Sunteți pe pagina 1din 13

Introducere procedură civilă.

Principii
Procesul civil poate fi definit ca activitatea pe care o desfășoară instanța
de judecată, părțile, alte persoane sau organe care participă la judecată, în
scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și a altor situații juridice
deduse judecății, precum și al executării silite a hotărârilor judecătorești și a
altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.
Faze: faza judecății și faza executării silite.
Faza judecății cuprinde judecata în primă instanță și în căile de atac.
Judecata în primă instanță parcurge, de regulă, 4 etape: etapa scrisă, etapa
cercetării procesului, etapa dezbaterilor și etapa deliberării și pronunțării
hotărârii.
Etapa scrisă începe cu cererea de chemare în judecată, care este actul de
procedură prin care partea interesată (reclamantul) supuse judecății o pretenție
pe care o formulează împotriva unei alte părți (pârât). După sesizarea instanței
cu cererea de chemare în judecată, completul de judecată căruia i s-a repartizat
aleatoriu cauza va verifica dacă cererea reclamantului este de competența sa și
dacă aceasta îndeplinește condițiile formale prevăzute de lege –încheiere de
trimitere a dosarului completului specializat sau secției specializate/
regularizarea cererii de chemare în judecată, punând în vedere reclamantului să
complinească lipsurile cererii, sub sancțiunea anulării sale; dacă reclamantul
complinește lipsurile în termenul prevăzut de lege, cererea de chemare în
judecată se va comunica pârâtului, pentru ca acesta să răspundă printr-o
întâmpinare, care reprezintă un alt act de procedură scris, prin care pârâtul se
apără împotriva pretențiilor reclamantului. Aceasta se va comunica
reclamantului, urmând ca acesta să depună răspunsul la întâmpinare. Pârâtul
poate părăsi atitudinea defensivă și poate formula pretenții proprii față de
reclamant, prin intermediul unei cereri reconvenționale.
De asemenea, părților inițiale și se pot adăuga și alte persoane, care pot
intra în proces din proprie inițiativă sau din inițiativă părților inițiale sau a
instanței. Actul de atragere a altor persoane este și el scris, fiind: cerere de
intervenție principală sau accesorie, cerere de chemare în judecată a altor
persoane, cererea de chemare în garanție, cererea de arătare a titularului
dreptului real, introducerea din oficiu a terților în procesul civil.
Scopul etapei scrise este de a stabili cadrul procesual din punct de vedere
al părților și al obiectului, precum și informarea reciprocă a părților despre

1
pretențiile și mijloacele de apărare, care astfel sunt aduse și la cunoștința
instanței.
Cercetarea judecătorească are ca scop formarea convingerii judecătorului
cu privire la raportul juridic substanțial dintre părți, în temeiul probelor ce se
administrează și al concluziilor părților referitoare la eventualele excepții
procesuale invocate.
După terminarea cercetării procesului, se intră în cea de-a treia etapă, a
dezbaterilor în fond, în cadrul căreia părțile au posibilitatea de a-și susține în
mod real pretențiile, în urma probatoriului administrat în cauză, prin intermediul
concluziilor în fond.
După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării și pronunțării
hotărârii. Deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu, dar hotărârea se
pronunță în ședință publică.
Partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe, o poate ataca cu apel,
care este o cale de atac ordinară (simpla nemulțumire este suficientă, nu se
prevăd motivele de apel), de regulă suspensivă de executare și devolutivă, căci
în fața instanței de apel are loc sau poate avea loc o nouă judecată în fond.
Totodată, se poate exercita recursul, cale de atac extraordinară, de
reformare, nedevolutivă, de principiu nesuspensivă de executare. Se mai
permite exercitarea altor căi de atac de reformare de competența instanței care a
pronunțat hotărârea atacată, anume contestația în anulare și revizuirea.
Faza executării silite intervine în cazul hotărârii judecătorești susceptibile
de a fi puse în executare cu acordul forței de constrângere a statului, precum și
în cazul altor titluri executorii, dacă debitorul nu își execută de bunăvoie
obligația.
Oricare etapă/fază poate lipsi!

Normele dreptului procesual civil


Sub aspectul obiectului reglementat, normele se împart în:
- Norme de organizare judecătorească –reglementează funcționarea
instanțelor judecătorești și a parchetelor, admiterea în magistratură,
statutul magistraților, compunerea și constituirea instanței, activitatea
personalului auxiliar, administrativ și de serviciu, vacanța judecătorească
–sediu: legea de organizare judecătorească de regulă

2
- Normele de competență reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor
judecătorești de cele aparținând altor organe de jurisdicție sau cu
activitate jurisdicțională (competența generală), repartizarea pricinilor
civile de competența instanțelor judecătorești de grad diferit (competența
materială), precum și între instanțe de același grad (competența
teritorială)
- Normele de procedură reglementează modul de judecată, precum și
executarea silită.

