Sunteți pe pagina 1din 70

Capitolul I.

ISTORICUL SI ORIGINEA REFLEXOLOGIEI

Reflexologia face parte din medicina traditionala chineza care are o vechime de
peste 5000 de ani. Apare mentionata pentru prima data in lucrarea „Nei Jing”
(Cartea interioarelor), atribuita imparatului legendar Huangdi, in care sunt descrise
tehnicile de vindecare a afectiunilor prin activarea unor puncte speciale energetice
situate la distanta fata de organele pe care le reprezinta. Acest imparat intelept,
medic si om de cultura a trait in jurul anului 3000 i.e.n. In secolul IV i.e.n.,
medicul chinez Wang-Wei prezinta reflexoterapia ca metoda, descriind tehnici
speciale de masaj al talpilor, prin apasarea ferma cu policele a unor puncte timp de
mai multe minute.
Cu mai mult de 4000 de ani in urma, reflexoterapia era cunoscuta si in Egiptul
antic, asa cum arata o fresca descoperita in mormantul unui medic, in localitatea
Saqqara. In fresca sunt reprezentati doi terapeuti care maseaza palmele si talpile a
doi pacienti, probabil nobili. Fresca abunda in reprezentari simbolice. Formele de
piramida simbolizeaza energia, bufnita reprezinta invatatura si intelepciunea, iar
cele trei pasari albe – pacea, sanatatea si prosperitatea. Pot fi observate si
reprezentari ale instrumentelor chirurgicale ale vremii.
In India antica silaba sacra „AUM” reprezenta numele esential al Divinitatii si
cuprindea in semantica sa filosofica trei puncte fundamentale, reprezentand cele
trei lumi: lumea telurica, demonica, umana si lumea elevata, divina. Intr-o
miniatura moderna, lumea umana este reprezentata printr-un cuplu fericit, in care
barbatul sta intins in largul sau, iar iubita, stand la picioarele sale ii maseaza
talpile, privindu-l indragostita. Este emblema fericirii, sanatatii, iubirii si intimitatii
si se pare ca nu este straina de reflexologie.
Reflexologia occidentala, asa cum este cunoscuta astazi, isi are originea in
stravechea presopunctura chinezeasca, care a dezvoltat studiul corpului energetic
uman, al meridianelor, zonelor energetice si punctelor de proiectie a organelor pe
extremitatile corpului: talpi, palme, fetele dorsale ale picioarelor si mainilor,
pavilioanele urechilor, fata, ochi, limba, intestin gros, coloana vertebrala. Aceste
studii au conturat ipoteza duala potrivit careia intregul organism se proiecteaza pe
fiecare organ care, la randul sau, se gaseste proiectat in orice punct al
organismului.
Ca ramura a medicinii orientale, reflexologia este stiinta zonelor reflexogene
ale organismului reprezentate pe extremitatile corpului, indiferent de distanta fata
de zona pe care o reprezinta. Organele corpului uman au legaturi energetice si
nervoase directe cu punctele reflexogene corespunzatoare.
Reflexul este activitatea fundamentala a sistemului nervos, cu ajutorul carei se
regleaza relatiile dintre organe si dintre organism si mediul inconjurator.
Reflexologia sau terapia zonala a fost introdusa si popularizata in occident la
inceputul secolului XX, de catre medicul american William Fitzgerald care
demonstreaza practic cum, prin apasarea unor puncte cheie situate pe extremitatile
corpului (mai ales picioare), putea normaliza activitatea fiziologica in alte zone ale
corpului, situate la distanta fata de punctul masat.
Cercetarile sale au fost preluate de prietenul sau, dr. Joe Riley, prin intermediul
caruia au ajuns in atentia fizioterapeutei Eunice Ingham, practicanta intr-un mare
spital din St. Petersburg, Florida. Ea a introdus reflexoterapia, asa cum este
cunoscuta astazi, in sectia sa de fizioterapie si a obtinut rezultate exceptionale in
imbunatatirea mobilitatii, tratarea diverselor dureri, vindecarea unor boli cronice si
accelerarea proceselor de recuperare dupa interventiile chirurgicale grave. Tot
Eunice Ingham a scris prima carte de reflexoterapie din lume si a deschis prima
scoala specializata pentru pregatirea reflexoterapeutilor.

2
Componentele principale ale reflexologiei sunt reflexodiagnosticul si
reflexoterapia.

Capitolul II.
PRINCIPIILE REFLEXOLOGIEI

1. Cele zece zone energetice


Reflexoterapia are la baza prezenta in organism a zece zone energetice.
Aceste zone sunt longitudinale, intinzandu-se de la picioare pana la crestetul
capului. Aceasta distributie energetica a fost descoperita de dr. W. Fitzgerald care
putea ameliora durerea dintr-o parte a pacientului prin apasarea intr-o alta zona. El
si-a perfectionat tehnica invatand ca, daca aplica presiune la nivelul degetelor cu
ajutorul uni bandaj elastic pe fiecare falanga mijlocie si cu ajutorul unor mici
carlige pe varfurile degetelor, putea produce efecte anestezice locale la nivelul
bratelor, partilor laterale ale gatului, ochiului, urechii si fetei. In anii 1880,
perioada in care practica dr. Fitzgerald, anestezia era abia la inceputuri si multi
pacienti mureau din cauza anestezierii cu cloroform.
Cele zece zone sunt impartite in cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe
fiecare parte a corpului. O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate
afecta orice organ sau functie din aceasta zona. Zona 1 trece prin degetele mari de
la maini, pe fiecare parte a corpului si parcurge linia mediana a corpului, partea
interna a picioarelor, a bratelor si coloana vertebrala . Zona 1 este, de obicei, cea
mai sensibila pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea se afla multe parti vitale ale
organismului – nasul, gura, gatul, coloana vetebrala si organele genitale. Lucranad
numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este posibila
ameliorarea multor manifestari fizice neplacute, deoarece nervii cu originea in
coloana vertebrala stimuleaza activitatea intregului organism uman.

3
Zona 2 incepe in degetul al doilea de la picior, parcurge picioarele,
genunchii, coapsele, soldurile, trunchiul, se uneste cu punctele de la maini care
incep in cele doua aratatoare, strabate pieptul, gatul, fata si capul..
In acelasi fel sunt constituite si zonele 3, 4 si 5, incepand din degetele
mijlocii, inelare si degetele mici de la maini si de la picioare care, strabatand
corpul ca niste adevarate benzi energetice, cuprind articulatiile si organele pe care
le intalnesc pe traseu.
Aceasta metoda de impartire a corpului in canale energetice sau meridiane
este similara principiului care sta la baza presopuncturii si acupuncurii. Cu toate
aceste, cand este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante meridianele in sine si
nici punctele identificate sau numerotate. In locul lor accentul se pune pe harta
corpului care arata ca fiecare zona sau organ din organism este oglindit pe talpi si
degetele de la picioare, pe palme si degetele de la maini.

4
2. Harta electrica
Hiroshi Motoyama, un medic si vindecator japonez, in urma studiului
zonelor si meridianelor de acupunctura, a realizat harta electrica a terminatiilor
meridianelor la degetele de la maini si de la picioare, pe care le-a denumit
seiketsuI. Pentru aceasta , Motoyama a pus la punct un aparat pentru detectarea
blocajelor energetice prin masurarea variatiilor impulsurilor electrice la nivelul
terminatiilor meridianelor, fiind capabil sa diagnosticheze boala inainte de
instalarea manifestarilor fizice ale acesteia. Realizarea lui Motoyama confirma

5
ceea ce vindecatorii au stiut de milenii: cand un punct de pe meridian este blocat,
fluxul energetic scade sau se acumuleaza, iar in acel punct apare congestia. In
timp, aceasta congestie se paote manifesta fizic sub forma de disfunctie a zonei sau
organului respectiv. Pe de alta parte, daca blocajul este indepartat prin sedite de
reflexoterapie, iar echilibrul adecvat si fuctia normala se restabilesc, procesul de
autovindecare poate incepe, iar simptomele si durerea vor disparea. Eficienta
multora, daca nu a tuturor terapiilor complementare, se bazeaza pe principiul
simplu al eliminarii blocajelor de flux energetic in vederea activarii procesului de
vindecare.

3. Impartirea conventionala a talpilor


Corespunzator zonelor anatomice constitutive ale corpului si a proiectiei
organelor pe extremitati, au fost trasate si principalele mlinii de pe maini si
picioare. Acestea intersecteaza cele 10 zone descrise anterior si impart picioarele si
mainile in sectoare largi, corespunzatoare unor regiuni importante ale corpului si
functiunilor sale.

1. Linia diafragmei – este linia secundara ce separa toracele de


abdomen. Ea porneste de sub mont, imediat sub oasele metatarsiene,
descrie o linie paralela cu linia umerilor, marcand totodata terminatia
zonei mai late a labelor, corespondenta cutiei torcice. Este usor de
localizat, deoarece culoarea tegumentelor deasupra acestei linii este mai
inchisa decat cea de dedesubt. Pe maini, linia diafragmei este la
aproximativ 2,5 cm sub articulatia dintre index si mana.
2. Linia taliei se afla la mijlocul talpii. O putem identifica mergand cu
aratatorul pe marginea externa a piciorului pana ajungem la o mica
proeminenta care marcheaza santul metatarsian. Dela acest sant se duce
linia orizontala pe latimea talpii. Pe palme, linia taliei are ca reper
articulatia policelui cu mana.
3. Linia pelviana – separa abdomenul de micul bazin, situat la baza
trunchiului. Este localizata pe talpi la baza calcaiului. Pe palme, linia
bazinului incepe in zona moale, carnoasa a bazei policelui, la aproximati
2,5 cm de articulatia pumnului

6
4. Linia ligamentara – pentru a gasi aceasta linie pe talpi, impingem
halucele inapoi, iar in spatiul dintre primul si al doilea deget vom simti
un ligament vertical, in tensiune, ca un elastic. Pe palme, linia linia
ligamentara se afla itre al doilea si al treilea deget.
5. Linia umerilor poate fi localizata numai pe talpi si se intinde de la
baza degetului mare, traversand pe latime talpa spre inceputul
metatarsianului degetului mic, mergand paralel cu linia degetelor.
Considerata linie principala, ea separa partea superioara a corpului de
trunchi.

4. Partile reflexogene ale labelor picioarelor


Urmarind liniile de orientare, sesizam o stransa corelare intre anatomia
corpului uman si harta proiectiilor organelor pe talpi si chiar in alte puncte.
Principiile logice ale acestor corelatii sunt:
a) locul in care talpa se ingusteaza cel mai mult corespunde taliei corpului.
Partile reflexogene situate deasupra liniei imaginare a taliei corespund partii

7
superioare a corpului (mai sus de talia reala). Sub linia taliei de pe talpa se
oglindesc organele din partea inferioara a corpului (de sub talia reala);
b) partea dreapta a corpului isi are proiectia organelor pe talpa dreapta.
Partea stanga a corpului se oglindeste pe talpa stanga;
c) degetele mari ale picioarelor simbolizeaza capul. Organele, glandele
situate pe cap, fata si creier au proiectiile pe talpa inversate, datorita incrucisarii
nervilor centrali ai celor doua emisfere cerebrale: vom masa deci punctele ochi,
urechi, nas etc. de pe partea dreapta a capului pe degetul stang si organele din
partea stanga a capului – pe degetul drept;
d) Organele perechi, precum rinichi, plamani, maini, picioare, etc. isi au
proiectiile situate pe ambele talpi: partea stanga a perechii pe talpa stanga si partea
dreapta a perechii pe partea dreapta. Organele centrale, cum ar fi vezica urinara,
coloana vertebrala, traheea etc. isi impart proiectiile intre cele doua talpi, simetric.
e) coloana vertebrala, situata central in corp, se proiecteaza pe lateralele
interioare ale talpilor. Exista totodata o bilateralitate corporala si o actiune
metamerica. Legatura dintre partea dreapta a corpului si cea stanga se numeste
bilateralitate orizontala (ca si cea dintre partea anterioara si cea posterioara a
corpului). Legatura intre partea superioara si inferioara acorpului se numeste
bilateralitate verticala (si intre maini si picioare). Atunci cand nu avem acces la una
din partile corpului, din cauze obiective (durere, rana deschisa, fractura etc.),
putem masa zona sa simetrica, bilaterala si vom obtine efecte favorabile in ambele
puncte.
Concluzionand, putem afirma ca zonele reflexogene ale celor doua picioare
sunt identice din punct de vedere al repartizarii, dar din punct de vedere al
pozitionarii proiectiei punctelor reflexe exista deosebiri intre piciorul stang si
piciorul drept.
Piciorul drept:
1. ficat

8
2. vezica biliara
3. stomac – pancreas – duoden
4. apendice - valva ileocecala – colon ascendent
5. emisfera stanga a creierului, deci partea stanga a capului, cu organele
aferente acestei parti
Piciorul stang:
1. inima
2. splina
3. stomac – duoden – pancreas
4. colon descendent – rect – anus
5. emisfera dreapta a creierului, deci partea dreapta a capului cu organele
aferente.

