Educaţia copiliului în spiritul valorilor naţionale

Prof. Bloju Rodica

Grădiniţa P.P.Nr.5 Lugoj

„Eu din români îmi trag sorgintea.

C-o sfântă dragoste-i iubesc

şi pentru tot ce-i românesc,

oricând, şi braţele şi mintea

şi sufletul mi le jertfesc.”

(Bogdan Petriceicu Haşdeu)

Educația copilului în spiritul valorilor naționale, este menită să trezească interesul

cadrelor didactice şi preşcolarilor pentru arta meşteşugului popular, transmisă din generaţie in
generaţie şi valorificată prin diverse metode şi tehnici în grădiniţă.

Prin această activitate ne-am propus să valorizăm tradiţiile şi obiceiurile poporului

nostru în contextul actual socio-cultural când influenţa mass-mediei promovează în rândul
tinerilor împrumuturi din diverse culturi. Tradiţiile noastre, moştenite din moşi-strămoşi,
dorim să fie preluate şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în inimile copiilor
dragostea pentru frumos şi autentic, armonie, graţie, ritm. Dorim sa realizam acest lucru prin
intermediul a diferite activitati interactive, relaxante ( muzica, teatru, desen, pictura,jocuri,
lucru manual) astfel incat copilul sa participe cu drag si interes.

Din implicarea noastră am învățat că doar promovându-ne experienţa şi menţinându-

ne tradiţia, specificul şi identitatea noastră,  putem oferi copiilor oportunitatea de a înţelege
imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată
oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales
sufletul neamului.

Ceea ce ne face diferiţi unul faţă de celălalt, pe noi oamenii, este sistemul de valori
în care credem. Acesta ne defineşte ca indivizi şi ca grupuri. Cu un sistem de valori ieşim din
familie, cu un sistem de valori ieşim din şcoală, un sistem de valori promovăm în rândul
persoanelor cu care venim în contact şi a acelora pe care le educăm, ca dascăli.

Cum putem forma un sistem de valori dezirabil la preşcolari şi care să fie acesta, este
frământarea care ne urmăreşte şi pe care o urmăm în parcursul nostru social, familial,
profesional şi care stă la baza activităţii noastre didactice.

Principalele elemente ale sistemului de valori, promovate de poporul român de-a

lungul istoriei, asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia sunt: tendinţa de socializare,

1
sentimentul apartenenţei la lumea şi la valorile satului, disponibilitatea de a accepta învăţarea
reciprocă, nevoia confirmării unor atitudini, comportamente, intenţii etc. prin raportare la
viziunea şi concepţia comunităţii, trăirea bucuriei şi a farmecului activităţilor de grup,
valorizarea învăţării prin cooperare, promovarea comunicării şi a schimbului de opinii,
propovăduirea şi consolidarea credinţei în Dumnezeu.

În timp, acestea au dus la cristalizarea unor trăsături caracteristice poporului român,

demne de a fi cunoscute şi asimilate de copii, ca replică la criza actuală de valori: bucuria de a
munci, preţuirea muncii, înţelepciunea, isteţimea, inteligenţa, duhul, intuiţia, preţuirea
învăţăturii, vrednicia, simţul etic-pătrunzător, cinstea, demnitatea, sinceritatea, modestia,
sobrietatea, stăpânirea de sine, spiritul întrajutorării, al solidarităţii, patriotismul, simţul
umorului.

Valorile culturale ale României sunt păstrate cu sfințenie mai ales în mediul rural,
acesta reușind să conserve elementele de cultură, tradiție și folclor, care sunt înțelepciuni de
viață izvorâte din experiențe, din bucurie sau durere, din năzuințe și dor, din setea de liniște
sau dragostea pentru frumos,  creând punți între generații. Pătrunderea copilului în cultură se
produce în familie, în primii ani de viață și continuă în comunitățile sociale din care face parte
și în mod sistematic în unitățile de învățământ.

Grădinița fiind prima dintre acestea, trebuie să fie cea care îl face pe copil să
conștientizeze valorile creațiilor populare, să păstreze și să cultive interesul pentru
cunoașterea tradițiilor, frumusețea folclorului românesc, dansul, cântecul și portul  popular,
casa tradițională românească, obiceiurile și tradițiile deosebit de bogate atât din preajma
sărbătorilor de 1 Decembrie, de Paști cât și cele de Crăciun și Anul Nou, de la cele mai mici
vârste ca semn de respect pentru trecutul nostru românesc.

