RECONFIGURAREA FONDURILOR STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE ÎN

PERIOADA 2014 - 2020

1
 CUPRINS

1. Evoluția politicii de coeziune

2. Obiective și instrumente ale politicii de coeziune
3. Reguli specifice fondurilor structurale și de coeziune
4. Absorbția fondurilor structurale
5. Politica de coeziune 2014 –2020
6. Concluzii
7. Bibliografie
Cuvinte cheie

Politica de coeziune =este una din politicile cele mai importante si cele mai complexe ale
Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a
disparităţilor economice si sociale existente între diversele regiuni ale Europei,
acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum: creşterea
economică si sectorul IMM, transporturile , dezvoltarea urbană , protecţia mediului ,
ocuparea si formarea profesională , educaţia
Fond Social European = este principalul instrument financiar al Uniunii Europene care
finanțează ocuparea forței de muncă din statele membre și promovează coeziunea
economică și socială. Cheltuielile FSE se ridică la aproximativ 10% din bugetul total al
UE
Infrastructura =structura, și componentele sau elementele de bază necesare într-un
domeniu de activitate, cum ar fi:

 funcționarea unei societăți umane (legi, rețele circulație și comunicație, oficii de muncă,

școli, ferme, filozofi, ...)
 la construcții (fundamentul, structura de rezistență)
 la întreprinderi (management, achiziții, depozit, contabilitate, forța de muncă)
 la transporturi (elementele constitutive ale unei rețele feroviare, aeronautice, rutiere etc.)

și multe altele.

2
 Introducere

Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, cumulând 28 de
state, 507 milioane de locuitori, o singură piață și, în cea mai mare parte, o singură monedă.
Chiar și asa, importante diferențe privind dezvoltarea economică și socială continuă să existe
între statele membre.
Politica regională și de coeziune a UE a fost creată în scopul de a stimula integrarea
economică și socială a regiunile europene și statelor membre. Prin acest proiect vom urmări
analiza relației dintre obiectivele politicii regionale și fondurile de coeziune alocate pentru a
evalua rezultatele obținute și pentru a găsi elemente cheie pentru o politică regională mai
eficientă a UE.
Politica de coeziune a Uniunii Europene, prevazută în tratate din 1986, şi-a stabilit ca
obiectiv să minimizeze diferenţa între gradul de dezvoltare al diferitelor regiuni, în vederea
consolidării coeziunii economice şi sociale.
După aderarea celor zece ţări noi în 2004, urmând Bulgaria şi în anul 2007 România,
acest efort de armonizare a trebuit întărit. Principalii beneficiari ai Fondului au fost nevoiti să
contribuie la dezvoltarea economică a noilor lor parteneri. Totodată, întreaga Uniune trebuie să
faca faţă unor provocări datorate unei accelerări a restructurării economice ca efect al
globalizării, al deschiderii schimburilor, al revoluţiei tehnologice, a unei populaţii pe cale de
îmbătrânire, al unei creşteri a imigraţiei, dar și al dezvoltării economiei cunoaşterii.
Cel mai important factor care influențează impactul politicii de coeziune reprezintă
absorbția fondurilor structurale. Tarile care au aderat la Uniunea Europeană in 2004 și 2007 se
confruntă cu cele mai mari probleme de acest gen, excepție făcând țările baltice, precum și
Polonia.

3
 1.Evoluția politicii de coeziune

De-a lungul istoriei integrãrii europene postbelice s-a acordat o importanță sporită
coeziunii. Însã, pe mãsurã ce Uniunea se extindea, îndeplinirea obiectivului de coeziune
economică și socială a devenit mai dificilã, întrucât statele membre deveneau tot mai eterogene.
Fondurile structurale au reprezentat, încă de la înființarea Comunității Oțelului și a
Cărbunelui,un important element pentru realizarea politicilor europene în domeniul economic și
social. Încă de la redactarea Tratului de la Roma, actul ce a pus bazele viitoarei Comunități
Europene, s-au facut precizări la nevoia eliminării disparităților economice dintre regiuni.În
1958 s-au înființat Fondul Social European si Fondul European pentru Orientare și Garantare în
Agricultura. În 1975, după intrarea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei și a Marii Britanii s-a
creat Fondul European de Dezvoltare Regională. A fost pentru prima dată când a aparut noțiunea
de redistribuire între regiunile bogate și sărace ale Comunității.În 1986 s-a introdus în Tratat
conceptul de coeziune socială și economică, care a avut ca scop să ajute ultimele state intrate
(Spania si Portugalia) pentru a face față provocărilor pieței unice. Șefii de stat au hotarât în 1992
dublarea bugetelor pentru regiunile dezavantajate.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeanã în
noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice și sociale a devenit, în mod oficial, unul
dintre obiectivele Uniunii Europene, alături de înființarea pieței interne și a Uniunii Economice
și Monetare. În 1995, prin aderarea Suediei și Findalndei, regiunile puțin populate au început să
primeasca fonduri. În 1999, șefii de state și de guvern au adoptat la Berlin cea de-a doua reformă
a fondurilor structurale, accentul fiind pus pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor
dezavantajate.