Capitolul III.
REFLEXODIAGNOSTICUL

Consta in reperarea si interpretarea punctelor sensibile sau dureroase din


zonele reflexogene, combinat cu informatiile primite din dialogul cu pacientul
despre afectiunile si starea generala de sanatate.
Prin reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinta morfo-functionala a
organului corespondent, palpand punctul reflexogen specific. Punctele reflexogene
devin dureroase la presiune datorita depunerilor de toxine din zona reflexogena,
deci dereglarilor energetice, si au drept consecinta o proasta circulatie sanguina si
nervoasa.
Boala se manifesta la presiune ca o inflamatie, cristale de nisip sau boabe de
orez dureroase, aflate sub piele. Durerea este direct proportionala cu gravitatea si
vechimea afectiunii organului corespondent.

9
Este necesar sa se faca o examinare atenta, deoarece unele puncte reflexe pot
fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in partile de testare (bataturi, plagi,
traumatisme, malformatii, reumatism, boli dermatologice etc.) Pentru diagnosticare
am folosit cu precadere zonele reflexogene ale talpilor, cele mai complexe si mai
concludente puncte de proiectie organica. In cazuri exceptionale, de persoane cu
mebrele inferioare amputate sau lezate grav, se poate folosi examinarea si palparea
partilor reflexogene ale mainilor, ca zona corespondenta bilateral. Cu toate ca
palmele prezinta aceleasi puncte reflexogene ca si talpile, diagnosticarea este mai
greoaie si mai putin precisa decat pe talpi.
Datorita perioadei, in general mare, pe care oamenii o petrec in picioare sau
sezand, toxinele au tendinta de a cobora spre zonele inferioare ale corpului,
localizandu-se in punctele reflexe din talpi, puncte corespondente organelor
suferinde. Unele persoane pot acuza zone dureroase peste tot in aria plantara la
palpare, acestea fiind, de obicei, hipersensibile. In acest caz, se recomanda
frictionarea talpilor pe toata suprafata, pana devin calde, dupa care, cu apasari
usoare, se cauta punctele reflexe. Alteori este posibil ca pacientul sa nu reactioneze
la palparea zonelor de reflex, caz in care ori ne aflam in fata unei erori de
diagnostic, ori zona reflexa trebuie abordata cu mai multa forta, mai in profunzime.
Reflexodiagnosticul cere deci, un studiu amanuntit, experienta, sensibilitate
deosebita si, nu in ultimul rand, solide cunostinte anatomice si patologice.
Foarte important in diagnosticare este si dialogul preliminar cu pacientul.
Acesta isi cunoaste vechile afectiuni, a urmat diferite tratamente si informatiile pe
care ni le poate oferi sunt foarte pretioase pentru detreminarea starii de sanatate si a
cauzelor afectiunilor potentiale care urmeaza a fi tratate. Ca sa avem eficienta in
tratare, vom incepe mai intai cu cauza generatoare a dereglarilor.
Reflexoterapeutul nu trebuie sa se substituie medicului clasicist, ci trebuie sa
fie constient ca el practica alte metode de tratament, neinvazive, care pot avea

10
efecte favorabile acolo unde medicina clasica a esuat sau pot merge paralel cu
aceasta, completandu-se reciproc.

1. Depunerile de toxine in zonele reflexogene


In reflexologie se considera ca depunerile de toxine sunt principala cauza a
imbolnavirii curente prin dereglarile circulatiei energetice, sanguine, a proceselor
complexe ale asimilatiei si a functionarii generale a organismului. In esenta, putem
spune ca depunerile de toxine in zonele reflexogene, ne indica o defectuoasa
functionare a organului aflat in corespondenta si invers. Putem spune ca toxinele
localizate in ficat produc hepatita si ciroza, cele localizate in pancreas produc
diabet, toxinele din rinichi duc la nefrita si guta, cele din piele la dermatite si
celulita, in articulatii produc artritele si reumatismul etc.
Principalii factori care conduc la aceasta acumulare nociva de toxine sunt
modul de viata, de alimentatie, starea psihica si starea mentala. Acestea pot cauza
circulatie sanguina isuficienta intr-un anumit organ sau zona corporala. Fracturile
consolidate gresit sau calusurile vicioase la maini, picioare sau coloana vertebrala
conduc la perturbari circulatorii si de influx nervos zonal care afecteaza organele
corespondente. Folosirea de incaltaminte incomoda sau stramta timp indelungat
conduce la perturbari zonale ce influenteaza negativ functiunile organice.
Masajul punctelor reflexe decongestioneaza musculatura si stimuleaza
circulatia sangelui in organe, obtinand astfel eliminarea reziduurilor toxice si
alimentarea cu substante energetice noi, regeneratoare. Pentru aceasta trebuie sa
regularizam mai intai functionarea organelor de eliminare a toxinelor si a celor de
refacere a organismului, dupa care vom putea trece la tratamentul propriu-zis al
organului bolnav, insistand prin masarea punctului sau reflex.
2. Tehnicile masajului reflexogen
Conditia prealabila a unui bun masaj reflexogen este ca terapeutul si pacientul
sa fie asezati comod si relaxat. Piciorul persoanei tratate trebuie sa fie liber si curat.

11
Piciorul care rmeaza a fi masat poate fi asezat pe genunchii terapeutului sau acesta
din urma se aseaza la picioarele bolnavului, avand acces la ambele talpi.
Masajul poate fi executat atat cu policele, cat si cu falangele celorlalte degete
(avand unghiile taiate foarte scurt), mai putin cu instrumente alcatuite doar din
fibra naturala de os sau de lemn. Nu sunt intotdeauna recomandate, dar putem sa
folosim creme grase sau uleiuri aromatice pentru o buna alunecare pe piele.
Important! Sedintele de tratament se executa cu una-doua ore dupa si inainte de
masa, pentru a putea dirija circulatia sangelui spre zonele afectate.
In functie de pozitia piciorului, vom masa fie cu miscari circulare, fie cu
miscari de tragere de sus in jos sau din interiorul labei piciorului spre exteriorul ei.
Presiunea in timpul masajului trebuie sa fie crescatoare in intensitate: se incepe cu
apasari usoare si se mareste gradat apasarea. Pentru a sti cand am ajuns la limita de
suportabilitate trebuie sa observam mereu trasaturile fetei pacientului.
Masajul trebuie sa urmeze o anumita succesiune fiziologica:
- se maseaza la inceput plexul solar, suprarenalele, rinichiul, ureterul, vezica
urinara si uretra, pentru eliminarea toxinelor, a inflamatiilor si pentru coordonarea
sistemului nervos vegetativ;
- se continua cu masarea reflexogena a capului – centrala coordonatoare a
intregului organism;
- urmeaza masajul punctelor pozitionate in ordine de sus in jos si din
interiorul labei spre exteriorul ei sau pe sisteme;
- se maseaza tubul digestiv;
- in final, se maseaza punctele limfatice pentru formarea anticorpilor si
cresterea vitezei de deplasare a limfei prin ganglioni si vase limfatice.
Ordinea de executie a traseelor in reflexoterapie cunoaste multe variante. Vom
prezenta in continuare cea mai simpla metoda de masaj reflexogen:

1. Cheia de intrare: plex solar,


- suprarenale,

12
- rinichi,
- ureter,
- vezica urinara
2. Zona cap: sinusuri,
- creier mare,
- hipofiza,
- epifiza,
- creier mic,
- tampla,
- ceafa,
- nas,
- paratiroida,
- ochi,
- ureche
3. Tiroida,
- timus
4. Muschi trapez,
- plamani
5. Zona digestiva: stomac - la piciorul drept
- duoden – la piciorul drept
- pancreas – la piciorul drept
sau
- stomac – la piciorul stang
- pancreas – la piciorul stang
- duoden – la piciorul stang
- intestin subtire
- intestin gros
- ficat – la piciorul drept
- vezica biliara – la piciorul drept
sau
- inima – la piciorul stang
- splina – la piciorul stang
6. Zona genitala: ovar sau testicul,
- vagin sau penis,
- uter sau prostata,
- dureri menstruale,
- hemoroizi;
7. Zona osteo-articulara: articulatia coxofemurala,
- articulatia iliaca,
- coloana vertebrala,
- membre si articulatii,
13
- nerv sciatic;
8. maxilar,
- mandibula,
- amigdale,
- faringe,
- laringe,
- trahee,
- marea limfa,
- centrul de echilibru;
1. diafragma,
- glandele mamare sau musculatura pectorala;
10. Cheia de iesire: ganglioni limfatici abdominali,
- ganglioni limfatici pelvieni,
- ganglioni limfatici toracali,
- ganglioni limfatici inghinali.

Se incepe intotdeaua cu masarea piciorului drept si apoi se continua cu stangul.


Se realizeaza toate fazele pe un picior, apoi se trece la celalalt.
Este bine sa se respecte urmatoarele precautii:
- nu se lezeaza pielea;
- nu se maseaza pielea afectata de rani;
- nu se produce suferinta prin masaj
Terapeutul trebuie sa aiba o igiena impecabila, o tinuta ordonata si placuta (de
preferat haine deschise la culoare, din fibre naturale), mainile perfect curate, cu o
manichiura riguroasa.
Sedinta de reflexoterapie trebuie executata intr-o incapere spatioasa, curata,
bine aerisita, cu temperatura moderata si atmosfera linistita (meloterapie).
Dotari: este necesara existenta unui pat, unei mese speciale de masaj sau doua
scaune, prosoape, cearsafuri, creme, uleiuri etc., indispensabile unei sedinte
reusite.
Cele mai importante tehnici de masaj folosite in reflexoterapie sunt:
1. netezirea – spre trunchi;

2. presiunea, executata cu degetele mari;

14
3. masajul circular se executa de obicei cu policele sau cu mai multe degete,

pe punctele reflexogene
4. tragerea – este un masaj la care se foloseste degetul mare indoit

5. framantarea, o tehnica de masare cu pumnul aplicata pe suprafete intinse

(ex. intestin subtire)


6. tehnica pasilor sau tehnica senilei, miscari succesive efectuate in trepte, ca

si cum am pasi cu pulpa degetului. Miscarea policelui sau a altui deget este
similara miscarii unei omizi, cu deplasari ale degetului de doar 1,5 mm
odata. Se executa doar de sus in jos sau din interiorul talpii spre exterior,
exceptie facand intestnul gros, cand se urmeaza directia tractului intestinal in
colonul ascendent sau transvers. Permite acoperirea unor puncte reflexogene
intinse (ex. plamani, intestin gros, diafragma) situate pe talpa si laba
piciorului. Ea consta in a „tara” degetul mare pe distante mici, flexandu-l la
un unghi intermediar intre 90 si 180 dupa aplicarea presiunii. Suucesul
acestei manevre depinde cu precadere de aptitudinea reflexoterapeutului de
a-si flexa si intinde alternativ articulatia degetului, sugerand o miscare de
tarare, asemanatoare miscarii masinii de cusut. Aceasta tehnica va avea o
eficacitate sporita daca veti utiliza drept suport celelalte degeteasezate pe
partea convenabila a labei piciorului.
Daca dorim sa practicam reflexoterapia cu rezultate optime, este de importanta
capitala folosirea corecta a policelui in timp ce efectuam tratamentul. Directia de
miscare a policelui este inainte in cazul pasilor si inapoi la miscarea de tragere si se
executa, in general, cu varful unghiei orientat in sus.
Un alt element important este faptul ca in reflexoterapie se foloseste cu
precadere pulpa degetului, nu varful. Forta de presiune exercitata cu degetul pe
punctele reflexogene este si ea de mare importanta. O presiune prea slaba nu va
conduce niciodata la vindecare, iar o apasare prea puternica ne va obosi sau luxa
degetele, iar pacientul va avea disconfort sau chiar dureri insuportabile. Se va

15
aplica o presiune medie cu inceput mai lent si usor, astfel ca persoana tratata sa nu
tresara, sa faca grimase sau sa-si retraga piciorul.

3. Timpul de masaj reflexogen


Oricare dintre punctele reflexogene poate fi masat timp de 2-5 minute fara
urmari defavorabile. In cazul unei dereglari acute sau cronice, timpul poate fi
dublat sau triplat fara nici un pericol, putandu-se merge pana la o ora, daca este
cazul.
Este necesar sa fim precauti doar pentru punctele reflexe ale vezicii biliare sau
ale rinichilor cu calculi. In cazul calculilor biliari sau renali, nu se lucreaza mai
mult de 5 min de catre nespecialisti si nu se va masa sau aplica presiune peste
calculi.
In general, masajul se executa pe ambele picioare cate 5 minute pe zona rinichi,
uretere si vezica urinara, aproximativ 3 minute pentru cap si ceafa, 2 minute pentru
fiecare punct limfatic si 6 minute pentru o afectiune mai putin grava, cumuland
astfel in medie, o ora de masaj reflexogen. Un bun specialist va sti sa lucreze in
functie de specificul fiecarui corp.

