiară- pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă,finanţarea se asigură din
bugetul propriu
Resursele materiale se vor asigura pe următoarele căi:
- depozite proprii;
- depozitele comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
- depozitele Filialei Judeţene de Cruce Roşie;
- alte depozite.
Logistica acţiunilor de pregătire teoretică şi practică,de prevenire şi gestionare a situaţiei de

urgenţă specifice, se asigură în raport de răspunderi,măsuri şi resurse necesare.
Pentru completarea necesarului de forţe,mijloace şi materiale Celula de Urgenţă va înainta

cereri ComitetuluiJudeţean ……… pentru Situaţii de Urgenţă.
ANEXE:
1. Atribuţiile celulei pentru situaţii de urgenţă;
2. Atribuţiile serviciului de permanenta;
3. Persoane autorizate să declanşeze proceduri de urgenţă;
4. Fluxul informational - decizional ;
5. Activităţi specifice la dezastre.
CAPITOLUL 12
124
RAPORTAREA ACTIVITATII DE MEDIU
Documentatii tehnice: proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii
reglementare, etc.)
Date specifice de mediu: stadiul programelor de management de mediu, stadiul de realizare a

planurilor de: instruire, audit, monitorizare (rezultatele din buletinele de deteminare a indicatorilor
fizico-chimice), rezultatele masurilor de actiuni corective, preventive, neconformitatilor identificate,
etc
Documentatia întocmita: rapoarte lunare de activitate, rapoarte anuale cu activitatea de mediu

din cadrul organizatiei, liste de propuneri pentru imbunatatire continua, etc.
Cele mai bune tehnici disponibile: stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient pentru
Neconformitate:
Imbunatatire continua
Obligatorie deocamdata doar pentru companiile cu impact semnificativ asupra mediului,

raportarea de mediu inseamna de fapt asumarea responsabilitatii pentru activitatile desfasurate.
In realitate, si conform principiilor precautiei si prevenirii din dreptul mediului, toate companiile
au obligatia protejarii mediului, indiferent de dimensiunea economica sau a impactului asupra
mediului.
Prin emiterea unui raport periodic, compania responsabila fata de mediu dobandeste aprecierea
comunitatii pentru grija manifestata si un atuu fata de ceilalti concurenti de pe piata, dupa cum o
demonstreaza studiile. Odata identificate potentialele probleme de mediu, pot fi luate masuri de
remediere, iar ulterior compania poate implementa tehnologii curate si se poate monitoriza
singura pentru a preveni situatii de risc pentru mediu si oameni.
Ce obligatii legale de raportare de mediu au companiile din Romania?

Generic, fiecare companie, indiferent de obiectul de activitate, are obligatia protejarii mediului si
respectarii prevederilor referitoare la protectia mediului. In cazul in care activitatea companiei
are un impact semnificativ asupra mediului, fiind supusa obtinerii unui act de reglementare in
acest sens (i.e. acord, acord integrat, autorizatie sau autorizatie integrata de mediu), aceasta are si
obligatia comunicarii catre autoritatea competenta a mai multor tipuri de informatii.
Una dintre obligatiile principale de informare ale companiilor ce desfasoara activitati cu impact
asupra mediului este aceea de raportare si contribuire la fondul de mediu, potrivit prevederilor
OUG nr.
196/2005 privind fondul de mediu („OUG 195/2005”). OUG nr. 195/2005 privind protectia
125
mediului
(„OUG 195/2005”) stabileste o serie de obligatii specifice de informare catre autoritatea de
mediu. Astfel, companiile care desfasoara activitati in domeniul nuclear sunt obligate sa
raporteze prompt autoritatii competente cu privire la orice crestere semnificativa a contaminarii
mediului si daca aceasta se datoreaza sau nu activitatii desfasurate. Companiile care gestioneaza
substante periculoase sunt obligate sa tina o evidenta a acestora si sa furnize informatii la cererea
autoritatii competente, nefurnizarea informatiilor solicitate reprezentand contraventie.
De asemenea, companiile au obligatia de a furniza autoritatii competente informatii privind

evaluarile de mediu, evaluarile cu privire la impactul asupra mediului, bilanturile de mediu etc.
Companiile care au obligatia de a realiza sisteme de automonitorizare, au de asemenea obligatia
de a raporta la autoritatile teritoriale pentru protectia mediului rezultatele automonitorizarii.
Companiile carora le-a fost impusa realizarea unor masuri de conformare prin emiterea
autorizatiei de mediu au obligatia de a raporta stadiul de realizare a acestor masuri, in functie de
planul sau programul impus.
De asemenea, indiferent de natura activitatii, exista obligatia raportarii imediate a producerii

unui incident cu consecinte asupra mediului.
O obligatie specifica de raportare este prevazuta pentru datele cu privire la ambalaje si la
deseurile din ambalaje. Potrivit art. 10 (3) din OUG 196/2005, operatorii economici care introduc
pe piata nationala bunuri ambalate, ambalaje de desfacere, uleiuri, anvelope noi si/sau uzate
destinate reutilizarii, au obligatia de a declara lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in
care s-a desfasurat activitatea, cantitatile de ambalaje, de anvelope, respectiv de uleiuri introduse
pe piata nationala si cantitatile de deseuri de ambalaje valorificate, de anvelope uzate gestionate,
respective cantitatile de uleiuri uzate gestionate.

In ce consta raportarea de mediu si care este frecventa ei?
Obligatia de raportare de mediu are drept scop sa contribuie la monitorizarea de catre autoritatea
de mediu a diferitelor aspecte de mediu si la identificarea potentialelor probleme de mediu,
precum si asumarea unui comportament diligent fata de mediu. In functie de tipul de raportare,
trebuie urmate proceduri specifice. Informatiile solicitate de catre autoritatea competenta trebuie
transmise in forma si la termenele prevazute in solicitare. De asemenea, raportarile periodice cu
privire la realizarea masurilor dintr-un plan de conformare se face in functie de etapizarea din
planul respectiv.
Raportarea unui accident de mediu sau a unui incident cu efecte de natura sa

afecteze mediul trebuie facuta de indata ce acesta s-a produs, totodata cu masurile
luate pentru neutralizarea sau limitarea efectelor.
Raportarea cu privire la gestionarea ambalajelor si a deseurilor din ambalaje se face potrivit
prevederilor din Ordinul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor nr. 927/2005 privind
procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje (“Ordinul
927/2005”).
Acesta prevede ca operatorii economici producatori si importatori de ambalaje sunt obligati sa

