METODE ŞI METODOLOGII DE CERCETARE ÎN

ŞTIINŢELE COMUNICĂRII

SUPORTURI DE CURS
Tutorat 1

1.1. TRADIŢIE ŞI INOVAŢIE ÎN CERCETAREA COMUNICĂRII

În decursul timpului cercetarea comunicării şi a mass media a împrumutat şi a fost dominată de
teorii care au aparţinut antropologiei, lingvisticii, sociologiei, ştiinţei politice şi psihologiei. Cel
mai puternic element al comunicării ca domeniu de studiu este faptul că este un spaţiu
interdisciplinar unde se întâlnesc o diversitate de discipline academice existente. Metodele de
cercetare existente în acest câmp sunt modalităţi de a aduna dovezile necesare pentru definiţiile
concurente a ceea ce este considerat drept abordarea legitimă şi demnă de a fi luată în seamă a
vieţii sociale şi culturale. Există mai multe abordări concurente ale investigaţiei sociale şi
culturale care stau la baza cercetării în studiile comunicării şi a mass media:

1. Pozitivismul: Pleacă de la presupoziţia că a investiga lumea socială şi culturală nu este ceva

diferit în principiu de a investiga lumea naturală şi că aceleaşi procedee fundamentale se aplică
ambelor. Deci, ca şi în ştiinţele naturale, în ştiinţele sociale unica dovadă ştiinţifică admisibilă
sunt “faptele” stabilite prin observaţia personală sistematică. Aceasta procedură cere
cercetătorilor să fie “obiectivi”, adică să se plaseze la distanţă de subiectele lor de cercetare şi,
totodată, să nu fie influenţaţi în munca lor de valorile şi judecăţile personale. Este favorizată
înregistrarea cantitativă (numerică ) a faptelor importante care pot fi prelucrate folosind tehnici
statistice. Presupoziţia de bază este că o “ştiinţă” trebuie să se bazeze pe datele empirice care
sunt produse de observaţia directă. Totuşi, nu orice cercetare empirică sau folosire a statisticii în
cercetare înseamnă automat empirism, pentru că empirismul este o atitudine faţă de relaţiile
dintre teorie şi cercetarea practică. Pozitivismul consideră că scopul general al ştiinţei este
dezvoltarea generalizărilor despre relaţiile dintre “faptele” sociale care stabilesc conexiuni
fundamentale între cauză şi efect. Pentru realizarea acestui obiectiv generalizările existente
trebuie să fie testate permanent în raport cu dovezile care există pentru a vedea dacă predicţiile
specifice (ipotezele) pe care le produc sunt sprijinite (verificate) sau nu (falsificate). Testarea
cere cercetătorului izolarea relaţiilor de care sunt interesaţi de alţi factori care le pot influenţa-
deci, o muncă de laborator unde cercetătorul să poată controla condiţiile. Acolo unde nu este
posibil să se realizeze experimente dovezile trebuie controlate statistic riguros în etapa analizei.
Astfel de procedee ar produce „predicţii robuste” care ar permite agenţiilor sociale să intervină.
Din această perspectivă există deci diviziuni clare la nivelul metodei, cea mai importantă dintre
acestea fiind cea dintre metodele calitative şi cele cantitative. Mai exact, distincţia este făcută
între metodele care produc dovezi cantitative ce pot fi exprimate în numere şi metodele care
produc materiale cantitative . Pozitiviştii folosesc metode calitative dar numai în etapa
preparatoare/pilot pentru un studiu care are drept scop producerea datelor cantitative.
”Realitatea socială” este ceva exterior, obiectiv, care constă dintr-o reţea de forţe şi relaţii
„cauză-efect” care există independent de cercetător sau subiecţii studiaţi. Munca de cercetare
constă în identificarea acestor forţe, în demonstrarea modului în care ele funcţionează şi
dezvoltarea de „predicţii robuste” care pot fi folosite ca bază pentru intervenţia raţională.

2. Abordările interpretative: Centrul de interes al acestor cercetări este nu stabilirea relaţiilor de

tip “cauză-efect” ci studierea modalităţilor în care oamenii dau sens lumilor lor sociale şi
modalităţilor în care ei exprimă aceste semnificaţii prin limbaj, sunet, imagini, stil personal şi
ritualuri sociale. Apărătorii acestei perspective pun un accent deosebit pe practicile etnografice
dezvoltate de antropologi, caz în care cercetătorul intră într-o localizare socială particulară,
ajunge să-i cunoască intim pe oameni. Această perspectivă insistă că întreaga cunoaştere socială
este un produs comun al unor multiple întâlniri, conversaţii şi argumente pe care cercetătorul le
are cu oamenii pe care îi studiază. Conform acestei perspective structurile organizaţionale
sociale ale vieţii sociale şi culturale sunt produse şi reproduse continuu prin activităţile multiple
ale vieţii de zi cu zi. Realităţile sociale sunt construite şi reconstruite continuu prin practicile
sociale de rutină – de aici denumirea de constructivism asociată orientării. Scopul cercetării în
această perspectivă este unul interpretativ: A înţelege modul în care alţi oameni înţeleg lumea
prin analiza semnificaţiilor pe care ei le atribuie acestei lumi. Scopul unei astfel de cercetări este
producerea “descrierii dense” (thick description). Ceea ce diferenţiază cercetarea interpretativă
de cea pozitivistă nu este referinţa la cifre ci modul concret în care acestea sunt utilizate.
Pozitiviştii se bazează pe statistici pentru a căuta un răspuns la întrebările de cercetare în timp
ce cercetătorii interpretativi le văd ca un punct de plecare în analiza şi investigaţia ulterioară.

3. Realismul critic: Se situează pe aceleaşi poziţii ca şi cercetătorii interpretativi atunci când

susţine că lumea socială se produce şi se transformă în viaţa de zi cu zi. Totuşi această
presupoziţie mai conţine şi ideea că acţiunea cotidiană nu poate fi înţeleasă adecvat fără a ţine
cont de formaţiile culturale şi sociale care o modelează şi o acoperă furnizându-i mediile,
mijloacele şi regulile pentru tot cea ce se realizează. Totodată această abordare este de acord cu
pozitivismul în ceea ce priveşte existenţa unor structuri sociale şi culturale care modelează
opţiunile acţionale ale oamenilor dar care există independent de conştientizarea de către ei a
acestor structuri. Totuşi realismul critic insistă că spre deosebire de structurile care organizează
lumea socială cele care organizează lumea socio-culturală au o evoluţie istorică: apar într-un
anumit moment, în anumite circumstanţe, şi sunt permanent modificate de acţiunea socială.
Orientarea pledează deci pentru o înţelegere a relaţiilor dintre structurile sociale şi culturale şi
activitatea de zi cu zi care are la bază conceptul de activitate umană transformativă. Structurile
generale produc o diversitate de răspunsuri posibile dintre care unele pot provoca sau schimba
mai degrabă circumstanţele existente decât să le confirme. Dar pentru că formaţiunile
fundamentale nu corespund semnificaţiilor simţului comun ele rămân de obicei invizibile
oamenilor în viaţa de zi cu zi. Acolo unde pozitivismul se concentrează pe evenimentele atomice
şi interpretativii se concentrează pe semnificaţiile folosite de oameni pentru a înţelege lumea
realismul critic este preocupat de mecanismele de generare care stau la baza şi produc
evenimente observabile şi sisteme de semnificaţii cotidiene plus pe legăturile dintre aceste
nivele. De aici provocarea căreia trebuie să-i facă faţă cercetarea: 1. Ea trebuie să fie
interdisciplinară, să se bazeze pe mai multe ştiinţe socio-umane; 2. Ea trebuie să utilizeze toate
tehnicile investigative produse în diverse ramuri ale ştiinţelor socio-umane. Deci, „amestecul”
de metode este un element central al realismului critic.
 1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA
METODELOR; ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE.
1.2.1. Tipologia metodelor de studiu a comunicării
Statutul epistemologic al unei ştiinţe-în cazul de faţă, ştiinţele comunicării-poate fi măsurat prin:
(a) obiectul ei –sistemul ei de referinţă; (2) sistemul conceptual-structura teoretică; (3) sistemul
de metode-structura metodologică.

Din punct de vedere etimologic „Metodologie” ca termen vine din greacă: methods- care
semnifică cale, drum-şi logos-care semnifică ştiinţă. Există două mari tipuri de înţelegere a
„Metodologiei” în general: (a) este vorba de o evaluare filosofică asupra conceptelor şi de o
cercetare asupra unui domeniu de studiu/de cunoaştere; (b) ansamblu de tehnici şi strategii de
cercetare a unui domeniu al realităţii.

„Metoda” în cazul comunicării poate fi definită drept un mod de cercetare, un sistem de reguli şi
principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. „Tehnica” este un ansamblu de
prescripţii metodologice (reguli, procedee) necesare activităţii de cercetare în domeniul
comunicării. „Procedeul” reprezintă o modalitate specifică de acţiune , de folosirea a
instrumentelor de investigaţie.

De exemplu: ancheta este metoda utilizată pentru a studia comportamentul de consum media
(lectură presă scrisă, vizionarea emisiuni TV, audiere programe radio); chestionarul şi observaţia
reprezintă tehnicile de cercetare. În cazul chestionarului procedeul de lucru îl reprezintă
chestionarul auto-administrat (completat chiar de subiect) iar în cazul observaţiei procedeul de
lucru îl reprezintă observaţia participativă (situaţie în care cercetătorul observă din interior
activităţile de interes).

În cazul cercetării comunicării este vorba de studiul aspectelor observabile, empirice ale
acesteia, iar activitatea poate lua forma fie a Inducţiei fie pe cea a Deducţiei.

Schema-inducţia vs. Deducţia în procesul cercetării comunicării

Teoria Formularea Interpretarea Adunarea datelor;

datelor; testarea ipotezelor;
existentă ipotezelor
instrumente de validarea teoriei
lucru, eşantioane existente
DEDUCŢIA

INDUCŢIA
De exemplu, în cazul unei cercetării inductive se pleacă de la o teorie existentă-fie aceasta teoria
fluxului în două trepte al comunicării. O ipoteză care poate fi formulată plecând de la această
teorie este următoarea: „În decursul unei campanii electorale influenţa comunicării de masă

Observaţia Măsurarea, Formularea de Formarea Formula

estimarea generalizări conceptelor
realităţii rea
parametrilor empirice
teoriei
asupra opiniilor politice va fi mai mică decât cea exercitată de comunicarea interpersonală”. Ca
instrument de lucru pentru a testa această ipoteză este ales chestionarul, care va cuprinde atât
întrebări legate de efectele comunicării inter-personale cât şi întrebări referitoare la influenţa
exercitată de mesajele transmise prin intermediul mass media. Chestionarul va fi aplicat pe un
eşantion reprezentativ la nivel naţional iar datele adunate vor confirma sau nu ipoteza de lucru.
Pentru o cercetare de tip deductiv fie situaţia în care cercetătorul observă anumite
comportamente comunicaţionale specifice în viaţa de zi-cu-zi, de exemplu, faptul că familiile la
care merge în vizită şi în general prietenii lui au un „ritual” de televizionare: dacă până la ora 19
fiecare are o activitate separată, în momentul în care încep „Ştirile” la TV toţi membrii unei
familii şi cei aflaţi întâmplător în acelaşi spaţiu cu ei se adună în camera unde se află aparatul TV
şi urmăresc informaţiile TV: Plecând de aici se decide realizarea unei cercetări pe tema modelelor
de consum media în familie, iar ca instrument de lucru pentru a aduna datele este aleasă
observaţia participativă şi interviul individual. După realizarea cercetării se poate elabora o
tipologie a consumului intra-familial al mesajelor media şi elabora o nouă teorie asupra efectelor
exercitată de comunicarea de masă.

O distincţie importantă în interiorul metodelor de cercetare a comunicării este cea dintre

cercetarea de tip calitativ şi cea de tip cantitativ. Succint, „calitate” înseamnă în fapt “De ce tip?”
şi implică evaluarea plus aprecierea legată de calitate; în timp ce „cantitatea” înseamnă “Cât de
mare/mult/mulţi?” şi implică numere, mărime şi măsurare.

Cercetarea calitativă Cercetarea cantitativă

Evaluează Numără,măsoară

Foloseşte concepte pentru a explica Prelucrează datele adunate

Se concentrează pe estetica textului Se concentrează pe numărul de apariţii ale lui

X

Teoretică Statistică

Interpretează Descrie, explică şi prevede

Conduce la o evaluare Conduce la o teorie sau o ipoteză

Interpretarea poate fi abordată Metodologia poate fi abordată

Se poate stabili astfel o diferenţă dintre cercetătorul cantitativist vs. cel calitativist de tipul:

Cercetătorul cantitativist Cercetătorul calitativist

Informaţie Interpretare

Media Semnificaţie

N=∞ N=1
Cantitativă Calitativă

Accent pe proiectare Accent pe analiză

Accent pus pe audienţă care receptează Accent pe textul produs

lucrarea

Statistică Concepte din diferite domenii

Subiecte cuantificabile Subiecţi utili pentru teoretizare

Siguranţă dar trivialitate Nesiguranţă dar semnificaţie

Obţinerea unor date pentru o problemă Obţinerea ideilor pentru o problemă

Tradiţia pragmatică americană Tradiţia filosofică europeană

Numără toate cantităţile posibile şi existente Vede universul în particulele cele mai mici

1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE

Un proiect de cercetare pleacă de la câteva elemente/probleme/întrebări: (a) Cât de importantă
este problema de cercetare?; (b) Ipoteza de lucru este rezonabilă sau testabilă?; (c) În cercetare
sunt implicate probleme morale/etice?; (d) Cercetătorul are abilităţile pentru a realiza
cercetarea?; (e) Subiectul este destul de centrat şi de limitat astfel încât poate fi realizat în
termenele propuse şi cu resursele proiectate?; (f) Metodologia este cea mai adecvată ipotezelor
?

Etapele cercetării în cazul unui proiect de studiere al comunicării sunt:

1. Stabilirea temei de cercetare-Ceea ce implică formularea unor motivaţii pentru cercetare:
Tema de cercetare trebuie să aibă o semnificaţie socială, cercetarea în sine trebuie să contribuie
la rezolvarea unei probleme sociale. De exemplu: tema poate fi de tipul: influenţa exercitată de
comunicare asupra unui grup social, norme şi reguli de organizare în interiorul unei instituţii
media, modalitatea în care a evoluta („perspectiva istorică”) un tip de media etc.

2. Cadrul teoretic al cercetării-Se referă la definirea fenomenului studiat şi la dezvoltarea unei

teorii cu valoare explicativă orientată către cercetarea care se pregăteşte. Se porneşte de la
stadiul atins până la momentul de referinţă în cercetarea temei, de la evidenţierea elementelor
de consens dintre diferiţii cercetători ai domeniului şi a celor aflate în dispută, a ipotezelor
analizate şi a rezultatelor obţinute, măsura în care acestea corespund informaţiilor deţinute
despre domeniul comunicării care este vizat de acest proiect şi se urmăreşte detaşarea
aspectelor care necesita noi clarificări. De exemplu, un cadrul teoretic posibil pentru analiza
mass media în România după 1989 ar fi reprezentat de totalitatea teoriilor referitoare la efectele
media în plan social-dintre acestea se pot alege acele teorii care susţin existenţa unei influenţe
puternice a media în plan social („agenda-setting”, de exemplu).
3. Operaţionalizarea conceptelor-orice proiect de cercetare vizează îndeosebi analiza modului
în care o serie de concepte din ştiinţele comunicării se pot „manifesta” în realitate. „Conceptul”
este un construct mental, abstract, realizat pe baza realităţii din care el extrage esenţa ei.
Conceptele pot fi numite şi observabile sau neobservabile. Problema într-un proiect de
cercetare este: Cum devin observabile conceptele? Conceptele devin observabile pe măsură ce
sunt operaţionalizate. Operaţia de operaţionalizare este un proces mental cu aspect dinamic. 1.
Ce înseamnă concepte „neobservabile” sau neoperaţionalizbile? Este vorba de concepte care nu
pot fi observate, care sunt doar inteligibile pentru că reflectă esenţa şi aceasta nu pot fi
observată, sesizată nemijlocit, ci pot fi gândită, inteligibilă. 2. Ce înseamnă concepte
„operaţionale” sau observabile? Este vorba de acea specie de concepte care poate servi
nemijlocit în cercetarea realităţii-ele nu sunt identice cu cele operaţionalizabile (care vor fi
făcute mai târziu operaţionale) – fiecare dimensiune operaţională a lor poate fi precizată sau
determinată. De exemplu, „comunicarea” este un astfel de concept care trebuie operaţionalizat.
Nu pot fi studiate toate dimensiunile sau formale sale de manifestare, de aceea o primă etapă
constă în a delimita tipul de comunicare la care proiectul face referire-de exemplu, comunicare
interpersonală şi comunicare de masă. În cea de-a doua etapă a operaţionalizării se poate opta
pentru următoarea clasificare: (a) Comunicarea interpersonală-va fi sub-operaţionalizată în (1)
comunicare la nivelul diadei (acord, dezacord, neutru); (2) comunicare la nivelul triadei sau a
grupului(acord, dezacord, neutru); (b) Comunicarea de masă va fi, la rândul ei sub-
operaţionalizată în: (a) mijloacele de transmitere a informaţiei (presă, radio şi televiziune); (b)
efectele la nivelul receptorului (efecte pe termen lung şi efecte pe termen scurt); (c) tipul de
expunere la comunicarea de masă (frecvenţa vizionării/audierii/lecturii mesajelor; expunere
accidentală sau voluntară). Am avea astfel o schemă de tipul următor:

COMUNICARE

Comunicare inter-personală Comunicare de masă

Mijloace de Efecte la Tip de

Triada/ transmitere nivelul expunere
mesaj receptorului la mesaj
Grupul
După operaţionalizarea conceptelor următoarea etapă este cea a construcţiei indicatorilor. Un
indicator reprezintă un mijloc de măsurare a variabilelor, adică a elementelor din realitate pe
care le studiem. De exemplu, în cazul operaţionalizări anterioare pentru sub-conceptul „Mijloace
de transmitere a mesajelor comunicării de masă” pot fi consideraţi indicatorii: 1. Opinii
Diada

1. Acord 1.Acord 1. Presa scrisă 1. Efecte pe 1. Expunere

termen lung accidentală
2. Dezacord 2. Dezacord 2. Radio
2. Efecte pe 2. Expunere
referitoare la rolul social al televiziunii; 2. Încrederea sau neîncrederea în diferite canale de
comunicare în masă;3. Imaginea despre raportul jurnaliştilor cu sfera politică;4. Relaţiile de
simpatie şi antipatie faţă de ziarişti; 5. Încrederea în jurnaliştii cunoscuţi; 6. Opinii despre rolul
social al ziariştilor.

