TAMARA SEITAN

VIRUSOLOGIE,
BACTERIOLOGIE, PARAZITOLOGIE
Curs pentru scolile sanitare postliceale
 INTRODUCERE IN STUDIUL MICROBIOLOGIEI

MICROBIOLOGIA este acea ramura a biologiei care se ocupa cu studiul

caracterelor generale ale microbilor, morfologia, fizologia, deci biologia acestora.

MICROBII sunt organisme de dimensiuni extreme de mici (de ordinal micronilor

sau mili micronilor), care nu pot fi studiati decat cu ajutorul microscopului electronic.
Microbii sunt impartiti in doua mari categorii :
-patogeni : cei care produc imbolnaviri si se gasesc peste tot in jurul nostru
-nepatogeni sau saprofiti cei care produc numai ocazional imbolnavirea.
Se cunoaste exemplul microorganismelor din interiorul corpului nostru care nu numai ca
nu sunt patogene, dar prin activitatea lor metabolica ne sunt folositoare :
-flora microbiana intestinala sintetizeaza complexul vitaminelor B
-flora microbiana de pe suprafata pelii alcatuieste un puternic filtru in lupta cu
microbii patogeni din mediul inconjurator.

Numarul mare de specii descoperite si studiate a facut necesara desprinderea unor

ramuri din cadrul general al microbiologiei .De exemplu :
- virusologia :studiaza biologia virusurilor
- bacteriologia :studiaza biologia bacteriilor
- micologia : studiaza biologia ciupercilor
- parazitologia : studiaza biologia parazitilor
- helmintologia : studiaza biologia viermilor
- entomologia : studiaza biologia insectelor etc...
Microbiologia este o ramura a biologiei in plina evolutie. Ea se bazeaza pe legile
biochimiei, biofizicii, fiziologiei, geneticii si sustine ideea variabilitatii lumii vii, idee
care sta la baza studiului in biologie.
Microbiologia are o contributie fundamentala in :
- fundamentarea stiintifica a diagnosticului, prin analiza microbiologica
- prevenirea si combaterea bolilor
- aparitia, perfectionarea si diversificarea vaccinurilor
- diminuarea si chiar eradicarea unor epidemii care au decimat omenirea de-a
lungul secolelor (ciuma, holera, febra tifoida etc)
Pentru ca microbiologia sa fie in stadiul de dezvoltare actual, medici si biologi
celebri pentru descoperirile lor si-au adus, de-a lungul secolelor, contributia. Vom aminti
pe unii dintre ei.

A.V.LEEUWENHOCK (1632-1723), olandez de origine

-a inventat si folosit microscopul, fara de care nu am fi putut studia astazi lumea
invizibila, pentru noi, a microorganismelor. La inceput, utilizand mai multe lupe, el a
reusit sa obtina o marire a imaginii de 300 de ori.Astfe el a observat niste sfere, bastonase
sau virgule care se miscau. Le-a numit „animalicule”.
LOUIS PASTEUR (1822-1895), francez de origine
- a descoperit si studiat rolul microorganismelor in fermentatia alcoolica si lactica
- a descoperit si studiat fenomenele de aerobioza si anaerobioza
- a descoperit imunizarea prin vaccinare
- a descoperit si utilizat vaccinul antirabic
- a descoperit, studiat si folosit metodele de sterilizare a mediului, de pasteurizare
si multe altele

JOSEPH LISTER (1827-1912),englez de origine

- a pus bazele asepsiei prin introducerea unor vase cu formol in salile de operatie

ROBERT KOCH (1843-1910),neamt de origine

- a descoperit si studiat Bacilul Koch, agentul etiologic al tuberculozei
- a reusit sa obtina si a studiat culturi bacteriene pure
- a descoperit si studiat antraxul si holera

ILIA MECINICOW (1845-1916), rus de origine

- descopera si studiaza, pentru prima data in lume, fagocitele. Fagocitele sunt
celule care au capacitatea de-a ingloba si digera in corpul lor, diverse particule cu care
vin in contact, printre care si microbi.El devine, pe plan mondial, parintele imunologiei.

DIMITRI IVANOVSKI (1864-1920),de origine rus

- descopera si studiaza, pentru prima data in lume, un virus.El se numeste Virusul
Mozaicul Tutunului. El devine, pe plan mondial, parintele virusologiei.

VICTOR BABES (1854-1926), roman de origine

- este fondatorul Institutului Victor Babes din Bucuresti
- scrie si publica, alaturi de A.V.Cornil, Primul Tratat de Bacteriologie din lume
- descopera peste 50 microbi
- evidentiaza corpusculii Babes-Negri in celulele nervoase ale bolnavilor morti de
turbare
- lucreaza in laboratoare renumite de microbiologie alaturi de Pasteur si de Koch la
descoperirea si studierea turbarii, leprei, bacilului Koch, difteriei etc precum si a
antibioticelor

IOAN CANTACUZINO (1863-1934), roman de origine

- este fondatorul Institutului Ioan Cantacuzino din Bucuresti
- este creatorul Scolii Romanesti de Microbiologie Experimentala
- a studiat procesele imunologice
- a cercetat si experimentat vaccinurile
- a studiat si scris lucrari stiintifice despre holera,scarlatina si tifos
- a elaborat prima Lege Sanitara din Romania
CONSTANTIN LEVADITI (1874-1953), roman de origine
-cercetator mai ales in domeniul imunologiei si al chimioterapiei
-a studiat si scris lucrari stiintifice despre herpes, rabie, poliomoelita
-a ajutat la prepararea vaccinului antipoliomielitic
-a fost printre primii doctori care au tratat sifilisul cu bismut

STEFAN NICOLAU (1896-1967), roman de origine

-este fondatorul Institutului de Virusologie al Academiei Romane, printre primele
din Europa

NICOLAE CAJAL (1919-2004), roman de origine

-urmas al prof. Nicolau, a continuat dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniul
virusologiei, in Romania

In momentul actual, in cele doua institute de cercetare in domeniul microbiologiei, din

Bucuresti, Babes si Cantacuzino, cercetatori cu o deosebita pregatire stiintifica studiaza
ocrotirea sanatatii oamenilor prin prepararea unor produse biologice utilizate in
diagnosticarea, tratamentul si profilaxia bolilor infecto-contagioase.

VIRUSOLOGIA

Virusologia sau inframicrobiologia este ramura microbiologiei care se ocupa cu

studiul virusurilor si a afectiunilor provocate de acestia.
Virusurile sau virusii sunt microorganisme extrem de mici, foarte putin evoluati,
cu o organizare rudimentara, incompleta, fara metabolism propriu, obligatoriu parazitari
pe celule vii.
In 1892 cercetatorul rus Ivanovski descopera primul virus, cel care genereaza
Mozaicul Tutunului. De atunci au fost descoperite si studiate mii de virusuri care dau boli
ca variola, rabia, poliomielita, gripa, hepatita, sida etc

ORIGINEA VIRUSURILOR

In decursul timpului au existat nenumarate teorii care au incercat sa explice originea

virusurilor.Toate aceste teorii pot fi grupate in trei categorii:

1. TEORIA EVOLUTIEI REGRESIVE care considera ca virusurile sunt forme

degenerate de viata. Ele au pastrat numai informatia genetica esentiala pentru o
viata parazitara.
2. TEORIA ORIGINII CELULARE care considera ca virusurile provin din organite
celulare, subunitati celulare care s-au autonomizat.
3. TEORIA EVOLUTIEI PARALELE care sustine ca aparitia virusurilor a fost
simultana cu a celorlalte forme de viata, numai ca ele s-au oprit la un moment dat
din evolutie, au stagnat ramanand in farma rudimentara.
 CARACTERE GENERALE VIRALE

1. - sunt particule de dimensiuni extrem de mici (10-30 microni), puse in evidenta

numai de microscopul electronic.
2. - sunt particule filtrabile si ultrafiltrabile, putandu-se separa astfel de bacterii
3. - au o organizare celulara rudimentara, incompleta, nu au metabolism propriu
4. - au un singur tip de acid nucleic ARN sau ADN
5. - sunt paraziti intracelulari obligatorii si nu pot fi cultivati pe medii specifice
bacteriene
6. - inmultirea se face prin cel mai simplu mod, prin replicare
7. - au o mare specificitate, fiecare virus provoaca aparitia unei anumite boli
specifice
8. - produc incluzii specifice in celulele parazitate, in citoplasma, in nucleu sau in
amandoua. Astfel se usureaza diagnosticul de laborator, incluziile fiind specifice
fiecarei viroze.
9. - fiecare virus are structura antigenica specifica. Organismul infectat viral
produce anticorpi specifici. Asa apare imunitatea dobandita. In laborator
decelarea anticorpilor specifici unei anumite viroze usureaza diagnosticul.
10. - sunt in general insensibili la antibiotice, sulfamide si alte substante chimice la
care sunt sensibile bacteriile.

MORFOLOGIA VIRALA

FORMA virusurilor este variata. Ea a fost descoperita si studiata datorita microscopului

electronic.Virusii pot avea forma:
- sferica, ca in cazul virusului poliomielitei si virusului gripal
- prismatic-patrulatera, ca in cazul virusului variolic
- de spermatozoid, ca in cazul virusului bacteriofag
- de bastonas sau filamentoasa, ca in cazul virusului ce paraziteaza plantele etc

VIRIONII sau corpusculii elementari virali, reprezinta unitatea de virulenta, agentul

cauzal al unei viroze.

STRUCTURA INTERNA A CORPUSCULULUI ELEMENTAR VIRAL

Studiind un corpuscul elementar viral, cu ajutorul microscopului electronic vom distinge:

- o portiune centrala mai densa numita NUCLEOID
- o portiune exterioara mai putin densa, care inconjoara nucleoidul numita
CAPSIDA
Din punct de vedere structural nucleoidul este format dintr-un acid nucleic ARN sau
ADN, specific fiecarui virus. Capsida este de natura proteica. Moleculele sunt grupate in
capsomere, specifice fiecarui virus. La exterior exista, in general, o pseudomembrana. In
cazul virusurilor mai evoluate, se semnaleaza aparitia unei membrane lipoproteice sau
glicolipoproteice.

BACTERIOFAGII sunt virusuri care au capacitatea de-a parazita bacterii. Ei prezinta

toate caracterele generale ale virusurilor. Forma lor este caracteristica, de spermatozoid.
Astfel se diferentiaza:
– un cap sferic, alungit sau prismatic care contine un nucleoid plin cu ADN
– o coada sub forma de cilindru axial rigid, invelit in manson contractil, care se
termina cu o placa terminala cu ajutorul careia se prinde, se fixeaza de
bacteria parazitata.

COMPOZITIA CHIMICA VIRALA este aceeasi ca la toate organismele terestre: apa,

proteine, lipide, glucide, acizi nucleici, minerale.
In cazul virusurilor simple in compozitie se observa o proteina si un acid nucleic
specific.De exemplu:- virusul poliomielitic are o proteina si ARN
- virusul bacteriofag are o proteina si ADN
In cazul virusurilor complexe pe langa proteina si acidul nucleic apare si o membrana
lipoproteica sau glicolipoproteica. Ca exemplu, putem cita virusul gripal. In unele cazuri
de virusuri complexe, s-au descoperit in capsida si proteine cu rol enzimatic.

MULTIPLICAREA VIRALA este o forma simpla de inmultire numita si

REPLICARE

Virusurile se reproduc in mod diferit fata de bacterii.

In procesul replicarii virusii folosesc hrana, enzimele si energia celulei vii, parazitate.
Virusii nu se pot inmulti decat intr-o celula vie.
Replicarea se desfasoara pe parcursul a cinci etape:

Etapa 1 - ABSORBTIA – este faza de adeziune si fixare a virusului de calula gazda.

Aceasta faza este obligatorie. Orice factor care impiedica desfasurarea absorbtiei va
impiedica intreg procesul infectiei.

Etapa 2 - PATRUNDEREA – este faza de intrare a virusului in celula-gazda. Din

cercetarile facute cu microscopul electronic s-a observat ca poate patrunde virusul intreg
sau numai o parte din virus care contine acidul nucleic.

Etapa 3 - ECLIPSA - este faza in care virusul se dezintegreaza, se descompune in acid

nucleic si proteina. La microscopul electronic apare ca o faza de ceata.
Etapa 4 - INMULTIREA ACTIVA – este faza in care inmultirea este cea mai
intensa.Virusii se multiplica in mod special: separat acidul nucleic si separat capsida. In
final se cupleaza si formeaza particule virale complete.

Etapa 5 - ELIBERAREA – este faza in care virusii completi parasesc celula gazda.
Acest lucru se face in doua feluri:
- virusul paraseste celula gazda treptat
- virusul se acumuleaza in celula gazda si se elibereaza prin explozie
Dupa eliberare virusii infecteaza celulele intregului organism.

CULTIVAREA VIRUSURILOR

Pentru stabilirea diagnosticului unei viroze sunt necesare: izolarea, identivicarea si

cultivarea virusului.Pentru ca virusii nu pot supravietui, nu se pot inmulti decat in celule
vii cultivarea se face prin inoculare la gazde receptive.Acestea sunt :
A – animale de laborator
B – oua embrionate
C – culturi de celule

A. Cultivarea virusurilor pe animale de laborator

Cele mai cunoscute animale utilizate in cercetarea de laborator sunt: soaricele alb,
sobolanul, cobaiul,iepurele, hamsterul, cocosul, maimuta.

Pregatirea animalelor se face urmarind urmatoarele aspecte:

- sa aiba o sanatate perfecta
- sa fie grupate dupa criterii de: rasa, sex, greutate, linie genetica
- sa fie marcate cu culori specifice sau cu tablite metalice prinse de ureche
- sa fie puse in borcane speciale sau custi care sa aiba placute pe care sa fie inscrise:
numarul experimentului, data inocularii, datele prelevarilor de sange, data
sacrificarii etc
- pielea trebuie pregatita, spalata, dezinfectata, tunsa, epilata

Contentia animalelor reprezinta imobilizarea lor in vederea experimentului.Se poate

face: cu manusa speciala sau cu aparatura adecvata.

Anestezierea animalului inseamna suprimarea temporara a sensibilitatiiorganismului sau

a unei parti a acestuia. Anestezicele cel mai des folosite sunt: eterul si cloroformul.
Dozarea anestezicului se face in functie de specie, sex, greutate.
Inocularea preparatului viral se poate face in mai multe feluri in functie de animalul
folosit si de scopul cercetarii.Astfel:
- inocularea cutanata se poate face prin:
-intinderea cu un tampon pe pielea in prealabil pregatita pentru experiment
-lezarea epidermei prin zgariere superficiala
 - inteparea dermei si aparitia bulei subdermice
- inocularea subcutanata se face cu seringa si ac speciale
- inocularea intramusculara se face cu seringa si ac specifice
- inocularea intravenoasa se poate face:
- in venele cozii
- in venele coapsei
- in venele urechii
- in vena jugulara
- inocularea intraperitoneala se face la baza unui pliu abdominal, cu mare atentie sa
nu se perforeze intestinul
- inocularea intracerebrala ( de exemplu in turbare si poliomielita )
- inocularea oculara se poate face pe cornee sau pe conjunctiva
- inocularea pe caile aeriene, respiratorii se poate face:
- prin inhalarea de produse pulverizate
- prin instilatii nazale
- prin injectare intratraheala
- inocularea pe cale digestiva se poate face :
- prin intermediul alimentelor sau a apei
- prin sondare gastrica
Recoltarea de sange pentru analize, in functie de cantitate se poate face:
- pentru cantitati mici se recolteaza prin sectionare din ureche sau coada
- pentru cantitati mari se recolteaza prin punctie venoasa, arteriala sau cardiaca.

Autopsierea animalului de laborator, dupa protocolul de experiment se face numai in

conditii speciale de asepsie.Se folosesc instrumente si materiale de protectie speciale.

B. Cultivarea virusurilor pe oua embrionate

Pentru experiment se folosesc, cel mai frecvent oua de gaina, cu coaja alba, fecundate. Se
testeaza cu ovoscopul pentru a vedea prezenta embrionului. Sunt tinute la incubator, la
intuneric si temperatura constante, in conditii de perfecta sterilitate.

Inainte de inoculare se face:

- controlul viabilitatii oului
- marcarea pozitiei embrionului
- marcarea camerei cu aer
- marcarea punctelor pentru viitoarea inoculare

Inocularea produsului viral in oul embrionat se poate face:

- in cavitate alantoidiana a oului
- in cavitatea amniotica a oului
- in sacul vitelin al oului

Recoltarea probelor, din diverse zone ale oului embrionat inoculat se face la un anumit
interval de timp specifi infectiei virale. Cand virusurile inoculate sunt in faza de
dezvoltare optima se fac recoltari de membrane, de lichide sau de embrion.
C. Cultivarea virusurilor pe culturi de celule

Aceste experimente se bazeaza pe faptul ca unele celule sau tesuturi, desprinse dintr-un
organism pot supravietui in conditii artificiale. In conditii speciale de laborator, ele
supravietuiesc si se inmultesc devenind un pretios mediu de cultura virala.
Celulele cultivate in conditii speciale, in serie devin linii celulare sau tulpini celulare.
Ele pot fi de origine vegetala, animala sau umana.
Ele pot fi celule normale, sanatoase sau celule bolnave, patogene.
Culturile de celule se fac in unitati spitalicesti sau de cercetare, in sectii special
amenajate, in conditii speciale.
Inocularea se face dupa metode specifice.
Multiplicarea virusurilor apare avidenta dupa 2-7 zile de la inoculare. Fenomenele sunt
specific virale si sunt usor de observat cu aparatura de laborator. Pot aparea:
- efectul citopatic in care celulele infectate degenereaza
- efectul de hemadsorbtie ( adsorbtia hematiilor ) de exemplu virusul gripal
- efectul de aparitie al hemaglutininelor sau a antigenului fixator de complement de
exemplu adenovirusul
- efectul de inhibitie al metabolismului celular

ACTIUNEA UNOR AGENTI FIZICI SI CHIMICI ASUPRA

VIRUSURILOR

Virusurile sunt organisme parazitare care, inafara organismului viu parazitat nu

supravietuiesc mai mult de cateva ore. Deci virusurile se inactiveaza usor inafara unui
organism viu parazitat, in conditii neprielnice de mediu. Supravietuirea si replicarea lor
este influentata de:

VARIATIILE DE TEMPERATURA pot duce la inactivarea virala daca depasesc 60

grade Celsius. In cazul virusului hepatitei inactivarea apare la o temperatura apropiata de
100 grade Celsius. Virusurile nu au forme de rezistenta similare sporilor de la bacrerii
care apar in conditii de mediu nefavorabil. Pentru conservarea virala se foloseste o
temperatura apropiata de minus 20 grade Celsius.

VARIATIILE DE USCACIUNE pot duce la o atenuare a potogenitatii virale ( in

functie de virus, dar si de intensitatea fenomenului)
. O uscare rapida a mediului viral poate duce la o conservare virala.
RADIATIILE actioneaza diferit asupra virusurilor. De obicei culturile virale sunt
distruse de radiatiile ultraviolete. In laboratoarele de bacteriologie, la terminarea lucrului,
se foloseste lampa de radiatii ultraviolete pentru sterilizatea mediului.
In cazul radiatiilor infrarosii nu s-a observat nici un efect asupra mediului viral.

ULTRASUNETELE se pare ca au un efect inhibitor asupra unor virusuri precum cel al

turbarii si al poliomielitei

VARIATIILE DE pH se pare ca au un efect major in mentinerea mediilor virale.

Astfel, daca la un pH de 7,2 virusii se dezvolta optim, la valori de pH mici, in jur de 5
sau la valori de pH mari, in jur de 9 virusii sunt inactivati sau chiar distrusi.

ANTIBIOTICELE SI SULFAMIDELE, care au in general efect distrugator pentru

coloniile bacteriene, nu au nici un efect in cazul mediului viral. Se cunoaste o singura
exceptie, virusul limfogranulomatozei veneriene, care e sensibil la tetraciclina.

SUBSTANTE DEZINFECTANTE cu actiune asupra virusilor sunt:glicerina, eterul,

cloroformul, sapunul, detergentii, ionii de metale grele, ionii de argint, apa oxigenata,
formolul etc

METODE DE CERCETARE A VIRUSURILOR

Pe ntru fiecare virus sau grup de virusi exista metode specifice de cercetare. Corpusculii
virali se gasesc in organele, tesuturile sau celulele afectate. Pentru izolare si identificare
se folosesc metode biochimice, biofizice si imunologice.

In functie de caracterele fizico-chimice virusii se impart in grupe si clase.

-cu microscopul electronic se studiaza : forma, dimensiunea, greutatea moleculara
-cu metode imunologice, serologice se pot face titrari, astfel:
-reactia de sero-neutralizare folosita pentru titrarea anticorpilor
neutralizanti dintr-un ser uman sau animal in prezenta unei suspensii de virus cunoscuta.
De asemenea se poate face titrarea unui virus necunoscut in prezenta unui ser a carui
activitate e cunoscuta.
-reactia de fixare a complementului RFC, o tehnica asemanatoare cu
reactia Bordet-Wassermann
-reactia de inhibare a hemaglutinarii RHAI folosita in mod curent in cazul
virusurilor hemaglutinante (gripa, parotidita ). Virusul aglutineaza hematiile. Serul
specific inhiba aceasta reactie de aglutinare la un titru cu atat mai ridicat cu cat contine o
cantitate mai mare de anticorpi. Marea dificultate de ordin imunologic este prepararea
unui antigen viral corespunzator, debarasat complet de resturile proteice provenite din
tesutul- gazda.
Izolarea particulelor virale din matrice (membrana, citoplasma, nucleu )se face prin
solubilizarea acesteia cu solventi organici specifici. Metodele folosite sunt:
Prin sonicare
Prin digestie cu nucleaze sau enzime proteolitice ( papaina, tripsina )
Prin tratare cu saruri simple sau complexe specifice
Extractul obtinut este supus unor metode de separare si purificare:
- precipitare fractionata cu sulfat de amoniu sau alti agenti precipitanti
ca etanol si metanol. Urmeaza o purificare specifica cu solventi
organici( de exemplu cloroform ). Procedeul se incheie cu centrifugare
si dializa.
- cromatografia de absorbtie este metoda care separa compusii din
amestec in functie de marimea lor
- cromatografia pe coloana este o metoda cu schimbare de ioni, folosind
rasini sintetice specifice
- cromatografia de afinitate este metoda in care un antigen sau un
anticorp fixat pe un suport insolubil ( granule de sticle, polistiren,
carbune, celuloza etc ) va atrage selectiv dintr-un amestec numai
complementul cu care se combina in mod specific. In aceasta metoda
urmeaza spalarea cu o solutie tampon adecvata. Componeneta
specifica va fi eliberata si recuperata. Aceasta tehnica sta la baza
metodelor de radioimunodozare RID si radioimunoprecipitare RIP.
- Hemadsorbtia utilizeaza o elutie a concentratiei de virusuri
hemaglutinante. Virusurile se aseaza cu ajutorul hemaglutininei pe
receptorii hematici iar aglutinarile formate sedimenteaza usor. Ulterior
are loc o eliberare a virusurilor de pe hematie.