Fiecare naţie îşi conturează identitatea de sine în jurul tradiţiilor şi obiceiurilor pe

care le transmit din generaţie în generaţie, precum şi prin modul în care fiecare reuşeşte să
păstreze în timp autenticitatea valorilor proprii. Dacă ajungi să îţi accepţi şi iubeşti trecutul,
viitorul îţi este asigurat.

Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile definesc un popor

făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Ele sunt documente
grăitoare privind istoria şi cultura acestor locuri. Imensul tezaur folcloric al acestei zone
constituie o componentă valoroasă, o moştenire de preţ, pentru toţi cei care trăiesc şi vieţuiesc
în această ţară.

Această moştenire trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trebuie să trăiască prin ceea
ce lasă prin fiii săi.

Astfel, privind educaţia din perspectiva valorilor naţionale, prin activităţile

instructiv-educative desfăşurate în grădiniţă, îi putem învăţa pe copii:

*să preţuiască omul, cultura, munca, virtuţile morale şi creştine;

*să acceadă la fascinanta lume a culturii populare materiale şi spirituale;

2
*să găsească similitudini între practici din viaţa grădiniţei şi practici din viaţa satului;

*să lege prezentul de trecut şi de viitor;

*să ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă;

*să îşi formeze trăsături pozitive de voinţă şi caracter.

Dorim să înoculăm copiilor dragostea şi respectul pentru tradiţiile şi obiceiurile

româneşti. Astfel, pentru impregnarea în conştiinţa prescolarilor a acestor valori nationale şi
locale, putem desfăşura o multitudine de activităţi prin care să evidenţiem elementele
religioase, cultural-artistice, mestesugăresti specifice poporului român, cum ar fi:

*vizite la Muzeul Satului Bănăţean şi la Muzeul de Artă din Timişoara;

*descrierea unor tradiţii străvechi, prilejuită de sărbătorile religioase;

*descrierea obiceiurilor laice, legate de tainele din viaţa omului;

*mânuirea obiectelor străvechi cu care predecesorii noştri desfăşurau anumite munci;

*povestirea legendei unui sat şi conştientizarea faptului că fiecare sat are o legendă, un istoric;

*organizarea unor serbări pentru promovarea elementelor de tradiţie locală şi naţională;

*purtarea cu mandrie a portului popular străvechi;

*vorbirea limbii literare şi păstrarea vie a limbii dialectale.

Din implicarea noastră am învățat că doar promovându-ne experienţa şi

menţinându-ne tradiţia, specificul şi identitatea noastră,  putem oferi copiilor oportunitatea de
a înţelege imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o
minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria
şi mai ales sufletul neamului.

      "Străbunii ne-au lăsat locul, să păstrăm neamul şi portul!

Bibliografie:

Ghinoiu I., Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, Bucureşti, 2003;

Emil Păun , Romiţă Iucu – „ Educaţia preşcolară în România ” , Iaşi , Ed. Polirom , 2002 .

