Sunteți pe pagina 1din 2

CROITORAȘUL CEL VITEAZ

Frații Grimm

Într-o zi, apucând la iuţeală o bucată de stofă, un croitoraş plesni nişte


muşte sâcâitoare care-l bâzâiau. Şi, când ridică bucata de stofă, ce să vezi? Şapte
dintre ele zăceau moarte! Ceea ce-l făcu pe croitoraş să se umfle în pene. Îşi croi
repede un brâu, pe care brodă următoarele: „ŞAPTE DINTR-0 LOVITURĂ!". 
Apoi, omul nostru plecă în lume, cu gând să se laude în tot locul cu fapta
lui de vitejie. Nu trecu mult şi întâlni o pocitanie de uriaş, care-şi râse însă de el.
— Ia nu mai râde ca un apucat! Mai bine citeşte ce scrie aici pe brâul pe
care-l port, ca să pricepi cu cine ai de-a face !
Şi, pe măsură ce citea, uriaşului îi cam intra frica-n oase, căci se întreba
dacă nu cumva era vorba de şapte oameni omorâţi din lovitura aceea. Aşa că se
hotărî să afle cât de puternic era croitoraşul cu adevărat. Apucă de pe jos un
pietroi şi îl strânse în mâini până ce începu să picure apă dintr-însul... 
— Ei, eşti şi tu în stare de-aşa ceva, slăbănogule? Întrebă uriaşul, râzând
în hohote.
Croitoraşul se prefăcu că ia o piatră de pe jos, dar scoase pe furiş din
traistă o bucată de brânză, pe care o strânse în palme până când începu să curgă
zerul din ea. 
La vederea lucrului ăstuia, uriaşului chiar că i se făcu frică de-a binelea.
Aşa că, în vreme ce mergeau pe drum, îi arunca însoţitorului său, pe ascuns,
priviri temătoare.
Merseră ei ce merseră împreună, până ajunseră la un cireş încărcat de
roade pârguite. Uriaşul aplecă trunchiul pomului, pentru a-l ajuta pe croitoraş să
culeagă cele mai coapte fructe, aflate taman în vârful cireşului. Dar, în vreme ce
mânca ţinându-se de-o creangă, uriaşul cel viclean dădu drumul pomului din
strânsoare şi zvârrr!, croitoraşul nostru zbură cât colo.
— Ha! Ha! Ha! râse uriaşul. Dar văd că nici măcar nu eşti în stare să ţii de
crengile astea subţirele! Asta să-ţi fie oare toată puterea?
— Că prost mai eşti! îi răspunse croitoraşul. N-am făcut decât să sar peste
el! Ia încearcă şi tu!  Uriaşul sări şi el peste pom, dar îşi prinse un picior între
crăcile cireşului şi căzu cât era de lung.
Tocmai atunci se nimeri să treacă prin preajmă şi caleaşca regelui.
          — Bună treabă ai făcut, flăcău! îi zise regele. Care va să zică, l-ai prins pe
uriaşul cel rău! 
Regele îi dărui un sac cu galbeni şi îi oferi şi o slujbă pe măsură la palat.
Toată lumea află de vitejia croitoraşului care-l prinsese pe uriaş. Şi de atunci nici
că mai cuteză cineva caute pricină...

S-ar putea să vă placă și