Povestea unui cactus

A fost odată ca niciodată un cactus mândru ,fălos şi plin de el.Cactusul se

considera un supravieţuitor doar pentru că cerea puţină apă dar nu
conştientiza că avea nevoie de multă căldură,soare şi iubire.
În timp din cauza vanităţii lui vecinii şi prietenii l-au părăsit .Rămăsese singur
,mai ales că iubita lui se ofilise cu mult timp în urmă .
La un moment dat într-un timp de reflectare îşi puse întrebarea :De ce eu ?De
nicăieri a venit un răspuns :De ce nu tu ? Atunci a inceput să se gândească la
viaţa lui de până în acel moment.Oare cu ce am greşit,pentru că eu sunt cel
mai frumos şi mai destept catus?Eu pot greşi ?Am voie să sufăr?Să fiu trist?Să
fiu singur?Cactuşii din jurul meu sunt răi şi nu mă apreciază la justa mea
valoare.
Dupa o vreme cactusul rămânâd singur,fiind trist,s-a gândit la o schimbare şi
a început să viseze:seva lui a început să-i curgă prin vene ,gustul său fiind
dulceag,spinii lui înţepători au devenit culcuşul pentru toate
buburuzele,petalele au ajuns ca nişte mâini care îmbrăţişau alţi cactuşi care
aveau nevoie de protecţie .Când s-a trezit dintr-o dată a simţit razele
soarelui,buburuzele care stăteau pe el simţeau acele prietenoase neintepându-
le.Înfăţişarea cactusului începea încet,încet să se schimbe.Începea să devină
mai înţelept ,să înţeleagă şi să accepte plantele şi fiinţele din jurul lui.
Nu mică ia fost mirarea că învaţă multe despre el deşi tot timpul s-a lăudat că
este perfect şi nu mai are nimic de descoperit.Inima împietrită se
încălzea,începea să vorbească, dar mai ales să asculte şi să accepte pe alţii în
jurul lui.
Din acea zi cactusul a privit de jur împrejur şi a descoperit că nu mai era
singur ,că în tot acest timp toţi îi erau alături dar nu observase niciodată.
Încet acele cactusului au devenit moi lungi şi aurii ca razele soarelui arătând
ca un bătrân cu plete şi barbă înţelept , zâmbitor care se bucură de viaţă.
În sfârşit înflorise ,de data asta fără efort, fără chin ci pur şi simplu a venit
timpul şi a accepat acest lucru ca fiind natural şi normal. Şi am încălecat pe o
şa şi v-am spus povestea mea .
Laurenţiu Dobrotă