2.Obiective și instrumente financiare ale politicii de coeziune

În perioada 2007-2013 politica de coeziune a fost finanțată prin trei instrumente

financiare și i-a fost alocată o treime din bugetul UE ( cca. 840 mld euro) :

I. Fondul European de Dezvoltare regionala (FEDR)

4
 Rolul acestor fonduri este de a reduce dezechilibrele între diferitele regiuni ale UE. Este
considerat un instrument de corectare a dezechilibrelor regionale datorită importanței acordate
alocării de ajutoare financiare în zonele defavorizate. Alocarea acestor fonduri se bazează pe
următoarele principii:
 concentrarea pe obiective și regiuni (pentru maximizarea efectelor);
 parteneriatul între Comisia Europeanã, autoritãțile locale și regionale, dar și statele
membre ale UE (pentru planificarea și punerea în practicã a intervenției structurale);
 programarea intervenției si adiționalitatea contribuției comunitare (care nu trebuie sã se
substituie celei naționale).
FEDR trebuie sã contribuie la creșterea coeziunii economico-sociale și la reducerea
disparitãților regionale prin sprijinirea dezvoltãrii și ajustãrii structurale a economiilor regionale,
inclusiv schimbarea regiunilor aflate în declin industrial și a regiunilor rãmase în urmã,
cooperãrii frontaliere, transnaționale și interregionale. În acest sens, FEDR susține prioritãțile
Comunitãții, în special întãrirea competitivitãții și inovãrii, crearea de locuri de muncã pe termen
lung și asigurarea dezvoltãrii durabile.

II.Fondul Social European(FSE)

Este cel mai important mijloc de realizare a politicii sociale în cadrul UE, prin
intermediul căruia se susțin financiar formarea și reconversia profesională , dar și crearea de noi
locuri de muncă. Principala contribuție pe care FSE trebuie sã o aibă în cadrul atigerii
priorităților Comunității se referă la evidențierea coeziunii economice și sociale dar și a
asigurării unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă prin îmbunătățirea oportunităților de
angajare. De asemenea, un rol semnificativ îl joacă sprijinirea politicilor naționale pentru a
asigura ocuparea deplină a forței de muncã, a calitãții,promovarea incluziunii sociale și
productivitatea muncii prin facilitarea accesului la piața muncii a acelor categorii care sunt
dezavantajate si reducerea neconcordanței regionale și naționale. Printre domeniile de finanțare
regăsim:
– Promovarea includerii sociale și a sanselor egale pentru toți;
– Dezvoltarea educației și a formării continue;
– Promovarea unei forțe de muncă adaptabile și calificate, sprijinirea inovatiei în organizarea
muncii;
– Sprijinirea întreprinzătorilor și a creării de locuri de muncă;
– Susținerea potențialului uman în cercetare, știință și tehnologie;
– Îmbunătățirea participării femeilor pe piața muncii.
III. Fondul de Coeziune

5
 Fondul de Coeziune are o contribuție semnificativă la consolidarea coeziunii economice și
sociale a comunitãții, cu scopul de a promova dezvoltarea durabilă. Fondul de Coeziune
susține :
– măsurile în domeniul mediului precum surse regenerabile de energie care promovează
dezvoltarea durabilă;
– rețele trans-europene, în special proiecte de interes european.

Obiectivele politicii de coeziune

Obiectivul 1. Convergența
Vizează regiunile NUTS II cu un PIB/Capital mai mic decât 75% din media comunitară.
Alocarea financiară pentru acest obiectiv a crescut la aproximativ 81,54%, 251,163 mld. euro din
alocarea pentru politica de coeziune. De asemenea, sunt eligibile a fi finanțate sub acest obiectiv
din Fondul de Coeziune, statele membre ale căror PNB/capital este mai mic decât 90% din media
comunitară. Obiectivul urmărește accelerarea dezvoltării economice în regiuni mai puțin
dezvoltate prin investiții în infrastructură, capitalul uman, inovare și dezvoltarea societății bazate
pe cunoaștere, protejarea mediului.