3
CUM FACEM CUNOSCUTE COPIILOR
TRADIŢIILE POPULARE
PROF.ÎNV.PREŞCOLAR: COMAN MARIA FLOARE
GRĂD CU P.P.SCUFIŢA ROŞIE, ALBA IULIA
ARGUMENT
„Pe-un picior de plai,pe-o gură de rai”ne-am născut şi trăim,şi datoria noastră este de a
păstra şi a arăta atât semenilor noştri din acest spaţiu,cât şi altora,frumuseţea datinilor şi
obiceiurilor noastre.
Tradiţiile româneşti constituie una dintre valorile inimaginabile şi incontestabile ale
poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le
uităm. Alături de literatură,care constituie un factor cu eficienţă deosebită în educaţie ,arta
populară are şi ea o contribuţie de seamă.În primul rând ,copiii încep să înţeleagă specificul
poporului din care fac parte ,aspiraţiile lui ,idealurile de ieri şi de azi,care sunt oglindite în
obiceiurile locurilor şi creaţiile meşteşugarilor ;în al doilea rând,punându-i pe copii ,încă de la
vârsta preşcolară în contact direct cu creaţia populară,le insuflăm respectul pentru tradiţiile
noastre şi dorinţa de a duce mai departe tot ceea ce ne reprezintă ca naţiune.
Copilul simte admiraţia faţă de creaţiile populare încă de când îşi ascultă bunica cum
deapănă firul unui basm sau a unei legende ,în care eroii sunt înzestraţi cu calităţile ţăranului
român,îl simte din cântecul duios de leagăn al mamei,din proverbe şi zicători ,din ghicitori
din doinele cântate îndelung de moşii şi strămoşii noştri.
Exprimată în cele mai diverse forme,creaţia populară românească este caracterizată de
autenticitate şi ingeniozitate,o trăsătură aparte fiind puternica ei unitate ,care nu exclude însă
o mare varietate de manifestări în arhitectura populară,port,ţesut,olărit,prelucrarea lemnului,a
metalului şi nu în ultimul rând pictura icoanelor pe sticlă.
Costumul popular românesc reflectă suprapus influenţe date de tradiţiile
locale,aşezare geografică,posibilităţi economice zonale,starea socială sau ocazia cu care este
purtat.
Toate acestea ,precum şi faptul că se observă o îndepărtare a tinerilor de la tradiţiile
populare ne face să insistăm pe cunoaşterea de la cea mai fragedă vârstă a tradiţiilor
populare,pe educarea copiilor în spiritul respectului şi păstrării acestora.
Dezvoltarea dragostei pentru arta populară poate fi realizată prin activităţi de
observare a costumului popular, prin dansuri, şezători, serbări,colinde,realizarea unor obiecte
de artă populară, proverbe, ghicitori.
În activităţile de observare a costumului popular începem prin menţionarea regiunii
din care fac parte, iar la prezentarea costumelor ţinem seama de elementele componente ,
începând cu podoaba capului şi terminând cu încălţămintea.
Copiii pot cunoaşte mai bine elementele componente ale costumului popular prin
îmbrăcarea lor cu ocazia serbărilor sau a diferitelor manifestări dedicate unor evenimente
locale.
Totodată copiii au făcut cunoştinţă cu produse artizanale reuşite care care pot fi
apreciate ca artă propriu-zisă.În legătură cu obiectele de artizanat existente la colţul de artă
populară amenajat în interiorul grădiniţei, nu ne-am mărginit să prezentăm obiectele doar ca
valoare intrinsecă, ci am căutat să atragem atenţia copiilor şi în ce priveşte munca depusă de
către creatori, arătându-le în acelaşi timp că această muncă constituie o veche tradiţie a
poporului nostru:cioplitul în lemn, olăritul, ţesutul, cusutul pe fir, confecţionarea unor obiecte
din materiale din natură.
La activităţile estetice şi creative, copiii au reailzat obiecte artizanale cu care am
îmbogăţit colţul de artă din grădiniţă. În felul acesta au avut satisfacţia unei munci finalizate,
cât şi satisfacţii de ordin estetic.În legătură cu formarea sentimentelor de preţuire a
obiceiurilor populare legate de începutul Anului nouexistă tradiţia ca în fiecare an să

