Sunteți pe pagina 1din 4

Student: Capolna Vasile , TOP IV

,,Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28)

Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a spus că El revelează și dăruiește „celor mici” marele
mister al lui Dumnezeu – care e iubirea și cunoașterea dintre Tatăl și Fiul – și astfel, ei devin
fii. A deveni fii, înseamnă să devenim ceea ce suntem. După ce ne-a revelat ceea ce suntem,
mai mult, din această revelație, se naște un mod nou de a trăi, adică o etică: dacă tu ai înțeles
un lucru (un adevăr), atunci se schimbă modul tău de a acționa. Comportamentul nou al
credinciosului este în opoziție cu cel vechi al Legii.
Primul cuvânt pe care Iisus îl spune este „veniți”. Acest cuvânt identic Isus îl
adresează și primilor discipoli ,,Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (cf. Mt.
4,19), atunci când îi cheamă să-L urmeze; îl adresează în Mt. 22,4, când îi invită la nuntă
„veniți la ospăț”; și îl rostește și-n textul Judecății finale Mt. 25,44: „Veniți, binecuvântații
Tatălui Meu”.
Acest cuvânt pronunțat de Iisus în aceste patru locuri este invitația de a-L urma pe El.
A-L urma pe El este invitația la nuntă. Tocmai urmându-L pe El, noi intrăm în comuniune cu
Dumnezeu, iar această nuntă este Împărăția lui Dumnezeu: „veniți în Împărăția Tatălui Meu”.
Așadar, a merge la Iisus înseamnă a intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Cuvintele „veniți la Mine”, amintesc de cuvintele Înțelepciunii, căci cuvintele lui Iisus
copiază invitația adresată de Înțelepciune. În acest fel Iisus se prezintă ca fiind El
Înțelepciunea lui Dumnezeu, acea înțelepciune revelată celor mici. Iar înțelepciunea e regula
vieții, e ceea ce deosebește omul de animal. Așadar, Isus își însușește invitația Înțelepciunii.
Subliniem că Înțelepciunea este o persoană, nu e ceva abstract. Dumnezeu este
Înțelepciunea! O Persoană care ni se adresează: „Veniți!”. În timp ce, de obicei, înțelepciunea
se adresează înțelepților, Iisus se adresează celor neinstruiți. Și e înțelepciunea celui sărac, a
Fiului. E înțelepciunea care izvorăște din iubire și pe care o cunoaște doar omul care iubește.
E această înțelepciune care te invită să locuiești în ea. De această înțelepciune ne este sete. Ea
nu se câștigă prin experiențe speciale: virtuți, doctrine…etc. Această înțelepciune e dar, e
gratuită. Această înțelepciune e „un jug”, dar foarte diferit de jugul legii: nu presupune un
efort, ci dă multă pace.
Iisus se identifică cu această înțelepciune a lui Dumnezeu. Ce e înțelepciunea lui
Dumnezeu? Am văzut că ea constă în iubirea care există între Tatăl și Fiul. Așadar, iubirea e
înțelepciunea lui Dumnezeu! E iubirea care-L determină pe Iisus să spună „da”, Tatălui și e
iubirea Tatălui care spune „da”, Fiului. Și nu există înțelepciune în afara iubirii.
Adevărata înțelepciune e cea care ne determină să iubim, altfel este o ignoranță, o
prostie. Această Înțelepciune e însuși Dumnezeu, care e Iubire și Viață. Și Iisus ne comunică
această înțelepciune, care-i tocmai Viața și Iubirea Sa: e Duhul Sfânt care ne ajută să ne
hrănim cu viața lui Dumnezeu.
Iisus – Cuvântul care la început era la Dumnezeu – a venit să ne dăruiască, în trupul
Său, să ne reveleze împărăția nevăzută a lui Dumnezeu. Iisus locuiește în mijlocul nostru și ne
revelează invizibilul lui Dumnezeu. De aceea Iisus spune „veniți la Mine”. Nevăzutul lui
Dumnezeu – adică iubirea Sa infinită – îl vom vedea în Iisus când va fi înălțat. Aceasta e
