LUMEA DUPĂ RĂZBOIUL RECE : FOSTA LUME SOVIETICĂ

Descoperirea unei libertăţi trăite pe trei niveluri

Lumea ex-sovietică experimentează, în sfârşit, libertatea. Chiar şi acolo unde
partidele comuniste au revenit la putere, nu a existat o reîntoarcere la centralismul
democratic şi nici la planificarea totală 1. Economia este reglată tot mai mult de către
mecanismele pieţei; libertatea de expresie şi de opinie au făcut mari progrese.
1.Naţiunile sunt libere. Fiecare încearcă să exploateze la maximum deplina
suveranitate de care se bucură.Naţiunile născute din fostul spaţiu sovietic au tendinţa să
menţină structurile politice şi administrative centralizate, aşa cum au fost ele moştenite,
pentru a putea îndeplini sarcinile pe care le consideră fundamentale.
Majoritatea naţiunilor din Europa Centrală şi de Est conţin un număr important
de minorităţi. În multe cazuri, avantajele acordate minorităţilor sunt diminuate- atunci
când nu se caută eliminarea lor-precum o reamintesc tragic operaţiunile de purificare
etnică din spaţiul ex-iugoslav. 2
2.Toate grupurile structurate care există în cadrul societăţii doresc să profite la fel
de mult de noua libertate pentru a se afirma. Bisericile, deşi în număr diminuat, îşi
regăsesc un rol pe scena societăţii. O serie de partide politice se constituie. Minorităţile se
afirmă.
Prezenţa unor importante minorităţi maghiare în Slovacia şi România
înveninează relaţiile dintre Ungaria şi vecinii săi. Statutul Republicii Moldova este un
măr al discordiei între România, Ucraina şi Rusia : majoritatea populaţiei este romana,
dar minorităţile ruse şi găgăuze se tem de a nu fi incorporate într-un stat mai puternic,
unde, consideră ele, drepturile le-ar fi ameninţate. 3
3.Indivizii ţin la noua atmosferă de libertate, chiar dacă mulţi regretă securitatea
locului de muncă care există în vechiul regim. Această libertate facilitează deplasările în
cadrul spaţiilor naţionale. Mulţi aspiră să se instaleze într-o ţara occidentală.

1
Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2003, p. 279
2
Zbigniew Brzezinski, Marea tabla de sah. Suprematia Americana si imperativele, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti , 2000, p. 103
3
Paul Claval, Geopolitică şi geostrategie. Gândirea politică, spaţiul şi teritoriul în secolul al XX-lea,
Editura Corint, Bucureşti, 2001, pp. 205-206

1
 INFLUENŢA RUSIEI ÎN MOLDOVA

Guvernul Eltin a susţinut mişcările de independenţa din Moldova, si din alte

republici, ca pe nişte pârghii de sprijin împotriva lui Gorbaciov şi a regimului sovietic. În
acea perioadă, administraţia Moldovei, condusă de Frontul Popular Moldovenesc (FPM),
a susţinut unificarea cu România şi s-a angajat în anumite măsuri de discriminare
împotriva minoritatii ruse din regiunea Transnistria. În acelaşi timp, liderii separatişti
transnistrieni au sprijinit lovitura de stat a reacţionarilor contra lui Gorbaciov din august
4
1991 şi nu au fost de acord cu obiectivul lui Eltin de a dizolva URSS şi de a declara
independenţa Rusiei 5. Moscova era preocupată ca, prin bruscarea Chişinăului, să nu
piardă sprijinul Occidentului.
Politica Rusiei faţă de Moldova s-a schimbat în 1992, atunci când Eltin a început
să adopte poziţii tranşant naţionaliste, datorită criticilor venite din partea aparatului
militar şi a celui de securitate. Rezistenta transnistreană a fost descrisă ca o apărare a
drepturilor ruseşti din "mediul proxim”, chiar dacă populaţia rusă nu reprezenta decât
25% din totalul populaţiei enclavei. În timpul ministeriatului lui Primakov, Moscova a
susţinut crearea unui "stat comun” federal moldo-transnistrean.6
În primii ani de după independenţa,Moldova a ezitat în privinţa integrării în CSI 7,
chiar dacă era unul dintre semnatarii documentelor fondatoare ale organizaţiei, încă din
decembrie 1991. Chişinăul era reticent în privinţa propunerilor Rusiei de a crea orice fel
de structuri noi supra-naţionale de securitate, politice sau economice.În august 1993,
parlamentul moldovenesc a refuzat să ratifice aderarea la CSI. Ca urmare, Moscova a
impus tarife agricole punitice prin care mărfurile moldoveneşti erau supraevoluate pe
piaţa rusă. Datoria Moldovei în sectorul energetic a crescut în mod apreciabil. Sub
presiunile intense ale Moscovei, parlamentul s-a răzgândit şi s-a decis să ratifice Tratatul
CSI din aprilie 1994.Cu toate acestea Chişinăul a cerut Rusiei retragerea Armatei a 14-a
din Transnistria.