PATOGENIA INFECTIEI VIRALE

Virusurile prin inmultirea lor determina infectii virale acute, autolimitante sau infectii
persistente, cronice.
Simptomatologia infectiilor virale acute este rezultatul replicarii ( inmultirii ) virusurilor
la nivelul portii de intrare sau a diseminarii lor si afectarii organelor tinta.
Patogenia simptomelor in intr-o infectie virala este fie urmarea efectului citopatic viral
specific, fie este rezultatul fenomenelor imunopatologice rezultate din raspunsul imun al
gazdei parazitate.
 EVOLUTIA INFECTIEI VIRALE

Dupa studii clinice si de laborator s-a ajuns la concluzia ca o infectie virala evolueaza in
stadii succesive.Astfel se cunosc patru faze si anume:
Faza 1 INCUBATIA este perioada de timp care trece de la contactul cu sursa de infectie
virala si aparitia primelor semne de boala

Faza 2 PERIOADA DE DEBUT se asociaza cu primele semne de boala si aparitia

viremiei primare

Faza 3 PERIOADA DE STARE se caracterizeaza printr-o replicare maxima in

organele tinta

Faza 4 PERIOADA DE CONVALESCENTA in care viremia scade, semnele clinice

dispar si organismul e pe drumul vindecarii
Aceste patru faze sunt caracteristice infectiei virale, in general. Fiecare stadiu are durata
si caracteristicile fiecarui tip de viroza.
Evolutia infectiei virale este influentata de varsta, sex, patrimoniu genetic, coinfectii
existente, dar si de calitatile virale specifice.
In continuare vom da ca exemplu incubatia in cazul unor infectii virale cunoscute.Astfel:
In infectia virala gripala incubatia este 2-3 zile
In infectia virala herpetica incubatia este 6-8 zile
In infectia virala de varicela incubatia este de 14-15 zile
In infectia virala de mononucleoza incubatia este de 30-35 zile
In infectia virala de hepatita A incubatia este de aproximativ 25 zile
In infectia virala de hepatita B incubatia este de aproximativ 75 zile
In infectia virala de hepatita C incubatia este de aproximativ 50 zile

INTERFERONUL

INTERFERENTA este fenomenul prin care un virus de suprafata este impiedicat sa

patrunda sau sa se multiplice intr-o celula care este deja infectata de un virus.
Virusul care este impiedicat sa patrunda sau sa se multiplice se numeste virus
interferent. Prin fenomenul de interferenta virusul initial modifica receptivitatea celulei
gazda sau chiar metabolismul ei, pentru a deveni inaccesibila altui virus. Celula va fi
sensibilizata si va sintetiza interferoni, care vor impiedica replicarea urmatorului virus
atacator.
Interferonii sunt o clasa speciala de proteine antivirale secretati de calula.Ei au
urmatoarele caracteristici:
- sunt acido-stabili la un pH in jur de 2
- sunt sensibili la tripsina
 - sunt nedializabili
- sunt termo-rezistenti in jur de 50-70 grade C
- nu sedimenteaza la ultracentrifugare
- sunt slab toxice pentru organismul gazda
Pana in prezent se cunosc si se studiaza doua tipuri de interferoni:
- tipul I interferonul standard numit CITOKINA, sintetizat de alte
celule decat leucocitele
- tipul II interferonul leucocitar numit LIMFOKINA, sintetizat de
limfocitele T imune
Interferonul are actiuni biologice importante, printre care putem enumera:
-are activitate antivirala nespecifica, deci actiune inhibitorie si pentru alti
paraziti intracelulari
-are capacitatea de-a induce secretia de citokine, care reprezinta factorul
principalde stimulare al precursorilor granulocitari
-are capacitatea de-a inhiba cresterea celulelor transformate
- are capacitatea de-a influenta diferentiera celulara si ritmul ei
- are capacitatea de-a creste ritmul activitatii celulelor NK
- are capacitatea de-a activa activitatea imunologica a organismului
- are capacitatea de-a influenta cresterea numarului si diferentierea
limfocitelor T si a sintezei de IgG
- are capacitatea de-a activa actiunea macrofagelor
Prin activitatea intracelulara a interferonului apare o inhibitie a dezvoltarii celulelor
tumorale si o stimulare a sistemului imunitar responsabil de lupta antivirala.
In clinicile de boli virale interferonul se foloseste in mod special in faza incipienta a bolii.
Eficienta tratamentului cu interferon depinde de varsta, sex, stare generala de
sanatate,infectii supraadaugate, dar si de virulenta bolii.
Administrarea interferonului se poate face:
- local, de exemplu, in afectiuni oculare virale, in papilomatoze
- intra-muscular, de exemplu, in afectiuni virale ca hepatita cronica,
leucemii, limfoame
Efectele adverse sunt uneori neplacute sau chiar severe: febra, anorexie, astenie marcata,
caderea parului, paloare, lipotimii etc

IN FUNCTIE DE GAZDA PARAZITATA putem enumera:

- virusuri pentru plante
- virusuri pentru bacterii
- virusuri pentru animale vertebrate si nevertebrate
- virusuri pentru om
Cercetarea virusurilor umane a luat o mare amploare astfel ca a aparut o ramura a
microbiologiei VIRUSOLOGIA, iar in cadrul ei, prin studiul patologiei si profilaxiei a
aparut VIRUSOLOGIA MEDICALA.
IN FUNCTIE DE PREZENTA ARN SAU ADN IN CELULA VIRALA

In celula virala exista ori ARN ori ADN. Astfel, vom da cateva exemple :

- virusuri care contin in celula lor ADN, de exemplu

- papovavirus care produce aparitia negilor
- adenovirus care produce adenovirozele
- herpesvirus care produce herpesul si zona zoster
- virusuri care contin in celula lor ARN, de exemplu
- picornavirus care produce enterovirozele
- coronavirus care produce virozele respiratorii
- orthomixovirusuri care produc gripa

IN FUNCTIE DE ASPECTUL CLINIC AL VIROZEI

Semnele clinice ale bolii virale difera in functie de modul, calea raspandirii
virusilor.Astfel, se pot observa:
- infectii virale generalizate, in care virusii se raspandesc in tot corpul, pe cale
sanguina. Se observa eruptii cutanate specifice, ca xemplu variola, rujeola( pojarul ) sau
varicela ( varsatul de vant )
- infectii virale cu localizare primara, cand virusii raman cantonati in organe pentru
care au afinitate. Raspandirea infectiei virale se face pe cale sanguina, pe calea nervilor
periferici sau prin amandoua caile cunoscute. Astfel putem enumera cateva din
localizarile virale frecvente:
- infectii virale cantonate la nivelul Sistemului Nervos Central ca
poliomielita, turbarea
- infectii virale cantonate la nivelul aparatului respirator ca gripa, rinita
- infectii virale cantonate la nivelul pielii si a mucoaselor ca herpes, zona
zoster, negi
- infectii virale cantonate la nivelul ficatului ca hepatitele virale
- infectii virale cantonate la nivelul glandelor salivare ca parotidita
- infectii virale cantonate la nivelul ganglionilor limfatici ca
limfogranulomatoza veneriana

PERSISTENTA VIRALA este o sechela destul de frecventa ce apare dupa o infectie

virala acuta. Persistenta infectiei virale este importanta atat pentru subiectul infectat, cat
si pentru comunitatea in care traieste si munceste. Aceasta situatie este mai des intalnita
la persoanele cu probleme de imunitate, imunosupresati, la batrani, la pacientii sectiilor
de oncologie.
 IMUNITATEA IN VIROZE

Raspunsul imun al organismului in cazul unei infectii virale depinde atat de pacient cat si
de virus. Particularitatile raspunsului imun in viroze sunt date de complexitatea si de
modul de prezentare al antigenelor la suprafata celulelor infectate viral.
Raspunsul imun specific este rezultatul stimularii celulelor imunocompetente de catre
agentii straini virali.
Celula gazda ajunge sa se confrunte cu informatia virala si astfel se mobilizeaza
mecanismele de aparare specifice si nespecifice.
Cele mai cunoscute si studiate celule implicate in raspunsul imun sunt:
- limfocitele T (derivate din timus )
- limfocitele B (derivate din maduva spinarii )
- macrofagele adica sistemul fagocitar mononuclear
Din punctul de vedere al raspunsului imun se evidentiaza doi efectori, si anume:
- anticorpii specifici
- limfocitele cititoxice – subpresoare

POSTULATELE LUI KOCH

Acest document medical a fost enuntat de renumitul doctor Koch in anul 1882.
Tehnologia moderna a confirmat autenticitatea acestor postulate. Mai mult decat atat s-a
descoperit ca sunt valabile si in cazul virusurilor ce ataca computerele.
Postulatele lui Koch sunt urmatoarele:
1. Virusul implicat trebuie izolat la majoritatea cazurilor de imbolnaviri similare.
2. Virusul trebuie izolat intr-un sistem virus-gazda.
3. Virusul izolat rebuie sa reproduca boala umana in cazul inocularii la animale
susceptibile.
4. De la animalele imbolnavite se poate reizola virusul initial.

In prezent sunt cunoscute si studiate 61 familii de virusuri din care 21 sunt patogene la
om . In continuare vom enumera numai familiile importante din punct de vedere madical.

RIBOVIRUSURI acele virusuri care contin in celula lor ARN

1. PICORNAVIRIDAE
- sunt virusuri fara membrana (anvelopa)
- prezinta simetrie icosaedrica
- au un diametru in jur de 30 nanomicroni
 - sunt infectiosi
Ca exemple sunt:
- enterovirus( virusul poliomielitic)
- cardiovirus ( virusul encefalomiocarditei)
- rhinovirus (virusul rinitelor)
- heparnavirus ( virusul hepatitei A)
- aphtovirus (virusul febrei aftoase)

2. CALICIVIRIDAE
- sunt virusuri fara membrana (anvelopa)
- prezinta simetrie icosaedrica
- au un diametru in jur de 40 nanomicroni
- sunt infectiosi
Ca exemplu avem virusii gastroenterocolitelor si a bolilor diareice virale acute.

3. TOGAVIRIDAE
- sunt virusuri cu membrana (amvelopate)
- prezinta simetrie
- au un diametru de aproximativ 60-70 nanomicroni
- sunt infectiosi
Ca exemplu avem:
- alfavirus ( virusul encefalitelor)
- rubivirus ( virusul rubeolic)
- pestivirus ( virusul holerei)
- hepacivirus( virusul hepatitei C)

4.ARTERIVIRIDAE
- prezinta caractere intermediare intre clasele 1 si 3
- omul este o gazda accidentala in lantul lor epidemiologic

5.ORTHOMIXOVIRIDAE
- virusuri cu membrana (amvelopate)
- au un diametru de aproximativ 80-100 nanomicroni
Ca exemplu avem: virusurile gripale (influentza virus )

6.PARAMIXOVIRIDAE
- virusuri amvelopate
- cu un diametru in jur de 100-150 nanomicroni
- prezinta un genom nesegmentat
Ca exemplu avem:
- morbilivirus ( virusul rujeolic)
- pneumovirus ( virusul respirator sincitial)
- paramixovirus ( virusul urlian)
-
7. RHABDOVIRIDAE
- au un aspect alungi, asemanator cu un glont
- sunt amvelopate
- au un genom segmentat
Ca exemplu : virusul rabic (virusul turbarii)

8. CORONAVIRIDAE
- prezinta cel mai lung genom
Ca exemplu : virusul infectiilor respiratorii

9. REOVIRIDAE
- prezinta un genom dublu segmentat spiralat
Ca exemplu virusul infectiilor enterice

10. RETROVIRIDAE
- au o replicare speciala, particulara numita reverstranscriptaza
- sunt singurele virusuri care pot ramane latente pana la interventia unor cofactori
externi
Ca exemplu :
- virusul oncovirinae ( leucemii)
- virusul lentivirinae ( HIV)
- virusul spumavirinae ( infectii virale lente asimtomatice)

DEZOXIRIBOVIRUSURI virusuri ce contin in molecula lor ADN

1.PARVOVIRIDAE
- sunt cele mai mici virusuri, purtatoare de ADN cunoscute pana in prezent,
patogene la om
- sunt neamvelopate
- au un diametru de aproximativ 25 nanomicroni
Ca exemplu:
- parvovirus descoperit la virozele pasari- om
- dependovirus descoperit in coinfectiile cu virusul hepatic

2. PAPOVAVIRIDE
- sunt neamvelopate
- au un diametru de aproximativ 50 nanomicroni
Ca exemplu:
- poliomaviride care formeaza tumori
- papillomaviridae care formeaza veruci si papiloame cu raspandire cutanata si
mucoasa. Nediagnosticate si netratate se pot inmulti si degenera in formatiuni
canceroase( de exemplu carcinomul de col uterin )
3. ADENOVIRIDAE
- sunt neamvelopate
- au un diametru de aproximativ 80 nanomicroni
Ca exemplu: virusurile intalnite in afectiuni acute,epidemice respiratorii, digestive,
conjunctivale

4.HEPADNAVIRIDAE
- prezinta o disproportie intre sinteza materialului proteical anvelopei si genom
- au un mecanism specific de replicare
- prezinta un tropism special pentru hepatocite
- odata instalata, infectia persista ani de zile

5.HERPESVIRIDAE
- prezinta amvelopa
- au un diametru de aproximativ 300 nanomicroni
- prezinta un genom liniar dublu spiralat
Ca exemplu virusul herpetic si virusul Zonei Zoster
Virusul herpetic uman are patru caracteristici biologice:
- codificarea unui numar mare de enzime implicate in metabolismul acizilor
nucleici
- replicarea si asamblarea are loc in nucleu
- prezinta un efect citopatic si citocid
- are o latenta mare in sediile celulare caracteristice

6.POXVIRIDAE
- sunt virusurile cu cele mai mari dimensiuni
- au un diametru de aproximativ 350 nanomicroni
- sunt amvelopati
Ca exemplu: virusul vaccinal, virusul variolic

VIRUSURILE GRIPALE

GRIPA este o boala infectioasa acuta, caracterizata clinic prin manifestari severe ale
aparatului respirator, dar si prin suferinta intregului organism.
Epidemiologic se caracterizeaza prin contagiozitate mare, cu producerea de valuri
endemice, care periodic ( la aproximativ 20-40 de ani) se extind pe intreg globul sub
forma de pandemii.
Gripa este produsa de virusul gripal MIXOVIRUS INFLUENZAE, care este un
ribovirus, din familia Orthomixoviridae.
Virionul gripal este :
- sferic, rar filamentos
 - prezinta ARN
- are un diametru de aproximativ 100 nanomicroni
- la suprafata se observa proeminente filamentoase formate din
glicoproteine care formeaza hemaglutinina si neuraminidaza. Ele au
rol in infectivitate si in aparitia efectelor toxice. Sunt inlantate intr-un
invelis lipidic, pe o matrice proteica
- in interior se observa 8 fragmente de ARN care dau specificitatea
tipului de gripa A, B sau C.

Hemaglutinina asigura absorbtia virusului in hematii si in calulele ciliate ale aparatului

respirator.Aglutinarea se produce prin interactiunea dintre hemaglutinina si receptorii
specifici. Fenomenul poate fi impiedicat de anticorpii specifici.
Neuraminidaza este o enzima care permite eliberarea particulelor virale din celula
infectata, deci cu rol important in infectiozitate.
Hemaglutinina si neuraminidaza sunt glicoproteine cu specificitate antigenica.
Se cunosc trei tipuri de virusuri gripale: A, B si C. Ele difera prin structura
nucleoproteinei la interior si prin structura antigenelor la exterior.

VIRUSUL GRIPAL A :- prezinta trei tipuri de hemaglutinina H1,H2,H3 si doua tipuri

de neuraminidaza N1,N2. Ele formeaza multiple combinatii, multiple variatii antigenice
care surprind mereu populatia care nu are o imunitate corespunzatoare.
- este virusul gripal cel mai frecvent intalnit
- depermina aparitia de endemii si chiar pandemii
- produce imbolnaviri grave
- afecteaza orice individ indiferent de sex, varsta, zona geografica
- a fost izolat la om, unele mamifere si la pasari

VIRUSUL GRIPAL B : - prezinta o structura mai unitara

- prezinta variatii antigenice minore
- produce epidemii locale si regionale
- produce imbo;naviri usoare
- afecteaza mai ales copii
- a fost izolat numai la om

VIRUSUL GRIPAL C :- nu prezinta variatii antigenice

- a fost descoperit numai la om
- determina imbolnaviri locale si rar mai extinse
- gravitatea bolii este minora, aproape fara semne clinice

Tulpina virusului gripal este codificata dupa :

- tipul antigenic (ARN) de ribonucleoproteina A,B,C
- tara si localitatea unde a fost izolata prima data
- anul in care a fost izolata prima data
- numarul de ordine al tulpinii
De exemplu marea pandemie de gripa asiatica din anul 1957-1958, care a afectat 1/3 din
populatia globului a fost provocata de:virusul gripal A1/Singapore/1/57/H2N2

Conservarea virusului gripal dureaza cateva saptamini la o temperatura de 0-4 grade C

Distrugerea virusului gripal se face:
- la 56 grade C
- prin expunere la radiatii ultraviolete
- prin dezinfectare cu eter, formol,fenol etc
Patogenia virusului gripal:
- patrunde prin aerosoli
- afecteaza mucoasa cailor respiratorii. Neuraminidaza scade
vascozitatea stratului mucos, ajuta patrunderea virusului gripal prin
leziunile distructive si descuamarea celulelor ciliate. Inafara
tratamentului,cand poate fi afectat parenchimul pulmonar, pot aparea
si leziuni de tip interstitial
- determina o stare toxica generala cu febra, astenie, anorexie, miastenie
etc
Viremia crescuta, epidemiile apar la o imunitate scazuta a populatiei. Cei mai expusi
imbolnavirilor sunt: copii, batranii, bolnavii cu afectiuni cardio-respiratorii, in general
persoanele cu o imunitate scazuta.
Diagnosticul clinic se pune pe baza semnelor cunoscute: febra, cefalee, mialgii,
anorexie, astenie. De asemenea, la nivelul aparatului respirator apare rinoreea, obstructia
nazala, tusea etc. Se adauga starea generala proasta, somnolenta.
Perioada de incubatie este de 1-5 zile.
Perioada de imbolnavire acuta dureaza 5-7 zile, dupa care urmeaza perioada de
convalescenta. Netratata, gripa poate da complicatii ca pneumonia, fibrilatia atriala, otita,
meningita.
Diagnosticul de laborator se pune pe baza izolarii si identificarii virusului gripal in
secretiile nazale, faringiene si in sputa.
Titrul viral este mai mare in primele 2-3 zile.
Cultura virusului gripal se face: -pe oua de gaina embrionate de 10 zile, prin inoculare in
cavitatea amniotica
-pe culturi de tesuturi speciale
Identificarea se face cu antiseruri specifice, cu ajutorul testului de hemaglutinoinhibare
Diagnosticul rapid se pune dupa efectuarea :
- testelor de imunofluorescenta in celulele epiteliale ale aparatului
respirator
- testului Elisa din secretii
- testului de determinare a neuraminidazei in secretii

Se observa o crestere a anticorpilor specifici ( de cel putin patru ori ) la debutul bolii, dar
si in perioada de convalescenta, la 2-4 saptamani dupa debut.
Tratamentul cuprinde:
- metode igienodietetice: izolare la domiciliu sau la spita,repaus la pat,
hidratere(ceaiuri, supe, sucuri), mancare usoara
 - medicamente simptomatice: antipiretice, antialgice,antitusive,
expectorante,decongestive,vitamine

Epidemiologia este bine studiata pina in prezent.Transmiterea gripei se poate face:

- direct de la omul bolnav la omul sanatos prin picaturi de secretii nazale,
salivare infectate
- indirect, mai rar prin intermediul obiectelor proaspat contaminate:
batiste, servetele, jucarii etc
Contagiozitate este foarte mare. Pericolul este mai ales in colectivitati.
Receptivitatea este mare, indiferent de sex, varste sau zona de pe glob.
Imunitatea este specifica pentru tipul viral care a produs-o. Raspunsul imun este protector
1-2 ani. El depinde de titrul anticorpilor IgA produsi de mucoasa respiratorie. Epuizarea
anticorpilor locali pe de-o parte si modificarile antigenice ale virusului pe de alta parte
explica frecventa mare a imbolnavirilor de gripa si mai ales repetare imbolnavirii la
acelasi subiect. Anticorpii apar la debut si in convalescenta.
Profilaxia cuprinde metode nespecifice, generale si metode specifice.
- metodele nespecifice se refera la evitarea aglomeratiei, evitarea
frigului indelungat,limitarea circulatiei persoanelor expuse,izolarea
bolnavilor acasa sau la spital,educatie sanitara corecta, igiene
corespunzatoare
- metodele specifice se refera la vaccinarea antigripala mono si
polivalenta. Vaccinarea se poate face cu vaccinuri integrale inactivate,
cu vaccinuri preparate din subunitati virale( hemaglutinina,
neuraminidaza) sau cu vaccinuri cu virus atenuat.Eficienta este de
maximum 80% si numai cand corespunde tipului de virus circulant in
acel moment.Anticorpii formati dupa vaccinare asigura o imunitate de
aproximativ 1 an.Se recomanda vaccinarea anuala.

Orice epidemie virala se anunta obligatoriu la OMS.Tulpinile izolate se trimit la centrele

nationale si internationale de cercetare inframicrobiologica.
Obiectivele programelor de supraveghere antigripala sunt:
- depistarea precoce a puseelor epidemice si definirea agentului
etiologic implicat
- izolarea de tulpini virale din focare epidemice si cazuri sporadice
- studiu antigenic comparativ cu tulpinile recomandate pentru productia
de vaccinuri
 VIRUSURILE HEPATICE

Hepatitele sunt boli virale, specific umane, ce se manifesta prin fenomene generale
infectioase digestive si hepatice insotite sau nu de ichter.
Aceste boli sunt provocate de cel putin 5 virusuri hepatotrope, patogene pentru om si
anume: VHA, VHB, VHC, VHD si VHC.
Din punc de vedere al acidului nucleic existent in celula, virusurile hepatice contin fie
ADN, fie ARN.
Epidemiologie: rezervorul de virus este omul bolnav de hepatita, dar si purtatorul.
Ca modalitate de transmitere virusurile hepatice se impart in:
- virusuri cu transmitere fecal-orala VHA siVHE prin: maini murdare,
alimente si apa contaminate etc
- virusuri cu transmitere predominent parenterala VHB, VHC si VHD prin:
contact direct, instrumente murdare contaminate, transfuzii cu sange sau
derivate infectate, contact sexual neprotejat etc
Receptivitatea la boala este generala, indiferent de sex, varsta sau zona geografica.
Diagnosticul de laborator in hepatitele virale se pune in primele zile dupa prezenta
crescuta a urobilinogenului ( urina se inchide la culoare ). In aceeasi perioada materiile
fecale au o culoare deschisa, cretoasa.
In cadrul analizelor de sange apar modificate:hemoleucograma, VSH-ul, TGO si TGP,
fosfataza alcalina. In mod specific se modifica analizale imunologice. Apar anticorpii de
faza acuta IgM, anti-HAV. Ei persista aproximativ zece saptamani.
Imunitatea dobandita apare dupa imbolnavire sau vaccinare si este de lunga durata.
Profilaxia consta in :
- depistare precoce a bolii, abolnavului
- izolarea bolnavului acasa sau la spital
- sterilizarea corecta si controlul instrumentarului medical
- igiena personala corecta
- protectia apei si a alimentelor, asigurarea necontaminarii
- vaccinarea specifica( incepand cu varsta de 6 luni)
- cresterea imunitatii printr-un regim de viata corect si administrarea la nevoie
de gama-globulina

VIRUSUL HEPATIC A (VHA) - ( se mai numeste boala mainilor murdare)

- contine in celula ARN
- este mic cu un diametru de aproximativ 27 nm
- are forma sferica
- apartine familiei Picornaviridae,genul Enterovirus
 - antigenul pe care il produce este AgHA
- anticorpii interesati sunt anti-HA, IgG si IgM
- este rezistent la alcool,eter, la temperatura sub 100 grade C
- poate fi inactivat prin fierbere la 85 grade C cel putin 3 min.
Boala, hepatita A - este in general usoara si poate trece neobservata
- debuteaza cu semne nespecifice ca alterarea starii generale, febra, anorexie,
greata, somnolenta
- la copii, de multe ori asimptomatica (peste 90%)
- ea poate fi ichterica sau anichterica
- nu da forme cronice
- la adulti, netratata, poate da forme grave, cu complicatii, pana la faza letala
Rezervorul de virus este omul bolnav de hepatita A.
Agentul patogen se gaseste in fecalele omului bolnav de hepatita A.
Transmiterea bolii se face:
- direct fecal- oral
- indirect prin alimente si apa contaminate
Receptivitatea la boala este generala, indiferent de sex, varsta sau zona geografica.
Imunitatea este de lunga durata, solida.Ea se obtine prin imbolnavire si prin vaccinare
Profilaxia se face prin aplicarea regulilor generale de:
- depistare precoce si izolarea bolnavilor
- educatie sanitara
- igiene personala
- igiene alimentelor si a apei
- intarirea imunitatii prin regim de viata corect si vaccinare
- in epidemii, se face o imunizare suplimentara a celor expusi prin administrare
de gama-globuline

VIRUSUL HEPATIC B (VHB)

- contine in celula ADN circular, bicatenar.Are in capsida 180 capsomere.
- are forma sferica
- are un diametru de aproximativ 42 nm
- face parte din familia Hepadnaviridae, genul Hepadnavirus.
Transmiterea virusului VHB se face pe cale:
- parenterala:injectii, transfuzii,interventii stomatologice si chirurgicale,
manichiura, pedichiura etc
- sexuala
- materno-fetala
- transcutanata
Virusul hepatic B prezinta:
- antigene de suprafata AgHBs
- antigene centrale AgHBc
- antigene legate de antigenul centralAgHBe
Prezenta antigenelor si a anticorpilor este deosebit de importanta pentru stabilirea
diagnosticului, a fazei bolii precum si in tratament.
AgHBs- este prezent in invelisul extern al celulei hepatice
- are o structura lipoglicoproteica
 - contine un determinant antigenic comun care se poate cupla cu diverse
subdeterminante antigenice y, w, r si d formand diverse combinatii.
- apare in sangele bolnavului inainte de debutul clinic. Este folosit pentru
depistare precoce a bolii.
- anticorpii, adica AcHBs apar mai ales in convalescenta si anunta vindecarea
bolii.
AgHBc – este antigenul central
- este prezent in interiorul celulei hepatice
- anticorpii, adica AcHBc apar la 1 luna de la aparitia bolii si dau indicatia de
infectie sigura
- anticorpii dispar odata cu aparitia procesului de vindecare
AgHBe- este antigenul legat de antigenul central
- este un polipeptid solubilcare apare de timpuriu in sangele bolnavului
- anticorpii, AcHBe apar in perioada de convalescenta

VIRUSUL HEPATIC C (VHC)

- a fost descoperit ca post transfuzional si denumit non A- non B
- face parte din familia Flaviviridae
- contine in celula ARN, e un ribovirus
- boala se cronicizeaza in peste 80% din cazuri.
- se apeleaza adesea la transplant hepatic
Transmiterea se face frecvent parenteral prin sange si derivate de sange infectate.
Diagnosticul se pune prin evidentierea anticorpilor anti-AgHC, dar si prin teste de
biologie moleculara (RT PCR).