În fine, ultima etapă a operaţionalizării conceptelor este cea a construcţiei indicilor, prin care are
loc o nouă apropiere între teorie şi planul empiric. La acest nivel sunt măsurate îndeosebi
variabile observate în plan empiric. De exemplu, în cazul anterior se va încerca măsurarea
variabilei „opinii” pentru situaţia indicatorului „Opinii referitoare la rolul social al televiziunii”
prin intermediul indicelui exprimat sub forma întrebării:„După părerea dvs. în societatea
românească actuală televiziunea are rolul de a: 1. Informa; 2. Educa; 3. Distra; 4. Nu ştiu/Nu pot
aprecia”

4. Problema formulării ipotezelor şi a operaţiilor cu ipotezele- Ipoteza ştiinţifică este un

moment al cunoaşterii, o etapă a ei. Este o problemă care se pune în momentul pregătirii
conceptuale, de alegere a conceptelor şi de operaţionalizare a conceptelor. Ipoteza este o
interpretare anticipativă şi raţională a fenomenelor, bazată pe cunoştinţe acumulate anterior
despre fenomenul respectiv dar care se formulează şi prin anticiparea evoluţiei acestui fenomen
în viitor. Undeva în procesul de formulare al ipotezelor se pune în legătură evoluţia anterioară şi
anticiparea evoluţiei viitoare. Enunţul ipotetic este: 1. Un enunţ anticipativ-de îndată ce enunţul
ipotetic este verificat se obţine o explicaţie în raport cu fenomenele care se produc-explicaţia
este, de regulă, de tip determinist, cauzal. 2. Un enunţ anticipativ operaţional-pe baza
explicaţiilor obţinute putem obţine alte enunţuri care să ne permită enunţuri despre acţiunile
noastre. Principalele atribute ale ipotezei ştiinţifice: (a) Validitatea –enunţul ştiinţific are un
anumit grad de concordanţă cu materialul faptic la care se referă-enunţul ca atare este formulat
astfel încât să surprindă tendinţele şi structurile evoluţiei; (b) Verificabilitatea sau testabilitatea –
enunţul ipotezei este ştiinţific dacă este principial verificabil cu mijloacele demersului ştiinţific,
adică dacă putem avea accesul la o serie de fapte empirice cu ajutorul cărora se verifică enunţul.
Verificarea presupune confirmarea sau infirmarea ipotezei-ipoteza care este verificată pozitiv
devine teză (cunoaşterea trece din cadrul ipotetic în cel tetic); (c) îndoiala sau provizoratul-
enunţul ipotetic presupune ceva incert, care se poate să nu să se producă; (d)
Comunicabilitatea-ipoteza trebuie să fie formulată clar şi simplu în cadrul comunităţii ştiinţifice.

Elementul central este cel de cauzalitate-ipoteza caută să stabilească relaţia dintre o cauză şi
efectul pe care îl produce aceasta din punctul de vedere al studiului comunicării. Există mai
multe tipuri de relaţii cauzale:

1. Relaţiile cauzale lineare bazate pe antecedenţă temporală şi acţiunea eficientă a unor factori
pentru realizarea unui fenomen.

A B

Antecedent în raport cu B

2. Relaţiile cauzale teleologice –sunt caracterizate prin faptul că apariţia fenomenului A este
explicată prin recursul la un fenomen ulterior (viitor)

A B

timp prezent timp viitor

3. Relaţii cauzale circulare-A şi B se determină reciproc:

A B

4. Relaţii cauzale de tip feed-back (retroacţiuni)-pot fi negative sau pozitive. În acest caz:

A B C

Retroacţiune

Ipoteza sau enunţul ipotetic poate fi de mai multe feluri:

A. După gradul de conceptualizare: (1) Ipoteze generale sau teoretice- aplicate la ansamblul
cercetării, sunt ipoteze care privesc întregul complex cercetat-ele sunt testabile indirect prin
medierea ipotezelor de lucru; (2) Ipoteze de lucru sau empirice-sunt ipoteze parţiale, se referă la
unele aspecte care trebuie studiate-ele trebuie să fie sistemic alcătuite pentru a asigura
testabilitatea ipotezei generale.
B. După sfera lor: (1) Ipoteze globale-se referă la ansamblul fenomenelor studiate; (2) Ipoteze
parţiale-surprind numai realităţile sectoriale, factoriale.

C. După nivelul de elaborare: (1) Ipoteze de cercetare (teoretice, generale)-sunt formate din
enunţuri generale, cele mai largi, pentru ghidarea teoretică a investigaţiei; (2) Ipoteze de lucru
(empirice) –sunt operatorii, se referă la anumite momente, secvenţe testabile nemijlocit ale
investigaţiei respective-enunţurile lor se referă numai la o anumită latură a fenomenului
cercetat.

Există şi alte tipuri de ipoteze: (1) descriptive-de identificare a fenomenelor, faptelor,

problemelor; (2) statistice sau probabiliste-permit explorarea corelaţiilor dintre variabilele
diferite care sunt caracteristice pentru universul studiat; (3) euristice-au rolul de a investiga actul
social, faptul social; (4) nomologice-sunt enunţuri explicative asupra a noi modalităţi de a
formula legi şi legităţi; (5) explicite şi implicite.

Ipotezele se expun prin judecăţi ipotetice de tipul: „Dacă X atunci Y”. De exemplu, în
cazul conceptelor operaţionalizate anterior se poate presupune că în cadrul comunicării
de masă (ca un concept specific) putem vorbi de o relaţie cauzală între”Mijloacele de
transmitere a informaţiei” (A) şi „Efectele receptării mesajelor media la nivelul
receptorului” (B) de tipul A→B. la un nivel general o ipoteză referitoare la această
relaţie poate fi formulată astfel: „Tipul mass media determină efectele receptorii
mesajelor media la nivelul receptorului”. Este evident că o astfel de ipoteză este greu de
verificat în realitate de aceea va fi necesară o alegere între indicatorii specifici celor
două sub-concepte. Să presupunem că optăm pentru „Frecvenţa consumului mesajelor
media” (în cazul A) şi pentru „Efecte pe termen lung asupra opţiunilor politice” (în
cazul B). Reformularea ipotezei anterioare va lua astfel forma: „Dacă un individ
consumă mai mult mesajele politice ale presei scrise atunci opiniile lui politice se vor
schimba în decursul timpului”.
5. Stabilirea eşantionului-Orice cercetare se confruntă cu imposibilitate practică, cea de a
interoga individual toţi membrii unei populaţii de interes, şi cu o posibilitate practică, care este
cea de a descrie întregul prin parte. Această posibilitate de a descrie totul prin parte rezultă din
aplicarea tehnicilor de eşantionaj: tehnicile probabiliste şi tehnicile non-probabliste. Prin
definiţie eşantionarea urmăreşte realizarea unei cercetări reprezentative prin studierea unei
părţi din întreaga populaţie sau din întreg ansamblul care îl interesează pe cercetător.

A. Tehnicile probabiliste de eşantionare-eşantionarea constă din selecţionarea sau extragerea

unui eşantion dintr-o populaţie. Cu scopul de a putea aplica sau generaliza rezultatele obţinute
pe baza acestui eşantion la ansamblul populaţiei din care este extras, trebuie să ne asigurăm că
el reprezintă corect această populaţie. Ori, singura modalitate prin care ne asigurăm este de a
alege la întâmplare indivizii care vor face parte din eşantion. De fapt se estimează că orice
caracteristică, oricare ar fi aceasta, este repartizată şa întâmplare într-o populaţie suficient de
mare. Dacă, în consecinţă, se alege la întâmplare un număr destul de mare de indivizi care
provin din această populaţie, aceştia trebuie în mod normal să furnizeze un portret valid al
caracteristicilor acestei populaţii. Tehnicile probabiliste permit ca, plecând de la calculul statistic,
să se precizeze riscurile consistente cu generalizarea la ansamblul populaţiei a rezultatelor
măsurătorilor efectuate. Aceste tehnici implică de fapt „o veritabilă tragere la sorţi”, adică, aşa
cum explică Beaud, că fiecare individ din populaţie are o şansă cunoscută de a fi ales. Ele permit,
deci, să se precizeze, pentru fiecare element din populaţie, probabilitatea de a fi inclus în
eşantion. În cel mai simplu caz, probabilitatea de includere este aceeaşi pentru fiecare dintre
elemente, dar aceasta nu este o condiţie necesară. Ceea ce este necesar în cazul eşantionării
probabiliste este ca fiecare element să aibă o anumită probabilitate de a fi inclusă care trebuie
precizată. Această probabilitate de includere permite a determina că un eşantion nu este
reprezentativ decât cu o probabilitate dată . Una dintre modalităţile de a reduce această marjă
de eroare constă din a mări talia eşantionului. Există patru tehnici care permit precizarea
probabilităţii de a include fiecare dintre elementele populaţiei în eşantion.

A.1. Eşantionarea aleatoare simplă-eşantionarea aleatoare simplă constituie tehnica principală

de eşantionare probabilistică. Atunci când se aplică această tehnică, fiecare individ are nu numai
o şansă cunoscută, dar şi o şansă egală de a fi ales pentru a face parte din eşantion. Această
tehnică seamănă cu cea a tragerii la loterie, al cărei caracteristică este că extragerea unui
element trebuie să fie independentă de extragerea unui alt element ce aparţine populaţiei.

A.2. Eşantionarea sistematică-tehnica de eşantionare sistematică este mai simplă decât cea a
eşantionării aleatorii simple. Ea constă din a alege indivizii la intervale fixe într-o listă. Numai
primul individ este ales la întâmplare. În acest tip de eşantionare nu există independenţa
extragerilor pentru că primul individ ales determină alegerea restului.

A.3. Eşantionarea cluster-eşantionarea cluster constă, într-un prim moment, în a alege sau a
extrage la întâmplare grupuri de persoane şi nu de indivizi. Apoi, se supune analizei fie
ansamblul acestor clustere fie o parte (un eşantion) de indivizi care le compun. Acest al doilea
procedeu este numit „eşantionarea în a doua etapă”. Se poate de asemeni ajunge la a treia
etapă. De exemplu, fie cazul unei populaţii dintr-un mare oraş. Se alege mai întâi o perimă serie
de clustere care reprezintă diferitele cartiere ale oraşului. Se alege apoi o altă serie de clustere
care reprezintă străzile acestor cartiere. Şi apoi se alege o a treia serie de clustere care
corespunde anumite imobile de pe aceste străzi.

A.4. Eşantionarea stratificată-eşantionarea stratificată este tehnica de eşantionare cea mai

rafinată. Ea constă în a împărţi populaţia studiată în sub-populaţii numite straturi, apoi să
extragem aleator un eşantion în fiecare din aceste straturi, ansamblul de eşantioane alese astfel
constituind eşantionul final care va fi supus analizei. Această diviziune a populaţiei în straturi
poate să se bazeze pe unul sau mai multe criterii. Odată ce este stabilit ansamblul straturilor, se
realizează o eşantionare aleatoare simplă în fiecare strat şi aceste sub-grupuri de eşantioane
sunt apoi reunite pentru a forma eşantionul global. Tehnica permite de asemeni să se constituie
un eşantion non-proporţional, ceea ce semnifică că un sub-grup va fi supra-reprezentat. De
exemplu, dacă dorim să comparăm obiceiurile de consum media între diferite grupuri culturale
trebuie supra-reprezentate grupurile culturale la repartizate în populaţia totală.
B. Tehnicile non-probabiliste-Opus tehnicilor probabiliste, tehnicile non-probabiliste nu
intenţionează constituirea unor eşantioane reprezentative, ci doresc doar să satisfacă la un
anumit nivel de generalitate scopul cercetării. De exemplu, scopul unei cercetări poate fi cel de a
aduna ideile, opiniile, aprecierile din partea unui grup de experţi în comunicarea organizaţională
în raport cu o temă particulară. Tehnica de eşantionare nu constă din a constitui un grup de
experţi reprezentativ pentru ansamblul populaţiei experţilor din acest domeniu. Nu se doreşte
generalizarea punctului de vedere al acestor experţi în comunicare organizaţională (ceea ce ar
necesita un eşantion probabilist), ci pur şi simplu dorim adunarea ideilor acestor experţi. Există
patru tehnici principale de eşantionare non-probabilistă: eşantionarea accidentală, de
eşantionarea voluntarilor, de eşantionarea cu scop şi de eşantionarea pe cote.

B.1. Eşantionarea accidentală-această tehnică constă pur şi simplu din a include în eşantion
subiecţii care se prezintă până când eşantionul atinge mărimea prevăzută. De exemplu, un
cercetător se postează la o gură de metrou şi interoghează primele cincisprezece persoane
întâlnite-aceasta este o tehnică des folosită la TV.

B.2. Eşantionarea voluntarilor-conform numelui său, această tehnică face apel la voluntari
pentru a constitui un eşantion. Pentru a justifica folosirea sa, cei care o utilizează pretextează că
natura întrebărilor este supusă problemelor etice (este vorba de întrebări indiscrete).

B.3. Eşantionarea cu scop-vizează realizarea unei „machete” în mic a populaţiei studiate. Ceea ce
contează în acest caz sunt anumite particularităţi ale populaţiei şi nu reprezentarea sa globală
(descoperirea unei logici, un proces, a unui mecanism etc.). De exemplu, pentru a verifica
reţelele de influenţă dintr-o organizaţie se alege a se adăuga la o reţea de indivizi influenţă toţi
cei care sunt în relaţie cu ei. Acest fapt permite să se delimiteze sistemul de relaţii care există
într-un grup, ceea ce nu ar fi permis eşantionarea aleatoare.

B.4. Eşantionarea pe cote-este cea mai utilizată în plan ştiinţific dintre eşantionările non-
probabiliste. Orice populaţie posedă variabile explicative aşa cum ar fi sexul, vârsta, venitul etc.
Ele pot explica variaţiile altor caracteristici cum ar fi comportamentele, atitudinile, opiniile, care
constituie deseori obiectul anchetei. Decupând populaţia conform variabilelor explicative se
obţin sub-grupuri, straturi destul de omogene în raport cu alte caracteristici de studiat.
Constituind un eşantion astfel încât el să reprezintă anumite caracteristici ale populaţiei se poate
estima că se vor reproduce destul de fidel alte caracteristici ale sale. De fapt, eşantionarea pe
cote poate semăna, la prima vedere, cu cea probabilistă, pentru că ea permite obţinerea de
categorii particulare care reprezintă ansamblul populaţiei.

Diferenţa între eşantionarea probabilistă şi eşantionarea non-probabilistă

Eşantion probabilist Eşantion non-probabilist

-Generalizarea rezultatelor la Scopuri -A răspunde la o întrebare de

ansamblul populaţiei din care a cercetare specifică; suscitarea
ideilor; verificarea unei ipoteze
fost extras; precise;

-Reprezentarea acesteia cât se -Alimentarea studiilor exploratorii.

poate de fidel.

Caracteristici

Da, o tragere la sorţi Bazată pe hazard Nu, bazată pe alegerea voluntară a

cercetătorului

Da Fiecare individ din Nu, deci nici o garanţie de

populaţia globală are reprezentativitate
o şansă cunoscută
de a fi sondat

Da, este deci posibil să se Permite precizarea Nu, generalizările extrase din aceste
realizeze generalizări la erorii de eşantionare metode rămân ipotetice
ansamblul populaţiei plecând de prin calcul statistic
la eşantion

Calitate, precizie şi Avantaje Facilitate, rapiditate şi economie

reprezentativitate

Tehnici greoaie, scumpe şi dificil Inconveniente Calitate inegală şi nesigură

de pus în practică

Principalele caracteristici ale tehnicilor de eşantionare probabilistă şi non-probabilistă

Eşantioane non-probabiliste

Eşantionul -cei sondaţi sunt primii pe care anchetatorul îi întâlneşte într-un

accidental mediu fix ales;

-oferă o garanţie mică.

