Genul liric

 cuprinde totalitatea operelor scrise în versuri în care sentimentele, trăirile și

ideile sunt exprimate în mod direct prin vocea subiectivă a eului liric
 la nivelul textului poetic, eul liric este prezent printr-o serie de mărci specifice:
o forme verbale și pronominale la persoana I
o adresare directă (persoana a II-a)
o substantice în cazul vocativ
o verbe la imperativ
o interogații și exclamații retorice
o invocații
o interjecii
 lirismul reprezintă forma prin care viziunea poetului este transfigurată artistic
prin vocea eului liric
 tipuri de lirism:
o lirismul subiectiv (cuprinde opere în care mărcile eului liric sunt
prezente în text, implicarea și afectivitea fiind exprimate prin
diverse forme)
o lirismul obiectiv (eul liric este substituit de elementele cadrului
natural sau de măștile diferitelor personaje)
 arta poetică (ars poetica) este poezia în care este exprimată concepția despre
creație și despre menirea creatorului (a artistului); este o poezie cu caracter
confesiv, o meditație pe tema sacrificiului în numele creației
 tema este aspectul general
 motivele particularizează tema
 simbolurile susțin ideea poetică
 laitmotivul este reluarea unui motiv în mod succesiv
 figuri de stil: epitet (descriptiv, cromatoc, personificator, metaoric, multiplu),
metaforă, antiteză, personificare, comparație, hiperbolă, inversiune, alegorie,
aliterație, asonanță
 imaginile artistice sunt construite cu ajutorul figurilor de stil și deschid
cititorului perspective inedite (vizuale, auditive,tactile, olfactive, motorii)
 titlul valorifică tema; este simbol central al poeziei; poate fi reluat parțial
într-un vers; deschide orizontul de așteptare, anticipând tema
 Genul epic
 cuprinde opere în versuri (balada și fabula) și în proză în care sentimentele
sunt exprimate prin intermediul personajelor participante la acțiune
Instanțele comunicării narative:
 naratorul – vocea care relatează faptele și întâmplările; acesta poate fi :
omniscient (obiectiv sau extradiegetic) pentru că relateză cu datașare la
persoana a III-a sau omniprezent (subiectiv sau intradiegetic) pentru că
relatează implicat ca martor sau ca personaj la persoana I
 personajul – creația autorului participant la acțiune, purător de valori și
atitudini; acesta poate fi :
o principal / secundar / episodic
o individual / colectiv
o pozitiv / negativ
o protagonist / antagonist
o real / fantastic / fabulos
o simbolic
o eponim (dă numele operei literare)
 autorul –creatorul universului ficțional care-și exprima concepțiile și principiile
estetice (individual / colectiv)
 cititorul – cel care preia prin lectură mesajul operei, decodificând anumite
semnificații
 acțiunea reprezintă totalitatea faptelor și întamplarilor prezentate în opera
literară; cadrul spațio-temporal este dat de indicii de timp și de spațiu, care pot
fi : bine determinați , ceea ce conferă caracter veridic întâmplărilor sau vag
determinați, ceea ce conferă caracter fantastic
 modalitățile de expunere :
o narațiunea ( relatează faptele și întâmplările cu ajutorul verbelor)
o dialogul (prin schimbul de replici dintre personaje conferă
dinamică acțiunii, fiind o veritabilă modalitate de caracterizare
prin limbaj)
o monologul ( dezvăluie gânduri și trăiri interioare, fiind o
modalitate de autoconoaștere , de introspecție)
 o decsrierea ( oferă detalii semnificative despre timp, spațiu,
personaje, apelând la un număr mare de substantive și adjective )