4. Avantajele si beneficiile masajului reflexogen

Avand la baza principiul „primum non nocere” (mai intai, sa nu faca rau),
reflexoterapia este o metoda neinvaziva, complet lipsita de toxicitate, trateaza
cauzele bolilor, nu simptomatologia si reechilibreaza bioenergetic zona afectata,
reprezentand prin aceasta o punte intre medicina occidentala si cea orientala. Poate
fi aplicata la oameni din toate categoriile de varsta, profilactic sau curativ si
permite verificarea starii de sanatate intr-un timp foarte scurt.
Determina imbunatatirea parametrilor vitali ai organismului prin reechilibrarea
energetica, intensificarea circulatiei sanguine in organele deficitare, stimularea
limfatica, cresterea potentialului de eliminare a deseurilor toxice si o mai buna

16
coordonare a activitatii fiziologice, influentate de sistemul nervos si de produsii
glandelor endocrine.
Intensificarea circulatiei sanguine conduce la descongestionarea zonala, marirea
aportului si calitatii substantelor nutritive si de reconstructie, potentarea activitatii
celulare si intensificare eliminarii produsilor toxici rezultati. Intensificarea
circulatiei limfatice mareste imunitatea.
Toxinele care se gasesc in organele de excretie sunt eliminate grada.
Debarasarea organismului de produsii toxici prin aparatul renal este relevata de
culoarea mai intensa si mirosul accentuat al urinei.. Eliminarile de toxine prin tubul
digestiv se observa inca de la inceput prin scaunele fetide care degenereaza pana la
faza diareica. Organismul scapa de toxine si prin transpiratii masive, eliminari din
sinusuri si din aparatul respirator, acestea avand manifestari simptomatice ale
racelii: expectoratii, transpiratii abundente, subfebrilitate, rinoree, tuse, dureri
musculo-articulare etc.
Concluzionand, efectele terapeutice ale masajului reflexogen sunt:
• reechilibrarea circulatorie sanguina, limfatica si energetica;
• reechilibrarea neurovegetativa, cu efect de stopare a cronicizarii
afectiunilor respective;
• inlaturarea tulburarilor viscerale;
• imbunatatirea metabolismului si inlaturarea tulburarilor hormonale;
• redresarea potentialului de aparare si adaptare a organismului;
• dezintoxicarea organismului.
Terapia reflexologica trebuie aplicata cu discernamant, terapeutul fiind obligat
sa-i recunoasca limitele si posibilitatile, actionand in conformitate cu parametrii
vitali ai bolnavului, perioada de interventie a terapiei, varsta pacientului, factorii
psihici si aspectele particulare caracteristice.

5. Reactii posibile

17
Prin stimularea organelor bolnave, a sistemelor de eliminare si detoxifiere,
circulatia libera in corp a toxinelor provoaca uneori stari de ameteala, greata,
somnolenta, cefalee, neliniste, rau general. Aceste reactii adverse dispar pe
parcursul tratamentului, atunci cand corpul incepe sa functioneze corect.
Daca punctele reflexe sunt intes solicitate prin masaj, pot aparea urmatoarele
reactii pasagere:
• cresterea in volum a varicelor existente;
• inflamatii articulare datorate stazelor limfatice;
• deschiderea ulcerelor varicoase la gambele cu tulburari circulatorii;
• aparitia unor pete albastrui atunci cand exista un dezechilibru in
asimilarea calciului;
• dureri vii in organele corespondente;
• febra, daca in corp exista o infectie latenta;
• transpiratie greu mirositoare, mai abundenta;
• urina intens colorata si puternic mirositoare
• scaune fetide sau chiar diareice
Precizez ca aceste reactii posibile atesta partial raspunsul organismului si nu
reprezinta contraindicatii n aplicarea tratamentului reflexogen, ci impun reglarea
intensitatii si a duratei acestuia pana la confirmarea adaptarii la tratament prin
disparitia tulburarilor.

6. Durata tratamentului
Pentru afectiuni recente si usoare, un tratament de 2-3 zile este suficient.
In afectiunile acute, efectul ameliorant se produce dupa 20 min si 2-3 sedinte de
reflexoterapie. O cura completa de tratament dueaza in medie 12-15 sedinte.
In cazul bolilor grave si cronice, o ameliorare semnificativa se obtine dupa
aproximativ 3 luni de tratament, iar vindecarea completa este atinsa dupa cel putin
un an de sedinte consecutive.

18
7. Compatibiltati si restrictii
Practica demonstreaza ca reflexoterapia poate fi aplicata singura sau in paralel
cu alte terapii alopate sau naturiste, tinandu-se cont de unele restrictii, cum ar fi:
• bolile infectioase;
• afectiuni acute, susceptibile de a fi supuse actului operator;
• afectiuni locale ale zonelor reflexogene: traumatisme, eczeme,
bataturi, malformatii locale;
• sarcini cu risc;
• ulcere varicoase;
• suspiciuni de hemoragie interna;
• tumori maligne cu metastaze;
• afectiuni psihice cronice, dependente de medicamente.

8. Reguli generale complementare reflexologiei

Concomitent cu masajul, trebuie eliminate atat cauzele interioare (alimentatia


neadecvata, igiena necorespunzatoare etc.) cat si cauzele exterioare ale
imbolnavirii, cum ar fi incaltamintea neadecvata sau obiecte vestimentare care
produc strangulari si congestii: braul, cureaua, lenjeria intima stramta, elastice sau
jambiere etc.
Este foarte indicata combinarea combinarea terapiei cu o alimentatie adecvata,
naturala, preferabil lacto-vegetariana, somn egulat si suficient, multa gimnastica si
miscare in aer liber, cura marina sau montana, dar si reducerea viciilor daunatoare
ca fumatul si alcoolul.
Este recomandata o incaltaminte usoara, lejera si elastica. Hainele ideale si
accesoriile vestimentare pentru cap (palarii, caciuli, etc) sunt cele confectionate din
materiale naturale.

19
Capitolul IV. SISTEMUL URINAR

Eliminarea substantelor toxice. Sedintele de reflexoterapie incep intotdeauna


cu pregatirea cailor de eliminare a toxinelor din organism prin masarea punctelor
reflexogene ale sistemului urinar: rinichi, uretere, vezica urinara si uretra, ajutate
de plexul solar (coordonator) si suprarenalele (antiinflamator).

1. Rinichii sunt organe pereche situate in regiunea lombara la nivelul


vertebrelor T10-L2, de o parte si de alta a coloanei vertebral, rinichiul drept fiind
putin mai coborat decat cel stang, din cauza pozitiei ficatului. Functia lor este
aceea de a filtra sangele, formand urina si eliminand impuritatile si substantele
toxice din organism.
Punctul reflex al rinichilor se gaseste aproximativ in mijlocul talpilor, deasupra
liniei imaginare a taliei pe axa degetului doi. Aceasta zona si-a pierdut mobilitatea
la majoritatea oamenilor, din cauza incaltamintei. Zona este destul de adanca, iar
prin masarea ei se obtine o mai buna irigare cu sange a rinichilor si imbunatatirea
functionarii lor. Aceasta se remarca de la prima sedinta de masaj reflexogen si va fi
insotita de schimbarea culorii si mirosului specific al urinei, care va deveni
temporar mai colorata si puternic mirositoare.

20
Stari patologice si tratamente. Proasta functionare renala conduce la aparitia
unor boli precum: hipertensiune arteriala, ateroscleroza, varice, calculi renali,
colici nefritice, afectiuni oculare, stres, afectiuni psihice. Depunerea toxinelor in
muschi si tesutul conjunctiv produce boli reumatice, celulita, iar in articulatii poate
conduce la guta, artrite, artroze sau poliartrite.
Substantele toxice se pot depozita si in interiorul globului ocular, producand
tulburari ale vederii, diverse boli oculare, precum si blocari ale nervilor in general,
in punctele unde s-au depozitat. Suprasolicitarea pielii pentru eliminarea toxinelor
neretinute de rinichi produce eruptii cutanate sau celulita.

2. Ureterele sunt canalele care realizeaza transportul urinei de la rinichi la


vezica urinara. Sunt asezate subperitoneal, in portiunea abdominala si pelviana.
Punctele reflexe sunt pozitionate oblic, realizand legatura liniara intre punctele
reflexe ale rinichilor si cele ale vezicii urinare.
Stari patologice si tratamente. Daca apare o indoire sau ingustare a tubului
ureter, urina este blocata la nivelul rinichilor, insotita de retentie de apa in
organism. Uneori aceste tulburari, insotite de dureri in partea inferioara a
abdomenului, sunt confundate de femei cu dureri ale uterului. Prin masajul liniar al
punctelor reflexogene se obtine ameliorarea functionalitatii lor si indepartarea
afectiunilor dureroase in maxim 4-6 sedinte de reflexoterapie.

3. Vezica urinara este un balon muscular cavitar, fiind situata inapoia


osului pubian si putin mai sus. Un canal larg, uretra, se deschide in partea
interioara a vezicii si reprezinta calea anatomica de eliminare a urinei. Sficterul
uretral este un inel muscular care mentine orificiul bine inchis. Controlul constient
al sficterului uretral se instaleaza la copil la varsta de 1-2 ani, dar poate intarzia
pana la 6-7 ani, in cazuri patologice.

21
Punctul reflex se gaseste pe bordura interioara a talpilor, marcand inceputul
calcaiului. Are jumatati de proiectie pe ambele talpi.
Stari patologice si tratamente. Tulburarile legate de functionarea
defectuoasa a vezicii urinare constau in tulburari de mictiune, cistite, inflamatii,
slabirea sfincterului etc. manifestate prin slabirea sfincterului, dureri locale sau
usturimi in timpul urinarii.
Inflamatiile si crampele uretrei (cistita) apar mai frecvent la femei, deoarece
uretra lor e mai scurta simai expusa infectiilor locale.
Toate aceste disfunctii ale vezicii urnare si ale uretrei pot fi relativ usor
vindecate prin relexoterapie, observandu-se ameliorari importante dupa doua 2-3
sedinte de masaj.

Concluzie. Chiar daca nu exista nici o boala sau tulburare a sistemului


urinar, reflexoterapia sa este necesara la ineputul tratamentului oricarei alte
afectiuni organice, avand in vedere efectele eliminarii toxinelor din corp, cauza
principala a dereglarii organismului.

Capitolul V
METABOLISMUL (SISTEMUL DIGESTIV)

Reflexoterapia a dovedit o eficienta deosebita in tratamentul multora dintre


afectiunile frecvente ale tubului digestiv. Tractul digestiv este lung de 9-10 m,
incepe cu gura, continua cu esofagul, stomacul, doudenul, intestinul subtire si
intestinul gros, terminandu-se la anus. Zonele vitale in metabolism sunt: stomacul,
ficatul, vezica biliara, pancreasul si intestinele.

22
Colon descendent

Anus Rect

1. Gura si dintii. Dintii sunt in numar de 32 dispusi pe maxilar si


mandibula si, prinr-o masticatie riguroasa si corecta au rolul de a usura procesul de
digestie si munca unor organe vitale ca stomacul si intestinul.
Puncte reflexogene. Dantura se coordoneaza in totalitate pe partea
superioara a degetelor mari de la picioare, la baza unghiilor, pe partea anterioara a
labei, iar in particular pe celelalte degete, astfel:
a) degetul 1: maxilar, mandibula, in totalitatea partii aferente;
b) degetul 2: incisivii;
c) degetul 3: caninii;
d) degetul 4: premolarii
e) degetul 5: molarii si maseaua de minte

23
Stari patologice si tratamente. Pentru durerile de dinti se vor masa
punctele reflexogene corespunzatoare. In cazul afectiunilor gingivale si al
dificultatilor legate de purtarea protezei se vor masa falangele degetelor mari de la
ambele picioare timp de 10 min zilnic, de-a lungul unui interval de 10 zile sau pana
la rezolvarea totala. Pentru paradontoza se vor masa punctele reflexe ale
maxilarului si mandibulei zilnic, timp de 5 minute, o perioada mai indelungata de
timp; dupa o luna apar imbunatatiri vizibile, iar dupa un an si jumatate vindecarea
este completa.

2. Faringele e situat la intretaierea cailor respiratorii cu cele digestive,


in fata coloanei cervicale. Prin contractiile sale, cu ajutorul limbii, realizeaza
deglutitia.
Punctul reflexogen se gaseste pe partea anterioara a labei, intre degetul
mare si degetul 2, la baza.
Stari patologice: binecunoscutele faringite.

3. Esofagul este un tub musculos de 25-30 cm lungime, ce realizeaza


legatura intre gura si stomac.
Punctul reflexogen este situat pe fata plantara a labei piciorului, intre
degetele 1 si 2, descriind o linie de la baza degetelor la stomac
Tulburarile se manifesta prin dureri „in capul pieptului”. Masarea zone
reflexe amelioreaza aceste disfunctii intr-un timp relativ scurt.

24
4. Stomacul este un organ vital deosebit de important. Anatomic, este
organul motric al tubului digestiv. E asezat in regiunea epigastric, sub diafragma,
intre esofag si duoden, prima portiune a intestinului subtire. El incepe la orificiul
cardia si se termina la orificiul pilor.
Punctul reflex al stomacului se gaseste imediat sub articulatia degetului
mare de la fiecare picior.
Stari patologice si tratamente. Un stomac balonat determina o apasare pe
diafragma, senzatii de sufocare, insuficienta respiratorie si tulburari cardiace. O
tulburare majora este ulcerul gastric.
Masajul zonei reflexogene a stomacului va conduce la ameliorarea
functionalitatii sale si determina vindecarea sa in timp.

5. Intestinul subtire este cel mai lung organ al corpului uman si se


intinde de la orificiul piloric pana la valva ileocecala. Este compus din trei parti,
duoden, jejun si ileon.
a) Duodenul este prima parte a intestinului subtire, are forma de potcoava in
care se insereaza capul pancreasului.
Punctul reflex al duodenului se gaseste pe ambele talpi. La piciorul stang
este imediat sub zona stomacului, iar la piciorul drept sub pancreas.
Stari patologice si tratamente. Tulburarile legate de duoden sunt corelate
cu alimentatia, stresul, problemele psihice. Masarea zonelor reflexogene rezolva
aceste probleme inca din prima saptamana de tratament. Este recomandat sa
masam si punctele complementare ale tractului digestiv, de fiecare data, dupa
masarea zonelor specifice duodenului.
b) Jejunul este partea mediana a intestinului subtire si masoara 2,4 m, iar
ileonul, ultima parte de 3,6 m lungime.
Punctul reflexogen este destul de amplu si se gaseste in scobitura din fata
calcaielor, pe ambele talpi, situat intre axa verticala adegetelor 1 si 4, cuprins intre
punctul reflex al rinichiului si pana la calcai.