Eşantionul -cei sondaţi sunt persoanele care se autopropun pentru studiu;

voluntarilor
-numeroase surse de eroare.

Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi în funcţie de o particularitate specifică;

cu scop
-sondajul este de tip contextual pentru că este căutat un sub-
grup ideal pentru a înţelege un fenomen precis.
Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi accidentali între categoriile populaţiei şi în
pe cote mod proporţional cu locul pe care îl ocupă aceste categorii în
populaţie;

-cea mai fiabilă dintre tehnicile non-probabiliste.

 Eşantioane probabiliste
Eşantionul -cei sondaţi au toţi o şansă de a fi aleşi;
aleator
simplu -după fiecare extragere individuală, populaţia iniţială este
reconstituită;

-eşantion tipic de probabilitate.

Eaşntionarea -cel care este primul sondat este ales la întâmplare şi el determină
sistematică alegerea tuturor celorlalţi care sunt aleşi la intervale fixe într-o listă.

Eşantionarea -eşantionare a grupelor conform gradului;

tip cluster
-alegerea unui grup al celor sondaţi, apoi a unui sub-grup;

-posibilitatea erorilor de eşantionare de la un nivel la altul,

-tendinţa spre omogenitatea internă în sub-grupuri, deci bun pentru

sondajul contextual.

Eşantionul -cei care sunt sondaţi sunt aleşi din interiorul grupurilor constituite
stratificat în prealabil (straturi) în funcţie de unul sau mai multe criterii;

-permite supra-sau sub-reprezentarea unui sub-grup.

6. Stabilirea metodei de cercetare-se face alegerea între metodele cantitative şi cele calitative
sau se decide ca pot fi folosite ambele tipuri de metode în cadrul aceluiaşi proiect de cercetare.

1. 4. EXPERIMENTUL
Experimentul este folosit de peste 50 de ani în studiul media iar la început era preocupat
exclusiv cu efectele media la nivelul audienţei lor. Abordarea experimentală are cinci utilizări
fundamentale în cercetarea comunicării şi a mass media: (1) A investiga ipotezele şi problemele
de cercetare în codiţii controlate; (2) A dezvolta teoriile care pot fi testate în teren ( field ); (3) A
rafina teoriile care există şi rezultatele pre-existente ale cercetării; (4) A investiga problemele
prin paşi mici; (5) A uşura reproducerea, pentru că condiţiile de studiu sunt clar precizate.

Orice experimentul are un traiect metodologic clar:

1. Începe cu o ipoteză despre o relaţie dintre două sau mai multe variabile cuantificabile;

2. Implică a schimba ceva într-o situaţie particulară existentă;

3. Se sfârşeşte cu compararea rezultatelor dintr-o situaţie modificată cu unele nemodificate.

În contextul cercetării media un experiment implică crearea unui set de condiţii (formulate astfel
încât să se poată spune că conţinutul media a produs apariţia unui anumit răspuns din partea
audienţei) în care un grup de subiecţi este expus unei mulţimi de stimuli şi apoi sunt invitaţi să
răspundă într-un anume fel. Exemplu: dacă se doreşte testarea unei ipoteze referitoare la efectul
comportamental la nivelul audienţei al vizionării unor emisiuni violente atunci se vor crea două
situaţii în care două grupuri din audienţă vor viziona unul programe violente şi celălalt programe
non-violente. Apoi ambele grupuri vor fi plasate în altă situaţie în care există ocazii de a se
comporta agresiv. Ipoteza de cercetare ar putea stipula ca subiecţii care s-au expus la violenţa în
media se vor comporta mai agresiv decât cei care au vizionat emisiuni non-violente. Pentru a
vedea obiectiv aceasta se realizează măsurători cantitative ale comportamentului. Pentru a
demonstra existenţa relaţiei de cauzalitate este necesar ca experimentul să aibă loc în condiţii
de laborator în care cercetătorul controlează total condiţiile expunerii la media, ale conţinutului
media şi ale răspunsurilor audienţei. Un experiment implică faptul că cercetătorul creează o
situaţie şi apoi o modifică. De exemplu, o cercetare asupra impactului anumitor caracteristici
asupra memoriei audienţei legate de conţinutul unui program de ştiri implică faptul că
cercetătorul produce un material special din ştirile TV astfel încât izolează numai anumite
caracteristici ale acestui material. În pasul doi el produce un alt material în care izolează alte
caracteristici din ştirile TV. Sunt alese apoi două eşantioane de subiecţi care vizionează fiecare
câte un material şi apoi sunt testaţi în legătură cu amintirea a ceea ce au vizionat. Dacă un grup
îşi aminteşte mai bine ce a vizionat, atunci este testată ipoteza că modul în care sunt prezentate
informaţiile măreşte sau reduce reamintirea informaţiilor.

În realizarea unui experiment sunt numeroşi factori care trebuie definiţi atent şi procedeele sale
trebuie urmate atent pentru a putea explica corect relaţia dintre cauză şi efect. Factorii-cheie ai
experimentului sunt:

A. Variabila independentă-adică tratamentul, manipularea sau modificarea condiţiilor pe care

cercetătorul le va modifica în interiorul mediului în care indivizii vor fi observaţi şi testaţi. În
exemplul anterior ea era programul de ştiri produs în două variante de cercetător.

B. Variabila dependentă-adică rezultatul măsurabil al manipulării experimentale. În exemplul de

mai sus el era rezultatul măsurabil al reamintirilor din programul de ştiri vizionat.

Pentru controlul grupurilor cercetătorul trebuie să realizeze un procedeu în doi paşi: (a) alocarea
aleatoare a subiecţilor în fiecare grup; (b) realizarea unei pre-testări-adică măsurarea variabilei
dependente înaintea introducerii tratamentului-şi a unei post-testări-adică măsurarea variabilei
independente după ce s-au pus în aplicare condiţiile experimentale.

Tipuri de cercetare experimentală:

A. Studiul experimental clasic-numit şi „cercetare pre-test-post-test cu un grup de control”. El
cuprinde alocare aleatoare a subiecţilor în grupuri, un pre-test şi un post-test, un grup
experimental şi un grup de control. Exemplu, fie studiul efectelor violenţei din filme asupra
atitudinii spectatorilor. Un grup (compus din subiecţi aleşi aleator) urmăreşte un film cu scene
violente şi un alt grup (compus tot din subiecţi selectaţi aleator)vizionează un film fără scene
violente. Ambele grupuri completează un chestionar înainte de vizionare şi un chestionar după
vizionare. Chestionarele cuprind întrebări despre atitudinea indivizilor legată de violenţă. Scopul
este să se descopere dacă apare o tendinţă spre o mai mare violenţă în grupul celor care au
văzut filmul cu scene violente comparativ cu grupul care a vizionat un film non-violent.

Proiectul cu un grup de control pre-test-post-test

R O1 X O2

R O1 O2

În acest caz subiecţii trebuie să fie alocaţi sau aleşi aleator şi fiecare grup este supus unei
pretestări. Oricum, numai primul grup este expus tratamentului-diferenţa dintre O1 şi O2 pentru
grupul 1 este comparată cu diferenţa dintre O1 şi O2 pentru grupul 2. Dacă apare o diferenţă
semnificativă statistic atunci se presupune că tratamentul experimental este cauza ei.

B. Pre-experimentul- este cazul experimentelor în care cercetătorul omite pre-testarea

sau utilizarea grupului de control. Are mai multe forme:
B.1. Experimentul cu un unic grup post-test-este un experiment care are numai un grup, un
tratament al condiţiilor şi o post-testare. Exemplu: unui grup de subiecţi i se arată un film
violent şi apoi li se administrează un test de atitudine. Nu se poate spune dacă filmul îi
influenţează mai mult decât alţi factori care nu au fost testaţi.

B.2. Experimentul cu un unic grup pre-test şi post-test-este experimentul care are un unic grup,
un pre-test, un tratament al condiţiilor şi un post-test. Exemplu: indivizilor dintr-un grup care
urmăresc un film li se aplică un test de atitudine apoi ei vizionează un film violent şi apoi
completează un nou test de atitudine pentru a măsura schimbările datorate vizionării filmului
violent. Lipsa unui grup de control face posibil ca schimbarea de atitudine să se datoreze altor
factori decât vizionării filmului.

C. Cvasi-experimentul şi experimentul special-sunt folosite în cazurile în care experimentul

clasic nu se poate aplica. Au mai multe forme:

C.1. Experimentul cu două grupuri numai cu post-test-este realizat cu două grupuri în care sunt
incluşi subiecţi aleşi aleator iar grupul experimental este cel care este expus tratamentului
experimental. Grupurile sunt testate numai odată-după ce grupul experimental este supus
manipulării condiţiilor. Experimentul este mai deficitar decât cel care utilizează o etapă pre-test
pentru că el nu poate observa diferenţele pre-tratamentului asupra grupului experimental în
raport cu grupul de control.

Proiectul cu un grup de control numai cu post-test

R X O1

R O2

Nici un grup nu este supus unui pre-test dar grupul 1 este expus unei variabile de tratament,
urmată de o post-testare. Cele două grupuri sunt comparate pentru a determina dacă este
prezentă vreo diferenţă semnificativă statistic. Acest proiect este folosit şi în cazul controlului
explicaţiilor rivale-ambele grupuri sunt la fel de influenţate de dezvoltare, istorie etc.

C.2. Experimentul doar cu un grup de control şi cu post-test-este o variantă a experimentului

post-test cu două grupuri în care doar un grup este supus tratamentului experimental şi al doilea
grup acţionează ca un grup de control şi nu este supus tratamentului. Nu se realizează pre-testul
şi se compară rezultatele post-test ale grupului experimental cu rezultatele din etapa controlată
într-o etapă de măsurătoare cu un unic moment.

D. Experimentul Salomon cu patru grupuri- subiecţii sunt împărţiţi aleator în patru grupuri din
care două sunt supuse pre-testării şi celelalte două nu sunt supuse pre-testului. Apoi toate
grupurile sunt supuse tratamentului, în următorul mod: (a) un grup care a trecut de pre-test şi
un grup fără pre-test sunt supuse unei variante a tratamentului; şi sau b. sau c: (b) un grup care
a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse celei de-a doua variante a
tratamentului; sau (c) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test nu sunt supuse
tratamentului şi servesc ca grupuri de control. Apoi toate grupurile sunt supuse post-testului.
Proiectul de cercetare Salmon cu patru grupuri

R O1 X O2

R O3 O4

R X O5

R O6

În proiect este prezentată fiecare alternativă pentru pre-testare şi post-testare-principalul

neajuns al acestui proiect este că sunt necesare patru grupuri. Proiectul cu patru grupuri al lui
Solomon, nu numai că controlează variabilele externe ci ia în considerare validitatea externă
pentru că sunt determinabile efectele şi interacţiunea testării (două grupuri sunt supuse pre-
testării şi două nu). Totodată, proiectul permite o mai mare generalizare a datelor. Proiectul
demonstrează modul în care cercetătorul poate investiga eficacitatea relativă a reclamelor
colorate vs. cele alb-negru din ziare în timp ce măsoară şi impactul expunerii la materialele
radio.

E. Experimentul factorial- acest experiment este important în cercetarea media interesată de

comportamentul a două variabile independente la nivelul aceluiaşi eşantion variabilele fiind
considerate atât separat cât şi în relaţia reciprocă. De exemplu, fie studiul factorilor care pot
influenţa prezentarea agresiunii. Cercetătorul poate fi interesat de cât de mult din efectele
enervării cotidiene sau a prezentării unui film violent poate produce o reacţie agresivă a
subiecţilor. Factorii în acest caz sunt enervarea anterioară şi filmul violent. Procedura implică
utilizarea unui eşantion aleatoriu care va fi pus în fiecare din următoarele patru situaţii:1.
enervarea anterioară plus film violent; 2. enervarea anterioară şi nici un film violent; 3. nici o
enervare anterioară şi film violent; 4. nici o enervare anterioară şi nici un film violent. Termenul
de „proiect cu doi factori” indică faptul că sunt manipulate două variabile independente. Factorii
au două sau mai multe nivele-deci, termenul proiect factorial 2 X 2 înseamnă: „două variabile
independente, fiecare cu două nivele”. Un proiect factorial 3 X 3 are trei nivele pentru fiecare
pentru fiecare dintre variabilele independente. De exemplu, fie situaţia în care administratorul
unei staţii TV ar dori să se realizeze un studiu despre campania de promovare a unei serii noi de
filme ale săptămânii. Directorul planifică să facă reclamă seriei în ziare şi la radio. Subiecţii aleşi
aleator sunt plasaţi într-una din celulele proiectului factorial 2 X 2:

Un proiect factorial 2 X 2

Radio Fără radio

Ziare

I II
Fără ziare

III IV

Experimentul de acest tip permite testarea a două nivele ale variabilelor independente,
expunerea la radio şi expunerea la ziare. În studiu sunt implicate patru grupuri: Grupul I este
expus atât la materialele radio cât şi la cele din ziare; grupul II este expus numai la ziare; grupul
III este expus numai la radio şi grupul IV nu este expus nici la radio şi nici la ziare. După ce
grupurile au trecut prin tratamentul experimental, cercetătorul a putut administra un scurt
chestionar pentru a determina ce mediu sau combinaţii de media funcţionează cel mai bine.

F. Experimentul repetat-acest experiment studiază efectele manipulărilor multiple la nivelul

aceluiaşi grup: Efectele fiecărei manipulări sunt evaluate prin monitorizarea şi cuantificarea
schimbărilor în ceea ce fac subiecţii de fiecare dată când este aplicat un tratament. Experimentul
de acest tip are două forme principale:

F1. Seria de timp întreruptă-este experimentul cu un grup şi în care se realizează măsurători

pre-test înainte de tratament şi multiple măsurători după tratament. Exemplu: dacă se
introduce TV într-o comunitate cercetătorul este interesat să vadă ce efect are acest lucru
asupra activităţilor din timpul liber. Sunt măsurate activităţile din timpul liber timp de câţiva ani
înainte de introducerea TV şi apoi aceleaşi activităţi după introducere TV pentru a se face o
comparaţie.

F.2. Experimentul seriilor de timp echivalente-implică un grup şi are următorii paşi: pre-test,
tratament, post-test, apoi iar pre-test, tratament, post-test ş.a.m.d. Exemplu: dacă se doreşte
introducere TV într-o comunitate, poate că există numai un post TV iniţial, apoi după 2 ani apare
încă unul apoi după alţi 2 ani încă unul. Poate fi studiat impactul creşterii numărului de canale
TV asupra activităţilor de timp liber din comunitate.

1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIE

Ancheta în studiul comunicării nu este o metodă propriu-zisă ci un corp de metode. Ea este un
corp sistematic de metode, tehnici şi procedee care se desfăşoară în vederea scopului de
cunoaştere pe eşantioane reprezentative în vederea obţinerii informaţiilor necesare cu valoare
explicativă referitoare la faptele, fenomenele şi procesele sociale. În acest caz ancheta
urmăreşte sesizarea în cadrul populaţiei cercetate a modului în care se distribuie diferite
variabile şi în care se prezintă indicatorii reţinuţi pentru observaţie din raţionalizarea
conceptelor. Ancheta caută de obicei să furnizeze date empirice adunate dintr-o populaţie de
subiecţi asupra unui întreg număr de subiecte sau teme. Câteodată datele sunt utilizate pentru a
furniza sprijin pentru sau pentru a nega ipotezele sau pot pur şi simplu să furnizeze informaţii
fundamentale legate de modele existente de comportament- De exemplu, un astfel de domeniu
ar fi cel al adoptării a „noi”media de tip transmisie audiovizuală prin cablu sau satelit - anchetele
pot identifica nu numai cine utilizează aceste media ci şi de ce. Anchetele sunt de mai multe
feluri:

A. După sfera sau aria lor de cuprindere:

1. Anchete atomizate sau individuale- aplicate asupra indivizilor reprezentativi în raport cu o

anumită problemă-de exemplu, studiul de caz, ca metodă de anchetă, este de acest tip-indivizi
selectaţi sunt cazurile tipice pentru o anumită populaţie.

2. Anchete contextuale-sunt anchete asupra grupurilor sociale considerate prin prisma

identităţii lor ca grupuri sociale, a trăsăturilor care le diferenţiază ca grup-pentru că grupul este
unitatea de referinţă ceea ce este interesant este relaţia dintre grupuri(nu cele din interiorul
grupului, pentru că pe această din urmă cale se ajunge la anchete individuale).

B. După natura problemei studiate-tipurile de anchetă sunt mai numeroase:

1. Ancheta de opinie-are ca obiect opinia de grup (colectivă, publică)-opinia de grup, colectivă

sau publică este rezultatul interacţiunii opiniilor individuale-atunci când se realizează o astfel de
anchetă nu se însumează pur şi simplu opiniile de un anumit tip, ci în pre-anchetă se depistează
mai întâi dacă există o opinie de grup.