raporteze datele cu privire la cantitatea de ambalaje introdusa pe piata romaneasca, datele
privind cantitatile de ambalaje folosite la ambalarea ambalajelor comercializate sau distribuite
gratuit, cat si datele cu privire la programul de informare a consumatorilor privind sistemele de
valorificare a deseurilor de ambalaje.
126
Aceste date se transmit pe suport de hartie si in format electronic catre autoritatile teritoriale
pentru protectia mediului de la sediul in a carui raza teritoriala este inregistrat sediul
operatorului.
In cazul transferarii responsabilitatii pentru gestionarea ambalajelor, obligatia raportarii

apartine agentului care a preluat responsabilitatea, acesta fiind obligat sa transmita o raportare
catre autoritatea de mediu competent cel tarziu la data de 25 februarie a fiecarui an.
Operatorul care a transferat responsabilitatea are obligatia de a transmite numai datele de

identificare ale operatorului autorizat catre care s-a realizat transferul, pana la cel tarziu data de
15 ianuarie a fiecarui an.
CAPITOLUL 13
127
ELABORAREA DOCUMENTATIEI SISTEMULUI DE
MANAGEMENT MEDIU
componenta a sistemului de management general care cuprinde structura organizatorica, activitatile
de planificare, responsabilitatile, practicile, procedurile si resursele pentru elaborarea implementarea
si realizarea analizarea si mentinerea politicii (ex. de mediu - SMM, calitate - SMQ, sanatate si
securitate în munca – SSM, etc.) declaratia de polica de mediu, lista obiectivelor si tintelor,
informatii despre aspectele de mediu si aspectele de mediu
Sistem de management:componenta a sistemului de management general care cuprinde structura

organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile, procedurile si resursele pentru
elaborarea implementarea si realizarea analizarea si mentinerea politicii (ex. de mediu - SMM, calitate
- SMQ, sanatate si securitate în munca – SSM, etc.)
Documentatia SMM: declaratia de polica de mediu, lista obiectivelor si tintelor, informatii despre
aspectele de mediu si aspectele de mediu semnificative, proceduri de sistem si proceduri operationale,
informatii despre proces, organigrame, planuri pentru situatiile de urgenta, înregistrari, diferite
programe: de management de mediu, de monitorizare, de reducere a consumurilor energetice, de
minimalizare a piederilor si de reducere a poluarii, de gestionare a deseurilor, de reducere a
cantitatilor de deseuri, etc.
Documentatii tehnice: proceduri de operare, manuale de operare, fise tehnice, specificatii tehnice,
proceduri de sistem, standarde interne si externe, etc.
reglementare, etc.)
Caracteristicile organizatiei: marimea si tipul acesteia, activitatile desfasurate, produsele

realizate si serviciile oferite, complexitatea proceselor si interactionea dintre ele, competentele
personalului, etc.
Cele mai bune tehnici disponibile: stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient pentru
Factori de mediu:apa, aer, sol, specii si habitate naturale.
1.1 EMAS
128
Familia ISO 14000 – sisteme de management al mediului
 Generalităţi
Standardele din familia ISO 14000 acoperă o paletă de cinci direcţii de acţiune:
• Sisteme de management de mediu,
• Audit de mediu,
• Evaluarea protecţiei comunităţilor umane faţă de activităţile industriale cu impact negativ,
• Clasificarea din punct de vedere al politicii de mediu,
• Evaluareaciclurilor de viaţă al produselor şi serviciilor.
Ghidul de utilizare, oferit de ISO 14000, prevede cerinţe cu privire la integrarea

managementului de mediu înstructura generală a managementului organizaţiei. Aplicarea
concretă a acestuia se face în funcţie de politica de mediu adoptată de organizaţie.
129
Standardele ISO 14000 sunt standard generale referitoare la sistemele de management de
mediu destinate pentru ţinerea sub control aimpactului proceselor organizaţiei în ansamblu,
asupra mediului.
Aceste standard defines modele de sisteme de management de mediu, care pot fi

implementate de o organizaţie în scopuri interne sau externe, oferă instrumentele necesare
pentru evaluarea conformităţii sistemului de management de mediu cu referenţialul ales,
evaluarea performanţei de mediu, analiza preliminară şi evaluarea de mediu a
amplasamentelor organizaţiei.
 Principalele standarde din familia ISO 14000
 SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu.
Cerinţe si ghid de utilizare.
Acest standard stabileşte cerinţele referitoare la unsistem de management de mediu care

permite unei organizaţii să-şi formulize şi să-şi implementeze politica şi obiectivele ţinând
seama de cerinţele legale şi de alte cerinţe la care organizaţia subscribe şi informaţii
referitoare la impacturi semnificative asupra mediului. Se aplică acelora specte de mediu pe
care organizaţia le identifică şi le poate controla şi pe care le poate influenţa, standardul nu
stabileşte criterii specifice de performanţă în domeniul mediului.
 SR EN ISO 14004:2005 Sisteme de management de mediu.
Ghid privind principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare.
Reprezintă un ghid referitor la stabilirea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea unui

sistem de management de mediu şi coordonarea acestuia cu alte sisteme de management.
 SR EN ISO 14015:2005 Evaluarea de mediu a amplasamentului.
Linii directoare pentru evaluarea de mediu a amplasamentului.
Acest standard internaţional furnizează îndrumări referitoare la modul de efectuare a unei

EMAO printr-un process sistematic de identificare a aspectelor de mediu şi a problemelor de
mediu şi determină, dacă este cazul, consecinţele acestora asupra activităţii.
Organizaţiile sunt din ce în ce mai interesate în înţelegerea problemelor de mediu associate

amplasamentelor şi activităţilorlor sau celor cu potenţial de cumpărare. Aceste problem şi
consecinţele associate afacerilor pot fi appreciate prin intermediul evaluării de mediu a
amplasamentelor şi organizaţiilor (EMAO). O astfel de evaluare poate fi realizată pe perioada
funcţionării, la momentul achiziţionării sau înstrăinării bunurilor şi poate fi efectuată ca parte
a unui process mai larg de evaluare al afacerii adesea denumit „due diligence”.
 SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu.
Evaluarea ciclului de viaţă. Principii şi cadru.
130
Creşterea conştientizării asupra importanţei protecţiei mediului şi a impacturilor posibile
asociate cu produsele, fabricate şi consumate, a mărit interesul pentru dezvoltarea metodelor
pentru o mai bună înţelegere şi abordare a acestor impacturi. Una din tehnicile dezvoltate în
acest scop este evaluarea ciclului de viaţă (ECV).
ECV poate ajuta la:
⎯identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a performanţei de mediu a produselor în

