Ilie Moromete este personajul principal al primului
volum din romanul “Moromeții”. Acesta este capul unei familii numeroase fiind recăsătorit, din prima căsnicie având 3 copii: Nilă, Paraschiv și Achim, iar din a doua căsătorie, cea cu Catrina Moromete, pe Niculaie, femeia având și ea din prima căsnicie doua fete, Tită și Ilinca Deoarece este personajul principal al romanului realist, ce poarta numele familiei sale , Moromeții, autorul îl caracterizează pe aceasta prin mijloace directe și indirecte, surprinzând decăderea acestuia, de la un om sociabil, cunoscut și respectat de toți pentru poveștile sale, la o persoana retrasa și tăcută Fiind un roman realist, autorul obiectiv, omniescent, ce relatează întâmplările la persoana a III a, dintr-o perspectiva auctorială, îl caracterizează pe acesta in mod indirect. Astfel trăsăturile de caracter ale lui personajului reies din faptele și limbajul sau. Moromete era o persoana calma, sigur pe el, dar totodata dur, răspunzând cu multă ironie de cele mai multe ori. O prima secvența ce evidențiază aceasta trăsătura are loc in partea întâi a romanului, primul volum, capitolul XII, fiind cea a tăierii salcâmulu. O secvența definitorie atât pentru roman, dar și pentru definirea familiei și a membrilor săi. In aceasta secvența, Moromete îl trezește pe fiul sau, Nilă, luându- ,
l cu el sa taie salcâmul. Acesta nedumerit adresează
întrebării, știind totodata ca arborele era al surorii lui moromete, Ga Maria. Moromete nu tine cont de acest lucru, luând-ul la mișto pe băiat, continuând sa fie indiferent(“Nilă își dădu pălăria pe ceafă și întrebă încă o dată: -Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!.. -Într-adins, răspunse Moromete. Într- adins, Nilă îl tăiem, înțelegi? Așa, ca să se mire proștii!”, “— Vrei să știi în ce fel să se mire proștii? îl întrebă el. Să se uite și să se mire până li s-o apleca. — Bine, dar nu e salcâmul nostru! mai protestă Nilă. — Dar al cui e? întrebă tatăl, apucând securea de coadă.— Nu e al ga Măriei?! răspunse Nilă, crezând că totuși tatăl n-are să încerce să taie salcâmul. Moromete nu-i răspunse. Începu să dea ocol salcâmului, căutând un anumit loc unde să înceapă a-l lovi.”). In urma acestei secvențe, reiese încă o trăsătura a personajului ,indiferenta, neținând cont de faptul ca salcâmul era al Ga Mariei, Moromete făcând orice pentru a-și atinge scopul. Totodata, faptul ca l-a ales pe Nilă, ce era destul de bleg, fapt evidențiat prin faptul ca nu s-a prins de ironia tatălui sau, denota ca Moromete era destul de inteligent, dar și șiret, știind ca băiatul se va supune. Bătrânul era cunoscut in sat pentru inteligenta sa și opiniile sale politice, luând parte la discuțiile din poiana lui Iocan,respectat fiind pentru faptele și gândirea sa. Totuși, nu era o persoana religioasă, râzând de soția sa, Catrina, ne mergând la biserica, dar nu se dădea in spate de la o țigara cu unul din tovarășii săi O data cu inteligenta sa, și respectul oamenilor pentru el, Moromete avea un umor aparte, fapt evidențiat in partea a treia a primului volum al romanului, capitolul III. Catrina aduce fasolea fierbinte, punând-o pe masa. Fiind vara, nu se vedea ca mâncarea era fierbinte, Moromete arzând-se la prima înghițituri. Bătrânul in loc sa se plângă de temperatura ridicată a mâncării, ii reproșează Catrinei ca mâncarea era rece, ceilalți membrii luând o îmbucătură zdravănă, arătându-se și mai rău. Aceasta secvența fiind una definitivare pentru definirea umorului personajului, o data cu ironia sa evidențiata in prima secvența O alta secvența ce marchează personalitatea personajului este in partea a treia a romanului, primul volum, capitolele XX și XXI, Moromete aflând de planul băieților săi de a fugi la București. Aceste este dărâmat la aflarea planului, lăsând sa se vadă acest lucru, dar își revine, prefăcându-se ca nimic nu s-ar fi întâmplat. In capitolul XXVII bătrânul îl lasă pe Paraschiv sa se revolte, împingându-l și pe Nilă, parând indiferent. Dar Moromete ii pedepsește aspru, lovindu-i cu parul, reproșându-le lipsa lor de recunoștință pentru el, ulterior plecând. In urma reproșurilor aduse de Moromete, reiese și faptul ca acesta ținea foarte mult la pământ, evitând sa vândă câtuși se puțin, târguindu-se pentru a vinde orice altceva. Când se întoarce acesta nu este .
surprins la aflarea faptului ca băieții fugiseră cu caii,
dar alege sa se izoleze, devenind un om retras și rece fata de ceilalți (“Dar cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stanoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalți rămase doar capul lui de humă arsă, făcut odată de Din Vasilescu și care acum privea însingurat de pe polița fierăriei lui Iocan la adunările care încă mai aveau loc în poiană...”). Autorul reușește sa surprindă decăderea acestuia, evidențiind faptul ca indiferent de cât de puternic era Moromete, cu tot umorul si ironia sa, trădarea fiilor săi îl dărâmă , dezamăgirea copleșind-l, alegând sa se izoleze de restul oamenilor Astfel, reiese o alta trăsătura ce este reliefată cu greu, arătând ca Moromete nu permitea nimănui sa pătrundă in intimitatea sa, sensibilitatea. Arătată cu greu, dar intr-un final iese la suprafața, in urma dezamăgirii provocată de cei dragi Așadar, sintetizând cele prezentate, se poate afirma ca personajul principal romanului ce ii poarta numele, Moromete, reprezintă tipul omului matur, cu capul pe umeri, trecut prin viața. Autorul surprinde decăderea acestuia, dovedind ca orice om are limitele sale, dezamăgirea provocată de persoanele dragi dărâmând-l si pe capul familiei .