Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Economie și Finanțe

Referat la
Reglementarea prețurilor și masei monetare
Tema,,Stabilirea Prețurilor la produsele agriclole.''

A elaborate Mirauța Liviu

Coordonator Hortopan Doina
Catedra Administrarea Afacerilor

Chișinău 2019
 1.CONCEPTUL DE PREŢ

De la începutul întroducerii în limbajul economic termenului de preţ i s-

au atribuit sensuri variate, dar toţi cei care l-au însuşit şifolosit au intuit faptul că preţul măsoară
ceva.Sub aspect economic prețul reprezintă reflectarea bănească a valorii bunurilor sau
serviciilor, comparate și corelate prin prisma cantității, calității și a altor criterii.
În practica economică se întâlnesc două mari categorii de prețuri: prețuri de aprovizionare (preț
de achiziție, preț negociat, preț cu ridicata, preț de import, preț de livrare al importatorului, preț
de vânzare al firmei de comerț cu ridicata, prețul bursei) și prețuri de vânzare (prețul de vânzare
al producătorilor, al importatorilor, al firmelor de comerț cu ridicata și cu amănuntul).Nivelul
prețului depinde de raportul dintre cerere și ofertă, de gradul de utilitate, de calitatea și
accesibilitatea sau raritatea produselor.
Probleme specifice ale formarii preturilor produselor agricole
 Agricultura a jucat din totdeauna un rol de prima marime in dezvoltarea economiei nationale.
- Prin natura si specificul activitatii pe care o desfasoara, agricultura participa la satisfacerea unor
nevoi multiple de ordin economic si social ale tarii. In primul rand, este garantul asigurarii.
securitatii alimentare, a independenței economice a tarii.
- Agricultura are un rol hotarator in cresterea nivelului de trai material al populatiei. Abundenta
de produse agricole reprezinta conponenta esentiala a bunastarii populatiei de la orase si sate.
- De nivelul rezultatelor din agricultura depinde nivelul de dezvoltare a ramurilor industriale.
Rolul agriculturii in aceasta directie consta in asigurarea materiilor prime pentru industriile
prelucratoare - alimentara, usoara si farmaceutica si in participarea crescanda la consumul
produselor din ramurile industriale, producatoare de mijloace fixe si circulante pentru agenti
economici din mediul rural, ca si a produselor - bunuri de larg consum - furnizate de alte ramuri.
- Prin cantitatea, calitatea si sortimentul produselor pe care le realizeaza, agricultura participa la
dezvoltarea schimburilor economice dintre oras si sat, ca si la dezvoltarea schimburilor
economice pe plan extern.
- Agricultura ca singura ramura regeneratoare de energie, participa la dezvoltarea potentialului
energetic al tarii.
Sunt numai cateva din considerentele care atesta rolul major al acestei ramuri a productiei
materiale in cresterea si dezvoltarea economica de ansamblu a tarii. Ele justifica pe deplin
inscrierea dezvoltarii agriculturii intre prioritatile de baza, fundamentale ale dezvoltarii actuale si
viitoare a economiei nationale, ale programului de strategie si reforma, privind trecerea si
infaptuirea economiei de piata.

Agricultura are o serie de particularitati:

Jocul normal al ofertei si cererii antreneaza fluctuatii de pret, pentru aceasta statul este obligat sa
organizeze un sistem de sustinere a preturilor si pietelor produselor agricole;
Prezinta fluctuatii de productie de la un an la altul, ceea ce duce la aparitia unor supraproductii,
dar si la productii insuficiente;
Inelasticitatea generala a cererii de produse agricole(efect King):

