Curs 13

Compuşi organici cu funcţiuni multiple (mixte): hidroxiacizii (acizii

alcooli şi acizii fenoli). Acizii halogenaţi (halogenoacizii). Acizii
aldehidici şi acizii cetonici. Esterii β-cetonici (esterul acetil acetic)
Aminoalcoolii şi aminofenolii. Definiții. Principii fundamentale.
Metode de obținere. Proprietăți chimice

Şef Lucr. Dr. Cristian Gavăt

1
1. Hidroxiacizii (acizii alcooli şi acizii fenoli) .
1.1. Definiție. Principii generale. Compuși organici ce conţin în moleculă atât
grupări carboxil –COOH, cât şi grupări hidroxil –OH.
Formula generală :
R - CH - COOH
OH
1.2. Clasificare. Reprezentanți

- în funcţie de tipul atomului de carbon pe care este grefată gruparea hidroxil (-OH)
se disting:

▪ grupele - OH sunt legate de un atom de C hibridizat sp3 saturat al unei catene

alifatice sau al unei catenei laterale dintr-un compus aromatic → acizii alcooli ;
▪ grupele –OH sunt legate direct de un atom de C hibridizat sp2 al unui nucleu
aromatic → acizii fenoli

2
- în funcție de poziţia grupei HO- faţă de gruparea carboxil –COOH, se disting:

1) α-hidroxiacizi - gruparea -OH fixată la atomul de C aflat în poziţia 2 (poziția α) faţă

de grupa carboxil -COOH

H3C - CH - COOH 2
OH R - CH - COOH
Acid lactic
(acid 2-hidroxipropionic
OH
sau alfa-hidroxipropionic)
2) β-hidroxiacizi - gruparea -OH fixată la atomul de C aflat în poziţia 3 (poziția β)
faţă de grupa carboxil -COOH
3 2 1
H3C - CH - CH2 - COOH 3 2 1
R - CH - CH2 - COOH
OH
(acid 3-hidroxibutanoic OH
sau beta-hidroxibutanoic)
3
3) γ - hidroxiacizi - gruparea -OH fixată la atomul de C aflat în poziţia 4 (poziția γ ) faţă
de grupa carboxil -COOH
4 3 2 1 4 3 2 1
H3C - CH - CH2 - CH2 - COOH R - CH - CH2 - CH2 - COOH
OH OH
(acid 4-hidroxipentanoic agonist = un mediator chimic care se leagă
sau gama-hidroxipentanoic)
de un receptor și activează receptorul pentru a
4 3 2 1 produce un răspuns biologic din partea
CH2 - CH2 - CH2 - COOH organismului

OH
(acid 4-hidroxibutanoic
sau gama-hidroxibutiric)
Acidul gama-hidroxibutiric (GHB), cunoscut și ca acid 4-hidroxibutanoic, este un
neurotransmițător natural și un medicament psihoactiv, cu acțiune psihotropă. Este un
precursor al GABA (acidul gama-aminobutiric considerat a fi unul dintre cei mai
importanți mediatori chimici –neuroinhibitori centrali.), glutamatului și glicinei în
anumite zone ale creierului, acționează asupra receptorului GHB specific și este un
agonist slab la receptorul GABAB.(receptor transmembranar, mesager secund al GABA)
4
Acidul g-hidroxibutiric (GHB), folosit în doze necorespunzătoare are efect de drog;
a fost folosit în chirurgie ca anestezic general, la creșterea performanțelor fizice a
atleților, sportivilor în general ( în doze mici).

- în funcţie de numărul grupărilor funcţionale, hidroxiacizii se împart în :

1) Monohidroxi - monocarboxilici
2) monohidroxi-poli (di și tri)-carboxilici
3) polihidroxi-monocarboxilici
4) polidroxi-policarboxilici

1) Acizi monohidroxi – monocarboxilici – Exemple:

COOH
OH

Acid salicilic
(Acid 2-hidroxibenzoic) 5
 2) hidroxiacizi monohidroxi-poli (di și tri)-carboxilici: – Exemple:
COOH 2
2 HOOC - CH - COOH
HC OH
OH
CH2
Acid 2-hidroximalonic = Acid Tartronic
COOH H2C- COOH
Acid 2-hidroxisuccinic = Acid Malic OH
(acid alfa-hidroxisuccinic)
2C
COOH
3) hidroxiacizi polihidroxi- H2C- COOH
monocarboxilici
Acid citric
3 2 1 (Acid 2-hidroxi-1,2,3-propan tricarboxilic)
H2C - CH - COOH
HO OH
acid 2,3-dihidroxipropanoic
(acid gliceric) 6
4) hidroxiacizi polidroxi-policarboxilici – Exemple:
1 OH
COOH
2 HO 4 OH
HC OH 5 3
3
6 2
HC OH 1
2 1
4 CH2
COOH COOH
Acid tartric acid 2 - (3,4,5 -trihidroxi fenil) acetic
(acid 2,3 - dihidroxisuccinic)
OH
HO 4 OH
5 3
6 2
1
COOH
acid 3,4,5 -trihidroxibenzoic
(Acid Galic) 7
1.3. Acizii-alcooli și acizii fenoli

▪ cel mai simplu hidroxiacid este acidul hidroxi-acetic, numit și acid glicolic.
CH2 - COOH
OH
acid hidroxi-acetic
(acid glicolic)
▪ omologii superiori sunt acidul α - hidroxi-propionic (acid lactic) și acidul β
hidroxi-propionic (acid hidracrilic)
3 2 1
H2C - CH2 - COOH
OH
acid 3-hidroxipropionic
(beta-hidroxipropionic sau acid hidracrilic)
8
1.3.2. Izomerie optică.
Sunt compuşi solizi, cristalini uşor solubili în apă foarte greu solubili în solvenţi
organici. Singurul compus lichid al seriei este acidul lactic.
Hidroxiacizii prezintă izomerie optică.

