Sunteți pe pagina 1din 5

CLASA PĂSĂRILOR.

Bufnița
Increngatura Cordate.
Clasa Pasarilor
Pasarile sunt cele mai desavarsite dintre toate fiintele zburatoare (liliecii, insectele si
pasarile). Capacitatea lor de a zbura le-a permis sa se raspandeasca in intreaga lume,
adesea locuri precum insule izolate si Antarctica, unde numeroase alte animale nu
pot ajunge.
Ca si mamiferele, pasarile sunt vertebrate cu temperatura corpului constanta
(homeoterme). Totusi spre deosebire de alte animale, ele se reproduc depunand oua.
Pasarile au mai multe adaptari pentru zbor: aripi, pene, un schelet usor, dar puternic
si un sistem respirator extrem de eficient.
Scheletul pasarii combina o usurinta remarcabila si rezistenta, atribute esentiale unui
zbor puternic. Pentru a limita greutatea pasarii, un numar mare de oase sunt reduse
ca marime.
Aripa pasarii are putine degete, iar la inotatoare acestea sunt legate printr-o
membrana interdigitala. Cand pasarea zboara aripile sunt tinute drept si fluturate
doar din umar, asugurand rigiditate si economisind energie.
Ciocul este usor si flexibil. Forma ciocului este intotdeauna adaptata la o anumita
metoda de vanatoare a pasarii si reflecta dieta sa. Ciocul mic si subtire reprezinta
pasarile ce mananca insecte, iar ciocul ascutit si incovoiat este pentru pasarile
carnivore, pentru a sfasia prada.
Coloana vertebrala la pasari este foarte importanta. Dispunerea ochilor pe partile
laterale ale capului, determina vedera monocular ce permite supravegherea unei mai
mari suprafete. Vederea binoculara asigura aprecierea corecta a distantelor. Fata
turtita a unor pasari le permite sa auda mai bine pentru ca astfel sunetele se scurg
mai usor spre urechile lor (bufnita).

1
Sistemul digestiv: - este format din tub digestiv, pancreas, ficat.
–ciocul este diferit ca forma si marime si nu prezinta dinti.
–gusa este pentru inmuiat hrana, in gusa are loc depozitarea, inmuierea si inceputul
descompunerea hranei.
–pipota, din muschi puternici
-un orificiu clo-acal unde se elimina fecalele, urina si ouale;
Digestia hranei la pasari decurge cu o viteza mare.
Sistemul circulator: este format din inima cu 4 camere si o retea de vase sanguine.
Inima pompeaza in vasele circulatiei mari doar sange arterial.
Sistemul respirator: - plamanii sunt bine dezvlotati si sunt in legatura cu noua saci
plini de aer.
–in timpul zborului sacii pulmonari joaca rolul cutiei toracice.
–temperatura corpului este constanta (42 grade).
Sistemul excretor: este constituit din rinichi, de la care pornesc cai urinare ce se
deschid in cloaca.
Pasarile sunt singurele animale care au pene. Coloarea penajului unei pasari difera in
functie de specie, sex si mediul lor de viata astfel le poate ajuta sa fie mai greu
observate de catre dusmanii lor. Penele de zbor sunt lungi. Ele ridica pasarea in aer si-
i dau puterea sa zboare. Penele de contur dau forma pasarii si permit aerului sa se
scurga lin pe pieptul si spatele pasarii. Puful foarte aproape de piele, ii tine cald si nu
o lase sa se ude. Membrele anterioare sunt transformate in aripi, iar cele posterioare
adaptate la sprijin si deplasare de substrat (mers biped). Teguementul este uscat,
lipsit de glande. Teguementul prezinta anexe comoase (cioc, solz, gheare, pene).
Datorita adaptarii la zbor pasarile, female au un singur ovar si un singur oviduct.
Majoritatea pasarilor clocesc singure, insa unele precum corbul si papagalul de mare,
clocesc in grupuri numite colonii. Femela depune oua si sta pe ele pentru a le pastra
cald pana cand vor iesi puii. Acesta se numeste incubatie. Numarul oualor depuse
deodata variaza- kiwi depune un ou, in timp ce un bob-white american poate depune
25 de oua. Pana cand ouale eclocheaza trec cel putin 10 zile; pentru ouale de albatros
sunt necesare pana la 70 de zile- cea mai lunga perioada.