· un deficit de recolta la un anumit produs cu cerere inelastica face sa creasca pretulproportional
cu cresterea valorii recoltei;
· recolta buna duce la scaderea pretului siva antrena o diminuare a veniturilor producatorilor.
folosirea metodelor agrotehnice avansate conduc la cresterea recoltelor, iar statul trebuie sa
asigure sustinerea nivelului garantat al pretului.
Statul intervine prinurmatoarele parghii:
 Rolul polifuncţional al agriculturii în dezvoltarea durabilă  a societăţii devine tot mai evident în
ultimii ani. Acest fapt se datorează  în mare măsură    intervenţiei directe dintre societate  şi
resursele naturale, care servesc pentru îndestularea necesităţii oamenilor în hrană, apă, haine şi
alte bunuri pentru existenţa lor. Nerespectarea legităţilor de funcţionare a ecosistemelor naturale
prin intervenţia umană, fără  a  ţine cont de posibilităţile  şi particularităţile    funcţionării lor, a
dus  şi continuă  să  ducă  la un disbalanţ  considerabil în natură, inclusiv cu manifestarea tot mai
pronunţată  a efectului de încălzire globală.
Ponderea agriculturii în PIBul Republicii Moldova a scăzut vertiginos în ultimii 10 ani – de la
28‐ 30% în anul 2000 până  la 12‐15% în ultimii ani. Concomitent a scăzut  şi ponderea
agriculturii în ocuparea forţei de muncă – de la 50%pînă la 27‐28%. De menționat,
că această scădere pe parcursul ultimilor 10‐ 15 ani  este cu mult mai bruscă comparativ cu alte 
ţări din regiune (Georgia, Belarusi, Azeirbajan  ş.a.). Migraţia populaţiei a creat un deficit real de
braţe de muncă la sate. Ponderea populaţiei rurale în totalul populaţiei R. Moldova  a rămas la
nivelul 50‐57% în ultimii 20 ani, fiind de 50% în anul 2012. Sectorul agrar dispune de cele mai
mici venituri medii lunare comparativ cu alte ramuri a economiei (de la 500‐ 600 lei în 2004
până la 1200‐1800 lei în 2011).
Republica Moldova dispune de unul din cele mai înalte nivele de folosire a terenurilor agricole.
Ponderea terenurilor arabile în totalul terenurilor agricole constituie 70‐72% . Productivitatea
culturilor agricole este relativ mică comparativ cu ţările UE, inclusiv ţările noi membre a UE
. Ponderea sectorului agrar în totalul investiţiilor în mijloace fixe rămâne destul de mic pe
parcursul ultimilor 10 ani – 5  ‐10%. Deficitul de finanţe pentru acoperirea necesarului   de
finanţare în agricultura Moldovei rămâne destul de înalt (60‐70%). Cu regret balanţa
comercială în ultimii ani are un trend negativ, deoarece importurile produselor agroalimentare a
crescut brusc comparativ cu exportul lor. În exportul produselor agroalimentare din R. Moldova
domină  băuturile alcoolice (ponderea lor a scăzut de la 45% în a. 2000 până la 22‐23% în 2012),
fructe şi nuci, seminţe şi fructe oleaginoase ş.a.   
Republica Moldova este unica ţară în lume cu aproximativ 80% din teritoriu său ocupat de
soluri cernoziomice.   
Sursa majoră  de apă  disponibilă  pentru irigare este apa din rîurile Nistru (57%)  şi Prut
(10%). Restul (33%) în părţi echivalente reprezintă râuri şi lacuri interne utilizabile şi ne
utilizabile pentru irigare.   Impactul secetelor asupra productivităţii culturilor agricole este
enorm, în special, în regiunile de sud a Republicii Moldova. Strategia de dezvoltare a
agriculturii  şi mediului rural până  în anul 2020 prevede următoarele direcţii prioritare:  
1. Sporirea competitivităţii agriculturii şi industriei alimentare;
2. Asigurarea gestiunii durabile a resurselor naturale;
3. Îmbunătăţirea nivelului de trai în mediul rural.
Sectorul agrar rămâne unul din cele mai afectate sectoare la schimbările climatice atât în mod
direct cât  şi indirect. Vulnerabilitatea sectorului agrar creşte ca rezultat al fluctuaţiilor în
regimurile de temperaturi şi precipitaţii:  
 manifestarea tot mai frecventă a secetelor atmosferice şi pedologice cu reducerea ulterioară  a
nivelului de producţie;
 reducerea nivelului apelor subterane şi apariţia tot mai frecventă a stresului de apă;
 creşterea riscului de reducere a biodiversităţii ca rezultat al creşterii evapotranspiraţiei;
 răspândirea noilor boli şi dăunători pentru plante şi animale, dar şi majorarea pericolului de