VIRUSUL HEPATIC D (VHD)

- prezinta cel mai mic genom dintre virusurile animale,este asemanat cu
virusurile plantelor
- are diametrul de aproximativ 35nm
- are forma sferica
- este anvelopat
- contine in celula ADN
- apare ca o suprainfectie, coinfectie la bolnavii cu VHB, agravand mersul bolii
si ducand spre cronicizare
- VHD nu se poate replica decat in prezenta VHB
Transmiterea se face frecvent parenteral prin sange si derivate de sange infectate
Diagnosticul se pune prin evidentierea anticorpilor anti B si anti D, prin cresterea
valorilor IgM si IgG precum si prin prezenta AgVHB si AgVHD

VIRUSUL HEPATIC E VHE

- este virusul hepatic cel mai putin cunoscut pana in prezent
- contine in celula ARN
- este neanvelopat
- face parte din familia Caliciviridae
- nu se cronicizeaza
Transmiterea se face pe cale fecal-orala, enterala.
Diagnosticul se pune pe simptomatologie si pe rezultatul testelor de laborator care
evidentiaza prezenta Ag VHE si a Ac VHE.

VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE HIV

SIDA sau AIDS constituie cel de-al patrulea stadiu si ultimul in evolutia infectiei cu HIV
( Human Imunodeficiency Virus).
Boala se caracterizeaza prin depresie imunologica majora, acutizarea infectiilor virale,
bacteriene, fungice, parazitare si a tumorilor. Infectia este persistenta, cu evolutie
asimptomatica de aproximativ 10 ani, spre deces.
HIV - a fost descoperit in anul 1983 de cercetatorul francez Montagner.Independent
de acesta, in 1984 este semnalat si de cercetatorul american Gallo.
- face parte din clasa retrovirusurilor care contin o enzima
(reverstranscriptaza) capabila sa transforme molecula de ARN in ADN.
- s-au descoperit doua tipuri de HIV, doua virusuri inrudite HIV1 si HIV2
- are un diametru de aproximativ 100 nm
- prezinta la suprafata un invelis lipoglicoproteic
- intracelular, centra, in nucleoid contine ARN si enzima reverstranscriptaza.
Tulburarile raspunsului imun in infectia cu HIV deriva din distrugerea selectiva a
limfocitelor T4 cu rol principal in reglarea imunitatii.
Diagnosticarea se face prin :
- detectarea anticorpilor aparuti dupa infectarea cu HIV
- detectarea virusului, a antigenelor virale
Testele de laborator se bazeaza pe:
- detectarea anticorpilor
- detectarea antigenelor
Cel mai utilizat test este testul serologic ELISA (Enzime Linked Immunosorbent Assay).
El pune in evidenta anticorpii specifici din serul cercetat. Din pacate, rezultatele sunt
uneori eronate. Astfel apar cazuri fals+ si fals-. Pentru confirmare se reface testul cu o
alta trusa de conceptie diferita: testul Western- BLOT, cu imunofluorescenta si
imunoprecipitare. Serurile in care au fost detectati anticorpi specifici pentru
componentele virale cunoscute sunt considerate pozitive. Rezultatele neconcludente se
repeta.
Epidemiologie Datele epidemiologice date publicitatii in anul 2006 anuntau ca la nivel
mondial numarul bolnavilor infectati cu HIV depasea 40 de milioane. Cele mai multe
cazuri sunt inregistrate in Africa. La noi in tara, din totalul bolnavilor infectati cu HIV
21% sunt copii sub un an, 50% sunt persoane care au avut contacte sexuale neprotejate,
cu parteneri multipli, 22% persoane care au avut contacte sexuale cu bolnavi cu HIV,
7% care au fost imbolnaviti cu HIV accidental. Factorii de risc asociati infectiei cu HIV
sunt: contact sexual neprotejat, parteneri sexuali multipli, necunoscuti, injectii i.v.,
nasterea etc
Sursa de infectie este omul infectat cu HIV.
Cai de transmitere :
1. inocularea de sange prin:
- transfuzii de sange sau preparate infectate HIV
- plagi deschise, intepaturi si expunere de mucoase la contactul cu sangele
infectat
- contactul cu seringi, ace, instrumentar insuficient, incorect sterilizat
2. sexual prin :
-contact sexual homo si hetero neprotejat, cu parteneri necunoscuti
3. prin nastere, de la mama infectata cu HIV la fat
Transmiterea prin saliva sau prin intermediul intepaturilor de insecte nu a fost
demonstrata.
Receptivitatea umana la HIV nu este inca bine cunoscuta.
Dupa patrunderea in organismul uman, HIV infecteaza un anumit grup de leucocite numit
CD4+. Acesta este primul pas prin care distruge treptat intregul sistem imunitar al gazdei
umane. Caracteristicile infectiei HIV sunt:
-replicarea virala masiva in tesutul limfoid
- infectarea limfocitelor CD4+
-hiperreactivitatea imuna generalizata
Evolutia bolii, din punct de vedere clinic poate fi descrisa astfel:
1-stadiul initial apare ca un stadiu pasager asemanator gripei
2-stadiul asimptomatic apare ca rezultat al unui echilibru intre virusi si anticorpi.
Perioada se poate avea o intindere de 10 ani. Apare o scadere a numarului de limfocite
CD4+.
3- perioada de stare in care apare scaderea in greutate, oboseala, anorexie,
ulceratii ale mucoaselor, mialgii, transpiratii nocturne, infectii virale, bacteriene grave etc
4- stadiul fina SIDA, caracterizat de infectii oportuniste cu mare risc, neoplasme,
tumori, encefalopatii etc Agravarea bolii este accentuata de stres, infectii diverse, viata
dezordonata, alimentatie deficitara etc
Tratament: pana in prezent nu se cunoaste un tratament eficient 100%. Exista diverse
incercari reusite in parte. Pana in prezent nu se cunoaste un medicament care sa produca
vindecarea infectiei cu HIV. Medicamentele antivirale existente pana in prezent au dus
totusi la reducerea ratei mortalitatii in randul bolnavilor infectati cu HIV.

PREVENIREA SI COMBATEREA sunt deosebit de importante, mai ales in absenta

unui medicament vindecator. De asemenea nu exista un vaccin specific, cu eficienta clara
dovedita. Terapia antivirala cunoscuta pana in prezent nu are eficacitatea necesara.
Masurile generale de prevenire si combatere sunt:
-supravegherea epidemiologica a grupurilor cu risc crescut de infectare
- cazurile cunoscute a bolnavilor cu SIDA si cu HIV
- persoane cu comportament sexeal deviat de la normal
- persoane cu boli cu transmitere sexuala
- persoane ce calatoresc in tari cu risc de infectare crescut
-se vor face anchete sociale, anchete epidemiologice, teste de laborator tuturor
persoanelor suspectate de infectare HIV
- se vor intensifica actiunile de aducatie sanitara
Masurile de protectie a persoanelor care manipuleaza produse cu potential infectios HIV :
-utilizarea manusilor de protectie
- decontaminarea cu cloramina
-spalarea si dezinfectarea mainilor cat se poate de des
-testare imunologica HIV o data la 6 luni
-folosirea de pipete automate,aparate automate
-folosirea de prezervative de buna calitate
- o viata ordonata,bazata pe igiene si morala
 BACTERIOLOGIE

MICROBIOLOGIA este acea ramura a biologiei care se ocupa cu studiul caracterelor

generaleale microbilor, morfologia,fiziologia, deci bilogia acestora.
BACTERIOLOGIA este o ramura a microbiologiei care se ocupa cu studiul bacteriilor
si al actiunii acestora asupra organismelor vii.
BACTERIILE sunt microorganisme unicelulare, cu o structura primitiva, cu o singura
molecula de ADN in celula.

MORFOLOGIA BACTERIILOR

Pentru studiul morfologiei bacteriene este absolut necesara o aparatura cu

capacitatea de marire a obiectivului. Astfel sunt folosite:
-microscoapele optice
-microscoapele fotonice- cu lumina transmisa cu fond intunecat, cu contur de faza sau cu
fluorescenta
- microscoapele electronice cu transmisie sau cu baleiaj

CARACTERISTICI GENERALE ALE BACTERIILOR

1- sunt organisme unicelulare

2- ca organizare interna putem distinge urmatoarele componente:
-un nucleu primitiv, fara membrana proprie, deci sunt organisme
procariote
- in nucleu exista o singura molecula de ADN
- nu prezinta mitocondrii, reticul endoplasmatic si aparat Golgi
3- cele mai multe dintre bacterii prezinte un perete propriu, rigid, constituit din
peptidoglican, un material specific bacterian
4- caracterele bacteriene sunt tipice aproximativ 16-18 ore, dupa care se modifica in
functie de varsta, conditii de mediu (temperatura, pH,cantitatea de oxigen etc)

FORMA, DIMENSIUNILE SI MODUL DE GRUPARE AL BACTERIILOR

Celula bacteriana este o unitate morfologica si functionala de sine statatoare.

In functie de specie, bacteriile au forme diferite, se grupeaza diferit, caracteristic, au o
anumita compozitie chimica caracteristica si au afinitati diferite pentru anumiti
coloranti.Astfel putem observa ca forme:
- forma sferica numita coc, cu un diametru de aproximativ 0,5-2
microni
- forma cilindrica, de bastonas, numita bacil cu o lungime nedie de
5-10 microni si o grosime medie de aproximativ 0,3-1 micron
- forma de virgula, numita vibrion cu o lungime aproximativa de 3-5
microni si o grosime de aproximativ 0,5 microni
- forma spiralata, numita spiril si spirocheta, cu o lungime
aproximativa de 5-20 microni si o grosime de0,3-0,4 microni
COCII sunt bacterii cu forme variate si anume :
- de forma sferica, ca de exemplu stafilococul
- de forma ovala, ca de exemplu enterococul
- de forma lanceolata, ca de exemplu pneumococul
- de forma reniforma, ca de exemplu gonococul
In mod obisnuit cocii nu traiesc singular. Ei sunt grupati astfel:
- grupati cate doi – diplococi ca de exemplu meningococul
- grupati in forma de lant – ca de exemplu streptococii
- grupati ca un ciorchine de strugure- ca de exemplu stafilococii
BACILII sunt bacterii cu forme diferite si anume:
- in forma de bastonas, ca de exemplu enterobacteriile
- in forma de maciuca, ca de exemplu baciluldifteric
- in forma de bastonas cu capetele rotunjite, ca de exemplu bacilul
tific
- in forma de bastonas cu capetele taiate drept, ca de exemplu bacilul
carbunos
In mod obisnuit bacilii traiesc izolati, dar exista si cazuri de grupari, ca de exemplu:
- grupati cate doi - ca de exemplu diplobacilii
- grupati ca scandurile de la gard sau rozeta – ca de exemplu
streptobacilii
SPIRILII sunt bacterii filamentoase, ondulate, cu spirale rigide ca de exemplu Spirrilum
volutans.
SPIROCHETELE sunt bacterii helicoidale, cu spire flexibile, elastice ca de exemplu
Spirocheta sau Treponema pallidum.
VIBRIONII sunt bacterii ca forma de virgula, ca de exemplu Vibrionul holeric

In functie de tipul de respiratie bacteriile se impart in doua mari clase:

- bacterii aerobe, ca de exemplu bacilul difteric
- bacterii anaerobe, ca de exemplu bacilul tetanic.

In functie de afinitatea pentru coloranti, bacteriile se impart in doua mari clase:

- bacterii GRAM +, ca de exemplu stafilococul si bacilul carbunos
- bacterii GRAM-, ca de exemplu meningococul si colibacilul
 STRUCTURA CELULEI BACTERIENE

Structura celulei bacteriene este mai complexa decat structura celulei virale. Ea ii
permite realizarea, in mod independent, a functiilor vitale.
Studiul structurii celulei bacteriene se poate realiza numai cu ajutorul microscopului
electronic cu tehnici speciale de contrast de faza, prin analize citochimice sau prin
microdisectia.
Din punct de vedere structural, celula bacteriana prezinta: aparat nuclear cu ADN,
citoplasma, membrana, perete celular, iar unele bacterii prezinta cili sau flageli. Din
componenta celulara lipsesc mitocondriile, reticulul endoplasmatic si aparatul Golgi.
Aparatul nuclear – nu are membrana troprie, deci bacteriile sunt PROCARIOTE
- prezinta in structura ADN si proteine specifice.Cromozomul
purtator de ADN este de 1000 de ori mai lung decat bacteria. El va
inmagazina si va transmite caracterele ereditare, specifice ale
bacteriei.

Citoplasma – contine fragmente de proteine cu rol genetic, numite PLASMIDE. In

aceste plasmide se inmagazineaza, de axemplu FACTORUL R , responsabil cu rezistenta
specifica a bacteriei la anumite antibiotice,factor transmisibil de la o bacterie la alta.
- contine un sistem coloidal format din proteine, glucide, lipide, apa
si saruri minerale.
- sunt prezente granulatii ce contin materiale de rezerva
- ribozomii exista in numar mare si sunt responsabili de sinteza de
proteine specifice

Membrana citoplasmatica este o membrana biologica situata sub peretele celular

bacterian.
- este formata dintr-un un strat proteic intre doua straturi
fosfolipidice
- este semipermeabila si selectiva. Aici are loc o difuziune
selectiva:primeste anumite substante nutritive si elimina anumiti
produsi finali de metebolism.
- secreta si stocheaza enzime specifice
- prin pliere, realizeaza mezozomi cu rol in procesul de reproducere

Peretele celulei bacteriene este un invelis rigid care are rol in protectie si determina
forma celulei.Exceptie sunt micoplasmele.
Structura peretelui este pusa in evidenta de coloratia Gram + si Gram -. Ea este
reprezentata de un polimer numit peptidoglican, cunoscut si sub numele de MUREINA.
MUREINA - este formata din lanturi de polizaharide, legate intre ele prin peptide
 - rste sensibila la lizozim, la enzimele bacteriofagilor, la fenol si la
unele antibiotice
- are efect antigenic si influenteaza imunitatea specifica
Peretele bacterian Gram + este relativ gros, cu mai multe straturi. La nivelul sau sunt
fixati acizi teicholici si polizaharide responsabile de specificitatea antigenica a bacteriilor.
Astfel se poate pune un diagnostic diferential corect.
Peretele Gram – este cu o structura mai complexa. Prezinta un numar mai mare de
straturi. La exterior este de natura lipopolizaharidic si are rol antigenic. La interior este de
natura fosfolipidica.Se semnaleaza prezenta mureinei.
In cadrul coloratiei Gram putem observa doua faze.
In prima faza are loc colorarea tuturor bacteriilor in violet.
In faza a doua are loc decolorarea selectiva, cu ajutorul unei solutii
alcolice.Astfel, bacteriile Gram – vor fi decolorate de alcoolul care patrunde prin peretele
celulei lor. Bacteriile Gram + vor ramane colorate in violet, peretele lor nepermitand
patrunderea alcoolului si decolorarea.
Bacteria care nu prezinta perete celular se numeste PROTOPLAST. Ea nu are
capacitatea de diviziune.
Bacteria la care peretele bacterian e alterat, nu poate supravietui si intra in liza
celulara.

Formatiuni extraparietale ale celulei bacteriene

CAPSULA si STRATUL MUCOS se observa la microscop sub forma unui halou.

- este de natura poliglucidica
- este prezent sau absent in functie de conditiile de mediu
- daca se indeparteaza capsula, celula nu este afectata
- are rol in protectie impotriva uscaciunii si a bacteriofagilor
- prezinta calitati antigenice specifice

CILI I si FLAGELI I
- sunt prezenti numai la celulele bacteriene mobile
- sunt formati dintr-o materie proteica, cu originea in citoplasma
Bacteriile se impart in bacterii aciliate (atriche),imobile si ciliate (triche), mobile.
Bacteriile ciliate, in functie de numarul cililor, pot fi:
- monotriche- cu un singur cil
- amfitriche- cu cate un cil la fiecare cap
- lofotriche- cu un smoc de cili la un cap
- peritriche – cu cili pe toata suprafata
In compozitia cililor si a flagelilor exista antigenul flagelar H (specific bacteriilor). Prin
prezenta sa, el ajuta la o diagnosticare rapida, in cadrul metodelor specifice de laborator.

PILII si FIMBRIILE sunt filamente specifice situate la suprafata celulei bacteriene.

- nu au rol in miscare
- sunt rigizi, scurti, grosi
 - au rol in fixarea celulei de un suport rigid

SPORUL este o stare a celulei bacteriene care apare in anumite conditii nefavorabile ale
mediului ambiant.
- reprezinta o stare de rezistenta in timpul careia scade cantitatea de apa
din celula, majoritatea enzimelor se inactiveaza, permeabilitatea peretelui celular
si a membranei celulare scade.
- este format din invelis sporal, cortex, sporoplasma (de natura
citoplasmatica) si nucleoplasma ( de natura nucleara).
- procesul de sporurare se numeste SPOROGENEZA si prezinte
urmatoarele faze obligatorii:
- faza de PREPARATOR, in care apar condensari de citoplasma
- faza de PRESPOR, in care apare o membrana in jurul citoplasmei
condensate
- faza de FORMARE A INVELISURILOR, sporale specifice
- faza de MATURARE, in care se poate distinge sporul, cu structura si
dimensiunea specifica bacteriei

Trecerea de la starea de spor, din nou la starea vegetativa se face prin trei faze
sccesive si anume:
- faza de ACTIVARE, cand apar primele modificari structurale
- faza de GERMINARE, cand celula se umfla si isi pierde
refrigerenta microscopica
- faza de CRESTERE, cand invelisurile se rup si apare celula
intreaga ca forma si structura, in plina activitate metabolica

COMPOZITIA CHIMICA A BACTERIILOR

Ca orice organism viu, terestru, bacteria are in compozitia sa chimica apa, saruri
minerale si substante organice glucide, lipide, protide.

APA reprezinta aproximativ 75-85 % din greutatea bacteriei.

Ea se gaseste sub forma libera si sub forma legata in diverse structuri celulare.
Rolul apei in celula bacteriana este multiplu.Putem aminti unele dintre ele ca:
- mentinerea in solutie a substantelor hidrosolubile
- facilizarea actiunii enzimatice si deci asigurarea mediului propice
desfasurarii reactiilor metabolice
- asigurarea circulatiei substantelor nutritive si a substantelor
rezultate din metabolism

SARURILE MINERALE reprezinta 2-30% din greutatea masei bacteriene uscate.Cele

mai importante saruri minerale, ca proportie sunt: sodiu, potasiu, fosfor, calciu, sulf, clor,
fier. Ele formeaza compusi anorganici dar intra si in structura unor compusi organici.
Rolul sarurilor minerale este complex.Putem aminti unele dintre ele cum ar fi:
 - participarea activa la schimbul de substanta dintre celula si mediu
- reglarea presiunii osmotice si a pH-ului
- formarea de compusi anorganici din compozitia unor enzime si a
unor constituenti celulari
- interventia directa in activitatea unor sisteme metabolice

SUBSTANTELE ORGANICE sunt reprezentate de glucide, protide si lipide

PROTIDELE reprezinta 50% din masa uscata bacteriana. Ele pot avea o structura simpla
sau o structura complexa si anume glucoproteine, lipoproteine sau glicolipoproteine.
O mentiune speciala exista pentru acizii nucleici si pentru enzime.
Acizii nucleici ARN si ADN au importanta majora in stocarea si transmiterea caracterelor
ereditare bacteriene.
Enzimele sunt proteinele fara de care metabolismul si deci insasi existenta celulei
bacteriene nu ar fi posibila.
GLUCIDELE reprezinta 25% din greutatea masei uscate a celulei bacteriene. Ele se
gasesc sub forma de mono si polizaharide.
Rolul glucidelor in celula bacteriana este:plastic, pentru ca intra in structura celulei
bacteriene, dar si energetic fiind substantele preferate ale metabolismului.
LIPIDELE reprezinta 1-20% din greutatea masei uscate bacteriene.Ele se gasesc in stare
simpla, dar si combinate in lipidoproteine.
Rolul lipidelor este predominent plastic.Ele intra in structura peretelui celular, a
membranelor, a organitelor celulare.

METABOLISMUL BACTERIAN

Bacteriile au o activitate metabolica neintrerupta. Ele se hranesc, cresc, se inmultesc.

Metabolismul bacterian cuprinde totalitatea reactiilor biochimice si fiziologice care au loc
in celula. Iau din mediul inconjurator substantele chimice necesare si le transforma, prin
procese de anabolism si catabolism, in substante nutritive si energie. Substantele
nefolositoare, ramase in urma reactiilor metabolice sunt eliminate in exteriorul celulei.
Intensitatea metabolismului celular bacterian este mult mai mare decat in cazul celulelor
organismelor superioare.
In metabolismul bacterian o importanta deosebita o are:
pH-ul mediului in care traiesc bacteriile.Valoarea lui poate ajuta la dezvoltarea
coloniilor bacteriene sau, prin valoarea sa extrema ( prea acida sau prea alcalina) poate
duce la distrugere si moarte.Valoarea optima pentru dezvoltarea si mentinerea coloniei
bacteriene este de aproximativ 7.
Presiunea osmotica necesara vietii bacteriilor are valori oscilante. Exista bacterii
care supravietuiesc si in conditii de concentratii ionice mari. De exemplu bacteriile din
zonele cu salinitate mare sau in mediu hiperclorurate.
Temperatura este decisiva in existenta si dezvoltarea bacteriilor. In cazul
bacteriilor patogene la om, temperatura optima este in jur de 37 grade Celsius.
Temperaturile extreme influenteaza dezvoltarea, inmultirea si provoaca de cele mai multe
ori moartea coloniei bacteriene.

