UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” Galați

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZAREA: DREPT

DREPTUL LA GREVĂ

PROF. COORDONATOR: Asist. dr. LILIANA NICULESCU

STUDENT: NĂSTASE MIREL DANIEL

AN 1, GR.3
DATA: 24.03.2021
 CUPRINS

CAP.1 – NOŢIUNEA DE GREVĂ ȘI SCOPUL SĂU ………………………………….pag.3

CAP.2 – DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA GREVEI …………………………….pag.5

CAP.3 – SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA GREVEI …………………………………...pag.7

CAP.4 – TIPURILE DE GREVĂ ………………………………………………………….pag.8

CAP.5 – CATEGORII DE PERSONAL CARE NU POT DECLANȘA GREVA ………..pag.10

CONCLUZII ………………………………………………………………………………pag.12

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………..pag.13

2
 CAP.1 – NOŢIUNEA DE GREVĂ ȘI SCOPUL SĂU

Dreptul la grevă, drept fundamental al salariaților, este prin natura sa un drept în egală
măsură individual dar și colectiv, deasemenea este un drept social-economic, cât şi un drept
social-politic, încadrarea sa riguroasă în una din categoriile de drepturi nefiind posibilă. Ca drept
fundamental cetăţenesc, dreptul la grevă are o istorie a sa aparte. Fiind un important mijloc de
obţinere de către salariaţi a unor drepturi sau ameliorarea condiţiilor de muncă, de salarizare şi de
viaţă, dreptul la grevă fie a fost reglementat prin constituţii, fie a fost pur şi simplu uitat, aceasta
echivalând cu nerecunoaşterea sau chiar cu interzicerea sa.
Deși textul constituțional în redactarea sa din 1991, se referă doar la salariați în baza
reglementărilor în vigoare la vremea respectivă, el privește și funcționarii publici totodată.
Această remarcă trebuie făcută în considerarea dezbaterilor din doctrină care califică
funcționarul public ca aflându-se într-un raport de serviciu. Însă în realitate acesta se află tot într-
un raport de muncă, dar cu anumite particularități care-l individualizează, cum ar fi faptul că
exercită autoritatea de stat și care determină între altele calificarea sa drept raport de serviciu. De
altfel, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată
statuează că funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii. Dreptul
la grevă poate fi deci exercitat în condițiile legii doar de persoanele aflate într-un raport de
muncă (salariați) sau de serviciu (funcționarii publici). În mod uzual, termenul de grevă este
utilizat și pentru încetarea activității – evident temporară, a uneia sau alteia dintre categoriile
sociale: studenți, agricultori, persoane care exercită o profesiune liberală spre exemplu avocații,
deși strict juridic și inclusiv constituțional, acestea nu pot exercita dreptul la grevă, greva fiind în
cazul acestora chiar un nonsens: nu te poți afla în grevă cu tine însuți – dacă ești spre exemplu,
un avocat.
Noţiunea de grevă este definită și conform art. 234 din Codul muncii, care prevede că
“greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”. Dreptul la grevă al
salariaților este protejat de lege în vederea apărării intereselor profesionale, economice și sociale,
și numai aceștia pot declanșa greva – așa cum este ea reglementată legal, chiar dacă de facto,
cum aminteam mai sus, și alte categorii sociale sau profesionale pot recurge la încetarea
temporară a activităţii. Totuși trebuie analizată și perspectiva angajatorului, dacă se uzează de
acest drept în exces, și anume că greva poate conduce la falimentul acestuia dacă se prelungeşte