Se observa faptul că, in anul 2012, România şi Bulgaria au avut cel mai mic PIB pe cap
de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS) din Uniunea Europeană, la
aproximativ jumătate faţă de media înregistrată în statele membre, potrivit datelor de pe Eurostat.

6
 Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de
cumpărare st (PPS) în România s-a situat la 49% din media Uniunii Europene, similar cu nivelul
înregistrat 2011. România deține penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde PIB pe locuitor
exprimat în PPS a reprezentat 47% din media UE.

Anul trecut, cea mai prosperă ţară membră a uniunii a fost Luxemburg, unde PIB pe
locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (271%) faţă de media din
UE. Urmează Austria, Irlanda, Olanda şi Suedia, unde PIB pe locuitor exprimat în PPS a fost cu
aproximativ 30% mai mare faţă de media din UE, în timp ce în Danemarca, Germania, Belgia şi
Finlanda, PIB pe locuitor exprimat în PPS era cu 15-25% peste media din UE, iar în Marea
Britanie şi Franţa, PIB pe locuitor exprimat în PPS a depăşit cu 10% media din UE.
Obiectivul 2. Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă.
Regiunile care pot beneficia de finanțări sub acest obiectiv sunt acelea care nu sunt
eligibile pentru a primi fonduri sub obiectivul de convergență. Acest obiectiv este finanțat doar
din fondurile structurale, adică din FEDR și FSE. Alocarea financiară este de 15,95% din bugetul
politicii de coeziune și reprezintă 49,127 mld.euro pentru perioada 2007-2013. Acțiunile care
pot fi finanțate sub acest obiectiv sunt cele care privesc dezvoltarea regiunilor competitive,
ocuparea forței de muncă prin anticiparea schimbărilor economice și sociale, prin creșterea și
îmbunătățirea calității investițiilor în capitalul uman, inovare și promovarea societății
informaționale.

Obiectivul 3. Cooperare teritorială europeană

Acest obiectiv urmărește creșterea cooperării între regiuni pe trei niveluri: cooperare
interregională – încurajarea schimbului de experiență între zone din UE, cooperare
transfrontalieră – programe comune derulate de regiuni aflate la granițe și cooperare
transnațională. Alocarea fondurilor pentru acest obiectiv este de 7,75 mld. Euro, reprezentând
2,52% din fondurile pentru politica de coeziune și este finanțat integral din FEDR.

1.Distributia fondurilor pe obiective 2007-2013

Obiective Toate fondurile FEDR FSE Fondul de

coeziune
Toate obiectivele 344.3 198.8 76 69.6
Convergenta 281.5 159.9 52 69.6
Competitivitate 55 31 23.9
regionala si
ocuparea fortei
de munca
7
 Cooperare 7.8 7.8
teritoriala
europeana
Sursa: EU cohesion report miliarde
euro

2.Distribuția fondurilor pe obiective 2007-2013

miliarde euro

Atingerea obiectivelor de coeziune reprezintă o sarcină complexă. Fiecare regiune are

nevoi specifice şi diferite regiuni întâmpină provocări diverse. Mai mult, dezvoltarea economică
8
trebuie să fie de durata, asadar, compatibilă cu obiectivele sociale şi de mediu, precum şi cu
coeziunea teritorială, ceea ce implică minimizarea disparităţilor teritoriale şi asigurarea accesului
la serviciile de bază. În mod corespunzător, cheltuielile aferente politicii de coeziune acoperă o
gama larga de măsuri, cu toate că patru domenii de politici vaste reprezintă peste 80 % din total:

• Susţinerea acordată întreprinderii şi inovaţiei,care reprezintă motoarele dezvoltării economice

şi sursa veniturilor fiscale pentru susţinerea cheltuielilor sociale, a protecţiei mediului şi a unei
dezvoltări teritoriale echilibrate. Aceasta include ajutorul financiar direct pentru investiţii şi
cercetare şi dezvoltare, însă, în mod tot mai pronunţat, şi asistenţă nefinanciară sub forma unor
sisteme de reţele şi inovare,
consultanţă şi incubatoare de afaceri. Investiţiile planificate în acest domeniu se ridică la
aproximativ 79 de miliarde de euro în perioada 2007-2013 şi reprezintă cel mai mare element
unic de cheltuieli în aproape toate regiunile.