2. Ancheta de atitudine-vizează identificarea atitudinilor socialmente tipice ale grupurilor sociale

vis-a-vis de diferite probleme cu care se confruntă.

3. Ancheta de aptitudine-aptitudinea este o totalitate de trăsături de personalitate care-i permit

unei persoane să obţină rezultate maxime în orice domenii-în sociologie se are în vedere faptul
că există aptitudini sociale ale indivizilor sau grupurilor în legătură cu anumite procese specifice
relaţiilor intra-şi inter-grupale.
C. După durata lor, anchetele sunt:

1. Anchete instantanee, transversale, nereproductibile-au o valoare de cunoaştere mai redusă,

oferă informaţii despre situaţii la un moment dat despre valoare variabilelor, indicatorilor şi
indicilor.

2. Anchete panel, desfăşurate în mai mulţi timpi-permite sesizarea dinamicii, direcţiei de mişcare
a acestor indicatori de la suită de anchete instantanee desfăşurate cu aceleaşi instrumente şi pe
aceleaşi eşantioane, cu aceleaşi instrumente de măsură.

Tehnica sondajelor este o categorie specifică a metodei anchetelor, acestea din urmă fiind mult
mai largi şi neimplicând cu necesitate cuantificarea rezultatelor. Se distinge între ancheta prin
intermediul chestionarului şi ancheta fără de chestionar. Sondajele constituie o categorie
specială de anchetă prin intermediul chestionarului. Sondajul evocă ideea de explorare. Această
tehnică cuprinde trei dimensiuni importante: mai întâi, ea este fundamental o tehnică de
măsurătoare, pentru că ea este destinată să furnizeze informaţii concrete asupra unui fenomen.
Apoi, sondajul se realizează asupra unui eşantion din populaţie. Şi, în cele din urmă, sondajul se
realizează prin intermediul întrebărilor adresate acestui eşantion.

Instrumentul fundamental pentru aceste tipuri de cercetare este chestionarul-acesta

standardizează şi organizează adunarea şi prelucrarea informaţiilor. În acest fel pot fi puse unui
număr mare de oameni întrebări identice sau foarte asemănătoare. Totuşi chiar dacă
chestionarele oferă o bună modalitate de organizare a informaţiilor ele nu au un format
standard şi pot varia în funcţie de cine este anchetat şi în ce localizare are loc aceasta-
chestionarele pot fi utilizate într-o situaţie faţă-în-faţă fie acasă fie într-un loc public, de obicei
un colţ de stradă-acestea sunt formele cele mai obişnuite de chestionare pe care le întâlnesc
oamenii şi ele solicită unui intervievator să pună întrebările şi să completeze formularul.

Forma chestionarului este foarte importantă pentru că ea constituie mijlocul prin excelenţă prin
care se obţin răspunsurile de la personale pe care dorim să le intervievăm. Forma chestionarului
poate deci să exercite o influenţă determinantă asupra calităţi răspunsurilor obţinute. Există
două mari tipuri de întrebări: întrebările închise şi întrebările deschise

A. Întrebările închise - Întrebarea închisă este cea în care alegerea şi libertatea de expresie ale
anchetei sunt reduse la minimum. În general, în acest tip de întrebări, posibilităţile de răspuns
sunt fixate dinainte. Folosirea întrebărilor închise depinde de obiectivul chestionarului. Ele sunt
estrem de convenabile pentru obţinerea de răspunsuri simple, tinzând spre clasificarea cu
criterii foarte precise (de exemplu, „este căsătorit sau nu”, „are sau nu un televizor în casă”
etc.). Întrebările închise oferă de asemeni avantajul de a filtra oamenii pe care îi intervievăm
plecând de la anumite răspunsuri şi astfel se obţine timp. De exemplu, dacă un subiect este
întrebat dacă el are sau nu X şi el spune „Nu”, el este trimis apoi la o secţiune ulterioară a
chestionarului fără obligaţia de a răspunde la întrebările care nu îl privesc. Cel mai simplu tip de
întrebare închisă este cea care furnizează un răspuns dihotomic, de tipul „acord/dezacord” sau
„da/nu”. De exemplu: „Staţiile TV ar trebui să utilizeze editorialele?(a) acord; (b) dezacord; (c) nu
am nici o opinie”.

B. Întrebările deschise-sunt întrebările care lasă subiecţii să organizeze răspunsurile lor cum o
intenţionează, atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi din cel al formei. Întrebările
închise sunt de preferat atunci când se ignoră gradul de informare al subiecţilor. Întrebările
deschise furnizează date mult mai bogate, dar sinceritatea subiecţilor poate fi pusă sub semnul
întrebării. Între altele ele fac posibile erorile de interpretare şi de clasificare.

Exemplu de tipuri de întrebări deschise

A. Ce vă place cel mai mult la ziarul dvs. local?

______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________B. Ce tip de
program TV preferaţi?

______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________

C. Care sunt cele trei probleme cele mai importante în comunitatea dvs.?

______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________

Întrebările deschise permit libertatea subiecţilor de a răspunde la întrebări şi şansa de a furniza

răspunsuri în profunzime. Mai mult, ele îi dau cercetătorului şansa de a întreba: „De ce aţi oferit
un răspuns particular?” sau „Puteţi să explicaţi mai detailat răspunsul dvs.?”Această flexibilitate
în a oferi probe la anumite întrebări permite intervievatorilor să obţină informaţii despre
sentimentele şi motivele care se află în spatele răspunsurilor subiecţilor. Întrebările deschise
permit răspunsuri pe care cercetătorul nu le prevede posibile în construcţia chestionarului,
răspunsuri care pot sugera relaţii posibile cu alte răspunsuri sau variabile. De exemplu, în
răspunsul la întrebarea: „Ce tip de programe aţi dori să audiaţi la radio?” directorul unei staţii
locale de radio se poate aştepta să audă astfel de programe ca „ştiri”, „vreme” sau „sport” dar
subiectul poate da un răspuns neobişnuit de tipul „anunţuri mortuare”, ceea ce îl va obliga pe
director să reconsidere percepţiile asupra unora dintre ascultătorii staţiei de radio. Principalul
dezavantaj asociat cu întrebările deschise este cel al timpului necesar pentru adunarea şi analiza
acestui tip de date-pentru că răspunsurile subiecţilor sunt întotdeauna variate, răspunsurile la
ele trebuie analizate din punctul de vedere al conţinutului înainte de fi prelucrate.

Alte tipuri de întrebări folosite în chestionar sunt întrebările închise (de exemplu: „Dvs. vă place
programul X?”1.Da, 2. Nu; 3. Nu ştiu/nu răspund) şi întrebările cu răspunsuri multiple. O
întrebare cu răspunsuri multiple permite respondenţilor să aleagă un răspuns din câteva opţiuni.
De exemplu acesta este cazul întrebării „În general reclamele TV spun adevărul...(a) tot timpul;
(b) în majoritatea timpul; (c) câteodată; (d) rareori; (e) niciodată”. Întrebările cu răspunsuri
multiple trebuie să includă toate răspunsurile posibile. De asemeni ele trebuie să fie reciproc
exclusive, adică trebuie să existe numai un răspuns la întrebare pentru fiecare respondent. De
exemplu, fie întrebarea: „Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de
la unul la cinci ani; (c) de la cinci la zece ani”. În acest caz ce ar trebui să răspundă o persoană cu
exact cinci ani experienţă? O modalitate de a corecta problema este re-frazarea răspunsului, de
tipul: „Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci ani;
(c) de la şase la zece ani”.

Un tip special de întrebări sunt întrebările care folosesc scalele. Scalele pot fi aranjate orizontal
sau vertical. De exemplu:

A. „Există prea multe reclame la TV: (a) acord deplin; (b) acord; (c) neutru; (d) dezacord; (e)
dezacord total;

B. „Care este opinia dvs. despre ştirile TV?

Sunt corecte Sunt incorecte

___ ___ ___ ___ ___

(5) (4) (3) (2) (1)

O formă de scală extrem de utilizată în cercetarea media este „scala diferenţiatorului semantic”
–ea foloseşte adjective bipolare cu scale în şapte trepte:De exemplu:

„Cum percepeţi dvs. termenul de „televiziune publică”?

Bun ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău

Fericit___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău

Neinteresant___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Interesant

Stupid___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Atractiv

În multe situaţii cercetătorii sunt interesaţi în percepţia relativă asupra unor concepte sau
itemu-în astfel de cazuri tehnica ordonării ierarhice („rank ordering”) este adecvată. De
exemplu: „Iată câteva ocupaţii obişnuite. Puneţi un „1” în dreptul profesiei care are cel mai mare
prestigiu, „2”, în dreptul cele următoare ş.a.m.d.:

-Ofiţer de poliţie -Reporter TV

-Bancher -Profesor

-Advocat -Dentist

-Politician -Jurnalist la un ziar

Tabelele, graficele şi figurile sunt de asemeni folosite în chestionare. De exemplu, pentru că în
cazul copiilor există dificultăţi în a atribui numere valorilor, alternativa logică este să se
folosească imagini-de exemplu, la întrebarea: „Cum v-aţi simţit când aţi văzut desenele animate
la TV sâmbătă?” se prezintă feţele de mai jos pentru a determina un răspuns la un copil de 5 ani.

1 2 3

Principalele probleme legate de formularea întrebărilor dintr-un chestionar se referă la

posibilitatea ca un subiect să interpreteze incorect întrebarea, forma ambiguă în care sunt
exprimate şi formularea or tendenţioasă. O întrebare poate fi rău interpretată de subiecţi dacă
termenii săi nu sunt destul de simpli pentru a fi înţeleşi de toţi, sau dacă ei sunt înţeleşi diferit de
diferiţi subiecţi. Trebuie deci să se evite a se utiliza termeni vagi şi ambigui sau a unui limbaj care
să nu corespundă cu cel al subiecţilor intervievaţi. O întrebare a cărei formulare este
tendenţioasă utilizează stereotipuri sau superlative care orientează greşit răspunsul într-un sens
sau un altul.

Ancheta şi sondajul diferă în funcţia de modul în care sunt realizate caz în care se disting
următoarele forme:

A. Ancheta prin poştă-acestea sunt anchetele care implică trimiterea chestionarelor prin poştă
unui eşantion predeterminat de subiecţi, cărora li se cere să completeze chestionarul şi să îl
trimită înapoi prin poştă într-un plic special, fără a mai plăti poşta. Ele trebuie să fie scurte şi
redactate într-un limbaj accesibil. Chestionarele pot fi plasate într-un ziar sau într-o revistă pe
care subiectul o lecturează. În acest caz sunt folosite recompense (bani, cadouri sau premii)
pentru a încuraja subiecţii să completeze şi să trimită înapoi chestionarul. Principalele etape ale
unei anchete pe bază de chestionar sunt următoarele: 1. Alegerea unui eşantion-eşantionarea
este realizată în general dintr-o bază pre-existentă care conţine numele şi adresele
respondenţilor potenţiali. Cea mai utilizată schemă de eşantionare utilizată este o „listă de
adrese” pre-existentă; 2. Construcţia chestionarului-chestionarul prin poştă trebuie să fie concis
şi specific; 3. Scrisoarea însoţitoare-aceasta este o notă scurtă care explică scopurile şi
importanţa chestionarului care duce de obicei la creşterea ratei de răspuns; 4. Organizarea
pachetului-chestionarul, scrisoarea însoţitoare şi plicurile de returnare sunt puse toate într-un
plic mai mare. Opţiunile poştale depinde de bugetul alocat cercetării; 5. Transmiterea prin poştă
a chestionarului/Administrarea prin poştă a anchetei; 6. Monitorizarea atentă a ratei de
returnare a chestionarelor; 7. Trimiterea unui nou „val” de chestionare-este vorba de un nou
rând de chestionare care ar trebui transmis la două săptămâni după primele chestionare şi apoi
de încă un rând (dacă este necesar) după încă două săptămâni. Ele ar trebui trimise tuturor
subiecţilor care nu au răspuns iniţial; 8. Introducerea datelor şi analiza lor. Dintre avantajele
acestui tip de anchetă poate fi menţionat faptul că ele acoperă o mare regiune geografică la un
cost relativ scăzut. Ele sunt deseori unica modalitate de a aduna datele de la oamenii care
trăiesc în regiuni greu de atins; ele permit şi eşantionarea probabilistă pe baza unor „liste de
adrese” specializate. Dacă cercetătorul doreşte să adune informaţii de la o audienţă extrem de
specializată, tehnica anchetei prin poştă este foarte atractivă. Un alt avantaj al anchetei prin
poştă este că permite anonimatul, astfel încât subiecţii pot răspunde mai direct la întrebări.
Chestionarele pot fi completate acasă sau la serviciu, ceea ce permite subiecţilor un anume sens
al particularului. Oamenii pot răspunde la întrebări în ritmul pe care îl doresc şi pot verifica ceea
ce au spus. Anchetele prin poştă pot de asemeni să elimine influenţa intervievatorului dat fiind
că nu există nici un contact personal. Dintre dezavantaje trebuie avut în vedere faptul că mai
întâi, chestionarele administrate prin poştă trebuie să fie auto-explicative. Nu există nici un
interviaviator prezent pentru a lămuri neînţelegerile. O problemă este legată de perioada mare
de returnare a chestionarelor (uneori de luni de zile), caz în care cercetătorul fixează o dată
limită, după care chestionarele returnate nu mai sunt incluse în analiză. O altă problemă cu
anchetele prin poştă este că nu se ştie foarte bine cine răspunde la chestionar. De exemplu, un
chestionar trimis unui director de companie poate fi completat de un asistent. Mai mult,
chestionarele sunt de obicei returnate de oamenii care sunt interesaţi de cercetare şi acest fapt
determină o anumită influenţă asupra structurii eşantionului. Majoritatea cercetătorilor sunt
însă de acord că cel mai mare dezavantaj al anchetei prin poştă este rata redusă de returnare a
chestionarelor. O anchetă tipică (în funcţie de regiunea geografică şi de tipul anchetei) va atinge
o rată de răspuns de 20-40%-nivelul redus de returnare a chestionarelor poate pune sub semnul
întrebării validitatea rezultatelor.

B. Ancheta prin telefon-aceasta implică utilizarea unui intervievator pregătit care să telefoneze
subiecţilor aleşi de obicei la întâmplare din lista abonaţilor telefonici. Ancheta prin telefon pare
să se plaseze undeva între ancheta prin poştă şi ancheta prin intermediul chestionarului
administrat individual („faţă-în-faţă”). Ea oferă un grad mai mare de control şi o rată de răspuns
mai ridicată decât ancheta prin poştă, dar este limitată din punctul de vedere al întrebărilor care
pot fi utilizate. Ea este mai scumpă decât anchetele prin poştă dar mai ieftină decât cele „faţă-în
faţă”. Intervievatorii sunt extrem de importanţi în anchetele prin telefon şi cele „faţă-în-faţă”.
Un intervieviator ideal ar trebui să funcţioneze ca un mediu neutru prin care răspunsurile
respondenţilor sunt comunicate cercetătorilor. Prezenţa şi modalitatea de a vorbi a
intervievatorului nu ar trebui să influenţeze răspunsurile subiecţilor. Procedura generală pentru
realizarea unei anchete prin telefon este următoarea, deşi în practică, paşii pot fi abordaţi
simultan: 1. Alegerea unui eşantion-anchetele prin telefon le cer cercetătorilor să precizeze clar
aria geografică care trebuie acoperită şi să identifice care persoană va fi intervievată în fiecare
casă contactată. Multe anchete se limitează la oamenii peste 18 ani, „capul” gospodăriei etc.
Procedeul de eşantionare depinde de scopul anchetei şi al studiului; 2. Construcţia
chestionarului-ancheta prin telefon solicită opţiuni de răspuns directe şi necomplicate. Lungimea
aplicării chestionarului nu trebuie să depăşească 10 minute; 3. Pregătirea manualului de
instrucţiuni pentru intervievatori-acest document ar trebui să acopere mecanismele
fundamentale ale anchetei (numerele care trebuie apelate, când trebuie apelate, cum se
înregistrează timpul etc.). Ar trebui de asemeni să se precizeze pe care membru al gospodăriei
trebuie să îl intervievaţi şi trebuie furnizate direcţii generale legate de modul de punere al
întrebărilor şi cum să se înregistreze răspunsurile; 4. Instruirea intervievatorilor-este bine ca
intervievatorii să fie instruiţi în grup folosind o simulare a unui interviu care ar permite fiecărei
persoane să pună întrebări; 5. Adunarea datelor-adunarea datelor este mai eficientă atunci când
este realizată dintr-o localizare centrală. În această etapă trebuie monitorizată şi rata de
completare a chestionarelor; 6. Realizarea repetării apelurilor atunci când este necesar-de obicei
apelurile telefonice nu se repetă decât de două ori; 7. Verificarea rezultatelor-atunci când sunt
completate toate chestionarele, un mic sub-eşantion din răspunsurile respondenţilor trebuie re-
apleat telefonic pentru a fi siguri că informaţiile pe care le-au furnizat au fost corect înregistrate.
Respondenţilor trebuie să li se spună în timpul anchetei iniţiale că ei pot primi un apel ulterior-
acest fapt tinde să elimine confuzia subiecţilor atunci când ei primesc un al doilea apel telefonic;
8. Introducerea datelor. În comparaţie cu ancheta prin poştă, ancheta prin telefon poate include
întrebări mult mai detailate şi intervievatorii pot clarifica neînţelegerile care pot apare în timpul
administrări chestionarului. Rata de non-răspunsuri a anchetei prin telefon este în general
redusă, mai ales atunci când sunt folosite mai multe apeluri; în plus, anchetele prin telefon sunt
mai rapide decât cele prin poştă. Pe scurt, ancheta prin telefon tinde să fie rapidă, uşoară şi
relativ redusă ca cost. Dintre dezavantaje trebuie menţionat faptul că, mai întâi, cercetătorii
trebuie să recunoască că o mare parte din ceea ce este numit „cercetarea” pe bază de anchetă
prin telefon nu este o cercetare ci o modalitate de a vinde oamenii. Întrebările vizuale sunt
interzise-de exemplu, un cercetător nu poate arăta imaginea unui produs pentru a-l întreba pe
respondent dacă a văzut reclama le el. O problemă extrem de importantă este că nu toată lumea
dintr-o comunitate este inclusă în lista de telefon, astfel încât un eşantion obţinut dintr-o carte
de telefon poate fi semnificativ diferit de cel obţinut a nivelul populaţiei.