3
la nesfârşit sau se declară cu rea-credinţă sau se repetă la intervale scurte de timp. Angajatorul se
poate apăra de urmările nefaste ale grevei prin înlocuirea muncii greviştilor prin intermediul unor
prestatori de servicii. De asemenea angajatorul poate recurge la greva patronală sau lock-out ca
un răspuns la un conflict de interese sau ca ripostă la amenințarea cu greva de către salariați.
Salariații pot participa la grevă în mod liber, nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu
participe la o grevă. Drepturile anumitor categorii de salariați de a participa la o grevă pot fi
limitate sau interzise în condiții prevăzute expres de lege1.
Este îndeobşte admis că greva înseamnă încetarea colectivă şi voluntară a muncii de către
salariaţii unei întreprinderi, compartiment sau sector de muncă, încetare prin care se urmăreşte
obţinerea prin constrângere a modificării condiţiilor de muncă şi de viaţă. Dreptul la grevă se află
într-o strânsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea întrunirilor, libertatea
negocierilor colective, dreptul de asociere şi mai ales cu asocierea în sindicate. De altfel, este
uşor de observat că potrivit art. 9 din Constituţie, sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi
la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, iar potrivit art. 43
greva are ca scop apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Exercitarea dreptului la
grevă intervine atunci când celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat, fiind
astfel soluţia ultimă, extremă, prin care patronatul trebuie convins să satisfacă revendicările
salariaţilor.
Textul constituţional permite legii să stabilească anumite condiţii şi limite în exercitarea
dreptului la grevă. Acestea au scopul de a evita greva abuzivă sau altfel spus exercitarea abuzivă
a dreptului la grevă. Aceste condiţii şi limite privesc, în general, concilierea conflictelor de
muncă, declararea, desfăşurarea şi încetarea grevei, responsabilităţile părților, etc.
Un aspect teoretic important priveşte greva şi serviciile publice. Cum aminteam mai sus,
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care recunoaște
dreptul la grevă al funcționarilor publici. Reglementările juridice din acest domeniu au cunoscut
în sistemele constituţionale mari variaţii în timp. Deseori se consideră că greva funcţionarilor
publici este ilicită pentru că ea vine în contradicţie cu noţiunea de serviciu public şi mai ales, cu
principiul continuităţii serviciilor publice. Încetarea serviciilor publice, cum ar fi transporturile,
poşta, ordinea publică, sănătatea, creează neajunsuri prea mari celorlalţi, încât grevele în acest

1
Prin Decretul prezidențial cu Nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul
României au fost restrânse o serie de drepturi și libertăți fundamentale printre care și libertatea întrunirilor și în
mod particular dreptul la grevă.

4
domeniu cunosc deseori un regim juridic aparte. Constituţia noastră prevede obligaţia legii de a
stabili garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. Este deci în competenţa
legiuitorului identificarea şi nominalizarea serviciilor esenţiale care trebuie să funcţioneze în
orice condiţii şi de a stabili măsurile ce se impun în acest sens.
Merită menţionate în acest context reglementările internaţionale sau cele din alte state. Astfel,
Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale 2, prin art. 8 reglementând
libertatea sindicală şi dreptul la grevă, stabileşte că acest articol „nu împiedică de a supune
restricţiilor legale exerciţiul acestor drepturi de către membrii forţelor armate, poliţiei sau
funcţiei publice". Constituţia Spaniei spre exemplu, prin art. 28 alin. (2)3 recunoaşte lucrătorilor
dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor, stabilind că legea reglementând exerciţiul acestui
drept va stabili garanţiile necesare pentru a asigura menţinerea serviciilor esenţiale ale
colectivităţii".

CAP.2 – DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA GREVEI

Conform art. 41 din lege, greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate
posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de prezenta lege
şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii de către organizatori cu
48 de ore înainte. Înainte de declanşarea grevei medierea şi arbitrajul conflictului de interese sunt
obligatorii numai dacă părţile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape. Termenul de
48 de ore este un termen minim. În consecinţă legalitatea declanşării grevei nu este afectată dacă
o atare comunicare are loc cu mai mult de 48 de ore înaintea începerii grevei.
Hotărârea de a declara grevă se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la
conflictul de interese, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor
respective.
Pentru salariaţii unităţilor în care nu sunt organizate sindicate reprezentative hotărârea de
declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel puţin unei pătrimi din numărul salariaţilor

2
Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia
2200 A (XXI). Intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976, cf. dispoziţiilor art. 27. România a ratificat Pactul la 31 octombrie
1974 prin Decretul nr. 212, publicat în „Buletinul Oficial al României“, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
3
https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/spania.pdf

5
unităţii sau, după caz, ai subunităţii, compartimentului sau grupului de salariaţi în care s-a
declanşat conflictul de interese.
Grevele sunt organizate de sindicatele reprezentative sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor,
care vor stabili şi durata acesteia. Sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai
salariaţilor îi reprezintă pe grevişti, pe toată durata grevei, în relaţiile cu unitatea, inclusiv în faţa
instanţelor judecătoreşti, în cazurile în care se solicită suspendarea sau încetarea grevei. Pe
durata în care revendicările formulate de salariaţi sunt supuse medierii ori arbitrajului aceştia nu
pot declara grevă.
Greva poate fi declarată numai pentru apărarea intereselor cu caracter profesional, economic şi
social ale salariaţilor. Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice.
Participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze
să participe. Pe durata unei greve declanşate într-o unitate pot înceta activitatea şi salariaţii unor
subunităţi sau compartimente care nu au participat iniţial la declanşarea conflictului de interese.
Dacă este posibil, salariaţii care nu participă la grevă îşi pot continua activitatea. Salariaţii aflati
în grevă trebuie să se abţină de la orice acţiune de natură să împiedice continuarea activităţii de
către cei care nu participă la greva. Organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii au
obligaţia ca pe durata acesteia să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a
utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau pentru
sănătatea oamenilor.
Pe durata grevei conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de catre
salariaţii aflati în grevă sau de organizatorii acesteia. Conducerea unităţii nu poate încadra
salariaţi care să îi înlocuiasca pe cei aflaţi în grevă.
Participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu
reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe
negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor, afară de cazul în care greva este
suspendată sau declarată ilegală.
Pe durata grevei salariaţii îşi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de
muncă, cu excepţia drepturilor salariale.

