Nicolae Grigorescu (nascut in 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, decedat in 21 iulie 1907, Câmpina)

este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian,
devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea,
căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

În cadrul „Expoziţiei Universale” de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian
din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile
artiştilor în viaţă şi la cele organizate de „Societatea Amicilor Bellelor-Arte”.

În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la faţa
locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui
Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii,
şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate
care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra
contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie
picturală de amplă rezonanţă.

Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa
lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Pana la el pictura se afla 'intr-o stare de iconarie artificiala' (Barbu Delavrancea),

fiind dominata de neoclasicismul cu tenta romantica a lui Theodor
Aman, arta lui Gheorghe Tatarescu, ambii cu importante studii teoretice
si cu reusite in portre-tistica si in pictura istorica. Ca un raspuns la
gustul indoielnic la picturii roman-esti, Gheorghe Tatarescu influentat de
studiile facute la Roma, de tablourile lui Raphael, va realiza un tablou,
celebru astazi prin mesajul bine exprimat, Romania e reprezentata de
femei tanara care se ridica si langa ea sta un inger care cu o mana ii
indeparteaza voalul ce-i acopera capul iar cu cealalta ii arata
religia.Poza femeii ce personifica tara si simbolul 'voalului' - metaforic
suge-rand orbirea - sugereaza chemarea la viata:       Autoportret cu
bereta
Romanii traira mult timp sub imperiul unei adanci intunecimi in privinta reprezentarii
frumosului. Astfel, picturii academiste ce se va axa pe religie sau istorie' figura umana
fiind reprezentata in maniera rigida, incremenita, i se va opune prin Nicolae Grigorescu
o arta vie bazata pe viata de toate zilele ale omului simplu.

Grigorescu afirma chiar in

legatura cu acest aspect, al
punerii, al aducerii in prim
plan a simplitatii, a faptelor
comune: 'Sunt fecior de
taran si ma mandresc cu
aceasta' (1838, 15 mai) ca
mai tarziu un critic de arta,
Arsène Alexandre sa-l
numeasca in ziarul
'L'Événement': 'E un
modest, un muncitor
neobosit, un om ce nu stie
ce e reclama'.

Copila                                         Ciobanasul

De altfel, primele sale creatii si le-a vandut intr-un targ dupa ce la 10 ani intra ucenic in
atelierul pictorului Anton Chladec, ceh de origine. Desi in atelierul lui Anton Chladec
invata doar 'retete', mai tarziu va razbate tot mai bine conturata o nota personala.
Stie deja sa construiasca o figura din lumini si umbre, 'sa exprime prin tranzactii
delicate, nuantele cele mai fine ale vietii launtrice' (Mircea Popescu).
Remarcabile sunt calitatile sale de a individualiza un chip uman, de a utiliza intr-o
maniera superioara culorile.
Dupa obtinerea unei burse in Paris, (bucurie adusa de vizita lui Mihail Kogalniceanu la
manastirea Agapia), in 1861 se inscrie la 'Scoala de bele-arte' unde va parasi apoi
atelierele pentru atmosfera lipsita de orizont si de viata. Va studia pana si in muzeul
Luvrului, apropiindu-se de marii pictori in a caror opera se regaseau tendintele
innoitoare ale epocii. Se ca orienta astfel catre artisti realisti (Géricault de ex.) ce lucrau
in jurul padurii Fontainebleau si in satul Barbizon. Alaturi de acestia, Nicolae Grigorescu
se va obisnui sa realizeze lucrari in aer liber. Si-a indreptat atentia catre viata
oamenilor de la sat, spre peisaje din natura. De aici pornesc toate tablourile ce au in
prim plan chipurile de oameni din popor surprinsi in momente de zi cu zi, in mediul
casnic, in timpul muncii, in natura ('Batrana cu gastele', 'Batrana carpuind', 'Mocanul').
Intra in nebanuite amanunte, avea insusirea de a asimila . Chiar Theodor Aman
recunoscuse geniul tanarului pictor, e inraurit de noua viziune a lui Grigorescu, dovada
fiind tematica viitoarelor sale tablouri (peisaje in aer liber, teme satesti) desi Theodor
Aman intrerupe conceptia academica demodata, desi era departe de gandirea libera,
spontana a lui Grigorescu. Ucenicii lui Th. Aman - adevarati epigoni ai Renasterii -
datorita respectarii principiilor antichitatii, omiteau idealurile epocii in care traiau;
indreptandu-se spre valorile consacrate (reprezentantii unei arte deja formata) se
indreptau de realitate si de curentele novatoare.

N. Grigorescu se rupe de aceasta traditie, respinge idealurile necongruente cu epoca sa,

militand pentru o pictura vie, pentru peisaje de tara, vine sa tulbure 'domnia'
academicienilor profesori de la 'Scoala de bele-arte'.In toate tablourile sale a reusit sa
surprinda o multime de aspecte duioase, de sarbatoare,
triste, mizere:.

Car cu boi      bordeie saracacioase, femei trudite, tigani

deprimati, cersetori, tarani obositi

El isi alege motivul dar nu il idealizeaza; eu un poet al

penelului fara insa a poetiza, nu a ocolit, nu a trecut peste aspectele explodarii muncii
taranilor ('Taran de la munte', 'Taranca cu marama', 'Fetita cu basma rosie', 'Taranca
voioasa', 'Cioban cu oi'). Acest nou, simplu nu putea sa nu se fi impus atentiei. Spre
deosebire de canoanele deprinse de la mesterii straini adusi la noi in tara sau de la
scolile de arta de traditie din strainatate, pictura lui N. Grigorescu e prin excelenta noua
datorita apropierii (mai mult decat oricare dintre predecesorii sai) de oameni, de
natura. Si-a ales cu sinceritate mediul anexat firii sale, climatul prielnic formarii lui -
poporul - ce respira viata, caldura,noblete.

Cu cat inainteaza in varsta, paleta sa se simplifica, armoniile dalbe, fumurii, paloarea

mata, cretoasa iau locul jocului de culori din primele faze ale creatiei sale. Apare o
oarecare monotonie in alegerea subiectelor; desi chiar el spune : 'Repetitia in arta? Vai
de cel care, privind un lucru frumos, deci viu - caci toate lucrurile frumoase sunt vii -
privindu-l numai o data si numai dintr-un punct de vedere, crede ca l-a vazut destul!
Nici o floare nu e repetitie. Nici o unda de lumina!'.
Daca s-a resimtit o oarecare influenta in tematica tablourilor lui Theodor Aman, inrauri-
rea ce s-a exercitat asupra lui Ion Andreescu (caruia i-a realizat un tablou in care chiar
Andreescu e protagonistul), Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu a fost evidenta. Cand
admiri prea mult, tinzi sa imiti, sa te apropii tot mai mult de idealul tau. Stefan Luchian
a invatat absolut tot ce stia de la Nicolae Grigorescu. Fugea de la cursurile lui Aman si
Tatarescu, admirand tablourile lui Grigorescu.
Grigorescu vedea lumea in pete de lumina, de culoare, lumina avand rolul primordial in
opera sa, adevarata protagonistta.

Vorbea la un moment dat de unicitatea culorilor in clipa in care au fost ele surprinse:
'Pana sa le ispravesti fuge viata din ele. Toate-ti fug. Fuge expresia lucrurilor, ca s-a
unei figuri omenesti - fuge lumina si, ceea ce e mai important, fuge fragezimea
sentimentului tau, privirea, dispozitia sufletului tau de atunci, cu care n-ai sa te mai
intalnesti nici o data'.