• Infrastructura de transport pentru realizarea legăturilor interne între regiuni şi a celor externe cu
restul lumii. Se acordă sprijin pentru investiţiile în drumuri şi căi ferate, dar şi în transportul
urban, porturi şi aeroporturi şi în legăturile dintre diferitele moduri de transport. Investiţiile
planificate se ridica la aproximativ 76 de miliarde de euro în perioada 2007-2013, majoritatea în
UE-12, unde reţelele rutiere şi feroviare necesită modernizare, dar şi în multe regiuni sudice în
care programele de investiţii au acoperit mai multe perioade de programare şi se apropie de
finalizare.

• Dezvoltarea capitalului uman care este o sursă majoră de dezvoltare în toate statele membre şi
în regiunile din Europa precum şi un mijloc de consolidare a coeziunii sociale şi a oportunităţilor
egale şi de îmbunătăţire a adaptabilităţii muncitorilor şi a întreprinzătorilor la schimbările
economice. Investiţia planificată pentru perioada 2007-2013 s-a situat la 68 de miliarde de euro,
finanţarea fiind acordată pentru susţinerea multor forme diferite de educaţie şi formare
vocaţională, a reformei structurale pe piaţa muncii şi a sistemelor educaţionale şi de formare şi a
grupurilor de persoane care întâmpină dificultăţi speciale pe piaţa muncii, cum ar fi şomerii pe
termen lung, persoanele cu dizabilităţi şi migranţii.

• Protecţia mediului pentru a asigura durabilitatea dezvoltării economice, precum şi pentru a

transforma regiunile în locuri mai atrăgătoare de locuit şi de muncă. Investiţia planificată se
ridică la aproximativ 62 de miliarde de euro, în perioada 2007-2013, în mare parte pentru
tratarea deşeurilor, a apei şi apelor uzate, în special în regiunile mai puţin dezvoltate. În alte
regiuni, sprijinul este acordat în principal unor măsuri cum ar fi regenerarea urbană, reabilitarea
vechilor zone industriale, economia de energie şi investiţiile ecologice în întreprinderi. Aproape
jumătate din statele membre au inclus în programele lor indicatori privind emisiile de gaze cu
efect de seră. În plus, politica de coeziune acordă sprijin pentru formare în vederea dezvoltării
aptitudinilor şi a ocupării forţei de muncă în acest domeniu vast.

9
3.Alocarea indicativa pe fiecare stat membru pentru perioada 2007-2013 (valori curente,
milioane euro)

10
 În termeni financiari, aceste instrumente însumează 308,04 Miliarde €, ocupând locul trei
ca pondere în bugetul Uniunii Europene destinat politicilor europene.

Sursa: www.eufinantare.info
11
• 81,5% pentru obiectivul convergenţă;
• 2,5% pentru obiectivul cooperare transfrontalieră europeană.
• 16% pentru obiectivul competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă;
Din graficul de mai sus se poate observa faptul că majoritatea fondurilor europene
(57,5%) au fost direcționate către regiunile cu un PIB/cap de locuitor mai mic de 75% din media
Uniunii Europene, acest lucru arătând implicarea organismelor superioare europene in aducerea
intregii populații a UE la un nivel de trai relativ asemănător. Tot in această direcție se indreaptă
și resursele Fondului de Coeziune, constituind 20% din totalul fondurilor europene alocate celor
27 de state membre.
Fondurile acordate pentru competitivitate regională și ocuparea forței de muncă au fost în
special destinate statelor dezvoltate, cum sunt Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania,
Begia și statele scandinavice.

Sursa: www.eufinantare.info
În graficul de mai sus avem repartiția fondurilor europene pe fiecare stat in parte, fiind
luată in calcul și direcția fondurilor atrase de către state.
Reiese, in mod evident, suma impresionantă atrasă de Polonia, reprezentând aproape
dublul sumei atrase de următoarea “clasată” in topul statelor care beneficiaza de fonduri
europene, Spania. Cehia este un alt stat care merită menționat, in special datorită fondurilor
atrase pe cap de locuitor. Dacă analizăm criteriile după care s-a făcut repartizarea acestor
fonduri, mai exact populaţia eligibilă, prosperitatea naţională şi regională, precum şi rata
şomajului, vom intelege motivul pentru care anumite state au primit mai multe fonduri
comparativ cu altele.