infestare cu cele deja existente din cauza condiţiilor mai favorabile de supraviețuire a lor;
 riscul inundaţiilor şi pericolul răspândirii bolilor infecţioase pentru oameni, plante şi animale;  
 creşterea pericolului de compromitere tot mai frecventă  a semănăturilor de toamnă, a copacilor
fructiferi şi viţei de vie din cauza lipsei covorului de zăpadă pentru o perioadă mai
îndelungată de timp insuficientă proceselor de călire fiziologică a plantelor etc.;
 pierderea calităţii producţiei agricole ca rezultat al influenţei   temperaturilor înalte asupra
polenizării (abortarea florilor) şi proceselor biochimice de formare a calităţii;
  reducerea capacităţii solului de a acumula apa din precipitaţii  şi ca rezultat dezvoltarea
concomitentă a secetelor  şi eroziunii solului. Influenţa indirectă a schimbărilor climatice asupra
agriculturii se manifestă prin afectarea altor sectoare de care depinde agricultura:
 instabilitatea (vulnerabilitatea) tehnicii agricole şi mecanismelor folosite în agricultură;
 scăderea capacităţii de muncă a oamenilor încadraţi în activităţile agricole;
 reducerea potenţialului de aprovizionare cu furaje a animalelor şi potenţialului lor productiv;
 reducerea capacităţii de muncă a mijloacelor de transport în agricultură;
 creşterea cheltuielilor de răcire în perioadele cu temperaturi înalte.
Ca rezultat al consecinţelor încălzirii globale şi resurselor naturale limitate preţurile la
produsele alimentare la nivel global au crescut considerabil în 2011 comparativ cu 2008.
Concomitent se observă o tendinţă    evidentă  de stabilizare  şi reducere a nivelului de producţie
pentru majoritatea culturilor în rezultatul deşertificării terenurilor, degradării lor  şi manifestării
tot mai frecvente a secetelor, inundaţiilor  şi altor cataclisme naturale. Ultimele au ca consecință 
agravarea nivelului de viaţă pentru păturile sociale cu venituri mici.
Vulnerabilitatea sectorului agrar este determinată  în mare măsură  de dependenţa totală  de
sursele energetice neregenerabile  şi derivatele lor (îngrăşăminte minerale  şi pesticide),
importate din străinătate. Mai mult ca atât, sectorul agrar a devenit în totalmente dependent de
materialul semincer şi săditor   din străinătate. Deoarece ponderea acestor componente în
structura cheltuielilor la creşterea culturilor ajunge până la 75‐80% este evident că capacitatea
competitivă a fermierilor din Moldova este redusă. Lipsa cooperării pe orizontală  şi verticală 
contribuie la realizarea materiei prime, în schimb produsului finit, cea ce la fel reduce
competitivitatea producătorilor agricoli.
Sectorul agrar din Republica Moldova nu este adaptat la schimbările climatice. Reformele
demarate în agricultură în diferite perioade de timp au avut un caracter fragmentar, în lipsa unei
viziuni sistemice.  
Printre activităţile de adaptare la schimbările climatice în curs de desfăşurare menţionăm:
 implementarea sistemului conservativ de agricultură, inclusiv cu folosirea semănatului direct
(No‐till);
 ameliorarea culturilor cu toleranţă la secetă  şi arşiţă;
 corelarea managementului îngrăşămintelor minerale cu condiţiile climatice reale;
 folosirea mijloacelor de protecţie a plantelor în conformitate cu datele Serviciului de
Semnalizare;
 schimbarea componenţei  culturilor în conformitate cu aridizarea climei;
 perfecţionarea sistemului de asigurare a riscurilor în agricultură;
 extinderea sistemului de irigare cu un consum redus de apă;
 ameliorarea pajiştilor  şi fâneţelor ca mijloc de sechestrare a carbonului;
 promovarea bunăstării şi sănătăţii animalelor în condiţiile schimbărilor climatice;  
 prevenirea eroziunii solului prin plantarea copacilor adaptaţi la condiţiile climaterice locale.
Instituţiile ştiinţifice ramurale în cooperare cu cele academice au elaborat un şir de
recomandări ce  ţin de rotaţia culturilor, lucrarea, folosirea  şi irigarea solului, combaterea
eroziunii etc. Eficacitatea acestor măsuri este redusă din cauza lipsei unui sistem integru
(durabil) de agricultură orientat atât spre păstrarea  şi majorarea productivităţii    culturilor, cât  şi