6
 CAP.3 – SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA GREVEI

Potrivit art. 55 şi următoarele din lege, conducerile unităţilor pot solicita suspendarea grevei pe
un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei, dacă prin aceasta s-ar
pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Cererea de suspendare se adresează curţii de apel
în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea şi se soluţionează în termen de 7 zile de la
înregistrare.
În situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât
declararea grevei renunţă la grevă, aceasta încetează (conform art. 48 din lege).
În timpul grevei organizatorii acesteia continuă negocierile cu conducerea unităţii, în vederea
satisfacerii revendicărilor care formează obiectul conflictului de interese. În cazul în care
organizatorii grevei şi conducerea unităţii ajung la un acord, conflictul de interese este soluţionat
şi greva încetează. Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligaţia de a negocia pe toată
durată desfăşurării grevei atrage răspunderea patrimonială a acestora pentru pagubele cauzate
unităţii.
Dacă unitatea apreciază ca greva a fost declarată ori continuă cu nerespectarea legii se poate
adresa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul unitatea, cu o cerere prin care
se solicită instanţei încetarea grevei. Judecătoria fixează termen pentru soluţionarea cererii de
încetare a grevei, care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data înregistrării acesteia, şi dispune
citarea părţilor. Judecătoria examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei şi pronuntă,
de urgentă, o hotărâre prin care, după caz:
a) respinge cererea unităţii;
b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegală; în acest caz, instanţa, la
cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor
despăgubiri.
În situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca parţile implicate să fi ajuns
la o înţelegere, şi dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze interese de ordin umanitar,
conducerea unităţii poate supune conflictul de interese unei comisii de arbitraj. Cererea de
arbitrare se adresează organelor care au efectuat concilierea conflictului de interese.
Încetarea grevei se poate produce în următoarele cazuri:

7
a) Încetarea grevei prin renunţare intervine în situaţia în care, după declararea grevei, jumătate
din numărul membrilor sindicatelor reprezentative sau, după caz, din numărul salariaţilor care au
hotărât declararea grevei renunţă,
b) încetarea grevei prin acordul părţilor. Negocierile cu conducerea unităţii în vederea satisfacerii
revendicărilor, obligatorii pe întreg parcursul grevei, se pot concretiza într-un acord total. Ca
urmare, conflictul de interese este soluţionat şi greva încetează. Acordul parţial nu are ca efect
juridic automat încetarea grevei. Dar, în mod firesc, greva încetează dacă organizatorii ei
hotărăsc cu acordul salariaţilor să renunţe sau să amâne celelalte revendicări a căror rezolvare nu
au obţinut-o.
c) încetarea grevei prin hotărâre judecătorească. Dacă angajatorul apreciază ca greva a fost
declarată sau se derulează cu nerespectarea legii, acesta se va putea adresa tribunalului în a cărui
circumscripție se află unitatea în care s-a declarat greva cu o cerere prin care se solicită instanței
încetarea grevei. Tribunalul fixează termen pentru soluționarea cererii de încetare a grevei, care
nu poate fi mai mare de două zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, și dispune citarea
părților. Tribunalul examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei și pronunță de
urgență o hotărâre prin care, după caz:
a) respinge cererea angajatorului;
b) admite cererea angajatorului si dispune încetarea grevei ca fiind ilegală.
Hotărârile pronunțate de tribunal sunt definitive.
(1) Tribunalul și curtea de apel soluționează cererea sau după caz recursul, potrivit procedurii
prevăzute pentru soluționarea conflictelor colective de munca.
(2) În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanța, la cererea celor interesați,
poate obliga organizatorii grevei și angajații participanți la greva ilegală la plata despăgubirilor.