25
Stari patologice: balonarile, durerile abdominale, indigestia, colitele si
diareea sunt dintre cele mai cunoscute. Dar functionarea defectuasa a intestinelor
poate provoca simptome cu care aparent nu au nici o legatura, ca: febra, oboseala,
nervozitate, depresii psihice, caderea parului si imbatranirea prematura. Masajul
reflexogen este indicat, deci, chiar si atunci cand nu exista boli specifice ale
intestinului, pentru revigorarea organismului.

6. Apendicele este situat sub valva care uneste intestinul subtire de


intestinul gros, in vecinatatea fosei iliace drepte si reperzinta un inceput de intestin
gros cu rol de tesut limfatic care dreneaza limfa in zona intestinala. De aceea nu
este recomandata extirparea sa chirurgicala. Aceasta se va face doar in cazul
perforarii lui prin grave si repetate crize inflamatorii microbiene, netratate prin
masaj reflex. Daca tratam apendicele inainte de perforare, rezolvam problema in 20
min, maxim 3 zile.
Punctul reflex este situat numai pe talpa dreapta, la inceputul punctului
colonului ascendent, pe axa degetului 4, in unghiul de 90 grade format de axa
verticala a degetului 4 si axa laterala a inceputului calcaiului.
Stari patologice si tratamente. Masajul reflexogen este indicat chiar si
atunci cand apendicele nu ne supara. Daca apendicele este perforat, problema se
rezolva numai chirurgical., nu prin reflexoterapie.

7. Valva ileocecala face corespondenta intre cele doua intestine, subtire


si gros, oprind accesul nefunctional intre cele doua organe.
Punctul reflex este situat deasupra apendicelui.
Stari patologice: tulburari legate de functionalitatea intestinului subtire,
enterite, etc.
8. Intestinul gros (colonul) este un organ tubular cu o lungime de
aproximativ 1 m. Se imparte anatomic in trei segmente: colon ascendent, colon
transversal si colon descendent. Colonul realizeaza ultima filtrare a substantelor de

26
asimilatie si dezasimilatie, inainte de eacuarea produselor reziduale solide ale
alimentatiei.
Punctul reflexogen este reprezentat de un traseu in forma de „U” rasturnat,
incepand imediat deasupra calcaiului pe piciorul drept, urcand de-a lungul axei
degetului 4 pana in dreptul duodenului, cotind brusc, orizontal, spre mijlocul intern
al talpilor si intrerupandu-se sub duoden. La piciorul stang se continua de sub
pancreas, orizontal spre axa verticala a degetului 4 pe care coboara pana deasupra
calcaiului, unde face o curba corespondenta zonei sigmoidale ce se indreapta spre
vezica urinara.
Tulburari: balonari, dureri abdominale, inflamatii, constipatie sau diaree,
colita, hemoragii, varice sau cancer de colon. Tratamentul reflexogen este de foarte
mare ajutor in toate aceste cazuri patologice.

9. Rectul este bazinetul depozitar al materiei fecale, iar daca este


incarcat, avem senzatia specifica de golire prin defecare.
Punctul reflex se afla situat pe talpa stanga, pe traseul orizontal al colonului
descendent si in continuarea acestuia, la intersectia axei verticale a degetului 2.

10. Anusul reprezinta sfincterul care controleaza defecarea.


Punctul reflex este situat imediat langa rect, continuand traseul spre vezica
urinara, cu care nu este unit, intestinul gros terminandu-se inainte de punctul
vezicii urinare.

11. Pancreasul este o glanda anexa a tubului digestiv, „glanda salivara

abdominala” si cea mai voluminoasa din organism. Din punct de vedere anatomic,
pancreasul este asezat transversal in zona superioara a abdomenului, sub stomac,
intre duoden, suprarenale si splina. La nivel digestiv produce enzime care participa
la procesul de digestie din duoden, dar secreta si hormoni care participa la
metabolismul zaharului.

27
Punct reflexogen. Este situat pe ambele talpi, pe partea interioara, sub
punctul reflex al stomacului pe piciorul drept, respectiv sub punctul reflex al
duodenului, pe piciorul stang.
Stari patologice si tratamente. In cazul unei functionari defectuoase
carentele enzimatice produc grave indigestii. Cea mai frecventa afectiune este
pancreatita.
Masajul reflexogen al zonei pancreasului conduce la stimularea functionarii
glandei si actionand asupra punctului duodenului se deschid circuitele de eliberare
a sucului pancreatic si a secretiei biliare.
12. Ficatul si vezica biliara. Ficatul reprezinta principalul organ

metabolic al organismului, care regleaza asimilatia (anabolismul) si dezasimilatia


(catabolismul) principiilor vitale ale unui corp.
Punctul reflexogen al ficatului se gaseste pe talpa dreapta, catre exterior, pe
axa degetului 4, sub articulatia falango-metatarsiana.
Punctul reflex al colecistului se gaseste tot pe talpa dreapta in interiorul
punctului reflex al ficatului, la sud-est. In cazul calculilor biliari sau al unei bile
incarcate, aici se pot gasi depuneri in diferite faze.
Stari patologice si tratamente. Criza si bolile hepatice sunt determinate de
stres si emotii negative, de o alimentatie vicioasa, toxicoze diverse, oboseala
excesiva, exces de alcool, tutun si alte noxe. Cand functia ficatului este perturbata,
cel mai mic adaos de substante toxice (prajeala, o tigara, etc.) poate declansa criza
hepatica.
Indiferent de afectiunile prezentate, acestea beneficiaza de tratament
reflexogen, lucrand pe punctele ficatului si vezicii biliare.

28
Capitolul VI
SISTEMUL NERVOS

Creierul este comandamentul suprem al organismului. El este sediul


informatiilor, al constientului, al constiintei. Neuronul este calea de transmitere. El
isi are originea in creier, coboara prin maduva spinarii indreptandu-se spre zonele
din care duce sau aduce informatiile. Miliardele de celule nervoase care intra in
structura creierului, controleaza constiinta, emotiile, gandurile, miscarea,
sensibilitatea si gama larga de functii neconstientizate ale organismului, cuprinse
in sistemul nervos vegetativ.

1. Sistemul nervos central. Creierul este unul dintre cele mai mari organe
ale corpului, cel mai complex si mai sensibil dintre ele. Este, totodata, si cel mai
personalizat, deoarece, spre deosebire de alte organe care pot fi inlocuite prin grefa
sau transplant, creierul este unic pentru fiecare individ.Creierul uman contine mai
mult de zece miliarde de celule nervoase si un numar aproape incalculabil de
sinapse neuronale. Diferentele dintre indivizi se traduc in plan fizic nu printr-un
numar mai mare de neuroni ai creierului, ci tocmai prin numarul acestor sinapse
care indica puterea de utilizare a creierului nostru.
Partile principale ale creierului sunt creierul mare, trunchiul cerebral si
creierul mic (cerebelul).

29
Creierul mare reprezinta aproximativ 70% din sistemul nervos central. Este
format din doua emisfere, avand multe straturi functionale si inchizand intre ele
doua dintre cele mai importante glande ale corpului: hipofiza si epifiza. Diferitele
arii ale creierului mare au functii specializate: cortexul motor controleaza miscarea
voluntara, cortexul senzorial controleaza senzatiile, lobul frontal este legal de
personalitate, lobul occipital de vedere, iar mezencefalul de auz si controlul
vorbirii.
Foarte importanta pentru reflexologie este inversarea impulsurilor receptate
sau transmise de catre creier fata de restul capului la nivelul tuturor organelor de
simt. Astfel emisfera dreapta coordoneaza partea stanga a capului, iar emisfera
stanga partea dreapta a capului. In reflexologie se traduce prin proiectii inversate
pe picioare ale celor doua emisfere cerebrale.
Trunchiul cerebral este un manunchi de fibre nervoase care leaga maduva
spinarii de cerebel si de creierul mare.
Creierul mic (cerebelul) indeplineste functiuni care privesc mai ales
coordonarea musculara, mentinerea echilibrului si vitalitatea generala a
organismului.
Puncte reflexogene. Totalitatea punctelor reflexe ale creierului se gasesc pe
degetele mari ale picioarelor. Pe degetul mare de la piciorul drept se gaseste zona
reflexogena a emisferei cerebrale stangi, iar pe degetul mare de la piciorul stang se
gaseste zona reflexa a partii drepte a capului. Punctele reflexe ale lobilor temporali
sunt situate pe partea interna a degetelor mari, inspre degetul al doilea, de
asemenea, cu proiectiile incrucisate, unde coordonam tampla sau nervul trigemen.
Punctul reflex al cefei se afl la partea inferioara a degetelro de la picioare,
coordonat la baza degetului mare, spre interiorul acestuia.
Creierul mic
Stari patologice. Dereglarile functionale ale creierului sunt multiple dar,
indiferent de natura lor, se pot lucra. Una dintre cele mai grave tulburari

30
functionale este comotia cerebrala. Pentru ameliorarea rezultatelor sale
dezastruoase, se va executa un masaj reflexogen riguros al degetelor mari de la
picioare, la inceput usor, de doua ori pe zi, timp de doua saptamani si apoi mai
intens, pana la aparitia simptomelor de vindecare.
Migrena si alte dureri de cap apar mai ales, datorita unor tulburari in
functiunile lobilor temporali ai creierului. Vor fi masate punctele reflexe din
interioarele degetelor mari, in punctele de unire a celor doua falange, la punctul
reflex corespunzator tamplei. De asemenea, vom masa punctele reflexe ale
hipofizei, cerebelului, rinichilor, coloanei vertebrale, intestinului subtire si gros,
ficatului, vezicii biliare. Se vor masa totodatape corp si direct ceafa si muschii
trapezi, pentru corectarea circulatiei sanguine cerebrale.
Este, de asemenea, recomandata purtarea de incaltaminte lejera, elastica si
naturala, pentru protectia degetelor de la picioare si a punctelor lor reflexogene.

2. Coloana vertebrala si maduva spinarii. Coloana vertebrala este axul


central al intregului organism uman. Ea este foarte flexibila in stare de sanatate,
asigurata de o structura vertebrla suprapusa formata din 7 vertebre cervicale, 12
toracale, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene. Intre vertebre se gaseste cate un
disc cartilaginos de amortizare s socurilor si lovitorilor pe care le preia coloana
vertebrala. Coloana este sustinuta de aproape 200 de muschi si ligamente. Canalul
central din vertebre contine maduva spinarii, un manunchi de celule nervoase.
Nervii maduvei ies din canalul vertebral in perechi, pe fetele laterale, transmitand
influxul nervos catre intregul corp. Astfel, din zona cervicala ies nervii care
deservesc bratele, din zona toracala - organele interne, din zona lombara –
picioarele, iar nervii din zona sacro-cocigiana coordoneaza zona genitala.
Puncte reflexogene ale coloanei vertebrale se gasesc pe fetele interne ale
talpilor, pe oasele de sustinere a boltei plantare. In functie de nervul interesat se va
lucra pe punctul reflex al coloanei vertebrale la nivelul vertebrei corespunzatoare,
alaturi de punctul reflex al zonei afectate si de punctul reflex al encefalului,

31
reprezentat pe toata pulpa degetului mare. Zona reflexa a nervului sciatic se afla
de-a lungul tibiei si peroneului, incepand de deasupra maleolelor.

Stari patologice. Orice dislocare a vertebrei sau inflamatie a zonei pe unde


trec acesti nervi ai sistemului nervos vegetativ pot presa, fragmentand sau
intrerupand activitatea de coordonare a nervului. Aceasta duce la dereglarea
functionarii zonei verificate de nervul afectat si dureri locale. Cea mai importanta
afectiune a nervului vegetativ este paralizia. Aceasta inseamna nefunctionalitata
unei zone coordonate de nerul coordonator care a suferit leziune, ciupire, blocare
sau atac viral. Cele mai frecvente afectiuni ale nervilor maduvei spinarii la nivel de
coloana vertebrala sunt sciatica si lumbago.
Sciatica este provocata de inflamarea sau ciupirea partilor radiculare ale
nervului sciatic, inflamatii zonae care preseazaacest nerv, etc. Vor fi masate
punctele reflexogene ale siaticului, coloanei vertebrale lombare, punctele reflexe
ale rinichilor si vezicii urinare pentru eliminarea toxinelor, punctele cailor
limfatice, ale intestiului gros, ficatului si suprarenalelor.
Lumbago apare din cauza inflamatiei generate de strangulrea unui nerv din
zona coloanei vertebrale lombare cauzete de ridicarea unui greutati mari,
degeerescenta, deplasarea sau slabirea ligamentelor discurilor intervertebrale
lombare, ceea ce provoaca dureri insuportabile. In tratamentul reflexogen se va

32
masa partea interioara a zonei plantare, in dreptul vertebrelor lombare, zona
suprarenalelor, a rinichilor, a colonului.
Afectiunile coloanei vertebrale vor fi tratate reflexogen pe punctele reflexe
ale coloanei vertebrale. Deplasarile de vertebre nu se rezolva prin tratament reflex,
acestea sunt de competenta chiropraxiei sau neurochirurgiei.
3. Sistemul nervos vegetativ este sediul actiunilor ritmice, ciclice si
inconstiente si are rolul de a mentine vegetatia, viata in organism. Coordoneaza
sistemele: digestiv, respirator, circulator, renal, etc.
Prin plexul solar coordonam si verificam activitatea sistemului nervos
vegetativ. Este asezat central, sub extremita4tea inferioara a sternului, mai jos cu
doua degete, in unghiul format de unirea cu o axa a ultimei coaste. Plexul solar
este „creierul abdominal”, centrala energetica pentru intregul corp.
Punctul reflexogen se afla pe axa verticala a degetului 2 sub articulatia
proeminenta a metatarso-falangelor.
Stari patologice. Vom lucra plexul solar pentru armonizarea dereglarilor legate
de digestie, respiratie, eliminare de toxine, asimilare si dezasimilare – metabolism.
Iata de ce plexul solar deschide masajul reflexogen, chiar inainte de eliminarea
toxineleor pe care o dirijeaza.