4
Constantin Hlihor, Geopolitica şi geostrategia în analiza relaţiilor internaţionale contemporane, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, 2005, p. 121
5
Paul Claval, op. cit., p. 208
6
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2005, p.132
7
Zbigniew Brzezinski, op. cit. , p. 107

2
 TRATATUL RUSO-MOLDOVENESC

În 1999, parlamentarii ruşi au refuzat să ratifice Tratatul ruso-moldovenesc, care

fusese semnat, iniţial, în 1990, din cauza faptului că acesta nu menţiona secesiunea
Transnistriei. Încheierea Tratatului s-a făcut după victoria comuniştilor din Moldova, atât
în alegerile prezidenţiale, cât şi în cele parlamentare. La alegerea sa, în aprilie 2001,
preşedintele de origine rusă, Vladimir Voronin, a afirmat că îmbunătăţirea relaţiilor cu
Rusia reprezintă o prioritate absolută. Cei doi miniştri de externe, Igor Ivanov şi Nicolae
Dudău, au pus bazele tratatului bilateral de prietenie şi colaborare, în noiembrie 2001.
Tratatul a reprezentat o dezamăgire pentru liderii transnistrieni prorusi, care
doreau ca documentul să mentioneze existenţa unui "stat comun”, compus din Moldova şi
Transnistria. Rusia a recunoscut independenţa şi integritatea teritorială a Moldovei şi a
pledat în favoarea unei rezolvări politice a disputei privind Transnistria 8.Ivanov a mai
arătat că Rusia va respecta termenul limită-anul 2002-pentru încheierea retragerii trupelor
şi armelor sale din Transnistria şi că este convins că acordul reprezintă un "parteneriat
strategic” între cele două ţări.Tratatul era considerat ca un prim pas în vederea alăturării
Moldovei la Uniunea Rusia-Belarus9. Imediat după alegerea sa, Voronin a refuzat
uniunea cu Rusia deoarece se temea de o opoziţie internă faţă de acesta uniune.
Liderii transnistrieni doreau ca tratatul să le confere dreptul de a pune bazele
unor legături economice, culturale şi sociale separate cu Rusia şi sa prevadă deschiderea
unui consulat rusesc în Transnistria. Moscova a refuzat însă să includa în tratat orice
astfel de prevedere fără consimţământului Chişinăului 10. Moldova a fost de accord cu
operarea mai multor modificări în acest document. Pentru a obţine recunoaşterea oficială
a independenţei şi a integrităţii sale teritoriale, Chişinăul a acceptat condiţia Moscovei de
a fi nominalizată ca principal arbitru şi garant în litigiul transnistrean. Moscova a
exercitat presiuni politice şi economice asupra conducerii transnistriene pentru a accepta
politica de relativ compromis a Kremlinului cu Chişinăul 11. În februarie 2002,
Gazpromul a tăiat furnizarea de gaze către una din întreprinderile mari de aluminiu din

8
Constantin Hlihor, op. cit., p. 283
9
Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicare.ro,, Bucureşti, 2003, p. 279
10
Paul Claval, op. cit., p. 209
11
Janusz Bugajski, op. cit., pp.133-134

3
Transnistria, întrucât nu plătise livrările. Ministrul separatist de externe, Valeri Litkai, a
acuzat Rusia de tentativă de exercitare a unor presiuni economice asupra autoproclamatei
republici. El a afirmat că întreruperea furnizarilor coincide cu vizita la Chişinău a prim-
adjunctului ministrului de externe rus, Viaceslav Trubnikov.

RELAŢIILE MOLDOVA-RUSIA

Chestiunea transnistriană a otrăvit relaţiile dintre Chişinău şi Moscova, în ciuda

relaţiilor cordiale existente între guvernul comunist şi regimul Putin. Până şi Veronin a
cerut Moscovei să îşi retragă trupele şi armamentul din teritoriu şi sa îşi "cheme înapoi
subordonatii” din Transnistria pentru a permite organizarea de alegeri libere. De cealaltă
parte, Moscova vede în Transnistria o garanţie a faptului că Moldova se va orienta în
continuare către Est, mai ales în cazul în care liderii săi vor urma guvernul rus în privinţa
propunerilor de împărţire a puterii, propuneri descrise în diversele planuri de
federalizare.12
Unităţile de informaţii şi de contrainformaţii ruseşti din cadrul Comandamentului
Militar Odesa s-au angajat într-o campanie mediatică protransnistriana şi
antimoldoveneasca, care i-a impulsionat pe secesionişti.13
De-a lungul perioadei sovietice, URSS a răspândit imaginea negativă a unei
Românii primitive, cu o influenţa alienantă asupra identităţii moldoveneşti. URSS, şi apoi
Rusia, au fost înfăţişate ca principalele protectoare ale statalităţii şi ale identităţii
moldoveneşti în faţa "asimilationismului romanesc” 14. În schimb, scuzele Moscovei,
conform cărora rebeliunea din Transnistria a fost susţinută de moldoveni pentru a găsi
pretexte pentru unificarea cu România, erau lipsite de substanţă. Într-adevăr, separarea
acestei enclave, având o numeroasă populaţie nemoldoveneasca, ar putea încuraja partea
rămasă în Moldova să caute alipirea la România 15. Cu toate acestea, separatismul
transnistrean nu putea împiedica unificarea Moldovei cu România. Chestiunea
transnistreană a fost alimentată în mod intenţionat de către Moscova, după ce Chişinăul