CAP. 4 – TIPURILE DE GREVE

Ca o scurtă concluzie referitoare la tipurile de greve întâlnite putem spune că există o clasificare
în funcție de diferite criterii:
1. Ca timp de desfășurare:
- nelimitate în timp (până la soluţionarea tuturor revendicărilor salariaţilor)

8
 - limitate (declarate pe o anumită perioadă de timp, aşa cum este, de exemplu, greva de
avertisment de maximum 2 ore).
2. Ca mod de participare la grevă al salariaţilor:
- greve totale - la care aderă întregul personal al unităţii şi
- greve parţiale - la care participă numai o parte din personalul unităţii
3. Ca tip de grevă:
- Greva de avertisment : având în vedere scopul grevei de avertisment, aceasta nu poate
avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate
cazurile, să preceadă cu cel puţin două zile lucrătoare greva propriu-zisă, legiuitorul
făcând precizări limitative în acest sens, prevăzute în art. 185 din Legea nr. 62/2011-
extinderea acestei perioade, a avut în vedere crearea condiţiilor în ceea ce priveşte timpul
angajatorului de a reanaliza revendicările salariaţilor şi, mai ales, de a lua măsurile
necesare pe durata grevei.
- Greva de solidaritate - este, în viziunea legiuitorului român, o expresie posibilă şi
exclusivă a mişcării sindicale. Greva de solidaritate este acea categorie de grevă declarată
nu pentru soluţionarea unor revendicări proprii, ci în vederea susţinerii revendicărilor
formulate de angajaţii din alte unităţi aparţinând aceluiaşi grup de unităţi sau sector de
activitate. Acest tip de grevă este prevăzut şi de Legea nr. 62/2011 în art.186.
Hotărârea de a declara greva de solidaritate poate fi luata, cu respectarea prevederilor art. 183
alin. (1), de către organizațiile sindicale reprezentative afiliate la aceeași federație sau
confederație sindicala la care este afiliat sindicatul organizator. In cazul grevelor de
solidaritate, prevederile art. 183 alin. (2) nu se aplica. Greva de solidaritate nu poate avea o
durata mai mare de o zi lucrătoare şi trebuie anunțată in scris conducerii unităţii cu cel puțin
doua zile lucrătoare înainte de data încetării lucrului.4

- Greva patronală sau Lock-out - sub aspectul efectelor sale juridice, lock-out-ul determină
suspendarea unilaterală (de către angajator) a contractelor individuale de muncă (prin
închiderea temporară a unităţii sale) şi refuzul de a plăti salariile angajaţilor săi. Atunci
când greva este licită, nu are caracter abuziv sau nu ameninţă ordinea şi securitatea
persoanei juridice, lock-out-ul nu se justifică în nici un caz. Nici chiar susţinerile de ordin

4
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/128345

9
 teoretic, cum ar fi “egalitatea de arme” sau “drept simetric egal dreptului la grevă” nu pot
fi acceptate principial, deoarece pe de o parte, angajatorul are obligaţia legală de a asigura
mijloacele de muncă salariaţilor săi, iar pe de altă parte, dreptul la grevă este recunoscut
legal şi trebuie respectat.
În doctrina de specialitate s-a susţinut că greva patronală:
a) “ar fi, potrivit legislaţiei, interzisă de vreme ce prin ea se încalcă principiul stabilităţii în
muncă
b) este admisibilă în anumite condiţii şi limite, respectiv:
- dacă pe fondul unei situaţii preconflictuale angajatorul ripostează faţă de o prestare intenţionat
defectuoasă a muncii, care excede în mod cert exerciţiului normal al îndeplinirii obligaţiilor de
Serviciu
- în situaţia necesităţii de a asigura ordinea şi securitatea operatorului economic, periclitate,
prin ipoteză, din cauza grevei şi care - dacă ar continua - ar fi de natură să antreneze
responsabilitatea juridică a angajatorului;
- atunci când angajatorul, din cauza grevei, este în imposibilitate de a asigura funcţionarea
(parţială sau totală) a unităţii sale”.

CAP.5 – CATEGORII DE PERSONAL CARE NU POT DECLANȘA GREVA

Pentru a se asigura bunul mers al activităţilor economico-sociale şi, de asemenea, garantarea

intereselor de ordin umanitar, există posibilitatea limitării legale a grevei (art. 40 alin. 2 din
Constituţia României). Astfel, sub aspectul categoriilor sociale, Legea nr. 62/2011 operează
anumite interdicţii sau restrângeri ale dreptului la grevă. În acest sens art. 63 prevede: “Nu pot
declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de
Interne si al unităţilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Român de
Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,
personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei, precum si cel din unităţile din subordinea
acestuia”.
De asemenea, în lege se precizează că: ”Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de
orice fel nu poate declara grevă din momentul plecării în misiune si până la terminarea acesteia”.