diferite puncte din ciclul lor de viaţă;
⎯informareafactorilor de decizie din industrie, organizaţii guvernamentale sau

neguvernamentale (de exemplu pentru scopul planificării strategice, stabilirii priorităţilor,
proiectării sau reproiectării produsului sau a procesului);
⎯selectarea indicatorilor relevanţi ai performanţei de mediu, inclusiv a tehnicilor de

măsurare, şi
⎯ marketing (de exemplu implementarea unei scheme de eco-etichetare, realizarea unei

declaraţii de mediu sau emiterea unei declaraţii de mediu pentru produs).
Politica de mediu a organizaţiei se realizează prin punerea la punct a activităţilor

legate de:
• Planificarea activităţilor şi integrarea acestora în sistemul societăţii cu punerea în evidenţă a

aspectelor şi obiectivelor de urmărit prin programul de mediu;
• Implementarea şi funcţionarea sistemului cu evidenţierea structurii, a responsabilităţilor,

formarea şi sensibilizarea competenţelor necesare, comunicarea între sectoarele de activitate,
controlul şi prevenirea unor situaţii de urgenţă, care pot apărea în sistem, elaborarea şi
implementarea documentaţiei şi a activităţilor respective;
• Verificare şi acţiuni corrective asupra activităţilor concrete din cadrul proceselor de

producţie, respective auditarea sistemului.
În esenţă, un S.M.M. urmează modelul managementului calităţii, şi anume: planifică, execută,

verifică şi acţionează(în engleză PDCA).
PDCA poate fi descries pe scurt astfel:
• planifică – stabileşte obiectivele şi procesele necesare obţinerii rezultatelor în concordanţă

cu politica de mediu a organizaţiei;
• execută – implementează procesele;
• verifică – monitorizează şi măsoară procesele faţă de politica de mediu, obiectivele, ţintele,

cerinţele legale şi alte cerinţe şi raportează rezultatele;
131
• acţionează – întreprinde acţiuni pentru îmbunătăţirea continuă a performanţei sistemului de
management de mediu.
Avantajele implementării unui S.M.M.
• Reducerea costurilor
 Reducerea costurilor materiilor prime;

 Reducerea consumului de energie;
 Reducerea costurilor de transport şi depozitare;
 Reducerea riscului de îmbolnăvire;
 prime de asigurare mai mici datorită reducerii riscurilor.
• Beneficii pe piaţă
Îmbunătăţirea imaginii publice;
Folosirea avantajelor pe pieţe noi;
Păstrarea pieţelor déja câştigate.
• Beneficii pentru clienţi
§ creşterea încrederii clienţilor în probitatea furnizorului;
§ preţuri competitive datorită minimizării cantităţii de deşeuri;
§ o utilizare mai bună a surselor financiare.
• Beneficii pentru angajaţi
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă;•
Îmbunătăţir iposibile ale sănătăţii şi creşterea calităţii vieţii;
Angajamentul privind o politică de îmbunătăţire a calităţii mediului va duce la creşterea

implicării angajaţilor.
• Beneficii pentru mediu
Reducerea consumurilor de materii prime, emisii, deşeuri, zgomot, utilizării energiei şi

impactului asupra ecosistemelor.
• Relaţii mai bune cu autorităţile din domeniul protecţiei mediului
 Creşterea abilităţii de a înţelege mai bine cerinţele legislative şi o abordare sistematică

în atingerea lor.
132
Utilizarea unui management de mediu modern constă din:
 îmbunătăţirea capacităţii concurenţiale prin imagine pozitivă;

 reducerea costurilor prin reducerea cantităţii de deşeuri şi a cantităţii de
materii prime;
 reducerea riscurilor de mediu;
 îmbunătăţirea per ansamblu în organizaţie;
 accesul către noi pieţe.
Să nu se înţeleagă, că o certificare de mediu aduce de la sine excluderea responsabilităţii
în cazul unor accidente ecologice, însă se va garanta faptul că accidentele apărute sunt ţinute
sub control pe baza unor planuri, iar urmările accidentelor vor fi cât mai mici cu putinţă.
Pentru a avea o conducere de vârf orientată către mediu sunt necesari paşi mărunţi dar
continui. Aceştia vor ajuta ca pe viitor organizaţia să fie pregătită pentru cerinţele de mediu
ce stau să apară şi să reuşească o implementare eficientă şi economicã avantajoasă a acestor
cerinţe.
Iată de ce conducerea orientată către mediu este o îndatorire a fiecărui manager. Dar
investiţia numai în tehnologii de vârf nu este o soluţie. A investi în protecţia mediului
înseamnă să investeşti şi în angajaţi. Şi asta pentru că motivarea angajaţilor şi specializarea
lor sunt elemente esenţiale ale unei conduceri orientate către mediu, o conducere ce este
inovativă, ce gândeşte deja în viitor şi care pune sub semnul întrebării soluţiile actuale de
rezolvare a problemelor.
Sarcinile unei conduceri orientate către mediu sunt să identifice potenţialul de poluare
al activităţilor proprii, luarea măsurilor ce se impun şi posibilitatea de dezvoltare a unui
comportament proecologic. Aceste sarcini sunt universal valabile deoarece nu există
organizaţie care să nu desfăşoare activităţi ce influenţează mediul.
Alte avantaje ar mai putea fi:
 evitarea accidentelor ecologice;

 pregătirea unei baze de date ce poate fi folosită în cazul unui accident;
 numirea responsabilităţilor pe linie de mediu;
 reducerea costurilor;
 relaţii mai bune cu autorităţile.
133
1.2. Prezentarea sistemului de management de mediu
conform SR EN ISO 14001
Sistemul de management de mediu conform ISO 14001 este cel mai răspândit sistem de
management de mediu din lume. De aceea el va fi prezentat mai detaliat în acest curs în
comparaţie cu celelalte sisteme de management de mediu. Acest standard internaţional
stabileşte cerinţele pentru un sistem de management de mediu şi a fost elaborat pentru a
putea fi aplicat tuturor organizaţiilor, de orice tip şi mărime, şi de a fi adaptat diverselor
condiţii geografice, culturale şi sociale. Baza acestei abordări este reprezentată în figura 3.1
Bineînţeles că această reprezentare grafică poate îmbrăca forma unei spirale ascendente
care începe tot cu planificarea şi terminând cu îmbunătăţirea continuă. Acelaşi concept al
îmbunătăţirii continue stă la baza alegerii sensului ascendent al spiralei adică al evoluţiei
sistemului de management de mediu.
Succesul sistemului depinde de angajamentul asumat la toate nivelurile şi funcţiile