C. Ancheta prin intermediul chestionarului aplicat individual („faţă-în-faţă”)-este ancheta care

se desfăşoară la locul de muncă, în casa subiectului sau pe stradă. Există două tipuri de interviuri
în acest caz:

a. Interviul structurat- caz în care intervieviatorul are un chestionar sau un ghid de interviu
structurat în care întrebările sunt puse într-o ordine predeterminată şi cele mai multe dintre
acestea au mai multe variante de răspuns.

b. Interviul nestructurat-acesta cuprinde întrebări generale la care subiectul răspunde cu

propriile lui cuvinte, răspunsurile fiind înregistrate şi transcrise ulterior. Intervievatorul poate
pune şi unele întrebări noi, introduse în funcţie de disponibilitatea subiectului intervievat.

Paşii în construcţia unei anchete prin interviul personal sunt similari cu cei dintr-o anchetă prin
telefon: 1. Alegerea unui eşantion-extragerea unui eşantion pentru o anchetă pe bază de
interviu este mai complicată decât pentru o anchetă prin telefon-de obicei se foloseşte o
schemă de eşantionare probabilistă; 2. Construcţia chestionarului-interviurile personale sunt
flexibile; întrebările detailate sunt uşor de pus şi timpul necesar completării chestionarului poate
fi mărit (multe anchete de acest tip durează cel puţin o oră). Cercetătorii pot de asemeni să
folosească prezentări vizuale, liste şi fotografii pentru a pune întrebări, şi subiecţilor li se poate
cere să aleagă itemii pe categorii sau să arate răspunsurile lor pe card-uri tipărite.
Respondenţilor li se poate oferi intimitate şi asigura anonimatul pentru a completa unele părţi
din chestionar care pot fi date intervievatorului închise în plic; 3. Pregătirea unui manual de
instrucţiuni pentru intervievator-acest manual ar trebui să includă instrucţiuni detailate legate
de gospodări trebuie vizitate, pe cine din acea gospodărie trebuie să îl intervieveze
intervievatorul, când să se realizeze interviul, cum să se comporte în timpul interviului, cum să
se înregistreze datele etc.; 4. Instruirea intervievatorilor-instruirea este importantă pentru că
chestionarele sunt mai lungi şi mai detailate. Sunt necesare câteva sesiuni practice pentru a fi
siguri că scopul proiectului este atins şi că intervievatorii urmăresc instrucţiunile; 5. Adunarea
datelor-această parte a anchetei este extrem de costisitoare; perioada de adunare a datelor este
de asemeni mai lungă; 6. Realizarea revenirilor necesare-fiecare revenire solicită
intervievatorului să se întoarcă la gospodăria aleasă iniţial în eşantion şi acest lucru lungeşte
durata anchetei; 7. Verificarea rezultatelor-ca în cazul anchetei prin telefon, un sub-eşantion de
subiecţi/chestionare completate de fiecare interviviator este ales şi un alt membru al echipei de
cercetare este trimis să verifice-el se întoarce la gospodăria în cauză sau telefonează şi trece în
revistă unul sau mai mulţi itemi pentru a verifica cât de complet şi de veridic a completat
chestionarul intervievatorul iniţial; 8. Introducerea datelor. Aceasta este tehnica cea mai flexibilă
pentru a obţine informaţii, pentru că situaţiile faţă-în-faţă duc ele însele la o chestionare mai
adâncă şi mai detailată. În plus, intervievatorul poate dezvolta un raport cu respondenţii astfel
încât aceştia să fie capabili să răspundă la întrebările care altfel ar rămâne fără răspuns într-o
anchetă prin telefon sau una prin poştă. Identitatea respondenţilor este cunoscută sau poate fi
controlată prin anchetele pe baza interviurilor personale. Unicul dezavantaj principal al acestei
tehnici este costul. O altă problemă este influenţa exercitată de operator-eroarea de operator.
Prezenţa fizică, vârsta, rasa, sexul, modul de a se îmbrăca şi de a vorbi al intervieviatoruli pot
determina răspunsuri incorecte ale respondenţilor. Mai mult, timpul de organizare şi de instruire
al echipei de intervievatori este mai mare decât în cazul altor procedee de adunare a datelor.

D. Ancheta pe bază de chestionar aplicat unui grup-este o anchetă care combină elemente din
ancheta prin poştă şi ancheta prin chestionar aplicată individual. Subiecţii sunt selectaţi şi apoi
sunt invitaţi într-un anumit loc (sală de conferinţe, sală de clasă) pentru a completa un
chestionar. Este o metodă care combină caracteristicile anchetei prin poştă şi ale interviului
personal. Ancheta administrată în grup are loc acolo unde un grup de respondenţi este adunat
împreună şi lor li se oferă copii individuale ale unui chestionar cu auto-completare sau li se cere
să participe la un interviu de grup. De exemplu, la o pre-vizionare a unui film artistic, audienţei i
se poate cere să completeze un chestionar despre ce părţi din film i-au plăcut cel mai mult, dacă
sfârşitul a fost credibil etc. Un alt exemplu este cel al unor studenţi dintr-o clasă care
completează un chestionar legat de comportamentul lor de lectură. În acest caz intervievatorul
citeşte cu glas tare întrebările şi fiecare respondent completează o foaie de răspunsuri-această
tehnică poate fi extrem de utilă atunci când avem de-a face cu respondenţi care au un nivel
redus de educaţie. În plus intervievatorul poate fi prezent în încăpere astfel încât problemele sau
întrebările pot fi rezolvate rapid. În situaţia chestionarelor auto-administrate, modul de
completare al chestionarelor este asemănător cu cel al anchetei prin poştă. Ca avantaje se are în
vedere faptul că, în primul rând, un chestionar administrat în grup poate fi mai lung decât
chestionarul tipic folosit într-o anchetă prin poştă. Pentru că respondenţii sunt adunaţi expres
pentru scopul completării chestionarului, rata de răspuns poate fi relativ ridicată. Pentru că
intervievatorul este prezent şi poate răspunde la întrebări, puţini itemi sunt necompletaţi. Costul
unei astfel de anchete este mai redus decât în cazul unei anchete „faţă-în-faţă” sau al unei
anchete prin telefon. Mediul în care este adunat grupul face posibilă interacţiunea dintre
respondenţi-pentru cercetător această situaţi este mai greu de controlat. Nu toate anchetele
folosesc eşantioane care pot fi testate prin administrarea în grup.

În funcţie de perioada de timp în care se realizează anchetele se diferenţiază între:

A. Ancheta transversală – în care datele sunt adunate într-un unic moment din timp. Ancheta de
acest tip furnizează informaţii despre starea opiniei publice, cunoştinţe şi opinii ale populaţiei
într-un anumit moment din timp. În cazul media ele furnizează de exemplu date pentru analiza
relaţiei dintre utilizarea media şi comportament.

B. Studiul longitudinal- atunci când datele sunt adunate în două sau mai multe momente din
timp. Există trei tipuri de studii longitudinale: 1. Studiile de tendinţă- care este tipul cel mai
obişnuit de cercetare longitudinală în domeniul media. El foloseşte eşantioane diferite din
aceeaşi populaţie în diferite momente de timp şi analizează modele pe termen lung sau scurt în
opinia publică sau în comportamentul social. În acest fel se pot descoperi schimbările din opinia
publică datorate, de exemplu, unor evenimente media particulare sau schimbărilor din utilizarea
media la nivelul populaţiei investigate. 2. Analiza de cohortă- sunt studiile asupra unor grupuri
de indivizi care sunt legaţi într-un mod specific (de exemplu, s-au născut în aceeaşi perioadă de
timp) sau au fost martorii unor aceloraşi evenimente în timpul vieţii lor. Un exemplu de analiză a
cohortei este cel a două grupuri de copii de vârstă diferită care utilizează (fiecare grup) un număr
determinat de ore televizorul. Aceste diferenţe în nivelul de televizionare se datorează vârstei
sau altor factori? Pentru a răspunde la această întrebare fiecare grup este urmărit pe parcursul a
trei ani şi se caută atât apropierile cât şi diferenţele care se manifestă în timp între cele două
grupuri de copii. Dificultatea principală de care se izbesc astfel de studii este cea a lipsei de
control asupra factorilor de mediu care pot acţiona în decursul timpului la nivelul populaţiei
studiate.3. Studiile panel- sunt anchetele realizate asupra aceluiaşi eşantion dintr-o populaţie în
diferite momente de timp. Ele se pot realiza fie sub forma chestionarului trimis prin poştă, fie
prin interviul telefonic, fie prin intermediul chestionarului aplicat individual. Reţelele TV,
agenţiile de publicitate şi companiile de studiere a pieţi utilizează studiile panel pentru a
identifica schimbări în comportamentul consumatorilor. Dintre dificultăţile unui astfel de studiu
panel trebuie menţionate reducerea numărului de subiecţi incluşi în eşantionul iniţial
(“mortalitatea” eşantionului) şi influenţarea răspunsurilor de la o anchetă la alta (subiecţii tind
să răspundă identic în momente diferite).
Întrebări
1. Care sunt principalele diferenţe între abordarea pozitivistă şi cea interpretativă în
studiul comunicării?
2. Care sunt diferenţele dintre cercetarea de tip calitativ şi cea cantitativ?
3. Ce este o ipoteză şi care sunt tipurile de ipoteze? Exemplificaţi.
4. Care sunt principalele tipuri de eşantionare utilizate în studiul comunicării.
5. Cum poate fi operaţionalizat conceptul de „comunicare directă”? Exemplificaţi.
6. În ce condiţii aţi folosi un chestionar administrat faţă-în-faţă mai curând decât un chestionar
trimis prin poştă? Motivaţi alegerea dvs.

7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon, poştă şi
interviuri faţă-în-faţă?

8. Elaboraţi cinci întrebări şi patru ipoteze care pot fi testate prin intermediul anchetei. Ce tip de
întrebări pot fi utilizate pentru a aduna date despre mai multe tipuri de subiecte?

9. Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui proiect de cercetare experimental de mai jos?

a. X O1

O2

b. R X O1

O2

c. R O1 X O2

R X O3

d. R O1 X O2

Teme de tutorat
1. Un coleg de-al vostru caută să găsească o problemă de cercetare din domeniul comunicării
interpersonale. Înainte de aceasta a trecut în revistă majoritatea punctelor pro- şi contra- din
bibliografie sale şi a citit unele articole de specialitate dar nu a reuşit să găsească o idee care să îi
placă astfel încât vine să vă ceară sfatul: ”Ce subiect să abordez?”. Sugeraţi două subiecte pe
care colegul vostru ar putea să le utilizeze şi justificaţi-vă alegerea.

2. Sunteţi interesaţi să realizaţi o cercetare referitoare la relaţia dintre comunicarea

interpersonală şi dinamica opiniilor la nivel de grup. Scrieţi trei probleme de cercetare care pot fi
adecvate acestei teme.

3. Încercaţi să dezvoltaţi un proiect de cercetare care ar studia fiecare dintre următoarele

concepte: (a) Lectura ziarelor; (b) Tendinţele agresive ale adolescenţilor ; (c) Vizionarea
programelor TV.

4. V-aţi decis să realizaţi un proiect de cercetare şi v-aţi definit problema de cercetare drept:
”Rolul comunicării în cadrul grupului de la locul de muncă”. Redactaţi trei ipoteze pe care le
puteţi testa în proiectul vostru de cercetare.

5. Sunteţi pe cale să începeţi un proiect de un an de zile asupra influenţei exercitate de

comunicare în plan instituţional. Scopul cercetării este de a compara diferitele tipuri de
comunicare şi de a măsura eficacitatea comunicării intra-organizaţionale formale. Cum
operaţionalizaţi conceptele şi ce ipoteze puteţi elabora?

6. Fie următoarea problemă de cercetare: „Staţia radio X ia în considerare atât posibilitatea

măririi personalului său cu încă 5 persoane cât şi cea a adăugării unui rezumat al ştirilor la
fiecare oră de 5 minute. Dacă ar face aceasta ce credeţi : Aţi audia mai puţin, la fel sau mai puţin
această staţie radio?”. Cum poate fi abordată această problemă într-un proiect de cercetare?

7. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare?

A. Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon.

B. Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere.

C. Un studiu care să determine profilul demografic al audienţei unui program la un post TV local.

D. O anchetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării cu venit
ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.

8. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar

aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre stilul
de viaţă, modalităţile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de achiziţionare ale unui
televizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în maximum 5 minute.

9. Redactaţi un chestionar pentru a aduna informaţii referitoare la următoarele probleme:

A. Atitudinile faţă de soap-opera TV;

B. Atitudinile faţă de editorialele din ziare;

C. Atitudinea faţă de reclamele TV;

D. Obiceiuri de televizionare ale postului public TV.

4. Proiectaţi un experiment pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:

A. Tineretul şi mass media;

B. Efectele unei campanii electorale;

C. Diversitatea cititorilor unei reviste locale;

D. Influenţa exercitată de reclamele la produsele de uz casnic asupra stilurilor de viaţă al unor

femei din oraşul dvs.

10. Se dă chestionarul următor şi vi se cere să identificaţi:

A. Problema de cercetare;
 B. Conceptele utilizate;

C. Ipotezele testate;

D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;

E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.

CHESTIONAR
Sunt din partea firmei ................care realizează .............privind .............. Aţi auzit sau chiar aţi participat la
diverse sondaje de opinie care s-au realizat în ultimul timp. Vă asigurăm că răspunsurile dvs. sunt strict
confidenţiale, ele fiind folosite pentru obţinerea unor statistici generale.

Vă mulţumim anticipat pentru răspunsuri şi pentru contribuţia dvs. la această cercetare.

1. Gândindu-vă la viaţa dvs. de zi cu zi aţi putea să ne spuneţi cât de mulţumit sau nemulţumit sunteţi de
următoarele aspecte:
Aspecte Foarte Destul de Destul de Total NS/NR
mulţumit mulţumit nemulţumit nemulţumit

1. Sănătate 1 2 3 4 9

2. Confortul locuinţei dvs. 1 2 3 4 9

3. Relaţiile de familie 1 2 3 4 9

4. Modul în care vă înţelegeţi cu 1 2 3 4 9

alţi oameni

5. Veniturile familiei 1 2 3 4 9

6. Modul în car vă petreceţi timpul 1 2 3 4 9

liber

2. Cât de des urmăriţi emisiunile de televiziune, ascultaţi radioul şi citiţi presa scrisă?
Zilnic 3-5 ori/săpt. Săptăm Lunar Niciodată NS/NR
ânal

1. Radio România Actualităţi 1 2 3 4 5 9

2. Radio local A 1 2 3 4 5 9

3. Radio local B 1 2 3 4 5 9

4. Radio local C 1 2 3 4 5 9

5. Europa FM 1 2 3 4 5 9

6. TVR1 1 2 3 4 5 9

7. TVR2 1 2 3 4 5 9

8. ProTV 1 2 3 4 5 9
9. Antena 1 1 2 3 4 5 9

10. Tele7abc 1 2 3 4 5 9

11. Prima TV 1 2 3 4 5 9

12. Acasă 1 2 3 4 5 9

13. Postul A de televiziune 1 2 3 4 5 9

14. Postul B de televiziune 1 2 3 4 5 9

15. România Liberă 1 4 5 9

16. Ziua 1 4 5 9

17. Naţional 1 4 5 9

18. Adevărul 1 4 5 9

19. Evenimentul Zilei 1 4 5 9

20. Jurnalul Naţional 1 4 5 9

21. Ziarul local A 1 4 5 9

22. Ziarul local B 1 4 5 9

3. Aş dori să vă întreb cât timp acordaţi în timpul unei zile pentru a citi presa scrisă, a asculta
radioul sau a urmări televiziunea:
Sub o oră 1-2 ore 3-5 ore Peste 5 ore Deloc NS/NR

1. Presa scrisă 1 2 3 4 5 9

2. Radio 1 2 3 4 5 9

3. Televiziune 1 2 3 4 5 9

4. V-aş ruga să-mi spuneţi care este ziarul preferat (se notează răspunsul dat de
subiect)_____________________________________________________________________________________

5. Care este principala modalitate prin care dvs. vă procuraţi ........................?

abonament individual acasă

abonament individual la locul de muncă

exemplar care circulă la locul de muncă

îl cumpăr de la chioşc

de la un prieten, cunoştinţă, vecin, rudă

nu este cazul/nu citesc

 9. NS/NR

6. Vă rog să acordaţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) următoarelor aspecte legate de

articolele din:

Dacă da, care este acest ziar? (se notează răspunsul dat de subiect):
________________________________________________________________________________________________

Dacă da, care a fost motivul pentru care nu aţi mai cumpărat.............?