In functie de tipul de nutritie bacteriile sunt:

- autotrofe, adica isi fabrica singure hrana din compusii din mediul
inconjurator
- heterotrofe, adica isi iau hrana deja preparata din celulele
parazitate

In functie de energia utilizata bacteriile sunt:

- fototrofe, adica folosesc energia luminoasa ambianta
- chimiotrofe, adica folosesc energia rezultata din reactii chimice, in
general de oxidoreducere

RESPIRATIA si FERMENTATIA bacteriana sunt procese care au la baza reactiile de

oxidoreducere.
Oxidoreducerea biologica este o reactie chimica in care o substanta chimica pierde atomi
de hidrogen si se numeste DONOR, iar cealalta substanta chimica accepta transferul
acestora si se numeste ACCEPTOR.
Substanta donatoare se oxideaza, iar substanta accptoare se reduce.
Reactiile de oxidoreducere sunt reversibile si necesita prezenta enzimelor specifice.

Dupa natura acceptorului final de atomi de hidrogen,in cadrul metabolismului bacterian

exista trei procese:
- respiratia aeroba(oxibiotica) in care acceptorul de hidrogen este
oxigenul molecular si produsul final este apa
- respiratia anaeroba(anoxibiotica) in care acceptorul de hidrogen
este orice substanta anorganica, cu exceptia oxigenului
- fermentatia in care acceptorul de hidrogen este un compus organic

In functie de comportarea bacteriei fata de oxigenul moleculardistingem:

- bacterii strict aerobe, ca de exemplu bacilul tuberculozei, bacilul
carbunos. Ele au obligatoriu nevoie, pentru supravietuire, de
oxigenul atmosferic.
- bacterii strict anaerobe, ca de exemplu bacilul tetanic,bacilul
botulinic. Ele pot supravietui numai in absenta oxigenului
atmosferic.
- bacterii microaerofile, ca de exemplu spirochetele. Ele tolereaza,
pentru supravietuire, cantitati mici de oxigen atmosferic.

Cunoasterea metabolismului bacterian necesita:

- conditii speciale de cultura si cercetare
- teste biochimice specifice de identificare pentru o corecta
diagnosticare
 - substante chimice specifice pentru cresterea si dezvoltarea
culturilor bacteriene in laboratoarele de microbiologie, dar si
pentru distrugerea bacteriana in organismele infestate
Cunoasterea metabolismului bacterian este obligatoriu pentru:
- prevenirea imbolnavirilor bacteriene
- pentru diagnosticarea precoce si corecta a infectiilor bacteriene
- pentru vindecarea organismelor invadate bacterian

INMULTIREA BACTERIILOR

Inmultirea bacteriilor se face in mod obisnuit, prin DIVIZIUNE DIRECTA.

Bacilii se divid in plan transversal, iar cocii se divid in planuri perpendiculare succesive.
Viteza de multiplicare este foarte mare, cu o pauza de aproximativ 30 minute.
In medii de cultura, inmultirea bacteriana are 4 faze:
- 1 FAZA DE LATENTA in care numarul bacteriilor nu creste. Este
o perioada de adaptare a bacteriilor la mediu. Ea dureaza
aproximativ 2 ore.
- 2 FAZA DE CRESTERE LOGARITMICA in care incepe
diviziunea. Numarul bacteriilor creste in mod logaritmic. Ea
dureaza aproximativ 2 ore.
- 3 FAZA STATIONARA in care dupa atingerea nivelului maxim
de multiplicare numarul celulelor bacteriene vii, ramane
neschimbat cateva ore, in functie de genul bacteriei.
- 4 FAZA DE DECLIN in care celulele bacteriene imbatranesc,
viabilitatea scade progresiv. Colonia degenereaza si moare. Timpul
depinde de genul bacteriei.

Mediile de cultura bacteriana sunt caracteristice pentru anumite tipuri de bacterii.Putem

distinge doua feluri de medii de cultura bacteriana si anume:
- medii lichide de cultura, unde putem distinge urmatoarele situatii, dupa insamantare:
- dispersare uniforma in lichidul de cultura
- depozitare la fundul tubului de sticla
- aparitia unui val la suprafata mediului lichid de cultura
- aparitia unui inel aderent la peretii tubului de sticla
- medii solide de cultura, unde apar, dupa insamantare si termostatare, colonii specifice
unui anumit gen bacterian. Coloniile se deosebesc prin forma, marime, pigmentare,
transparenta, consistenta, aderenta, miros etc.
In laboratoarele de bacteriologie bacteriile se impart in doua mari grupe:
- bacterii de forma S (smooth) NETEDE. Ele se caracterizeaza
prin:
pe medii solide formeaza colonii netede, lucioase, cu margini regulate
pe medii lichide formeaza colonii care tulbura in mod uniform mediul
 - bacterii de forma R (rough) RUGOASE. Ele se caracterizeaza
prin:
pe medii solide formeaza colonii cu suprafata rugoasa, cu margini crenelate
pe medii lichide formeaza colonii care sedimenteaza la fundul tubului.
In general, formele bacteriene din grupa S sunt patogene la om ( exceptie fac bacilul
tuberculozei,bacilul difteric si bacilul carbunos). Formele bacteriene din grupa R sunt, in
general, nepatogene la om.

In perioada de viata intrauterina fatul este steril.Bariere fetala si placentara este trecuta de
putini virusi ca de exemplu virusul HIV, bacterii ca de exempluTreponema pallidum sau
paraziti ca de exemplu Toxoplasma gondi.
La nastere, nou-nascutul ia contact cu flora microbiana a mamei si a mediului
inconjurator.El va fi supus continuu atacului germenilor exteriori si isi va forma propria
flora microbiana saprofita.Dezvoltarea ei este in functie de varsta, stare de sanatate,
regim de viata, igiena personala.
In mod normal microorganisme se gasesc pe tegument, in cavitatile organismului, in
tubul digestiv, in aparatul respirator, in aparatul uro-genital.Singurele zone sterile sunt
sangele,plasma, lichidul cefalo-rahidian, lichidul sinovial,tesuturile profunde.
Rolul florei microbiene normale este:
- antiinfectios, impiedicand dezvoltarea bacteriilor patogene
- de protectie a mucoaselor
- de-a furniza enzime specifice, necesare organismului uman
- de-a regla tranzitul intestinal
- de-a secreta vitamine din grupul B si K

ACTIUNEA AGENTILOR FIZICI, CHIMICI SI BIOLOGICI

ASUPRA BACTERIILOR

Bacteriile sunt organisme vii, sensibile la modificarile conditiilor de mediu.Factorii de

mediu influenteaza inmultirea si dezvoltarea bacteriana.
In functie de efectul pe care il au asupra coloniei de bacterii, substantele se impart in:
- substante care produc moartea bacteriilor, au EFECT
BACTERICID
- substante care incetinesc sau opresc reversibil multiplicarea
bacteriana, au EFECT BACTERIOSTATIC
- substante care produc modificari ale celulelor bacteriene necesare
aparitiei starii de spor, stare de rezistenta temporara
Efectul bactericid sta la baza mecanismelor STERILIZARII. Pot fi utilizati agenti fizici,
precum radiatiile sau temperatura, dar si agenti chimici, precum substantele dezinfectante
si substantele antiseptice.
CHIMIOTERAPICELE sunt substante de sinteza, cu toxicitate selectiva impotriva
infectiilor bacteriene. Pentru om ele sunt netoxice sau putin toxice. Ca exemplu putem
da:
- compusi ai arsenului (salvarsan), descoperiti de Erlich
- compusi ai bismutului cu actiune asupra treponemelor, descoperiti
si cercetati de Levaditti
- sulfamidele descoperite de Domack in anul 1935

ANTIBIOTICELE sunt agenti antimicrobieni de origine biologica eleborati de

microorganisme ca ciuperci si bacterii.Daca la inceput au fost de natura biologica,
ulterior, mare parte din antibiotice au fost sintetizate in laboratoarele chimice.
Antibioticele sunt de multe feluri, de multe categorii.Actiunea lor poate fi mai slaba sau
mai puternica, iar spectrul de actiune poate fi mai larg sau mai restrans.Pentru ca actiunea
antibioticelor sa fie maxima, trebuie cunoscut spectrul acestuia si sensibilitatea bacteriana
specifica. De aceea, in orice infectie bacteriana e obligatorie efectuarea antibiogramei,
inainte de administrarea de antibiotic.
Antibioticul trebuie sa aiba :
- activitate specifica maxima asupra agentului patogen
- efecte toxice cat mai reduse sau nule asupra organismului uman
In functie de mecanismul de actiune antibioticele pot fi:
- antibiotice care inhiba sinteza de peretelui bacterian, ca de
exemplu penicilinele si cefalosporinele
- antibiotice active asupra membranei bacteriene, ca de exemplu
polimixinele
- antibioticele care inhiba activitatea acizilor nucleici, ca de exemplu
rifampicina, acidul nalidixic, nitrofurantoinele

ANTIBIOGRAMA este o tehnica de laborator care permite masurarea „in vitro” a

sensibilitatii bacteriene la unul sau mai multi agenti antimicrobieni.
In final se selectioneaza antibioticul cu efectul antibacterian cel mai intens, deci cu efect
terapeutic maxim.
In laboratoarele obisnuite de bacteriologie se folosesc, in mod obisnuit, doua tehnici:
- tehnica prin dilutii succesive
- tehnica discurilor impregnate cu agenti antibacterieni, in general
sulfamide si antibiotice. Pe o placa Petri, pe mediu de geloza
nutritiva, se insamanteaza produsul patologic. Se pune la termostat
18-20 ore. Se citeste bacteriologic cultura bacteriana. Se aseaza
discurile impregnate cu agenti antibacterieni cunoscuti. Se lasa la
termostat 18-20 ore. Apoi are loc citirea antibiogramei si anume:
daca in jurul discului cultura bacteriana a fost distrusa, substanta
cu care a fost impregnat discul e bacterian sensibila. Se noteaza
cu S. Daca in jurul discului bacteriile au continuat sa creasca,
 substanta cu care a fost impregnat discul e bacterian rezistenta si
se noteaza cu R.

RICKETTSIILE

Rickettiile sunt microorganisme situate, ca dezvoltare, la granita dintre virusuri si

bacterii. Ele prezinta asemanari cu bacteriile, dar si cu virusurile.
Asemanarile cu bacteriile sunt:
- dimensiuni mici, microscopice
- morfologia
- compozitie chimica
- organizarea celulara
- multiplicarea prin diviziune directa

Asemanarile cu virusii sunt:

- nu cresc pe medii de cultura
- se multiplica numai pe celule, tesuturi sau organisme vii

Rickettsille provoaca in organismul uman boli infectioase numite RICKETTIOSE.

Ele sunt caracterizate prin eruptii petesiale caracteristice, pe tegumentele bolnavului.
Sursa infectiei este omul bolnav, dar si animalele bolnave ca: rozatoare, insecte,
mamifere domestice si salbatice.
Transmiterea se face prin intermediul vectorilor. De exemplu Tifosul Exantematic se
transmite prin intermediul paduchilor, Febra Butonoasa se transmite prin intermediul
capuselor. Numai in cazul Febrei Q, transmiterea se face direct, fara intermediul unui
vector.

Rickettiosele cele mai des intalnite sunt:

- tifosul exantematic
- febra butonoasa
- febra Q
- febra de Wolhynia
Caracterele morfologice, asemanatoare cu bacteriile sunt:
- se prezinta sub forma de coci sau bacili
- au deimensiuni microscopice
- sunt imobili
- sunt nesporulati
- fac parte din categoria Gram –
Metode de cultivare a rickettilor se bazeaza pe faptul ca:
- au un metabolism complex, la care participa multe enzime.
- au un perete celular foarte putin rezistent la factorii de mediu.
 - se dezvolta numai in celule si tesuturi vii.
- de cele mai multe ori este nevoie de interventia vectorilor.

Culturile de rickettsii, in laborator, se fac numai pe celule si tesuturi viisi anume: pe

fragmente de tesuturi si celule vii, oua de gaina embrionate, cu inoculare in sacul vitelin
si pe animale de laborator, cobai si soarice alb.
Diagnosticul de laborator se poate pune numai in anumite laboratoare de microbiologie,
dotate cu aparatura speciala. Dupa infectare, rickettsiile apar in sangele, urina si placenta
bolnavului, in perioada febrila. De asemenea le putem detecta in insectele vectoare.
Reactiile serologice din serul bolnavului sunt puse in evidenta cu un antigen rickettian
prin reactia de fixare a complementului.De asemenea se folosesc suspensii de bacil
Proteus OX, in reactia Weil-Felix.
Dupa inoculare infectia se transmite in intreg corpul. Rickettsiile sunt in numar mare mai
ales in splina si ficat.Dupa declansarea bolii, in ser apar anticorpii.

Rickettsiile au o rezistenta specifica la schimbarile din mediul inconjurator.Astfel:

- uscaciunea si praful favorizeaza dezvoltarea
- caldura, temperatura ridicata este nefavorabila.La fierbere
rickettsiile sunt distruse, iar la 50 grade Celsius sunt unactivate
- temperaturile sub O grade le conserva pentru cateva zile
- glicerina, fenolul, albastrul de metil si bila distrug rickettsiile

In cadrul structurii antigenice distingem doua componente, si anume:

- antigene corpusculare utilizate in reactii serologice
- antigene solubile cu propietati imunogene
Pentru organismul uman, infestat, rickettsiile au o actiune toxica si hemolitica.
Imunitatea care apare dupa imbolnavire este solida si de lunga durata. Daca in organism,
dupa vindecare raman germeni latenti, pot aparea, uneori, recaderi.
Tratamentul se bazeaza pe administrarea de antibiotice cu spectru larg.
Epidemiologia este strans legata de igiena precara si de existenta vectorilor care transmit
boala.Astfel paduchele si puricele transmit Tifosul Exantematic, iar capusele Febra
Butonoasa.
Profilaxia se bazeaza pe igiena personala, a locuintei, a locului de munca, dar si pe
distrugerea vectorilor care transmit boala. Astfel, sunt obligatorii dezinsectia, dezinfectia
si deratizarea.
Ca exemplu de bacterii patogene la om putem enumera:
Coci patogeni – stafilococ, streptococ, pneumococ, meningococ, gonococ etc
Bacili patogeni - bacilul coli, bacilul dizenteric, bacilul difteric, bacilul Koch, bacilul
lepros, bacilul carbunos, bacilul tetanic, bacilul botulinic etc
Vibrionul holeric etc
Spirocheta pallidum etc
Genul Salmonella etc

COCI PATOGENI GRAM-POZITIV

STAFILOCOCUL
Stafilococul saprofit este larg raspandit in mediul inconjurator.
La om el se gaseste pe piele si in cavitatile naturale ale omului, facand parte din flora
normala saprofita umana.
Stafilococul potential patogen se gaseste in rinofaringe si in intestin.
Patogenitatea stafilococului este data de virulenta si de toxicitate.Pentru a se sustrage
fagocitozei, germenele isi sintetizeaza un invelis special de fibrina. Astfel ei se impart in
stafilococi coagulazo-negativi si coagulaza-pozitivi.
Dintre stafilococii patogeni coagulazo-pozitivi foarte des intalnit este Staphylococcus
aureus.El se gaseste mai ales la nivelul mucoasei nazo-faringiene si a mucoasei
intestinale.
Clinic, poate imbraca mai multe forme ca:foliculita, furunculoza, sinusita,
otita,meningita, endocardita,toxiinfectii alimentare, meningite etc.
Sursa de infectie e reorezentata de omul bolnav si purtatorul.Transmiterea se face prin
contact interuman direct sau prin intermediul lenjeriei si a obiectelor contaminate.
Tratamentul este indicat numai in cazurile grave.Multe din toxiinfectiile alimentare
stafilococice se vindeca spontan.Se folosesc antibiotice, drenari chirurgicale si
autovaccinul.

COCI PATOGENI GRAM-NEGATIVI

GONOCOCUL
Gonococii sunt asezati cate doi, formand diplococi reniformi sub o capsula comuna.
Boala pe care o dezvolta in organismul uman se numeste gonoree sau blenoragie.Ea este
ca raspandire si importanta a doua boala venerica bacteriana, dupa sifilis.
Patogenitate este legata de mucoasa genito-urinara, rectala,
faringiana,conjunctivala.Netratate ele ajung la o stare cronica, fibroasa.Mai rar, din cauza
diseminarii sanguine a gonococului poate aparea artrita, endocardita sau meningita.Local
pot aparea complicatii ca: cistita, prostatita, orhiepididimita la barbat si endometrita la
femeie.
Diagnosticul se pune dupa rezultatul examenului de laborator.Se recolteaza secretii
urogenitale mucopurulente care se insamanteaza pe medii specifice
Tratamentul este pe baza de antibiotice specifice.

BACILUL KOCH

Bacilul Koch mai este numit si bacilul tuberculos, dupa numele bolii pe care o
produce si anume TUBERCULOZA.
Bacilul Koch face parte din genul Mycobacterium. Din acest gen fac parte specii
saprofite si specii patogene precum bacilul tuberculos si bacilul leprei.
Bacilul tuberculos este de doua feluri: uman si bovin.
Sursa de infectie este omul, dar si animalul bolnav. Contagioase sunt leziunile
organismului bolnav, dar si particulele de praf din incaperile cu sputa uscata si obiecte
contaminate.
Caracterele morfologice se refera la urmatoarele caracteristici:
- sunt bacili subtiri, rareori ramificati
- sunt imobili
- sunt nesporulati
- sunt necapsulati
Compozitia chimica este aceeasi ca la orice bacterie, dar cu o cantitate mai mare de
lipide. Din acest motiv, Bacilul Koch face parte din grupa bacililor acid-alcoolo-
rezistenti, iar colorarea se va face cu greutate.
Coloratia bacilului in laborator se va face cu solutia Ziel-Nielsen, dupa care bacilul Koch
apare colorat in rosu ( datorita fuxinei). Restul microorganismelor de pe lama de cercetat
vor fi colorate in albastru (datorita albastrului de metil).
Caracterele de cultura sunt specifice si anume:
- sunt germeni aerobi specifici
- se dezvolta optim la o temperatura de 37-38 grade Celsius
- se inmultesc la un pH de aproximativ 7,4 pentru bacilul Koch
uman si la un pH de aproximativ 8 pentru bacilul Koch bovin
- se dezvolta lent pe medii speciale
- in mediu lichid, bacilul Koch uman formeaza un val mai gros decat
bacilul Koch bovin
- in mediu solid, bacilul Koch uman formeaza in 10-15 zile colonii
albe R, mate, zbarcite, cu tendinta de pigmentare, iar bacilul Koch
bovin formeaza colonii asemanatoare dar in 30-60 zile
Rezistenta la agenti fizici, chimici si biologici este specifica si anume:
- sunt bacili foarte rezistenti la variatiile mediului inconjurator. Ei
pot rezista luni si ani de zile.
- in stare uscata pot rezista pana la 70 grade Celsius timp de
aproximativ 7 ore
 - radiatiile ultra-violete au asupra lor o actiune bactericida
- actiunea acidului sulfuric si a hidroxidului de sodiu este
nesemnificativa
- fenolul, tricrezolul si lizolul sunt folosite ca antiseptice
- sensibilitatea cea mai mare o are la streptomicina, hidrazida,acid
izonicotinic, cicloserina si la bacteriofagi
Structura antigenica se refera la stimularea organismului infectat sa produca anticorpi
specifici. In acest caz, dupa imbolnavirea cu Bacilul Koch apare o imunitate cu
specificitate scazuta. Este nevoie de imunizare incrucisata pentru producerea de anticorpi
specifici. Astfel vaccinarea antituberculoasa, BCG, se face cu Bacili Koch de origine
bovina care vor produce anticorpi impotriva Bacilului Koch uman.
Caracterele de patogenitate specifice Bacilului Koch sunt legate de prezenta unei
substante lipidice numita” cord-factor” .Ea defineste virulenta bacilului Koch si lipseste
la bacilii nepatogeni.
Epidemiologic putem enumera cele doua surse de infectiesi anume:
- omul bolnav de tuberculoza
- laptele infestat cu Bacilul Koch al unei bovine bolnave
Receptivitatea este generala indiferent de varsta, sex sau zona geografica. Mai expusi
sunt cei nevaccinati, cei cu imunitatea scazuta, cei subnutriti, cei cu igiena precara.
Transmiterea Bacilului Koch se face pe doua cai:
- pe cale aeriana prin tuse, stranut, secretii nazo-faringiene
- pe cale digestiva prin intermediul produselor alimentare infectate,
mai ales produse lactate infectate nefierte
In functie de localizare tuberculoza poate fi pulmonara, intestinala, urogenitala, osoasa,
ganglionara, oculara, meningeala etc
Semnele tuberculozei sunt:
- generale: oboseala accentuata, inapetenta, somnolenta, scadere in
greutate, stare sub-febrila specifica 37,2-37,4 grade Celsius,
frisoane
- specifice fiecarei localizari, de exemplu: in TBC pulmonar la
semnele generale se adauga o tuse seaca specifica,persistenta mai
mult de trei saptamani , transpiratii nocturne, iar in cazurile grave
apare hemoptizia si caverna pulmonara. In TBC digestiv apar
episoade diareice alternand cu episoade de constipatie, dureri
abdominale etc
Diagnosticul de laborator va pune in evidenta prezenta Bacilului Koch in diverse
produse biologice prin trei metode si anume:
- examenul direct
- cultura bacteriana
- inocularea la cobai
Recoltarea produselor biologice pentru examinare si diagnosticare se face in mod
specific.Astfel:
- pentru TBC pulmonar se recolteaza sputa sau spalatura laringo-
traheala.La copii se recolteaza si spalatura gastrica
- pentru TBC uro-genital se recolteaza urina, sperma, produse
rezultate dupa chiuretare etc
 - pentru TBC al seroaselor se recolteaza lichid de pleurezie, de
peritonita, hidrartroza etc
- pentru TBC meningeal se recolteaza LCR prin punctie lombara
- pentru TBC intestinal se recolteaza de la diferite nivele intestinale,
probe de continut, probe de scaun etc
Examenul bacteriologic direct se face prin observarea la microscop a produselor
biologice suspicionate de-a fi infectate cu Bacilul Koch. Se va executa un frotiu si se va
colora Ziehl-Nielsen. La microscop, Bacilul Koch va aparea colorat in rosu, pe un fond
albastru.
Cultivarea bacteriana se face pe medii de cultura specifice. Ea se face dupa ce
produsele infectate au fost omogenizate si decontaminate. Insamantarea va fi facuta cu
pipete Pasteur in procedeul „cu picatura”. Controlul culturilor se va face timp de doua
luni, din doua in doua saptamani.Coloniile aparute sunt controlate si studiate dupa
metoda Ziehl-Nielsen
Inocularea la cobai se face mai ales pentru confirmare de diagnostic. La un diagnostic
de tuberculoza confirmat, cobaiul moare dupa 6-8 saptamani. La autopsie se fac frotiuri
din splina cu coloratie Ziehl-Nielsen, care intaresc diagnosticul.
La o a doua inoculare, pe un cobai infectat, apare” fenomenul lui Koch”.
Intradermo-reactia la tuberculina IDR este utilizata in mod frecvent pentru
diagnosticarea precoce a tuberculozei. Acest test este obligatoriu in colectivitati si se
executa in mod periodic. Se inoculeaza intradermic 0,1 ml din PPD (tuberculina
purificata) pe antebrat, pe partea interna, in treimea mijlocie. Citirea se face dupa 72 de
ore de la inoculare. Apar trei situatii:
- daca apare o papula cu diametrul de aproximativ 6mm este
REACTIA POZITIVA.Organismul a venit in contact cu Bacilul
Koch fara sa faca o infectie evolutiva dar si-a facut anticorpi
- daca apare o papula cu diametrul de peste 6 mm este REACTIE
INTENS POZITIVA ceea ce arata o infectare cu Bacilul Koch si o
posibila declansare a bolii
- daca nu a apare nici o manifestare dermica evidenta este REACTIE
NEGATIVA ceea ce arata ca organismul nu a avut contact cu
Bacilul Koch si deci nu are anticorpii specifici. El este oricand
sensibil la imbolnavirea cu BacilulKoch, trebuie obligatoriu
vaccinat.
Profilaxia se refera la masurile generale cunoscute si anume:
- vaccinarea BCC ( Bacil Calmette- Guerin) cu tulpini vii atenuate
este obligatorie, inca din maternitate. Ea se face o singura data.
Inocularea se face in partea superioara a bratului,unde va aparea o
crusta care se va desprinde si va lasa o mica cicatrice, ca semn.
- depistarea precoce a bolnavilor
- izolarea si vindecarea completa a cazurilor semnalate
- igiene personala, a locuintei, a locului de munca etc
- igiene alimentatiei, verificarea surselor de hrana, mai ales a
produselor lactate consumate nefierte
Tratamentul este cunoscut si eficient. In absenta complicatiilor leziunile tuberculoase
primare dispar spontan. Raman focare infectioase latente calcificate. In perioade cu
imunitate scazuta aceste focare se pot reactiva si apare tuberculoza. Tratamentul dureaza
de obicei intre sase si noua luni. Se folosesc medicamente ca: streptomicina, rifampicina,
hidrazida, etambutolul, izoniazida etc

TOXIINFECTIILE ALIMENTARE

Toxiinfectiile alimentare sunt afectiuni de tip acut care apar sub forma de cazuri
izolate sau grupuri de cazuri de persoane care au consumat acelasi aliment contaminat cu
acelasi germene sau cu toxinele sale.
Debutul bolii este brusc, cu tulburari gastro-intestinale, cu tulburari de toxiinfectie
generala.
Toxiinfectiile alimentare apar mai ales in sezonul cald, deuarece caldura este un factor
favorizant pentru inmultirea bacteriilor. Diagnosticul de laborator si masurile de
inlaturare a alimentului contaminat reprezinta o urgenta. Numarul mare de cazuri pot
duce la epidemii. Cazuri izolate pot aparea si in sezonul rece.
Din punct de vedere clinic se cunosc doua forme de toxiinfectii alimentare si anume:
- forma infectioasa caracterizata prin:
- perioada de incubatie lunga
- se datoreaza multiplicarii germenilor in alimentele contaminate
- febra, cefalee, inapetenta, greata, varsaturi,diaree, dureri
abdominale.Netratata poate duce la moarte.
- durata este de aproximativ 3-5 zile
- este cauzata mai ales de bacterii din familia Enterobacteriaceae
- forma toxica caracterizata prin:
- perioada de incubatie scurta
- febra, varsaturi, dureri abdominale moderate sau absente
- durata este de aproximativ 24 ore
- cauzata de toxinelegermenilor din grupul stafilococilor si al
bacilului botulinic
Imunitatea nu este solida din cauza variabilitatii germenilor incriminati.

