Unitatea de învăţare 1.

Organizaţia – sistem deschis definit ca support în procesul de

dezvoltare software.

Obiective:
Studenţii se familiarirează cu parcurgerea riguroasă a etapelor din cadrul metodelor de
dezvoltare software și dobăndesc cunostinte privind:
. organizaţia în viziune sistemică
. produsul software - componentă a unui sistemului informatic
. modele şi metode utilizate în dezvoltarea sistemelor informatice

1.1 Organizaţia în viziune sistemică

Etapa actuală este etapa în care economia mondială a trecut de la societatea predominant
industrială la societatea informaţională, guvernată de un set nou de reguli, în care tehnologiile
digitale permite accesarea, procesarea, stocarea şi transmiterea informaţiilor. Complexitatea
activităţilor desfăşurate la nivelul organizaţiilor reclamă o viziune sistemică, în care fiecare
componentă este parte a unui întreg.
În cadrul teoriei generale a sistemelor, disciplină ştiinţifică care elaborează principiile
metodologice de investigare a sistemelor, care asigură o bază formal metodologică unitară de
cercetare, un loc important îl ocupă sistemele deschise, sisteme ce pot realiza o stare de echilibru
dinamic cu mediul exterior. Organizaţiile în cadrul cărora se desfăşoară activităţi economice sunt
considerate sisteme deschise (fig. 1).

SISTEM DECIZIONAL

Informaţii Decizii

SISTEM INFORMATIC MEDIUL

EXTERIOR
Date Ordine
Fig. 1
SISTEM OPERAŢIONAL

. sistemul informatic este un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi echipamente

electronice de calcul care permit culegerea, transmiterea şi prelucrarea datelor, sistematizarea,
analiza, difuzarea şi valorificarea informaţiilor.
1.2 Produsul software - componentă a unui sistemului informatic

Evidenţierea structurii generale a unui sistem informatic se obţine pornind de la funcţia

acestuia de a prelucra datele în vederea obţinerii informaţiilor necesare unei desfăşurări normale
a activităţilor într-o organizaţie. Principalele componente sunt: intrări, prelucrări, ieşiri.
Dintre componente, setul de programe utilizat pentru efectuarea prelucrărilor ocupă un
loc important, impunând contextul de utilizare, organizarea şi funcţionarea celorlalte
componente. Cunoscut sub denumirea de produs program, produs informatic sau produs
software, pentru mulţi autori substituie noţiunea de sistem informatic. Din punct de vedere
structural, cuprinde două elemente fundamentale: date şi prelucrări (Wirth N-Prentice Hall,
EngleWood Cliffs, 1976):
Structuri de date + Algoritmi de prelucrare = Produs software
Un produs software poate reprezenta un program ce rezolvă anumite probleme, un
sistem de operare, un compilator, un program utilitar, un mediu de operare, un mediu de
programare, un mediu de rezolvare, o platformă, o procedură, un program editor, un generator de
programe, un program ativirus, un document HTML/PHP/ASP, un program de e-mail, un
browser, etc.

În cadrul unei organizaţii, necesitatea unei viziuni unitare asupra activităţii

desfăşurate impune înglobarea produsele software într-un sistem informatic. Metodele de
dezvoltare software sunt astfel incluse în metodele de dezvoltare ale sistemelor informatice.

1.3 Modele şi metode utilizate în dezvoltarea sistemelor informatice

Activitatea complexă de dezvoltare a unui sistem informatic presupune împărţirea lui în

subsisteme, gruparea activităţilor pe etape, faze şi activităţi specifice. Ea începe cu momentul
deciziei de realizare a noului sistem şi durează pâna la momentul deciziei de înlocuire al lui. Se
pot derula strict secvenţial, sau pot exista reveniri la etapa anterioară (chiar la prima etapă), în
funcţie de rezultatul validărilor intermediare.
Perioada de timp cuprinsă între momentul iniţierii unui sistem informatic şi momentul
scoaterii lui din funcţiune este cunoscută în literatura de specialitate ca fiind ciclul de viaţă al
sistem informatic.
Ordinea şi felul în care se parcurg etapele se regăseşte în literatura de specialitate sub
numele de modele ale ciclului de viaţă al dezvoltării sistemelor.