Capitolul VII
SISTEMUL CIRCULATOR SANGUIN
Acest sistem important este format din inima (ca organ motor) si intreaga retea
de artere, vene si vase capilare care transporta sangele in intregul organism..
1. Inima este elementul central al sistemului circulator. Contractiile acesteia
sunt controlate de sistemul nervos autonom si fiecare pulsatie este influentata de
respiratie.
Punct reflexogen. Punctul reflex al inimii este situat pe talpa stanga, pe axul
degetului 4, sub articulatia falangiana, deasupra liniei diafragmei.

33
Stari patologice. Angina pectorala, infarctul miocardic, aritmia sau stopul
cardiac sunt cateva dintre afectiunile cardiace pentru tratamentul carora se va masa
in principal zona reflexa a inimii.
2. Vasele sanguine. Arterele transporta sangele oxigenat de la inima spre
organe si tesuturi. Circulatia de intoarcere se realizeaza prin vene. Capilarele sunt
cele mai mici vase de sange si prin peretii acestora sangele trece in tesuturi si
celule, hranindu-le.
Puncte reflexe. Sunt punctele reflexe corespunzatoare zonei de traversare a
vaselor interesate. Artera femurala, de exeplu, insoteste femurul, deci o localizam
pe coapsa. Lucrand zona care cuprinde vasul, va fi lucrat vasul insusi. In
reflexoterapie, un punct reflex lucreaza din profunzime si pana la suprafata tot ce
este in zona, deci si vasul sanguin.
Stari patologice: angina pectorala, hipertensiune arteriala, hipotensiune,
arterita, tromboflebita, varice.
Pentru afectiunile vaselor de sange se vor masa punctele refelxe
corespunzatoare zonei de traversare a vaselor interesate.
Pentru tratarea hipertensiunii arteriale se vor masa si punctele reflexe ale
rinichilor pentru ca depunea de toxine pe peretii vaselor e cauzata si de proasta
functionare a acestora. Suprarenalele se vor masa cu precautie.
Toate aceste afectiuni sunt ameliorate prin masajul punctelro reflexe ale inimii,
rinichilor, hipofizei si zonelor de traversare.

Capitolul VIII
SISTEMUL RESPIRATOR
Este format din organele: cavitate nazala, sinusuri, faringe, laringe, trahee si
plamani. Asigura respiratia, deci aprovizionarea cu oxigen si energie a celulelor
corpului.

34
1. Nasul este organ primordial in alimentarea palmanilor cu aer. In plus,
analizeaza aerul prin celulele senzoriale de receptie, avand functia de protectie
impotriva substantelor iritante. Sinusurile sunt cavitati localizate in spatele
sprancenelor, in triunghiul dintre nas si ochi si comunica cu cavitatea nazala.
Puncte reflexogene. Nasul este reprezentat pe degetul mare, pe partea
interna a talpii, respectiv partea externa a degetului mare, prin punctul proeminent
al articulatiei dintre cele doua falange ale degetelui mare. Sinusurile sunt
reprezentate pe varfurile degetelor 1-5.
Stari patologice. Guturaiul, rinita, alte inflamatii ale mucoaselor nazale,
polipii, alergiile locale etc beneficiaza de masajul reflexogen cu rezultate
spectaculoase. Deviatia de sept se trateaza doar chirurgical.

2. Faringele si laringele. Faringele este culoarul de incalzire a aerului


inspirat de nas sau de gura, in traversarea sa spre plamani.Incepe la terminatia
gurii si a deschiderii foslor nazale si tine pana la deschiderea glotei si a esofagului.
Laringele este partea superioara a traheei si reprezinta organul fonatiei.
Punctele reflexogene se gasesc pe fetele anterioare ale labelor picioarelor,
la unirea primelor doua degete.
Stari patologice: faringita, laringita, diverse infectii si afectiuni ale corzilor
vocale asupra carora masajul reflexogen actioneaza benefic.

35
3. Traheea este inchisa de un lambou cutanat, denumit epiglota, care il
blocheaza in momentul inghitirii. Traheea se divide in doua ramuri la nivelul
varfurilor plamanilor.
Punctul reflexogen este situat pe ambele talpi, sub pliul de unire al
degetului mare cu cel de-al doilea deget de la picior. Are o forma ingusta si
alungita inspre suprafata reflexa a plamanilor.
Stari patologice: traheite, insotite de tuse, inflamatii locale si jena
respiratorie, care se amelioreaza prin masarea zonelor reflexe.

4. Plamanii sunt principalele organe ale aparatului respirator, Este organ dublu:
partea dreapta se compune din trei lobi, cea stanga din doi lobi.
Puncte reflexogene. Pe ambele talpi, pe perna lor, deasupra liniei imaginare a
diafragmei, pana la linia umerilor.

Stari patologice. Bolile importante ale plamanilor sunt: tuberculoza,


pneumonia, astmul. Masarea reflexogena a zonelor corespondente plamanilor va
determina o ameliorare a respiratiei, stimularea muschilor respiratori ai cutiei
toracice, vindecarea. La un om sanatos determina sporirea vitalitatii.

36
Capitolul IX
SISTEMUL LIMFATIC
Acest sistem functioneaza in stransa corelatie cu sistemul circulator sanguin.
Este alcatuit dintr-o retea de vase de dimensiuni diferite si formeaza sistemul nstru
de aparare impotriva bolilor, agresiunilor si infectiilor. Vasele limfatice din
jumatatea inferioara a corpului aduc limfa din spatiile interstitiale catre centrul
corpului, in „lacul lacunar” si ies din acesta spre colectorul toracic, care culege
limfa din partea superioara a corpului. De-a lungul cailor limfatice sunt ganglioni
limfatici care au misiunea de a filtra limfa si de a produce limfocite si globule albe.
Zonele cele mai bogate in ganglioni limfatici sunt: sub ureche, sub mandibula, in
zona axilara, inghinala, toracala, abdominala si pelviana.

1. Ganglionii limfatici, bazinul limfatic si ductul limfatic


Punctele reflexogene ale ganglionilor limfatici se gasesc pe partea
anterioara a picioarelor, in fata gleznelor. Bazinul limftic i ductul limfatic isi au
proiectiile intre primul si al doilea metatarsian.

37
Stari patologice si tratamente. Virozele, infectiile sunt principalele
afectiuni limfatice. Masajul punctelor reflexe corespunzatoare este benefic.
2. Splina se gaseste anatomic intre rinichiul stang, stomac si colonul
transvers. Are aceleasi functii ca si ganglionii limfatici: produce limfocite si
anticorpi, filtreaza sangele, distruge globulele rosii imbatranite si pastreaza rezerva
de sange.

38
Punctul reflex se afla pe talpa stanga, pe axa degetului patru, deasupra
curburii colonului transvers.
Stari patologice si tratamente: insuficienta de hemoglobina, anemia,
carenta de anticorpi, imunitatea scazuta, durerile abdominale sunt ameliorate prin
masajul reflexogen al splinei, cu tenacitate, in 1-2 sedinte zilnice, timp de 2-4
saptamani.

3. Amigdalele si apendicele sunt organe ganglionare a caror extirpare


conduce la o sensibilitate generala la infectii si o slabire a sistemului imunitar.
Puncte reflexogene. Pentru amigdale, punctele reflexogene se gasesc pe
partea anterioara a halucelor, in stanga si in dreapta axului central al degetului, pe
falanga a doua, bazala. Pentru apenice, punctul reflex este situat pe talpa dreapta,
deasupra calcaiului, pe axul degetului 4. Se lucreaza dupa recomandarile de la
punctul 5.6.1.

Stari patologice. Inflamatia si anginele sunt printre afectiunile importante ale


amigdalelor. Masajul acestor puncte timp de 5 minute zilnic, la fiecare picior,
inlatura inflamatia, disfunctiile sau durerile.

39
CAPITOLUL X
SISTEMUL ENDOCRIN
Sistemul glandular este un sistem de coordonare a activitatilor de crestere,
functionare si descrestere a organismului uman. Principalele glande endocrine din
corp sunt: hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul, pancreasul,
suprarenalele si gonadele.

1. Hipofiza (glanda pituitara) este glanda cu cea mai mare influenta din
organism, comandand activitatea celorlalte glande. Este situata la baza creierului,
in saua turceasca, aproximativ la nivelul spatiului intracranian dintre sprancene.
Puncte reflexogene. Are proiectii pe ambele talpi, pe partea posterioara,
aproximativ la mijlocul degetelor mari. Punctele reflexe sunt foarte mici si este
indicat sa fie masate cu varful degetelor, cu unghia sau cu un instrument cu varf
rotujit.

40
Stari patologice: lipotimia, tulburari ale tensiunii arteriale, obezitate, dureri
de cap, tumori, chisturi, fibroame, imbatranire precoce, impotenta sexuala,
frigiditate, absenteism, dereglari generale hormonale. Masajul reflexogen al
hipofizei este indicat in toate aceste cazuri, conducand si la stimularea celolalte
glande din corp. Cu toate acestea se recomanda si masajul punctelor reflexe ale
celolalte glande corespondente.

2. Epifiza (glanda pineala) este situata in mijlocul creierului si are mari


influente in functionarea zonelor superioare ale creierului, functiunilor intelectuale
si spirituale, in viata sexuala si ciclul gonadelor, coordonand si ritmul
diurn/nocturn al organismului.
Punctul reflex al acestei glande este chiar mai mic decat cel al hipofizei si
este situat la cca 1 cm alaturi de punctul reflex al hipofizei, spre partea interioara a
halucelor, pe fetele posterioare.
Disfunctii. Se va masa in corelare cu glanda hipofiza, in functiuni inversate
sau comune. Daca hipofiza ne readuce, material, in corp, epifiza este cea care ne
deschide spre lume si exterior.

3. Tiroida este situata la baza gatului, pe laringe. Controleaza metabolismul


bazal. Hormonii tiroidieni sunt determinanti in dezvoltarea fizica normala, pentru
sanatatea pielii, a parului, a sistemului nervos si regleaza consumul de oxigen din
intregul corp.
Punctele reflexogene se gasesc pe ambele talpi, intre primul si al doilea
metatarsian.
Stari patologice si tratamente. Accelerarea sau scaderea anormala a
metabolismului care conduc la slabire sau ingrasare exagerata, excitabilitate
nervoasa, transpiratie abundenta sau caderea parului. Gusa este o ulceratie a
tesutului tiroidian. Toate acestea beneficiaza foarte bine de tratamentul reflxogen
executat cu regularitate si perseverenta.

41
4. Paratiroidele sunt patru glande asezate perechi de o parte si de alta a
tiroidei
Punctele reflexogene se gasesc pe partea externa a celei de-a doua falange
de la baza halucelui, deasupra montului, pe ambele talpi.
Stari patologice. Paratiroidele regleaza metabolismul calciului. Hipofunctia
produce tetanie, circulatie periferica proasta, spasme musculare, disfunctii ale
unghiilor si dintilor, iritabilitate. Hipersecretia parathormonului produce cresterea
exagerata a calciului si tulburari ale sistemului circulator sanguin si osos: osteita
fibroasa, calculi renali sau biliari. Toate acestea beneficiaza de tratament
reflexogen.

5. Timusul, glanda cresterii si a tineretii, este situat la baza gatului, deasupra


inimii, in spatele sternului si este alcatuit din doi lobi. Se pare ca determina reactia
organismului nostru la stres si agresiuni fizico-psihice.
Punctul reflexogen se afla pe ambele talpi, la baza halucelului, imediat
deasupra punctului reflex al stomacului

6. Pancreasul, prezentat deja in paragraful 5.7. din punct de vedere


metabolic, ca glanda secreta doi hormoni: insulina, care regleaza concentratia
zaharului in sange si glucagonul, responsabil de cresterea nivelului glicemiei.
Puncte reflexogene. Se gasesc pe ambele talpi, in vecinatatea zonelor
duoden si stomac.
Stari patologice si tratamente. Cea mai importanta boala pe care o
declanseaza functionarea defectuoasa a pancreasului este diabetul zaharat. Prin
masaj reflexoterapeutic periodic pana la vindecare, vom obtine o cantitate sporita
de insulina naturala.

