Comunicarea organizațională nu este un proces spontan, aceasta trebuie proiectată în așa fel
încât să permită:
Coordonarea: proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru
realizarea scopului final al organizației;
După cum se poate observa, trăsăturile proprii comunicării organizate merg în paralel cu cele
ale organizaţiei comunicante. Acest lucru este foarte firesc pentru că procesul de comunicare
trebuie să fie proiectat în aşa fel încât să contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. În
mod evident, co-existenţa comunicării organizate şi a organizaţiei comunicante reprezintă un
caz ideal de eficienţă. Pentru ca el să devină realitate trebuie acţionat în două direcţii
principale: favorizarea fluxurilor de comunicare la toate nivelurile şi ameliorarea funcţionării
organizaţiei. În acest context, se impune distincţia dintre informare şi comunicare, termeni
adesea confundaţi. Astfel, informarea ţine exclusiv de transferul de conţinut (emisie şi
receptare), în timp ce comunicarea se referă la schimburile de structuri cognitive ce vizează
schimbarea comportamentului celuilalt.
1. Comunicarea internă
Teoriile organizaționale și manageriale au debutat în mare parte o dată cu descoperirea importanței oamenilor și
a climatului socio-uman pentru funcționarea eficientă a unei organizații. Este însă necesar să facem distincție
între cele două universuri ale organizației. Pe de o parte, mașinile și tehnologia, fluxurile productive și piața de
desfacere, productivitatea și competitivitatea produselor iar pe de altă parte universul reprezentat de oameni
individuali și de relațiile dintre ei, de cunoașterea pe care oamenii o stochează, o produc și o aplică, de miturile
pe care le generează și le acționează sau de valorile la care aderă și pe care le propun ca referință în relațiile cu
lumea din jur.
Așadar, pe lângă structură, procese economice și oameni, un element important organizației este cultura. Trebuie
să facem distincție între cultura vazută ca un concept foarte larg (mentalitatea fiind o componentă a acesteia) și
cultura organizațională. Cultura, în sensul ei larg, poate fi definită ca ansamblul de valori care condiționează
comportamentele și atitudinile acceptabile sau nu ale membrilor unei societăți. Cultura organizațională poate fi
definită ca reprezentând un sistem de valori, tradiții, credințe, proceduri, concepte și atitudini care creează
contextual activitați în organizații. De asemenea, ea mai poate fi definită ca un ansamblu de convingeri și
așteptări comune membrilor unei organizații, care produc norme de natură să modeleze comportamentul
membrilor sau grupurilor ce fac parte din aceasta.
După o documentație de durată, am ajuns la concluzia că această cultură organizațională este un sistem de valori,
prezumții, credințe și norme împărtășite de membrii unei organizații care îi unesc. Cultura organizațională în
mod obișnuit reflectă viziunile sau punctele de vedere privind, modalitatea în care lucrurile sunt executate aici.
Cultura organizațională este uneori numită și cultura corporației deoarece conceptul de cultură este frecvent
folosit pentru a descrie mediul intern al corporațiilor principale. Cultura este importantă pentru organizație
deoarece indivizii acționează pe baza valorilor împărtașite de ei și alte aspecte ale culturii organizaționale,
comportările lor putând avea un impact semnificativ asupra eficacității organizației.
Mai știm că organizațiile au culturi "tot așa cum oamenii au personalitate". Cultura este miezul întregii rețele
organizaționale. Ea influențează și este influențată de strategie, structură, sistem, personal și deprinderi. Este
elementul de identificare a unei organizații.
Am fost atras de acest lucru, nou de altfel pentru mine deoarece am citit si că toate organizațiile au propria lor
cultură individualizată. Cultura unei companii cuprinde colecția ei de convingeri și reacții organice aproape
instinctive, de eroi și personaje negative, de realizări, de interdicții și porunci. Unele dintre acestea sunt atât de
profund înrădăcinate, încât originea lor se pierde în negura evenimentelor trecute, în timp ce altele au cauze vii,
vizibile.
Aspectul important referitor la cultura unei organizații este acela că oamenii pot să se familiarizeze mai bine cu
organizația sau chiar să-i anticipeze modul de comportare dacă reușesc să înțeleagă "chimia" alcătuirii ei. Fiecare
organizație este "impregnată cu valori în spatele regulilor tehnice, care produc o identitate distinctă a fiecărei
organizații".
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII PRIVIND CONCEPTUL DE CULTURĂ ORGANIZAȚIONALĂ
1. Definirea culturii organizaționale
Cultura organizațională reprezintă unul dintre conceptele importante care s-au afirmat relativ recent și au
influențat de o manieră semnificativă modul de gândire și acțiune al cercetătorilor, profesorilor și studenților, al
managerilor și întreprinzătorilor, al specialiștilor din diverse organizații, din toate zonele lumii.
Acest interes a crescut exponențial, ca urmare a presiunilor venite din interiorul și exteriorul organizațiilor,
presiuni ce solicitau o cunoaștere mai bună și amplificare a competivității organizațiilor și componenților
acestora pentru a reuși să supraviețuiască și să se dezvolte în noile condiții.
Dezvoltarea conceptului de cultură organizațională a fost favorizată și de reconsiderarea majoră a rolului pe care
resursa umană îl are în evoluția organizației.
Culura organizațională este considerată a fi „forța” invizibilă din spatele lucrurilor ușor observabile și tangibile
dintr-o firmă, este energia socială ce determină oamenii să acționeze. Putem compara cultura organizațonală a
unei firme cu personalitatea unui individ, ce întrunește o serie de aspecte vizibile și mai puțin vizibile, dar care
furnizează viziunea, sensul, direcția și energia necesară pentru evoluție.
Cultura organizaţională poate fi definită, în mare, ca un set mai mult sau mai puţin coerent, mai slab sau mai
puternic articulat, de valori, semnificaţii, comportamente şi practici organizaţionale ce oferă practic principala
grilă atât de interpretare a realităţii organizaţionale, cât şi de orientare a conduitei organizaţionale. Este vorba
deci de un sistem simbolic mai mult sau mai puţin împărtăşit de membrii unei organizaţii.