înțelepciunea lui Dumnezeu, și Iisus ne cheamă să mergem la El.
Așadar înțelepciunea noastră nu e o mulțime de norme, legi, reguli, ci e Iubirea făcută
Trup, care e o înțelepciune foarte diferită.
„Veniți la mine”, e o invitație personală adresată nouă, tuturor, ca să mergem la El, ca
Persoană. Așadar, Înțelepciunea lui Dumnezeu este Trupul lui Iisus! Acel Dumnezeu pe care
nici un om nu L-a văzut vreodată, Iisus ni l-a revelat tocmai făcându-Se Trup. Cu alte cuvinte,
istoria lui Iisus – care se încheie cu darul vieții făcut nouă – este revelația Dumnezeului
nevăzut. Ieremia spune „Blestemat e omul care se încrede în om și-l urmează pe un alt om…”.
Așadar noi putem să-L urmăm numai pe Dumnezeu și Cuvântul Său. Iar în acest text Iisus ne
invită: „Urmați-Mă pe Mine”, pentru că El este Domnul, El e Înțelepciunea lui Dumnezeu.
Căci Dumnezeul transcendent sau Cel imanent, exprimă numai ideile noastre despre
Dumnezeu… Însă un Dumnezeu răstignit din iubire, care e ultimul dintre oameni, aceasta este
cu adevărat înțelepciunea lui Dumnezeu, care pătrunde și acolo unde nu există Dumnezeu…
Căci crucea este blestem, slăbiciune, stupiditate, moarte, lipsă de sens… crucea este tot ceea
ce există ca anti-Dumnezeu, însă pe cruce se află El.
Dacă Dumnezeu nu ar fi pe cruce, nu ar fi Dumnezeu, pentru c-ar înseamna că ar
exista ceva în afara lui Dumnezeu. Fapt pentru care tocmai pe cruce Dumnezeu revelează
infinitul Său, în extrema Sa micime, care e micimea specifică iubirii.
Împotriva tuturor imaginilor despre Dumnezeu ale teismului, ale religiilor, ale
ateismelor sau ale panteismului… avem această icoană nouă despre Dumnezeu, care este
micimea Sa extremă, o micime descoperită celor mici, care e dată de cruce, de Trupul lui Isus.
Când se spune „trup” se înțelege omul în slăbiciunea și fragilitatea sa, în tot ceea ce este
vremelnic, trecător. Și tocmai acest Trup mântuiește omul și ni-L revelează pe Dumnezeu.
Tocmai acest trup ne introduce în Dumnezeu, de aceea „în numele lui Iisus” există mântuirea
pentru întreaga lume, pentru fiecare trup. În numele celorlalte nume poate exista mântuirea
„duhurilor alese”.! În schimb, trupul ales sau mai puțin ales, toți îl avem… Slăbiciunea,
fragilitatea, stupiditatea, moartea, răutatea… toți le avem.
Tocmai solidaritatea lui Iisus cu noi în toate aceste aspecte ni-L revelează pe
adevăratul Dumnezeu. De aceea Isus spune „veniți la Mine, toți” și nu doar vreunul. Mai
înainte a afirmat că este revelată numai celor mici. Dar în acest loc îi invită pe toți, inclusiv pe
cei docți și înțelepți. La urma urmei, docții și înțelepții se conving că sunt stupizi și ignoranți,
pentru că ei nu au această înțelepciune. Așadar, înaintea acestei înțelepciuni, și omul doct
poate deveni un micuț. Deci, Iisus îi invită pe toți să meargă la El.
Prin „a veni la El” și a-L afla în slăbiciunea Sa, în slăbiciunea noastră, în solidaritatea
Sa cu noi – deci urmându-L – înțelegem că viața noastră este răscumpărată de lipsa de sens,
tocmai pentru că intrăm în solidaritatea Sa cu noi, ne descoperim frați între noi, iar în El
descoperim că suntem fiii Tatălui. Și niciunul nu e exclus.
Iar Iisus îi invită pe toți oamenii, și pe noi și definește cine sunt aceștia „toți”: „cei
osteniți și cei împovărați”. Este osteneala de a fi oameni. Omul cunoaște truda. Este osteneala
datoriei, e truda de a trebui să trăiască, e efortul căutării, al maturizării, e osteneala de a
respecta lucrurile juste, de a iubi. Osteneala reprezintă aspectul tipic omului care nu este
