Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
Sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

INTRODUCERE: Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de

Lucian Blaga este așezată în fruntea primului său volum, „Poemele
luminii”(1919) și face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi si
„Joc secund” de Ion Barbu. Opera poate fi considerată un semnificativ
motto al întregii creații a lui Blaga.
 ÎNCADRAREA OPEREI: Poezia aparține direcției moderniste,
teoretizată de Eugen Lovinescu, în primul rând, pentru că interesul
autorului în arta poetică este deplasat de la tehnica poetică la relațiile
poet-lume si poet-creație. În această artă poetică modernă există o
identitate între planul autorului și cel al eului liric, deoarece discursul liric
redă cu mijloace poetice aspecte ale filosofiei lui Blaga, precum atitudinea
de potențare, de sporire a misterelor Universului sau opțiunea pentru
cunoașterea luciferică.
În al doilea rând, poezia ilustrează unele dintre influențele
expresioniste: exacerbarea eului creator, sentimentele absolutului,
interiorizarea și spiritualizarea mesajului, tensiunea lirică.

TITLUL: Titlul, alcătuit dintr-o propoziție dezvoltată, subliniază

caracterul de artă poetică al poeziei, accentuând poziția pronumelui
personal „eu”, ce întărește subiectivitatea poemului. Verbul la forma
negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional si
opțiunea pentru cunoașterea luciferică. Metafora revelatorie „corola de
minuni a lumii” reprezintă imaginea perfecțiunii, un simbol al absolutului,
rolul poetului fiind contemplarea și adâncirea tainelor.
Titlul este reluat în poeziei ca prim vers, iar sensul său, îmbogățit de
antiteze și de lanțul metaforic, se întregește cu versurile finale: „Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii [...]/ căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze
și morminte.”

TEMA: Tema poeziei este atitudinea poetului care își asumă

cunoașterea luciferică. Poezia se dezvăluie a fi o artă poetică prin
definirea unei viziuni a lumii și a creației, cel care se exprimă aici accesand
în mod intuitiv universul.

MOTIVUL: Motivul central este „lumina”, metaforă emblematică

pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă și în titlul volumului de
debut, unde sugerează cunoașterea, dar si iubirea pentru taine ale lumii,
pentru că poezia este o formă de cunoaștere și de trăire a misterului.

IMAGINARUL POETIC: Ideile poetice sunt construite în mod

original. Inedită este și atitudinea poetului față de cunoaștere și față de
mister. O atitudine protectoare este dovedită de utilizarea în text a
verbelor la formă negativă: „nu strivesc”, „nu ucid”. Rolul poetului este de a
amplifica tainele lumii prin emoție, prin trăiri interioare. El este adepul
cunoașterii luciferice susținând că frumusețea unversului constă în
misterul care ne înconjoară, care trebuie protejat, ba chiar potențat,
sporit prin întrebări și nu prin răspunsuri.
A doua secvență a poeziei se constituie pe baza unor relații de
opoziție, iar ca procedee artistice se utilizează antiteza și comparația
amplă. Împrumutând din lumina lunară („Eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină”), poetul oficiază el însuși un act de creație, complementar creației
originare săvârșită sub semnul exploziei de lumină. Lumina în concepția
poetului nu este însă una devastatoare, ci subtilă, creatoare de mister.
„Lumina altora”, incredințată cunoașterii paradisiace, excesiv raționale, se
dovedește brutală, sugrumă vraja „nepătrunsului ascuns”, anulează șansa
unei noi creații.

SUBIECTIVITATEA: Lirismul subiectiv se realizează prin ati-

tudinea poetică transmisă în mod direct, iar la nivelul expresiei prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: forme verbale și pronominale la
persoana I („eu nu strivesc”, „eu sporesc” , „eu iubesc”), adjectivul posesiv
la persoana I „mea”.

PROZODIE: Din punct de vedere prozodic, poezia este alcătuită din

versuri libere, al căror ritm interior redă fluxul ideilor. Forma modernă,
precum și simetria incipit-final, este o eliberare de rigorile clasice, o cale
directă de transmitere a sentimentelor poetului.
 CONCLUZIE: În opinia mea, concepția despre poezie a lui Lucian
Blaga se circumscrie problematicii cunoașterii. La rândul ei, cunoașterea
este înțeleasă în două dimensiuni prin raportare la mister: descifrare
(cunoaștere paradisiacă) și încifrare (cunoaștere luciferică). Rolul poetului
este acela de a spori tainele lumii prin creație. Sintagma „calea mea”
subliniază caracterul de artă poetică a textului, destinul poetic fiind
asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o creație în care
noutatea metaforei se împletește armonios cu imaginarul poetic,
demonstrând că Blaga este unul dintre poeții moderniști care reușește să
sincronizeze literatura romană cu cea europeană.