conservarea  şi folosirea raţională  a resurselor naturale. Printre barierele  şi provocările de
implementare a măsurilor de adaptare la schimbările climatice menţionăm:  
 lipsa unei platforme unice la nivel guvernamental de interferenţă  a diferitor sectoare a
economiei naţionale (agricultură, transport, energie, mediu etc.);
 necesitatea extinderii unui sistem de agricultură  durabilă  bazat pe respectarea principiilor
agroecologice de intensificare a agriculturii. Aceasta va permite atât reducerea dependenţei
sectorului agrar de folosirea inputurilor din surse energetice neregenerabile  şi derivatelor lor,
cât şi reducerea impactului negativ asupra mediului ambiant şi sănătăţii oamenilor.;
 lipsa unui organ statal responsabil de monitorizarea respectării unui sistem de agricultură 
durabilă  în cadrul fiecărei gospodării, indiferent de dimensiuni  şi forma de proprietate asupra
pământului;
 lipsa unui plan statal de asigurare a securităţii alimentare în condiţiile    creşterii
vulnerabilităţii sectorului agrar la schimbările climatice, miza pe rolul magic al economiei de
piaţă în această situaţie este exagerată;
 necesitatea restabilirii sistemului de producere a seminţelor cu folosirea preponderentă  a
soiurilor şi hibrizilor de provenienţă autohtonă care sunt mai adaptate la condiţiile locale de sol şi
climă;
 lipsa unui set de indicatori de ordin economic, ecologic  şi social pentru evaluarea
comparativă a nivelului de dezvoltare durabilă a gospodăriilor şi stabilirea unui mecanism de
stimulare a producătorilor, care acordă  servicii pentru mediul ambiant  şi sănătatea oamenilor;
Cu regret, capacităţile instituţionale de evaluare a schimbărilor climatice în cadrul sectorului
agrar sunt parţial dezvoltate sau se află  în curs de dezvoltare. Nivelul redus de cunoştinţe în
acest domeniu nu permit încă conştientizarea actualităţii şi seriozităţii problemei în cauză. În
calitate de punct de pornire pentru integrarea adaptării climatice considerăm foarte important
elaborarea unui program de protecţie a mediului ambiant în agricultură (agri – environment
programm). La moment există Codul Bunelor Practici Agricole elaborat de reprezentanţii
Ministerului Agriculturii  şi Ministerului Mediului, dar el nu obligă pe nimeni la nimic.
Producătorii agricoli continuă activitatea lor în baza doar a doi indicatori – nivelul de
producţie şi profitul. Nimeni nu ţine cont de consecinţele activităţii de producere asupra mediului
ambiant şi sănătăţii oamenilor.
Responsabil de coordonarea activităţilor de managementul prietenos    al mediului ambiant în
toate gospodăriile agricole din ţară va fi un Departament nou format în cadrul Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare. Acest Departament  din cadrul Ministerului va coordona
activităţile Institutului de organizare a teritoriului, serviciul agrochimic revitalizat, instituţiilor 
ştiinţifice ramurale în vederea elaborării planurilor de organizare  şi folosire raţională  a
terenurilor în cadrul fiecărei gospodării, indiferent de forma de proprietate şi dimensiuni. La
moment s‐a creat o situaţie paradoxală  când nimeni nu răspunde de starea solurilor şi modul de
folosire a lor în Republica Moldova.
Strategiile de bază  elaborate de Ministerul Mediului:”Strategia Naţională  de Adaptare la
Schimbarea Climei în Republica Moldova”  şi cea elaborată  de Ministerul Agriculturii  şi
Industriei Alimentare: „Strategia de Dezvoltare a Agriculturii  şi Mediului Rural pentru perioada
2014‐2020” constată  consecinţele negative a modelului existent de intensificare a agriculturii,
fără  a propune modalităţi concrete de schimbare a situaţiei.
Noi considerăm că în situaţia resurselor naturale limitate, pe de o parte, şi creşterii necontenite
a preţurilor la resursele energetice neregenerabile, pe care este bazată modelul dominant de
intensificare a agriculturii, pe de altă  parte, este foarte greu, dacă  nu imposibil,de a asigura o
armonie dintre creşterea nivelului de producţie  şi protecţia mediului ambiant cu păstrarea
concomitentă  a competitivităţii producătorului agricol.