12
 Deși multe din aceste state au beneficiat de fonduri impresionante, impactul politicii de
coeziune a fost departe de efectul dorit, o serie de factori impiedicând ajungerea la rezultatele
scontate.
3. Reguli specifice fondurilor structurale și de coeziune

Regula n+3/n+2. Este aplicabilă tuturor celor 3 instrumente, FEDR, FSE și FC. Angajamentul
(alocarea financiară) pentru anul N trebuie să fie cheltuită și certificată de către statele membre
până în anul N+3 (N+2) inclusiv. Sumele necheltuite se pierd. Regula se aplică la nivelul PO nu
al proiectelor și necesită o monitorizare atentă a cheltuielilor pentru a se preveni pierderea
banilor. Aplicarea regulii este diferită pentru statele membre. Cele 10 state care au aderat în
2004 împreună cu România și Bulgaria beneficiază de N+3 în perioada 2007- 2010 și N+2 în
perioada 2011-2013, în vreme ce celelalte state membre sunt constrânse de regula n+2.
Regula flexibilitatii. Acolo unde este posibil este permisa o finanțare comună FEDR/FSE de
până la 10% la nivel de Program Operațional.
Regula decontării. Este una dintre cele mai importante reguli ale finanțărilor structurale. Be-
neficiarul face primele plati din surse proprii si abia dupa ce acestea sunt validate se solicita CE
decontarea lor, urmand ca procesul sa se desfasoare mai departe .
Regula prefinanțării. Comisia Europeană acorda o pre-finanțare statelor membre, la începutul
perioadei de programare. Nivelul prefinanțării diferă in cazul statelor membre, astfel: 7% din
FEDR si FSE respectiv 10.5% din FC pentru cele 10 state care au aderat în 2004 + Bulgaria și
România 5% din FEDR și FSE, respectiv 7,5% din FC pentru restul statelor membre.
Prefinanșarea se acordă la nivelul programelor operaționale astfel. Pentru POR, finanțat integral
din FEDR, prefinanțarea va reprezenta 8% din alocarea financiară pentru POR pe o perioada de 6
ani, imparțită în primii trei ani după cum urmează: 2% în 2007, 3% în 2008 si 3 % în 2009.
13
 4. Absorbția fondurilor structurale

Alocarea de fonduri din partea Uniunii Europene reprezintă doar primul pas al politicii de
coeziune. Eficiența acestei politici este pusă sub semnul intrebării, în special de către ultimele
două state care au aderat la Uniune, România și Bulgaria, dar și de alte state din Europa Centrala
si de Est (CEE), din cauza ratei reduse de absorbție a banilor puși la dispoziție.

Ratele de absobție ale statelor membre UE (%)

Sursa: Comisia Europeană

În graficul de mai sus sunt prezentate ratele de absorbție a fondurilor structurale, la

sfârșitul anului 2012. Deși aceste fonduri sunt puse la dispoziție până in 2013, unele state nu au
reușit să folosească nici măcar o treime din aceste fonduri. Din păcate, România este statul cu
cea mai mică rată de absorbție, din câte putem vedea, abia depășind pragul de 20%. Italia are o
rată de 26%, dar majoritatea fondurilor destinate coeziunii au fost repartizate regiunii sudice a
peninsulei, slab dezvoltată in comparație cu partea nordică, considerată a fi motorul economic al
Italiei.
La polul opus al acestui grafic se situează Lituania, cu o impresionantă rată de 58,7%, stat
care s-a confruntat cu probleme economice si sociale imediat după aderarea din 2004 dar a
invățat sa tempereze aparatul birocratic, pentru o mai buna absorbție de fonduri structurale.
14
 Irlanda, țară cu o lungă istorie in Uniunea Europeană (membră din 1973), a reușit să
gestioneze și să plaseze mai mult de jumătate din fondurile puse la dispoziție, investind puternic
in crearea locurilor de muncă și in competitivitate economică.
Luând in considerare timpul extreme de redus ce a mai ramas la dispoziție pentru
utilizarea banilor Uniunii Europene, statele sunt departe de a indeplini această misiune. Cu o
medie de 41,5% la nivelul intregii Uniuni, se poate afirma ca această politică de coeziune nu are
și nu va avea impactul dorit.
Principala cauză o constituie birocrația stufoasă din statele foste comuniste, fondurile
pierzându-se pe canalul Guvern-populație. Documentația laborioasă necesară aprobării unui
proiect care să se incadreze in parametrii aprobați de Uniunea Europeană face ca mulți dintre cei
interesați de finanțare să se lase păgubași inainte de a incepe un plan de afacere. Tensiunile
politice afectează și ele absorbția de fonduri, cazul României și al Italiei fiind cele mai evidente.