numai natură, omul nu poate spune „eu sunt făcut așa…”. Nu! Căci omul este tocmai ceea ce
devine prin munca sa, prin voia și libertatea sa… Iar devenirea omului costă efort.
Nu doar trudă și opresiune, pentru că un om depune efort pentru a realiza ceva. Și ce
vrea să realizeze omul? Plinătatea vieții! Și toate regulile și normele pe care omul și le dă,
sunt ca să realizeze plinătatea vieții. Dar plinătatea vieții este iubirea. Însă nicio normă nu
reușește să ne dea plinătatea vieții și iubirea.
Dăm un exemplu: noi putem scrie legile prin care o floare se dezvoltă și crește din sămânță.
Dar toate aceste legi nu ajută floarea să crească. Căci floarea oricum crește din sămânță. Toată
cunoașterea noastră, toată dorința și strădania noastră de a respecta toate legile nu ne dă viața
pentru că viața nu stă în lege. Legea ne spune unde greșim. Și pentru că greșim, legea ne
denunță și ne declară că suntem încălcători, morți. Deci legea este „efortul” de a ne prescrie
lucruri pe care să le respectăm și apoi „ne interzice” lucrurile pe care să nu le facem. Dincolo
de efort, legea ne condamnă, pentru că e clar că facem răul și nu facem binele, pentru că
suntem păcătoși.
Pavel spunea că legea nu face nimic altceva decât să ne arate răul și să ne pedepsească.
Deci legea ne trudește și ne oprimă. Nu ne mântuiește nicio lege! Cu cât o lege e mai justă, cu
atât mai mult ne condamnă. Iar legea trebuie să fie justă, căci dacă e greșită, e și mai rău.
Dacă o lege ne justifică în răul pe care-l facem, e și mai rău. Așadar pe calea legii nu există
mântuire. Și e drept să nu existe mântuire, pentru că legea are rolul său de a condamna
greșeala.
Totuși, legea prescrie și lucruri juste, nu doar condamnă erorile… Sinteza întregii legi
este „Îl vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău și pe aproapele ca pe tine însuți”. Cine respectă
această prescripție, a împlinit întreaga lege. Însă legea nu mă poate determina să iubesc, ci
doar poate să-mi impună să iubesc.
Legea nu doar că era grea și oprima, ci încă asuprește, căci persoanele puțin mai brave
încearcă să înmulțească legile, să-și impună și mai multe poveri, ca să fie puțin și mai brave.
Iisus spune: „voi toți care sunteți osteniți de toate aceste lucruri, veniți la Mine și Eu că
voi da odihnă”. În greacă înseamnă „Eu vă voi odihni”. Omul mereu rămâne neîmplinit,
pentru că nu reușește să împlinească iubirea, să împlinească legea, însă dacă merge la Iisus,
Iisus îi dă odihnă, împlinire, desăvârșire și mantuirea deplină. Împlinirea omului e Dumnezeu.
Deci Iisus ne dă iubirea Tatălui și a Fiului. Aceasta e odihna. Odihna e și
sinonimul pământului făgăduinței și indică faptul că se încheie exilul, iar tu, în sfârșit, ajungi
acasă. Deci tuturor eforturilor legii care indică drumul pentru a ajunge la viață, El le dă viața,
casa și odihna. Ajungi la ținta spre care te îndreptai, la obiectul dorinței pe care mereu l-ai
râvnit în inima ta, afli ceea ce dă sens vieții tale. Odihna este Tatăl care-L cunoaște pe Fiul și
Fiul care-L cunoaște pe Tatăl, adică odihna este iubirea reciprocă dintre Tatăl și Fiul, adică e
plinătatea vieții lui Dumnezeu. Suntem introduși în plinătatea vieții lui Dumnezeu și aici omul
se odihnește pentru că aici se află acasă, adică omul devine fiu. Și devine fiu nu prin eforturile
sale, ci mergând la Iisus și acceptând odihna Sa.

Surse de informare:

1. https://www.catehezebiblice.ro/

2. ,,Sf. Ioan Gură de Aur”, ,,Omilii la Matei”, PSB

S-ar putea să vă placă și