* - prezintă un atom de carbon asimetric (cu patru

CH3-CH-COOH substituenți total diferiți) și are 2n = 2 izomeri optic activi,
care rotesc planul luminii polarizate şi se comportă ca obiect
OH şi imagine în oglindă față de un plan de referință (sunt
acidul lactic nesuperpozabili) :

9
 Acidul tartric (2,3-dihidroxi-succinic).

* *
HOOC-CH-CH-COOH
OH OH
- prezintă 2 atomi de carbon asimetrici identici, atunci numărul enantiomerilor se
reduce la jumătate. Cele două forme mezoforme apărute sunt superpozabile, pentru
că au un plan de simetrie (linia punctată orizontală de la jumătatea lor) şi sunt optic
inactive datorită compensării interne, intramoleculare.

10
Amestecul echimolecular a celor doi izomeri optic activi formează un amestec
racemic (optic inactiv). În natură α-hidroxiacizii se găsesc sub formă de amestecuri
racemice α-D,L (+,-) enantiomeri.

1.3.3. Metode generale de obţinere a α - hidroxiacizilor

a) Hidroliza bazică a mono-halogeno-acizilor cu hidroxizi, carbonaţi sau apă:

+ H - OH
R - CH - COOH R - CH - COOH
(NaOH)
Cl - HCl OH
alfa- hidroxiacid

+ H - OH
H3C - CH - COOH H3C - CH - COOH
(NaOH)
Cl - HCl OH
acid 2-clor propionic acid lactic

11
b) Reducerea acizilor aldehidici şi cetonici cu hidrogen activ obţinut din sistemul:
amalgam de sodiu + etanol absolut. (Na + C2H5-OH)

H3C - C - COOH + 2 [H] H3C - CH - COOH

(Na + C2H5-OH)
O OH
acid 2-ceto propionic acid lactic
(acid piruvic)

c) Tratarea aminoacizilor cu acid azotos (diazotarea aminoacizilor alifatici : NaNO2

+ HCl), cu formarea de hidroxiacid şi cu eliberarea de azot şi apă.

d) Oxidarea menajată a hidroxi-aldehidelor, în prezența Ag2O drept catalizator:

12
 O O
C H C OH
Ag2O
H C OH H C OH
+ ½ O2
CH2 OH CH2 OH
aldehida glicerica acid gliceric
e) Adiţia HCN la aldehide, urmată de hidroliza cianhidrinei cu formare de α-
hidroxiacid.

13
f) Transpoziţia benzilică constă în oxidarea α-hidroxi-cetonei cu formare de α-dicetona,
care ulterior prin transpoziţie trece în α-hidroxiacid.

g) Metodă de obținere a acidului salicilic din fenol

1.3.4. Metode generale de obţinere a β - hidroxiacizilor

a) Tratarea epoxizilor cu HCN, cu formare de β-cianhidrină, urmată de hidroliză.

14
b) Tratarea halohidrinelor cu NaCN, cu formare de β-cianhidrină, urmată de
hidroliză.

1.3.5. Metode speciale de obţinere a γ şi δ-hidroxiacizilor

Hidroliza acizilor halogenaţi corespunzători. - γ și δ-hidroxi-acizii sunt instabili și
suferă un proces de lactonizare, cu formare de lactone;
- ei se stabilizează şi prin formare de săruri.

acid γ-cloro-butanoic acid γ-hidroxi-butanoic lactona acidului

γ-hidroxi-butanoic
15
1.3.6. Proprietăţi fizice.
- substanţe solide (marea majoritate) sau lichide (foarte puține); în seria α –
hidroxiacizilor, acidul lactic este singurul hidroxiacid lichid; substanţe cristaline cu
puncte de topire mai ridicate decât ale acizilor carboxilici corespunzători; ușor solubili
în apă; solubilitatea în apă este mai mare decât a halogeno-acizilor şi se datorează
formării punţilor de hidrogen dintre grupările –OH şi apă; solubilitatea în apă scade cu
creşterea radicalului hidrocarbonat R.
I.3.7. Proprietăţi chimice
Reacţiile chimice de recunoaştere ale hidroxiacizilor se împart în:
- reacţii date de grupa –OH ;
- reacţii date de grupa –COOH;
- reacţii de culoare: cu rezorcina şi acid sulfuric concentrat (acizii-alcooli),
- reacţii de substituţie la nucleul benzenic (acizii fenoli – acidul salicilic ): reacţia de
alchilare, reacţiile cu acidul sulfuric, acidul azotic, compusul diazoic şi cu bromul-când
se formează tribromfenolul;
- reacțiile specifice acidului lactic : cu PCl5, HI, CH3OH, reacția de dehidrogenare

16
A. Reacţii date de grupa –OH

a) Reacţia cu hidracizii, care decurge la temperatură ridicată şi în mediu acid, cu

formare de halogeno-acid (acid halogenat)
(H+) HX, fiebere
R - CH - COOH + HBr R - CH - COOH
- H2O
OH Br
alfa- hidroxiacid alfa- bromo-acid

(H+) HX, fiebere

H3C - CH - COOH + HBr H3C - CH - COOH
- H2O
OH Br
acid lactic acid alfa- brom-propionic

b) reacţia cu α-halogeno-acizi cu formare de eteri

17
 c) Reacţiile ce au loc prin încălzire cu acizii minerali (H2SO4, HCl), α-
hidroxiacizilor şi β-hidroxiacizilor: α-hidroxiacizii elimină acid formic, prin
încălzire cu acizi minerali, iar β-hidroxiacizii, prin încălzire, se deshidratează
intramolecular cu formarea de acizi α, β-nesaturaţi (Exemplu: acid 2-butenoic).

18
d) Reacţia Fenton (reacţia acidului tartric cu H2O2, în mediu de NaOH în prezenţa
sulfatului feros). Prin tratarea acidului tartric cu perhidrol în mediu alcalin (H2O2/
NaOH) se formează acidul dihidroximaleic, care, în prezenţa sulfatului feros dă o
coloraţie albastru-violet închis spre negru.

e) Reacţia acidului salicilic cu anhidrida acetică în mediu puternic acid (H2SO4,

98%) sub refluc. (sinteza aspirinei)

19
f) Reacţia acidului salicilic cu clorura ferică (FeCl3)

Acidul salicilic formează cu ionul Fe3+ complecşi coloraţi diferit, în funcţie de

pH-ul soluţiei. La pH ≤ 3 acid, apare o coloraţie violetă; la pH = 4 apare o coloraţie
roşie-portocalie, iar la pH = 9 apare o coloraţie galbenă.

