Sunteți pe pagina 1din 3

Personalitatea creatoare a lui Costache Negruzzi se înscrie în epoca pașoptistă și reprezintă un reper

în nuvelistica românească. Negruzzi respectă ideologia lui Kogălniceanu, exprimată în articolul „Introducție”
din „Dacia literară”, prin inspirația din realitățile noastre naționale și prin promovarea limbii naționale ca
obiectiv patriotic. Scrierile sale au un pronunțat caracter romantic, Negruzzi fiind considerat creatorul
nuvelei istorice românești.

Nuvela Alexandru Lăpușneanul apare in primul număr al Daciei Literare, ilustrând dorința de a
stimula interesul pentru istoria națională si de intensificare a sentimentului patriotic.

Tema nuvelei prezintă istoria zbuciumată a Moldovei din perioada Imperiului Otoman, undeva la
mijlocul secolului al XVI -lea, istorie presărată cu lupte pentru puterea politică și dorința de răzbunare. Sunt
avute în vedere toate tulburările ce au loc în epocă în rândul boierilor. În receptarea temei, un rol
important îl are raportul dintre realitate și ficțiune. Se observă unele deformări ale realității, explicabile prin
raportarea la fantezia creatoare a scriitorului. Acesta își propune să confere mesajului artistic un caracter
moralizator.

Mesajul artistic al nuvelei se constituie ca un avertisment adresat națiunii potrivit căruia tiranii,
conducătorii nedrepți care năpăstuiesc poporul vor fi pedepsiți pentru că doar valorile vor învinge timpul.
Având în vedere perioada în care a fost scrisă această nuvelă, poporul este încurajat în a crede și a lupta
pentru idealul național.

Titlul nuvelei menționează numele protagonistului și anunță ideea că întreaga acțiune se va constitui în
jurul acestui personaj complex, cu o influență puternică aspra destinului tuturor celor din jurul lui.

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, mai amplă și mai complexă decât schița, mai scurtă
decât romanul, urmărește o perioada semnificativă din viața unui personaj. “Alexandrul Lăpușneanul” este
o nuvelă prin construcția unui singur fir narativ ce prezintă ultima parte din viața domnitorului și prin
conturarea unui singur personaj principal, puternic individualizat. Creația este romantică prin imaginea
personajului central, Alexandru Lăpușneanul, ale cărui trăsături negative – cruzimea si răutatea- sunt duse
la extrem. Antiteza cu domnița Ruxanda scoate și mai mult in evidență caracterul negativ al personajului
principal .O altă latură romantică este inspirația din specificul național românesc, descrierea unei perioade
întunecate din istoria Moldovei sub domnia lui Lăpușneanul. Nuvela este istorică prin inspirația din trecutul
național, Negruzzi folosește cronicile lui Grigore Ureche in construcția personajelor, în descrierea
obiceiurilor vremii.

Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea este la persoana a III a, naratorul este omniscient,
prezintă comportamentul personajelor, le cunoaște gândurile si atitudinile. Naratorul este obiectiv, evita
sa-si expună judecățile vizavi de personajele sale.

Incipitul nuvelei in constituie revenirea la tron a lui Alexandru Lăpușneanul si atitudinea lui
răzbunătoare, iar finalul consemnează sfârșitul tiranului.

Principalul conflict exterior al nuvelei care pune în evidență personalitatea domnitorului este de
ordin politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri, iar cel secundar este între Alexandru Lăpușneanul
si Motoc.

Personajul principal al nuvelei, Alexandru Lăpușneanul, este puternic individualizat și pus în situații
excepționale (omorârea boierilor). Personajul este de inspirație istorică, întruchipând imaginea
domnitorului tiran si crud. Doamna Ruxanda este un personaj secundar al nuvelei. La fel ca Alexandru, este
un personaj romantic, plasată în antiteză cu felul de a fi al soțului ei. Frumusețea, bunătatea și blândețea ei
sunt în contrast cu răutatea și firea răzbunătoare a domnitorului.
Nuvela prezinta fapte verosimile, intriga este riguros construită, iar accentul se pune pe
caracterizarea personajelor, nu pe acțiune.