Reieșind din aceste considerente este principial de important de a pune accent în Strategia de
Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural pentru perioada 2014‐2020 pe necesitatea tranziţiei
la un nou model de intensificare a agriculturii bazat atât pe schimbări tehnologice cât şi, în
deosebi, pe schimbări sistemice cu respectarea principiilor agroecologice. Cu alte cuvinte,
modelul nou de intensificare a agriculturii va fi bazat pe reducerea dependenţei de sursele
energetice neregenerabile şi derivatelor lor îngrăşăminte minerale, în deosebi de azot, pesticide
etc.) cu conservarea  şi folosirea raţională  a resurselor naturale (sol, apă, biodiversitate etc.).
Acest mesaj urmează  a fi unul primordial în Legea solului, adoptarea căreia este până  la
moment tergiversată. Ba chiar în cazul adoptării acestei legi situaţia nu se va schimba fără 
crearea unui Organ Statal Interdepartamental de Control a respectării sistemului de agricultură 
durabilă  în cadrul fiecărei gospodării, elaborat sub egida Ministerului Agriculturii. Respectarea
sistemului de agricultură  ecologică  este supravegheat de organismele de certificare, care
urmăresc cu stricteţe realizarea cerinţelor Standardelor naţionale  şi internaţionale la creşterea
producţiei    prin evitarea consecinţelor negative asupra mediului ambiant  şi sănătăţii oamenilor.
Situaţia este lăsată la voia soartei în majoritatea gospodăriilor agricole. Mai mult ca atât, în lipsa
unui sistem raţional de management în gospodăriile agricole (lipsa asolamentelor), situaţia este
„salvată” de companiile chimice, care efectuează managementul pesticidelor în schimb
managementului integrat al bolilor, dăunătorilor  şi buruienilor, cea ce nici de cum nu poate
contribui la o dezvoltare durabilă a sectorului agrar.
Rezultatele evaluării acestui Organ Statal Interdepartamental de ocrotire a Solurilor v‐or sta la
baza acordării subvenţiilor în agricultură. V‐or obţine subvenţii doar acei producători agricoli
care respectă un sistem de agricultură prietenos mediului ambiant. Nu mai puţin importantă este
crearea în cadrul Ministerului Agriculturii a unui Departament responsabil de producerea şi
promovarea seminţelor şi materialului săditor de origine autohtonă, ca fiind mai bine adaptat la
condiţiile locale de climă şi de sol. Acelaşi lucru se referă şi la materialul genetic de origine
autohtonă în domeniul vităritului. 
Prin respectarea cerinţelor expuse mai sus va deveni posibil de a trece de la un sistem de
agricultură  bazat pe lupta cu consecinţele implementării unui sistem de agricultură  imperfect
spre un sistem de agricultură, care previne consecinţele negative (eroziunea, seceta, situaţia
fitosanitară  nefavorabilă etc.). Restabilirea fertilităţii solului prin respectarea întregului sistem
de agricultură permite în mare măsură de a reduce cheltuielile suplimentare legate de folosirea
îngrăşămintelor minerale, în special de azot, pesticidelor în combaterea bolilor, dăunătorilor  şi
buruienilor, de lucrare  şi irigare a solului etc. Astfel devine posibilă o armonizare
intersectorială de lungă durată benefică pentru mediul ambiant  şi sănătatea oamenilor. Aceasta
nu exclude  şi întreprinderea unui  şir de măsuri pentru perfecţionarea tehnologiilor de cultivare a
culturilor agricole în cadrul sistemului de agricultură, inclusiv asolamentului, în vederea
optimizării sistemelor de lucrare  şi fertilizare a solului, termenilor de însămânțare, alegerea
corectă a culturilor etc.   Fără  un suport  ştiinţific adecvat realizarea tuturor măsurilor enumerate
mai sus devine problematic. Ca niciodată  creşte rolul cercetărilor interdisciplinare cu
participarea    specialiştilor din diferite domenii de cunoştinţe.   Echipele interdisciplinare pot
realiza programe ştiinţifice de performanţă, inclusiv cu participare internaţională, în cazul
susţinerii lor financiare. Susţinerea cadrelor ştiinţifice tinere este crucială pentru dezvoltarea
durabilă  a sectorului agrar. De rând cu  ştiinţa agrară  necesită  susţinere  şi extensiunea
agricolă orientată spre promovarea sistemelor de agricultură durabilă.

