Instituția Publică Liceul Teoretic „B. P.-Hasdeu”, or.

Drochia

Referat:

Personaje memorabile din literatura română

Realizat de:
Manea Alexandra, clasa a XII-a „A”

2020
 Citind romanele „Enigma Otiliei” de George Călinescu, „Pădurea spânzuraților” de Liviu
Rebreanu și „Mara” scrisă de Ioan Slavici, m-am minunat de unele personaje, acestea deja
fiind câteva dintre preferatele mele. În „Enigma Otiliei” am rămas uimită de Otilia și Felix,
personajele pe care le-am îndrăgit din primele rânduri ale romanului. Otilia Mărculescu fiind
„eroina mea lirică”, proiecția autorului în afară, „tipizarea mea în ipostază feminină”, își
mărturisea George Călinescu afinitățile cu acest personaj. Din al doilea roman, creat de Liviu
Rebreanu, care este primul roman de analiză psihologică, obiectiv și realist din literatura
română, m-a fascinat personajul principal Apostol Bologa. Iar din romanul „Mara” de Ioan
Slavici, m-au impresionat Mara, personajul eponim, și Persida.
George Călinescu este autorul romanului „Enigma Otiliei”. Poetul se încadrează în secolul
XX. Opera sa conturează moravurile oamenilor și problemele familiale, reflectate prin prisma
Bucureștiului. Romanul este o capodoperă a literaturii române, ce este tradus și în alte limbi,
precum Italiana și Germana. În roman se află o varietate mare de personaje. Otilia,
protagonista operei și personajul eponim, o tânără de optsprezece ani, este fiica celei de-a
doua soții a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasă și bogată, care murise „de
supărare” și-i lăsase lui toată averea, laolaltă cu îndatorirea creșterii Otiliei, rămasă de mică
fără mamă. Ca eroină realistă modernă, Otilia este tipică pentru categoria tinerelor
inteligente, cu sensibilitate artistică și atracție către lux și călătorii în străinătate, ceea ce ar
constitui o componentă importantă a femeii enigmatice dintotdeauna. Otilia judecă cu o
rațiune rece și explică imposibilitatea mariajului dintre ea și Felix. Împrăștiată și dezordonată,
acceptă cu luciditate protecția lui Pascalopol și respinge cu delicatețe manifestările
sentimentale ale lui Felix. Înțelegătoare și plină de tact în comportamentul ei față de moș
Costache, dar aparent imună la răutățile celor din clanul Tulea, ea rămâne enigmatică prin
amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profundă. Îndrăgostit total de Otilia, Pascalopol
o admiră și o înțelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacțiile și gândurile fetei,
confirmându-i lui Felix în finalul romanului: „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru
mine e o enigmă.”.
Un alt personaj din romanul „Enigma Otiliei” este Felix Sima, definit chiar de Călinescu
„martor și actor”. Romanul pune în centrul narativ al acțiunii formarea personalității lui Felix.
Acest tânăr este tipul personajului intelectual în formare. El înțelege că într-o societate
degradată în esențele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur. El devine un
„medic vestit și bogat”. Eșecul pe care l-a suferit în dragostea către Otilia îl maturizează,
păstrând în amintire o iubire romantică, înălțătoare, care-i dă putere. Cu ajutorul acestor
argumente, pot spune că Felix e lucid și ambițios. El învață și face eforturi deosebite pentru a
se remarca pe plan profesional. Ipostaza de personaj-martor este definită printr-o serie de
observații pe care Felix le face prin descrierea detailată a exterioarelor (străzi, clădiri), a
interioarelor (case, încăperi) ori a înfățișării personajelor. Imaginile reflectate în conștiința lui
Felix sânt comunicate cititorului, care ia astfel cunoștință de trăsăturile fizice, îmbrăcămintea
sau coafura personajelor, precum și de gesturile și atitudinile lor, prin tehnica detaliului.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, iar „Pădurea spânzuraților”
este primul roman de analiză psihologică, obiectiv și realist din literatura română. Apostol
Bologa este personajul principal și „rotund” al acestui roman, primul erou din literatura
română întruchipat de intelectualul ce trăiește o dramă de conștiință, un tragic conflict interior
declanșat de sentimentul datoriei de cetățean, ce-i revine din legile statului austro-ungar și
apartenența la etnia românească. Orgolios și ambițios, Bologa se înrolează voluntar în armată