Toxiinfectiile alimentare pot fi cauzate de germeni ca:

- 1. familia Enterobacteriaceae reprezentata mai ales de Salmonella,
Shigella, Escherichia, Proteus
- 2. coci patogeni enterotoxici ca stafilococi si streptococi
- 3. bacili aerobi formatori de spori ca bacilul Subtilis, bacilul
Cereus, si bacilul Anthracis
- 4. bacili anaerobi formatori de spori ca: Clostridium Perfringens si
Clostridium Botulinum
- 5. bacterii care degradeaza alimentele pana la formarea unor
substante toxice
 1.Toxiinfectiile alimentare produse de SALMONELLA
Germenii din genul Salmonella detin primul loc in lume ca frecventa si importanta
epidemiologica.
Toxiinfectiile alimentare produse de SALMONELLA au urmatoarele caracteristici:
- boala este de tip infectios
- apare la aproximativ 8-24 ore de la ingerarea alimentului
contaminat
- debutul bolii este brusc, cu febra mare de 38- 40 grade Celsius,
cefalee, diaree, dureri abdominale, varsaturi
- sub tratament, durerile dispar dupa 2-4 zile
- foarte rar, fara tratament, poate aparea agravarea, aparitia starii
septicemice si apoi moartea
- tratamentul, de obicei consta in folosirea de antibiotice ca
streptomicina si cloramfenicol
Diagnosticul de laborator se pune pe baza examenelor: coprocultura, urocultura si
hemocultura.
Produsele patologice care se recolteaza steril de la pacient sunt: materii fecale, urina,
sange, varsaturi etc.
Alimentele si apa folosite de pacienti sunt si ele cercetate bacteriologic.
Sunt recoltate probe si de la contactii suspecti ( personalul care a manevrat alimentele,
fosti bolnavi etc).

2. Toxiinfectiile alimentare produse de SHIGELE

Acesti bacili dizenterici din grupa SHIGELE pot da toxiinfectii alimentare cu
urmatoarele semne clinice:
- evolutie brusca
- de scurta durata
- insotite de greata, varsaturi, inapetenta, febra moderata, diaree cu
tenesme
Diagnosticul de laborator este pus in urma examenului de coprocultura completat de
imunofluorescenta, facut atat bolnavului cat si eventualului purtator.

3. si 4. Toxiinfectiile alimentare produse de ESCHERICHIA COLI si

PROTEUS
Toxiinfectiile alimentare produse de ESCHERICHIA COLI si PROTEUS pot avea
semnele comune celorlalte toxiinfectii alimentare si anume greata, varsaturi, inapetenta,
diaree, febra moderata.
Diagnosticul de laborator este pus dupa efectuarea examenului de coprocultura
completat de imunofluorescenta, facut atat bolnavului cat si eventualului purtator.
 5. Toxiinfectiile alimentare produse de STAFILOCOCI
Aceste toxiinfectii alimentare sunt produse de stafilococi enterotoxici. La baza infectiiei
sta enterotoxina stafilococica. Semnele clinice sunt:
- incubatia de scurta durata 1-6 ore
- debutul este brusc, cu inapetenta, greata, varsaturi, diaree, dar fara
febra
- dupa 12-48 ore semnele dispar
Sursa infectiei este atat omul sau animalul bolnav, cat si purtatorul.
Diagnosticul de laborator se face prin izolarea si identificarea germenului dupa un
examen de coprocultura.

6. Toxiinfectiile alimentare produse de STREPTOCOCI

In cazul acestei toxiinfectii incubatia este de scurta durata: 4-12 ore.
Ca si la celelalte toxiinfectii alimentare, la debut apar semnele clinice caracteristice:
inapetenta, greata, varsaturi, diaree.
Daca este vorba de o infectie cu streptococul hemolitic, bolnavii prezinta angina
caracteristica sau chiar scarlatina.
Diagnosticul de laborator se face prin izolarea si identificarea germenului dupa un
examen de coprocultura.

7. Toxiinfectiile alimentare produse de GERMENI AEROBI FORMATORI

DE SPORI ca : BACILLUS SUBTILIS, BACILLUS CEREUS, BACILLUS
ANTHRACIS

- BACILLUS SUBTILIS se izoleaza din produsele patologice recoltate de la bolnav,

prin cultura pe mediu specific de bulion
- BACILLUS CEREUS se izoleaza pe culturi facute pe bulion si geloza nutritiva 20%.
Din aceste culturi se fac frotiuri colorate Gram si se carceteaza la microscop.
- BACILLUS ANTHRACIS produce o boala digestiva grava numita gastroenterita
carbunoasa.Diagnosticul de laborator este greu de pus deuarece germenele nu apare in
materiile fecale sau in sangele bolnavului.La autopsie el este izolat din splina si
ganglianii infectati.

8. Toxiinfectiile alimentare produse de GERMENI ANAEROBI

FORMATORI DE SPORI ca : BACILLUS PERFRINGENS, CLOSTRIDIUM
BOTULINUM

- BACILLUS PERFRINGENS este un agent cunoscut in toxiinfectiile alimentare

pentru ca da tulburari digestive, fara febra. Diagnosticul de laborator se pune dupa
izolarea si identificarea germenelui in culturi pe medii anaerobe.
- CLOSTRIDIUM BOTULINUM este agentul patogen descoperit in toxiinfectiile
alimentare aparute dupa consumul de conserve contaminate.
Semnele clinice anunta o boala grava.La semnele digestive de inapetenta, greata,
varsaturi, diaree se adauga oboseala accentuata, ameteli, vedere dubla, dificultati la
inghitit. In cazurile grave, nedescoperite din timp, apar si paralizii musculare, uneari
generalizate, care duc la moarte.
Diagnosticul de laborator se pune prin izolarea si identificarea germenului si a toxinei
specifice.Pentru confirmarea diagnosticului, dupa izolarea bacilului se inoculeaza la
animale de laborator.Astfel se poate evidentia prezenta toxinei.

9. Toxiinfectiile alimentare produse de bacterii care degradeaza alimentele

pana la formarea de substante toxice
Acest gen de toxiinfectii se refera la consumul de alimente depozitate in locuri improprii,
alterate de bacterii.
Din punct de vedere clinic, starea generala este alterata, apar eruptii cutanate specifice,
cefalee, febra, inapetenta, greata, varsaturi, diaree.
Diagnosticul de laborator se pune prin izolarea si identificarea germenului si a toxinei
specifice.

EPIDEMIOLOGIA TOXIINFECTIILOR ALIMENTARE

Sursa de infectie este reprezentata de produse infectate, ca: fecale, urina, varsatura,
puroi, sange etc, de la :
- animale neingrijite, tinute in conditii mizere
- omul bolnav si purtatorul
Caile de transmitere si modul de contaminare sun tmultiple.Astfel, putem enumera:
- alimente contaminate
- aparatura, instrumentar, utilaje contaminate
- insecte, rozatoare contaminate
- personal uman contaminat sau purtator
Se cunoaste faptul ca aproape orice aliment poate deveni mediu favorabil dezvoltarii
germenilor. Alimentele contaminate produc toxiinfectii alimentare atunci cand:
- temperatura ambianta permite dezvoltarea germenilor
- timpul de pastrare este suficient de mare
- prelucrarea termica este insuficianta pentru distrugerea germenilor
existenti in aliment
- se realizeaza anumite conditii specifice dezvoltarii unor anumiti
germeni. De exemplu, pentru dezvoltarea germenilor anaerobi e
absolut necesara anaerobioza din cutiile de conserve.
Ancheta epidemiologica este absolut obligatorie in toate cazurile de toxiinfectii
alimentare.
 PROFILAXIA TOXIINFECTIILOR ALIMENTARE

Masurile obligatorii in profilaxia toxiinfectiilor alimentare cuprind masuri de igiena

personala, igiena a mediului, igiena personalului care manipuleaza alimentele si masuri
sanitare de protectie a alimentelor.

IGIENA PERSONALULUI CARE MANIPULEAZA ALIMENTELE se refera la:

- igiena personala si a locului de munca
- alimentele sa nu fie atinse direct, cu mana
- folosirea corecta a materialului de protectie
- controlul medical periodic
- indepartarea persoanelor bolnave si a purtatorilor din sectorul
alimentatiei publice

MASURI SANITARE DE PROTECTIE A ALIMENTELOR se refera la:

- salubrizarea blocurilor alimentare, a cantinelor, a restaurantelor
- asigurarea igienei apei potabile
- indepartarea corecta a rezidurilor
- combaterea si prevenirea insectelor si a rozatoarelor
- asigurarea circuitului tehnologic corect
- pastrarea alimentelor in locuri si conditii corecte de igiena,
temperatura, aer, lumina etc
- prelucrarea termica corecta a preparatelor
 MICOLOGIE

MICOLOGIA este o ramura a biologiei medicale care se ocupa cu studiul ciupercilor

parazite la om si cu tulburarile pe care le produc in organism.

MICOZELE sunt afectiuni provocate de ciuperci parazit, numite si fungi sau levuri.

Raspandirea ciupercilor parazite este pe tot globul, dar cu specificitate de zona.

Ciupercile se gasesc in mod normal pe tegumentele si mucoasele omului, in cavitatea
nazala, in cavitatea bucala, in intestin si in organele genitale. Igiena superficiala,
tratamentul prelungit cu antibiotice,precum si bolile cronice sunt factori favorizanti in
raspandirea micozelor.
Morfologic, orice ciuperca prezinta doua parti:
- o parte vegetativa numita tal. Ea este formata din filamente
miceliene sau hife. Ele pot fi mai scurte sau mai lungi, unite sau nu
intre ele. La exterior ele au o membrana, iar la interior prezinta
protoplasma.
- o parte cu rol in supravietuire si reproducere numita spor. Ea se
formeaza din tal.
Inmultirea, in cazul ciupercilor este de doua feluri:
- inmultirea sexuata, de tip perfect biologic,in care doua elemente
sexualese contopescdand nastere unui ou sau zigot sau ascospor
- inmultirea asexuata, de tip imperfect biologic, in care apare un spor
pe un filament micelian,fara contopirea prealabila.Acest spor, din
inmultirea asexuata se mai numeste sporangiospor, conidie,
artrospor sau blastospor.
Nutritia ciupercilor este speciala, in functie de substratul pe care traiesc.
Ciupercile nu au in compozitie clorofila, deci nu folosesc procesul de fotosinteza.
Neavand nevoie de lumina pentru procesele de metabolism, ele pot trai si se pot dezvolta
atat la suprafata cat si in interiorul organismului uman. Astfel ciupercile pot fi:
- ciuperci saprofite, care se dezvolta pe substante organice in
descompunere
- ciuperci parazite, care se dezvolta pe si in organismele vii
Ciupercile parazite produc, in general substante toxice in mediul in care se dezvolta.
Astfel putem vorbi de:
- exotoxine, substante toxice eliberate de ciuperci in mediul extern
- endotoxine, substante toxice eliminate de ciuperca toata viata in
protoplasma.Ele se elibereaza odata cu distrugerea celulei.
Toxinele fabricate si eliberate de ciuperca pot fi daunatoare organismului uman sau pot fi
folositoare, asa cum s-au dovedit antibioticele.
In functie de localizarea in organism, micozele se impart in:
 - micoze superficiale, numite dermatoze si dermatomicoze. Ele se
gasesc in general pe piele, in par, pe unghii
- micoze profunde, sunt mai putin frecvente. Ele afecteaza tesutul
subcutanat, muschii, oasele si organele. Ca exemplu, putem da
candidozele.
In unele cazuri, rolul patogen al ciupercilor este multiplu. Astfel, in cazul infectiilor cu
ciuperci din genul Aspergillus se observa trei aspecte:
- actiune mecanica, prin patrunderea in caile respiratorii si
formarea unei retele fine de miceliu. Ea acopera mucoasa astupand
bronhiolele si ingreunand sau chiar opirnd respiratia.
- actiune toxica, atunci cand apare iritatia si inflamatia zonei
invadate, datorita toxinelor produse de ciuperca
- actiune necrotica, atunci cand apare necroza, distrugerea tesutului
invadat, prin actiunea fermentilor eliberati de ciuperca.

TRICOFITIA

Tricofitia este o dermatomicoza produsa de ciuperci parazite din familia Tricophyton ca

de exemplu Tricophyton violaceum si Tricophyton crateriformis.
In functie de localizare, intalnim denumiri diferite.Astfel:
- tondanta tricofitica, cu localizare pe pielea capului
- sicozis tricofitic, cu localizare in barba
- herpes circinat, cu localizare pe piele, in general
- onicomicoze tricofitice, cu localizare in zona unghiilor
Cea mai frecvent intalnita localizare este pe pielea capului. Aparuta de cele mai multe ori
in copilarie, ea dispare spontan dupa varsta de 16 ani.
Sursa de infectie este reprezentata de om si de animalul bolnav.
Imbolnavirea poate sa fie :
- directa, prin intermediul scoamelor, a fragmentelor de par infectat,
unghii infectate, secretii din leziuni etc. Dupa vindecare apare o
imunitate de lunga durata.
- indirecta, prin obiecte contaminate, ca: palarii, caciuli,
instrumente de frizerie sau manichiura, lenjerie de corp sau de pat
etc
Din punct de vedere clinic, se poate deosebi:
- tricofitia uscata, care apare pe piele. Ea formeaza leziuni rotunde
si ovale cu diametrul de 0,5-4 cm, acoperite cu scoame.Leziunile
specifice pot fi izolate sau pot conflua. Firele de par sunt friabile si
de cele mai multe ori se rup.
 - tricofitia inflamatorie, apare de obicei pe pielea capului. De cele
mai multe ori este de origine animala. Se prezinta sub forma de
placard unic, de obicei rotund, usor proeminent, cu pustule
foliculare cu diametrul de 1-5 cm.
Diagnosticul se bazeaza atat pe semnele clinice cat si pe rezultatele de laborator, cu
ajutorul microscopului si al culturilor specifice.
Tratamentul se face diferentiat. Pe pielea capului se fac badijonari cu alcool iodat,
clotrimazol, salicilat de sodiu. In cazurile recidivante sau rezistente se poate folosi si
roengenepilatie. Pe pielea glabra, fara par se aplica badijonari cu alcool iodat si violet de
gentiana.
Profilaxia se bazeaza pe:
- depistarea precoce a dermatomicozei si pe tratarea ei imediata
- igiene personala, a locuintei, a locului de munca, a frizeriilor etc
- controlul periodic al colectivitatilor

FAVUSUL

Favusul este o boala parazitara produsa de Tricophyton schonleini sau altfrl numit
Achorion schonleini.
Boala se dezvolta in profunzimea pielii capului, distrugand firul de par.Ciuperca
invadeaza stratul cornos al epidermului cu micelii si spori. Boala apare mai ales in
copilarie si mai rar la varsta adulta. Netratata lasa urme vizibile, cicatrici si alopecii.
Transmiterea se face in mod:
- direct de la omul bolnav la omul sanatos
- indirect prin intermediul hainelor si obiectelor contaminate
Clinic se cunosc cinci forme de favus cu godeuri, pitiriazica, impediginoasa, alopecica si
foarte rar forma de favus papilaceu .
Diagnosticul se pune atat pe semnele clinice cat si pe rezultatele de laborator.
Tratamentul se face dupa indepartarea crustelor. Se folosesc creme cu ketoconazol,
badijonari cu alcool iodat si griseofulvina.

EPIDERMOFITIILE

Epidermofitiile sunt afectiuni cutanate superficiale produse de paraziti criptogamici. Ei

patrund in derm, invadeaza stratul cornos fara a ataca firul de par.
Din grupul epidermofitiilor fac parte: epidermofitia inghinala, epidermofitia interdigitala,
pitiriazisul versicolor si eritrasma.
EPIDERMOFITIA INGHINALA SI INTERDIGITALA este o dermatomicoza foarte
contagioasa. Ea apare mai ales la adulti produsa de un parazit criptogam numit
Epidermofiton inghinale.
Transmiterea se face prin doua cai :
- direct prin raport sexual
- indirect prin obiecte, lenjerie contaminate
Clinic leziunile sunt localizate sub plica inghinala sau pe fata interna a coapsei. De
obicei, apare la inceput pe o singura parte, apoi se extinde pe cealalta parte si genital
extern. Initial, apar pete rosiatice, ca bobul de porumb, care se extind si se unesc in
placarde maricu centrul mai palid. Sunt pruriginoase si scuamoase. In mod direct sau
indirect parazitul ajunge din zona inghinala si in zona interdigitala, unde va crea noi
leziuni.
Diagnosticul se pune atat pe semnele clinice cat si pe rezultatele de laborator.
Tratamentul consta in badijonari cu alcool iodat, clotrimazol, salicilat de sodiu.

PITIRIAZISUL VERSICOLOR este o dermatomicoza prezenta in stratul cornos al

pielii.Evolutia este cronica, recidivanta.
Agentul etiologic este Microsporon furfur sau Malassezia furfur. Acesta se gaseste in
mod normal pe suprafata pielii. Temperatura ridicata, umiditatea crescute, radiatiile
solare in exces, bolile cronice, transpiratia abundenta etc, favorizeaza inmultirea
patologica. Petele au o culoare mai deschisa decat restul pielii, deoarece nu se bronzeaza.
Contagiozitatea este redusa. Boala apare numai la persoanele predispuse sau cu o
imunitate scazuta.
Clinic se observa pete mici, izolate sau unite de culoare galben-brun, acoperite cu
scoame fine, nepruriginoase. Mai frecvent, apar pe torace si pe abdomen.
Diagnosticul se pune atat pe semnele clinice cat si pe rezultatele de laborator.
Tratamentul se bazeaza pe badijonari cu rezorcina, acid boric, alcool iodat si
clotrimazol.

CANDIDOZA

Candidoza este o afectiune micotica profunda, cu sediul in derm si hipoderm.

Agentul patogen este Candida albicans. In mod normal, aceasta ciuperca se gaseste in
tubul digestiv al omului sanatos. In cazul in care apare un dezechilibru intre flora
intestinala si candida albicans, aceasta se inmulteste exagerat si invadeaza intreg
organismul.
Ca factori favorizanti dezvoltarii micozei putem cita: tratamentul prelungit cu
antibiotice, terapia cu imunosupresoare, diabetul zaharat, bolile cu depresie imunologica,
dietele dezechilibrate etc. In momentul invaziei, Candida albicans acopera cu o falsa
membrana mai intai gura, faringele, esofagul, apoi traheea si bronhiile.Ea invadeaza de
asemenea zona genitala. Membrana este detasabila, nu adera de mucoasa, in profunzime.
Ea este de culoare alba, groasa de 1-2 mm. Membrana este formata din filamente
cilindrice de 3-5 micronilatime si 50-600microni lungime. In unele cazuri apar si
clamidospori specifici.
Aspectele clinice sunt diferite in functie de localizare. Astfel, la nivelul mucoasei bucale
apar depozite albe, detasabile, uneori leziuni asociate cu senzatia de arsura. Astfel apare
stomatita cu candida. La nou- nascuti poarta numele de margaritarel. La nivelul mucoasei
vulvo-vaginale, depozitele produc eritem, inflamatie, senzatia de arsura, precum si
secretii vaginale urat mirositoare.
Epidemiologic putem vorbi despre o transmitere:
- directa de la om bolnav la om sanatos
- indirecta prin intermediul veselei si a obiectelor contaminate
Diagnosticul se bazeaza atat pe semnele clinice, cat si pe rezultatele de laborator, cu
ajutorul microscopului si al culturilor specifice.
Tratamentul cuprinde badijonari cu glicerina boraxata, spalaturi cu substante alcaline si
administrarea de antifungice ca micostatin, stamicin, nipafungin, clotrimazol etc.
Administrarea se face cu creme, ovule, tablete si solutii pentru gargara si spalaturi.
Ultimele cercetari din laboratoarele de specialitate introduc printre cauzele, cel putin
favorizante, ale neoplasmelor si prezenta micozei cu Candida albicans.

PATOGENITATEA MICROORGANISMELOR –
RELATIA 0M- MICROORGANISM

Din numarul total de microorganisme cunoscute pana in prezent, numai un numar

mic sunt de interes medical. Ele sunt studiate pentru o corecta diagnosticare, tratament si
profilaxie.
Inca de la nastere omul intra in contact cu lumea microorganismelor
terestre.Relatia om- microorganism poate fi de trei feluri: saprofitism, comensalism si
patogenitate.

