Se pare că Tita obţinuse făgăduiala unei căsătorii din partea domnului Ciulei…
Dar iată că inginerul se împăcă cu soţia lui, ceea ce a contrariat-o mult pe
frumoasa artistă. Farmecul Titei înnebuni un judecător, care-i cere mâna. Dar, la
căsătorie se opun anumite persoane interesate în cauză, ca de exemplu Liviu. E
clar că tânăra artistă pare să fi fost un caracter şovăielnic.
Se povesteşte că în ultima săptămână, înainte de tragicul ei sfârşit, Tita ar fi fost
hărţuită aproape în fiecare zi, de diferite persoane. În ziua de luni, înainte de
Crăciunul anului 1935, ar fi maltratat-o bărbatul respins. Marţi şi-a condus la
graniţă logodnicul preferat (Cuza Hotta), care totuşi, la vestea groaznicei
nenorociri, nu s-a înapoiat în ţară.
Ultimul act al misterioasei drame s-a petrecut la miezul nopţii, când toată lumea
sărbătorea
naşterea Mântuitorului. Ce s-o fi petrecut în sufletul Titei Cristescu, când se
întorcea la Bucureşti, singură, în tren, în orele întunecate ale ultimei zile din
viaţa ei? La ce se gândea, când servitoarea a găsit-o, înainte de miezul nopţii,
dansând singură prin casă, într-un vârtej nebun, la muzica aparatului de radio?
Cert este că la ora 12, când doamna Gregorian, sora ei, s-a suit sus în
apartament, unde văzuse lumină, după ce ieşise de la un cinematograf din
apropiere – a fost primită, chiar la uşă, de către Tita, cu îmbrăţişări şi sărutări.
Dar, în clipele următoare, frumoasa artistă se prăbuşea inertă, fără să fi putut da
vreo explicaţie cu privire la cele petrecute. În acele momente, o persoană
misterioasă a sunat la telefon, parcă voind să spioneze ce se petrece în casă.
În corpul artistei frumoase a fost găsit acid cianhidric, o otravă perfidă, care are
un miros plăcut şi gustos de migdale amare. Pielea umană poate absorbi acidul
cianhidric. Dacă am pune un deget într-o soluţie destul de slabă de acid
cianhidric, degetul amorţeşte, rămânând mult timp insensibil, la pipăit.
Absorbiţia acidului cianhidric este extrem de rapidă, mai cu seamă pe calea
respiratorie. Inhalarea în cantităţi extrem de mici a acidului cianhidric de către
animalele de companie poate da moarte în câteva secunde.