1. preţul ridicat
2. orientarea politică a ziarului nu mai corespunde cu a mea
3. nu mai am încredere în informaţiile prezentate
4. o parte dintre ziariştii pe care îi apreciam mai mult nu mai au articole în ziar
5. majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor mele nu l-au mai cumpărat
6. altul (care?) ________________________
9. NS/NR

Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?

1. Da
2. Nu
9. NS/NR

Dacă da, care este ...............? (se notează răspunsul dat de subiect): _______________________________

Dacă da, care este motivul pentru care aţi început să cumpăraţi ............? (se notează răspunsul dat de subiect)

________________________________________________________________________________________________
 Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?

1. socio-economice
2. politice
3. cultural-educative
4. sportive
5. altele (care?) ________________
9. NS/NR

V-aş ruga să daţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) calităţii următoarelor tipuri de articole
citite în .................::

Ziarul local A Ziarul local B

1. Editoriale

2. Informaţii/Ştiri

3. Politica internă

4. Politica externă

5. Economie

6. Social

7. Infracţiuni/Delincvenţe

8. Cultură/Arte

9. Sport

La nivelul localităţii dvs., consideraţi că următoarele aspecte reprezintă o problemă sau nu?

Da Nu NS/NR

1. Şcolile 1 2 9

2. Transportul public 1 2 9

3. Ordinea publică 1 2 9

4. Curăţenia 1 2 9

5. Locurile de muncă 1 2 9

6. Spitalele şi dispensarele 1 2 9

7. Construirea de locuinţe 1 2 9

8. Starea drumurilor 1 2 9

9. Birocraţia 1 2 9
 10. Taxele, impozitele locale 1 2 9

În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?

În foarte În mare În mică În foarte Deloc NS/NR

mare măsură măsură mică
măsură măsură

1. Privatizarea 1 2 3 4 5 9

2. Locurile de muncă 1 2 3 4 5 9

3. Preţurile şi inflaţia 1 2 3 4 5 9

4. Corupţia 1 2 3 4 5 9

5. Şcolile 1 2 3 4 5 9

6. Transportul public 1 2 3 4 5 9

7. Ordinea publică 1 2 3 4 5 9

8. Curăţenia 1 2 3 4 5 9

9. Spitalele 1 2 3 4 5 9

10. Construirea de locuinţe 1 2 3 4 5 9

11. Starea drumurilor 1 2 3 4 5 9

12. Birocraţia 1 2 3 4 5 9

13. Sărăcia 1 2 3 4 5 9

Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:

1. mai bune
2. la fel
3. mai slabe
9. NS/NR

Vă rog să menţionaţi numele a doi ziarişti ai ...................................... (se notează răspunsul dat de subiect):

18.1.
________________________________________________________________________________________________

18.2.
_______________________________________________________________________________________________
 Vă rog să-mi spuneţi cu care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la rolul ziariştilor în
societate, sunteţi de acord sau nu:

Da Nu NS/NR

1. Ziariştii trebuie să acţioneze astfel încât să-i împiedice pe cei care au puterea 1 2 9
economică şi politică în societate să comită ilegalităţi

2. Ziariştii trebuie să se implice direct în rezolvarea problemelor tranziţiei din societatea 1 2 9

românească

3. Sarcina ziariştilor este doar de a-i informa pe cei aflaţi în funcţii de conducere (politice, 1 2 9
economice) despre problemele grave şi importante din societate pe care numai aceştia le
pot rezolva

4. În calitatea or de reprezentanţi ai “opiniei publice”, ziariştii au datoria de a lua o poziţie 1 2 9

critică faţă de orice aspect negativ care apare în societate

5. Ziariştii fac mari deservicii ţării prin prezentarea primordială a aspectelor negative din 1 2 9
societate

6. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9

7. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9

8. În general, ziariştii nu fac decât să-i stânjenească în muncă pe cei aflaţi în funcţii 1 2 9
(politice şi economice) de conducere
 2. Firmă de stat
3. Cooperativă
4. Firmă particulară cu capital românesc
5. Firmă particulară cu capital parţial sau total străin
6. În propria firmă
7. Nu lucrez
9. NS/NR

23. În ultimul an, cât de des aţi călătorit în străinătate?

1. de mai multe ori

2. o singură dată
3. niciodată
9. NS/NR

24. De obicei cine face cumpărăturile în familia dvs.?

1. eu personal
2. soţul/soţia
3. altă persoană
9. NS/NR

25. Unde faceţi aceste cumpărături?

1. super-market
2. magazin specializat
3. pieţe en-gross
4. pieţe deschise/tarabe
9. NS/NR

26. Cât de des vă petreceţi timpul liber mergând la:

Foarte Des Din când în Rar Foarte NS/NR

des când rar

1. Cinema 1 2 3 4 5 9

2. Discotecă 1 2 3 4 5 9

3. Teatru 1 2 3 4 5 9

4. Muzee/galerii de artă 1 2 3 4 5 9

5. Restaurante/baruri 1 2 3 4 5 9

6. Călătorii 1 2 3 4 5 9

27. Care dintre următoarele activităţi constituie un hobby pentru dvs.? (se alege o singură variantă de răspuns)

1. computere/informatică/internet
2. fotografie
3. dans
4. muzică
5. pictură/sculptură
6. sport extrem
7. plimbări cu bicicleta
8. turism
9. sport
 10. alta (care?) ___________________
11. nu e cazul
99. NS/NR

28. Cât de des urmăriţi următoarele categorii de programe tv.?

Foarte Mult Potrivit Puţin Foarte NS/NR

mult puţin

1. Programe politice 1 2 3 4 5 9

2. Programe informative 1 2 3 4 5 9

3. Programe sportive 1 2 3 4 5 9

4. Anchete sociale 1 2 3 4 5 9

5. Programe culturale 1 2 3 4 5 9

6. Programe religioase 1 2 3 4 5 9

7. Jocuri şi concursuri 1 2 3 4 5 9

8. Filme 1 2 3 4 5 9

9. Seriale 1 2 3 4 5 9

10. Programe de divertisment 1 2 3 4 5 9

29. Dvs. locuiţi în:

1. casă proprietate particulară

2. apartament proprietate particulară
3. apartament/casă/cameră de închiriat
4. altă situaţie (care?) ________________________
9. NS/NR

30. Locuinţa dvs. este dotată cu:

Da Nu NS/NR

1. telefon 1 2 9

2. televizor color 1 2 9

3. televizor alb-negru 1 2 9

4. maşină de spălat neautomată 1 2 9

5. maşină de spălat automată 1 2 9

6. frigider 1 2 9

7. aspirator 1 2 9

8. videocasetofon 1 2 9

9. radio 1 2 9
10. radiocasetofon 1 2 9

11. compact disc 1 2 9

12. PC/calculator personal 1 2 9

13. cuptor cu microunde 1 2 9

14. aparat de înregistrat mesaje telefonice 1 2 9

15. robot de bucătărie 1 2 9

16. antenă satelit 1 2 9

17. televiziune prin cablu 1 2 9

31. V-aş ruga să alegeţi trei valori importante pentru dvs. din următoarea listă:

Valori Alegere 1 Alegere 2 Alegere 3

1. Hărnicie

2. Independenţă/Libertate

3. Muncă

4. Sprijin reciproc/Altruism/Cooperare

5. Iniţiativă/Risc/Curaj

6. Ordine/Disciplină

7. Meticulozitate/Grijă faţă de detalii

8. Echilibru

9. Respect/Ascultare/Supunere

În final dorim să aflăm câteva date despre dvs.:

32. Sex:

1. Masculin 1

2. Feminin 2

33. Vârsta:

1. 18-29 ani 1

2. 30-39 ani 2

3. 40-49 ani 3
4. 50-59 ani 4

5. peste 60 ani 5

9. NR 9

34. Ultima şcoală absolvită:

1. 4 clase 1

2. şcoala generală 2

3. 10 clase 3

4. şcoala profesională 4

5. liceu 5

6. colegiu 6

7. studii superioare 7

8. studii postuniversitare 8

9. NR 9

35. Ocupaţia dvs.:

1. Pensionar 1

2. Elev/student 2

3. Şomer/fără ocupaţie 3

4. Casnică 4

5. Agricultor gospodărie individuală 5

6. Muncitor necalificat 6

7, Muncitor calificat 7

8. Funcţionar cu studii medii 8

9. Tehnician/maistru 9

10. Personal studii superioare 10

11. Patron/liber profesionist 11

12. Alta (care?) 12

99. NR 99

36. Naţionalitatea dvs.:

1. Român 1
2. Maghiar 2

3. Rrom 3

4. German 4

5. Alta (care?) 5

9 NR 9

37. Religia:

1. Ortodox 1

2. Romano-catolic 2

3. Greco-catolic 3

4. Musulman 4

5. Mozaic 5

6. Neoprotestant (baptist, adventist, penticostal) 6

7. Alta (care?) 7

8. Fără religie 8

9. NR 9

38. Status marital:

1. Căsătorit 1

2. Divorţat 2

3. Văduv 3

4. Necăsătorit 4

5. În uniune liberă 5

6. Altul (care?) 6

9. NR 9

39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?

40. Care este venitul total obţinut în luna precedentă de către toţi membri din gospodăria dvs. (incluzând salarii,
pensii, dividende, chirii etc.)? __________________ lei
INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICARII

SUPORTURI DE CURS
Tutorat 2

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

 2.1. INTERVIUL
Interviul este o formă de comunicare stabilită între două persoane care nu se cunosc. Ea are ca scop
adunarea informaţiilor asupra unui fenomen precis. M. Grawitz defineşte interviul ca: „un procedeu
de investigaţie ştiinţifică, care utilizează un proces de comunicare verbală, pentru a aduna informaţi,
în relaţie cu un scop fixat”.

A. În sens restrâns, interviul ştiinţific este o metodă de investigaţie caracterizată de un ansamblu de

tehnici şi proceduri specifice care permit instituirea unui proces de comunicare verbală în vederea
obţinerii unor informaţii aferente scopului urmărit de cercetare;

B. In sens larg, interviul ştiinţific este întreţinerea unei comunicări – investigaţia este cu atât mai
productivă cu cât aria cercetată este mai lejeră, există mai puţine restricţii.

Există o serie de factori care facilitează interviul în analiza comunicării: Factori legaţi de context-unii
dintre aceşti factori se raportează la situaţia însăşi a interviului, alţii la intervievator şi alţii la
intervievat. Între factorii legaţi de situaţia însăşi trebuie considerat în principal durata şi locul. Este
important să se prevadă cât se poate de exact timpul ce va trebui să fie consacrat unei întrevederi şi
de a pune în temă subiecţii. Locul unde se va desfăşura interviul trebuie de asemeni să fie planificat
cu grijă în funcţie de obiectul cercetării. Locul poate avea o influenţă asupra modalităţii în care
respondentul percepe statusul şi rolul său, disponibilitatea sa de spirit, deschiderea sa la întrebări
etc. Între factorii legaţi de intervievat trebuie mai ales să considere pertinenţa temei; acesta trebuie
să corespundă preocupărilor intervievatului din momentul întrevederii. Intervievatul trebuie să ştie
cu exactitate care este rolul său din acest punct de vedere, pentru a nu apare disfuncţionalităţi în
relaţia sa cu intervievatorul. Acesta din urmă trebuie să se asigure că intervievatul reconstituie bine
realitatea-pentru aceasta el poate să ceară intervievatului probe scrise sau dări de seamă oficiale
care să vină în sprijinul a ceea ce el spune. Alte elemente ale situaţiei de întrevedere sunt legate de
anchetatorul însuşi. De exemplu, sexul sau aspectul său fizic pot influenţa această situaţie. Prin
urmare, cadrul său de referinţă sau opiniile sale pot influenţa obiectivitatea sa în formularea
problemelor/întrebărilor sau în înregistrarea răspunsurilor. În fine, nivelul limbajului pe care îl
utilizează trebuie să fie accesibil intervievaţilor. Intervievatorul trebuie, prin intermediul limbajului,
să motiveze persoana să răspundă indicându-i că toate răspunsurile posibile sunt valide.

Există numeroase criterii de clasificare ale interviurilor:

A. După momentul de desfăşurare al investigaţiei prin interviu;

B. După scopul cercetării-de exemplu, el este de un anumit fel dacă există cercetare de tip
informaţional şi este de alt tip dacă cercetarea este de acţiune;

C. După nivelul de profunzime urmărit în adunarea informaţiilor;

D. După gradul de obiectivitate al cercetătorului şi al celui cercetat.

E. După domeniul în care este folosit: (a) obiectul (realitatea) cercetat-adică problema cercetată; (b)
indivizii investigaţi (care constituie şi o realitate investigată dar sunt şi furnizori de informaţii).

După obiectul studiat:

1. Interviul documentar-urmăreşte îndeosebi obţinerea unor cunoştinţe de care dispun indivizii în
raport cu procesele şi fenomenele studiate;

2. Interviul de opinie-urmăreşte sesizarea reacţiilor subiective în raport cu fenomenul studiat;

3. Interviul de atitudine-urmăreşte obţinerea de informaţii referitoare la comportamente, atitudini ca

atare ale subiectului în raport cu fenomenele sau procesele studiate;

4. Interviul de personalitate-urmăreşte obţinerea de informaţii care pun în prim-plan personalitatea

integrală ca atare a subiecţilor investigaţi-este cel mai complex din punct de vedere al aspectelor
cognitive, de opinie, afective-ne oferă date globale, semnificative asupra felului în care participă
indivizii la fenomenele studiate.

F. După modalitatea de adunare a datelor: există interviul dirijat şi interviul semi-dirijat-diferenţa

esenţială între aceste două tipuri de interviu se află în conţinutul interviului care este structurat în
primul caz şi semi-structurat în cel de-al doilea. Această diferenţă serveşte deci la calificarea
mijlocului utilizat pentru adunarea datelor.

1. Interviul dirijat-interviul dirijat seamănă cu un chestionar în care nu figurează decât întrebări

închise, cu excepţia faptului că acest chestionar este aplicat de un intervievator. Ansamblul cadrului
de referinţă, adică limbajul adecvat problemei, structurarea temelor, ordinea progresului întrebărilor
şi diferitele categorii de răspunsuri, este definit dinainte. Persoana intervievată trebuie să se situeze
în raport cu acest cadru, ea trebuie să intre în el pentru a răspunde într-o modalitate corectă la
întrebări.

2. Interviul semi-dirijat - marile teme ale interviului sunt definite dinainte, dar ordinea în care ele pot
fi abordate este liberă şi categoriile din interiorul acestor teme funcţionează în mod liber. Rolul
intervievatorului constă fundamental în a lăsa intervievatul să vorbească, şi a-i propune acestuia
anumite teme dacă acesta nu le abordează pe aceste în mod spontan. Interviul semi-dirijat convine
pentru aprofundarea unui domeniu dat sau pentru a urmări evoluţia unui domeniu deja cunoscut.

I. După profunzimea (adâncimea) lor:

1. Interviul extensiv-este mai superficial, se realizează la o scală de masă-de regulă este centrat pe
problema investigată şi nu pe trăsăturile persoanei investigate;

2. Interviul în profunzime-este centrat mai ales pe individ-accentul cade pe persoanele investigate,

pe capacitatea lor de a furniza cat mai multe informaţii prin sensibilizarea personalităţii lor. În
interviul în profunzime de regulă operatorul de interviu nu sugerează domeniul de interes studiat-
interviul de acest tip este centrat pe individ, urmărind în mase mari de indivizi (care formează un
eşantion) repetabilitatea anumitor structuri motivaţionale-unele structuri motivaţionale sunt
generale în ciuda bogăţiei motivaţiilor individuale. Operatorul pentru acest tip de interviu procedează
în general „directiv”-el îşi urmăreşte insistent scopul, întrebările adresate celui intervievat sunt foarte
centrate pe scop, deşi vin din direcţii diferite.