Dacă tema nuvelei este de natură romantică, discursul ilustrează principiul clasic al echilibrului și al
simetriei. Nuvela cuprinde patru capitole precedate de către un motto care rezumă întreaga acțiune,
evidențiind episodul cheie al fiecărui capitol. Motto-urile anticipează acțiunea și comportamentul
personajelor.

Primul capitol are drept motto replica lui Lăpușneanul “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu. ”, rostită în
fața delegației de boieri care îl întâmpină la intrarea în țară și care-l avertizează că poporul nu-l vrea ca
domnitor. Lăpușneanul se arată răzbunător față de cei care “ au muls laptele țării” și îl apără pe Moțoc
cruțându-i viața.

Al doilea capitol are drept motto replica unei văduve al cărei soț a fost ucis de Lăpușneanul. Replica
“Ai să dai sama, Doamnă!” este adresată domniței Ruxanda, aceasta fiind puntea dintre popor și domnitor.
Odată revenit la tron, Lăpușneanul își începe planul de răzbunare. Acesta constă în arderea cetăților în care
aveau să se refugieze boierii și chiar tăierea capetelor acestora. Auzind amenințarea adresată soției sale,
Lăpușneanul se înfurie și reacționează violent. Potolindu-și furia, Lăpușneanul îi promite un leac de frică.
Domnitorul promite încetarea ucedii boierilor.

Cel de-al treilea capitol se deschide cu motto-ul “Capul lui Moțoc vrem!” – replica personajului
colectiv, poporul, care este nemulțumit de asuprirea boierilor. În acest capitol este prezentată venirea lui
Lăpușneanul la slujba de la Mitropolie. Este descrisă ținuta sa, atitudinea și îmbrăcămintea, fiind însemne
ale puterii. Lăpușneanul este îmbrăcat cu “toată pompa domnească”, fără arme, dar purtând coroana.
Domnitorul se schimbă la față în timp ce se închină la icoane, iar naratorul obiectiv menționează că, în acel
moment, moaștele au tresărit. Cu toate că Lăpușneanul se arată neînfricat, în sinea lui nutrește o teamă de
divinitate. Domnitorul ține un discurs prin care își cere scuze și încearcă o împăcare aparentă cu boierii.
Acesta invocă figuri creștine, punându-și în practică forța de manipulare. Nu este sincer, iar prin invitația la
ospăț adresată boierilor dovedește ironie și prefăcătorie. Boierii vin la ospăț, iar Vodă se așază în capul
mesei. Impresionați de mesele îmbelșugate și de sala frumos aranjată, boierii chiar cred într-o împăcare cu
domnitorul. Toate aceste detalii au scopul de a distrage atenția de la dispariția servitorilor. Scena omorului
se desfășoară în câteva secunde, iar după acesta, începe un măcel în grădină unde poporul cere moartea
lui Moțoc. Fiind dezinformat, poporul nu-și dă seama că adevăratul adversar este Lăpușneanul. Cu toate
acestea, Moțoc este ucis, domnitorul câștigându-și astfel aprecierea poporului.

Cel de-al patrulea capitol se deschide cu motto-ul “De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”,
fiind replica lui Lăpușneanul aflat pe patul de moarte. După măcel și după piramida formată din capetele
boierilor, domnitorul vrea să se călugărească și îi promite Ruxandei că se va opri din fărădelegi. Această
promisiune este ținută până când Lăpușneanul cade la pat și este călugărit. Venindu-și puțin în fire, începe
din nou să amenințe, dar este otrăvit de Ruxanda la cerințele lui Stoici și ale lui Spancioc. Aceștia o conving
pe domniță de intenția lui Lăpușneanul de a-l omorî pe Bogdan, fiul lor. Nuvela se încheie cu moartea
domnitorului.

Personajul Alexandru Lăpușneanul este caracterizat în mod direct de către narator care atrage
atenția asupra “urâtului său caracter” și mai puțin asupra trăsăturilor fizice. Celelalte personaje își exprimă,
de asemenea , în mod direct părerile: pentru tânărul boier Stroici, Lăpușneanul este “un tiran cu sânge
pângărit”, mitropolitul Teofan îl numește “crud și cumplit”, doar soția sa, doamna Ruxanda îi găsește
calități, adresându-i-se cu apelativele “bunul meu domn” și “viteazul meu soț”. Domnitorul însuși se
autocaracterizează recunoscând că “m-am arătat cumplit și rău, vărsând sângele multora”, mărturisire ce
aparent poartă masca regretului, pentru a-i convinge pe boieri de bunele sale intenții.
Figura voievodului se întregește prin procedeele caracterizării indirecte, trăsăturile lui reieșind din
faptele săvârșite, din atitudini, comportament, din relațiile cu celelalte personaje.