Modalitatile de interventie a statului prin preturi si alte parghii.

1. Preturile garantate. Sensul interventiei consta in asigurarea unui 'pret bun', daca acest pret
fix garantat producatorilor este superior pretului corespunzator cresterii productiei
(supraproductiei). Pretul garantat este pretul cu care statul cumpara produsele agricole prin
intermediul pietelor de stat (organisme de contractare si preluare la fondul de stat a
produselor agricole).

2. Acordarea de subventii de la buget se face pentru urmatoarele obiective: garantarea

nivelului preturilor atunci cand reducerea lor fata de nivelul pretului de echilibru (garantat)
devine periculoasa pentru finantele intreprinderilor agricole; asigurarea acoperirii integrale a
costurilor, pentru producatorii sau produsele ale caror costuri sunt influentate de factori de
clima si sol, iar statul este interesat in cresterea productiei; crearea de avantaje
consumatorilor prin mentinerea nivelului redus al preturilor pe piata bunurilor agroalimentare
(in acest scop se pot subventiona rezultatele muncii la producatorul agricol sau diferentele de
 pret in prelucrarea sau circulatia produselor agricole pana la consumatorul final; sustinerea
financiara a exportului, cand nivelul preturilor mondiale este scazut.

  3 Stabilirea de preturi de interventie mai mari decat preturile pietei pentru o anumita cantitate
de produse asimilata de piata. Productia care depaseste aceasta cantitate se preia de catre stat la
un pret suport, inclusiv, subventia, la care se adauga cheltuielile efectuate de catre stat pentru
preluarea acestui surplus de produse.

  4. Controlul suprafetelor agricole. Conform programelor guvernamentale, producatorii accepta

sa cultive numai o parte a suprafetei de care dispun. La anumite culturi scade oferta, cresc
preturile, cresc veniturile producatorilor. Aceasta metoda prezinta dezavantajul folosirii
ineficiente a suprafetelor de terenuri agricole si al restrangerii suprafetelor pe seama folosirii
fertilizatorilor si a metodelor de dezvoltare intensiva care, in final, duc tot la cresterea pruductiei
(ofertei).

 5. Controtul direct asupra culturilor. Aceasta metoda se bazeaza pe prevederile modului de

folosire a suprafetelor agricole in cadrul grupelor de culturi stabilite. Restul suprafetelor sunt
folosite pentru alte culturi. Fermierul trebuie sa accepte asemenea programe guvernamentale.