20
g) Reacţia oglinzii de argint a acidului tartric. Acidul tartric reduce soluţia amoniacală
de azotat de argint, cu formarea oglinzii de argint. Printre produşii identificaţi în
această reacţie de oxidare este şi acidul oxalic.

AgNO3 + NaOH → AgOH + NaNO3

2 AgOH → Ag2O + H2O
Ag2O + 4NH3 + H2O → 2 [Ag(NH3)2]+HO- - reactivul Tollens

21
B. Reacţii date de grupa –COOH
a) Reacţia de oxidare a acidului lactic cu KMnO4 (permanganatul de potasiu),
în mediu puternic acid (H2SO4)

Prin încălzire cu KMnO4 în mediu de H2SO4, acidul lactic se transformă în

aldehidă acetică la încălzire (50-60°C) cu decolorarea completă a soluţiei de
permanganat de potasiu şi apariţia unui miros înţepător datorat aldehidei acetice.
b) Reacţia de decarboxilare a acidului salicilic în prezenţa CaO. În prezenţa CaO,
acidul salicilic suferă o reacţie de decarboxilare la încălzire, cu obţinerea fenolului cu
miros caracteristic.

22
c) Reacţia acidului salicilic cu hidroxidul de sodiu (NaOH)

d) Reacţia de esterificare a acidului salicilic cu alcool metilic (CH3OH) la

fierbere, în mediu puternic acid (H2SO4, 98%)

23
 e) Reacţia iodoformului dată de acidul lactic (specifică atât grupei –OH, cât și
grupei -COOH)
Acidul lactic dă reacţia iodoformului, datorită faptului că el conţine o grupare
alcoolică secundară, care trece prin oxidare în grupă cetonică. În prima etapă a reacţiei,
prin oxidarea acidului lactic cu hipoiodit de sodiu (NaIO) se obţine acid piruvic, care
apoi trece în acid triiod-aceton-carboxilic. În mediu puternic bazic (NaOH) la încălzire,
acest acid suferă o reacţie de decarboxilare şi formează iodoform (HCI3).

f) Reacţia acidului citric cu apa de brom (Br2). În prezenţa apei de brom (Br2), acidul
citric se oxidează, cu formarea acidului aceton-dicarboxilic, care, în exces de apă de
brom formează pentabromacetona; aceasta, prin hidroliză şi decarboxilare, trece în
glioxal. Formarea glioxalului se pune în evidenţă prin reacţia de culoare cu fenolii.

24
g) Reacţia acidului salicilic cu apa de brom (Br2). Acidul salicilic formează cu apa de
brom Br2 , tribromfenolul, care se prezintă sub formă de precipitat alb, cristalin.

25
C. Reacţii de culoare ale hidroxiacizilor

Reacţia acidului tartric cu acidul sulfuric concentrat (98%) şi rezorcină

α- hidroxi-acizii elimină acid formic, când sunt încălziţi cu acid sulfuric diluat şi trec în
aldehida sau cetona conţinând un atom de carbon mai puţin în moleculă. Când se
foloseşte acid sulfuric concentrat, se elimină, în locul acidului formic, produsul său de
deshidratare, CO. Aldehida formată se pune în evidenţă cu rezorcină, când se obţine o
coloraţie roşie. În cazul acidului tartric, pe lângă acidul formic se mai elimină o moleculă
de CO2 şi se formează aldehida glicolică.

acid tartric. aldehida glicolică.

26
 colorant roșu-aprins
D. Reacţii de substituţie la nucleul benzenic ale acidului salicllic
a) Reacţia de alchilare a acidului salicilic. Se realizează în prezenţă de AlCl3 anhidre
drept catalizator, la încălzire, sub reflux

27
b) Reacţiile de sulfonare, nitrare, diazotare și cuplare ale acidului salicilic.

Nucleul benzenic din acidul salicilic este activat de grupa –OH, care
orientează substituţia electrofilă în poziţiile –orto şi –para (substituent
de ordinul I) şi este dezactivat de grupa –COOH, care orientează
aceeaşi substituţie în poziţiile –meta (care coincide cu –orto şi –para
faţă de grupa –OH). De aceea, atacul electrofil se poate face în poziţiile
3 şi 5 şi se realizează frecvent în poziţia 5, unde nu există împiedicare
sterică, ca în cazul sulfonării, nitrării şi cuplării cu compuşi diazoici.
Sulfonarea se realizează cu amestec sulfonitric (acid sulfuric concentrat
în prezenţă de acid azotic concentrat).

28
E. Reacțiile specifice ale acidului lactic cu PCl5, HI, CH3OH, reacția de
dehidrogenare; în urma primelor trei reacții se păstrează activitatea optică, atomul de
C asimetric este regăsit în produșii de reacție formați; prin reacția de dehidrogenare
și cea de oxidare cu KMnO4 / H2SO4 (catalitic: V2O5/Al2O3) la catena laterală,
dispare atomul de carbon asimetric din produșii de reacție, care devin optic-inactivi
29
30
1.3.8 Alți reprezentanţi
Acidul hidroxi-acetic (acid glicolic)
- se găseşte în strugurii necopţi şi în diferite plante
- este o substanţă cristalină cu gust amar, cu punctul de
topire 800C, este solubil în apă, etanol şi eter etilic

Reacții de Sinteză:
a) hidroliza acidului cloro-acetic sau a sării sale de potasiu

Sau:

31
b) reducerea electrolitică a acidului oxalic: se realizează cu hidrogen H activ provenit
din ( Na + C2H5-OH absolut ): în reacție intră 4[H]; gruparea carboxilică –
COOH este redusă la grupare alcoolică (– CH2-OH) primară. Se elimină H2O din
reacție

c) adiţia HCN la metanal (aldehidă formică)