organizaţiei, în special la nivelul cel mai ridicat al conducerii organizaţiei. Un sistem de acest
tip permite unei organizaţii să stabilească şi să evalueze eficienţa procedurilor pentru
elaborarea politicii de mediu şi a obiectivelor sale de mediu (obiectiv de mediu = ţel general
de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizaţie îşi propune să-l atingă şi care
este cuantificat acolo unde acest lucru este posibil), să obţină conformitatea cu acestea şi să
demonstreze această conformitate altora. Scopul general al prezentului standard
internaţional este de a susţine protecţia mediului şi de a preveni poluarea, în
echilibru cu necesităţile socio-economice. Acest standard conţine doar acele cerinţe ce pot fi
auditate în mod obiectiv în scopul certificării / înregistrării şi/sau autodeclarării. Pentru
organizaţiile care au nevoie de mai multe îndrumări privind problematica sistemului de
management de mediu, se recomandă utilizarea standardului internaţional ISO 14004
Sisteme de management de mediu. Ghid privind principiile, sistemele şi tehnicile de
aplicare.
134
Scopul
Standardul internaţional stabileşte cerinţele referitoare la un sistem de management de

mediu care permite unei organizaţii să-şi formuleze politica şi obiectivele de mediu ţinând
cont de prevederile legale şi de informaţiile referitoare la impacturile semnificative asupra
mediului. Acest standard se aplică acelor aspecte de mediu (aspect de mediu = element al
activităţii, produselor sau serviciilor unei organizaţii care poate interacţiona cu mediul) pe
care organizaţia le poate controla şi asupra cărora se presupune că are o influenţă.
Standardul nu stabileşte criterii de performanţă în domeniul mediului.
Scopul acestui standard este următorul:
 să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească un sistem de management

de mediu;
 să se asigure de conformarea cu politica de mediu;
 să demonstreze şi altora această conformitate;
 să urmărească certificarea / înregistrarea sistemului său de management de
mediu de către un organism exterior organizaţiei;
 să facă o autodeterminare şi o autodeclaraţie de conformare cu standardul;
Cerinţe generale
Standardul internaţional conţine cerinţe referitoare la sistemul de management de

mediu pe baza unui proces dinamic conform ciclului Planifică Derulează Controlează
Acţionează sau a roţii lui Deming din figura 3.2.
135
Planificare
Politica de mediu
Aspecte de mediu
Prevederi legale
Obiective şi ţinte de mediu
Programe de management de mediu
ÎMBUNĂTĂŢIRE CONTINUĂ
Implementare şi operare
Structură şi responsabilitate
Instruire, conştientizare şi competenţă
Comunicare
Documentaţie
Controlul documentelor
Control operaţional
Pregătire pentru situaţii de urgenţă
Verificare şi actiuni preventive/corective

Monitorizare şi măsurare
Neconformităţi
Acţiuni corective şi preventive
Înregistrări
Audituri
Analiza efectuată de conducere
Figura 3.1. Cerinţele unui sistem de management de mediu

Sistemul trebuie să permită unei organizaţii să:
 elaboreze o politică de mediu care să-i corespundă,
136
 identifice aspectele de mediu rezultate din trecutul organizaţiei, activităţile
existente sau planificate, produsele sau serviciile sale în vederea determinării impactelor
semnificative asupra mediului,
 identifice cerinţele legislative şi de reglementare relevante,
 identifice priorităţile şi să fixeze obiective şi ţinte de mediu corespunzătoare,
 stabilească o structură şi unul sau mai multe programe de management de
mediu pentru implementarea politicii şi realizarea obiectivelor şi ţintelor,
 faciliteze activităţile de planificare, conducere, monitorizare, acţiune corectivă,
auditare şi analiza pentru a asigura atât respectarea politicii cât şi menţinerea
corespunzătoare a sistemului de management de mediu,
 se poată adapta la condiţii în schimbare.
Acţionează Planifică
Controlează Derulează
Figura 3.2. Cercul lui Deming
Politica de mediu
Politica de mediu stabileşte sensul general de orientare şi fixează principiile de acţiune

ale unei organizaţii. Ea defineşte scopul la nivelul responsabilităţii şi performanţei cerute de
la organizaţie, în raport cu care vor fi judecate toate acţiunile ulterioare.
Politica de mediu este factorul de comandă / motorul implementării şi îmbunătăţirii

sistemului de management de mediu, astfel încât poate să menţină şi să îmbunătăţească
performanţele sale de mediu. De aceea, politica de mediu trebuie să reflecteze determinarea
137
conducerii de vârf de a se conforma legilor în vigoare şi de a realiza o îmbunătăţire continuă.
Politica constituie baza pe care organizaţia îşi stabileşte obiectivele şi ţintele. Politica trebuie
să fie suficient de clară pentru a putea fi înţeleasă de părţile interesate interne şi externe şi
trebuie revizuită periodic pentru a putea reflecta condiţiile şi informaţiile în schimbare.
Domeniul său de aplicare trebuie identificat în mod clar.
Responsabilitatea pentru fixarea politicii revine, în mod normal, conducerii organizaţiei.

Conducerea organizaţiei este răspunzătoare de implementarea politicii şi de asigurarea
elementelor pentru formularea şi modificarea politicii.
Conducerea organizaţiei ar trebui să definească şi să documenteze politica de mediu în

contextul politicii de mediu a vreunui organ corporativ mai larg din care face parte, cu
aprobarea acestuia, în cazul în care acesta există.
Conducerea organizaţiei poate consta într-o persoană sau un grup de persoane cu

responsabilitate executivă pentru organizaţie.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească politica de mediu conform ISO 14001 sunt
următoarele:
 să corespundă naturii, volumului şi impactului activităţilor, produselor şi