modele
Dintre modelele ciclului de viaţă care au ocupat un loc important în teoria sistemelor la
vremea când au fost definite, şi ale căror avantaje au fost preluate chiar şi de cele mai actuale
modele, se pot menţiona modelul cascadă şi modelul spirală.
Modelul cascadă (Waterfall) a fost elaborat la începutul anilor 1970, de către W.W. Royce.
Ciclul de viaţă este descompus în faze secvenţiale, structurate în activităţi şi subactivităţi.
Trecerea la etapa următoare presupune parcurgerea în întregime a celei curente.
Avantaje:
• fiecare etapă este însoţită de documentare şi se încheie cu verificarea soluţiei oferite ;
• prin ordonarea şi delimitarea clară a fazelor, se obţine un control total al fazelor ;
• este uşor de însuşit de către membrii echipelor de analiză şi proiectare .
Dezavantaje:
• respectarea ordinii secvenţiale a etapelor nu este întotdeauna conformă cu realitatea ;
• necesitatea parcurgerii integrale a etapelor anterioare duce la prelungirea timpului de
realizare al sistemului ;
• nu ia în calcul eventualele schimbări intervenite pe parcurs .
Datorită acestor dezavantaje, în timp au fost propuse variante îmbunătăţite, acceptând
reluarea pasului anterior ( waterfall model with back flow) sau reluarea de la faza iniţială ( „Da
Capo” waterfall model), permiţând astfel corectarea erorilor ivite pe parcurs.
Modelul spirală a fost eleborat de B. W. Boehm, în 1988. Dezvoltarea sistemului se face în
spirală. Pentru fiecare nivel se face analiza riscului şi se construiesc prototipuri succesive. La
fiecare iteraţie sunt reluate fazele de dezvoltare, ce includ simularea şi testarea prototipului,
determinarea şi validarea cerinţelor rezultate din testare, planificarea ciclului următor,
regăsindu-se modelul cascadă. După efectuarea studiilor de fezabilitate, sistemul se realizează,
se integrează şi se instalează în varianta modelului cascadă.
Condiţionat de profesionalismul echipei de dezvoltare, avantajul acestui model constă în
faptul că oferă posibilitatea evaluării riscurilor în diferite momente.

