Republica Moldova 

este un stat agrar-industrial. Agricultura este unul dintre pilonii tradiționali

pentru economia Republicii Moldova.
Un studiu realizat de Banca Mondială, arată însă că agricultura din Republica Moldova este
ineficientă, anul trecut (2011) sectorul a înregistrat o productivitate scăzută, investițiile în domeniu au
fost mici, iar costurile exagerate. Productivitatea sectorului este de 2 ori mai mică decît în
media europeană.

Structura producției[modificare | modificare sursă]

Structura producției agricole poate fi catalogată drept una relativ stabilă, care în linii generale, pentru
Moldova reprezintă 55-70% cea de origine vegetală și 30-45% de origine animală [2]. În
anul 2012 acest coraport a fost de 54.7% pentru producția vegetală, și respectiv 45.3% pentru cea
animalieră[3].

Zonare[modificare | modificare sursă]
Zona de nord a țării, este specializată în producție și prelucrare a sfeclei de
zahăr, boabe, fructe, tutun, și este caracterizată prin tratament termic relativ mare, suficient în
comparație cu zonele sudice. Mai multe precipitații (460 - 630mm). Suma temperaturilor active este
de 2750-3000 c˚. Acoperirea solului este dominată de cernoziom bogat în humus puternic.
Zona centrală este specializată în producția de struguri. Regiunea este bine încălzită de razele
solare, zona este protejată de vânturile de nord-est. Acoperirea solului este dominată de soluri
brune și soluri cenușii de pădure, suma temperaturilor active este de 3000-3100 c˚, cad 420 -
450mm precipitații anual.
Zona de sud este specializată în producția de struguri, în special struguri roșii, porumb și floarea
soarelui. Caracteristic este faptul că o mare parte a terenului este plat, acoperit cu sol cernoziomic, o
cantitate foarte mare de temperatură activă 3100 - 3300 c˚, cu puține precipitații anuale 340-370mm.

Plantele tehnice sunt reprezentate de plante cultivate si utilizate in scopuri industriale. Acestea
reprezinta materii prime in industria alimentara, industria energetica, industria textila sau in
industria tutnului si a acoolului. Principalele plante tehnice cultivate de om sunt: floarea-soarelui,
rapita, sfecla de zahar, in, canepa, hamei, tutun si soia.

Cultura plantelor furajere

Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe  aceste meleaguri si are un rol
determinant în nutritia populatiei, constituind în acelasi timp materie prima strategica pentru industria a 24324x234y
limentara.

Hranirea rationala a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot  pasuna, reprezinta factorul
determinant care pune în valoare potentialul lor  biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an
de an si de cea mai buna calitate. De aceea, cresterea animalelor, starea lor de sanatate si capacitatea productiva
depind în cea mai mare masura de asigurarea în tot timpul anului de furaje (nutreturi) bogate în diferiti  constituenti
chimici. Acestia la rândul lor sunt transformati în alte substante  plastice si energetice necesare pentru cresterea si
dezvoltarea animalului, precum si pentru formarea productiei specifice (lapte, carne, oua, lâna).

Specialistii sunt de acord ca dintre toate categoriile de nutreturi care se  folosesc în hrana animalelor cele de
origine vegetala prezinta cea mai mare importanta biologica si economica
 Plantele furajere constituie un capitol important

al fitotehniei si se subordoneaza principiilor si metodelor generale de  agrotehnica. Ele au însa particularitati

biologice, ecologice si tehnice proprii, care le deosebesc de alte plante agricole implicate în alimentatia  omului, desi
o parte din aceste sunt folosite drept furaje.

Se poate vorbi de o relatie directa plante agricole - plante furajere - alimentatia animalelor.