*norme generale, norme speciale; de ordine publică, de ordine privată


(derogare de la ele, sancțiunile specifice, acoperire vicii, renunțare la drept,
sfera persoanelor care pot invoca încălcarea normei + termen

Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil


Faza judecății este guvernată în întregul ei, de dispozițiile legii în vigoare
la momentul pornirii, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în
judecată; faza executării silite este guvernată de legea în vigoare la
momentul declanșării executării silite, respectiv al înregistrării cererii de
încuviințare a executării silite (previzibilitate!)
Succesiunea în timp a normelor de competență: procese în curs de
judecată la data schimbării competenței instanței legal investite vor continua
să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început –nu își va
declina competența către instanța competentă potrivit legii noi. În caz de
trimitere spre rejudecare, rămân aplicabile dispozițiile legale privitoare la
competență în vigoare la data când a început procesul (cerere de chemare în
judecată).
Pentru ipoteza când o lege nouă desființează o instanță, din considerente
de ordin practic, nu se mai menține soluția supraviețuirii legii vechi pentru
cauzele în curs de soluționare, ci prevede că dosarele se vor trimite din oficiu
instanței competente potrivit legii noi.

Principiile fundamentale
Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși
principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de
lege.

3
Dreptul la un proces echitabil în termen optim și previzibil, de către o
instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, instanța fiind datoare în
acest scop să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure
desfășurarea cu celeritate a judecății. Idem executare silită.
La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul
după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea
procesului, ținând seama de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie
soluționat într-un termen optim și previzibil, durata astfel estimată fiind
consemnată în încheiere.
*contestația privind tergiversarea procesului

Principiul disponibilității –părțile pot determina nu numai existența


procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune
capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției
supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului
procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a fazelor și
etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge.
Nu are caracter absolut, fiind susceptibil de limitări.
În cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce
cereri sau se pot formula apărări și de către persoane, organizații, instituții
sau autorități, care fără a justifica un interes personal, acționează pentru
apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în
situații speciale sau în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.
Procurorul poate porni acțiune civilă pentru apărarea drepturilor și
intereselor legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicție,
dispăruților.
Ca regulă declanșarea procedurilor judiciare nu are loc din oficiu,
existând unele excepții parțiale, în sensul că vizează anumite capete de
cerere (ex: divorț –autoritate părintească, nume soți după divorț).
Instanța statuează numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a
avea posibilitatea să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra
unei pretenții nesolicitate. De asemenea, judecătorul nu poate schimba cauza
cererii de chemare în judecată (ex: despăgubiri pe temei delictual în temei
contractual) –a nu se confunda cu dreptul instanței de a da o calificare
corectă a unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea căii de

4
atac, căci instanța nu procedează la schimbarea obiectului sau a cauzei
acțiunii; calificarea nu înseamnă modificare.
Posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea unor acte
de dispoziție, de regulă, nu poate fi cenzurată de către instanță. Prin excepție,
actele procedurale de dispoziție făcute de reprezentanții minorilor, a
persoanelor puse sub interdicție și a dispăruților nu vor împiedica judecarea
cauzei dacă instanța apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane.

Contradictorialitatea presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie


pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie
comunicate între acestea, în condițiile legii, astfel încât să aibă posibilitatea
de a-și exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanțial sau de
drept procedural ori de fapt în dezbatere.
Se respectă în toate fazele și etapele, mai puțin în cea a deliberării și
pronunțării hotărârii judecătorești, care însă se va comunica din oficiu
părților, în copie, chiar dacă este definitivă.
Un prim aspect al principiu în constituie citarea sau înfățișarea părților,
căci pentru exprimarea opiniei este necesar ca părții să i se ofere această
posibilitate; instanța nu poate decide asupra unei cereri decât după citarea
sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. Neprezentarea lor după
îndeplinirea legală a procedurii nu constituie impediment pentru a decide.
Pentru ipoteza în care o cerere nu se soluționează potrivit legii fără citarea
părților, dar se înfățișează numai una, se apreciază că instanța nu îi va da
cuvântul asupra chestiunilor privitoare la cererea respectivă, pentru a nu se
încălca principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare al părților
adverse și egalitatea lor în procesul civil.
Sintagma „fără citare” nu înseamnă „fără dezbateri” sau „fără prezența
părților”, deoarece în măsura în care toate părțile se înfățișează în sala de
judecată la termen, care se judecă fără citare potrivit legii, instanța e obligată
să le acorde cuvântul asupra chestiunilor diverse ce presupun
contradictorialitate.
Încunoștințarea reciprocă este un alt aspect al principiului iar în acest sens
se prevede că părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util,
direct sau prin intermediul instanței, motivele de fapt și de drept pe care își
întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă pe care
înțeleg să le folosească, astfel încât fiecare să își poată organiza apărarea.