7. Suprarenalele intervin in metabolismul bazal, stimuleaza productia de


limfocite si activitatea sistemului imunitar.
Puncte reflexogene. Se gasesc pe ambele talpi, pe axa degetului 2, deasupra
zonei rinichilor.
42
Stari patologice si tratamente. Disfunctia suprarenalelor se manifesta prin
aritmie, lipotimii, lesinuri, infectii si scaderea imunitatii, reumatism, astm si
inflamatii articulare, lipsa de curaj si initiativa. Masarea zonelor reflexe
amelioreaza multe dintre aceste afectiuni.

8. Gonadele sunt cele mai importante glande ale sexualitatii feminine si


masculine, responsabile de functia de reproducere.

Ovarele sunt gonade duble situate in bazinul femeii, care contin aproximativ
1.000.000 de ovule. Ca glanda, ovarul produce hormoni. Estrogenul este
responsabil de forma specifica femeilor, de manifestarea instinctului sexual,

43
metabolismul calciului, apei si glucidelor. Progesterolul (luteina) stimuleaza
secretia glandelor mamare, a celulelor uterine si previne expulzarea oului fertilizat.

Testiculele sunt organe glandulare masculine de reproducere si, spre


deosebire de ovare, au plasare anatomica externa, fiind situate in scrot. Produc
spermatozoizi destinati fecundarii. Hormonii, testosteronul, androsteronul si
dehidroandrosteronul, maresc volumul testiculelor, actioeaza asupra
caracteristicilor masculine, determina dezvoltarea trasaturilor sexuale secundare
ale barbatului, determina psihicul si instinctul masculin. In plus, actioneaza asupra
metabolismului lipidelor.
Puncte reflexogene. Sunt situate in mijlocul calcaielor ambelor talpi si pe
partile laterale ale labelor picioarelor, intre maleolele externe si tendonul lui Ahile.
Punctul reflex din mijlocul calcaiului stimuleaza functia endocrina, pe cand
punctul situat pe partile laterale, stimuleaza functia exocrina.
Stari patologice si tratamente. Disfunctia ovariana genereaza: dureri
menstruale, ciclu meregulat, chisturi, vaginita, frigiditate, alterarea caracteristicilor
sexuale secundare etc. Disfunctia testiculara genereaza impotenta si oligospermia.
Taoate aceste tulburari beneficiaza de aportul reflexoterapiei practicata competent
si cu regularitate.
44
Capitolul XI
SISTEMUL DE REPRODUCERE
1. Sistemul genital masculin cuprinde testiculele, caile spermatice cu
vezicule seminale, prostata si penisul
1.1. Testiculele. Am prezentat aceste organe glandulare in paragraful 10.8. .
Sunt cele mai importante glande genitale masculine, gazduiesc peste 300 de tubi
seminiferi in care se formeaza spermatozoizii
1.2. Caile spermatice si veziculele seminale. Caile spermatice sunt doua
conducte in forma de ansa, care pornesc din spatele testiculelor, formeaza cordonul
spermatic care strabate prostata si se continua cu uretra.. Veziculele seminale sunt
doua ampule situate in spatele prostatei care secreta un lichid care dilueaza
substanta spermatica si faciliteaza ejacularea.
Puncte reflexogene ale cailor spermatice si veziculelor seminale coincid cu
cele ale trompelor din aparatul genital feminin si sunt situate pe linia gleznei care
uneste maleola externa si interna, la ambele picioare.
Stari patologice, mai rar intalnite: inflamatii, jena sau dureri profunde,
pentru care vor fi masate punctele reflexe corespunzatoare.
1.3. Prostata este situata sub vezica urnara si deasupra radacinii penisului.
Punctele reflexogene coincid cu ale uterului, fiind situate amplu pe partea
interna a labei la calcai, intre maleola interna si tendonul lui Ahile, la ambele
picioare.

45
Stari patologice. Disfunctiile prostatei apar, in general, la barbati in varsta
de peste 45 de ani, corelate frecvent cu andropauza. Hipertrofia prostatei, insotita
de inflamarea acesteia, poate provoca infectii, retentie urinara, mictiune saraca si
frecventa, sange in urina si usturimi la mictiune. Aplicand un masaj reflexogen
competent, de minim 4-6 saptamani, cu sedinte de circa 2 minute zilnic, prostatita
se va ameliora mult, conducand chiar si la vindevarea completa.
1.4. Penisul este organul masculin al reproducerii, situat in partea inferioara
a abdomenului, avand o parte interna (deasupra perineului) si o parte externa
terminata prin gland. Este strabatut de uretra pe tot parcursul sau.
Punctul reflexogen, acelasi ca pentru vagin, este situat pe partea interioara a
labelor picioarelor, la calcai, pe axa de unire oblica a vezicii urinare cu glezna in
partea sa inferioara
Stari patologice. Cea mai importanta disfunctie a sa este impotenta,
manifestata prin lipsa sau insuficienta erectiei. Aceasta tulburare are, de putine ori,
cauze anatomice sau fiziologice. De cele mai multe ori are cauze psihice. Pentru
ameliorare vor fi masate punctele reflexe legate de sistemul nervos central,
circulatia sanguina, glandele sexuale si glandele cu secretie interna.

2. Sistemul genital feminin cuprinde: ovarele, trompele lui Fallope, uterul,


vaginul si vulva.
2.1. Ovarele. Am prezentat aceste importante glande in paragraful 10.8
2.2. Trompele lui Fallope (trompele uterine) au forma unor antene care
pornesc din uter si fac legatura cu coarnele uterine, deschizandu-se sub forma de
palnii franjurate la extremitatile dinspre ovare. La nivelul trompelor are loc
fecundarea ovulului, care parcurge distanta pana la uter in 3-6 zile.
Puncte reflexogene. Se gasesc pe partea exterioara a calcaiului, intre maleola
externa si tendonul lui Ahile, pe ambele picioare, descriind o forma de arc de cerc
de la maleola externa spre cea interna.

46
Stari patologice si tratamente. Disfunctiile trompelor uterine pot genera
afectiuni usoare ca inflamatii, infectii si dureri la ovulatie, dar si con
2.3. Uterul, organul central al feminitatii, are forma unei pere mari pozitionate
cu varful in jos. Este gol in interior si poseda doua orificii laterale superioare care
se deschid spre trompe si un orificiu in zona inferioara, prevazut cu un in stm si un
col.
Punctele reflexogene sunt situate pe partea interioara a labelor picioarelor
(comune cu cele ale prostatei). Punctele sunt destul de dureroase la pipait, in parte
si datorita sensibilitatii deosebite a organului.
Starile patologice usoare sunt: ciclu neregulat, inflamatii, infectii. Afectiunile
grave constau in chisturi, fibroame, prolaps uterin si avortul spontan. Masajul
bland al zonei reflexe, facut zilnic si pentru o perioada indelungata conduce la
ameliorarea afectiunilor si chiar la vindecare.
2.4. Vaginul reprezinta un organ important al vietii sexuale si libidoului. Este
un conduct muscular aponevrotic in permanenta umectat de mucus si secretii
glandulare anexe, inchis la exterior prin vulva.
Punctele reflexogene pentru vagin si penis sunt comune, gasindu-se pe partea
interioara alabelor picioarelro, pe traiectele diagonale care unesc punctul vezicii
urinare cu glezna in partea sa inferioara.
Bolile si suferintele asociate disfuctiei vaginului sunt infectii diverse, menstre
dureroase, chisturi limfatice (mioame). Vaginita, starea de iritabilitate sporita sau
contractie a vaginului in timpul actului sexual, are frecvent cauze psihosomatice.
Vor fi masate punctele reflexe: uter, vagin, cai limfatice si sistem nervos central.
2.5. Sanul (mamelele sau glandele mamare) este organ dublu genital cu
specific de lactatie. Este compus din: glande mamare, tesut adipos si tesut
conjunctiv. In mijlocul sanului este pozitionat anatomic mamelonul.

47
Puncte reflexogene. Se gasesc pe fata anterioara a labelor picioarelor, deasupra
celui de-al doilea si al patrulea metatarsian. Sunt de dimensiunile unor mici
monede.

Stari patologice. Tulburarile cele mai frecvente sunt stazele premergatoare


menstruatiei si chisturile mamare. La baza formarii unui chist este o staza limfatica
si totodata o disfunctie hormonala ovariana. In acest caz, vor fi masate punctele
reflexogene ale sistemului limfatic, glandular, zona pieptului, hipofizei, tiroidei,
ganglionilor axilari si suprarenalelor. Masajul reflexogen se va executa zilnic, pe
perioade lungi de timp (2-6 luni) pentru ameliorare si vindecare.

Capitolul XII
SISTEMUL LOCOMOTOR
APARATUL OSTEOMUSCULAR SI ARTICULAR
1. Scheletul osos uman este, de obicei, impartit anatomic in trei mari grupe
osoase: capul, trunchiul si membrele. Scheletul osos reprezinta structura de
rezistenta a organismului, are un important rol de sustinere si protectie pentru
tesuturi si organe. Craniul este alcatuit din opt oase importante, iar fata din 14
oase. Trunchiul osos cuprine:coloana vertebrala, douasprezece perechi de coaste si

48
sternul. Membrele superioare se leaga de trunchi prin centura scapulara si cele
inferiare se insereaza la bazin prin centura pelviana. Scheletul este o importanta
rezerva de minerale pentru sange, un organism viu care se reface continuu, cu rol
deosebit in producerea globuelor rosii din sange. Sistemul osos este hranit de
sange, coordonat de sistemul nervos si in stransa legatura cu glandele: tiroida,
paratiroide si hipofiza.
Punctele reflexogene ale coloanei vertebrale se gasesc pe marginile
interioare ale talpilor, de la haluce pana la calcai. Punctele coastelor sunt amplu
situate pe fata anterioara, la baza degetelor, intre zona reflexa a gatului si
diafragma. Punctele reflexogene ale umarului, genunchiului, cotului, gleznei,
articulatiei mainii sunt pozitionate pe lateralele exterioare ale talpilor. Soldul are
proiectia pe partile interioare si exterioare ale gleznei, la ambele picioare.
Stari patologice. Afectiunile sistemului osos sunt: durerile si excrescentele
degenerative (monturi si ciocuri), osteoporoza, coxartroza etc. Masajul reflexogen
are efect rapid in calmarea durerilor si, practicat cu perseverenta, va conduce la
ameliorarea si vindecarea majoritatii afectiunilor

2. Aparatul muscular este format din muschi scheletici si muschi viscerali.


Muschii scheletici au culoarea rosie, se insereaza pe oase cu ajutorul tendoanelorsi
sunt inveliti intr-o teaca, numita aponevroza. Muschii viscerali sunt albi, cu
exceptia cordului care este de culoare rosie. Muschii sunt organe contractile,
elastice, care actioneaza alternativ, pe grupe: cand unul se contracta, altul se
relaxeaza, favorizand miscarea.
Puncte reflexogene. Punctele reflexe pentru antebrat, gamba, brat, coapsa
sunt situate pe fetele laterale ale picioarelor, imediat sub articulatiile falangelor.
Proiectia reflexa a abdomenului se afla pe arcadele care unesc cele doua maleole,
externa si interna, la ambele glezne. Punctele reflexe ale muschilor pectorali si
intercostali se afla pe fetele superioare ale picioarelor, sub articulatiile degetelor 2-
5, pana la diafragma.

49
Stari patologice. Afectiunile sistemului muscular sunt diverse: crampe,
spasme, dureri musculare, intinderi si rupturi de muschi, febra musculara, slabirea
sistemului muscular (la batranete), reumatismul.
Masajul reflexogen al zonelor corespondente sau a intregului sistem reflex
conduce la ameliorari majori si vindecari in timp.

3. Aparatul articular realizeaza legatura mobila dintre doua oase, doi


muschi sau dintre os si muschi. Este format din tesuturi anatomice speciale,
elastice si rezistente: cartilajele si tendoanele.
In interiorul cartilajelor articulare se afla lichidul sinovial. Cele mai
importante articulatii din corp sunt: articulatiile intervertebrale, articulatiile
umerilor, soldurilor, coatelor, genunchilor, gleznelor etc.
Punctele reflexogene ale articulatiilor intervertebrale se gasesc pe acelasi
traiect cu cele ale coloanei vertebrale, pe marginile interne ale talpilor, de la haluce
la calcai. Punctul reflex al umarului se afla sub articultia falangiana metatarsiana a
degetului 5. Punctele reflexe ale soldurilor se gasesc pe partile laterale ale labelor,

50
sub glezne. Punctele pentru genunchi sunt situate sub articulatia metatarsiana a
degetului 5.

Stari patologice. Afectiunile sunt multiple si, de multe ori, grave, mergand
pana la anchilozarea completa a corpului: artrita reumatoida, bursite, febre
reumatismale, artroze, spondilite, hernie de disc etc. Ameliorarile si vindecarile se
obtin prin masaj reflexogen al zonelor corespondente articulare, endocrine si
sistemului circulator sau general. Penru o eficienta crescuta, tratamentul ideal
implica sa se completeze cu un masaj local direct al articulatiei suferinde.