SAPROFITISM este relatia in care omul si microorganismul sunt independenti unul fata
de celalalt. Se cunosc:
- organisme saprofite propriu-zise, de exemplu bacteriile saprofite
de pe suprefata pielii. Prezenta lor este inofensiva.
- organisme saprozoice care apar pe substante in descompunere si
sunt primul pas spre viata parazitara, de exemplu larvele unor
specii de muste

COMENSALISM este relatia care presupune ca cele doua fiinte, microorganismul si

omul, sa fie in relatii de buna vecinatate.Ele se dezvolta pe baza produsilor de
metabolism celular uman fara sa produca manifestari patologice gazdei. De exemplu,
flora microbiana normala orala, nazofaringiana, intestinala, vaginala.
Daca una dintre ele are un beneficiu (hrana, locuinta,protectie) de pe urma celeilalte
( care se numeste gazda) care nu are nimic de suferit, relatia se numeste de SIMBIOZA.
Raportul biologic este strans, cele doua organisme au beneficii reciproce si alcatuiesc o
adevarata unitate biologica. De exemplu: bacteriile din intestinul uman se hranesc cu
continutul intestinal si produc, in urma metabolismului lor, vitamine din grupul B si K, pe
care omul nu le poate produce. Ele aduc organismului uman un mare beneficiu, fara sa il
deranjeze cu nimic.

MUTUALISMUL este o asociatie biologica in care ambele fiinte au de castigat, isi aduc
servicii reciproce.

PARAZITISMUL ADEVARAT este caracterizat de faptul ca gazda sufera de pe urma

existentei parazitului care se hraneste, se dezvolta si se inmulteste pe seama sa. Relatia de
parazitism se stabileste intre doua sau mai multe entitati de origine animala.
Cea care este atacata si ofera locuinta, hrana, conditii de dezvoltare si inmultire se
numeste gazda.
Cei care ataca si profita de pe urma gazdei se numesc paraziti.
Gazda este atacata lent si continuu pana la distrugere. Parazitul isi desfasoara existenta pe
seama altei fiinte, determinand tulburari, inbolnaviri si chiar moartea acesteia.

PARAZITOLOGIA

Parazitologia este ramura microbiologiei care se ocupa cu studiul biologiei parazitilor.

Parazitologia medicala se ocupa cu studiul parazitilor gazduiti de organismul uman,
precum si al bolilor produse de acestia.

Relatia dintre gazda si parazit poate imbraca mai multe forme:

- actiunea parazitului asupra gazdei poate depasi puterea acesteia de
aparare. Ea se imbolnaveste si de multe ori moare.
- actiunea parazitului asupra gazdei este mai redusa in raport cu
capacitatea acesteia de aparare, dar ramane sanatoasa, rezistand
agresiunii
- actiunea parazitului asupra gazdei este slaba si treptat gazda
reuseste sa elimine parazitul

Parazitii pot avea asupra gazdei urmatoarele actiuni:

- actiune toxica prin metabolitii eliberati in interiorul gazdei
- actiune mecanica prin marimea chistului cu paraziti sau a
ghemului de paraziti asupra organelor invecinate. De exemplu
Ascaris lumbricoides in intestin si chistul hidatic in caile biliare si
hepatice
- actiune spoliatoare prin folosirea unor substante nutritive
necesare si gazdei. De exemplu Giardia intestinalis
- actiune bacterifera prin determinarea de infectii la distanta de
locul de cantonare al parazitului.De exemplu Entamoeba
 histolytica determina abcese pulmonare, desi e cantonata in
intestin.

Localizarea parazitilor in organismul gazda poate fi:

- localizare cavitara de exemplu in cavitatea bucala Entamoeba
gingivalis, in vagin Trichomonas vaginalis etc
- localizare tisulara de exemplu in tesut muscular Trichinella
spiralis, in ficat Fasciola hepatica
- localizare sanguina de exemplu Plasmodium

PRINCIPALELE CAI DE TRANSMITERE A PARAZITOZELOR

Caile de patrundere a parazitilor in organismele gazda, cel mai des intalnite sunt:
- calea aerogena, prin picaturile Pffluge, stranut, tuse de exemplu
Pneumocistis carini
- calea digestiva, prin fructe si legume nespalate, maini murdare,
alimente insuficient si incorect preparate de exemplu Giardia
intestinalis
- calea sexuala, prin igiena defectuoasa, act sexual neprotejat de
exemplu Trichomonas vaginalis
- calea cutanata, prin contact direct cu pielea infectata si prin lenjerie
contaminata de exemplu laevele de Strongyloides stercoralis
- post-transfuzional, prin folosirea de sange si derivate contaminate
de exemplu Plasmodium
- post-transplant de organe de exemplu Toxoplasma gondi

CAILE DE CIRCULATIE A PARAZITILOR IN NATURA

Perpetuarea speciei unui parazit este asigurata de circulatia de la o gazda la alta.

Raspandirea parazitilor in natura depinde de:
- prezenta parazitului
- prezenta gazdelor intermediare
- prezenta conditiilor favorabile de mediu
Infectiile parazitare sunt influentate de:
 - factorul sezonier, frecventa este mai mare in anotimpul cald
- factorul geografic, frecventa este mai mare in zone mlastinoase
- factorul climatic, frecventa este mai mare in zone umede
- factorul populational,frecventa depinde de varsta, sex, educatie
sanitara, igiena, alimentatie, starea de sanatate
- gradul de expunere cu risc la factorul parazitar poate fi accidental
sau permanent
Parazitozele au fost impartite dupa modul de transmitere in:
- parazitoze transmisibile direct ( contagioase).Ele sunt prezente
sub forma de oua, larve, chisti in fecalele si secretiile omului
bolnav si se transmit direct la omul sanatos
- parazitoze transmisibile indirect prin intermediul apei si a
solului conteminat, dar si prin carnea si diverse produse
animaleinfectate si insuficient prelucrate termic.
In functie de focar, parazitozele sunt:
- parazitoze de focar peridomestic, cand sunt implicate animalele
domestice si omul
- parazitoze de focar natural, cand sunt implicate animalele
salbatice si omul

Ascaridoza lipseste in zona polara din cauza temperaturilor scazute.

Parazitoze de interes mondial sunt ascaridoza si oxiuroza.
Parazitoze de interes local sunt botriocefaloza, malaria.

PUTEREA PATOGENA A MICROORGANISMELOR

Patogenitatea organismelor reprezinta capacitatea lor de-a provoca gazdei parazitate un

proces infectios. Aceasta capacitate este strans legata de mijloacele de agresiune ale
parazitului si de capacitatea de aparare antiinfectioasa a organismului atacat.
Cand capacitatea de aparare a unui organism scade, el poate fi atacat chiar de unele
bacterii care in mod normal sunt saprofite. Acestea pot deveni agresive, patogene.
Bolile infectioase reprezinta un conflict intre agentul patogen care tinde sa invadeze
organismul si gazda care reactioneaza in aparare pentru a distruge si elimina
microorganismul agresor.
Puterea patogena a unei bacterii tine de virulenta si de toxigeneza.

VIRULENTA este capacitatea unui organism patogen de-a patrunde intr-un organism
sanatos si de-a se multiplica in tesuturile si umorile acestuia.
Invazia unui microorganism se face in mai multe etape:
- adeziunea si colonizarea urmata de invazia pielii si a mucoaselor
- patrunderea si atingerea spatiilor subcutanate si submucoase
- atingerea viscerelor prin diseminarea hematologica
Virulenta variaza de la o specie la alta, a microorganismelor si a gazdei. In cadrul
aceleiasi specii variaza de la o tulpina la alta. Chiar si aceeasi tulpina de microorganisme
poate avea virulenta diferita de la un organism parazitat la altul.
Virulenta este masurata in laboratoarele de specialitate prin: inoculare in cantitati gradate
la animale susceptibile. De exemplu la cobai, pentru virulenta bacilului Koch sau la
soarece, pentru virulenta pneumococului.Se urmareste mortalitatea animalului de
laborator si se calculeaza DCL, DL50, DLM.
DCL reprezinta doza certa letala, adica numarul minim de microorganisme patogene
care produce moartea sigure a animalului.
DL50 reprezinta doza letala 50%, care reprezinta numarul de germeni patogeni care
produce moartea a 50% din animale
DLM reprezinta doza letala minima , adica cantitatea minima capabila sa omoare un
animal sensibil la agentul patogen, intr-un anumit interval de timp.
Tulpinile bacteriene capsulate sunt mai virulente deuarece ele sunt mai rezistente
la fagocitoza.

TOXIGENEZA este propietatea anumitor germeni patogeni de-a produce substante

toxice impotriva organismului gazda.Aceste substante sunt de trei feluri si anume:
exotoxinele, endotoxinele si metabolitii toxici.

1.Exotoxinele sunt substante proteice secretate de unele bacterii, de exemplu bacilul

tetanic, bacilul difteric, bacilul dizenteric.Ele au urmatoarele propietati comune:
- sunt de natura proteica
-sunt antigenice, adica odata introduse in organism genereaza producerea de
anticorpi
- actioneaza in cantitati extrem de mici fiind foarte toxice.Ele produc leziuni
specifice la nivelul sistemului nervos, cordului, glandelor etc
- la temperaturi ridicate sau tratate cu formol isi pierd toxicitatea, dar isi pastreaza
capacitatea antigenica. Pe acest principiu au fost concepute vaccinurileantitoxice ca
vaccinul tetanic si vaccinul difteric. Ele sunt cunoscute si sub numele de anatoxina
tetanica si difterica.

2.Endotoxinele sunt substante complexe, fosfo-lipo-polizaharide, care intra in

compozitia peretelui celular bacterian. Ele au urmatoarele caractere comune:
- nu pot fi puse in libertate decat prin dezintegrarea germenului
respectiv
- sunt rezistente la temperaturi inalte
- sunt mai slab antigenice decat exotoxinele
- activitatea lor patogenica este in generallipsita de specificitate

3.Metabolitii toxici sunt enzime extra celulare cu capacitate nociva pe care germenii
patogeni le elibereaza in tesuturile infectate.Putem da urmatoarele exemple:
-hemolizina care produce dezintegrarea hematiilor
-leucocidina care distruge leucocitele si diminueaza fagocitoza
 - hialuronidaza care produce hidroliza acidului hialuronic, component al
peretelui celular
- coagulaza care produce coagularea plasmei si deci impiedica ajungerea
fagocitelor in focar
- fibrinilizina care lizeaza fibrina si favorizeaza raspandirea agentului
patogen
- lecitinaza care produce hidroliza lecitinei in tesuturi

CLASIFICAREA PARAZITILOR

1. PROTOZOARE cu clasele: Rhizopode, Flagelate, Sporozoare si Ciliate

2. METAZOARE A. Platelminti cu clasele :Trematode si Cestode
B. Nematelminti

PROTOZOOLOGIE

PROTOZOARELE sunt organisme unicelulare care prezinta toate functiile necesare

existentei si perpetuarii lor.
PROTOZOOLOGIA este ramura microbiologiei care studiaza morfologia si fiziologia
protozoarelor.
PROTOZOOLOGIA MEDICALA studiaza biologia protozoarelor parazite la om,
bolile produse de acestea, tratarea si prevenirea lor.

Celula unui protozoar este formata din membrana externa, masa citoplasmatica, un
nucleu si uneori cili sau flageli necesari pentru miscare.
In mod normal, protozoarul se afla in forma vegetativa.In aceasta stare el isi indeplineste
toate functiile vitale normale:procesele de metabolism, cresterea, inmultirea.
In conditii nefavorabile, protozoarul trece in forma chistica. Membrana exterioara devine
mai rezistenta, iar functiile vitale se incetinesc.
Cele mai importante protozoare, din punct de vedere medical, se impart in patru clase:
Rizopode, Flagelate, Sporozoare, Ciliate.
Clasa Rhizopode, de exemplu Entamoeba dysenteriae.
Nu prezinta o membrana ferma, deci prezinta un contur in permanenta schimbare.
Prezinta pseudopode cu ajutorul carora se deplaseaza si se hranesc.
Rhizopodele parazite la om sunt amibele in forma vegetativa si chistica.
Cea mai reprezentativa este Entamoeba histolytica. Ea paraziteaza intestinul gros uman
producand Dizenteria amibiana.
Clasa Flagelate, de exemplu Lamblia intestinalis si Trichomonas bucalis, intestinalis si
vaginalis. Ele prezinta o forma definita a corpului datorita prezentei unei membrane
numita periplast. Se deplaseaza cu ajutorul cililor si a flagelilor.
Clasa Sporozoarelor, de exemplu Plasmodium malariae si Toxoplasma.
Acesti paraziti prezinta un mod particular de inmultire sexuata, urmata de cea de tip
asexuat, cu farmare de spori.
Aceste protozoare, cel putin odata in viata lor sunt paraziti intracelulari.
Parazitii din clasa Sporozoare au o localizare sanguina ca Plasmodium sau tisulara ca
Toxoplasma
Clasa Ciliatelor, de exemplu Balantinium coli.
Prezinta membrana externa acoperita total sau partial cu cili vibratili.
Parazitul poate fi in forma vegetativa si chistica. Traieste in mod obisnuit in intestinul
gros al porcului. Rar se mai intalneste la cai, bovine si ovine. Contaminarea la om se face
prin ingerarea de chisticare vor elimina trofozoiti, sub actiunea sucului gastric.Din
stomac, vor ajunge in intestin, unde se vor inmulti si vor produce leziuni ale mucoasei.
Balantidioza este asociata cu igiena defectuasa si malnutritie.

CLASA FLAGELATE

Parazitii din aceasta clasa au urmatoarele caracteristici comune:

- forma corpului este ferma, alungita ca o para
- prezinta unul sau mai multi flageli necesari pentru deplasare
- la baza flagelului exista o formatiune, ca un nucleu mic, cu rol in
miscare, numit chinetoplast
- reproducerea este de tip sexuat
- datorita formei, corpul are o parte anterioara si o parte posterioara
- membrana celulara este ingrosata si se numeste periplast
- nucleul este situat central, este mare, cu masa de cromatina
- hranirea se face cu ajutorul curentilor formati de flagel, care indreapta
hrana spre orificiul citostomal din partea anterioara.Digestia are loc in citoplasma.
- reproducerea se face prin diviziune directa, binara, in plan longitudinal
- in general au o singura gazda, de exemplu Trichomonas
- unele flagelate prezinta un grad accentuat de parazitism. Ele evolueaza
in sangele uman, de unde ies si ajung la a doua gazda, nevertebrata. In continuare se
inoculeaza la om. Acest gen de paraziti se numesc digenetici.
Parazitologia medicala studiaza :
- ordinul Protomonadidae care prezinta unul sau doi nuclei si flageli
putini, cu familiile: Tripanosomidae si Trichomonidae
 - ordinul Diplomonadidae care prezinta doi nuclei si o multitudine
de flageli, cu familia Octomitidae ( cu opt flageli)

Familia TRICHOMONIDAE

Parazitii din aceasta familie prezinta urmatoarele caracteristici:

- sunt flagelate cu corpul alungit, asimetric
- sunt foarte mobile, prezinta 3-5 flageli orientati stre anterior dintre
care unul este recurent, orientat spre posterior
- prezinta un axostil
- prezinta un nucleu cu cromatina si un chinetoplast
- exista doar in forma vegetativa, nu se cunosc forme chistice
Din familia Trichomonidae fac parte trei specii:Trichomonas elongata ( bucalis),
Trichomonas intestinalis si Trichomonas vaginalis.
Trichomonas bucalis (elongata) are urmatoarele caracteristici:
- paraziteaza cavitatea bucala, la nivelul cariilor dentare si al
criptelor amigdaliene
- nu produce tulburari grave gazdei, alena e urat mirositoare
- transmiterea se face direct, prin saliva

Trichomonas intestinalis are urmatoarele caracteristici:

- are dimensiuni mai mari de 10-20 microni lungime
- sunt cantonati in zona ileo-cecala de unde invadeaza intreg
intestinul subtire si gros. Apare boala enterocolita trichomonazica.
Pacientul prezinta 2-3 scaune pe zi, cu miros de putrefactie, cu
dureri abdominale.Boala este mai frecventa la copii. Parazitii sunt
vehiculati de muste.
- diagnosticul se pune dupa examenul de laborator

Trichomonas vaginalis are urmatoarele caracteristici:

- este cel mai puternic patogen dintre cele trei genuri
- este de forma ovala sau piriforma, cu lungimea de 30 microni
- prezinta 3-5 flageli si o membrana ondulata care depaseste partea
posterioara a corpului
Trichomonaza este boala aparuta la invazia cu Trichomonas vaginalis.
Localizarea acestui parazit este:
- la femei este la nivelul aparatului genital de unde poate invada si
aparatul urinar
- la barbati este la nivelul prostatei de unde se elimina odata cu
lichidul prostatic, infectand femeia
Trichomonas vaginalis, la femei ataca celulele epiteliului vaginal pentru a le consuma
glicogenul. Astfel, se observa iritatii locale si chiar ulceratii cu zone echimotice. Ele apar
in vagin, in sacul posterior, in jurul colului uterin si apoi in vezica urinara. In mod
evident, caracteristic se modifica secretia vaginala: devine alba, spumoasa, abundenta,
urat mirositoare. Este insotita de prurit, arsuri vaginale si tulburari de mictiune.
Trichomonas vaginalis, la barbati nu determina semne clinice, de aceea este foarte greu
de depistat.
Epidemiologic, omul este singurul transmitator, prin contact sexual si mai rar prin obiecte
contaminate.Incubatia este de 3-7 zile.Boala este mai frecventa la populatia cuprinsa intre
18-35 ani.Raspandirea este pe tot globul.
Diagnosticul se pune in baza manifestarilor clinicesi pe rezultatele examenelor de
laborator: examen direct pe lama, examenul cu coloratie May-Grunwald-Giemsa si prin
culturi specifice.
Tratamentul se face obligatoriu la ambii parteneri sexuali.Controlul la barbati se face
dupa o luna, iar la femei dupa doua cicluri menstruale.Medicamentele sunt administrate
pe baza de metronidazol si tinidazol.
Profilaxia este legata direct de igiena personala, de folosirea prezervativului si de
prezentarea la medic la primele semne de boala.

Familia OCTOMITIDAE

Parazitii acestei clase au urmatoarele caractere comune:

- sunt flagelate cu simetrie bilaterala
- prezinta doi nuclei
- prezinta opt flageli
Din familia Octomitidae cel mai cunoscut este genul Giardia cu specia Giardia
intestinalis cunoscut si ca Lamblia intestinalis.

GIARDIA INTESTINALIS sau LAMBLIA INTESTINALIS este localizat in intestinul

subtire. Acest parazit are un ciclu evolutiv complex cu forma vegetativa si forma de chist.
Forma vegetativa a parazitului are urmatoarele caracteristici:
- are forma de para, piriforma
- are 10-12 microni lungime si 8-10 microni latime
- prezinta doi nuclei mari in partea anterioara cu opt blefaroplasti
dispusi in patru perechi din care pleaca patru perechi de flageli. Ei
asigura miscarea parazitului
- inmultirea se face prin diviziune binara longitudinala
- hranirea se face prin osmoza pe toata suprafata corpului.
Forma chistica a parazitului are urmatoarele caracteristici:
- confera rezistenta in conditii vitrege de mediu extern
- este forma de raspandire interumana a parazitului
- are forma ovoidala
- are 10-13 microni lungime si 7-8 microni latime
- prezinta membrana dubla
- prezinta patru nuclei
- prezinta un manunchi de flageli care formeaza o dunga oblica in
interiorul chistului
- poate ramane sub forma de chist, in conditii de mediu extern
nefavorabil pana la doua luni
Giardioza sau lamblioza este boala data de Giardia intestinalis.
Localizarea este in intestinul subtire.
Forma vegetativa se gaseste mai ales in duoden si jejun, iar forma chistica se gaseste mai
ales inzona ileo-cecala.
Parazitul, prin intermediul materiilor fecale ajunge in mediul inconjurator.
Forma vegetativa se distruge foarte repede, inafara organismului, in mediul exterior.
Forma chistica este deosebit de rezistenta. Chistul rezista pana la doua luni in conditii
neprielnice de mediu, inafara organismului. El este distrus prin fierbere.
Clinic, giardioza se manifesta prin dureri abdominale, meteorism, scaune pastoase
frecvente, diaree alternand cu constipatie, diverse alergii, greata, varsaturi, anorexie,
oboseala.
Incubatia este de 10-15 zile. Giardia intestinalis are o multiplicare rapida in interiorul
tubului digestiv.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice si pe baza rezultatelor de laborator..
Prin prezenta sa in tubul digestiv, Giardia intestinalis impiedica digestia corecta, mai ales
procesele de reabsorbtie.
Parazitul poate trece prin peretele intestinalsi se poate asocia cu alti paraziti.
Cand este in numar foarte mare poate ajunge in caile biliare si in vezica biliara.
In evolutia bolii pot aparea complicatii ca malabsorbtia, scaderea in greutate, alergii,
eczeme etc
Tratamentul se face cu medicamente pe baza de metronidazol si tinidazol.

METAZOARE

METAZOARELE sunt organisme pluricelulare superior situate pe sacara

evolutiva.Pentru prima data apar organe specializate ca :tub digestiv, sistem nervos
incipient si aparat reproducator.In cadrul metazoarelor putem observa doua
subincrengaturi: plathelminti( viermi plati) si nemathelminti( viermi cilindrici)

Subancrengatura PLATHELMINTI cuprinde organisme cu urmatoarele caracteristici:

- turtire dorso-ventrala
- simetrie bilaterala
- lipsa cavitatii generale
- lipsa( in general) a tubului digestiv
- sexele nu sunt separate, sunt hermafroditi
Cele mai importante clase sunt:
- clasa Cestoda, ca reprezentant Taenia si Echinococus
- clasa Trematoda, ca reprezentant Fasciola hepatica

Clasa Cestode este reprezentata de viermi platelminti cu urmatoarele caracteristici:

- corpul este alcatuit din segmente(de la 3 la 4000) dispuse cap la
cap, care se numesc PROGLOTE
 - capul se numeste SCOLEX, iar corpul se numeste STROBIL
- fiecare segment este hermafrodit si poate forma oua, deci participa
la inmultire
- ca organisme de fixare prezinta coroane cu carlige
- hranirea se face prin osmoza, pe toata suprafata corpului
- in ciclul de dezvoltare exista o gazda intermediara pentru
dezvoltarea stadiului de larva
Din clasa Cestode cele mai cunoscute exemple sunt: Taenia saginata, Taenia solium,
Taenia echinococcus

TAENIA SAGINATA

Taenia saginata este un cestod lung, albicios, de 6-10 metri.

Ea are corpul format din 1000- 2000 segmente, numite PROGLOTE. Anterior el este
subtire, filiform, iar posterior se lateste pana la latimea de 1 cm.
Capul se numeste SCOLEX, iar corpul, lantul de segmente, se numeste STROBILA.
De cele mai multe ori Taenia saginata prezinta un cap, un gat si un corp.
Capul, numit SCOLEX, are o marime de 1-2 cm, alungit. El prezinta 4 ventuze ovalare,
laterale. La centru exista o depresiune pigmentata simuland o a cincea ventuza.
Gatul are o marime de 2-4 cm lungime si este nesegmentat.
Corpul, numit STROBILA, este un lant de 1000-2000 PROGLOTE. El se formeaza in
continuarea gatului. Proglotele tinere nu au organe reproducatoare dezvoltate. Proglotele
adulte sunt dreptunghiulare sau patrate cu organe reproducatoare dezvoltate. Fiecare
proglot poate contine 90000- 125000 de oua. Ouale sunt continute de uter, care are 20
ramificatii laterale.
Oul are o forma ovala cu contur neregulat. Coaja este groasa, striata. Prezinta masa
vitelina.
Embrionul care apare este sferic, prezinta 6 carlige si este numit HEXACANT.
Larva de tenie, numita CISTICERC se dezvolta din embrionul hexacant, in muschii
gazdei intermediare. El este albicios, are forma ovoidala si dimensiunea de aproximativ
1 cm.
Gazda intermediara, unde se dezvolta cisticercii este reprezentata de bovine.
Clinic, semnele sunt datorate eliminarii de proglote. Bolnavul sesizeaza trecerea
proglotelor prin anus. Apar stari de greata, dureri abdominale, anorexie,astenie.
Diagnosticul se pune dupa examenul de laborator.
Tratamentul consta in medicamente pe baza de niclosamid si mepacrina.

