FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

(atributele managerului)

Funcțiile managementului (atributele managerului), reprezintă principalele categorii de

activități pe care trebuie să le desfășoare un manager (șef/conducător), activități în aparență
independente, dar de fapt interdependente în manifestarea lor. Altfel spus, acestea sunt direcțiile
principale de acțiune ale unui manager în scopul stabilirii și atingerii obiectivelor organizaționale.
Orice manager trebuie să exercite toate funcţiile managementului, dar în proporţii diferite, în
funcţie de particularitățile nivelului piramidei ierarhice pe care află.
Funțiile managementului (FM) au fost definite pentru prima dată de către Henri Fayol, unul
dintre părinții managementului științific și anume: previziunea-organizarea-comanda-
coordonarea-controlul. Acestea au constituit baza de plecare în elaborarea unor versiuni actuale și
totodată ramân pentru mulți manageri eficienți un veritabil ghid/îndrumar, cu o continuă
aplicabilitate. În continuare sunt prezentate o serie de caracteristici ale acestor FM.

Previziunea

Controlul Organizarea

FM: Henri Fayol

Coordonarea Comanda

Fig. 1. Funcțiile managementului: autor, Henri Fayol.

1. Previziunea
Scop: anticiparea evoluţiei unor evenimente tehnice, economice, sociale etc. pentru a se
asigura dezvoltarea organizaţiei respective.
- previziunea implică şi estimarea riscurilor, precum şi a soluţiilor pentru gestionarea acestora;
- de viabilitatea previziunilor depinde într-o mare măsură eficienţa utilizării tuturor resurselor;
- previziunea necesită timp şi un sistem informaţional performant sub aspectul metodelor şi
mijloacelor de prelucrare a informaţiilor.
1
 2. Organizarea
Scop: asigurarea condiţiilor tehnico-organizatorice necesare realizării obiectivelor
propuse, cu maxim de eficienţă. Acest deziderat implică:
- stabilirea structurii de organizaționale, a regulamentelor firmei și a fișelor de post;
- proiectarea sistemului informaţional;
- delimitarea ariei de acţiune a managerilor de la diferite niveluri ierarhice, luând în considerare
diversitatea, dispersia şi complexitatea activităţilor;
- delegarea de autoritate (împuternicirea efectivă);
- realizarea unui climat de ordine şi disciplină.

3. Comanda
Scop: adoptarea unor decizii de către manageri şi transmiterea lor către executanţi, sub
formă de dispoziții, ordine, hotărâri.
Comanda este rezultatul unei decizii adoptate anterior şi constituie iniţierea unei noi acţiuni.
Decizia este un act cu caracter obligatoriu prin care ar trebui să se indice: direcţia de realizare a unei
acţiuni (ce trebuie făcut); executantul (cine este realizatorul); modul de lucru (cum trebuie acţionat);
locul de desfăşurare (unde se va derula acţiunea); resursele necesare (cu ce se va lucra) etc.
Formularea şi transmiterea unei comenzi trebuie făcută astfel încât:
- să existe coerenţă în mesaj și în transmiterea acestuia;
- mesajul să poată fi recepţionat cât mai fidel;
- o nouă comandă să nu intre în conflict cu alta.
Prin modul de punere în practică a comenzii se realizează condiţii de colaborare între manageri şi
subalterni, în spiritul asumării responsabilităţii individuale şi a respectului reciproc.

4. Coordonarea
Scop: realizarea şi menţinerea unei atmosfere armonioase între oameni, activităţi şi
compartimente, printr-o repartizare echilibrată a sarcinilor şi resurselor necesare.
Coordonarea necesită:
- motivarea şi antrenarea oamenilor pentru ca aceştia să dorească să facă ceea ce trebuie să facă;
- stimularea iniţiativei şi creativității pentru ca să coopereze şi să se implice realmente pentru
atingerea obiectivelor firmei;
- organizarea unor întâlniri particulare și reuniuni de lucru în cadrul cărora managerul va evalua,
aprecia şi stimula activitatea fiecărui subaltern și a echipei de lucru;
- gestionarea conflictelor.

2
 5. Controlul
Scop: verificarea şi aprecierea cantitativă şi calitativă a realizărilor subordonaţilor şi
compararea acestora cu rezultatele preconizate, în vederea stabilirii unor măsuri de corecţie care
se impun.
Controlul se bazează pe un proces de monitorizare, bine pus la punct, în cadrul căruia
managerul trebuie să ia la cunoştinţă de rezultatele subordonaţilor prin contact direct sau pe bază de
rapoarte scrise. Frecvenţa contactelor şi rapoartelor se stabileşte astfel încât controlul să nu devină
un factor de tensiune şi generator de conflicte, dar în acelaşi timp să contribuie la instituirea unui
climat de ordine şi disciplină. Rezultatele controlului vor constitui, de asemenea, o bază pentru
stabilirea unor sisteme de motivare şi recompensare a personalului. Un element important, ce nu
trebuie ignorat, este autocontrolul deoarece contribuie la creşterea încrederii în capacităţile
personale şi la asumarea în mod conştient şi deliberat a unor responsabilităţi.

Cea mai răspândită versiune actuală pe plan internațional (VAI), cuprinde (Brătianu, C.,
Mândruleanu, A., Vasilache, S., Dumitru, I. - Business management, București, Editura
Universitară, pp. 30-31, 2011):
1) Planificarea: un concept mai cuprinzător, care se referă la previziune, stabilirea obiectivelor
și planurilor de acțiune, decizii, inovare, schimbare etc.
2) Organizarea: cu aceleași elemente originare, incluzând în plus coordonarea de la H. Fayol.
3) Conducerea: este considerată un termen mai puțin autoritarist decât comanda, care implică
motivare, antrenare, comunicare, leadership.
4) Controlul: rămâne în fond procesul de aplicare a unor metode și procedee de control și de
management operațional.

Planificarea Organizarea

FM: VAI

Controlul Conducerea

Fig. 2. Funcțiile managementului: versiunea actuală pe plan internațional.

3
 Pe plan național, există o multitudine de versiuni referitoare la funcțiile managementului, care
au ca bază de plecare funcțiile formulate de H. Fayol, precum următoarea versiune cu caracter
general (VN1):
1) Previziune: fiind totodată corespondentul planificării din VAI.
2) Organizarea.
3) Coordonarea.
4) Antrenare-Motivarea: funcție care preia rolul celei de conducere din VAI.
5) Control-Evaluare.

O altă versiune (Mihuț, I., et al., Management general, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, pp. 31-
40, 2003), foarte apropiată de versiunea originală a lui H. Fayol chiar prin denumirile utilizate,
cuprinde următoarele componente:
1) Prevedere (previziune, planificare).
2) Organizare.
3) Antrenare (comandă-motivare).
4) Coordonare (reglarea proceselor).
5) Control (control-evaluare).

De remarcat este faptul că aceste variațiuni ale funcțiilor manageriale, fără deosebiri
fundamentale, sunt determinate de viziuni, concepte și practice diferențiate de o multitudine de
factori obiectivi și subiectivi. Considerăm că esențială este conștientizarea acestui mod de gândire
structurat și acțiunea multidirecțională, dinamică, concretă și eficientă a managerilor.
Reluăm remarca inițială că orice manager trebuie să exercite toate funcţiile
managementului, dar în proporţii diferite, în raport de particularitățile nivelului piramidei
ierarhice pe care se află.