serviciilor;
 să cuprindă un angajament pentru o îmbunătăţire continuă şi pentru
prevenirea poluării;
 să cuprindă angajamentul de conformare cu legislaţia şi reglementările de
mediu precum şi cu alte cerinţe la care subscrie organizaţia;
 să furnizeze un cadru de formulare şi analiza obiectivelor şi ţintelor de mediu;
 să fie documentată, implementată şi menţinută şi să fie comunicată tuturor
angajaţilor;
 să fie accesibilă publicului.
Acestea sunt condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească politica de mediu a
unei organizaţii. Multe organizaţii găsesc însă insuficiente pentru paleta lor largă de activităţi
pe care o desfăşoară prevederile standardului relativ la politica de mediu. În funcţie de
organizaţie, politica de mediu mai poate fi completată şi cu următoarele aspecte:
138
 minimizarea oricăror impacturi negative de mediu semnificative ale
dezvoltărilor noi prin folosirea de proceduri de management integrat şi prin planificare;
 elaborarea de proceduri şi de indicatori de evaluare a performanţei de mediu;
 conceperea produselor astfel încât să fie redus la minimum impactul lor asupra
mediului în cursul producţiei, folosirii şi îndepărtării lor;
 reducerea cantităţii deşeurilor şi a consumului de resurse (materiale,
combustibil, energie) şi angajarea în recuperare şi reciclare ca alternative ale depozitării,
atunci când sunt fezabile;
 educarea şi instruirea personalului;
 împărtăşirea experienţei de mediu;
 implicarea părţilor interesate şi comunicarea cu acestea;
 efortul spre o dezvoltare durabilă;
 stimularea folosirii sistemului de management de mediu de către furnizori şi
beneficiari;
 luarea în calcul a : misiunii, viziunii, valorilor fundamentale şi a convingerilor
organizaţiei; altor politici organizaţionale de calitate, igienă şi securitatea muncii; condiţiilor
locale şi regionale specifice.
Pentru a facilita eficienţa managementului de mediu, atribuţiile, responsabilităţile şi

autoritatea trebuie să fie definite, documentate şi comunicate.
Conducerea organizaţiei trebuie să furnizeze resursele necesare pentru implementarea
şi controlul sistemului de management de mediu. Aceste resurse cuprind resurse umane şi
calificări specializate, resurse tehnologice şi financiare.
Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să numească unul sau mai mulţi
reprezentanţi care, în afara altor responsabilităţi, trebuie să aibă definite atribuţiile,
responsabilităţile şi autoritatea pentru:
a) a asigura că cerinţele referitoare la sistemul de management de mediu sunt

stabilite, implementate şi menţinute;
b) a raporta conducerii organizaţiei la cel mai înalt nivel performanţa sistemului
de management de mediu pentru analizare şi ca bază pentru îmbunătăţirea acestui sistem.
139
Implementarea cu succes a unui sistem de management de mediu necesită
angajamentul tuturor angajaţilor organizaţiei. De aceea, responsabilităţile privind protecţia
mediului nu trebuie văzute ca restrânse la departamentul de mediu, ci pot de asemenea
include alte compartimente din cadrul organizaţiei cum ar fi managementul operaţional şi
funcţiile personalului, altele decât cele de mediu.
Acest angajament trebuie să aibă loc începând cu cel mai înalt nivel al
managementului. În concordantă, managementul de vârf trebuie să stabilească politica de
mediu a organizaţiei şi să asigure implementarea sistemului de management de mediu. Ca
parte a acestui angajament, managementul de vârf trebuie să desemneze un anume
reprezentant al managementului care are responsabilitate şi autoritate clar definite în
implementarea sistemului de management de mediu. În cadrul organizaţiilor mari sau
complexe pot exista mai mulţi reprezentanţi. În întreprinderile mici sau mijlocii, aceste
responsabilităţi pot fi îndeplinite de către o singură persoană. Reprezentantul trebuie să fie o
persoană cu suficientă vechime în organizaţia respectivă adică o bună cunoscătoare a
proceselor ei şi să dispună de suficientă autoritate, competenţă, resurse şi independenţă. Este
de asemenea important ca responsabilităţile cheie ale sistemului de management de mediu să
fie bine definite şi comunicate personalului relevant. Directorii de uzine şi şefii de secţie
trebuie să definească responsabilităţile personalului din subordine iar angajaţii de la toate
nivelurile trebuie să răspundă în limitele atribuţiilor lor de performanţele obţinute în
implementarea sistemului de management de mediu.
În alocarea resurselor, organizaţiile pot să elaboreze proceduri de punere în evidenţă a
beneficiilor şi a costurilor activităţilor, produselor şi serviciilor, cum ar fi costul combaterii
poluării şi al eliminării deşeurilor. Baza de resurse şi structura de organizare a sistemului de
management de mediu pot impune unele limitări asupra implementării.
Pentru asigurarea unei elaborări şi implementări eficiente a sistemului de
management de mediu, este necesar să fie încredinţate atribuţii şi împuterniciri
corespunzătoare adică să existe un echilibru între sarcinile de serviciu şi autoritate. Mai jos
este indicată o posibilă abordare în elaborarea atribuţiilor de mediu. Aceste atribuţii diferă
însă de la o organizaţie la alta.
140
Instruire, conştientizare şi competenţă
Organizaţia trebuie să identifice necesităţile de instruire. Întregul personal a cărui

muncă poate avea un impact semnificativ asupra mediului trebuie instruit în mod
corespunzător.
Trebuie să se stabilească şi să se menţină proceduri pentru ca personalul sau membrii
săi, de la toate nivelurile şi toate funcţiile relevante, să fie conştientizat de:
a) importanţa conformităţii cu politica de mediu, cu procedurile şi cerinţele
sistemului de management de mediu;
b) impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activităţilor
lor şi de efectele benefice aduse mediului prin îmbunătăţirea performanţei individuale;
c) atribuţiile şi responsabilităţile lor în realizarea conformităţii cu politica de
mediu, cu procedurile şi cerinţele sistemului de management de mediu, inclusiv cu cerinţele
referitoare la pregătirea situaţiilor de urgenţă şi a capacităţii de răspuns;
d) consecinţele posibile ale abaterilor de la procedurile operaţionale specificate.
Personalul ce îndeplineşte sarcini care pot avea impacturi semnificative asupra
mediului trebuie să aibă competenţa necesară, fie prin educaţie, fie prin instruire
corespunzătoare şi /sau prin experienţă.
Conducerea de vârf are un rol cheie în conştientizarea şi motivarea angajaţilor prin
explicarea valorilor de mediu la care organizaţia subscrie şi prin comunicarea angajamentului
său pentru politica de mediu. Transformarea unui sistem de management de mediu dintr-un
document pe hârtie într-un proces efectiv, depinde de angajamentul persoanelor individuale,
în contextul valorilor comune de mediu.
Toţi membrii organizaţiei trebuie să înţeleagă şi să fie încurajaţi să accepte importanţa
atingerii obiectivelor şi ţintelor de mediu pentru care sunt responsabili. Ei, la rândul lor,
trebuie să încurajeze acolo unde este necesar, alţi membri ai organizaţiei, să răspundă în
aceeaşi manieră.
Motivarea îmbunătăţirii continue poate fi sporită atunci când angajaţii primesc
recunoaşterea atingerii obiectivelor şi ţintelor de mediu şi sunt încurajaţi să facă sugestii care
pot conduce la îmbunătăţirea performanţei de mediu.
Întregului personal din organizaţie trebuie să i se asigure o instruire corespunzătoare
şi relevantă pentru realizarea politicilor, obiectivelor şi ţintelor de mediu. Angajaţii trebuie să
aibă o bază de cunoştinţe corespunzătoare, care cuprinde instruirea cu privire la metodele şi
141
deprinderile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor într-un mod eficient şi competent şi la
cunoaşterea impactului negativ asupra mediului pe care îl pot avea activităţile lor dacă sunt
realizate în mod incorect.
Întrucât nivelul şi detaliile pregătirii variază în funcţie de atribuţii, este nevoie de o
educare şi instruire care să asigure cunoaşterea la zi a cerinţelor impuse de reglementări, a
standardelor şi a politicilor organizaţiei.
Programele de instruire implică în mod obişnuit următoarele elemente:
 identificarea nevoilor de instruire a angajaţilor;
 elaborarea unui plan de instruire care să răspundă unor nevoi definite;
 verificarea şi armonizarea programului de instruire cu cerinţele organizatorice
sau ale reglementărilor;
 instruirea de angajaţi grupaţi pe sarcini;
 întocmirea de documente ce atestă desfăşurarea actului de instruire;
 evaluarea instruirii.
Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi răspuns
Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri pentru a identifica posibilele