4
organizăm serbarea pomului de iarnă.
Împodobirea bradului este un prilej de mare bucurie pentru copii dacă acesta este
împodobit cu podoabe realizate de ei.Cu acest prilej copiii află că bradul simbolizează viaţa
lungă, veşnic tânără, iar podoabele lui dorinţa omului pentru bunăstare şi frumuseţe.
Prin textele colindelor, copiii transmit urările de bine în legătură cu unele străvechi
îndeletniciri ale poporului nostru legate de muncile agricole ca:aratul, semănatul şi păstoritul.
O ocazie în care se valorifică tradiţiile populare cu care copiii au făcut cunoştinţă în
diverse situaţii este şezătoarea.În acest cadru copiii lucrează şi în acelaşi timp petrec degajaţi
spunând poveşti, glume, proverbe, ghicitori, cântă şi dansează.
Prin lucrul manual al copiilor desfăşurat în cadrul şezătorilor se urmăreşte
capacitatea lor de a realiza lucrări originale, valorificând experienţa acumulată, iar prin
materialele pe care le punem la dispoziţiea copiilor le stimulăm creativitatea.Am urmărit ca
aceste materiale să fie cât mai bogate şi mai diverse.Fetiţele şi-au ales după preferinţă
cusături naţionale pe etamină, înşirări de mărgele, iar băieţii ţesături la gherghef şi pe carton,
împletituri din pănuşi de porumb.
În cadrul şezătorilor, folosirea zicătorilor, proverbelor, ghicitorilor, dă naştere unei
atmosfere recreative şi antrenante.
Zicătorile şi proverbele au fost întotdeauna preţuite de poporul nostru pentru
conţinutul valoros şi pentru realizarea lor artistică.Ele au fost păstrate ca tradiţii populare şi
sunt o dovadă a înţelepciunii poporului , având o latură morală, satirizând lenea, lăcomia,
urâţenia şi lăudând frumuseţea, hărnicia, şi bunătatea omului.
Exemple:
„ Lenea e cucoană mare „Munca este brăţară de aur”
Care n-are de mâncare” „Bună dimineaţa căciulă
„Copilul răsfăţat Că stăpânul n-are gură”
Rămâne nemâncat”
Ghicitorile spuse la şezătoare au un caracter instructiv-educativ. Ele dezvoltă în
primul rând gândirea. Din acest motiv pot fi folosite cu succes şi în alte activităţi mai ales în
consolidarea unor cunoştinţe despre lume şi viaţă.
Ghicitorile spuse în situaţii concrete conduc gândirea copiilor spre răspunsul corect şi
sunt memorate de ei cu multă uşurinţă.Cu ocazia şezătorilor ei le spun cu multă satisfacţie.
„O mulţime de pitici
Hai acuma să ghicim
Despre ce casă vorbim?”
( grădiniţa)
„Subţirel şi mititel
Joacă lumea după el”
( fluierul)
Am introdus în cadrul şezătorilor şi o suită de dansuri populare ca Ţarina,
Haţegana,Hora.
Jocurile populare româneşti, prin frumuseţea costumelor şi a melodiei, prin supleţea
şi expresivitatea mişcărilor, prin vioiciunea pe care o dă copiilor, contribuie în mare măsură
la realizarea educaţiei estetice a preşcolarilor.
Dansurile sunt însoţite de obicei de strigături, adecvate tematicii şi integrate în raport
cu conţinutul dansului şi a ritmului.De obicei, strigăturile au un caracter satiric, legat de
începutul jocului, de obiceiurile locului, de evenimentele comunităţii sau sărbători specifice
zonei.Dacă la acestea se adaugă şi chiuituri atunci dansul popular devine mai dinamic, mai
antrenant, plin de elan şi de invitaţie la joc.
Frunză verde şi una
Mândru-i jocul Ţarina.

5
Frunză verde baraboi
S-o jucăm doi câte doi.
Mândru-i jocul Haţegana
Numai să iei bine seama.
Înainte şi pe sub mână,
Să jucăm o săptămână.
Folclorul este o carte a vieţii, un îndrumător pentru demnitate,muncă, cinste,
omenie.Educând copiii în spiritul valorilor morale ale poporului nostru aducem folclorul ca
izvor nesecat de valori culturale şi naţionale.
BIBLIOGRAFIE
1.MECT,CNFP „Managementul proiectului – Ghid practic pentru formatori şi cadre
didactice”Bucureşti 2001.
2.MECT,Institutul de Ştiinţe al educaţiei „Managementul Educaţional pentru Instituţiile de
Învăţământ”,”Managementul educaţional”, Bucureşti 2001.
3.Revista Învăţământul Preşcolarnr.1-2, 2009

6
Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul valorilor morale
         Educației morale îi revine misiunea să ridice valoarea omului, a umanismului și civismului și să facă din
fiecare om o valoare supremă. Aceasta înseamnă accentuarea obligațiilor morale și civice, întărirea calităților
care definesc profilul moral al unei persoane, ca : demnitate, responsabilitate, solidaritate, încredere, toleranță,
respect reciproc, apărarea binelui, a dreptății, a cinstei etc Procesul formării comportamentului moral-civic nu
este simplu,determinat numai de explicarea, înțelegerea și asimilarea noțiunilor și normelor morale. Pe parcursul
acestui proces apar obstacole, stagnări, contradicții, generalizări pripite, nedumeriri etc. care se cer prevenite sau
învinse. Intervenția oportună și competentă a educatorului este necesară pe parcursul întregii școlarități a unui
tânăr. Conștiința morală se dezvoltă unitar, dar inegal sub influența condițiilor existenței sociale. În procesul
dezvoltării morale și civice are loc o restructurare continuă a experienței personale sub influența conștientizării
acestuia și invers
Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia porneşte de la o
persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane.