5
Părțile au obligația de a prezenta situația de fapt la care se referă
pretențiile și apărările în mod corect și complet, fără a denatura sau a omite
faptele care le sunt cunoscute, precum și obligația de a își expune un punct
de vedere propriu față e afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de
fapt relevante în cauză.
Punerea în discuția părților a oricărei chestiuni de fapt sau de drept
invocate constituie un alt aspect. Instanța este obligată să pună în discuție
toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, cât și în
raporturile dintre părți și instanță. Astfel, părțile au obligația de a prezenta
situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și
complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute, precum și
de a-și expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse
cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză, iar instanței îi revine
obligația de a dispune citarea părților și comunicarea actelor de procedură
între acestea, de a pune în discuția părților orice chestiune de drept și de fapt,
de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații
sau mijloace de probă care au fost supuse în prealabil dezbaterii
contradictorii.

Rolul activ al judecătorului; prin procesul civil se urmărește de regulă


protecția judiciară a unor interese private, ceea ce impune un rol important al
părților nu numai în declanșarea procesului, ci și în desfășurarea acestuia iar
pe de altă parte, asigurarea unui echilibru procesual, precum și aflarea
adevărului, fapt care presupun posibilitatea judecătorului de a influența
cursul procesului, dar numai în anumite cazuri și condiții, stabilite expres de
lege.
Esența rolului judecătorului în activitatea de înfăptuire a justiției:
stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, aplicare normelor de
drept substanțial incidente situației respective și deducerea de efecte juridice,
adică pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Are dreptul de a ordina dovezile pe care le consideră necesare pentru
aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți și, uneori, chiar
împotriva susținerilor părților. Dacă probele nu sunt îndestulătoare, instanța
va ordina completarea probelor și judecătorul poate pune din oficiu în
discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordina
chiar dacă părțile se împotrivesc *părțile nu pot invoca în căile de atac

6
omisiunea instanței de a ordina din oficiu prove pe care ele nu le-au propus
și administrat în condițiile legii.
Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor
administrate la prima instanță, dacă consideră că sunt necesare pentru
soluționarea cauzei.
Condiții pentru ordonarea probelor de instanță din oficiu:
- Proba să fie admisibilă potrivit legii
- Proba să ajute la soluționarea cauzei (concludentă)
- Proba să fie pusă obligatoriu în discuția părților
Instanța poate dispune din oficiu administrarea probei în orice moment al
judecății, nefiind ținută precum părțile de respectarea unui anumit termen.
În virtutea rolului activ, judecătorul are dreptul de a cere părților să
prezinte explicații oral sau în scris, cu privire la situația de fapt și motivarea în
drept pe care părțile le invocă, precum și dreptul de a pune în dezbaterea părților
orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere
sau în întâmpinare. Împrejurările trebuie să se înscrie în limitele cadrului
procesual sub aspectul obiectului trasat de părți, deci de motivarea prin care s-a
fixat cadrul procesual. Nu trebuie restrânse drepturile procesuale ale părților, ce
decurg din principiul disponibilității și nu trebuie anticipată soluția ce se va da
în final (antepronunțarea).
Judecătorul are dreptul de a invoca din oficiu încălcarea normelor juridice
de ordine publică, afară de cazurile în care printr-o normă specială se dispune
altfel. De asemenea, poate dispune și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă
părțile se împotrivesc (deci numai după punerea în discuția părților, pentru a se
respecta principiul contradictorialității și al dreptului la apărare) –ex: conexarea
sau disjungerea dosarelor pentru buna administrare a justiției.
O altă componentă a rolului activ este posibilitatea judecătorului de a
dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Fiind o
derogare de la principiul disponibilității părților, dreptul este recunoscut în
materie contencioasă numai în cazurile expres prevăzute de lege, precum și în
procedura necontencioasă. Persoanele astfel introduse beneficiază de dreptul de
dispoziție, având posibilitatea de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, să
achieseze la pretențiile reclamantului ori să pună capăt procesului printr-o
tranzacție.
Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor sau faptelor
deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire-este obligat să

