CURSUL 6.

STRUCTURA ATOMULUI
CONSTITUȚIA NUCLEULUI

Până la descoperirea neutronului s-a presupus în baza fenomenului de radioactivitate, că nucleul

atomic este alcătuit din protoni în număr egal cu masa atomică A și electroni, în număr egal cu diferența
A - Z, deoarece acestea erau singurele particule elementare cunoscute. Această ipoteză a fost infirmată
în primul rând de valorile foarte mici ale momentului magnetic nuclear. Electronii având o masă de 1840
de ori mai mică decât a protonului prezintă un moment magnetic orbital µ = l · eh/4𝜋 mc, mult mai mare
decât al protonului. În al doilea rând, lungimea de undă asociată electronului λ= h/m γ, depășește cu
mult dimensiunea nucleului chiar în cazul când electronul are o viteză egală cu a luminii.

Descoperirea neutronului de către J. Ch a d w i c k (1932) prin bombardarea borului cu particule

α:
11 4 14 1
5 B+ 2He → 7 N +0n (2.11)

a condus la o nouă teorie asupra constituției nucleului. Această teorie emisă concomitent de D.Ivanenko
și W.Heisenberg independent unul de celălalt, consideră că nucleul atomic este constituit numai din
protoni de sarcină pozitivă și neutroni lipsiți de sarcina electrică, dar de masă aproximativ egală cu a
protonilor (tabela 2.3). Aceasta ipoteză a fost confirmată de măsurătorile de moment magnetic nuclear
și de cele pentru lungimea de undă asociată protonului și neutronului care au valori mici, comparabile cu
diametrul nucleului (10 -13 - 10 -12 cm). În prezent se admite că nucleele atomice sunt alcătuite din
neutroni și protoni, particule reciproc transformabile, considerate ca două stări ale aceleiași particule
elementare: nucleonul.

Nucleele se caracterizează prin numărul de protoni, egal cu sarcina lor și cu numărul de ordine Z
al elementului, și prin numărul de masa A, egal cu suma protonilor și neutronilor ce alcătuiesc nucleul.
Pe cale experimentală s-a stabilit că volumul nucleelor crește proporțional cu numărul de particule ce le
conține, raza r putând fi determinată cu ajutorul relației:
1
R = 1,4 10-13 A 2 cm. (2.12)

În figura 2.5 se dă dependența dintre raza nucleara r și numărul atomic Z. Densitatea neobișnuit
de mare a nucleului 1014g . cm-3, evidențiază existența unor forțe extraordinar de mari, forțe nucleare
care leagă protonii de neutroni. Aceste forțe nucleare, denumite și forțe de schimb, acționează pe
distanțe foarte mici de ordinul a 10-13cm I. E.Tamm, arată că forțele de schimb, care nu au analogie în
fizica clasică, constituie o noțiune specifică mecanicii cuantice. Datorită lor, două particule cum sunt
neutronul și protonul, se leagă, între ele printr-o a treia particulă, pe care o schimbă continuu, cum este
mezonul 𝜋, în cadrul nucleului, având loc interconversii continui între protoni și neutroni :

(2.13)
astfel încât un nucleon emite un 𝜋-mezon, iar celălalt îl absoarbe :
−¿ ¿ +¿¿
n+p ⇄p+ π + p ⇄ p+n; p+n ⇄ n+ π ; n ⇄ n+p. (2.14)
 Mezonul 𝜋 este o particulă elementară cu o masă de repaus de 273 ori mai mare decât a unui
electron, posedând sarcina electrica elementara pozitiva 𝜋+ sau negativă 𝜋-.

Dacă aceste forțe sunt încă insuficient de bine studiate, în schimb energia de legătură a
nucleonilor este bine cunoscută. În figura 2.6 se dă variația energiei medii de legătură a nucleonilor
oscilează la nuclee ușoare, rămâne constantă și egală cu 8,6 MeV la nucleele cu A mijlociu cuprins între
40 și 120 și scade ajungând la 7,5 MeV în cazul 235U.

Figura2.5. Dependența dintre raza nucleară Figura 2.6. Variația energiei de legătură a

și numărul atomic Z. nucleonilor cu numărul de masă A.

După proveniența lor, deosebim nuclizi naturali și artificiali, iar după stabilitate, nuclizi stabili și
radioactivi.

În funcție de valorile numerele atomice și de masă se pot clasifica în :izotopi, izobari, izotoni și
izomeri nucleari.

Izotopi, nuclizi care au același număr atomic Z și numere de masa A diferite, ocupând același loc
în sistemul periodic al elementelor:

Izobari, nuclizi care au același număr de masa A și numere atomice Z diferite:

Izotoni, nuclizi care conțin acela și număr de neutroni, dar diferă prin numărul de protoni,
respectiv prin valorile lui A și Z.

2.3.2. STABILITATEA NUCLEULUI. EFECTUL DE CONDENSARE

Abaterile mari ale maselor atomice de la numerele întregi arată că elementele sunt formate în
general din amestecuri de izotopi. Masa atomică a elementelor este o masă ponderală ținând seama de
proporția care exista între izotopii componenți.

Masa atomică a fiecărui izotop în parte exprimată în unități de masă se apropie foarte mult de
un număr întreg, constatându-se de regulă o mică diferența de ordinul miimilor. Se numește defect de
masa, ∆M, diferența dintre masa reală a unui nucleu M, și masa nucleului calculată însumând masele
protonilor și masele neutronilor săi componenți.:

∆M = Mr – [Zmp + (A – Z) mn] (2.14)

în care: mp este masa protonului, ms masa neutronului.

Defectul de masă caracterizează stabilitatea nucleului și energia de legătură a nucleonilor săi. El

corespunde energiei ce se eliberează la formarea unui nucleu din protoni și neutroni izolați și poate fi
calculată din relația lui Einstein de echivalență masă-energie:

∆E = ∆M . c2 (2.15)

Comparând elementele în privința defectului de masă, respectiv a energiei de legătură, se

constată o creștere a stabilității nucleelor cu Z până la elementele de masă atomică mijlocie, iar apoi o
descreștere a stabilității către elementele grele radioactive.

Compararea elementelor în privința raportului numărului protonilor și neutronilor din nucleu,

arată că izotopii cei mai stabili ai elementelor ușoare au un număr egal de protoni și neutroni, de
exemplu: 42He , 126C , 147 N 168O 20
10 Ne ,etc. Începând cu neonul, elementele tind să aibă în nucleu un
număr mare de neutroni față de numărul protonilor, ajungând astfel ca uraniul să aibă Z/N = 1,6.
Excesul de neutroni al elementelor grele este determinat de necesitatea atenuării respingerilor
electrostatice dintre protoni.