Pachetul financiar al fondurilor structurale si de coeziune pentru România în perioada 2007-2013

Sursa: www.fonduri-structurale.ro

milioane euro

În cazul României, aşteptările de la fondurile UE au fost foarte mari, atât din partea
beneficiarilor, ci şi a statului. Aceste resurse reprezentau bani noi care ar fi intrat în economie;
efectul lor asupra creșterii economice ar fi trebuit să determine o creştere a PIB-ului de 1.5-2.5 %
pe an, având în vedere că PIB-ul României pentru 2012 a fost de aproximativ 136,7 de miliarde
de euro, absorbția anuală a 3-4 miliarde de euro ar fi putut genera o creştere economică
substanţială pentru ţara noastră. Guvernul spera ca veniturile bugetare să se rotunjească notabil
de pe urma pre-finanţărilor şi decontărilor oferite de Comisie de pe urma folosirii fondurilor
europene, bugetul pe 2012 fiind conceput într-o asemenea măsură. Predicţiile făcute de
economiști ai guvernului arătau că procentul încasat de pe urma fondurilor la bugetul de stat, ar
fi fost mai mare decât sumele aşteptate din impozitarea profiturilor, fapt ce nu a fost realizat însă
pentru 2012.
Situaţia fondurilor îngheţate creează efecte in lanț: mediul privat suferă prin oprirea
finanţărilor pentru POSCCE, infrastructura (condiţie de bază pentru atragere de investitori
15
străini, turism etc.) este blocată prin presuspendarea POST iar reforma sistemului administrativ
nu se realizează, prin blocarea POSDRU.
O altă cauză majoră a absorbției deficitare o reprezintă corupția. Potrivit comunicărilor
oficiale ale Comisiei in 2012, se subintelege că plăţile pentru programele operaționale au fost
întrerupte din cauza deficienţelor de management şi control, însă putem presupune că motivele
reale au fost corupţia şi incompetenţa autoritaților. Corupția şi politizarea excesivă a
administrației publice locale, regionale şi naționale sunt, probabil, unii dintre cei mai importanți
factori în vederea reducerii capacității de absorbție a fondurilor UE în România. Cea mai
observată disfuncţionalitate a sistemului de management al fondurilor europene, constatată în
mai multe rânduri de catre Comisia Europeana, este aceea că autoritățile nu au capacitatea de a
opri licitaţiile trucate sau îndoielnice, mai ales din zona achiziţiilor publice, unde încă se dau
contracte cu dedicaţie. Astfel, beneficiari ai fondurilor europene sunt: autoritățile publice locale,
regionale sau naţionale.
Institutul de Politici Publice din Bucureşti a elaborat anul trecut un studiu ce a aratat că
apartenența politică a conducătorilor instituţiilor a constituit o variabilă în câştigarea proiectelor
pe POR, acolo unde beneficiarii au fost autoritățile publice.
O altă cauză a ratei scăzute de absorbție in rândul unor state o constituie mentalitatea si
educația antreprenorială de bază. Crescând intr-un mediu in care proprietatea privată era
considerată un mit, populația Europei de Est incă arată probleme de adaptare la sistemul
capitalist bazat pe o creștere economică sustenabilă. In statele care au o rată ridicată de absorbție,
instituțiile guvernamentale s-au implicat in educarea celor interesați de fondurile europene,
punând la dispoziție nu doar documente informaționale și legislative, ci intregi programe
destinate publicului larg.

5.Politica de coeziune 2014- 2020

Pachetul legislativ al proiectului ce va constitui cadrul politicii de coeziune a UE pentru

perioada 2014- 2020 a fost adoptat de Comisia Europeană la data de 6 octombrie 2011, in cadrul
acestui pachet comisia propunând schimbări importante ale modului in care politica de coeziune
este concepută si pusă in aplicare. Principalele schimbări constau in:
 realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020;
 accentul pus pe rezultate;
 maximizarea impactului finanţării UE ;
 consolidarea eficacității si performanței- aceasta are in vedere accentul pe
rezultate( indicatori comuni şi specifici programelor, raportare, monitorizare şi evaluare).

16
Acestea au apărut in urma adoptării de către Comisie, în iunie 2011, a propunerii referitoare la
cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020 ( bugetul pentru aplicarea Strategiei
Europa 2020).Astfel, au fost propuse o serie de principii comune aplicabile tuturor fondurilor.