În acest sens se pot mentiona sursele care asigura furajele:

- plantele cerealiere si leguminoase din care se produc nutreturile

concentrate si cele grosiere (paiele, pleava, cocenii, vrejii);

- plantele agricole de la care rezulta reziduuri valoroase dupa

prelucrarea lor industriala: floarea soarelui (sroturi si turte), sfecla de

zahar (borhotul si melasa);

- plante radacinoase precum sfecla furajera, morcovul furajer, broajba si turnepsul;

plantele din grupa bostanoaselor (dovlecelul furajer) si al verzei

(varza furajera), gulia furajera;

- plantele tuberculifere: cartoful si topinamburul;

- plantele oleaginoase: floarea soarelui si rapita.

- plantele furajere propriu-zise, care produc nutretul verde, fânul si

silozul.

Clasificarea plantelor furajere .

În situatia actuala a agriculturii, când septelul de animale s-a înjumatatit si suprafata cu furaje a  scazut
dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar, îndeosebi  pentru exploatatiile agricole mici care detin un
numar redus de animale.

Producatorul agricol si în acelasi timp crescatorul de animale trebuie sa stie  sa aleaga si sa cultive, pe mica
lui parcela de pamânt, acele plante furajere  strict necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate si la
conditiile locale de sol si clima.

Burcea P. si Ignat Al. (1974) grupeaza plantele si culturile furajere în  mai multe categorii dupa urmatoarele
criterii:

- durata ciclului biologic: anuale, bianuale, perene;

- epoca de semanat: de primavara, de toamna, în miriste;

- modul de cultura: culturi simple (pure), culturi mixte, în ogor

 propriu, în miristi, culturi intercalate (porumb cu dovlecei);

- produsul obtinut: tulpina, frunze, fruct, radacini, tuberculi;

- scopul cultivarii: pentru masa verde, fân, siloz, boabe;

- caracteristicile botanice

Clasificarea botanica a plantelor furajere, cuprinde acele plante a caror  productie se foloseste în întregime
ca nutret pentru animale, fie în stare verde sau murata (siloz), fie uscata sau sub forma de fân:

- gramineele anuale: porumbul, orzul, ovazul, secara, grâul, sorbul,

iarba de sudan, meiul, dughia;

- gramineele perene: raigrasul, galomatul, paiusul de livezi,

timoftica, obsiga;

- leguminoasele anuale: soia, mazarea, mazarichea, bobul, lupinul;

- leguminoasele pere ne: lucerna, trifoiu, sparceta, ghizdeiul;

- tuberculifere si radacinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de

zahar, morcovul furajer, napii de miriste;

- bostanoasele: pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul;

- alte plante: floarea soarelui, rapita, varza furaje ra, gulia furajera;

Conveierul verde.

Resursele vegetale furajere permit ca în  orice exploatatie agricola, în cadrul asolamentului, sa se

organizeze un conveier verde, adica o succesiune de culturi în decursul unui an, care  sa contribuie la o alime ntare
sustinuta si echilibrata a animalelor care se cresc.

Prin acest sistem de culturi animalele sunt asigurate permanent cu nutret  verde, proaspat. Important este ca
recoltarea plantelor folosite în conveier sa  fie astfel esalonate, încât sa se obtina treptat, pe masura cerintelor de
hrana a animalelor.

Se deosebesc trei tipuri de conveier:

a) artificial în regiunile secetoase, lipsite de pajisti naturale, unde

conveierul verde este alcatuit din plante cultivate, dintre care doua

treimi sunt plante de nutret anuale, iar restul plante perene (de

exemplu lucerna);

b) natural în regiunile umede, unde pajistile naturale sunt suficiente si  de buna calitate; baza
conveierului verde o formeaza pasunile si

otava fânetelor; acesta este un conveier natural;

 c) mixt în regiunile mai putin umede, unde exista pajisti naturale, dar  are nu satisfac decât partial
necesarul de nutret verde; conveierul are  un caracter mixt: o parte din necesar este satisfacuta de
productia pajistilor naturale si alta parte din productia plantelor cultivate.