            Educaţia are în vedere viaţa personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie
indispensabilă a educaţiei este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.
Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi instruirea copiilor
preşcolari.Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte.  Întregul proces educativ
trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără
a-i depăşi capacitatea de înţelegere. La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată, de a îndeplini
diferite sarcini, de a avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să
aibă iniţiativa. Celor mici li se îmbogăţeşte vocabularul, se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de
cunoaştere şi atenţia. Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.
Primele zile pot fi însă un adevărat dezechilibru în sufletul celui mic, deoarece brusc va descoperi faptul că nu va
mai sta cu mama toată ziua, că nu el este “centrul universului” şi că trebuie să asculte de cineva străin, să suporte
încă 20 sau 30 de copii educaţi mai mult sau mai puţin.
              Relaţia cu “doamna” trebuie înţeleasă de către cei mici ca pe una de simpatie, de ascultare. Continuând
procesul de socializare început în familie , grădiniţa oferă preşcolarului cadrul de valorificare a potenţialului
psiho – social. La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a avea
un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativă. Acum ei îşi
îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi atenţia, comunică
mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.
O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare
civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă pentru preşcolar
înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea intereselor personale pentru
cele colective.
            Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe măsura
puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile morale pe care ni le
dorim. . Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea,
curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât
din bine, din situaţii identice trăite.Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum
nu mai este acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile.            
Dascălul este mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul
de învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile educaţionale şi
pentru rezultatele acestora.În contextul educaţiei pentru cetăţenie, relaţia dascăl – elev implică anumite
caracteristici care derivă din contextul acestui tip de educaţie. Implicarea elevilor în procesul de decizie începe

7
chiar în contextul procesului didactic, în toate aspectele sale: predare – învăţare – evaluare. Modificarea rolului
dascălului se reflectă în: cunoştinţe interdisciplinare, monodisciplinare, într-un proces de învăţământ dinamic,
interactiv. Astfel, elevii şi dascălii sunt implicaţi în procesul de învăţământ şi sunt responsabili pentru practicile
educaţionale şi pentru rezultatele acestora.
            În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind  ca o mlădiţă în formare
poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor, sentimentelor copilului
trebuie o colaborare strânsă între familie, şcoala şi Biserică. Pentru aceasta, părinţii trebuie să conştientizeze că
faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului.               Răspunderea cea mare pentru pregătirea
elevului de clasa I, o poartă părinţii care sădesc în sufletul copilului dragoste faţă de şcoală, faţă de educatorii
săi. Este un adevăr faptul că unii părinţi greşesc insuflând frica şi teama de a-şi începe o nouă activitate(cea de
şcolar). De aceea munca învăţătorului cu părinţii elevilor începe chiar din prima zi. Treptat, în întâlnirile
periodice sunt dezbătuţi termeni precum: autonomie, brutalitate, chibzuinţă, disciplină, egoism, furt, grup,
insucces, joc, lene, minciună, nesupunere, onestitate, prietenie, răspundere, sentiment, timiditate, voinţă.
            Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi, primitori,
iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din frageda pruncie. Dacă
între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are încredere şi îi respectă. Dacă un copil îşi
recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, încurajându-i în
felul acesta pe copii să nu-şi ascundă greşelile. Educaţia se bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste
izvorăşte încrederea, iar acolo unde este iubire şi încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista
viaţă morală.Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească altfel
decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea presupune că nu mai
acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este ocupat acum de informaţii.
            Indiferent  ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi având în
vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale, economice şi culturale,
răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca
să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei.

Bibliografie

1. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

2. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991
3. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000
4. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005
5. Galeriu Constantin, Lăsaţi  copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991
 

8
9