Încă de la sosirea sa în Moldova, dă dovadă de voință și tenacitate în vederea ocupării tronului,


hotărât fiind să-și îndeplinească dorința, în ciuda tuturor opreliștilor: „. . . mai degrabă-și întoarce Dunărea
cursul îndărăpt” și „voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră” rostește atunci când constată împotrivirea
boierilor.

Ajuns la râvnitul scaun al Moldovei, Lăpușneanul își va dezvălui adevăratele intenții – să scape țara
de trădători și „gâlceviri”. Dorința lui de răzbunare este mai puternică decât rațiunea, căci omoară fără să
se gândească la consecințe, cruzimea și violenta manifestându-se în voie. Uciderea celor patruzeci și șapte
de boieri dezvăluie o cruzime ce se înscrie în sfera patologicului, el pune în scenă un spectacol al groazei.
Construirea piramidei din capetele boierilor uciși marchează o dezlănțuire demențială a domnitorului ce
trăiește triumful răzbunării sale.

Alexandru Lăpușneanul dovedește un comportament imprevizibil, impulsivitatea și calmul


succedându-se fără nici un gest care să anunțe schimbarea dispoziției sufletești. Este tandru cu doamna
Ruxanda, o sărută pe frunte, o îmbrățișează: „ridicând-o ca pe o pană și punând-o pe genunchii săi”, pentru
ca – imediat ce află scopul venirii sale – să o numească „muiere nesocotită”, reprimându-și cu greu gestul
de a o lovi cu jungherul „spre care mâna sa să îndreptase din obișnuință”.

În biserică jură strâmb, iar smerenia lui este prefăcută, căci și „racla sfântului ar fi tresărit”, când
domnul s-a aplecat pentru a săruta moaștele.

Elocventă pentru sublinierea altor trăsături ale personajului este atitudinea lui față de Moțoc,
vornicul însetat de putere. Nu-l iubește, dar îl păstrează lângă sine, fiindcă „îi este trebuitor”, ca să-l
ușureze de „blestemurile poporului”, dovedind, astfel, abilitate politică.

Nu iubește prostimea, dar este conștient de puterea acesteia, fiind grăitoare, în acest sens, replica:
„Proști, dar mulți”. „Proști” ar putea însemna ignoranți, mojici, simpli, inculți, dar „mulți” subliniază intuiția
domnitorului cu privire la puterea amenințării din partea gloatei înfuriate, agitate, căreia, plin de cinism i-l
va „dărui” pe marele vornic.

Gândul că boierii Spancioc şi Stroici sunt în libertate îl neliniștește și se retrage în Cetatea Hotinului
pentru a-i putea supraveghea. Când se îmbolnăvește, pare să devină mai omenos, cerându-și iertare și
dorind să fie călugărit într-o târzie încercare de a-și ispăși păcatele, prin împăcare cu credința în Dumenzeu.
Dar firea sa aprigă și impulsivă se revoltă, îi amenință pe cei din jur cu moartea, pentru trădare, apărându-și
cu demnitate și disperare rangul: „Sunt domn! Sunt Alexandru-Vodă”. De data aceasta, dușmanii lui de
moarte vor regiza un alt spectacol al crimei, în care voievodul va fi un actor ce va înregistra în spasmele
morții o cumplită lecție: „Învață a muri, tu care știai numai a omorî”

Personaj romantic, pus în situații excepționale, Alexandru Lăpușneanul este alcătuit din lumini și
umbre. Personajele romantice se lasă dominate de sentimente care primează în fața rațiunii. Lăpușneanul
este subjugat de sentimentul de ură distrugătoare, ființa sa este subjugată de frica trădării și a pierderii
puterii. Alexandru Lăpușneanul a lăsat o neagră amintire – ca domnitor – și a impresionat puternic ca
personaj.

S-ar putea să vă placă și