Sunteți pe pagina 1din 3

Test 15

Subiectul 1. Drepturile și libertățile fundamentale.

1.1. Noțiunea de drepturi și libertăți.

Drepturi şi libertăţi fundamentale – ansamblu al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor consacrate prin


Constituţie în vederea asigurării şi liberei manifestări a lor. Cetăţenii sânt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Drepturile
fundamentale sunt acele drepturi subiective indispensabile pentru viața, demnitatea și libera dezvoltare a
personalităților umane drepturi stabilite prin constituţie şi garanţie prin constuţie şi legi.

1.2. Clasificarea drepturilor și libertăților.

Există 3 generații de drepturi și libertăți fundamentale ale omului:

1) drepturile şi libertăţile civile, politice (libertăţile individuale mai ales) au apărut ca măsuri de protecţie
a individului contra violenţei şi arbitrariului guvernanţilor, ca revendicări ale unei poziţii juridice egale în
faţa legii

2) drepturile sociale, economice şi culturale – drepturile din a doua generaţie – între care s-au inclus
îndeosebi dreptul la muncă, dreptul la educaţie, dreptul la asigurare materială de bătrâneţe, boală sau
incapacitate de muncă. Dacă drepturile juridice şi politice nu presupuneau, în principiu şi acţiuni concrete
din partea statului în afara obţinerii în faţa libertăţii persoanei (erau şi mai sunt numite şi drepturi
negative) drepturile sociale, economice şi culturale implică din partea statelor acţiuni, măsuri, garanţii
materiale

3) drepturi universale.

Clasificarea drepturilor după conținut:

1) drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice amestec din
afara - dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului si
resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea constiintei, dreptul la
informatie

2) drepturi social-economice - drepturi care au drept obiect asigurarea dezvoltarii materiale sau culturale a
cetatenilor - dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva dreptul la proprietatea
privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o
autoritate publica, liberul acces la justitie

3) drepturi politice - drepturi care au drept obiect exclusiv asigurarea participarii cetatenilor la conducerea
statului - dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau nationale, de a vota in
cadrul referendumurilor, etc.

4) drepturi social-politice - se caracterizeaza prin faptul ca pot fi exercitate de cetateni, la alegerea lor, atat
in vederea participarii lor la conducerea de stat, cat si in scopul asigurarii dezvoltarii lor materiale sau
culturale - libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de
petitionare.

5) drepturile garanţii - dreptul de petiţionare; dreptul celui vătămat într-un drept al său printr-un act legal
al unui organ de stat de a cere organelor competente, în condiţiile prevăzute de lege, anularea actului şi
repararea pagubei.

1.3. Enumerați îndătoririle fundamentale.

Îndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii cărora societatea, la un anumit moment, le atribuie o valoare
mai mare, valoare ce se reflectă în regimul juridic special ce li se atribuie. Deci, din ansamblul de
obligaţii pe care un cetăţean le poate avea, reieşind din raporturile în care acesta intra, numai unele au
valoare de îndatoriri fundamentale Trăsăturile caracteristice: 1)sunt obligatorii 2) se reglementeaza în
legea supremă 3) se aplică forţa coercitivă în caz de nerespectare. Îndatoririle fundamentale a cetăţeanului
formează obiectul capit. 3 din titlu 2 al Constitutiei RM. Îndatoririle se clasifică în:

a) Obligaţii fundamentale faţă de stat: 1) respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi - o obligaţie


elementară ce revine tuturor persoanelor domiciliate sau rezidente în Moldova, indiferent dacă sunt
cetăţeni moldoveni, străini sau apatrizi. 2) devotamentul (fidelitate) faţă de ţară - obligativitatea depunerii
jurământului de către cetăţenii cărora li s-au încredinţat funcţii publice 3) apărarea patriei - obligativitatea
serviciului militar 4) îndatorirea la contribuţii financiare – obligativitatea plății impozitelor și taxelor.

b) Îndatoririle fundamentale destinate să asigure conveţuirea paşnică a cetăţenilor şi persoanelor aflate pe


teritoriul statului: 1) exercitarea cu bună credinţă a drepturilor este opusul atât al abuzului de drept, cât şi
al fraudei de lege 2) protecţia mediului înconjurător, ocrotirea monumentelor, care sunt reglementate în
art. 59 din Constituţia Republicii Moldova.

Subiectul 2. Statul de drept.

2.1. Noțiunea statului de drept.

Stat de drept - stat organizat pe baza principiului separaţiei și colaborării puterilor în stat, care garantează
independenţa reală a justiţiei şi are drept scop promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, unde justiția are independența reală, unde este garantată supremația legii și sunt respectate
drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ion Deleanu menţionează că statul de drept semnifică
subordonarea statului faţă de drept; este statul care îşi subordonează acţiunea sa asupra cetăţenilor
regulilor care determină drepturile acestora; statul de drept este un sistem de organizare în care ansamblul
raporturilor sociale şi politice sunt subordonate dreptului; este statul legat prin drept, care respectă
dreptul, în care puterea e subordonată dreptului, toate manifestările statului fiind legitimate şi limitate prin
drept; statul de drept înseamnă limitarea puterii prin drept; statul de drept înseamnă garanţii fundamentale
libertăţilor publice, protecţia ordinii legilor; statul de drept implică existenţa regulilor constituţionale care
se impun tuturor; este statul în măsură să concilieze libertatea şi autoritatea; statul de drept este ordinea
juridică ierarhizată şi sistematizată; el semnifică o concepţie cu privire la putere; el este mai puţin un stat,
cât mai ales o mişcare de raţionalizare şi de ordonare etc.