Principalele obiective ale Strategiei Europa 2020

Obiectivele principale ale Strategiei Situația actuală din

Europa 2020: România
3 % din PIB-ul UE pentru investiții în 0,47 %
cercetare și dezvoltare
micșorarea cu 20 % a emisiilor de gaze cu +9 % (emisii proiectate pentru
efect de seră (GES) fata de anii precedenti 2020 față de 2005)
-7 % (emisiile din 2010 față
de 2005)
Reducerea consumului final de energie din +23,4 %
surse regenerabile cu 3,4 %
atingerea unui procent de 75 % ,in ceea ce 62,8 % (2011)
priveste deținerea unui loc de munca a
populației cu vârsta cuprinsă între
20 și 64 de ani
Diminuarea procentului, in ceea ce privește 17,5 % (2011)
părăsiriea timpurie a școlii, la mai
puțin de 10 %
cel puțin 40 % din populația cu vârste între 20,4 % (2011)
30 și 34 de ani ar trebui sa aiba ciclului de
învățământ superior terminat

Sursa: Comisia Europeană

Pentru 2014- 2020 s-a decis ca bugetul
total propus sa fie de 1.025 miliarde euro,
dintre care 336 miliarde euro sunt alocate
instrumentelor politicii de coeziune din 2014
- 2020, 40 miliarde euro pentru facilitatea
”Conectarea Europei„ – aceasta finanțează
proiectele transfrontaliere de energie,
transport si tehnologia informației, iar 649
miliarde merg catre politica de cercetare,
agricultura etc.

17
 Sistemul echitabil de
alocare al fondurilor europene
pentru toate regiunile UE se
realizeaza pe baza simularii
datelor PIB a nivelului de
eligibilitate pentru cele 3
categorii de regiuni ( regiuni
mai putin dezvoltate, regiuni
de tranziție, regiuni
dezvoltate). Astfel, fiecare
regiune europeană poate
beneficia de sprijin din partea
FSE şi FEDR. Însă, va exista o
distincţie între regiunile mai
puţin dezvoltate, cele de
tranziţie şi regiunile mai
dezvoltate pentru a asigura
concentrarea fondurilor potrivit nivelului produsului intern brut (PIB).

În cazul regiunilor mai puțin dezvoltate, sprijinirea acestora este si va rămâne o prioritate
importantă a politicii de coeziune. Decizia de recuperare a decalajului în acest caz va necesita
eforturi susţinute pe termen lung. Această categorie se referă la acele regiuni al căror PIB pe cap
de locuitor este mai mic de 75 % din PIB-ul mediu al UE-27.

Cea de-a doua categorie, a regiunilor de tranziție, va fi introdusă pentru a înlocui sistemul
actual de eliminare progresivă şi de introducere progresivă a asistenţei. Aceasta are la baza toate
regiunile cu un PIB pe cap de locuitor între 75 % şi 90 % din media UE-27.

În final, cea de-a treia categorie, regiunile mai dezvoltate, se referă la acele regiuni al căror
PIB pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din PIB-ul mediu al UE-27. Astfel, intervenţiile în
regiunile mai puţin dezvoltate vor rămâne prioritatea politicii de coeziune, chiar daca există
provocări importante care privesc toate statele membre.

În situatia Fondului Social European vor fi stabilite cote minime pentru fiecare categorie de
regiuni: 25 % pentru regiunile mai puţin dezvoltate, 40 % pentru regiunile de tranziţie și 52 %
pentru regiunile mai dezvoltate, ducând la o cotă minimă globală pentru FSE de 25 % din
bugetul alocat politicii de coeziune, adică 84 de miliarde EUR. Fondurile primite de catre state
membre vor fi folosite in deplina conformitate cu strategia Europa 2020 , si anume : in cazul
promovării ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor, promovării incluziunii
sociale şi combaterea sărăciei, consolidării capacităţii instituţionale in vederea unei administraţii
publică eficiente si nu in ultimul rand in cadrul investițiilor in educație, competențe și învațare.

Fondul de coeziune continuă să sprijine statele membre al căror produs naţional brut (PNB)
pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din media UE-27 pentru realizarea de investiţii în
domeniul transportului: reţele transeuropene de transport (TEN-T), sisteme de transport cu emisii
reduse de dioxid de carbon şi transport urban, dar şi în domeniul mediului: adaptarea la
schimbările climatice şi prevenirea riscurilor, modernizarea sectoarele apei şi deşeurilor,
18
biodiversitatea, imbunatatirea mediului urban, reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Astfel, o
parte din bugetul Fondului de Coeziune (10 miliarde EUR) va fi rezervată pentru finanţarea
reţelelor de transport de bază în cadrul facilităţii „Conectarea Europei”.