metode
Parcurgerea ciclului de viaţă al unui sistem informatic se face conform unei metode,
definită printr-un proces şi un sistem de notaţie.
▪ procesul specifică activităţile efectuate pentru conceperea modelelor, ordinea în care se execută
şi modul lor de corelare.
▪ sistemul de notaţie precizează conceptele şi regulile de reprezentare a modelelor.
Într-o primă clasificare, metodele pot fi grupate în metode hard şi metode soft.
. metodele hard pun accentul pe abordarea ştiinţifică şi consideră că realitatea, independentă de
oameni, poate fi modelată, înţeleasă şi transformată în funcţie de dorinţele acestora. Consideră că
toate problemele pot fi formalizate pe baze matematico-logice şi acordă proiritate datelor,
funcţiilor şi proceselor.
. metodele soft încearcă să rezolve probleme legate de aspectele sociale ale dezvoltării
sistemelor, de cerinţele utilizatorilor. Din punctul lor de vedere, analistul se confruntă cu situaţii
problemă şi nu cu probleme clar definite şi gata de rezolvare. Măsurile luate într-o situaţie sunt
rezultatul schimbării organizaţionale, analistul de sistem fiind văzut nu ca un expert în domeniu
ci ca un agent al schimbării, capabil să-i stimuleze pe ceilalţi în obţinerea unor noi percepţii
asupra contextului problemei.
În funcţie de obiectivele propuse, la definirea sau reproiectarea unui sistem informatic,
există:
. metode orientate-funcţii ( metode ale descompunerii funcţionale );
. metode orientate-proces (metode ale fluxurilor de date);
. metode orientate-date (metode orientate spre informaţii);
. metode orientate-obiect (iau în calcul în principal evenimentele la care trebuie să răspundă
sistemul).
În funcţie de modalitatea în care este perceput sistemul, există:
. metode de analiză şi descompunere ierarhică (funcţională);
. metode de analiză şi reprezentare orientată-sistemic ;
. metode de analiză şi proiectare orientată-obiect.
Dintre acestea cele mai des utilizate în practică sunt metodele sistemice şi metodele
orientate obiect:
▪ medodele sistemice reprezintă cea de-a doua generaţie a metodelor de analiză şi
proiectare. Bazându-se pe teoria generală a sistemelor, în cadrul acestor metode, datele şi
prelucrările asupra datelor sunt modelate şi studiate independent. Împreună formează un sistem.
Axându-se pe conceptul de bază de date, care oferă coerenţă şi elimină redundanţele, metodele
sistemice acordă prioritate datelor faţă de prelucrări. Dezavantajele acestor metode rezultă din
existenţa deficienţelor în modelarea prelucrărilor, în prezenţa unor discordanţe între modelele
datelor şi cele ale prelucrărilor.
Metodele sistemice respectă cele trei nivele de abstractizare introduse prin metodologia
ANSI/SPARC: conceptual, logic şi fizic. Există astfel următoarele modele:
pentru date:
• model conceptual al datelor
• model logic al datelor
• descriere fizică a datelor
pentru prelucrări:
• model conceptual al prelucrărilor
• descriere logică a prelucrărilor
• descriere fizică a prelucrărilor
Principalele metode sistemice sunt: MERISE, AXIAL, Information Engineering.
▪ metodele orientate obiect reprezintă cea de-a treia generaţie, utilizate astăzi în cazul
sistemelor cu comportament dinamic, dependent de timp. Se definesc entităţi de sine stătătoare,
în care sunt încapsulate datele (proprietăţi) şi prelucrările prin care este implementat
comportamentul lor (operaţii).
 Avantajul acestor metode rezultă din faptul că oferă posibilitatea reutilizării
componentelor. Existând o integrare mult mai bună a datelor cu prelucrările, aduc o rezolvare
coerentă a aspectelor dinamice. Dezavantajul este însă că nu întotdeauna modelarea corespunde
realităţii reprezentate.
Cele mai utilizate metode sunt: Object Modeling Technologie (OMT), Object Oriented
Design (OOD). Succesul utilizării metodelor orientate obiect a determinat definirea unui limbaj
standard de modelare, Unified Modeling Language.
Indiferent de particularităţi, o metodă de dezvoltare a sistemelor informatice poate fi
definită ca un ansamblu de procedee folosite în vederea realizării unui sistem de programe ce
evidenţiază structura şi funcţionalitatea sistemului real. Rezultatul este concretizat într-un
ansamblu de documente de concepţie, de programe şi de tehnici de testare, care:
. propun un demers, distingând etapele de dezvoltare în ciclu de viaţă al sistemului;
. apelează la modularizare, reutilizare, abstractizare;
. propun formalisme (limbaje) şi tipuri de documente (modele) care facilitează comunicarea,
organizarea şi verificarea.

Exemple:
RAD – Rapid Aplication Develoment
RUP – Rational Unified Process
2TUP – Two Track Unified Process
XP - eXtreme Programming
Metodele de dezvoltare dezvoltare a sistemelor informatice acoperă întregul ciclu de
viaţă al sistemului: specificarea cerinţelor, analiza şi proiectarea, implementarea,
testarea şi documentaţia. La sfârşitul fiecărei iteraţii se reevaluează priorităţile
proiectului.
De exemplu, în cazul Rational Unified Process, ciclul de dezvoltare este prezentat în
figura următoare:
Teste finale:
. Prezentaţi diferite puncte de vedere prezente în literatura de specialitate privind
delimitarea etapelor din ciclul de viaţă al unui sistem informatic.
. Prezentaţi metoda Merise, ca metodă reprezentativă pentru metodele sistemice
utilizate în informatica de gestiune.
. Prezentaţi o metodă orientată obiect utilizată în dezvoltarea produselor software.
. Comentaţi câteva avantaje ale utilizării metodelor sistemice.
. Comentaţi câteva avantaje ale utilizării metodelor orientate obiect.
. Prezentaţi asemănări şi deosebiri între metodele sistemice şi metodelel orientate
obiect.