2.2. Condițiile statului de drept.

Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea
constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.
Statul de drept presupune existenţa unei aşezări politice bazate pe separaţia puterilor statului, adică pe un
sistem de ―frâne şi contragreutăţi‖, capabil să împiedice organele publice să abuzeze de atribuţiile cu
care au fost investite. Instaurarea şi aprofundarea unei autentice şi reale democraţii reprezintă unica
ambianţă a statului de drept. statul de drept este incompatibil cu regimurile politice nedemocratice sau
antidemocratice. Determinările democraţiei sunt:
- universalitatea participării la rezolvarea problemelor publice;
- consacrarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor publice şi private;
- pluralismul social;
- aplicarea principiului majorităţii în activitatea deliberativă a organelor colegiale;
- descentralizarea administrativă şi realizarea autonomiei autorităţilor locale;
- instituţionalizarea puterii populare şi promovarea unor mijloace adecvate de exprimare a acesteia (vot
universal, egal, direct şi secret, referendum, iniţiativă legislativă populară ).
Instituţionalizarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţeanului constituie baza a
statului de drept. Ordinea juridică coerentă şi ierarhizată – ca condiția statului de drept – presupune, pe de
o parte, articularea în sistem a normelor ce alcătuiesc dreptul, iar, de pe alta, consecinţa logică a celei
dintâi, stabilirea unor raporturi de complementarietate şi de conformitate între elementele sistemului
juridic normativ. La fundamentul sistemului juridic normativ într-un stat de drept se află două principii:
principiul legalităţii şi principiul constituţionalităţii. Principiul legalităţii – poate fi exprimat prin două
cerinţe: ordonarea normelor juridice într-un sistem unic şi unitar, armonios şi ierarhizat; respectarea
regulilor de drept de către toate subiectele: autorităţi publice, persoane fizice sau juridice. Principiul
constituţionalităţii – cumulează şi articulează mijloacele juridice având ca scop asigurarea conformităţii
regulilor dreptului cu Constituţia.
2.3. Argumentați rolul controlului constituțional într-un stat de drept.
Asigurarea suprematiei constitutiei nu poate si nu trebuie sa ramana un simplu principiu al ordinii
constitutionale, ci este necesara existenta unui sistem de garantii , in masura sa permita ca intr-adevar
constitutia sa se manifeste ca actul normativ cu forta juridica suprema. Afirmarea suprematiei constitutiei
implica existenta unor mecanisme de control al conformitatii legilor cu constitutia. Este deci necesara
asigurarea controlului constitutionalitatii legilor, a regulilor juridice subordonate. Controlul
constituţionalităţii legilor presupune verificarea conformităţii actelor normative conţinutului Constituţiei.
Sunt bine definite două modele ale acestui control: cel “american‖, care conferă instanţelor judecătoreşti
obişnuite controlul constituţionalităţii legilor; cel “austriac‖, devenit apoi „european‖, care conferă acest
control unor organe speciale şi specializate (curţii sau tribunalelor constituţionale). Rolul ocntrolului
constituționalității legilor într-un stat de drept rezidă în garantarea respectării imperativelor
constituționale, prin declararea fără efect a legilor sau a dispoziţiilor legale ce contravin Constituţiei,
instituția dată având drept scop primordial apărarea societăţii civile împotriva exceselor și arbitrariului
legislativului şi executivului, contrare spiritului Constituției. Controlul constituționalității legilor înainte
de intrarea lor în vigoare reprezintă un control abstract şi se bucură de anumite avantaje: permite
înlăturarea conflictelor constituţionale până la intrarea legii în vigoare; reduce termenul de sesizare şi
examinare; este o formulă care pune într-o anumită relaţie suveranitatea parlamentară cu revizuirea
juridică şi nu încalcă prestigiul legiuitorului; contribuie la stabilitatea legislativă şi, astfel, înlătură
urmările negative ce pot apărea în urma controlului posterior în cazurile în care legile sunt recunoscute
neconstituţionale. Importanța controlului constituționalității legilor într-un stat de drept se manifestă prin
faptul că el asigură garantarea separației și echilibrului puterii în stat, respectarea și protecția drepturilor
fundamentaleale omului, exprimarea eficientă a opiniei opoziției. Legiutorul este si el supus greselii, ca
insasi constitutia este interpretabila, ca si aceasta are lacunele ei, ca inexistenta controlului
constitutionalitatii legilor lasa loc instabilitatii juridice si confuziilor de fapt.

S-ar putea să vă placă și