Genul dramatic
 cuprinde opere literare scrise pentru a fi reprezentate scenic
 sentimentele sunt exprimate în mod indirect prin intermediul personajelor și al
acțiunii
 modul principal de expunere este dialogul
 este considerat un gen sincretic pentru că presupune combinarea mai multor
tipuri de arte: muzică, dans, pictură, coregrafie
 textul dramatic se referă la textul literar alcătuit din schimbul de replici dintre
personaje și din didascalii (indicații scenice)
 textul dramatic este structurat în acte, scene și tablouri
 particularități:
o destinat reprezentării scenice
o modurile de expunere principale sunt dialogul și monologul
o conflictul este foarte puternic (exterior sau psihologic)
o personajele se prezintă singure în fața cititorului / spectatorului
o replica este intervenția unui personaj în dialog
o narațiunea și descrierea pot fi regăsite în didascalii sau în replica
personajelor
o acțiunea este caracterizată prin unități de timp și de loc
o conflictul este un element foarte important și constituie o opoziție
între atitudini, idei sau sentimente
 specii ale genului dramatic:
o comedia (tipuri de comic)
o tragedia (moartea protagonistului dar triumful idealului pentru
care a luptat)
o drama (conflict puternic care generează alte conflicte
 didascaliile (indicații scenice,indicații regizorale, notații ale autorului, elemente
de paratextualitate) aduc informații suplimentare despre: atitudinea
personajelor, decor, lumini,joc scenic, mimică, gesturi, vestimentație, stare
 Simbolismul
analogie, corespondență, simbol, sugestie, sinestezie

 simbolismul este un curent literar care respinge principiul imitației potrivit

căruia opera copiază realitatea - poezia simbolistă este o poezie nouă
 concentrează ideile poetice
 esențializează expresia poetică
 oglindește fascinația față de natură
 preferința pentru spații artificiale, degradante (crâșmă, spital, cimitir, parc)
 preferința pentru metale prețioase, pentru instrumente muzicale (clavir, orgă,
clarinet) și pentru elemente florale
 cultivă senzațiile puternice (eul liric – eu înstrăinat, deziluziuonat, apăsat, trist,
neîmplinit)
 starea eului liric corespunde atmosferei, regăsindu-se într-o relație perfectă cu
elementele naturii
 cultivă muzicalitatea promovând ceea ce a spus Verlaine „Muzica înainte de
toate”
 Boudlaire promovează conceptul de corespondență, ceea ce desemnează
raportarea planului interior la cel exterior
 sinestezia este complexul metaforic rezultat dintr-o percepție simultană a
asocierilor de senzații distincte (parfum, culoare, sunet)
 sugestia nu-și propune să descrie, nici să numească, ci doar să sugereze pentru
a declanșa în imaginar universuri noi.
 promovează poezia cu formă fixă (sonetul, rondelul și versul refren - conferă
simetrie și delimitează planurile)
 valorifică cromatica (nu este optimistă)
 simboliștii își propun o poezie care să iasă din tiparele prozodice tradiționale,
încercând apropierea de „ritmurile vieții”
 cultivă versul liber (verslibrismul)
Reprezentanți ai simbolismului: Macedonski, Minulescu, D. Anghel,
Ștefan Petică, George Bacovia
 Romantismul
 cultivă o poezie a sentimentului puternic, a senzualității și a visului
 eul romantic este un eu îndrăgostit, fascinat de natura însuflețită de propriile
trăiri (ipostaza eului este geniul, titanul, dascălul)
 eul liric contemplă, meditează
 evocarea iubirii din trecut
 preferința pentru stări contradictorii (valorifică antiteza)
 transcenderea într-un spațiu compensatoriu al visului, al reveriei (spațiu oniric)
 natura devine stare de suflet, elementele ei palpită la sentimentele exprimate
 motive specifice: umbra, noaptea, stelele, visul, dorul, lacul etc.
 teme fundamentale: iubirea, natura, trecerea timpului, istoria, folclorul și
mitologia
 ideea incompabilității este prezentă în poezia romantică (între idei, sentimente,
atitudini)
 discursul romantic este scris sub formă de monolog, confesiune, meditație,
dialog imaginar
 ideile și sentimentele sunt proiectate într-o dimensiune ideală, de aceea ele
devin intangibile
 romanticii promovează un personaj excepțional în împrejurări excepționale
 antiteza – figura de stil dominantă; între înger și demon, viață și moarte, iubire și
ură
 romanticii evadează din realitate, cultivând emoția și fantezia
 structura poeziilor este de factură clasică: riguroasă, echilibrată
 Eminescu îsi declină alegerea esteticii romantice în conținutul de idei:„Eu rămân
ce-am fost, romantic”