Acidul mandelic (acid α-hidroxi-fenil-acetic). O metodă specială pentru prepararea α-

hidroxiacizilor constă în adiţia HCN la aldehide şi cetone (acidul cianhidric fiind foarte
instabil se prepară pe loc în urma reacţiei dintre NaCN şi NaHSO3), când se formează
cianhidrine, care sunt nitrilii hidroxiacizilor respectivi, iar prin hidroliză cu acizi
minerali se obţin α-hidroxiacizii.
32
 Importanţa hidroxiacizilor. Acidul glicolic (α-hidroxi-acetic), este întâlnit în
strugurii necopţi, frunzele de viţă sălbatică. Este folosit în industria adezivilor,
polimerilor biodegradabili, detergenţilor.Acidul lactic (α-hidroxipropionic) răspândit în
laptele acru sub formă de amestec racemic.Este folosit în industriile farmaceutică,
alimentară, textilă. Acidul malic (monohidroxi-succinic) se găseşte în fructele
necoapte, în special în mere şi struguri. Acidul tartric (2,3-dihidroxi-succinic) acid
dicarboxilic se găseşte în fructe liber, sau sub formă de săruri. Este folsit ca acidulant, în
industria alimentară. Acidul citric este un acid monohidroxitricarboxilic este răspândit
în citrice (lămâi, portocale, grapefruit), în zmeură, coacăze şi alte fructe, liber sau ca
sare acidă de potasiu. Este folosit la obţinerea de preparate farmaceutice şi în cosmetică,
la obţiberea de loţiuni astringente acide, la controlul pH-ului în şampoane, în industira
alimentară etc.Toţi hidroxiacizii sunt intermediari importanţi folosiţi la sinteza unor
compuşi organici cu importante roluri în organism (de exemplu acidul piruvic, obţinut
din acid lactic).

33
Acizii fenoli – acidul salicilic cu importante proprietăţi antiseptice, folsit la
conservarea unor alimente şi băuturi. Este intermediarul de bază din care au fost
obţinute o parte din antiinflamatoarele nesteroidiene de sinteză. (salicilatul de metil,
salicilamida, acidul acetilsalicilic etc.). Folosit în terapeutică pentru combaterea
reumatismului ca sare de sodiu sau sub formă de acid acetilsalicilic sau salicilat de
metil.

Acidul glicolic - utilizări

-agent utilizat în prelucrarea pieilor şi la obtinerea obiectelor
din piele fină, în industria cosmetică ca agent anti-îmbătrînire
- în industria alimentară se foloseşte ca acidulant
- agent de curăţare şi dezinfectant la spălarea conductelor şi
a circuitelor
- prezintă activitate antimicrobiană
- datorită coroziunii scăzute, este folosit ca lubrifiant la
procesarea metalelor
- în combinaţie cu stearatul de calciu (PGA poliglicolide),
cu acidul lactic (Surgicryl rapid) se foloseşte ca material
de sutură absorbabil în chirurgie

34
2. Acizii halogenaţi (halogenoacizii): compuși organici, derivați ai
hidrocarburilor, ce conțin în moleculă un atom de halogen X = F, Cl, Br, I și o
grupare carboxil -COOH
R - CH - COOH
α
Acizi α-halogenați R - CH - COOH X

Cl
β
Acizi β -halogenați R - CH - CH2 - COOH
Cl
γ
Acizi γ -halogenați R - CH - CH2 - CH2 - COOH
Cl
35
Reprezentanți

O
CH2 - COOH H3C - CH - CH - C
Cl H 3C Br OH
acid alfa-cloracetic
acid alfa-bromizovalerianic

O O
H3C - CH - CH - C - NH - C - NH2
H3C Br
Bromizoval

36
 Metode de obținere
1. Halogenarea directă a acizilor carboxilici.
+ Cl2 + Cl2 + Cl2
H3C - COOH Cl - CH2 - COOH Cl - CH - COOH
acid acetic
- HCl acid monoclor-acetic
- HCl - HCl
( UV) ( UV) Cl ( UV)
acid diclor-acetic
Cl
Cl - C - COOH
Cl
acid triclor-acetic

+ 3 Cl2
H3C - CH2 - CH2 - COOH H3C - CH2 - CH - COOH + H3C - CH - CH2 - COOH
acid butanoic
- 3 HCl
Cl Cl
acid alfa-clor-butanoic acid beta-clor-butanoic

+ H2C - CH2 - CH2 - COOH

Cl
acid gama-clor-butanoic 37
2. Halogenarea în prezența fosforului.

O + PCl5 O O
+ Cl2
H3C - CH2 - C H3C - CH2 - C H3C - CH - C
- POCl3 - HCl
OH Cl Cl Cl
acid propanoic
- HCl

+ H2O O
H3C - CH - C
- HCl
Cl OH
acid alda-clor-propanoic
Metoda este utilizată pentru obținerea acizilor α-halogenați

3. Adiția acizilor halogenați la acizii carboxilici α, β-nesaturați

(+) (-)
(+) (-) O O
+ H - Cl
H2C = CH - C H2C - CH2 - C
OH Cl OH
acid acrilic
(- ES) acid beta-clor-propanoic

Metoda este utilizată pentru obținerea acizilor β-halogenați 38

4. Halogenarea directă a acizilor aromatici

COOH COOH
+ Cl2
(FeCl3)
Cl
acid benzoic - HCl
acid m-clorbenzoic
5. Acizii o- și p- halogenbenzoici se obțin prin oxidarea halogentoluenilor respectivi

CH3 COOH
+ 3 [O]
KMnO4
(H2SO4)
Cl - H2O Cl
p-clor- toluen acid p-clor- benzoic
39
Proprietățile chimice
1. Reacțiile grupei carboxil (-COOH)
+ NaOH O
H3C - CH - C
- H2O
Cl ONa

O + SO2Cl2 O
H3C - CH - C H3C - CH - C
- SO2, -HCl
Cl OH Cl Cl

+ C2H5 -OH (H+) O

H3C - CH - C
- H2O
Cl O - C2H5

+ H3C - NH2 O
H3C - CH - C
- H2O
Cl NH - CH3 40
2. Reacțiile date de atomii de halogeni (de substituție a halogenilor)
+ 2 NH3 O
H3C - CH - C
- HBr
NH2 O-NH4+

O + KCN O
H3C - CH - C H3C - CH - C
- KBr
Br OH C N OH

NaOH, t°C O
H3C - CH - C
+ H2O
OH OH
- HBr

KOH, t°C O
H2C = CH - C
- HBr OH
C2H5-OH
absolut 41
 3. Acizii aldehidici și acizii cetonici

- compuşi care conţin în moleculă atât gruparea carbonilică

(>C=O), cât şi gruparea carboxil (-COOH)

- după poziţia grupei carbonil faţă de gruparea carboxil,

se clasifică în:
- acizi α-carbonilici
- acizi β-carbonilici
- acizi γ-carbonilici, etc...