Capitolul XIII
ORGANELE DE SIMT
Pentru om, simturile sunt deosebit de importante. Intretinerea si dezvoltarea lor
ne consolideaza starea generala de sanatate.
1. Ochii si simtul vazului. Organe de o mare complexitate, cu rol fundamental
in perceperea vizuala, globii oculari sunt alcatuiti din mai multe straturi: sclerotica,
retina si coroida si deserviti de numeroase glande care le asigura functionarea.
Punctele reflexogene ale ochilor se gasesc pe talpile picioarelor, la baza
degetelor 2-3, avand proiectia inversata.
51
Stari patologice. Cele mai importante afectiuni oculare sunt: ulcior,
conjunctivita, blefarite, strabism, cataracta, miopie, hipermetropie, glaucom.
Reflexologia are un aport deosebit in pastrarea sanatatii oculare sau vindecarea
diferitelor afectiuni, dar ea trebuie completata cu micsorarea timpului de vizionare
la televizor, menajarea ochilor de eforturi excesive, gimnastica oculara etc.
2. Urechile si simtul auditiv. Urechea este un organ complex, cu rol
fundamental in perceptia sunetelor, mentinerea presiunii interne si pastrarea
echilibrului psihomotor al omului. Urechea externa este formata din pavilion si
conduct auditiv extern, urechea medie este compusa din trompa lui Eustachio,
timpan, si trei oscioare mobile: ciocanul, nicovala si scarita, iar urechea interna
este formata dintr-un labirint osos, unul membranos si endolimfa.
Punctele reflexe se gasesc intre baza degetelor 4-5, in proiectie inversa.
Stari patologice si tratamente. Zgomotele in urechi (cauzate de inflamatia
nervului acustic si tulburari circulatorii), otita, mastoidele, durerile acute locale,
hipoacuzia si surditata, ametelile, greturile, hipotensiunea si agorafobia (cauzata de
afectarea centrului de echilibru din ureche) s.a, toate beneficiaza de efectele
terapeutice ale reflexologiei, aplicata competent, periodic, la timp.

3. Nasul si simtul olfactiv. Nasul si fosele nazle au multiple functiuni in


respiratie, ionizarea si filtrarea aerului, absorbtia energetica a oxigenului,
enerizarea creierului (prin osul ciuruit) si, binenteles, in perceptii olfactive.
Punctele olfactive sunt situate in partea superioara a foselor nazale, identificarea
52
olfactiva realizandu-se la nivel molecular. Partea inferioara a foselor nazale este
destinata respiratiei, incalzirii si filtrarii aerului.
Puncte reflexogene. Punctul reflex al nasului este amplasat pe partea externa
a degetelro mari, la baza articulatiei primei falange, in proiectie incrucisata.

Stari patologice. Pierderea simtului olfactiv este cauzata, de cele mai multe
ori, de un aport insuficient de energie nervoasa la nivelul celulelor olfactive,
carenta de zinc, raceala, inflamatii, sinuzite, alergii. Vor fi masate zonele reflexe
ale nasului pe ambele talpi, ceea ce va conduce si la imbunatatirea respiratiei.
4. Limba si simtul gustativ. Sistemul digestiv este deservit de miros, vaz si,
in principal de gust. Papilele gustative fungiforme, filiforme, caliciforme si
coroliforme sunt situate pe mucoasa linguala si discern diferentiat patru tipuri de
gusturi: dulce, sarat, acru, amar. Din combinatia acestor gusturi de baza pot rezulta
zeci de mii de savori perceptibile diferite, sporite si nuantate fin de miros, cu care
se afla in stransa legatura.
Limba este si un indicator al starii generale de sanatate. O limba normala este
curata, roz, cu papilele gustative uniforme, forma si marime echilibrate. Limba
decolorata (albicioasa), incarcata,deosebit de uscata, cu riduri si santuri indica o
stare de sanatate care lasa de dorit. Carentele vitaminice (mai ales vitamina B) sunt
semnalate aici prin modificari de culoare. Limba crapata adanc indica o carenta
vitaminica severa si alte complicatii maladive. Bolile de ficat isi anunta aparitia
printr-o pierdere partiala sau totala a gustului..

53
Punctul reflexogen este situat sub unghiile degetelor mari de la ambele
picioare.
Stari patologice. O limba incarcata, cu santuri in relief si aspect nesanatos
indica sigur afectiuni digestive, metabolice si carente vitaminice grave. In acest caz
vom masa punctele reflexe ale limbii, dar si punctele aparatului digestiv (stomac,
ficat, pancreas, intestine), ale sistemului circulator sanguin si limfatic.
5. Pielea si simtul tactil. Pielea, cel mai extins organ al corpului, are
functiuni complexe de proiectie, de eliminare a toxinelor, de respiratie cutanata si,
datorita numeroaselor terminatii nervoase, de simt tactil. Pielea este un organ
suplu, elastic, impermeabil si destul de rezistent, cu grosime variabila. Este
formata din doua straturi, epiderma si derma. Pielea este acida pe suprafetele
netede si alcalina la incheieturi. Ca sediu al perceptiilor noastre tactile, este zona de
contact cu lumea exterioara. Anexele pielii sunt: glandele sudoripare, glandele
sebacee, glandele mamare, parul, unghiile si terminatiile nervoase tactile (nervii
receptori)
Puncte reflexogene. Acoperind intregul corp, pielea are proiectii pe toata
suprafata talpilor dar, tinand cont de functile sale, cele mai eficace puncte de masaj
sunt cele ale plamanilor si ale sistemelor endocrin, urinar, excretor (paratiroide,
ficat, rinichi, intestine). Punctul reflex al unei zone a pielii are corespondenta pe
proiectia organului sau partii anatomice respective de pe talpile picioarelor.

Stari patologice si tratamente. Disfunctiile sunt numeroase: acnee, puncte


negre, furunculi, abcese, prurit, alopecie, dermatoze, alergii. In masajul reflexogen
se insista pe punctele metionate.
Capitolul XIV
54
Alte zone reflexogene
1. Zonele reflexe corespondente (segmente corespondente)

Exista unele zone din corp care nu au proiectie reflexogena in talpi sau
palme, in schimb au segmente corespondente ce se pot masa cu succes 20-30 de
minute, pentru a imbunatati circulatia segmentului bolnav.
Conform plansei, segmentele corespondente sunt:
- piciorul drept (1) cu mana dreapta (1)
- piciorul stang (1) cu mana stanga (1)
- gamba dreapta (2) cu antebratul drept (2)
- gamba stanga (2) cu antebratul stang (2)
- coapsa dreapta (3) cu bratul drept (30
55
- coapsa stanga (3) cu bratul stang (3)
- soldul drept (4) cu umarul drept (4)
- soldul stang (4) cu umarul stang (4)
Degetele coincid, cele de la mana cu cele de la picior.
Zona palmara coincide cu zona plantara, zona dorsala a palmei coincide cu
zona dorsala a piciorului. Zona cotului coincide cu zona genunchiului.de pepartea
respectiva.
Masajul zonei corespondente zonei afectate se va face profund, cu toata mana,
15-20 de minute, pana cand segmentul afectat incepe sa se incalzeasca.

2. Zonele reflexogene in maini

Zonele reflexe din palme se maseaza dependent sau independent de zonele


din talpi. Masajul se face ori de cate ori dorim, cu conditia sa nu iritam local zona
de masat. Fiind punctele cele mai la indemana, se poate face si automasaj.
3. Zone reflexe auriculare

56
Masajul profilactic al urechilor poate preintampina instalarea multor boli ale
organelor aflate la distanta. La inceputul masajului se va frictiona usor suprafata
urechilor de la canalul auricular in sus, de 5-6 ori, apoi de la canalul auricular, de
5-6 ori, in jos. Se trece apoi la o alta forma de masaj: Prindeti fiecare portiune a
pavilionului cu 3 degete, de ambele parti si masati pana cand pielea se inroseste si
se incalzeste. Dupa aceea se trece la masarea zonelor, conform plansei, in raport cu
afectiunea pe care urmarim sa o tratam.
Zona 1, lobul urechii – in inflamatiile cavitatii bucale, dureri de dinti, miopie,
glaucom, insomnie. In stare de iritare excesiva, se va masa usor lobul urechii prin
miscari circulatorii si se va intepa usor cu unghiile suprafata exterioara;
Zona 2, helixul – in dureri si inflamatii ale gatului, febra, tulburari intestinale;
Zona 3, radacina helixului – in afectiuni cardio-vasculare, tulburari de digestie,
boli de piele si boli ale sangelui;
Zona 4 – in dureri de maini, umeri, omoplati, articulatii ale coatelor si umerilor;
Zona 5 – in afectiuni sau traumatisme ale coloanei vertebrale cervicale;
Zona 6 – in afectiuni sau traumatisme ale coloanei vertebrale toracale;
57
Zona 7 – in dureri musculare, anchiloze, afectiuni sau lovituri ale regiunii
lombare sau sacrale;
Zona 8 – in sciatica, dureri ale articulatiilor tibio-tarsiene si ale picioarelor;
Zona 9 – in astm bronsic, hipertensiune, afectiuni digestive;
Zona 10 – in nevralgii de sciatic, ameliorari din sechele lasate de poliomielita;
Zona 11 – in afectiuni de pancreas, ficat si vezica biliara;
Zona 12 – in nevralgii de trigemen, tuse, dureri de dinti, ameteala;
Zona 13 – in ameliorarea bronsitelor, a afectiunilor pulmonare, in palpitatii si
aritmii;
Zona 14 – in mastite si sinuzite maxilare;
Zona 15 – in dureri abdominale, vertij, scaderea acuitatii auditive;
Zona 16 – prin masaj usor se combat sindroamele durroase, in general migrene,
insomnii (se va masa de 2-3 ori pe zi);
Zonele 17 si 19 – in afectiuni alergice si pulmonare;
Zona 18 – punctul inimii. Prin masaj se va regla tensiunea arteriala, indiferent
daca este mare sau mica;
Zona 20 – punct deosebit de important. Prin masarea lui, se vor combate
durerile violente din ulcerele gastrice si duodenale, din calculi biliari, ischemie,
astm bronsic in criza.

Anexa 9. Reflexologia vertebrala


Bazele reflexologiei vertebrale moderne au fost puse de A. Abrams (SUA), la
inceputul secolului nostru. Metoda de tratament prin reflexoterapie vertebrala
consta in percutia usoara cu varful unui deget pe apofizele spinoase (crestele
dorsale ale vertebrelor). Timpul de percurtie este de la cateva secunde la 1-2
minute. Nu se vor face percutii pe vertebrele traumatizate.

58
Repere: Vertebra cervicala 7 este cea mai proeminenta, vertebra dorsala 8 se
gaseste pe linia care uneste linia care uneste varfurile omoplatilor, vertebra dorsala
12 corespunde ultimei coaste, vertebra lombara se afla pe linia ce uneste oasele
bazinului.
Corespondentele vertebrelor cu unele organe, functii si boli:
C1 – cap, creier, auz, ameteli, amnezie, nevralgie faciala si cervico-brahiala;
C2 – urechi, corzi vocale, glande suprarenale, aritmie;
C3 – amigdale, dinti, gingii, pancreas, cefalee;
C4 – astm bronsic, emfizem pulmonar;
C5 – membre superioare, paralizia membrelor superioare, sughit;

59
C6 – boala Parkinson (reduce tremuraturile), tahicardie paroxistica;
C7 – insuficienta hipofizara, tremuraturi, tahicardie, boala Basedow, reanimare;
T1 – contractia ansei sigmoide (dilata pupila), percutia sa este contraindicata in
glaucom;
T2 – scade tensiunea arteriala;
T3 –contracta pilorul, stimuleaza functia plamanilor si plexul solar;
Spatiul dintre T3 si T4 – hipotiroidie, hipertensiune arteriala, hiperfunctia
hipofizei;
T4 – dilata plamanii si le amelioreaza functiile;
T5 – deschide pilorul, insomnie, functia pancreasului;
T6 – litiaza biliara, contracta vezica biliara;
T7 – evacueaza vezica biliara, boli de ovare;
T8 – splina, rinichi, ficat;
T9 – litiaza biliara, dilata canalul coledoc, stimuleaza ovarele, dismenoree;
T10 – cistita, celulita, edeme, calculi renali, guta, diabet zaharat, impotenta
sexuala, arterita;
T11 – boli de intestine;
T12 – prostata, incontinenta urinara;
L1 – ficat, pancreas, contractia colonului ascendent;
L2 – ficat, pancreas, contractia colonului transvers;
L3 – contractia colonului descendent;
L4 – contractia colonului sigmoid si a rectului;
L5 –atonia vezicii urinare, enurezis;
S1 – favorizeaza erectia;
S2 – contractia rectului;
S3 – hemoroizi;
S4 – hemoroizi;
S5 – hemoroizi, favorizeaza erectia.

60
Anexa 1. Schema unei sedinte complete de masaj reflexogen –
model orientativ.

Precizari:
1. Prin conventie, se numeste exteriorul talpii (inclusiv al segmentelor anatomice
componente – degete) marginea de pe partea degetului mic si interiorul talpii,
marginea de pe partea degetului mare, datorita faptului ca ambele talpi alaturate
formeaza zona reflexa a intregului corp, unde linia degetului mic cuprinde
articulatiile, iar linia degetului mare – coloana vertebrala.
2. Dictionar minim: Calcaneu = calcai; Colon = intestin gros; Haluce = primul
deget, degetul mare de la picior; Index = al doilea deget, aratatorul, de la mana;
Maleola = oasele gleznei, oul piciorului; Police = primul deget, cel mare, de la
mana;
3. Pe talpa dreapta este oglindita jumatatea dreapta a corpului si jumatatea stanga a
capului; pe talpa stanga, invers.

Inaintea inceperii sedintei ne spalam pe maini.