TAENIA SOLIUM

Taenia solium este un cestod cu o lungime mai mica, de 3-5 m.

Scolexul este de aproximativ 1 cm si prezinta 4 ventuze.Pentru fixare prezinta dubla
coroana de carlige.
Strobila este mai fina, transparenta.
Proglotele sunt de 2-3 ori mai lungi decat late.
Uterul prezinta 8-10 ramificatii laterale.
Oul are forma ovala si contine un embrion rotund.
Ciclul biologic se bazeaza pe faptul ca taenia solium nu depune oua inafara
organismului.Proglotele batrane, pline cu oua se desprind si se elimina odata cu materiile
fecale. Ouale supravietuiesc cateva luni in mediul ambiant.
La Taenia saginata eliminarea este activa: tenia forteaza sfincterul anal si se elimina
odata cu materiile fecale sau intre defecari.
La Taenia solium eliminarea este pasiva:portiunea de 3-5proglote se elimina odata cu
materiile fecale.Ouale ajunse pe sol eliberea za embrioni care sunt ingerati de animalele
din preajma.
Astfel, Taenia saginata intra in tubul digestiv al taurinelor, iar Taenia solium in tubul
digestiv al porcinelor. Ele reprezinta gazde intermediare specifice.
In intestinul gazdei intermediare, embrionii hexacanti traverseaza peretele intestinal, trec
in circulatia generala si se opresc in muschi, unde se transforma in cisticerci.
Astfel putem evidentia:
- Cisticercus bovis pentru Taenia saginata. El se va fixa cu
predilectie in muscii masticatori si in pericard.
- Cisticercus cellulosae pentru Taenia solium. El se va fixa cu
predilectie in muschii gatului, muschii pieptului si muschii limbii.
Rolul patogen apare prin prezenta cisticercilor in carnea insuficient tratata termic.Ei
ajung in intestinul uman, se fixeaza pe mucoasa intestinala si in 2-3 luni apare viermele
adult.
Boala cauzata de Taenie se numeste TENIAZA.
Ea prezinte semne clinice necaracteristice, cum ar fi:greata, varsaturi, dureri abdominale,
constipatie sau diaree, anorexie, scaderi in greutate marcate.
Taenia solium poate parazita omul si sub forma larvara, provocand cisticercoza.
Infectarea apare de la propria tenie, iar localizarea este la ochi, creier, muschi, ficat,
plamani. In localizarile cerebrale apar crize epileptice, tulburari psihice,
cefalee,hipertensiune intracerebrala.
Localizarile la nivel ocular duc la corioretinite, decolari de retina si alte afectari ale
vederii, care pot duce la orbire. Prognoza, in astfel de cazuri cu complicatii este rezervata.
Epidemiologic putem vorbi de izvorul de infestare care este omul purtator de tenie.
De la omul bolnav se elimina ouale care ajung la vite cornute in cazul Taeniei saginata si
la porcine in cazul Taeniei solium.
Carnea insuficient tratata termic, cu cisticerci ajunge in tubul digestiv al omului sanatos si
il imbolnaveste.
Incubatia este de 1-3 luni.
Diagnosticul se pune dupa examinarea microscopica a probelor de materii fecale.Aici se
pot observa proglote sau embrioni hexacanti.Cand este cazul se face biopsie musculara in
cautare de cisticerci.
Profilaxia se bazeaza pe igiene personala, cea a locuintelor, a toaletelor. Carnea pentru
consum trebuie bine examinata de laboratoarele veterinare. Prepararea trebuie facuta la
temperatura corespunzatoare distrugerii eventualilor cisticerci.

TAENIA ECHINOCOCCUS
Taenia achinococcus este un cestod de mici dimensiuni,care provoaca HIDATIDOZA
sau CHISTUL HIDATIC.
Ea are drept gazda cainele, pisica, lupul, vulpea.
Morfologic Taenia achinococcus are dimensiuni mici, sub 1 cm.
Scolexul prezinta 4 ventuze si o coroana dubla de carlige
Gatul este foarte scurt.
Strobila prezinta 3-4 proglote ovalare.Ultima este intotdeauna matura si plina de oua.
Ouale sunt ovale, de 25-30 microni.In interior exista un embrion hexacant.
Larva se afla in chistul hidatic.Oul ingerat de gazda intermediara sau de om elibereaza
embrionul hexacant.El traverseaza peretele intestinal si prin intermediul circulatiei
generale ajunge in ficat si plamani.
CHISTUL HIDATIC apare in aceste zone si dupa 1-3 ani se dezvolta si ajunge la
dimensinea unui cap de copil.El este format din:
- membrana cuticulara
- membrana germinativa
- lichid hidatic cu nisip hidatic
Chistul hidatic initial, prin rupere da nastere unor vezicule fiice, care vor perpetua
inmultirea. Stadiul bolii este de HIDATIDOZA SECUNDARA.La semnele generale de
boala se mai adauga: alergii, soc anafilactic, urticarie, ichter.
Semnele clinice sunt in functie de localizarea chistului.
In localizarea cerebrala apar: cefalee, tensiune intracraniana, apatie, tulburari de vorbire,
tulburari de comportament, dezorientare temporo-spatiala, crize epileptiforme.
In localizarea hepatica se poate observa: hepatomegalie, greata, varsaturi, anorexie.
In localizarea cardiaca apar complicatii de pericardita sau chiar rupturi ventriculare.
In localizarea pulmonara semnele sunt foarte slabe si putine.De cele mai multe ori este
descoperit intamplator, radiologic.
Ciclul biologic incepe cu omul bolnav care elimina odata cu materiile fecale si proglote
cu oua de Taenia achinococcus. Cainele, pisica, lupul sau vulpea ingera accidental aceste
oua si devin infestate. Ele sunt gazde definitive. In continuare ouale ajung sa fie ingerate
de taurine, care sunt gazde intermediare. In intestinul lor se elibereaza embrionul care
ajunge in ficat si in plamani. Aici se dezvolta chisturi hidatice. Acestea consumate de
caini, pisici, lupi si vulpi vor elibera embrioni hexacanti care se vor fixa de mucoasa
intestinala. Cu timpul se vor dezvolta si vor deveni tenii adulte. Cainele, pisica, lupul si
vulpea, bolnavi vor elimina proglote cu oua si vor infesta omul.
Epidemiologic putem spune ca omul se infesteaza:
- direct de la animalele purtatoare de tenie
- indirect de pe obiecte infestate sau lana oilor, blana animalelor
infestate sau din apa sau alimente contaminate
Boala apare frecvent in cadrul fermelor si in crescatoriile de animale.
Profilaxia se refera la:
- masurile de igiena personala
- tratarea corecta a animalelor bolnave
- atentie marita la viscerele de bovine, la prepararea, consumul si
manevrarea lor
Diagnosticul se pune cu ajutorul Testului subcutanat CASSONI. De asemenea se poate
executa si testul imunoenzimatic cu antigene specifice ELISA.
Tratamentul se face medicamentos pe baza de vermox, dar si chirurgical prin extirparea
chisturilor hidatice.

Clasa Trematoda are ca reprezentant tipic Fasciola hepatica.

FASCIOLA HEPATICA are forma de frunza, este hermafrodit, iar pe suprafata
corpului prezinta spini indreptati spre inapoi. Astfel el poate inainta in caile biliare, dar
nu se poate intoarce inapoi.
Dimensiunea Fasciolei este 2-3 cm lungime si 0,1-1,5 cm latime.Latimea fiind mai mare
decat lungimea deplasarea se face prin rularea corpului in cornet, cu partea ventrala in
fata.Pe fata ventrala se observa doua ventuze:cea anterioara este cavitatea bucala iar
cealalta se numeste por genital, pe unde se elimina ouale.
Ciclul biologic se desfasoara atat in mediu terestru cat si in mediu acvatic.Astfel ouale
sunt depuse in canalul biliar,ajung in intestin si sunt eliminate la exterior odata cu
materiile fecale.In acest moment ouale nu sunt embrionate.Pentru embrionare ele au
nevoie de mediul acvatic 10 zile la 25 grade C sau 35 zile la 15 grade C.Din oul
embrionat iese o larva ciliata numita MIRACIDIUM .Ea inoata pentru a gasi gazda
intermediara potrivita si anume melcul acvatic Limneea.In interiorul melcului larva se
transforma in SPOROCHIST.In sporochist, dupa multiplicare apar niste formatiuni
numite REDII. Ele sunt alungite si au 1,5mm.Ele vor evolua in formatiuni numite
CERCARI care vor parasi melcul si vor inota pana la mal.Aici se vor inchista sub forma
de METACERCARI.De aici metacercarul ajunge in aparatul digestiv al ierbivorelor si
accidental la om.Acesta se infesteaza prin consumul de apa contaminata si ierburi
incorect preparate.Dupa ingestie cercarul iese din chist strabate peretele intestinal si
ajunge in ficat, in caile biliare.Aici devine adult, depune oua si se reia ciclul.
Tabloul clinic are doua perioade:
- perioada de invazie cand parazitul trece din tubul digestiv in
canalele biliare si produce mici abcese.Clinic se manifesta prin
stare generala proasta, diaree sangvinolenta, apatie, dureri
abdominale.
- Perioada de localizare cand parazitul produce leziuni biliare si apar
infectii secundare.Clinic apare febra, colici biliare, ichter, infectii
bacteriene secundare.
Diagnosticul se pune pe baza examenului coproparazitologic, a ecografiei, a tomografiei.
Tratamentul are la baza medicamente ca emetina, bithionol, triclabendazol.

INCRENGATURA NEMATHELMINTI

Nemathelmintii au ca reprezentant specific clasa Nemathode. Ei au urmatoarele

caracteristici:
- dimensiunea este diferita in functie de sex: masculii sunt mai mici
si au in general cam jumatate din dimensiunea femelelor
- au forma cilindrica alungita, ascutita la capete
 - au simetrie bilaterala
- au corpul nesegmentat
- prezinta un tub digestiv complet, format din esofag, intestin, rect
- au sexe separate
- au corpul acoperit cu o cuticula de chitina
Din cadrul clasei Nematode, in cadrul familiei Trichinellidae, reprezentantul cel mai des
intalnit este TRICHINELLA SPIRALIS
Trichinella Spiralis este un nematod de mici dimensiuni: femela masoara 3-4 mm, de
forma cilindroconica, anterior mai subtire,iar masculul este mai mic 1,5-2 mm si are
partea posterioara latita.
Ciclul evolutiv are ca si caracteristici:
- nu are o evolutie inafara organismului
- adulti si larvele paraziteaza aceeasi gazda
Localizarea parazitului este in partea terminala a intestinului subtire. Femela depune
larvele in peretele intestinal. Pe cale sanguina ele ajung in muschii animalelor. Sunt
preferati muschii: intercostali, masticatori, limba, globii oculari, zona din apropierea
tendoanelor. La locul infestat apare o formatiune ovoidala de 500-1200 microni numita
CHIST DE TRICHINA. In interior are o larva cilindrica, ascutita la extremitati, rasucita
in spirala.Ingerarea de carne infestata, insuficient preparata termicduce la o noua infestare
cu larve.Boala se numeste TRICHINOZA sau TRICHINELOZA.
Trichineloza, in evolutia sa prezinta trei perioade:
- perioada 1 este o parazitoza intestinala cu catar intestinalprovocat
de prezenta larvelor.Apar: febra pana la 40 grade C, dureri
abdominale, greturi, varsaturi, diaree
- perioada 2 este caracterizata de raspandirea larvelor in intregul
organism. Febra ramane in platou, apar dureri reumatoide, edeme
faciale mai afes palpebrale, dureri la masticatie, deglutitie si
inspiratie.
- perioada 3 este de inchistarea larvelor in muschi, cu intoxicarea
intregului organism. Netratata poate duce la moarte
.Epidemiologie: sobolanul bolnav este mancat de alt sobolan, care se va imbolnavi.Unul
din sobolanii bolnavi va fi mancat de un porc, care se va imbolnavi si el. Larvele se
deschisteaza si invadeaza intestinul porcului, apoi muschii.Aici vor aparea chisti de
trichina.Carnea infestata cu chisti de trichina, netratata corespunzator termic va fi
mancata de om.Acesta va ingera chisti cu trichina si se va imbolnavi de trichineloza.
Semnele clinice ale trichinelozei apar la cateva zile de la ingerarea carnii infestate si
incorect preparate termic.Se observa dureri abdominale, greata, varsaturi, diaree.Odata cu
instalarea perioadei de stare a bolii, apare febra, dureri musculare generalizate, urticarie,
alergii, edeme.
Daca bolnavul rezista pana la a saptea saptamana de boala, cand chistul e cu peretele
ingrosat si izolat de organism, el iese inafara pericolului. Fenomenele chistice pot
disparea, raman durerile musculare.
In chisturile calcificate, larvele pot trai mult timp, de exemplu 24 ani.
Prognosticul in trichineloza e rezervat si este in functie de marimea infestarii si
imunitatea pacientului.
Diagnosticul se pune pe baza anamnezei, a manifestarilor clinice si testelor de laborator.
Testul ELISA, cu antigene specifice este edificator.
Tratamentul consta in administrarea de medicamente pe baza de mebenzadol si
thiabenzadol.
Profilaxia se bazeaza pe deratizari sistematice, igiena corecta si prevenirea imbolnavirii
porcilor, controlul veterinar al carnii de porc, prepararea termica corecta a carnii de porc
in alimentatie.

ENTOMOLOGIE

ENTOMOLOGIA este o ramura a biologiei care se ocupa cu studiul insectelor.

ENTOMOLOGIA MEDICALA studiaza biologia insectelor vectori ai bolilor parazitare
sau insectele producatoare de boli umane.
In limba greaca entomon inseamna insecta, iar logos inseamna descriere.
Cele mai cunoscute clase sunt: clasa Arachnidae si clasa Insectae

Clasa Arachnidae are urmatoarele caracteristici:

- au corpul format din doua segmente cefalotorace si
abdomen.Exista cazuri cand cele doua sunt sudate, formand un
singur segment
- nu au antene
- au 4 perechi de picioare
Exemplul cel mai cunoscut il reprezinta ordinul Acarieni.
Clasa Insectae are urmatoarele caracteristici:
- au corpul format din 3 segmente: cap, torace, abdomen
- au 3 perechi de picioare
- au 1 pereche de antene
Exemplul cel mai cunoscut este genul Culex si Anopheles, numiti popular tantari.

Tantarii Culex si Anopheles prezinta urmatoarele caracteristici:

- au aripi rotunjite la varf si acoperite cu solzi
- au 2 antene lungi cu 14-16 articulatii
- masculul se hraneste cu sucuri de plante, iar femela este
hematofaga, adica se hraneste cu sange
- genul Anophele transmite boala numita malarie
 - cand stau pe o suprafata plana, tantarul Anopheles are o pozitie
oblica fata de suport, iar tantarul Culex are o pozitie paralela cu
suportul
Stadiile de dezvoltare sunt asemanatoare la cele doua genuri.Astfel: oul, in conditii
prielnice se va transforma in larva.Aceasta dupa aproximativ 4 zile naparleste si se
transforma in nimfa.Ea dupa cateva zile va deveni organismul adult, apt de reproducere.

Ouale de Anopheles au urmatoarele caracteristici:

- au forma ovoidala, cu extremitatile ascutite
- prezinta doua camarute cu aer numite flotori, situate una median
cealalta lateral.Ele au rolul de-a ajuta organismul sa pluteasca pe
apa.
- culoarea este cenusiu- bruna
- o femela depune odata 150-300 oua
- pe suprafata apei plutesc orizontal

Ouale de Culex au urmatoarele caracteristici:

- au forma cilindro-conica, asemanator cu o tigara de foi
- au culoare galben-bruna
- plutesc vertical in grupuri de 300-400 organisme, unite lateral, cu
parte mai groasa jos.
Larvele de Anopheles plutesc orizontal pe apa.
Larvele de Culex plutesc pe apa oblic, cu capul in jos.
Nimfa de Anopheles are forma conica.
Nimfa de Culex are forma cilindrica.
Amandoua dureaza proximativ 2-6 zile.
Adultul de Anopheles se aseaza oblic fata de suport.
Adultul de Culex se aseaza paralel cu suportul.
Profilaxia in aceste cazuri se bazeaza pe combatere antilarvara.Toate aceste actiuni se
pot imparti in:
- metode fizice de asanare a baltilor si a mlastinilor
- metode chimice de folosire a insecticidelor
- metode biologice de populare a baltilor cu pesti care se hranesc cu
larve de tantari, de exemplu Gambussia affinis

In cadrul ARTROPODELOR sunt organisme hematofage,in majoritate vectori in boli

virale, baacteriene, parazitare.Cele mai cunoscute sunt SARCOPTES SCABIAE si
PEDICULUS.

SARCOPTES SCABIAE produce boala numita SCABIE sau RAIE.

Dimensiunile sunt mici:femela ajunge la 350-450 microni iar masculul la 200-250
microni.Insectele se acupleaza, se inmultesc pe tegumentul umanla nivelul plicilor
mainii,picioarelor si interdigital.Femela sapa zilnic galerii in zig-zag, in care depune oua.
Clinic boala se manifesta prin rurit puternic la nivelul galeriilor.Din cauza scarpinarii
apar leziuni de grataj, care se pot infecta bacterian.
Sursa de infectie este omul bolnav.Transmiterea se face direct de la omul infestat si
indirect prin lenjerie contaminata.
Diagnosticul se pune pe baza examenului microscopic.
Tratamentul se face cu medicamente pe baza de lindan si tiabendazol.

PEDICULUS
Este o specie de paduche care paraziteaza omul. In functie de locul parazitat pot fi:
- - PEDICULUS HUMANUS CAPITIS, pe parul capilar
- PEDICULUS HUMANUS CORPORIS, pe corp
- PHTHIRIUS PUBIS pe parul pubian
Boala produsa de acesti paduchi se numeste PEDICULOZA.
Sursa de infectie e omul bolnav.Transmiterea se face direct de la omul parazitat si
indirect prin lenjerie si obiecte contaminate.
Clinic apare prurit sever la locul parazitat, insotit de papule roz.
Diagnosticul se pune cu ajutorul examenului microscopic.
Tratamentul se bazeaza pe sampoane si creme antiparazitare.

PROCESUL INFECTIOS

PROCESUL INFECTIOS este rezultatul interactiunii dintre microorganismul patogen

si gazda.
POARTA DE INTRARE este locul pe unde patrunde germenele patogen in organismul
gazda.
INFECTIA este rezultatul invaziei microbiene in organismul gazda.

In functie de caile de patrundere a microbilor in organismul gazda, infectiile pot fi:

- infectii aerogene sau prin inhalare, cu poarta de intrare nazo-
faringele
- infectii digestive sau prin ingestie, cu poarta de intrare la nivelul
tubului digestiv
- infectii prin inoculare, cu poarta de intrare la nivelul tegumentului
sau mucoaselor care au suferit intepaturi, zgarieturi, muscaturi etc
Transmiterea agentilor infectiosi se poate face in mod direct si indirect
Transmiterea directa se face prin:
- particule infectioase de exemplu stropi de saliva
- transfuzii,chirurcical, manichiura, pedichiura
- tegumente si mucoase infectate
- contact sexual neprotejat
- transplacentar
Transmiterea indirecta se face prin:
- alimente infestate
- apa contaminata
 - aer infestat
- sol contaminat
- maini murdare, igiena personala precara
- obiecte si imbracaminte contaminate
- vectori prezenti
Germenii care ataca si invadeaza un organism:
- pot ramane cantonati la nivelul portii de intrare unde dupa
adaptarea la mediu se multiplica si elibereaza toxine.
- se pot raspandi in organism pe cale sanguina, de exemplu difteria
sau pe cale nervoasa de exemplu tetanosul
Germenii ce se raspandesc de la poarta de intrare in intreg organismul, din aproape in
aproape, de la suprafata spre profunzime, pot infesta intreg organismul producand
septicemii.

Etapele procesului infectios sunt reprezentate de urmatoarele faze:

- 1 perioada de incubatie incepe cu patrunderea germenului in

organism si dureaza pana la aparitia primelor semne de
boala.Microbul se cantoneaza, se adapteaza la conditiile de mediu
si incepe multiplicarea.Durata acestei perioade este caracteristica
fiecarei boli.Aceasta perioada este deosebit de importanta in
fixarea perioadei de carantina.
- 2 perioada de debut sau de invazie reprezinta perioada de
inceput a bolii. Debutul poate fi brusc sau insidios. Apar semne
generale necaracteristice ca astenie, febra, inapetenta, cefalee,
dureri musculare etc
- 3 perioada de stare are tabloul clinic specific bine conturat.Apar
semnele caracteristice bolii.Durata este in functie de agresivitatea
germenului dar si de rezistenta organismului gazda.In aceasta
perioada pot aparea si eventuale complicatii.
- 4 perioada de convalescenta sau finala se caracterizeaza prin
estomparea semnelor clinice. Organismul revine spre starea de
normalitate. In unele cazuri, mai deosebite pot aparea recaderi,
adica o redesteptare a procesului infectios.
- 5 perioada de vindecare poate reprezenta revenirea la normal
fara urmari clinice sau de laborator sau poate fi cu urmari nedorite,
numite sechele.
Formele evolutive ale infectiilor se pot imparti in mai multe categorii:
- infectii inaparente, fara simptomatologie clinica dar cu rezultate
de laborator pozitive. Aceasta stare se datoreaza unei virulente
scazute microbiene sau unei rezistente crescute, deosebite a
 organismului parazitat. Bolnavul reprezinta o sursa de infectie
pentru colectivitate.
- infectii subclinice, in care apar forme usoare de boala.
Simptomatologia clinica este stearsa, nerelevanta.
- infectii abortive, in care simptomatologia este atipica, lipsesc
unele semne, faze sau perioade.
- infectii clinice aparente, sunt cele mai frecvent intalnite. Ele
prezinta semnele si fazele specifice bolii. Aceste infectii, dupa
gravitatea bolii se impart in usoare, medii si grave.
In raport fata de sursa de infectie, se cunosc:
- infectii exogene, aparute prin invazia germenilor din afara
organismului
- infectii endogene, aparute prin invazia germenilor din interiorul
organismului

In functie de caracterul de patogenitate al agentului microbian infectiile pot fi:

- infectii datorate multiplicarii germenilor netoxici, de exemplu
pneumococul
- infectii datorate germenilor toxigeni, de exemplu bacilul tetanic
- infectii datorate unor bacterii cu putere invaziva si capacitate
toxigena combinata, de exemplu stafilococul

In functie de manifestarea procesului epidemiologic, infectiile pot avea:

- manifestare sporadica, cu numar mic de imbolnaviri, fara
legatura intre ele spatial si temporal.
- manifestare endemica, cu numar variabil de imbolnaviri, in
cadrul unei populatii.
- manifestare epidemica,cu un numar relativ mare de imbolnaviri
aparute in timp scurt. Toate au legatura cu un caz initial.Ea poate
ramane izolata sau se poate extinde.
- manifestare pandemica, cu o extindere spatiala a imbolnavirilor
deosebit de mare, la nivel mondial, cu lagatura intre cazuri.