3.1. Acizi α-carbonilici

O O
Acidul etanaloic (acid glioxilic) C C
HO H
- se găseşte în fructele necoapte
 Obţinere:
1) reducerea acidului oxalic pe cale electrochimică

2) oxidarea glicolului, acidului glicolic sau etanolului cu acid azotic

3) acţiunea apei asupra acidului dicloro-acetic :

- acidul glioxilic conţine întotdeauna şi o moleculă de apă, şi de aceea i se atribuie

structura unui dihidroxi-acid

O OH
C CH
HO OH
 Proprietăţi:
- lichid alb-gălbui, cu punctele de topire şi fierbere de -930C,
respectiv 1110C

- dă toate reacţiile caracteristice grupărilor carboxil şi carbonil

1) acidul glioxilic se reduce cu formare de acid glicolic:

O O +2H O
C C C CH2 OH
HO H HO

acid glioxilic acid glicolic

2) prin oxidare, acidul glioxilic se transformă în acid oxalic

O O + [O] O O
C C C C
HO H HO OH

acid glioxilic
acid oxalic
3) prin tratarea cu un hidroxid alcalin, la rece se formează concomitent acid glicolic
şi acid oxalic (reacţia Canizzaro)

- în organism, acidul glioxilic este prezent ca precursor primar

al acidului oxalic şi ca intermediar în transformarea acidului
glicolic în glicină;
- calea metabolică de transformare a lipidelor în glucide,
cu ajutorul unor microorganisme şi plante superioare,
se numeşte ciclu glioxilat;
- glioxilaţii, orice sare, anion sau ester al acidului glioxilic
sunt foarte importanţi în cercetările biochimice
- acidul glioxilic se obţine prin: oxidarea acidului glicolic

sau - prin ozonoliza acidului maleic

- în industria alimentară, se foloseşte la sinteza potenţatorilor de arome, aditivilor

agricoli, produselor farmaceutice şi a polimerilor
Acidul α-cetopropanoic (piruvic)

- cel mai simplu şi important acid α-cetonic din seria alifatică

Obţinere: 1) oxidarea acidului lactic

2) tratarea clorurii de acetil cu cianură de Ag, urmată de hidroliză

3) încălzirea acidului tartric, în prezenţă de deshidratanţi

Proprietăţi fizice și chimice:

1) lichid cu miros înţepător, cu punct de topire de 13,60C şi de fierbere de 1650C;
este miscibil cu apa
 2) prin încălzire cu acid sulfuric diluat, la 1500C, se decarboxilează, cu formare de
etanal (aldehidă acetică)

- decarboxilarea acidului piruvic se realizează, în organismele

vii de către carboxilază, enzimă conţinută de drojdia de bere;
- etanalul rezultat este redus de alte microorganisme, cu formare de
etanol;
- deci, în timpul fermentaţiei alcoolice, printre produsele inter-
mediare se găseşte şi acid piruvic
- acidul piruvic intervine direct în metabolismul glucidic, în ciclul
acizilor tricarboxilici (Ciclul lui Krebs)
Acizi β-carbonilici – esteri β - carbonilici - esterul acetil-acetic
- cel mai simplu acid din această clasă este acidul acetil-acetic (acidul butanonoic),
un compus instabil, care se obţine prin hidroliza esterului etilic (acetil-acetic)
corespunzător;
- se descompune rapid, prin decarboxilare, cu formare de acetonă

Acidul benzoil-acetic

C CH2 COOH

O
- se obţine prin carboxilarea sării sodate a acetofenonei

Cel mai important derivat al acidului acetil-acetic este

esterul etilic al acidului acetil-acetic (esterul acetil-acetic)

CH3 C CH2 COOEt

Obţinere: O
1) dimerizarea cetenei, urmată de scindarea dimerului obținut în
prezenţa etanolului absolut (EtOH)
2) condensarea Claisen – a acetatului de etil, în mediu bazic.
Reacţia decurge cu eliminarea unei molecule de etanol
(EtOH) din cele molecule de acetat de etil; o moleculă de este
componenta esterică, iar cealaltă - componenta metilenică

Exemple de obţinere ai altor derivaţi ai acetatului de etil prin

condensare Claisen:
- esterul oxalic participă ca şi componentă esterică şi în
condiţii blânde

- rol de componentă metilenică pot avea şi esterii a căror

grupare metil nu este în poziţia α faţă de gruparea –COOEt;
- aceasta se datorează activităţii funcţiei esterice (atrăgătoare
de electroni), care se repercutează prin sistemul de legături
duble conjugate, apărând efectul de vinilogie;
- şi esterii acizilor dicarboxilici pot suferi condensare intra-
moleculară, cu formare de cicluri stabile, procesul numin-
du-se condensare Diekmann;
- acest tip de condensare se foloseşte la sinteza macrociclurilor
- dacă se foloseşte esterul etilic al acidului succinic, condensa-
rea se realizează înter-molecular

- condensarea Claisen decurge şi cu participarea cetonelor

(cu rol de componente metilenice)

CH3 COOEt + CH3 C CH3 CH3 C CH2 C CH3

- EtOH
O O O
acetat de etil acetona acetil acetona
- esterul oxalic şi acetona formează diferiţi compuşi, în funcţie
de raportul molar al reactanţilor:
- şi esterul formic poate suferi condensare Claisen

