Sunteți pe pagina 1din 2

București, 03 decembrie 2018

SĂRBĂTORI FĂRĂ DIETĂ


Cinci sfaturi-cheie de la Dr. Laura Ene, autoarea cărții CAPCANELE DIETELOR

Ne putem bucura de deliciile de la mesele de sărbători fără vinovăție și fără frustrări? Dr. Laura Ene, medic
primar în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, autoarea cărții Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață?
(Editura ALL, 2018), ne-a oferit soluții neașteptate. În urma întâlnirii de la Cărturești Verona cu Dr. Laura Ene,
au rezultat câteva reguli prietenoase cu poftele specifice sărbătorilor de iarnă, dar și cu silueta. Sfatul
doctorului este ca, în această perioadă de belșug alimentar, să ne propunem menținerea greutății actuale, nu
scăderea în greutate.

Regula nr. 1: Nu întâmpina niciodată mesele festive cu stomacul gol!


Indiferent dacă ești gazdă sau invitat, apelează la acest truc. Evită să te înfometezi cu gândul la ospățul care
te așteaptă, din cauză că foamea și pofta, într-o strânsă alianță, devin cei mai mari inamici ai siluetei tale.
Începe-ți ziua cu un mic dejun normal și respectă-ți orele de masă din ziua respectivă, chiar dacă mănânci
totuși mai puțin. Astfel, la petrecere îți va fi mult mai simplu să alegi cu grijă și calm alimentele.

Regula nr. 2: Mănâncă ce ți-ai pus în farfurie, în loc să ciugulești de pe masă!


Chiar dacă aparent ciugulitul pare o variantă mai puțin consistentă, de fapt nu vei reuși decât să te păcălești cu
privire la cantitatea de mâncare consumată. Ia-ți o farfurie normală și pune-ți câte o bucățică din tot ceea ce îți
face cu ochiul de pe masă. Mai pune-ți maxim o porție din ceea ce ți-a plăcut cel mai mult din preparatele pe
care le-ai gustat.

Regula nr. 3: Savurează din plin fiecare gură de mâncare!


Amintește-ți să te bucuri de ceea ce mănânci și nu confunda mesele festive cu o cursă de umplut stomacul
contracronometru. Ia bucăți cât mai mici de mâncare, mestecă bine fiecare îmbucătură, savurează, înghite și
abia apoi ia următoarea înghițitură. Din când în când, mai lasă tacâmurile jos, apoi întoarce-te cu plăcere la
ritualul mesei.

Regula nr. 4: Alege alimente tradiționale, specifice sărbătorilor de iarnă!


Cu alte cuvinte, aceasta este modalitatea prin care îți poți cheltui caloriile pe ceva deosebit, economisind
atunci când vine vorba despre cartofi, orez, pâine, brânză. Alimentele pe care le consumi în mod obișnuit îți
stau la dispoziție în oricare zi a anului, dar sarmalele, cozonacul, toba sau alte preparate tradiționale sunt
alegerile potrivite pentru mesele de sărbătoare.

Regula nr. 5: Poartă haine ajustate pe linia corpului!


Renunță la varianta aparent confortabilă a hainelor largi purtate acasă sau în vizitele de sărbători. Îmbracă-te
cu haine mai degrabă strâmte, dar confortabile, care să urmărească subtil silueta, și poartă o curea în talie,
care să te atenționeze când exagerezi cu mâncarea. Renunță la obiceiul de a desface un nasture la blugi
pentru a face loc unei cantități mai mari de mâncare.

Laura Ene are o experiență de peste 15 ani în domeniul diabetului și nutriției, timp în care a ajutat peste
10.000 de pacienți să învețe să mănânce sănătos, să-și schimbe stilul de viață, să slăbească și să se mențină.
Convinsă că o stare bună de sănătate se desăvârșește la intersecția dintre minte, corp și spirit, a explorat și
latura emoțională a meseriei sale. Astfel, studiile sale medicale sunt completate de cursuri și formări în
domeniul psihologiei și al psihoterapiei, ceea ce îi conferă statutul de pionier în domeniul psiho-nutriției. Prima
sa carte, Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață, reprezintă un cadou minunat pentru persoanele
dragi preocupate de sănătate și nutriție și poate fi achiziționată de pe www.all.ro cu o super slăbire de preț de
50%. Acest ghid practic de bună purtare cu propriul corp și cu emoțiile tale te va ajuta nu numai să faci pace
cu cântarul, ci şi să te eliberezi definitiv de foame și de frustrare. În plus, vei descoperi cum să îți satisfaci toate
poftele, într-un mod inteligent și sănătos.

Laura Ene este co-fondatorul Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!” și medic expert în cadrul Clinicii de
Nutriție Kilostop, ambele parteneri ai evenimentului pe care Editura ALL l-a organizat ca un preambul la
sărbătorile de iarnă.