2
BUFNIȚA
Bufnița este o denumire comună pentru păsările răpitoare de noapte din ordinul
strigiforme. Este un prădător nocturn, care vânează şoareci şi păsări mici, stând la
pândă. Cele mai mari atacă păsări și iepuri. Ea descoperă prada cu ajutorul auzului
său foarte fin şi o atacă prin surprindere zburând spre ea lin, fără zgomot. Capturând-
o cu ghearele, o sfâşie cu ciocul încovoiat şi ascuţit. Au o lungime de 13-70 cm, în
funcție de specie. Penele formează discuri faciale sau smocuri în jurul urechilor, fapt
care le ajută să localizeze prada cu mare precizie prin reflectarea sunetului spre
urechi. Cuibăresc în scorburi, cuiburi vechi ale altor păsări, vizuini, găuri în maluri,
fisuri în stânci, iar unele în mediul antropic, în preajma hambarelor, silozurilor, în
cimitire etc. Ponta constă din 2-10 ouă albe și rotunde. Puii sunt nidicoli, acoperiți de
regulă la ieșirea din ou cu un puf des. Sunt păsări folositoare, deoarece consumă
rozătoare și insecte dăunătoare. Bufnițele sunt răspândite pe întreaga suprafață a
pământului, mai puțin în Antarctica. În România au fost semnalate 12 specii de
bufnițe, iar în Republica Moldova 8 specii.

Buhă Strigă (bufnita aurie) Cucuveaua

Bioritmul bufniţei nu este acelaşi şi depinde, în primul rând, de bioritmul nocturn al


prăzilor sale. Pentru speciile de bufniţe din fauna republicii sunt caracteristice două
tipuri de bioritmuri nocturne: uniform, când bufniţa vânează pe întreg parcursul
nopţii, cum procedează, bunăoară, ciuful-de-pădure; neuniform, cu două faze mai
intense de activitate, în amurg şi în zori – aşa vânează cucuveaua.
Bufniţa, pentru a observa mai bine prada, noaptea preferă să se aşeze în apropierea
unei surse de lumină (lumânare, candelă sau lampă de birou), care străbate prin
geamul casei.

3
ADAPTĂRILE LA MODUL NOCTURN DE VIAȚĂ
Bufniţele au următoarele adaptări la modul nocturn de viaţă:
– Ochi mari şi foarte ageri, observând în întuneric fără dificultate prăzile si
obstacolele. Ochii sunt rotunzi ca la celelalte animale,dar au formă de pară, mărind
puternic dimensiunile prăzii şi astfel depistând-o mai uşor. Totodată, ochii bufniţei au
un câmp vizual larg (110 grade), din care 2/3 (sau 70 grade) îl ocupă câmpul de
vedere cu ambii ochi, ceea ce permite să stabilească cu exactitate locul aflării prăzii.
Datorită auzului foarte fin, determină locul aflării unui şoarece de la câteva zeci de
metri doar după sunetul slab emis de acesta. În partea anterioară capul este plat şi
tivit cu pene fine, având forma unui disc facial, care funcţionează după principiul
antenei parabolice: adună undele sonore şi le îndreaptă spre organele de auz, care se
deschid sub penele discului facial.
– Gâtul este constituit din vertebre (elemente osoase ale coloanei vertebrale) extrem
de mobile care asigură rotirea capului la aproape 320 grade, ceea ce îi permite să
determine direcţia de unde vine zgomotul produs de pradă.
– Are penajul înfoiat şi moale, asigurându-i un zbor lin şi fără zgomot, care îi permite
să se apropie de pradă fără a fi descoperită. Puful dens reţine căldura corpului în
timpul nopţilor răcoroase de vară şi în cele geroase de iarnă.
– Picioarele sunt de tip apucător, cu două degete îndreptate înainte şi două înapoi.
Are gheare puternice, arcuite şi foarte ascuţite, cu care înşfacă şi ţine cu siguranţă
prada.
– Coada, cu pene puternice, are rol de cârmă în timpul urmăririi şi de frână la
apropierea de pradă.

S-ar putea să vă placă și