H COOEt + CH3 C OCH3 H C CH2 C OCH3

- EtOH
O O O
ester formic acetat de etil ester formil acetic

- esterul formil acetic nu e stabil nici în forma esterică, ci doar

sub forma sării de Na;
- se stabilizează sub forma triesterului acidului trimezic
COOEt

EtOOC COOEt
- esterul formic reacţionează şi cu esterul acidului fenil acetic,
cu formarea esterului fenil-formil acetic care este stabil şi nu
mai suferă trimerizare
3) condensarea cetonelor cu esteri anorganici
O
C CH3 + C H ONO C CH N OH C C
5 11
- C5H11OH O H
O O
acetofenona nitrit de izoamil oxima fenil glioxalului fenil glioxal

Proprietăţile esterului acetil-acetic:

- este un lichid cu punctul de fierbere de 1800C

- esterul acetil-acetic se prezintă în două forme tautomere:

una cetonică şi una enolică

CH3 C CH2 C OEt CH3 C CH C OEt

O O OH O
forma cetolica forma enolica
92,5% 7,5%
- ambele forme realizează legături de H; forma enolică
realizează legături de H intra-moleculare

Reacţii caracteristice funcţiunii cetonice:

- adiţia bisulfitului de Na (NaHSO3)

 - adiţia acidului cianhidric (HCN)
CN

CH3 C CH2 COOEt + HCN CH3 C CH2 COOEt

O OH
ester acetil-acetic
cianhidrina esterului acetil-acetic
Reacţii caracteristice funcţiunii enolice:
- cu FeCl3, esterul acetil-acetic dă coloraţie roşie
- adiţia Br2, are loc la -100C

Br Br Br
Br2 - 10C
CH3 C CH C OEt CH3 C CH C OEt CH3 C CH C OEt
- HBr
OH O OH O O
O
ester acetil-acetic ester acetil-bromo-acetic
bromhidrina esterului acetil-acetic
 Sinteze cu ester acetil-acetic

a) reacţia cu compuşi halogenaţi

- +
H3C C CH COOEt ] Na + CH3I H3C C CH COOEt + NaI

O O CH3
sarea de sodiu a esterului acetil-acetic ester metil-acetil-acetic
Scindări ale β-ceto-esterilor
- în funcţie de pH-ul mediului de reacţie, β-ceto-esterii pot suferi scindare
cetonică sau acidă
a) scindarea cetonică – se realizează în mediu slab acid sau slab
bazic, când se obţine cetonă (acetona), CO2 şi etanol

- practic, în mediu slab acid sau slab bazic, are loc hidroliza ceto-
esterului, cu formarea ceto-acidului corespunzător, care ulterior suferă o
reacţie de decarboxilare, când se obţine o cetonă (acetonă)
b) scindarea acidă – are loc în mediu puternic alcalin, cu formarea de
săruri de acizi carboxilic şi alcool

unor derivaţi ai esterului acetil-acetic, aceste scindări conduc

- aplicate
la formarea unor aldehide şi cetone greu accesibile pe altă cale
 cetonica
H3C CO CH COOEt CH3 CO CH2 CH3 + CO2 + EtOH

CH3 butanona
ester metil-acetil-acetic
acida
CH3 COOH + CH3 CH2 COOH + EtOH
acid acetic acid propionic
Reacţii ale metilenului activ – care este prezent în formă tautomeră cetonică

a) condensarea cu aldehide – cu formare de cicluri nesaturate

b) reacţia cu acid azotos (HONO)
c) reacţia de adiţie Michael între esterul acetil-acetic şi esteri nesaturaţi

d) condensarea cu săruri de diazoniu

Reacţii ale grupării carbonil a) reducerea

b) reacția de condensare cu PCl5

c) reacția de condensare cu amoniacul (NH3)

 4. 1. AMINOALCOLII

Efedrina Pseudoefedrina

Pseudoefedrina: este o substanță organică

Efedrina și Pseudoefedrina = alcaloizi:
naturală, extrasă mai ales din Ephedra distachya.

Efedrina: Cristale aciculare incolore sau pulbere cristalină albă, fără

miros gust amar. În H2O este ușor solubilă
În etanol este greu solubilă.
În eter-etilic este insolubilă
Efedrina este o substanță organică naturală estrasă preponderent, ca și pseudoefedrina,
din planta Ephedra distachya (părțile aeriene uscate ale plantei).
Pseudoefedrina face parte dintre stereoizomerii efedrinei și prezintă cea mai
pronunțată activitate farmacodinamică
Sinteza Efedrinei: reacția benzaldehidei (1) cu un nitroderivat alifatic (nitrat de etil) (2)
la temperatură ridicată sub reflux, urmată de reducerea nitroderivatului format (3)
catalitic, energic (H2 / Ni- Raney) la o amină primară (4) care reacționează ulterior cu
formaldehida H-CHO și imediat după compusul format este redus catalitic (H2 / Ni-
Raney) la produsul final (5) = Efedrina

(1) (2) (3)

(4)
(5)
Efedrina și Pseudoefedrina pot fi sintetizate și în laborator, pe cale artificială
Efedrina si pseudoefedrina – rol de precursori în sinteze chimice
Efedrina și pseudoefedrina sunt principalii precursori pentru obținerea
metamfetaminei. N-metil-1-fenil-propan-2-amina sau metamfetamina (efect puternic
psihostimulant la nivelul SNC) a fost sintetizată prima oară din efedrină naturală de
către chimistul japonez Nagai Nagayoshi în 1893, în timp ce studia structura efedrinei.

- H2O

- CO

HCONHCH3 = N-metilformamidă
 Metoda Nagai de sinteză a metamfetaminei folosește pseudoefedrina ca precursor,
care este redusă catalitic (P2O5) cu acid iodhidric HI, pentru a rezulta metamfetamină.