Experienţa cadrului financiar actual arată că multe state membre au dificultăţi în a absorbi
volume mari de fonduri UE într-o perioadă limitată de timp. Mai mult, situaţia fiscală din unele
state membre a îngreunat şi mai mult eliberarea fondurilor pentru a asigura cofinanţarea
naţională. În vederea facilitării absorbţiei fondurilor, Comisia propune o serie de măsuri:

• stabilirea la 2,5 % din PIB a plafonului ratelor pentru alocările în domeniul coeziunii;

• diminuarea/ micșorarea ratelor de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare din cadrul
programelor operaţionale la 75–85 % în regiunile mai puţin dezvoltate şi în regiunile
ultraperiferice; 75 % pentru programele europene de cooperare teritorială; 60 % în regiunile de
tranziţie şi 50 % în regiunile mai dezvoltate;

• includerea unor condiţii cu privire la îmbunătăţirea capacităţii administrative în contractele

de parteneriat.

Concluzii

Politica de coeziune are o viziune largă. Această viziune cuprinde nu doar dezvoltarea
economică a regiunilor întârziate şi susţinerea grupurilor sociale vulnerabile, ci şi durabilitatea
socială şi ecologică a dezvoltării şi respectul pentru caracteristicile teritoriale şi culturale ale
diferitelor părţi ale UE. Această lărgime a viziunii se reflectă şi în ceea ce priveşte varietatea
fondurilor, programelor, ariilor de intervenţie şi a partenerilor. În ceea ce priveşte economia
regională, politica de coeziune a creat aproximativ 1 milion de locuri de muncă în întreprinderi
din UE, precum şi, probabil, o contribuţie de până la 10 % din PIB în regiunile Obiectiv 1 din
UE-15.
De asemenea, politica de coeziune formează aproximativ 10 milioane de persoane pe an,
cu accent puternic pe tineri, şomerii de lungă durată şi persoanele cu calificări reduse. Prin
diferite initiative de dezvoltare locală, politica de coeziune înregistrează un istoric impresionant
în cooperarea transfrontalieră, regenerarea cartierelor urbane sărăcite şi contribuţia la accesul la
servicii în zonele rurale. Implicarea comunităţilor regionale şi locale este cheia îmbunătăţirii
politicilor în viitor. Dovezile din evaluări au arătat clar că participarea activă a persoanelor şi
organizaţiilor din teren la nivel regional şi local, de la stadiul de planificare până la
implementare, reprezintă un factor-cheie al funcţionării iniţiativelor de dezvoltare. De fapt, un
astfel de parteneriat reprezintă o sursă majoră de valoare adăugată a politicii de coeziune,
mobilizând aptitudinile şi cunoştinţele pentru a eficientiza şi pentru a face programele mai
incluzive.
19
 Un rezultat repetat al evaluării din toate domeniile de investiţii a evidenţiat preocuparea
de „absorbţie“,adică cheltuirea fondurilor mai degrabă decât concentrarea pe obiectivele pentru
care au fost createprogramele. În timp ce prima reprezintă evident ocondiţie prealabilă a
succesului, importanţa reală o deţine cea de-a doua. De exemplu, în mod tipic sistemele de
monitorizare prioritizează cheltuielile şi rezultatele (cum ar fi numărul persoanelor instruite sau
al kilometrilor de drumuri noi construite) faţă de rezultate (cum ar fi numărul persoanelor care
obţin locuri de muncă în urma formării sau timpul de călătorie economisit), ca să nu mai vorbim
de impact(efectul unei forţe de muncă mai bine formate sau al reţelelor de transport mai eficiente
asupra dezvoltării regionale).
Politica de coeziune trebuie să promoveze o orientare pe performanţă. Aceasta trebuie să
pornească de la programele care identifică doar un număr limitat de priorităţi ale politicii
(concentrare) cu o viziune clară asupra modului în care vor fi realizate, precum şi modul în care
realizarea lor va contribui la dezvoltarea economică, socială şi teritorială a regiunilor sau a
statelor membre implicate.

20
 Bibliografie

“Assesing the impact of EU cohesion policy: What can economic models tell us? “ , John
Bradley, Gerhard Untiedt, 2012
“Modelling the impact of postponed implementation of EU Structural Funds: The case of
Slovakia”, Marek Radvansky, Karol Frank 2010
“How small are the regional gaps? How small is the Impact of Cohesion Policy? “ , Daniel
Tarschys, 2011
“The impact of regional and Cohesion Policy on the economic development of the EU” ,
Inese Vaidere, 2011
“Politica de coeziune 2014-2020” , Comisia Europeana, 2011
“Eu structural funds in Greece: high risks and enormous potential” in “Greece Macro
Monitor” , Theodosios Sampaniotis, 2012
www.eufinantare.info
http://www.zf.ro/
http://epp.eurostat.ec.europa.eu

21