7
pună în discuția părților calificarea juridică exactă. De asemenea, cererea de
chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută
chiar dacă poartă o denumire greșită, astfel judecătorul nu e ținut de textul legal
respectiv, ci după punerea în discuția părților, va aplica dispoziția legală
incidentă situației de fapte fundamentate juridic de către parte.
Totuși, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic, în
cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care,
potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept
asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă
drepturile sau interesele legitime ale altora.
Rolul activ se mai manifestă prin atenuarea unor dispoziții legale
restrictive, prin aplicarea altor dispoziții legale –ex: înlăturarea decăderii prin
repunerea în termen atunci când instanța apreciază că partea nu a îndeplinit
actul de procedură înăuntrul termenului peremptoriu din cauza unor motive
temeinic justificate, administrarea unor probe după expirarea termenului etc.
Se mai poate reține și posibilitatea judecătorului de a aplica sau nu
sancțiunea prevăzută de norma juridică, uneori chiar de a determina sancțiunea
–ex: suspendarea facultativă.
Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi
cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama
printre altele de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de
buna-credință.
Altele: încercarea de împăcare –judecătorul va recomanda părților
soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale și în tot
cursul procesului, are obligația de a încerca împăcarea părților, dându-le
îndrumările necesare, cu menținerea imparțialității sale.
Rolul activ implică și anumite îndatoriri ale judecătorului –să primească
orice cerere de competența instanțelor judecătorești, inclusiv când se depune la
dosar în cursul ședinței de judecată, obligația de a soluționa cererea, neputând să
refuze judecarea pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă;
dacă o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în
lipsa lor, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea
va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere
toate circumstanțele ei și cerințele echității.
Se interzice judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin
hotărârile pe care le pronunță în cauzele supuse judecății.

8
Rolul activ al judecătorului este o posibilitate, o facultate a cărei
neexercitare nu reprezintă un motiv pentru desființarea hotărârii.
Nu se poate deroga de la principiul disponibilității fără o prevedere legală
expresă, bazându-se pe principiul rolului activ al judecătorului. De asemenea,
atunci când instanța dispune orice măsuri legale care reprezintă concretizări ale
rolului activ, trebuie în prealabil să acorde tuturor părților din proces
posibilitatea de a discuta în contradictoriu luarea acestora.

Legalitatea impune ca procesul civil să se desfășoare în conformitate cu


dispozițiile legii și că judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea
dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor
părților din proces.

Egalitatea este garantată în procesul civil părților, în mod egal și fără


discriminări. Justiția se realizează în mod egal pentru toți.
Aceasta presupune că părțile au dreptul să fie judecate de către aceleași
organe ale puterii judecătorești, după aceleași reguli procedurale, beneficiind de
drepturi procesuale egale, în raport de cauza concretă dedusă judecății, ceea ce
înseamnă că, în situații identice, părților nu li se poate acorda un tratament
diferit.
Existența unor instanțe specializate sau instituirea unor reguli de
procedură diferite în anumite materii nu încalcă acest principiu, deoarece
respectivele instanțe soluționează toate litigiile ce intră în competența lor
specializată, fără nicio discriminare din punct de vedere al părților, iar regulile
de procedură specială se aplică oricărei persoane care este parte într-un litigiu
supus regulilor derogatorii respective. Discriminare ar exista atunci când se
introduc distincții între situații analoage sau comparabile în lipsa unei justificări
rezonabile și obiective.

Dreptul la apărare este garantat în toate etapele procesuale, părțile având


dreptul de a fi asistate sau reprezentate de un avocat, ales sau din oficiu. De
asemenea, părțile au dreptul să ia cunoștință de cuprinsul dosarului,
consultându-l în cadrul arhivei sau sălii de judecată, să propună probe, să își
facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral ți să exercite căile legale de
atac cu respectarea condițiilor legale.

9
Oralitatea dezbaterilor prevede că procesele se dezbat oral, cu excepția
cazului în care legea dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca
judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar. Oralitatea se referă la
dezbateri, indiferent dacă este vorba despre fondul cauzei sau asupra oricărei
chestiuni de fapt ori de drept supuse discuției părților.
Fără a se aduce atingere acestui drept, pentru dezbaterea fondului,
judecătorul pune în vedere părților să redacteze note privind susținerile lor și să
le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru
dezbaterea fondului în ședință publică. De asemenea, dacă va fi necesar,
instanța poate cere părților la închiderea dezbaterilor să depună completări la
notele menționate.
Excepții: cererile cu valoare redusă, judecata numai pe baza actelor
depuse la dosar, judecarea în lipsă.
Oralitatea este dublată de o procedură scrisă deoarece susținerile sunt
consemnate și în scris, pentru a se putea exercita controlul judiciar asupra
măsurilor dispuse de instanță.
Încălcare principiu: nulitate hotărâre pronunțată prin apel sau recurs.