Factorii determinanti ai procesului infectios sunt sursa de infectie, calea de transmitere,

starea de receptivitate a organismului.
- sursa de infectie este de cele mai multe ori reprezentata de omul
bolnav.Acesta transmite microbii prin sputa, sange, urina, fecale,
secretii vaginale, lichid seminal etc. O alta sursa de infectie o
reprezinta animalul bolnav : rozatoare( rabia, salmonelozele), porc(
trichineloza), caine, lup, vulpe(rabia), pisica(toxoplasmoza) etc O a
treia sursa de infectie o reprezinta insectele-vectori ca
tantarul(febra tifoida),musca tse-tse(boala somnului)etc
 - calea de transmitere este diferita si anume: sanguina, aeriana,
digestiva prin alimente si apa infestate, maini murdare, contact
sexual, transplacentar etc
- starea de receptivitate a organismului fata de germeni este in
functie de varsta, sex, starea de sanatate, imunitate etc

Factori favorizanti ai procesului infectios sunt legati de starea imunologica, de sanatate

a pacientuli, de virulenta agentului patogen si de calitatea mediului ambiant( zona
geografica, temperatura, umiditate, altitudine, forme de relief etc)De asemenea
aglomeratia, nivelul de trai, meseria practicata, gradul de cultura, de educatie sanitara
influenteaza de multe ori determinant aparitia si evolutia unei boli infectioase.
Microorganismele implicate intr-un proces infectios se deosebesc prin invazivitate,
patogenitate, virulenta, toxigeneza, antigenitate.
Macroorganismele implicate intr-un proces infectios se apara in fata invaziei microbiene
prin mijloace specifice si nespecifice.

Mijloacele nespecifice de aparare sunt: integritatea tegumentelor si a mucoaselor,

pH-ul slab acid al pielii si al mucoaselor, flora saprofita, substante chimice cu actiune
bactericida (lizozimul din lacrimi), procesele de fagocitoza etc.
Mijloacele specifice de aparare sunt legate de procesele de imunitate. In urma
contactului cu antigenele, organismul fabrica anticorpi specifici. Antigenele sunt
substante proteice reprezentate de virusi, bacterii, paraziti. Anticorpii specifici sunt
fabricati de limfocitele B si T. Imunoglobulinele din serul uman sunt: IgM, IgG, IgA,
IgD, IgE.

MIJLOACE DE APARARE ALE ORGANISMULUI

IMPOTRIVA AGRESIUNII MICROBIENE

De la nastere omul intra in contact cu germenii din mediul ambiant. El stabileste cu

acestia un anumit tip de relatii de saprofitism de comensalism sau de patogenitate.
Organismul are mijloace complexe de aparare impotriva agresorilor microbieni. Aceste
mecanisme imunologice sunt intr-o permanenta activitate. Ele intervin pentru mentinerea
starii de sanatate.
Imunitatea este o stare de sensibilitate specifica a organismului fata de anumite
substante cu caracter antigenic care genereaza in organismul invadat un raspuns imun.
Imunologia este acea ramura a biologiei care se ocupa cu studiul diverselor tipuri de
imunitate, precum si cu studiul mecanismelor de raspuns imun. Raspunsul imun
protejeaza organismul impotriva agresorilor virali, bacterieni, micotici etc, lupta
impotriva eventualelor boli.

Imunitatea este de doua feluri:

- naturala, cea cu care organismul se naste
 - dobandita , cea care apare dupa contactul organismului cu agentul
patogen

IMUNITATEA NATURALA este capacitatea innascuta a unui organism de-a se opune

agresiunii unui agent patogen. Mecanismele declansate in organismul atacat se opun
aderentei patrunderii, supravietuirii si multiplicarii agentului patogen. Astfel apare o
bariera de protectie de suprafata si o bariera de protectie de profunzime.
Bariera de protectie de suprafata este formata din:
Bariera fizica este reprezentata de :
- integritatea cutanata si mucoasa.Odata cu descuamarea permanenta
a celulelor epiteliale sunt indepartate si celulele invadante ale
agentilor patogeni.
- in cazul mucoasei respiratorii, cilii indeparteaza in mod permanent
impreuna cu mucusul si agentii patogeni externi
- prin peristaltismul intestinal si prin fluxul urinar sunt eliminali
eventualii microbi care au atacat organismul

Bariera chimica este reprezentata de :

- secretii chimice specifice cu un pH acid, ca in cazul sucului gastric
si al secretiei vaginale si enzime care ataca membrana
organismelor patogene ca lizozimul din lacrimi.
Bariera de protectie de profunzime este prezenta la nivelul tesutului conjunctiv si
devine activa dupa ce a fost trecuta bariera de suprafata. Ea se manifesta prin reactii
inflamatorii, dilatari capilare locale, cresterea permeabilitatii plasmatice, staza sanguina,
dar si migrarea leucocitelor spre locul infestat.
In cadrul proceselor de imunitate, un loc aparte il acupa fenomenul de FAGOCITOZA.
Microbii care nu au fost distrusi de bariera locala sau de cea din profunzime patrund in
sistemul circulator sanguin si limfatic.Aici intervin celule specializate,fagocitele care
incearca sa-i distruga.
Fagocitoza prezinta 3 faze:
- adeziunea agentilor patogeni de membranele fagocitelor
- inglobarea microbului in fagocita.Acest lucru se face prin
invaginarea membranei fagocituluisi introducerea microbului in
celula
- formarea vacuolei de fagocitoza unde microbul este digerat cu
ajutorul enzimelor specifice
Procesul de fagocitoza este influentat de:
- agentul patogen care secreta substante chimice toxice pentru
fagocit sau are capacitatea de-a se reproduce intracelular, in
interiorul celulei fagocitare
- organismul gazda care poate prezenta o stare de sanatate slabita. In
acest context importante sunt: carentele de vitamine, consumul de
substante toxice ca alcool, droguri, medicamente si bine inteles
existenta unor boli cronice ca de exemplu diabetul.
IMUNITATEA DOBANDITA este raspunsul corect al organismului la contactul cu un
agent patogen.
Reactiile imunologice ale organismului invadat pot fi:
- prin self, adica prin structuri proprii.Organismul recunoaste
structurile straine invadante dar nu reactioneaza impotriva lor.
- prin non-self, adica prin structuri straine.Organismul recunoaste si
lupta impotriva structurilor straine invadante.

Dupa felul mecanismului de raspuns imun exista doua mari grupuri de procese
imunologice: imunitatea prin anticorpi sau imunitatea umorala si imunitatea celulara.
Patrunderea antigenului in organism determina modificari celulare ce preced aparitia
anticorpilor.
La locul de patrundere apar polimorfonucleare, se mobilizeaza macrofagele, incep
procese de fagocitoza. La nivel celular intim apare catabolizarea antigenului pana la
structura sa informationala. Antigenul modificat se leaga de un ARN special.
Informatia este predata celulelor specializate imunocompetente. Acestea sunt limfocitele
T si B. Ele devin celule imuno formatoare.
Limfocitele T mediaza raspunsul celular. Ele recunosc, capteaza si distrug agresorii.
Celulele T pot fi regulatoare si efectoare.
Limfocitele B mediaza raspunsul imun. Ele recunosc agentul strain atacator si
declanseaza raspunsul imun, care produce anticorpii specifici pentru distrugerea
agresorului.
Ca exemple de astfel de celule avem: celulele K (ucigase), celulele NK (nativ ucigase) si
macrofagele activate. Acest tip de celule distruge agentii patogeni ajunsi in fluxul
sanguin, dar si celulele canceroase. Aceste celule specializate se gasesc mai ales la
dihotomia vaselor mari.
Primii anticorpi apar 8-10 zile si apartin clasei IgM. In activitatea anticorpilor serici se
observa urmatoarele situatii: neutralizarea, opsonizarea, bacterioliza si citotoxicitatea.

ANTIGENELE sunt acele particule care odata patrunse in organismul gazda declanseaza
un raspuns imun specific.
Antigenele au propietati imunogene, adica capacitatea de-a induce formarea de
anticorpi specifici. De asemenea antigenele au propietati antigenice, adica capacitatea
de-a reactiona specific cu anticorpii.
Antigenele sunt alcatuite dintr-o grupare determinanta care reactioneaza specific cu
anticorpul si un purtator care sustine aceasta grupare.

Dupa origine antigenele sunt: naturale, artificiale si sintetice.

Antigenele naturale sunt reprezentate de virusi, bacterii, paraziti sau fragmente din ele.
Antigenele artificiale sunt cele naturale la care s-a adaugat o structura de natura
cunoscuta
Antigenele sintetice sunt polipeptide sintetizate in laborator.

Dupa tipul de celule implicate in reactiile imunologice, antigenele sunt:

- timodependente pentru ca activeaza raspunsul imun prin limfocite T
 - timoindependente pentru ca activeaza raspunsul imun prin limfocitele B
Capacitatea unui antigen de-a produce anticorpi este influentata de: natura sa chimica,
greutatea moleculara, modul de inoculare, maturitatea imunologica si reactia
organismului agresat.

Nou-nascutul, pana la aproximativ 4 saptamani nu are sistemul imunitar sufucient

dezvoltat. El nu poate produce anticorpi specifici. In conditii speciale se poate ajunge la
starea de toleranta imunologica, cand organismul nu recunoaste agentul patogen ca pe
un corp strain. La inoculari ulterioare nu va reactiona corect, prin producere de anticorpi.
La adulti, cand cantitatea de antigene este foarte mare, poate aparea paralizia
imunologica. Din cauza agresiunii prea mari, organismul nu poate fabrica anticorpi.

ANTICORPII sunt proteine specializate care reactioneaza specific cu antigenele care au

stimulat producerea lor.
Anticorpii sunt alcatuiti din 4 lanturi polipeptidice doua usoare L si doua grele H.
Denumirea lor se pune in functie de reactia antigen-anticorp: aglutinine, precipitine,
antitoxine, lizine, anticorpi blocanti, anticorpi fixatori de complement.
Clasificarea lor se face in functie de migrarea electroforetica, in camp electric.Astfel
sunt alfa1, alfa2, beta, gama.Anticorpii din fractiunea gama, imunoglobulinele prezinta 5
fractiuni IgG, IgA, IgM, IgD si IgE.Dintre toate, IgG reprezinta 75% din totalul
imunoglobulinelor, sin principala grupa de anticorpi.

IMUNITATEA DOBANDITA este de doua feluri activa si pasiva.

Imunitatea dobandita activa este obtinuta prin stimularea directa a sistemului

imunologic al gazdeide catre un antigen.Ea se instaleaza la 10-14 zile de la reactia
imunologica si dureaza mai multi ani.Imunitatea dobandita activa este obtinuta natural, in
urma imbolnavirii si artificial in urma vaccinarii.
Vaccinurile sunt produse biologice de natura microbiana cu propietati antigenice si care
inoculate in organism produc o stare de imunitate activa, specifica fata de o anumita
boala.
Primul vaccin a fost incercat acum 200 ani de catre Jener impotriva variolei.Acum 100 de
ani Pasteur a descoperit si folosit vaccinul antirabic.
Vaccinul reprezinta o metoda de profilaxie a bolilor infectioase.Datorita folosirii
vaccinurilor s-a reusit eradicarea mondiala a unor boli cavariola si a scazut foarte mult
numarul de imbolnaviri in cazul poliomielitei, a difteriei, a tifosului etc.
Un vaccin este cu atat mai valoros cu cat:
- gradul de producere al anticorpilor e mai mare, deci induce o
protectie mai buna.
- Prezinta o nocivitate mai mica pentru organismul gazda
- Prezinta reactii adverse postvaccinare reduse
 - Gradul de mortalitate este redus in lotul de vaccinare
Vaccinurile sunt folosite:
- in scop profilactic de exemplu vaccinul antigripal
- in scop terapeutic de exemplu vaccinul antistafilococic
- in scop profilactic si terapeutic de exemplu caccinarea antitetanica
Primele vaccinuri au fost preparate din culturi cu germeni vii. Ulterior s-au folosit culturi
de germeni usor inactivati, prin metode chimice sau fizice.
In momentul actual exista:
-- vaccinuri cu germeni vii si vaccinuri cu germeni inactivati
-vaccinuri antivirale si vaccinuri antibacteriene
- vaccinuri totale si vaccinuri cu extracte microbiene
In functie de numarul tulpinilor continute vaccinurile pot fi monovalente,bi, tri,
polivalente.

Administrarea vaccinurilor se poate face pe cale:

- intramusculara, deexemplu vaccinul antihepatiticB
- intradermica, de exemplu vaccinul BCG
- subcutanata, de exemplu vaccinul antirujeolic
- orala, de exemplu vaccinul antipoliomielitic
In fiecare tara deci si in tara noastra exista programe complexe de vaccinare obligatorie si
vaccinare la cerere.
Vaccinurile preparate in mod special, cu agentul patogen recoltat si izolat de la
pacient se numesc autovaccinuri. Ele se prepara si se administreaza specific, fiecarui
pacient, de exemplu in cazul stafilococului, streptococului, E. Coli etc

Imunitatea dobandita pasiva este obtinuta prin transfer de anticorpi sau celule limfoide
de la un alt individ imunizat cu antigenul corespunzator.Este vorba de serul de
convalescent, de serul antitoxic, sau de imunoglobuline specifice, de transferul
transplacentar, de anticorpii de la mama la fat sau de anticorpii IgAdin
colostru.Imunitatea dobandita pasiva se instaleaza imediat dar dureaza destul de putin.

Dupa antigenul utilizat serurile imune sunt:

- seruri antitoxice, de exemplu serul antitetanic
- seruri antimicrobiene de exemplu serul antimeningococ
- seruri mixte, de exemplu serul antidizenteric

Dupa continutul lor serurile imune sunt:

- seruri native
- seruri concentrate si purificate
- gama-globuline specifice
Protectia prin imunitate dobandita pasiva este eficace in prevenirea unei infectii si se
numeste seroprofilaxie.Dupa declansarea bolii seroterapia este mai putin eficienta si se
numeste seroterapie.
In cazul persoanelor cu imunitate scazuta se fac tratamente cu imunoglobine standard.
Ajutorul vaccinurilor si al serurilor este urias in profilaxia si vindecarea bolilor, dar
trebuie acordata o atentie marita la prepararea, conservarea si administrarea lor.

RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE, A APEI SI A

ALIMENTELOR PENTRU EXAMENUL DE LABORATOR

Rezultatele de laborator depind in mare masura de modul de recoltare, de modul de

transport precum si de modul de conservare pana la efectuarea examenului de laborator al
produselor biologice.

REGULI GENERALE DE RECOLTARE

1. materialele necesare recoltarii(eprubete, flacoane, ace seringi) trebuiesc in

prealabil sterilizate prin agenti fizici. Agentii chimici pot influenta dezvoltarea
germenilor si deci rezultatele finale.
2. recoltarea se face de catre personal specializat( medic-asistent)
3. prelevarea produsului patologic trebuie sa se faca in momentul optim, in functie
de evolutia bolii
4. etichetarea (identitatea produsului) trebuie facuta cu mare atentie si corectitudine
5. informarea si instruirea pacientului

SANGELE.
In mod normal sangele este steril.
Recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa la nivelul plicii cotului sau prin
inteparea pulpei degetului mijlociu sau inelar.
Pentru examinarea lui se pot face:
1. examen microscopic direct sau colorat, atunci cand concentratia in germeni
este peste 10.000germeni/ml sange.Examinarea se face prin picatura groasa,
etalata ca frotiu sau pe fond intunecat.
 2. hemocultura consta in insamantarea sangelui pe medii de cultura artifiaciale
in vederea izolarii si identificarii germenului.Recoltarea se face prin punctie
venoasa, arteriala sau medulara la o ora de la aparitia frisonului, cand numarul
de germeni e maxim.Hemocultura se face inainte de administrarea de
antibiotice.Se recolteaza 10-20ml sange di plica cotului.Se insamanteaza intr-
un balon cu mediu de cultura specific.Aici se realizeaza o cultura in circuit
inchis, evitand o suprainfectie cu germeni din afara.
3. inocularea la animalele de laborator, in oua embrionate sau pe culturi de
celule, se face in cazuri speciale si numai dupa defibrinare.

SECRETIILE PURULENTE

Puroiul este un exudat bogat in leucocite, in mare parte alterate, o cantitate de fibrina si
un numar mare de germeni.Aspectul puroiului difera in functie de germenii pe care ii
contine si care ii confera anumite caracteristici care confera baza diagnosticului.Astfel:
- puroi cremos, vascos—contine stafilococ
- puroi serofibros, clar, putin vascos- contine streptococ
- puroi verzui, vascos- contine meningococ
- puroi albastrui, vascos- contine pioceanic
- puroi fluent, putin fibros- contine bacil Koch
- puroi seros, tulbure cu miros putrid- contine germeni anaerobi
Puroiul care contine germeni formeaza o supuratie septica.
Puroiul ca rezultat al unei iritatii chimice formeaza supuratie aseptica.
Recoltarea puroiului se face prin punctie, aspiratie si prelevare cu ansa.
Puroiul poate fi prelevat din:
- colectie inchisa:pustula, furuncul, abces, fegmon.Se aseptizeaza
locul cu iodsi se recolteaza din colectie inchisa
superficiala(pustula) cu seringa si pipeta Pasteur, iar in colectie
inchisa prufunda(abces) se recolteaza cu seringa cu ac gros sau
prin incizie chirurgicala.
- colectie deschisa, din plaga se face cu pipeta Pasteur, ansa sau
tamponul.
Recoltarea puroiului pentru examenele de laborator trebuie facute inaintea tratamentului
cu antibiotic.

SECRETII URETRALE SI VAGINALE

 La barbati recoltarea secretiei uretrale se face dimineata, inainte de mictiune, cu o ansa
sterila.Daca este nevoie se face si un masaj de prostata.
La femei recoltarea secretiei uretrale se face odata cu recoltarea secretiei
vaginale.Recoltarea se face la 10 zile de la debutul ciclului menstrual.Se foloseste ansa
sterila pentru recoltarea din colul uterin, din glandele Bartholin si din uretra.Germenii
saprofiti din aceaste zona sunt in functie de varsta si de starea de sanatate.

EXUDATUL FARINGIAN
In mod normal, in zona nazo-faringiana si amigdaliana sunt bacterii saprofite.
In situatii patologice aici sunt cantonati germeni ca:bacilul difteric, meningococul,
stafilococul, streptococul hemolitic etc
Recoltarea se face inaintee tratamentului cu antibiotic, dimineata, pe nemancate cu
ajutorul tampoanelor speciale in eprubete sterile atasate. Se recolteaza o proba de la nivel
nazal si o proba de la nivel faringian.
Asistentul care recolteaza sta lateral pentru a nu fi contaminat prin tuse sau stranut.

SPUTA
De obicei secretiile se acumuleaza in timpul noptii.Dupa o gargara cu ser fiziologic,
pacientul expectoreaza intr-o cutie Petristerila.Secretia bronsica se aspira in timbul
bronhoscopiei.Insamantarea se face imediat sau dupa cateva ore in care a fost tinuta la
frigider.
In TBC se examineaza sputa din 24 ore.

LCR
Lichidul cefalo-rahidian se recolteaza prin punctie rahidiana.Bolnavul culcat lateral,cu
coloana flectata pentru a evidentia locul punctionarii L3-L4.Se foloseste un ac steril de 8
cm cu mandren si se intra pana in spatiul subarahnoidian.Se scoate mandrenul si se
recolteaza 5-8ml LCR intr-o eprubeta sterila.Se insamanteaza imediat.

URINA
Pentru sumarul de urina se foloseste prima urina de dimineata. Recoltarea se face dupa
toaleta locala.Intr-un recipient steril se recolteaza in jur de 15-25ml urina.
Pentru urocultura se foloseste urina inaintea tratamentului cu antibiotic.Se face toaleta
locala, se arunca primul jet, se recolteaza urina din jetul de mijloc, restul se arunca.
La pacientii cu probleme urinare recoltarea se face prin sondaj sau punctie.
Pentru explorarea fiecarui rinichi se recolteaza urina din fiecare ureter in timpul
cistoscopiei.
La copii pentru recoltare se folosesc pungi de plastic mici, care se lipesc local.
In suspiciunea de TBC se foloseste urina din 24 ore.
Insamantarea se face la maxim 2 ore de la recoltare.

MATERIILE FECALE
Examenul copro-parazitologic seste metoda folosita pentru detectarea si identificarea
parazitilor intestinali.Se recolteaza cu o lingurita speciala, in recipiente speciale, din mai
multe locuri din scaunul emis spontan.Examenul trebuie repetat de trei ori.
Pentru coprocultura se folosesc recipiente sterile numite coprocultoare.Recoltarea se face
in acelasi fel.Insamantarea se face la maxim 2 ore de la recoltare.

BILA
Recoltarea de bila se face prin tubaj duodenal, dimineata, pe nemancate.Se foloseste
sonda Einhorn.Insamantarea se face cat mai repede.

SCUAME CUTANATE
Recoltarea scuamelor cutanate se face prin raclare cu chiureta, varful de bisturiu sau
marginea de la o lama de sticla.Scuamele recoltate sunt puse pe lama si apoi examinate la
microscop sau insamantate.

APA
Se stie ca o apa curata, cu o structura chimica normala sta la baza sanatatii.Apa infestata
cu germeni, purtatoare de germeni, poate declansa boli cu poarta de intrare digestiva ca
febra tifoida, holera, dizenteria etc. Conditia, din punct de vedere bacteriologic, ca apa sa
fie potabila este lipsa oricarui germen patogen.
Recoltarea se face de la sursa, de la instalatia de tratare a apei, din rezervoarele de
inmagazinare si din reteaua de canalizare. Probele prelevate sunt de suprafata si de
profunzime.Controlul bacteriologic trebuie facut permanent(control curent)si
periodic(control complex).
Materialele folosite trbuie sa fie sterile.
Recoltarea apei pentru examenele bacteriologice trebuie facuta dupa flambarea
robinetului.Se lasa apa sa curga 3-10 minute, dupa care se recolteaza in flacoane
sterile.Flacoanele trebuie corect notate cu toate informatile.
Transportul probelor se face in lazi izoterme sau pe gheata.
Insamantarea se face cat mai repede posibil.

ALIMENTE
Prin examenele de laborator a alimentelor se urmareste calitatea alimentului si eliminarea
alimentelor contaminate cu germeni patogeni.Acesta este unul din modurile prin care se
evita imbolnavirea populatiei.
Recoltarea se face din locul de depozitare, din locul unde se consuma si din locul de
transport.De asemenea sunt controlate utilajele, ambalajele si mijloacele de transport.
O atentie deosebita se acorda personalului care manevreaza alimentele.Se vor face
controale curente si controale preventive.
Insamantarile se fac cat mai repede posibil.
 REGULI GENERALE PENTRU TRANSPORTUL
PRODUSELOR

1. ambalarea corecta cu inchidere ermetica pentru a evita spargerea sau deschiderea

recipientelor si contaminarea mediului si a personalului
2. masuri de protejare a materialului patogen prin refrigerare, medii specifice,
precum si expedierea rapida a produsului
3. cand este posibil examenul de laborator se incepe chiar la locul recoltarii
4. transportul se face cat mai rapid pentru ca examinarea produselor sa fie cat mai
aproape de momentul recoltarii.Daca acest lucru nu este posibil, probele vor fi
refrigerate la 4grade C

METODE DE LABORATOR PENTRU DIAGNOSTICUL

ETIOLOGIC AL BOLILOR INFECTIOASE

Lumea microorganismelor este in mod normal invizibila pentru ochiul uman.Avand

dimensiuni extrem de mici ele au fost studiate cu lupa, microscopul optic si microscopul
electronic.
Metodele de studiu se impart in:
- metode directe:examen direct la microscop, examen microscopic
cu coloratii specifice, depistarea antigenului microbian,izolarea in
cultura pura a germenilor, antibiograma
- metode indirecte:examenul serologic cu depistare si dozare de
anticorpi precu, si intradermoreactiile
Preparatele native sunt proaspete, umede si necolorate.Ele sunt recoltate direct din
produs sau se recolteaza din cultura microbiana.Se manevreaza cu pipeta Pasteur si se
posteaza intre lama si lamela.Se urmareste prezenta, forma, mobilitatea, variabilitatea.
Preparatele colorate sunt sterilizate, fixate, colorate, usor de pastrat.