- H2O
Efedrina Metamfetamina

- 2 HI - 2 HI

În loc de HI se poate folosi o soluție de iod I2, catalitic (P2O5)

 Proprietăți chimice – Efedrina
1. Reacția de culoare cu sulfatul de cupru, CuSO4
• La tratare cu sulfat de cupru in mediu bazic (NaOH) amino-alcoolii suferă o
oxidare blândă la cetonă, cu care apoi formează un complex de culoare
albastru- violet (complex cupric- Cu2+) .
• 0.01g substanță (efedrina) se dizolvă în 2 ml apă, se tratează cu 0,5 ml
CuSO4, 1 ml NaOH 10%; soluția se colorează în albastru-violet. Se
adaugă apoi 2 ml eter-etilic și se agită bine. Stratul eteric se coloreaza
în roșu-ciclamen, iar stratul apos în albastru intens.

CH3
CH3
C-CH-NH-CH3
CH-CH-NH-CH3 + CuSO4 + NaOH
OH O
CH3

C-CH
N-CH3
O
2+ complex cupric- Cu2+
Cu
2. Reactia de degradare oxidativă cu periodat sau permanganat de potasiu
pentru efedrină.
• În prezența unor oxidanți in mediu bazic (KMnO4, KIO4) efedrina se
degradează cu formare de benzaldehidă, aldehidă acetică si
metilamină.

CH3
[O]
CH-CH-NH-CH3 CH=O + CH3-CH=O + CH3-NH2
KMnO4 sau
OH KIO4

• Mod de lucru:
• 0.02 g substanță (efedrină) se tratează cu 0.5 ml NaOH 10%. se adaugă
6 picături KMnO4 0,1N și se incălzește la fierbere; se formează
benzaldehida, cu miros caracteristic de migdale amare și se degajă
vapori de metil-amină care albăstresc hârtia de indicator universal.
4.2. Amino-fenoli

Paracetamol 4-(Acetilamino)fenol sau

p-hidroxiacetanilida

Pulbere cristalina albă cu o tentă gălbuie, fără miros cu gust

amar În H2O este puțin solubil. În etanol absolut este ușor
solubil. În Acetonă este solubil În eter-etilic este complet
insolubil

Epinefrina/ Adrenalina

Pulbere cristalină slab-gălbuie, fără miros, gust slab

amar (toxic). La aer și lumină se colorează. Este foarte
greu solubilă în H2O
 Noradrenalina

Pulbere cristalină albă sau slab cenușie, fără miros, gust amar( toxic)
La aer și lumină se colorează ( se oxidează). În apă este ușor solubilă
la pH = 3.5 - 5. În etanol absolut este greu solubilă
În eter-etilic este insolubilă

Izoprenalina

Pulbere cristalină albă fără miros , cu gust slab amar (toxic)

La aer și lumină se colorează ( se oxidează). Ușor solubilă în apă la
pH = 4,5 - 5,5
Paracetamol – Metodă de Sinteză
O variantă de sinteză o reprezintă acetilarea para-amino-fenolului cu anhidridă
acetică, la temperatură ridicată, sub reflux:

p-amino-fenol + anhidridă acetică → p-acetil-amino-fenol (paracetamol) + acid acetic

Acetilarea se poate realiza și cu acid acetic, CH3COOH însă are un randament mult
mai mic, din cauza apei H2O, care rezultă din reacție.

Proprietățile chimice: sunt reprezentate de reacții ale grupei OH-fenolice

a) Reacția de culoare cu clorura ferică FeCl3, pH ≤ 3, (H+, HCl)

b) Reacția de alchilare cu iodură de etil (C2H5I) în prezența etoxidului de sodiu

(C2H5-O-Na+), la temperatură ridicată sub reflux.
Adrenalina (Epinefrina) – Metodă de Sinteză din Pirocatecol

Prima sinteză chimică a adrenalinei îi reuşeşte în anul 1904 lui Friedrich Stolz;
adrenalina este primul hormon cu structura chimică cunoscută care este produs pe cale
sintetică.
Aminofenolii. Proprietăți chimice generale.

2. Reacţia cu clorura ferică

3. Reactia cu iod (I2) in mediu acid (HCl, 0,1 N)

0,01 g substanță se tratează cu 8-9 mL apă, se adauga 0,1 ml HCl 0,1N și 1 ml soluție
de iod 0,1 N. Apare o coloratie roșie intensă cu nuanțe violet în cazul adrenalinei și
a izoprenalinei și roz sau slab violet la noradrenalină.
Efedrina - grupa farmaco-terapeutică: decongestionante nazale de uz topic.
Calitatile sale cele mai importante: bronhodilatator, antiasmatic, diminuează
motilitatea gastrică, vasoconstrictor local eficient (datorita conținutului alcaloidic).
Acțiunea sa este rapidă! Efedrina este o amină simpaticomimetică are acțiune
excitantă directă asupra Sistemului Nervos Simpatic. Acest termen se referă la
similitudinea cu acțiunea adrenalinei și noradrenalinei în organism. Acţiunea
simpaticomimetică (simpatomimetică) se realizează prin intermediul eliberării de
noradrenalină din terminaţiile nervoase presinaptice, cât şi prin acţiune directă asupra
receptorilor alfa și beta adrenergici. La nivelul mucoasei nazale, are acţiune
decongestionantă puternică datorită efectului alfa-simpatomimetic. Administrarea de
efedrină poate induce aceleași reacții precum cele produse de secreția adrenalinei:
cresterea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale, a frecvenței respiratorii și a
amplitudinii respirațiilor, dilatarea pupilelor, sporirea atenției, nivel energetic ridicat al
organismului, stare de agitație, transpirații reci.
Izoprenalina face parte din categoria simpatomimeticelor folosite în tratamentul
astmului bronșic datorită acțiunii sale bronhodilatatoare eficiente. În plus, stimulează și
inima, cu efect benefic în șocul cardiogen. Prezintă însă reacții adverse de tip tahicardie
sau aritmii ectopice pe care le poate provoca Din acest punct de vedere există substanțe
care au efect mai selectiv pe bronhii, cu mai puține reactii adverse cardiace. Din această
categorie fac parte: terbutalina, fenoterolul, salbutamolul salmeterolul, care se
utilizează ca antiastmatice bronhodilatatoare de elecție.
Adrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau epinefrină, (suprarenină) este un
hormon (catecolamină) secretat în sânge de glanda medulosuprarenală din organism în
cazuri de stress și trăiri emoționale intense. Ajunsă în sânge ea determină creşterea
frecvenţei cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor (bronhodilatație) şi
realizează pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin
arderea lipidelor (lipoliză) şi biosinteza glucozei. Circulația sângelui este activată la
nivelul sistemului nervos central (SNC), pe când la nivelul tractusului digestiv este
diminuată. Determină creșterea tensiunii arteriale (are efect hipertensiv) și provoacă
reducerea locală a sângerării (vasoconstrictor local). La nivelul sistemului nervos
central, adrenalina devine un transmițător neuronal: cuplat cu proteina-G joacă un rol
intermediar și de activator al receptorilor nervoși specifici. Adrenalina crește rata și
amplitudinea respirațiilor și, odată cu creșterea ratei metabolismului, îmbunătățeste
forța contracției musculare, întârzie debutul apariției oboselii musculare. În același
timp, reduce irigația sanguină a vezicii urinare și a intestinului, prin relaxarea pereților
musculari și contracția sfincterelor.