3. Interviul non-directiv sau cu răspunsuri libere-se caracterizează prin preciziunea temei dar
formularea întrebărilor şi evantaiul informaţiilor adunate astfel este foarte variată, astfel încât
gradul de libertate al răspunsului este foarte mare pentru intervievator şi operatorul de
interviu. Singura restricţie este tema-în cazul interviului non-directiv intervievatul se poate
exprima şi în legătură cu fenomene la care nu a participat direct, să-şi exprime opiniile bazate
pe aparatul analogic al gândirii omului-solicitând informaţii despre faptele la care nu a
participat el face analogia între faptele cunoscute şi în acest fel fapte transferul la faptul
solicitat-în interviu se cer informaţii despre fapte cunoscute nemijlocit.
4. Interviul central sau focalizat-este axat pe o anumită problemă particulară cunoscută direct de
intervievat dar cu o mare libertate de mişcare din partea operatorului de interviu. Acest tip de
interviu este centrat fie pe temă, fie pe intervievat.

2.2. FOCUS-GROUPUL
A fost folosit pentru prima dată în anii’40 pentru a determina eficacitatea programelor de radio
destinate pentru întărirea moralului trupelor americane aflate în război. După anii ’50 devin un
instrument de cercetare a pieţii, apoi din anii ’60 redevin un instrument important în cercetarea
academică.

Tipuri de focus-group:

1. Focus-grop simplu: Un grup este invitat să discute pe baza unui ghid de discuţie care cuprinde
întrebări deschise şi în prezenţa unui moderator care invită pe fiecare participant la grup să
discute , să-şi spună părerile şi opiniile. Se foloseşte aceeaşi procedură pentru mai multe grupuri
pentru a se putea compara datele între ele.
2. Focus-gropul extins: În acest caz participanţilor la grup li se administrează înaintea discuţiei un
chestionar care include problemele care vor fi discutate în timpul grupului.
Caracteristicile focus-group-urilor - Focus-grupul constă dintr-un mic număr de oameni care sunt
adunaţi de cercetător pentru a discuta un subiect dat. Discuţiile de tip „focus” nu sunt structurate
deşi în unele cazuri subiecţilor li se cere să completeze un chestionar. Grupurile în acest caz au mai
puţin de 10-12 persoane-numărul fiind mic, nu se pot generaliza rezultatele obţinute în acest caz la
nivelul întregii populaţii. Pentru că grupul este aleator şi membrii sunt aleşi pe baza unei caracteristici
comune, se spune că grupul are o validitate externă redusă.

Etapele cercetării de tip focus-grup

1. Recrutarea participanţilor la focus-grup-Recrutarea se face pe baza unui chestionar de recrutare, în

funcţie de obiectivele studiului, de informaţiile pe care le avem despre grupul ţintă şi de
caracteristicile acestuia. Chestionarul de recrutare cuprinde o scurta prezentare a operatorului şi a
firmei care realizează studiul, scopul întâlnirii, tema generală a discuţiei, întrebări filtru, întrebări
nespecifice, întrebări de natură demografică şi întrebări despre coordonatele persoanei chestionate
(număr de telefon, disponibilitate de timp în zilele în care sunt programate discuţiile de grup).
Întrebările filtru se formulează în funcţie de obiectivele cercetării şi sunt cele care “filtrează” subiecţii
astfel încât să ne asigurăm că aceştia sunt exact persoanele de care avem nevoie.

2. Ghidul de interviu-Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus grup. Întrebările
din ghidul de interviu trebuie

 să respecte o succesiune logică, să decurgă logic unele din altele,

 să pară spontane, fireşti,
 să acopere toate obiectivele propuse,
 să permită obţinerea unor informaţii complete în timpul alocat discuţiei.
În ghidul de interviu se pun întrebări deschise, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata, de a
povesti ceva (o experienţă o opinie), de a explica o atitudine, un comportament. Numărul de
întrebări nu trebuie să fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont de faptul ca la fiecare
întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la răspunsurile altor
persoane din grup sau întrebările suplimentare venite din partea moderatorului.
3. Desfăşurarea discuţiei şi analiza rezultatelor - Discuţiile trebuie înregistrate video sau
audio şi supravegheate discret de sponsorul cercetării. Cercetătorul sau un înlocuitor al lui
serveşte drept moderator. Moderatorul are câteva sarcini important: a menţine discuţia
centrată pe tema de cercetare (de obicei acesta este un produs sau un serviciu); a garanta şi a
asigura că discuţia nu este dominată de unul sau doi participanţi mai importanţă; a încuraja pe
toţi subiecţii să discute liber.
De obicei o discuţie de grup de o oră sau două este înregistrată şi studiată în profunzime-
analiza comentariilor participanţilor poate fi în totalitate anecdotică sau observaţională sau
poate implica tehnici ale analizei de conţinut pentru a număra temele recurente sau a măsura
intensitatea cu care acestea sunt dezbătute.
Referitor la numărul de grupuri necesare-nu există un număr fix, unele proiecte solicitând
numai 1-3 iar în altele fiind nevoie chiar de 10. Regula principală este ca atunci când
interviurile nu aduc nimic important, interviurile ar trebui stopate.

2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.

Observaţia este o formă de cercetare calitativă, diferită de cercetarea cantitativă. De exemplu,
cercetarea audienţei a fost deseori criticată pentru că a furnizat numai descrieri uni-dimensionale ale
relaţiilor oamenilor cu mass media. Ea ne spune câte aparate TV sunt deschise dar nu ce fac oamenii
în timp ce urmăresc TV sau dacă chiar îl urmăresc. Şi dacă ei se uită la TV chiar îl urmăresc atent sau
se gândesc la altceva, iau masa etc.? D. Morley a observat că cercetarea asupra audienţei TV nu
măsoară vizionarea ci altceva: prezenţa unui aparat TV deschis şi o persoană în aceeaşi cameră cu el.
Ea presupune motivaţia de a urmării TV şi faptul că decizia de face acest lucru este una individuală.
Ea nu pune sub semnul întrebării contextul în care s-a făcut această alegere (cine are acces la aparat,
ce altceva se mai face în prezenţa lui, unde în altă parte se merge în casă etc.). Ca urmare a acestor
probleme Morley argumentează că: „tipul de cercetare pe care trebuie să o facem implică
identificarea şi investigarea tuturor diferenţelor dincolo de categoriile atot-cuprinzătoare ale
«urmăririi TV» ... noi trebuie să ne concentră asupra modalităţii complexe în care vizionarea TV este
întrupată în mod inevitabil în şirul complet al practicilor cotidiene ... Noi trebuie să studiem
vizionarea TV...în «localizarea sa naturală»”.

Observaţia implică o varietate de metode de cercetare care permit accesul direct la comportamentul
social care este analizat. Ea poate sau nu să ofere avantaje în raport cu alte metode şi abordări, dar
ea este o parte importantă din arsenalul cercetării comunicării.

Cercetarea observaţională poate fi împărţită în mai multe tipuri în funcţie de trei criterii:
a. Dacă observatorul ia sau nu parte la activităţile indivizilor observaţi;
b. Dacă observaţiile sunt structurate sau non-structurate;
c. Dacă comportamentele observate apar în localizări naturale sau artificiale.
Figura. Gradul de structură al localizării observaţionale.

Localizare naturală Localizare artificială

Nestructurată Cercetare de teren Studiu de laborator

Gradul de
complet
structură
impusă de
observator
 nestructurată nestructurat

Structurată Cercetare de teren Studiu de laborator

structurată complet structurat

A. Tipurile metodelor observaţionale-termenul de „observaţie” ascunde de fapt o mulţime de

abordări de cercetare, pe care le putem clasifica în trei categorii mari: (a) observaţia simplă;
(b) observaţia participativă; (c) etnografia.
1. Observaţia simplă-reprezintă situaţia în care observatorul nu are nici o relaţie cu procesele şi
oamenii pe care îi observă, care nu sunt conştienţi că asupra lor se exercită o activitate de cercetare.
De exemplu, un proiect de cercetare poate fi interesat de audienţa cinematografului - cum par
oamenii să aleagă ce film să vadă la un „Multiplex”. Cercetătorul poate administra un chestionar care
să cuprindă întrebări legate de acest lucru sau poate petrece câteva seri urmărind ce oameni vin la
„Multiplex” şi ce filme aleg ei să vizioneze. O cerinţă fundamentală a observaţiei simple este accesul
liber în localizarea de cercetare (aceasta din urmă fiind una „naturală” sau din „viaţa reală”). De
exemplu, cercetarea experimentală – care implică observaţia unui comportament controlat al
vizionării TV de către copii şi are loc într-un laborator de psihologie socială - este diferită de
„observaţia simplă” în sensul definit anterior.

2. Observaţia participativă reprezintă situaţia în care cercetătorul ia parte la activităţile oamenilor

observaţi. Termenul de „observaţie participativă” este folosit deseori în sens larg pentru a descrie
observaţia în care are loc o participare redusă a cercetătorului. De exemplu, este evident că
observaţia participativă va fi folosită mai mult în domeniul consumului media decât în cel al
producţiei media, pentru că sunt puţin acei cercetători care pot deveni membrii ai unei echipe de
producţie media.

Observaţia participativă este deseori considerată drept cea mai pură formă de cercetare
calitativă pentru că ea apare în localizările naturale şi îi cere cercetătorului să înţeleagă
lucrurile din punctul de vedere al participantului la cercetare. În această abordare, cercetătorul
întră în locul de cercetare şi, observând, discutând şi participând la aceleaşi activităţi ca
participanţii la cercetare, încearcă să înţeleagă lumea ca şi ei.
3. Etnografia este a treia formă de observaţie-termenul descrie actual o descriere difuză a oricărei
cercetări calitative care implică observaţia extinsă sau chiar intervievarea, pe parcursul unei perioade
de timp, a unui număr de indivizi.

B. Din punct de vedere al structurii activităţii de cercetare se pot diferenţia sunt două tipuri de
observaţie:

a. Observaţia structurată – aceasta implică clasificarea şi cuantificarea comportamentelor conform

unei scheme prestabilite- se realizează o “analiză de conţinut” a comportamentelor .
b. Observaţia nestructurată - caz în care cercetătorul redactează comentarii despre evenimentele
care au loc dar fără a avea o schemă predefinită de urmărire a lor.
C. După forma sa observaţia este :

1.Observaţia directă- caz în care cercetătorul ia parte la evenimentele care se întâmplă;

2.Observaţia indirectă- caz în care cercetătorul utilizează o cameră ascunsă pentru a înregistra
evenimentele şi analizează ulterior imaginile. De exemplu acesta este cazul cu analiza modului în care
oamenii acţionează acasă în faţa TV pentru a vedea cât timp rămân ei în faţa aparatului TV şi pentru
a măsura gradul de atenţie pe care ei îl acordă diferitelor programe TV.

D. Tipurile principale de studii observaţionale sunt:

1. Studiile de teren complet nestructurate- caracterizate de metoda etnografică-au ca scop

descrierea unei culturi particulare, deci cercetătorul trebuie să devină „parte a culturii
studiate”.
2. Observaţia complet structurată-are loc mai curând în localizări de laborator nu în cele naturale şi
are ca scop testarea ipotezelor; instrumentul de măsurare este o listă de itemi care sunt
observaţi (nu un chestionar) care este aplicată unor grupuri ( cât mai similare posibil) în diferite
momente de timp în condiţii standardizate de laborator (identice în orice moment).
3. Studiul semi-structurat-realizat de cercetător în condiţii naturale cu un instrument structurat.
4. Studiul de laborator nestructurat-permite subiecţilor să acţioneze mai natural şi să fie observaţi
mai obiectiv.
Realizarea studiilor observaţionale - Există mai multe stadii în procesul de observaţie: (a) Intrarea;
(b) Sponsorizarea; (c) Planificarea; (d) Adunarea datelor, (e) Analiza datelor.

A. Intrarea-Prima sarcină a cercetării prin observaţie este asigurarea accesului la situaţia şi la oamenii
care vor fi studiaţi. Deseori aceasta este cea mai îndelungată şi mai dificilă parte a procesului de
cercetare. În mod fundamental există două tipuri de localizări de cercetare: (a) Localizarea închisă -
este una la care accesul este condiţional–de exemplu, casele particulare, organizaţiile media; (b)
Locaţiile deschise - sunt publice – de exemplu, sala de lectură într-o bibliotecă, o librărie, holul unui
cinematograf. Cea de-a doua distincţie se referă la rolul observatorului, care poate fi „ascuns” sau
„deschis”: (a) Dacă cercetătorul vrea să joace un rol deschis el trebuie să se asigure că cei observaţi
sunt conştienţi de cercetare sa şi el intră în situaţie ca un cercetător; (b) cercetătorul poate juca şi un
rol ascuns, situaţie în care activitatea sa ca cercetător nu este dezvăluită şi motivul real pentru care
se află în acel loc nu este cunoscut. Prin combinarea acestor distincţii se poate ajunge la patru situaţii
de cercetare posibile –ca în Figura de mai jos.

Figura - Situaţiile posibile în studiile de observaţie

LOCALIZARE

Deschisă Închisă

ROL Deschisă Arena publică Intrare negociată;

acces condiţional

Ascunsă Etica adunării şi Etica sarcinii de cercetare,

utilizării datelor Riscul

B. Sponsorizarea - Odată ce s-a stabilit localizarea de cercetare, activităţile cercetătorului „din teren”
vor depinde de modalitatea sa de intrare. Cine li-a facilitat accesul şi sponsorizarea (cine îşi asumă
responsabilitatea pentru el cât timp cercetează) sunt extrem de importante pentru libertatea sa de
acţiune şi de adunare a datelor.

C. Planificarea - Nici un studiu bazat pe observaţie nu este posibil fără o planificare atentă. Trebuie să
se stabilească: ce vrem să aflăm; de ce informaţii este nevoie; cu cine trebuie să se vorbească; ce
trebuie observat; ce întrebări trebuie puse. Toate acestea se vor schimba şi vor evolua în timpul
cercetării dar trebuie fixate clar de la început şi permanent revizuite în perioada de muncă în teren.
Munca de teren trebuie realizată după ce cercetătorul a gândit la problemele care apar din lectura
literaturii de specialitate. De exemplu, fie cazul unui studiu bazat pe observaţie realizat la o staţie de
radio locală. În literatura de specialitate există numeroase studii referitoare la acoperirea în media
naţionale a ştirilor despre actele violente şi crime dar dintre acestea sunt puţine cele care se referă la
staţiile de radio locale. Se poate ca cercetătorul să dorească să studieze dacă relaţia dintre poliţie şi
reporteri la staţia de radio locală este asemeni cu cea de la o staţie radio naţională. O discuţie
prealabilă poate dezvălui faptul că staţia locală de radio nu are reporteri specializaţi în investigaţii
asupra crimelor, deci cercetătorul va şti ca trebuie să studieze activitatea mai multor reporteri. El va
dori să aibă şi acces la şedinţele de redacţie, dar el are numai o săptămână la dispoziţie deci este
esenţială o planificare atentă a timpului El planifică să participe zilnic la şedinţele de redacţie, va
petrece două zile în redacţie urmărind procesul de editare şi observând modul în care se iau deciziile
în interiorul organizaţiei, alte două zile le va petrece pe teren cu reporterii pentru a vedea cum
acoperă ştirea şi probabil o zi va implica participarea la o audiere la tribunal. O astfel de planificare
trebuie să fie flexibilă, acesta fiind motivul pentru care o zi lipseşte din planul anterior, zi în care se
pot întâmpla evenimente neprevăzute. Cercetătorul trebuie să aibă o listă cu întrebările la care
trebuie să răspundă în cercetare şi, alături de aceasta, să realizeze o listă cu datele care trebuie
adunate - listele sunt revizuite zilnic pentru a evita omisiunile şi pentru a adecva planul pentru a
include datele care lipsesc.

D. Adunarea datelor – Cuprinde două probleme principale: înregistrarea datelor şi organizarea

datelor. Înregistrarea datelor este o problemă practică. În principiu regula este de „a înregistra totul”
dar acest lucru este imposibil în practică. Pentru înregistrarea datelor va trebui ca cercetătorul să
dispară periodic pentru a completa aceste note de observaţie.

Eşantionarea în observaţia participativă este relativ o problemă „deschisă”. O problemă în acest caz
este cea a deciziei legate de ce episod comportamental sau segmente de comportamente să se
eşantioneze. Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea totul astfel încât ceea ce este
observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este observat. Majoritatea observaţiilor de teren
folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se bazează pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor
studiaţi şi eşantionează numai acele evenimente sau comportamente care sunt importante.

Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele observatorul
înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii personale, sentimente, şi
interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este aceea de a separa opiniile personale
de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în paranteze.

Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie aparent
neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulterior

Organizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi ar trebui să
fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren”, o practică înrădăcinată în munca de
teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie accidentale, înregistrarea incidentelor
semnificative , răspunsurile proprii la munca de cercetare. O altă tehnică este re-organizarea notelor
de observaţie pe măsură ce acestea sunt realizate, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un
sistem bun este relocarea notelor de observaţie pe „card”-uri indexate-ele ar putea conţine trei
categorii: oameni, localizare, subiecte. Pe măsură ce activitatea în teren progresează cercetătorul va
deveni tot mai analitic şi nu descriptiv astfel încât el poate organiza ceea ce observă pe categorii largi,
care conţin tipuri de activităţi. de exemplu, un card în cazul cercetării asupra relaţiei poliţie-staţie
locală de radio ar putea fi numită „organizarea informală” atunci când identităţile celor are au putere
şi influenţă reală devin clare. Notele de observaţie dezorganizate anterior , care înregistrau pur şi
simplu secvenţele auzite şi văzute poată fi codificate, prima localizarea lor spre categorii înainte de a
le transfera spre card-uri. De exemplu, dacă se decide că rolul biroului de presă al poliţiei este
important, se poate realiza o listă de categorii de tipul: A. rolul biroului de presă al poliţiei: A1:
utilizarea comunicatelor de presă; A2: telefoane date din redacţie spre poliţie; A3. telefoane date de
la poliţie spre redacţie; A4. tensiuni între jurnalişti şi poliţişti.