Facem consacrarea, recomandata datorita efectelor in plan energetic subtil ale unei
sedinte de reflexoterapie.
Se incepe cu un masaj general de relaxare al picioarelor, mai ales gambele, timp de
maxim 5 min. Piciorul stang se infasoara intr-un prosop.

Ordinea manevrelor:
Se incepe intotdeauna cu talpa dreapta.

PICIORUL DREPT
Nr.
Mane- CHEIA DE INTRARE
vra
Pentru eliminarea toxinelor
1. Deschiderea piciorului drept: se apuca talpa piciorului cu doua maini si se
trage spre exteriorul talpii, cu degetul mare pozitionat pe talpa.
2. Identificare plex solar la intretaierea axelor verticala cu orizontala.
Apasari puternice cu policele spre pacient; se poate folosi batul de masaj
(capatul mare).
3. Suprarenale – rinichi – uretere - vezica urinara sub pexul solar.
Apasari puternice cu policele (degetul mare) dinspre degete spre calcai,
oblic pe ureter, atentie la suprarenale (primele sub plex) pentru
hipertensivi!!!!

61
1. CAPUL
4. Sinusuri, pe bombeul halucelui si buricele degetelor 2-5. Pe haluce –
miscari laterale spre exterior; pe celelalte degete, tridimensional pe
lungimea lor, dinspre unghie spre baza.
5. Hipofiza, pe ½ dinspre exteriorul degetului mare al talpii, pe ridicatura.
Apasari puternice cu incheietura indexului; se poate folosi batul de masaj
(capatul mic).
6. Creierul mic, pe ½ dinspre exteriorul degetului mare.
Apasari cu policele dinspre unghie spre baza (cu grija, este la suprafata).
7. Epifiza, in varful unghiei, spre exteriorul degetului mare.
Apasari puternice cu incheietura indexului; se poate folosi batul de masaj,
capatul mic.
8. Creierul mare, pe ½ dinpre interiorul degetului mare. Apasari cu policele
dinspre unghie spre baza cu grija, este la suprafata.
9. Tampla – Nerv trigemen – Ceafa, lateralul exterior al halucelui - baza lui
– lateralul interior al talpii. Apasari puternice cu policele, continuu, dinspre
varful exterior al halucelui, pe lateral, la baza lui, apoi spre lateralul intern
al tapii, miscarea terminandu-se prin surub.
10. Nasul, pe lateralul degetului mare.
Apasari puternice cu lateralul policelui, dinspre varf spre baza.
11. Ochi, urechi, la baza degetelor 2-3 (ochi) si 4-5 (urechi).
Apasari putenice cu policele dinspre interiorul spre exteriorul talpii.

2. GLANDELE ENDOCRINE
12. Paratiroida, la baza halucelui, in scobitura dinspre interiorul talpii.
Apasari puternice cu lateralul degetului mare, dinspre exteriorul spre
interiorul talpii.
13. Paratiroida – tiroida – timus, de la spatiul dintre degetele 1-2 in jos, pe
sub pernita degetului mare. Apasari putenice cu policele dinspre exteriorul
spre interiorul talpii.

3. TORACELE
14. Muschiul trapez, ½ superioara a pernutei degetelor 2-5.
Apasari puternice cu policele dinspre interior spre exteriorul talpii.
15. Plamani si bronhii, ½ inferioara a pernutei degetelor 2-5.
Apasari puternice cu policele dinspre interior spre exteriorul talpii.

4. SISTEMUL DIGESTIV
16. Stomac – pancreas – duoden, grosimea a doua degete sub pernuta
halucelui. Apasari puternice cu policele spre interiorul talpii, pe fiecare in
parte si de sus in jos pe toate trei.
17. Intestinul subtire, pe mijlocul talpii, intre plexul solar si calcaneu.
62
Apasari puternice cu incheieturile degetelor 2-5, dinspre plex spre calcai.
18. Valva ileocecala – apendice – colon ascendent – colon transversal,
deasupra calcaiului, din mijloc spre lateralul exterior, in sus spre mijlocul
talpii, unghi drept si spre lateralul interior al talpii, pe sub stomac-pancreas-
duoden. Apasari puternice cu policele pe traseul intestinului gros.
19. Ficat – vezica biliara, sub pernuta degetelor 2-5, la mijloc si ceva mai jos.
Apasari puternice cu policele, dinspre pernuta spre mijlocul talpii.

5. PELVISUL
20. Ovar sau testicol, mijlocul calcaiului. Apasari puternice cu incheietura
degetului aratator, spre pacient si tras, spre calcai; se poate folosi batul de
masaj (capatul mare)
21. Trompe uterine sau caile spermatice, pe partea exterioara a calcaiului,
intre maleola externa si tendonul lui Ahile, pe forma de arc de cerc de la
maleola externa spre cea interna
22. Uter sau prostata – vagin/penis, pe interiorul piciorului si ovar/testicol,
pe exteriorul piciorului, incadrand piciorul ca bareta la sandale
Apasari puternice spre talpa cu policele pe o parte si celelalte 4 degete pe
cealalta parte
23. Hemoroizi, pe interiorul piciorului si dureri menstruale (relaxare
abdominala), pe exteriorul piciorului, ocupand 1/3 din lungimea gambei
dinspre glezna spre genunchi, spre spate. Apasari puternice spre genunchi
cu policele pe o parte si celelalte 4 degete pe cealalta.

6. SISTEMUL OSOS
24. Articulatia iliaca – soldul, pe ambele parti ale piciorului, pe sub maleola.
Apasari puternice cu lateralul degetului mare, cu ambele maini, printr-o
miscare tip du-te – vino si, cu varful degetului aratator, circular in jurul
maleolei.
25. Coloana vertebrala: vertebre cervicale – toracale – lombare – sacrale –
coccigiene, pe interiorul piciorului. Apasari puternice cu lateralul policelui
pe zona montului pentru cervicala, mai bland pe scobitura si puternic pe
mijlocul calcaiului, pentru coccis.
26. Articulatia umarului, pe lateralul exterior al talpii, in dreptul montului.
Miscari de invaluire cu degetele 2-5 dinspre interior spre exteriorul talpii.
27. Articulatie genunchi – cot, pe lateralul exterior al talpii, in dreptul
diafragmei.
Miscari de invaluire cu degetele 2-5 dinspre interior spre exteriorul talpii.
28. Articulatii glezna – pumn, pe lateralul exterior al talpii, la inceputul
calcaiului.
Miscari de invaluire cu degetele 2-5 dinspre interior spre exteriorul talpii,
apoi toate articulatiile odata cu lateralul indexului, dinspre degete spre

63
calcai.
29. Nervul sciatic, pe lateralul exterior al talpii, spre spatele calcaiului.
Apasari puternice cu lateralul degetului mare, dinspre interior spre
exteriorul talpii, tinand calcaiul sprijinit in cealalta mana; se poate lucra si
impreuna cu coccisul,
30. Maxilar – mandibula, la baza unghiei halucelui, dinspre exterior spre
interior.
Apasari puternice cu policele, dinspre exteriorul spre interiorul talpii.
31. Dintii (incisivi-canini-premolari-molari), la baza unghiilor degetelor 2-5.
Apasari puternice cu policele, dinspre interior spre exteriorul talpii.

7. GAT – TORACE
32. Amigdalele, sub unghia halucelui, pe mijloc. Apasari puternice cu policele
ambelor maini, dinspre varf spre baza degetului, incadrand osul halucelui.
33. Faringe – laringe – trahee (in adancitura dintre falangele degetelor 1-2) -
marea limfa (sub trahee) – urechea interna cu centrul echilibrului (in
spatiul dintre falangele degetelor 4-5)
Apasari puternice cu ambele policele, simultan, in adanciturile dintre
falangele 1-2 si 4-5, dinspre degete spre bolta piciorului.
34. Sani – muschi pectorali, in spatiul de deasupra degetelor 2-4
Apasari circulare cu policele, in sensul acelor de ceasornic la barbati si
invers, la femei.
35. Se recomanda revenirea pe marea limfa.
36. Diafragma, bareta superioara a sandalei (linia de demarcatie intre cele
doua culori ale fetei piciorului), dinspre interior spre exterior. Se lucreaza
prin apasare si tragere cu degetele 2-5 lipite, in usor evantai, dinspre
interiorul spre exteriorul talpii.

8. CHEIA DE IESIRE
37. Ganglionii abdominali (in interior), toracici (in exterior), 1/3 din
lungimea gambei in sus, incadram osul in dreptul articulatiei gleznei. Se
inclesteaza degetele celor doau maini si se efectueaza masaj prin apasare cu
pernutele exterioare ale podului palmei.
38. Ganglionii inghinali, pe os, 1/3 din lungimea gambei.
Apasari puternice cu lateralul degetului mare, dinspre glezne spre gamba.
39. Limfa corp superior (in exterior) si limfa corp superior (in interior), pe
lateralele gambelor. Se apuca gamba pe cele doua laterale si se apasa
puternic pe toata lungimea ei, pana la genunchi.
40. Nervul sciatic, deasupra calcaiului, pe mijlocul gambei.
Apasari puternice cu lateralul policelui, dinspre glezna spre genunchi.
41. Limfa capului, intre degetele 2-3 si 3-4
Ciupituri cu dpua degete.
64
42. Masaj general, de relaxare al piciorului, inclusiv gamba.
43. Se culeg energiile negative, prin trecerea palmelor relaxate la maxim 3-4
cm deasupra picioarelor, dinspre genunchi la talpa, de cateva ori.

Se infasura piciorul drept in prosop si se trece la masajul piciorului stang.

Nr.
Ma- PICIORUL STANG
nevra
16. Stomac – duoden - pancreas, grosimea a doua degete sub pernuta
halucelui.
Apasari puternice cu policele spre interiorul talpii, pe fiecare in parte si de
sus in jos pe toate trei.
18. Colon transversal – colon descendent – colon sigmoid – rect - anus,
dinspre interiorul talpii sub stomac-duoden-pancreas lateral spre exterior,
unghi drept in jos pana deasupra calcaiului si lateral stanga spre interiorul
talpii.
Apasari puternice cu policele pe traseul intestinului gros.
19. Inima – splina, sub pernuta degetelor 2-5, la mijloc si ceva mai jos.
Apasari moderate cu policele pe zona inimii, puternice pe zona splinei,
dinspre pernuta spre mijlocul talpii.

Se infasura si piciorul stang in prosop, se face echilibrarea energiilor prin aplicarea


palmelor pe talpile pacientului si spunerea unei rugaciuni, timp in care acesta
inchide ochii, se relaxeaza, se gandeste la ceva frumos si, daca vrea, spune si el o
rugaciune.
Multumim pacientului pentru ca ne-a ales.
Ne spalam pe maini.

65
Anexa 2. Harta Reflexogena a picioarelor, vedere plantara

66
Anexa 3. Harta Reflexogena a picioarelor, vedere laterala

67
Anexa 4. Harta Reflexogena a picioarelor pe sisteme, I

68
Anexa 5. Harta Reflexogena a picioarelor pe sisteme, II

Bibliografie
1. Bulus L, Dragu L., Manual de reflexoterapie, Editura Mentor Macro,
Bucuresti, 2004;
2. Chiruta I., Postolica V., Incursiune in Reflexoterapie, Editura Polirom, Iasi,
2005;
3. C. Mantak, Stimulati-va energia vitala, Editura Antet, Oradea, 1994;
4. Chiruta I., Postolica V., Incursiune in reflexoterapie. Sanatate prin masaje si
remedii naturiste, Editura Polirom, Iasi, 1999;
5. Chiruta A.I., Chiruta I., Implicarea factorilor psihoafectivi in ameliorarea
actului terapeutic reflexologic, Comunicare la Sesiunea stiintifica organizata
la Universitatea „Petre Andrei”, Iasi, 18-21 iunie, 2004;
6. Chiruta, A.I., Contributia masajului reflex in tratamentul dismenoreei,
Lucrare de masterat, Universitatea de Stat din Bacau, 2004;
7. Chiruta, A.I., Chiruta E.D., Chiruta I., factorii care pot influenta
diagnosticarea reflexogena corecta. Comunicare la Sesiunea stiintifica
organizata de Universitatea de Stat din Bacau, 16-18 septembrie, 2004;

69
8. Filimon D.V., Postolica V., Incursiune in acupunctura. Numarul de aur in
structura si energetica sistemelor vii, Editura Polirom, Iasi, 2000;
9. Geiculescu, V.T. Bioterapie. Retete medicale fara medicamente
chimioterapeutice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987;
10.Ivan S., Sa ne tratam si fara medicamente, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1990;
11.Kneipp S., Farmacia verde. Miracolul vindecarilor, EdituraEdinter,
Bucuresti, 1995;
12.Manecuta R.I., Bioenergia, darul divinitatii, Editura Miracol, Bucuresti,
1996;
13.Marza D., Reflexologia in kinetoterapie, Editura Symbol, Bacau, 1998;
14. Gillanders A., Alinare si vindecare prin reflexoterapie, editura Niculescu,
Bucuresti, 2004;
15.Pascanu V. O., Tratamente integrale prin medicina naturista, Editura
Polirom, Iasi, 2000;
16.Vennells D.F., Initiere in reflexologie, Editura Polirom, Iasi, 2005;
17.Fitzgerald H., Masafret H., Sanatosi spre viitor, Editura Trama, Vadun,
Elvetia, 1975.

70