Noradrenalina este tot o catecolamină secretată de medulosuprarenală, ce exercită o

acțiune vasoconstrictoare puternică în organism, cu efecte hipertensive brutale și
rapide. Se administrează doar în perfuzie intravenoasă lentă (4 mg noradrenalină
bază/1000 ml ser fiziologic) în cazuri selecționate de șoc-colaps, sub controlul
permanent al tensiunii arteriale. Prezintă reactii adverse declanșate de creșterea
excesivă a tensiunii arteriale sau de vasoconstricția la locul injectării (pentru vene mici)
Noradrenalina joacă multiple roluri ca hormon adrenergic și neurotransmițător al
sistemului nervos simpatic. Noradrenalina este mediatorul terminațiilor nervoase
vegetative postganglionare simpatice prezente la nivelul tuturor efectorilor vegetativi
periferici (mușchi netezi, glande). La nivel central, cel mai bogat în noradrenalină
este locus ceruleus, care trimite prelungiri noradrenalinice atât descendente (spre
centrii vegetativi din bulb), cât și ascendente (spre hipotalamus, cerebel, sistemul
limbic și neocortex). Aceasta mai poate fi localizată în cantități mari și în nucleul
caudal ventro-lateral. Noradrenalina este responsabilă, de asemenea. pentru
neurotransmiterea adrenergică. Norepinefrina (Noradrenalina) este sintetizată
din dopamine. Reacția este catalizată de către dopamine-hidroxilază. Noradrenalina
este în același timp considerată a fi un precursor metabolic al adrenalinei (NOR fiind
un acronim pentru Nitrogen Ohne Radikal, adică azot fără radical; adrenalina este o
moleculă de noradrenalină N-metilată). Noradrenalina este secretată de către
glandele suprarenale (medulosuprarenala), precum și de nervii adrenergici.
Noradrenalina este secretată ca urmare a stressului intens sau a presiunii sangvine
joase. Norepinefrina crește frecvența cardiacă și poate ușor redirecționa fluxul sangvin
către mușchi. Ea mărește nivelul glucozei din sânge pentru a asigura celulelor un aport
energetic tot mai mare. Noradrenalina poate cauza contracția mușchilor netezi prin
activarea α-receptorilor adrenergici. Prin stimularea receptorilor ß1-adrenergici de
la nivelul inimii, noradrenalina accelerează ritmul bătăilor și conductibilitatea la
nivelul nodului atrio-ventricular; de asemenea mărește contractilitatea și excitabilitatea
cordului. Norepinefrina este un agent anti-inflamatoriu eficient, atunci când este
secretată de locus ceruleus

Paracetamolul este un derivat de p-aminofenol din clasa anilidelor, numit și

acetaminofen . Prezintă o importantă acțiune antipiretică, (scade febra în stări gripale,
viroze, răceli). Are o acțiune analgezică ușoară spre medie ca intensitate. Acțiunea
antiinflamatoare este practic inexistentă, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate fi
folosit în durerile cauzate de inflamații, în combinație cu antiinflamatoare de prim-
rang.
 Bibliografie
1. Maria Dorneanu, Eugenia Ştefănescu, Odette Rogut, Chimie organică. Sinteze şi
reacţii de recunostere, 2002, Editura “Gr.T.Popa”, Iaşi, Universitatea de Medicină
şi Farmacie.
2. Mircea Iovu, Chimie Organică, 1999, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
3. Veronica Dinu, Eugen Truţia, Elena Popa-Cristea, Aurora Popescu, Biochimie
Medicală, mic tratat, 2000, Editura Medicală, Bucureşti.
4. Jonathan Clayden, Nick Greeves, Stuart Warren, Peter Wothers, Organic Chemistry,
Oxford University Press, Oxford, 2001, ISBN 0-19- 850346-6.
5. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Volumul I, Colecția “Cărți mari ale Școlii
Românești”, 2015. (reeditată, ediție on-line)
6. T.W.Graham Solomons, Craig B. Fryhle, Organic Chemistry, 7th Ed., John Wiley
and Sons, New York Chichester Weinheim, 2000, ISBN 0- 471-19095-0.
7. Daniela Istrati, Florin Iordache, Compuşi organici cu funcţiuni mixte, structură,
reacţii, mecanisme, Editura Printech, 2008, București, ISBN 978-973-718-878-6
8. Jerry March, Advanced Organic Chemistry –Reactions, mechanisms and structure,
5th Ed., John Wiley & Sons, New York, 2001, ISBN 0-471- 58589-0.
9. Mihai Chiriţă, Gheorghe Chiriță, Tratat de Biomolecule, Ediția a II-a, Volumul 1,
Editura “Gr. T. Popa”, U.M.F. Iași, 2016, ISBN 978-606-544-391-4.
10. Elena Hațieganu, Camelia Stecoza, Denisa Dumitrescu, Chimie Farmaceutică,
Volumul I, Editura Medicală, București, 2010, ISBN 978-973-39-0682-7.
85