Publicitatea
Ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Este o garanție a unui proces echitabil din prisma exigenței de transparență
impuse procedurii de judecată care are ca scop protejarea justițiabililor contra
unei justiții secrete, care să nu fie supusă controlului public, constituind și un
mijloc de a conserva încrederea opiniei publice în instanțele de judecată.
Prin aceasta se înțelege că procesul civil se desfășoară ca regulă în fața
instanței, în ședință publică, în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane
străine de litigiu, care dorește să asiste la dezbateri.
Pentru respectarea principiului, judecarea proceselor are loc la sediul
instanței dacă prin lege nu se prevede altfel iar pentru fiecare ședință de
judecată se întocmește o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care se
afișează pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință, cu minim o oră înainte de
începere.
Excepții:

10
- Desfășurarea în camera de consiliu în cazurile expres prevăzute de lege
- Declararea ședinței secretă, din oficiu sau la cerere, în cazurile în care
dezbaterea fondului în ședință publică ar aduce atingere moralității,
ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori
intereselor justiției
În ambele situații au acces în sala de consiliu ori de ședință părțile,
reprezentanții lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părților, martorii,
experții, traducătorii, interpreții, precum și alte persoane cărora instanța, pentru
motive temeinice, le permite să asiste la proces.
Publicitatea ședinței este restrânsă, dar nu înlăturată, în cazurile în care
anumite persoane care asistă la dezbateri tulbură ședința ori nesocotesc măsurile
luate ori s-au prezentat într-o ținută necuviincioasă, fiind îndepărtate din sală,
prin dispoziția președintelui completului, după ce în prealabil i s-a atras atenția
să respecte ordinea și buna-cuviință.
Hotărârea se pronunță în ședință publică cu excepția cazului când se amână
pronunțarea, când președintele poate stabili ca pronunțarea să se facă prin
punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Încălcare: nulitate hotărâre judecătorească, necondiționat de existența unei
vătămări.

Principiul continuității presupune că judecătorul investit cu soluționarea


cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice
precum și faptul că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână
aceiași în tot cursul judecății.
*mai buna gestionare a dosarului și celeritatea mai accentuată în soluționarea
cauzei
În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să
participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii, iar dacă
înlocuirea judecătorului a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților,
cauza se repune pe rol.
La deliberare și pronunțarea hotărârii vor lua parte numai judecătorii în fața
cărora au avut loc dezbaterile. De altfel, pronunțarea hotărârii de un alt
judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond constituie motiv de
casare.

11
Principiul nemijlocirii presupune ca probele să fie administrate de către
instanța care va pronunța soluția în cauză, pentru ca aceasta să le perceapă în
mod direct, formându-și convingerea în acest mod.
Probele se administrează de instanța care judecă procesul, cu excepția
cazurilor când legea stabilește altfel. Excepții:
- Administrarea probelor prin comisie rogatorie
- Administrarea dovezilor prin procedura asigurării probelor, dacă aceasta
are loc pe cale principală, înainte de judecata fondului cauzei, în cadrul
căreia vor fi folosite
- În cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în fața instanței
necompetente rămân câștigate judecății și instanța competentă învestită
cu soluționarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive
temeinice
- În cazul constatării perimării unei cereri de chemare în judecată, dacă se
va face o nouă cerere între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași
cauză, părțile pot folosi dovezile administrate în cursul cererii perimate,
în măsura în care noua instanță socotește că nu este necesară refacerea lor
- În ipoteza admiterii cererii de strămutare, hotărârea pronunțată asupra
acestui incident procedural va arăta în ce măsură actele îndeplinite de
instanță înainte de strămutare, printre care și probele administrate,
urmează să fie păstrate și luate în considerare de instanța desemnată în
urma strămutării
- În situația admiterii abținerii sau recuzării, încheierea de soluționare a
acestor incidente procedurale va arăta în ce măsură actele îndeplinite de
judecător, printre care și eventualele probe administrate, urmează a fi
păstrate
- Administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici

Principiul bunei-credințe –în ceea ce privește exercitarea drepturilor


procesuale, cât și în privința îndeplinirii obligațiilor procesuale.

Limba desfășurării procesului este limba română. Pentru a facilita accesul la


justiție, se recunoaște cetățenilor români aparținând minorităților naționale
dreptul de a se exprima în limba maternă în fața instanțelor de judecată,
respectiv cetățenilor străini și apatrizi care nu înțeleg sau vorbesc limba română,
dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în

12
instanță și de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede
altfel.
Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
*traducător/interpret/copii certificate

13