7.5. Analiza datelor- Analiza datelor şi adunarea datelor sunt intim legate în studiile de observaţii-
dacă datele sunt ordonate pe măsură ce cercetarea progresează atunci analiza este pe cale d a fi
realizată atunci când se termină adunarea datelor. Cel mai important lucru în cazul acestui tip de
date este aplicarea criteriului selecţiei-se aplică la ceea ce este „semnificativ”-trebuie să se realizeze
în acest caz o deplasare de la „concepte e prim ordin”, adică conceptele şi constructele folosite de
oamenii pe care cercetătorul i-a observat, spre „concepte de ordin doi”, adică conceptele imaginate
de cercetător pentru a înţelege şi a explica localizările pe care le-a observat. Analiza datelor-
procedeele analizei cantitative a datelor au numai o importanţă parţială pentru observaţia
naturală/de teren („field observation”) datorită naturii calitative a datelor din teren. În observaţia
naturală/de teren („field observation”) analiza datelor constă din interpretarea şi sortarea datelor
(„filing data”) şi din analiza de conţinut a lor.

Construcţia unui sistem de sortare („filing system”) este un pas important în observaţie-scopul
sistemului de sortare („filing system”) este de a aranja datele primare din teren într-un format
ordonat pentru a permite regăsirea lor ulterioară (categoriile precise de sortare sunt determinate de
date). De exemplu, într-un studiu asupra luării deciziei într-o redacţie categoriile de sortare pot
include titlurile: „Relaţii”, „Interacţiune-Orizontală”, „Interacţiune-Verticală” şi „Dispute”. O
observaţie poate fi plasată în mai mult decât o categorie şi este bine să se facă copii multiple ale
tuturor notelor de observaţie.

O analiză de conţinut primară se realizează pentru a se descoperi modelele consistente după

ce notele au fost alocate în categorii prestabilite.
Scopul general al analizei datelor în sistem de sortare („filing system”) este de a ajunge la o
înţelegere generală a fenomenelor studiate. În timpul observaţiei cercetătorul poate analiza datele în
timpul studiului şi schimba în conformitate cu ele proiectul de cercetare.

4.5. Ieşirea din teren-un observator participativ trebuie să aibă un plan pentru a părăsi localizarea sau
grupul pe care îl studiază. Această problemă nu este dificilă dacă identitatea lui este deschisă dar
poate fi o problemă dacă ea este ascunsă. În unele cazuri grupul poate să fi devenit dependent de
cercetător într-un anumit fel şi plecarea sa poate avea un efect negativ asupra grupului ca totalitate.
În alte situaţii acest fapt poate duce la sentimente negative ale grupului studiat de un cercetător cu
identitatea ascunsă.

8. Rolul observaţiei-Rareori observaţia este suficientă ca o metodă independentă. Ea se pretează la

utilizarea împreună cu alte metode, atât calitative cât şi cantitative. Eliott a subliniat că: „Unul dintre
punctele forte ale observaţiei ca tehnică de cercetare este că ea implică în mod implicit în sine alte
metode ca interviul, studiul înregistrărilor documentare, şi al rezultatelor altor cercetări. A pierde un
eveniment este mai puţin important decât a nu obţine răspunsul la o întrebare în chestionar.
Observaţia acoperă procesul total din care orice eveniment este numai o parte”. Această afirmaţie
devine importantă actual când multe discuţii legate de „etnografie” şi pe accentuarea exagerată a
tehnicilor au transmis un sens denaturat al complexităţilor şi cerinţelor observaţiei care ar fixa
standarde pe care puţini le-ar atinge. Aceste dezbateri care s-au concentrat pe activitatea de
redactare a studiilor etnografice şi observaţionale pun cu acuitate problema dificultăţii calităţii de
autor („authorship”) şi obligativităţii reflexivităţii inerente acestui tip de metodologie.

Avantajele şi dezavantajele cercetării observaţionale.

A. Avantajele principale :
1. Este o tehnică superioară anchetei, focus-gropului şi experimentului în adunarea datelor despre
comportamentul non-verbal şi despre comportamentul specific fiecărei situaţii în parte.
2. Permite studiul în profunzime al indivizilor.
3. Permite înregistrarea comportamentului în localizări naturale.
B. Dezavantajele principale:
1. Observaţia non-structurată nu este precisă şi nu permite comparaţia între cazuri.
2. Studiile de observaţie folosesc eşantioane mici şi care nu sunt compuse pe baza unei alocări
aleatoare-de unde lipsa lor de reprezentativitate şi dificultatea de a face generalizări.

Întrebări
1. Vi s-a cerut să faceţi cercetare, prin care doriţi să găsiţi un răspuns la întrebarea de
cercetare: ”Care sunt regulile informale care pot guverna modul în care lucrează jurnaliştii şi
cum învaţă ei aceste reguli?”. Ce tip de abordare aţi folosi în cercetarea dvs-argumentaţi şi
prezentaţi principalele etape de cercetare.
2. Realizaţi un proiect de cercetare despre gradul în care în care locuitorii dintr-un bloc din oraşului
dvs. folosesc mass media în activitatea lor cotidiană. Decideţi că veţi folosi metoda observaţiei
directe. Cum vă veţi înregistra observaţiile?

3. Sugeraţi trei subiecte de cercetare particulare care ar fi cel mai bine studiate prin tehnica
observaţiei participative.

4. Ce tip de interviu aţi utiliza în următoarele situaţii:

A. Un proiect de cercetare de piaţă?

B. Un proiect de cercetare care vrea să vadă dacă opiniile despre subiectul X s-au schimbat ca
urmare a aplicării unui chestionar?
5. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi în
cercetare interviuri semistructurate sau în profunzime?

Teme de tutorat
1. Elaboraţi un ghid pentru realizarea notelor de observaţie plecând de la una dintre temele
următoare:

A. Obiceiuri de consum televizual în familie;

B. Comunicarea non-verbală în mediul urban;
C. Decizii legate de achiziţionarea/cumpărarea unor obiecte/produse într-o firmă.
2. Elaboraţi un ghid de interviu pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:
A. Utilizarea mass media în familie;

B. Influenţa mass media asupra tinerilor şi persoanelor de vârsta a III-a;

C. Comunicarea în cadrul micro-grupurilor dintr-un bloc sau pe o stradă cu blocuri/case;

D. Influenţa exercitată de reclamele la maşinile de lux asupra stilurilor de viaţă din oraşul dvs.

3. Se dă ghidul de interviu următor şi vi se cere să identificaţi:

A. Problema de cercetare;

B. Conceptele utilizate;

C. Ipotezele testate;

D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;

E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.

GHID DE INTERVIU
DATE GENERALE

1. Aţi putea să-mi spuneţi cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, care este ultima şcoală absolvită , care este ocupaţia dvs. actuală şi
unde lucraţi?

2.Dvs. sunteţi căsătorit/văduv/divorţat? De cât timp sunteţi căsătorit/când v-aţi căsătorit- în ce an? Ce vârstă are
soţul/soţia, ce pregătire şi unde lucrează în prezent?

3. Câţi copii aveţi? Ce vârstă au, ce fac în prezent- învaţă/ lucrează, unde ?

4. Câţi dintre copii dvs. sunt căsătoriţi şi de cât timp? Unde locuiesc ei- cu dvs., în altă casă/singuri, cu socrii ?De cât timp?

5. Aţi putea să-mi spuneţi cam care este venitul mediu lunar al familiei dvs.? Din acesta cam cât reprezintă cheltuielile
zilnice (mâncare,transport) şi cât reprezintă cele lunare legate de locuinţă?

RITMUL VIETII COTIDIENE

1. Aţi putea să-mi descrieţi o zi obişnuită în familia dvs.? De exemplu, ce aţi făcut în mod obişnuit/ zilnic dvs. şi ce face
fiecare alt membru al familiei în ultima săptămână.

2. Există momente într-o zi obişnuită când majoritatea membrilor familiei staţi împreună în casă - care este acest moment ?

3. Ce face în general fiecare membru al familiei în momentele în care întreaga familie este acasă? De exemplu, puteţi să-mi
descrieţi ziua de ieri -cum a fost atunci când v-aţi adunat acasă toţi membrii familiei, ce aţi făcut fiecare, aţi discutat ceva-
ce anume ?

3. În familia dvs. există o împărţire a sarcinilor casnice- realizate în casă- pentru fiecare membru al familiei? Ce activităţi le
faceţi de obicei împreună cu alt membru al familiei şi pe care le faceţi de unul singur/una singură?

4. Dar în alte familii pe care le cunoaşteţi cam care este situaţia? Există familii care sunt deosebite din acest punct de
vedere?

5. Cum ţineţi banii în familia dvs.-împreună sau separat?Cine hotărăşte cum şi când se cheltuiesc banii/se fac cumpărăturile
zilnice?

DECIZIA ÎN FAMILIE
1. Aţi putea să ne spuneţi dacă există un membru al familiei pe care dvs. îl consideraţi mai important în raport cu ceilalţi ?
Cine este acest? De ce îl consideraţi mai important decât alţii - argumentaţi.

2. Aţi putea să ne spuneţi, succint, care consideraţi că au fost cele mai importante hotărâri pe care le-aţi luat de când aveţi o
familie? Cum le-aţi luat-singur, împreună cu alţi membrii ai familiei dvs.? Povestiţi-ne ultima situaţie de acest fel.

3. Ce se întâmplă dacă un membru al familiei nu este de acord cu o decizie luată în comun de restul familiei cum se
comportă, ce face şi ce spune ? Cum reacţionaţi dvs. de obicei ? Dar ceilalţi membrii ai familiei? Cine cedează şi de ce
credeţi că o face?Aţi avut astfel de situaţii în ultimul timp în familie? Cum le-aţi rezolvat?

4. Alţi cunoscuţi-colegi de la locul de muncă, vecini, rude- v-au povestit despre situaţiile conflictuale apărute în familia lor?
Cum au fost rezolvate acestea?

5. Despre ce discutaţi cu alţi membrii ai familiei în mod obişnuit? Dar ceilalţi membrii ai familiei între ei ?

6. Există situaţii în care membrii familiei discută separat de dvs.? Despre ce anume şi cine cu cine discută ?

7. În familie cu ce membru al familiei vă sfătuiţi cel mai des ? În general vă sfătuiţi numai legat de unele situaţii şi numai
referitor la anumite probleme ? Care sunt acestea ? Care sunt situaţiile în care consideraţi că trebuie să vă sfătuiţi cu toţi
membrii familiei- daţi-mi cel mai recent exemplu.

8. Au existat situaţii în care apreciaţi că opinia altui membru al familiei v-a influenţat în hotărârile pe care le-aţi luat şi în
faptele dvs.? Care au fost acestea ? Cum aţi simţit că v-a influenţat această persoană- puteţi fi mai explicit (ce a făcut, cum
s-a exprimat, ce argumente a adus, cum v-a “convins”) ?

9. Dvs. discutaţi în familie despre viaţa politică din România? Cu cine din familie aveţi cele mai dese discuţii de acest fel şi
cine le iniţiază/începe? Cum reacţionează ceilalţi membrii ai familiei – ce spun, cum se comportă, cât de mult discută şi ei pe
această temă?

10. Aţi putea să ne povestiţi cum a fost ziua în care aţi mers ultima dată la vot?Cum şi când v-aţi hotărât să mergeţi să
votaţi? Aţi mers singur sau cu alţi membrii ai familiei şi când s-a întâmplat aceasta? Înainte de a merge la vot aţi discutat în
familie despre politică? Dar după ce aţi votat- ce aţi făcut ?

4. Completaţi spaţiile goale din ghidul de focus-grup de mai jos şi precizaţi:

A. Tema de cercetare;
B. Ipoteza testată;
C. Mărimea şi structura internă a grupului;
D. Rezultatele preconizate ale cercetării.
GHID DE DISCUTIE
Bună ziua! Numele meu este ................ si, aşa cum probabil aţi aflat deja, ne-am întâlnit astăzi pentru o discuţie
despre mass media/presa scrisa din România. Pe parcursul discuţiei va invit sa va spuneţi părerile cat se poate de deschis, de
liber, fiindcă nu exista răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează părerile dvs., fie ca sunt pozitive, fie ca sunt negative
fata de ceea ce vom discuta la un moment dat. Înainte de a începe, vreau sa vă mai spun ca vom înregistra discuţia, pentru
că n-as putea să reţin tot ce-mi spuneţi dvs. In acest context, va asigur de confidenţialitatea celor discutate, in sensul ca
numele dvs. nu vor apărea in nici un act, importante pentru noi fiind părerile dvs. Regulile discuţiei sunt foarte simple: să
vorbim tare, ca să ne putem auzi si sa vorbim pe rând, ca să ne putem înţelege.

Pentru început, sa ne prezentam. Asa cum v-am spus, mă numesc ............, am ......de ani, sunt (ne)căsătorita si
sunt de profesie sociolog. O să va rog acum şi pe dvs. să vă prezentaţi, pe rând, sa-mi spuneţi câteva cuvinte despre dvs.

Tur participanţi
I I. INTRODUCERE
1. Care credeţi ca sunt principalele probleme ale societăţii romaneşti actuale?-3’
2. ...........................................................................................
II II. CONSUMUL DE PRESA SCRISA ÎN GENERAL
1. .................................................................................
2. Care sunt principalele ziare pe care le citiţi dvs. (zilnic)? De cat timp le citiţi? Cum le procuraţi? Când si unde
le lecturaţi?-3’
 3.Pentru care motiv urmăriţi programele radio TV? Pentru care motiv citiţi presa scrisa? (a şti mai multe, a
petrece timpul liber in mod agreabil/relaxare, a fi la curent cu ce se întâmpla in societate, a afla lucruri utile
in munca de zi cu zi, a avea un motiv de discuţie cu alţii). Se căuta diferenţele dintre consumul individual al
media audiovizuale si cel al presei scrise. – 4’
4. Ce rol ....................................................
III. PERCEPTIA GENERALA A ZIARULUI “XXXXXX”

1.
Ce părere aveţi despre ziarul “XXXXX”? Cum l-aţi putea defini? Încercaţi sa-l descrieţi/caracterizaţi pe scurt.
Ce are distinctiv? Ce îl diferenţiază de alte ziare?-5’
2. ......................................................
3. Daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai ziarul “XXXXXX”, ce credeţi ca s-ar potrivi pe masa ranga el ? De
ce credeţi asta? Dar daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai acest ziar, ce alte ziare credeţi ca s-ar
potrivi pe masa ranga acest ziar? De ce credeţi asta?-7’
4. ..................................................
5. Ce nu va place la acest ziar?(Care sunt punctele lui “slabe”) De ce?-5’
IV. PREFERINTE PENTRU ZIARUL ”XXXXXX”- MACHETA, TIP DE INFORMATIE SI PROFESIONALISM
1. ....................................................
2. Ce părere aveţi despre grafica ziarului “XXX”? Va place/nu va place? De ce? Se potriveşte cu textul?- 7’
3. ..........................’
4. Cum vi se par ziariştii care semnează in ziarul “Curentul”? Cum aţi caracteriza stilul lor de a scrie? (agresiv,
intelegator, didactic, obiectiv, imparţial, echilibrat, inteligent, informat, dependenţi/independenţi politic,
serioşi/neserosi)-7’.
V. ANALIZA DETAILATA – PAGINA DE PAGINA (adresabilitate, unicitate, credibilitate, completitudine)

1. ..............................................................
2. Daca dvs. aţi fi făcut aceasta pagina, cum aţi fi realizat-o? Aţi schimba ceva la aceasta pagina? Aţi scoate/aţi
pune altceva in loc?-3’
SE PROCEDEAZA LA FEL CU FIECARE PAGINA IN PARTE-60’

VI. TESTE PROIECTIVE

1. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi intui in scris, după care vom discuta. Se împart
subiecţilor foile tipărite. Ce calificativ (excelent, bun, satisfăcător, slab) aţi acorda ziarului .........................
2. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi in scris. Se împart subiecţilor foile tipărite. Daca dvs. aţi
fi directorul unei firme de publicitate ce cuvânt credeţi ca ar descrie cel mai bine ziarul ”XXXXXX”? Si ce
imagine l-ar reprezenta cel mai bine ?-Comentarea răspunsurilor
Test 1

Apreciere ziarul «XXXXX»

Excelent/bun/potrivit/slab

Aspectul grafic

---------------------------------

Promptitudine informaţiei

Calitate informaţie

----------------------

----------------------------

Neutralitate

---------------------------------

Test 2

Cuvânt – cheie pentru ziar

_____________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

Imagine–sinteza pentru ziar

_____________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________