12
Constantin Hlihor, op. cit., p. 283
13
Paul Claval, op. cit., p. 213
14
Janusz Bugajski, op. cit., p. 135
15
Zbigniew Brzezinski, op. cit. , p. 106

4
declarase deja că unificarea cu România nu se poate înfăptui câtă vreme majoritatea
populaţiei nu este de accord cu aceasta.
Autorităţile ruseşti au contribuit la crearea unui al doilea Kaliningrad în regiunea
transnistreană. Zona a devenit o enclavă puternic militarizată, amplasată, în mod
strategic, între Ucraina şi Balcani şi a primit mare parte din muniţia şi armamentul
realocate din Europa Centrală de către Armata Roşie 16.
Transnistria este o parte a Rusiei, "cheie către Balcani” şi "rascrucea strategica”
între Ucraina, România şi Marea Neagră. Dacă Rusia pierde această regiune, pierde
influenţa în întreaga regiune.
Autorităţile moldoveneşti au respins propunerile Rusiei privind constituirea unor
legături militare mai strânse. Cu toate că Moldova şi Chişinăul au semnat un tratat
bilateral în 1990, parlamentul rus nu a fost de accord cu ratificarea acestuia, aşteptând
includerea de către Kremlin17 a unor protocoale care să stipuleze influenţa Rusiei asupra
politicii externe şi de securitate moldoveneşti.
Menţinerea păcii a fost folosită ca armă de intensificare a influenţei politice a
Moscovei. Armata a 14-a a Rusiei i-a sprijinit pe separatiştii transnistrieni prin furnizarea
de arme, de resurse şi de training.18
Cazul moldovenesc a ajutat la restabilirea poziţiei dominante a Moscovei în fosta
Uniune Sovietică, cu "complicitatea tacită a puterilor occidentale, inclusiv a Statelor
Unite”. Politica Rusiei a consolidat regimul separatist propus din Transnistria, care a fost
folosit pe post de contragreutate faţă de guvernul Moldovei. În contextul unei potenţiale
aderări a României la NATO 19, desfăşurarea militarilor ruşi în Moldova părea o
"contramasura” de înţeles.
Putin a revenit asupra angajamentului lui Eltin, fiind dispus să-şi folosească şi
dreptul de veto în cadrul OSCE pentru a preveni orice reacţie faţă de nerespectarea
acordului de la Istanbul.

16
Paul Dobrescu, op.cit., p. 280
17
Paul Claval, op. cit., p. 209
18
Janusz Bugajski, op. cit., p. 136
19
Zbigniew Brzezinski, op. cit. , p. 108

5
 În conformitate cu declaraţia ministrului de Externe din ianuarie 2003, Rusia
intenţionează să îşi menţină contingenţele militare în Moscova chiar şi după evacuarea
finală a arsenalului sau.20
Rusia a promovat înfiinţarea unui grup "pentagonal” (Rusia, Ucraina, OSCE,
Moldova şi Transnistria) pentru a ţine la distanţă puterile occidentale în privinţa oricărei
decizii privind viitorul politic al Transnistriei şi rolul trupelor străine de menţinere a
păcii.
Generalii ruşi au cerut Kremlinului să rezilieze acordul OSCE şi sa menţină o
bază militară permanentă în Moscova, ca punct de tranzit al armatelor ruseşti orientate
către Balcani.21
Regiunea transnistreană este şi ea pe deplin dependenţa de rezervele ruseşti de
energie, fiind îndatorată companiilor de gaze şi de petrol ruseşti cu circa 483,7 milioane
de dolari. Liderii opoziţiei din Moscova au acuzat faptul că Moscova duce o politică
expansionistă prin prelucrarea celor mai profitabile companii, investind în acelaşi timp,
foarte puţin în economia locală. În Transnistria, multe dintre cele mai importante
companii se află în proprietate rusă.
Reţelele criminale din Transnistria s-au răspândit în regiune, afectând şansele de
integrare europeană ale Moscovei. Liderii de la Tiraspol au realizat profituri masive prin
contrabandă şi prin alte forme de trafic ilegal. Fiul liderului transnistrean, Vladimir
Smirnov, conduce compania Şerif, care controlează aproape întreaga economie a
stătuleţului şi se află în strânsă legătură cu mafiile din Rusia şi din Ucraina.
Serviciile de informaţii ale Moldovei şi ale Transnistriei sunt adânc penetrate de
agenţi şi de informatori ruşi.22 Rusia a instalat o bază logistică şi de spionaj în Moscova,
în iunie 2003, scopul fiind discutarea unor probleme de securitate cu oficialii moldoveni.

20
Paul Claval, op. cit., p. 215
21
Constantin Hlihor, op. cit., p. 69
22
Janusz Bugajski, op. cit., p. 140-147