10
Prin urmare, această categorie de personal, poate declara grevă numai pe parcursul şederii în
ţară.
Personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc, potrivit art. 204, poate
declara grevă numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de
statul român (de exemplu, salvarea de vieţi pe mare sau siguranţa navigaţiei).
Se pot trage următoarele concluzii:
a) personalul naval nu poate declara grevă decât pe perioada şederii în ţară;
b) chiar şi în cazul perioadei de şedere în ţară, personalul naval îmbarcat poate declara grevă
numai dacă respectă atât legislaţia internă cât şi convenţiile internaţionale în materie ratificate de
România.
Totuși anume categorii de personal din serviciile publice pot declara greva cu condiția asigurării
continuității serviciilor esențiale așa cum Legea5 stabileşte în art. 205 că: ”în unităţile sanitare şi
de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în unităţile de
transporturi pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, în unităţile care asigură transportul
în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie
electrică, căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să
asigure serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu satisfacerea
necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale”. “Angajaţii din unităţile sistemului
energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu
pot declara grevă cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi din activitate, astfel încât să nu
pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi să asigure funcţionarea instalaţiilor în deplină
siguranţă.”

5
LEGE nr. 62 din 10 mai 2011 (**republicată**) a dialogului social

11
 CONCLUZII

Dialogul social, doctrinele juridice chiar și jurisprudența în unele cazuri, pot rezolva conflictele
de muncă înaintea declanșării grevei. Patronatul ar trebui să aibă tot interesul soluționării totale
sau cel puțin parțiale a cererilor angajaților, atâta vreme cât sunt pertinente și pot aduce un plus
în activitatea desfășurată, rezultând beneficii de ambele părți. Cel mai important aspect ce trebuie
avut în vedere înaintea începerii conflictului de muncă este de fapt asigurarea unui climat
echilibrat care să elimine necesitatea declanșării unei eventuale greve. Medierea este următorul
pas ce trebuie tratat cu seriozitate și în mod echilibrat. Ambele părți trebuie să admită anumite
aspecte legate de activitățile desfășurate, resursele necesare precum și dreptul elementar al
fiecăruia la integritate fizică şi psihică6. Ambele părți ale conflictului de muncă au drepturi și
obligații reglementate de legile și dispozițiile în vigoare îar încălcarea acestora duce la aplicarea
de sancțiuni asa cum sunt prevăzute de exemplu de Titlul IX din Lege nr.62/2011, începând cu
art. 217 care cuprinde sanțiunile ce pot fi aplicate în cazul încălcărilor dispozițiilor legale de
către una dintre părți. Important de reținut este faptul că constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se fac de către Inspecţia Muncii.
Deasemenea, se poate atrage răspunderea penală daca se împiedică sau se obligă un angajat sau
un grup de angajați să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei:
Art. 218 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat
sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei.
(2) Condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării
atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă
fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu
excepţia infracţiunii prevăzute la alin. (1).
(4) Declararea grevei de către organizatori cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 191 alin.
(1) ori la art. 202-205 constituie

6
Art. 22 – Constituția României, art.3 - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

12
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
În aprecierea Curţii Constituţionale, dreptul la grevă nu este un drept absolut, astfel că
exercitarea sa poate fi supusă unor condiţii pe care legiuitorul le consideră necesare pentru a
asigura deopotrivă valorificarea atât a drepturilor salariaţilor, cât şi a drepturilor angajatorului, ca
părţi ale conflictului de muncă.
Ca o comparație cu legile altor state, nici în contextul reglementărilor internaţionale dreptul la
grevă nu apare ca un drept absolut. Astfel, art.8 din Pactul internaţional referitor la drepturile
economice, sociale şi culturale consacră dreptul la grevă, cu precizarea că acesta trebuie exercitat
conform legilor din fiecare ţară.

BIBLIOGRAFIE

Legea 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
LEGE nr. 40 din 31 martie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003
LEGE nr. 62 din 10 mai 2011 (**republicată**) privind dialogul social
Pactul Internaţional Referitor La Drepturile Economice, Sociale Şi Culturale
CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE 7
CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ8
DIRECTIVA 2014/36/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 26 februarie 20149
CONSTITUTIA ROMÂNIEI

7
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012P/TXT&from=PT
8

https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/dv/chartesocialedepliant-/CharteSocialedepli
ant-ro.pdf
9
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014L0036&from=LV

13