accidente şi situaţii de urgenţă şi a răspunde unor astfel de situaţii şi pentru a preveni şi a
reduce impactul asupra mediului care poate fi asociat acestora.
Organizaţia trebuie să analizeze şi să revizuiască, acolo unde este necesar, procedurile
de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns, în special după producerea
accidentelor sau apariţia unor situaţii de urgenţă. De asemenea, organizaţia trebuie să testeze
periodic astfel de proceduri, atunci când acest lucru este posibil.
Pentru a asigura un răspuns corespunzător la incidente neaşteptate sau
accidentale, trebuie elaborate planuri şi proceduri de urgenţă. Posibilele accidente care
pot apărea sunt:
 emisiile accidentale în atmosferă;

 evacuările accidentale în ape sau pe sol;
 efectele specifice asupra mediului şi ecosistemelor ca urmare a degajărilor
accidentale.
142
Procedurile trebuie să ţină seama de incidentele care au loc sau ar putea avea loc ca
urmare a:
 condiţiilor de funcţionare anormale;

 accidentelor şi posibilelor situaţii de urgenţă.
Planurile de urgenţă vor diferi de la o organizaţie la alta în funcţie de necesităţi şi vor
putea cuprinde:
 organizarea şi responsabilităţile pentru urgenţe;

 listă cu personalul cheie în caz de necesitate;
 detalii cu privire la serviciile de urgenţă (pompieri, decontaminări);
 comunicare internă şi externă;
 acţiuni întreprinse în cadrul diferitelor tipuri de urgenţe;
 informaţii referitoare la materialele periculoase, incluzând impactul potenţial
asupra mediului şi măsurile adoptate în caz de împrăştiere accidentală;
 planuri de instruire şi de evaluare a eficienţei lor.
Conducerea organizaţiei la cel mai înalt nivel trebuie să analizeze sistemul de management de
mediu la intervale prestabilite, pentru a asigura că acesta este în permanenţă corespunzător, adecvat
şi eficient. Procesul analizei efectuată de conducere trebuie să asigure că informaţiile necesare sunt
colectate astfel încât să permită conducerii realizarea acestei evaluări. Această analiză trebuie să fie
documentată.
Analiza efectuată de conducere trebuie să abordeze eventualele necesităţi de schimbare a

politicii de mediu, a obiectivelor şi a altor elemente ale sistemului de management de mediu, ca
urmare a rezultatelor auditurilor sistemului, modificărilor circumstanţelor şi în cadrul
angajamentului de îmbunătăţire continuă.
Pentru a avea o îmbunătăţire continuă, adecvare şi eficienţă a sistemului de management de

mediu, deci a performanţei acestuia, conducerea organizaţiei trebuie să revadă şi evalueze sistemul la
intervale definite. Scopul acestei revederi trebuie să fie vast, cuprinzător, chiar dacă nu toate
elementele unui sistem de management de mediu vor fi revăzute odată iar procesul de revedere se
face mai târziu.
143
1.3. Auditarea sistemului de management de mediu00000000
Prin auditare ”se ia pulsul” unui sistem de management de mediu determinându-se
viabilitatea sistemului implementat şi se pot depista timpuriu eventualele neconcordanţe ce
se pot croniciza odată cu trecerea timpului. Se pot astfel economisi timp şi bani preţioşi prin
aceste depistări timpurii.
Rezultatele auditurilor sunt o urmare a comparării dintre situaţia existentă pe teren şi

cea teoretică prezentată de standard. Discutarea lor cu conducătorul locului de muncă este
necesară deoarece:
 auditorul intern sau consultantul extern nu cunosc toate particularităţile locului

de muncă, asta mai ales când se vor decide de comun acord măsurile ce se vor implementa în
urma auditului;
 discutare interactivă a acestor probleme conduce la rezolvarea lor mai uşoară;
 discuţie într-un cerc restrâns este mai fructuoasă decât una într-un cerc mai
mare
144
SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU
I. DEFINIŢII:
- mediu (OUG 195/2005; Legea 265/2006) - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului,toate straturile atmosferice,
toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemelenaturale în interacţiune
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorilemateriale şi spirituale, calitatea vietii si
conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului;
- mediu (SR EN ISO 14001/2005) – mediul inconjurator in care functioneaza oorganizatie,

care include aerul, apa, solul, resursele naturale, flora, fauna, oamenii si relatiile dintre acestea.
- aspect de mediu (SR EN ISO 14001/2005) – element al activitatilor, produselor sau