dorind să-i demonstreze Martei că este și el capabil de fapte eroice. În timpul studiilor la
Budapesta se conturează concepția lui de viață, crezând atunci că războiul este „adevăratul
generator de energie” și că „fiecare trebuie să ne facem datoria față de stat”. Curând această
concepție de viață se prăbușește căci își dă seama că ea nu a izvorât din libera alegere, ci i-a
fost impusă de o anumită conjuctură. În acest moment se declanșează drama lui Apostol
Bologa cauzată în primul rând de opoziția ce apare între conștiința umană și imperativul
datoriei exterioare. În dialogul purtat cu ofițerul ungur Varga în tren, Bologa susține ideea că
legea și datoria sunt valabile „numai până în clipa când îți impun o crimă față de conștiința
ta” și că nici o datorie nu are dreptul „să calce în picioare sufletul omului”. De aici deduc că
Bologa era sincer. Demnitatea sa este confirmată la sfârșitul romanului, când moare ca un
erou al neamului său, din dragoste pentru țara sa, pentru libertate și adevăr, pentru triumful
valorilor morale ale omenirii. Drama de conștiință conduce astfel la unicul deznodământ
posibil.
Titlul romanului „Mara” indică numele personajului principal, întrucât această creație
este, mai întâi, „romanul Marei”. Pe Mara n-o interesează averea, ci doar să aibă bani, care
să-i aducă respectul celorlalți, împăcarea cu sine și o siguranță constantă pentru viitorul
copiilor. Eroina este un personaj realist tradițional, deoarece este tipică pentru o țărancă, o
femeie puternică, energică și cu multă afectivitate pentru copiii ei. Mara Bârzoveanu
rămăsese văduvă cu doi copii, „sărăcuții de ei”, dar era încă „tânără și voinică și Dumnezeu a
mai lăsat să aibă și noroc”, așa cum o caracterizează direct naratorul. Mara este precupeață,
deoarece își câștigă existența din negustorie, „vinde ce poate și cumpără ce găsește”. Ca o
femeie de afaceri, Mara are un singur scop, acela de a strânge bani. Este chibzuită până la
zgârcenie, în fiecare seară face socotelile, pune de o parte banii pentru siguranța vieții de zi
cu zi și pentru viitor. La căpătâiul patului ține trei ciorapi, „unul pentru zilele de bătrânețe și
pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică”. Portretul fizic, conturat
de naratorul obiectiv în mod direct prin detalii trimite sugestiv la trăsăturile morale. „Muiere
mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, ploi și de vânt.”. Mara este „creștină
adevărată” cum este caracterizată de către narator. Merge la biserică, mulțumește „cum se
cuvine în fața lui Dumnezeu” și îi învață și pe copii: „închinați-vă și voi, sărăcuții mamei”.
Persida este fiica Marei din romanul „Mara”, sora lui Trică, soția lui Națl și nora
măcelarului Hubăr, dar și una din cele mai reușite, mai strălucitoare figuri feminine din
literatura română. Persida este ilustrată de Slavici în evoluția sa de la copilărie la maturitate.
Persida a dat dovadă de istețime când căsnicia ei cu Națl a parcurs mari dificultăți. Națl
„stătea cu prietenii și toată osteneala, toată grija, rămânea în sarcina ei”, iar tânăra soție,
cuprinsă de amărăciune și deprimare, se autocaracterizează „Dacă s-ar fi văzut ea însăși pe
sine cu ochii ei de odinioară, ar fi rămas cuprinsă de spaimă și ar fi strigat: «Ah! tare am
căzut, Doamne!»”. Tenace, Persida își salvează căsătoria prin rațiune și inteligență, prin
puterea dragostei și prin stăpânirea de sine, prin bunătate și blândețe determinându-și soțul
să-i ceară iertare, iar familia să iasă mai întărită din aceste încercări. Ca și Mara, Persida este
o personalitate puternică, având un acut simț al realului, în care domină principalele sale
calități: devotamentul, chibzuința și voința puternică, datorită cărora izbutește să învingă
toate piedicile vieții.
În concluzie, spun că fiecare personaj din literatura română enumerat mai sus mă învață
câte ceva. Din experiențele trăite de aceste personaje, mi-am făcut concluzii și impresii
despre viață. Pentru tact și înțelegere, voi lua exemplu de la Otilia. Felix m-a învățat să
gândesc rațional și să tind spre ceva mai bun. De la Apostol Bologa, personaj ce va rămâne
mereu în inima mea, am învățat să lupt pentru aproapele meu și mereu să țin capul sus. Mara
mi-a demonstrat că trebuie să fiu muncitoare, iar fiica ei, Persida, mi-a arătat comportamentul
corect a unei femei într-o căsnicie.