Metodele de cercetare, categoriile si legile economice.

Economia este o ştiinţă socială care cercetează baza economică a societăţii umane. Ea analizează
modul în care societatea administrează resursele relativ limitate pentru satisfacerea nevoilor umane
nelimitate.

Teoria economică se bazează pe diferite metode de cercetare:

Unitatea inducţie-deducţie. Inducţia presupune trecerea de la cercetarea faptelor unice la

concluzii generale (de la particular la general, de la fapte la generalizări
teoretice). Deducţia presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare (de la
general la particular, de la teorie – la fapte).

Abstracţia ştiinţifică reflectă cercetarea unei laturi a fenomenului economic, determinarea

esenţialului acestuia. Orice abstracţie ştiinţifică reflectă în conştiinţa omului realităţi obiective. De
ex., valoarea mărfii este o abstracţie, însă ea exprimă realităţi concrete (cheltuieli de muncă, capital,
resurse materiale etc.).

Unitatea dintre analiză şi sinteză . Analiza înseamnă descompunerea fenomenului, procesului de

cercetat în elementele sale componente şi cercetarea fiecăruia dintre acestea, ca părţi necesare ale
întregului.

Analiza economică se manifestă în următoarele forme:

 analiza calitativă – reflectă conţinutul fenomenului sau procesului economic (de ex., analiza
procesului de privatizare, care reflectă schimbarea relaţiilor de proprietate în societate);
 analiza cantitativă – reflectă măsura de desfăşurare a fenomenelor economice;
 analiza statică – reflectă realitatea economică la un moment dat;
 analiza dinamică – reflectă schimbările survenite în procesele şi fenomenele economice
într-o anumită perioadă de timp;
 analiza microeconomică – reflectă studierea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul
unităţilor economice, la nivelul firmei;
 analiza macroeconomică – reflectă cercetarea fenomenelor şi proceselor economice la
nivelul societăţii.

Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar, legat prin
resorturi interne (cauzale şi funcţionale). De ex., analizând sporirea volumului de producţie din
industrie, agricultură, transport şi din alte ramuri se face sinteză, că economia naţională se află în
stare de prosperare sau expansiune.

Metoda dialectică contribuie la descoperirea cauzelor şi consecinţelor dezvoltării vieţii economice.

Ea reflectă examinarea fenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul apariţiei,
dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor istorice.

Unitatea dintre metoda istorică şi cea logică . Metoda istorică înseamnă reflectarea, descrierea şi

fixarea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Metoda logică este aceea care
presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este
esenţial şi constituie verigi esenţiale. Cercetarea logică este istoria degajată de elementele
întâmplătoare, fără a fi ruptă de realul economiei.

Orice proces sau fenomen economic trebuie studiat atât în aspect istoric, cât şi în aspect logic. De
ex., din punct de vedere istoric şi logic trebuie mai întâi să fie analizată categoria marfa, iar apoi –
banii, deoarece banii sunt un produs al schimbului de mărfuri.
Metoda matematică constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui
sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real.
Metoda matematică constituie o treaptă importantă în trecerea de la abstract la concret în cercetarea
fenomenelor şi proceselor economice. Această metodă, de regulă, este aplicată în procesul de
analiză şi prognozare a dezvoltării economiei naţionale.

Metoda de experiment . Teoria economică, ca şi alte ştiinţe, se bazează pe fapte, procese

economice, legităţi care sunt verificate de practică. Practica este criteriul suprem al adevărului. De
ex., practica a confirmat eficienţa economiei de piaţă şi a respins economia de comandă bazată pe
sistemul planificării centralizate.

În procesul studierii proceselor şi fenomenelor economice trebuie să fie

evitate greşelile şi cursele (capcanele) economice. Prima greşeală constă în confundarea intereselor
personale şi publice, iar a doua – confundarea cauzei şi a consecinţei. De ex., cauza inflaţiei nu este
majorarea preţurilor, ci dezechilibrul economic. Creşterea preţurilor este o consecinţă a inflaţiei.

În literatura economică sunt larg utilizate noţiunile de categorie economică şi lege economică.

Categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, care reflectă una din componentele relaţiilor
economice. Teoria economică utilizează astfel de categorii economice cum ar fi: marfă, valoare,
capital, inflaţie, şomaj, salariu, preţ, profit, bani etc.

Categoriile economice pot fi divizate în trei grupe:

I. categorii economice imanente tuturor modurilor de producţie (producţie, repertiţie, consum,

muncă);
II. categorii economice care funcţionează numai în unele moduri de producţie (marfă, bani,
dobândă, rentă);
III. categorii economice care funcţionează numai în cadrul modului de producţie dat (capital,
concurenţă, şomaj, inflaţie funcţionează în sistemul economic bazat pe relaţii de piaţă).

Legea economică reflectă legăturile generale, esenţiale, necesare, repetabile şi relativ stabile ale
fenomenelor şi proceselor economice.

Legile economice nu pot fi confundate cu legile juridice: primele au caracter obiectiv şi

funcţionează indiferent de voinţa oamenilor (de ex., legea valorii), pe când legile juridice au caracter
subiectiv (de ex., legea despre proprietate adoptată de Parlament).

Legile economice se deosebesc şi de legile naturii: a) legile economice funcţionează numai prin
intermediul activităţii oamenilor (legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei), pe când legile
naturii nu depind de dorinţa sau conştiinţa oamenilor (de ex., legea atracţiei, legea schimbului
anotimpurilor etc.); b) legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumită treaptă istorică şi
dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective, pe când legile naturii au caracter etern şi universal
şi acţionează indiferent de timp şi spaţiu.

Legile economice, la fel ca şi categoriile economice, pot fi divizate în trei grupe mari: legile
economice generale, comune tuturor modurilor de producţie (de ex., legea economiei muncii); legile
economice imanente numai unor moduri de producţie (de ex., legea cererii); legile economice
specifice numai modului de producţie respectiv (de ex., legea acumulării de capital).

Nerespectarea sau ignorarea legilor economice duce la mari deformări în societate şi la pierderi
materiale colosale. De ex., ignorarea legilor cererii şi ofertei în economia de comandă a dus la
dezechilibru economic, care a influenţat negativ asupra nivelului de trai în ţările exsocialiste.