serviciilor unei organizatii care poate interactiona cu mediul.
II. PRINCIPIILE SI ELEMENTELE STRATEGICE ALE PROTECTIEI MEDIULUI
(OUG 195/2005;LEGEA 265/2006)
• a) principiul integrarii politicii de mediu in celelalte politici sectoriale;
• principiul precauţiei în luarea deciziei;
• b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
• c) principiul aciunii preventive;
• d) principiul retinerii poluantilor la sursa;
• e) principil „poluatorul plateste“;
• f) principiul conservării biodiversităţiişi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
• g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
• h) informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la
justitie in probleme de mediu;
• i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protectia mediului.
145
III. MODALITATILE DE IMPLEMENTARE A PRINCIPIILOR SI ELEMENTELOR
STRATEGICE (OUG 195/2005;LEGEA 265/2006)
• a) prevenirea si controlul integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici
disponibile pentru activitatile cu impact semnificativ asupra mediului;
• b)adoptarea programelor de dezvoltare cu respectarea cerintelor politicii de mediu;
• c) corelarea planificării de amenajare a teritoriului şi urbanism cu cele de mediu;
• d) efectuarea evaluarii de mediu inaintea aprobarii planurilor si programelor care
pot avea efect semnificativ asupra mediului;
• e) evaluarea impactului asupra mediului in faza initiala a proiectelor cu impact
semnificativ asupra mediului;
• f) introducerea si utilizarea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;
• g) rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de
amploarea acestora;
• h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementarile europene si internaţ
ionale in domeniu;
• i) stabilirea si urmarirea realizarii programelor pentru conformare;
• j) crearea sistemului national de monitorizare integrata a calitatii mediului;
• k) recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea
etichetei ecologice;
• l) mentinerea si ameliorarea calitatii mediului;
• m) reabilitarea zonelor afectate de poluare.
IV. CE SUNT SISTEMELE DE MANAGEMENT DE MEDIU ?
• Sunt parte a sistemului de management al unei organizatii utilizata pentru a dezvolta si implementa
politica sa de mediu si a gestiona aspectele de mediu; -este un set de elemente,intre careexista relatii,
utilizate pentru a stabili politica si obiectivele si pentru a indepliniacele obiective;cuprinde structura
organizatorica, planificarea activitatilor, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si
resursele
146
V. PRINCIPIILE SISTEMELOR DE MANAGEMENT DE MEDIU
● Recunoasterea sistemului de management de mediuca prioritate majora a organizatiei
● Stabilirea si mentinerea unei comunicari si relatii constructive cu partile interesateinterne si externe
● Identificarea aspectelor de mediu ale activitatilor produselor si serviciilor organizatiei
● Identificarea cerintelor legale si altor cerinte referitoare la mediu la care organizatia
subscrie
● Asigurarea angajamentului managementului si altuturor persoanelor care lucreaza
pentru sau in numele organizatiei la protectia mediului
● Incurajarea planificarii in domeniul mediului pe toata durata ciclului de viata a
produsului sau serviciului
● Stabilirea unui proces pentru atingerea obiectivelor de mediu si a tintelor
● Furnizarea resurselor necesare pentru a atinge obiectivele si tintele de mediu
● Evaluarea performantelor de mediu.
● Auditarea si analizarea sistemului de management de mediu.
● Incurajarea contractantilor si furnizorilor in vederea stabilirii unui sistem de management de

mediu.
VI. STANDARDELE REFERITOARE LA SISTEMELE DE MANAGEMENT DE MEDIU
• SR EN ISO 14001/2005 – Sisteme de Management de Mediu. Cerinte cu ghid de
utilizare
• SR EN ISO 14004/2005 - Sisteme de Management de Mediu. Linii directoare
referitoare la principii, sisteme si tehnici de aplicare
147
VII. AVANTAJELE IMPLEMENTARII UNUI SISTEM DE MANAGEMENT DE MEDIU
• Evitarea, reducerea sau controlarea impacturilor asupra mediului ale activitatilor,
produselor si serviciilor organizatiei
• Conformarea cu cerintele legale si alte cerinte referitoare la mediu
• Obtinerea de beneficii potentiale prin:
- posibilitatea demonstrarii in fata clientilor a angajamentului de protectie amediului
- mentinerea unor relatii bune cu populatia si comunitatile locale
- satsfacerea criteriilor investitorilor si imbunatatirea accesului la capital
- obtinerea asigurarilor la un pret rezonabil
- imbunatatirea imaginii si aparticiparii pe piata
- imbunatatirea controlului asupra costurilor
- reducerea incidentelor care implica raspunderea
- conservarea materialelor de intrare si a energiei
- facilitarea demersurilor de obtinere a permiselor si autorizatiilor si indeplinirea
cerintelor lor
- imbunatatirea relatiilor cu autoritatile
VIII. DOMENIUL DE APLICARE A SISTEMELOR DE MANAGEMENT DE MEDIU
• Oricare organizatie care doreste:
- sa stabileasca, sa implementeze, sa mentina si sa imbuanatateasca un sistem de management de

mediu
- sa se asigure de conformitatea cu politica de mediu declarata
- sa demonstreze conformitatea cu standardul SR EN ISO 14001/2005
● Acele aspecte de mediu pe care organizatia le identifica, le poate controla si pe care
le poate influenta
148
CUPRINS :
1. INTRODUCERE : ……………………..PAG 2
2. CAPITOLUL 1 APLICAREA PREVEDERILOR LEGALE REFERITOARE LA

SANATATEA SI SECURITATEA ÎN MUNCA SI ÎN DOMENIUL
SITUATIILOR DE URGENTA …………………..PAG 15
3. CAPITOLUL 2. APLICAREA PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND

PROTEJAREA MEDIULUI ……………………..PAG 36
4. CAPITOLUL 3 APLICAREA PROCEDURILOR DE CALITATE

……………………..PAG 87
5. CAPITOLUL 4 COORDONAREA PROGRAMUL DE INSTRUIRE A PERSONALULUI

…………………..PAG 88
6. CAPITOLUL 5 GESTIONAREA CERINTELOR LEGALE DE MEDIU .PAG 90
7. CAPITOLUL 6 ELABORAREA PROGRAMULUI DE MANAGEMENT

DE MEDIU ………………..PAG 91
8. CAPITOLUL 7 ELABORAREA PROGRAMULUI DE MONITORIZARE A FACTORILOR

DE MEDIU……………………..PAG 96
9. CAPITOLUL 8 MONITORIZAREA FACTORILOR DE MEDIU………………..PAG 97
10. CAPITOLUL 9 REALIZAREA AUDITULUI INTERN……………………..PAG 100
11. CAPITOLUL 10 ELABORAREA PROGRAMULUI DE AUDIT INTERN ...PAG 104
12. CAPITOLUL 11 SUPRAVEGHEREA ACTIVITATII PENTRU PREVENIREA

EFECTELOR PROVOCATE DE SITUATIILE DE URGENTA………………..PAG 109
13. CAPITOLUL 12 RAPORTAREA ACTIVITATII DE MEDIU……………………..PAG 125
14. CAPITOLUL 13 ELABORAREA DOCUMENTATIEI SISTEMULUI DE MANAGEMENT

MEDIU…………………….. PAG 128
15. ANEXE ……………………..PAG 152
149
BIBLIOGRAFIE :
 Legea 211 din 2011 privind regimul deseurilor;
 HG 856 din 2002 reglementeaza evidenta deseurilor, inclusiv a celor periculoase si prezinta
lista deseurilor;
 HG 349 din 2005 privind depozitarea deseurilor;
 HG 621 din 2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului
 HG 1872 din 2006 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 621/2005
privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 HG 247 din 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 621/2005 privind
gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje;
 Ordin 2742/3190/205 din 2011 pentru aprobarea Procedurii, criteriilor de autorizare,

reautorizare, revizuire, avizare anuala, emitere si anulare a licentei de operare, a procentajului minim
de valorificare a deseurilor de ambalaje preluate de la populatie, a operatorilor economici in vederea
preluarii obligatiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de
ambalaje, precum si pentru aprobarea componentei si atributiilor comisiei de autorizare;
 HG 235 din 2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
 HG 1037 din 2010 privind deseurile din echipamente electrice si electronice;
 HG 1132 din 2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si

acumulatori;
 Legea 249 din 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje
HG 1079 din 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.132/2008 privind
regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori.
1. Darabont, Al., Pece, Şt., Dăscălescu, A., Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă (vol. I şi
II), Editura AGIR, Bucureşti, 2002.
2. Darabont, D., Auditarea de securitate şi sănătate în muncă, Editura Universităţii „Lucian

Blaga” din Sibiu, 2004.
3. Nisipeanu, S., Ştepa, R., Implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în

muncă, Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti, 2003.
4. Nisipeanu, S., Sisteme de management şi securitate în muncă. Perspective europene şi

abordare naţională, Revista Calitatea - acces la succes, nr. 7-8/2005, pag. 50 - 52.
5. Teodoru, T., Auditul sistemelor de management, Editura Conteca 94, Bucureşti, 2005.
150
6. * * *, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 646/26.07.2006.
7. * * *, H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
882/30.10.2006.
8. * * *, Guidelines on occupational safety and health management systems (ILO-OSH: 2001),

International Labour Organization, Geneva, 2001.
9. * * *, OHSAS 18001: 2004 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.

Specificaţie, Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), Bucureşti, 2004.
* * *, OHSAS 18002: 2004 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Linii

directoare pentru implementarea OHSAS 18001, Asociaţia de Standardizare din România (ASRO),
Bucureşti, 2004
151

Suport Curs Responsabil de Mediu 2016 Profesional Grup

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Responsabil de Mediu 2016 Profesional Grup

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROFESIONAL GRUP

Deloc usor, avand in vedere ca, pana in octombrie 2007, in

De ce au nevoie companiile de un Responsabil de

Sfaturi pentru companiile interesate sa-si formeze un Responsabil de mediu

Orice program de formare a Responsabililor de Mediu, indiferent de furnizor, trebuie sa asigure

Ocupatia de „Responsabil de mediu” este întâlnita în toate societatile comerciale cu activitati

domeniile: industrie, agricultura, comert siservicii.

Nivel de calificare 4 - responsabilul de mediu actioneaza conform Documentatiei sistemului

de management de mediu al organizatiei.

Activitatea desfasurata de responsabilul de mediu cuprinde stabilirea aspectelor, obiectivelor

de mediu, propunerea de masuri pentru rezolvare a problemelor de mediu pentru protejarea

mediului, îmbunatatirea performantelor de mediu ale organizatiei

si vecinii), precum si modul de gestionare a substantelor chimice si periculoase, a deseurilor si

ambalajelor. El este trebuie sa cunoasca procesul tehnologic si utilajele si echipamentele din

încadrarii în limitele impuse de cerintele legale.

implica o colaborare strânsa cu colaboratorii, dar si cu superiorii ierarhici, prin raportarea

catre acestia a sarcinilor rezolvate. Responsabilul de mediu poate repartiza sarcini/masuri

cuprinse în reglementarile/autorizatiile proprii organizatiei. De asemenea el actioneaza în

coordonarea/verificarea activitatilor/masurilor legate de mediu, în cadrul compartimentelor

puteri totale de decizie si de asigurare a resurselor. El desfasoara munca de birou, dar si

activitati de control si monitorizare în cadrul atelierelor, atât în interiorul cât si în exteriorul

Principalele functii îndeplinite de responsabilul de mediu sunt urmatoarele:

- gestionarea actelor normative de mediu

- elaborarea programului de management de mediu

- elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu

- monitorizarea factorilor de mediu

- realizarea auditului intern

- elaborarea Programului de audit intern

- supravegherea activitatii de pregatire pentru situatiile de urgenta

- întocmirea documentatiei de management de mediu

- raportarea activitatii de mediu

Complexitatea activitatilor depinde de natura si marimea organizatiei în care îsi desfasoara

rezultatelor din documentatii de mediu, supraveghere a monitorizarii calitative ale

indicatorilor de poluare, precum si propuneri de depoluare a surselor. Sunt cazuri în care

masurile necesare a fi luate (retehnologizare) în cadrul unei organizatii sunt influentate de

resursele financiare (interesele clientilor/politica organizatiei), iar in acest caz puterea de

rezolvare a aspectelor de mediu sunt limitate pentru responsabilul de mediu.

A.In domeniul securitatii si sanatatii in munca

1) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii,

B.In domeniul protectiei mediului :

1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevãzute deversãri/emisii de

4. acord de import pentru organisme modificate genetic – actul administrativ emis de

import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta se

5. arie/sit - zonã definitã geografic exact delimitatã;

ecologicã, ştiinţificã sau culturalã deosebitã;

8. audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematicã, documentatã, periodicã şi

9. autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentã pentru protecţia

b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru

17. biotehnologie modernã - aplicarea în vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic şi a

22. deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizicochimice şi structurale ale

25. ecosistem - complex dinamic de comunitãţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul

a) sã contribuie la conservarea şi protecţia naturii;

b) sã utilizeze resursele umane locale;

d) sã aibã impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural;

electromagnetice şi ionizante, cãldurã ori de zgomot în aer, apã sau sol;

30. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autoritarilor

în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte,

d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;

48. planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea

55. program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeanã pentru

61. sistem de management de mediu - componentã a sistemului de management general, care

63. substanţa periculoasã - orice substanţã clasificatã ca periculoasã de legislaţia specificã în

67. trasabilitate - posibilitatea identificãrii şi urmãririi organismelor modificate genetic şi a

Factori de risc:referitori la sarcina de munca, executant, mediul de munca, procesul tehnologic